9 noiembrie reprezinta ziua internationala a luptei impotriva fascismului si antisemitismului.

pe 10 noiembrie s’a organizat si la Bucuresti o actiune in memoria “Kristallnacht” – “un mini-festival impotriva diverselor forme de discriminare si excluziune existente in societate” – o manifestatie anti-discriminare urmata de proiectii de filme si de un concert.

manifestatia desfasurata pe bulevardele centrale ale Bucurestiului a iesit destul de bine: fara incidente. [exceptandu-l pe cel petrecut inaintea inceperii propriu-zise a manifestatiei] cat despre reactia spectatorilor intalniti pe marginea traseulului: am observat de la oameni care incurajau manifstatia pana la fete acre si pline de dezgust… oricum marea majoritate a celor care au asistat pasiv la manifestatie nu stia pentru ce – sau mai bine zis, contra ce – se marsaluia/protesta – am prins din mers remarci precum: “da’ ce se’ntampla?” raspuns: “nu stiu. protest contra ceva…” sau “pentru ce protestati voi?” raspunsul manifestantului: “e un mars anti-disctiminare/anti-rasism” fiind urmat de un ok dat de catre spectatorul nedumerit. toate adunate….manifestatia antifa de pe stazile Bucurestului a iesit destul de bine.

chiar si proiectia a reprezentat un punct de interes, caci au existat destule persoane care au avut curiozitatea/rabdarea/vointa de a viziona cele trei filme proiectate imediat dupa mars – filmul lui Michelle Kelso, “Dureri Ascunse” ar trebui vizionat de o masa mai mare de oameni…poate-poate ar mai deschide cativa ochi/cateva minti si n’ar mai fi atatia care ii blameaza pe cei de etnie rroma…

sa trecem acum la ceea ce constituie de fapt subiectul acestui post: concertul ce a urmat manifestatia.

la concertul din Under s’a strans foarte multa lume…si asta ar trebui sa constituie un lucru pozitiv. totusi, din punctul meu de vedere, lucrurile nu stau chiar asa, caci proportional cu cresterea numarului spectatorilor la concertele de hc/punk/etc la care am asistat si eu au crescut si vaporii de alcool si mai ales, manifestarile violente.

nici concertul de fata nu a iesit din aceasta “regula” ce pare sa se impuna din ce in ce mai des… iara s’a imbatat o gramada de lume…iar au uitat pentru ce’au venit si si’au dat drumu’ la pumni si la picioare – asta e ceea ce ei numesc “pogo” – sau poate pentru asta – alcool si violenta – au venit din start?! iar am avut senzatia ca cei de pe scena isi racesc gurile si’si consuma energia degeaba…

pai, daca multi dintre cei ce participa la concertele astea, oameni despre care s’ar presupune ca au ceva’n cap – ca doar, na, asculta o muzica ce contine un anume mesaj – se manifesta asa, chiar si cand de pe scena se aud rugaminti in favoarea unei manifestari cat mai pasnice, ce pretentii mai poti avea de la un om “obisnuit”?

mi se pare trista o atitudine de genu’: un tip din public, usor nesigur pe propriile picioare, ma’ntreba raspandind in aerul si asa destul de “afumat” si “vaporizat” o puternica aroma de drojdie: “auzi, dar tu de ce nu te bagi la pogo?”. intrebare la care eu raspund: “pentru ca mi se pare un pic cam prea violent.” tipul nedumerit de usorul meu sarcasm imi spune: “un pic? mie mi se pare ca’i foarte violent!” si zicand asta, se imbranceste si se lasa inghitit de multimea de “pogo-isti”.

hmmm. mi se pare ironic ca la “un mini-festival impotriva diverselor forme de discriminare si excluziune existente in societate” parte din publicul prezent sa dea dovada de o astfel de manifestare…pana la urma si violenta asta e tot o forma de excludere, caci poate printre cei aflati la concert exista persoane care ar vrea si ele sa vada un pic din ceea ce se petrece pe scena – caz in care aceste persoane se conformeaza frumos si stau cocotate pe marginile pit-ului de “pogo” – sau poate chiar ar vrea sa intre si ele la pogo, dar renunta la idee cu primul cot in gura sau prima glezna sucita. cum era cu intelegrea aia ca pogo-ul e o distractie si nu o bataie? cum era cu ideea ca a’i lovi intentionat pe altii – asadar a recurge la violenta – la pogo e tabu?

pacat…mai bine se oprea toata actiunea asta in fata usii Under-ului… coboram cu totii la o bere, comunicam un pic s’apoi plecam linistiti acasa…fara concert – si spun/scriu asta cu tot regretul, dar asta am ajuns sa cred: ca’n Bucuresti cel putin [nu stiu de alte orase, ca pe’acolo n’am prea fost la concerte] sunt foarte putini cei care participa la un concert pentru ca le place o formatie, de dragul muzicii si/sau al mesajului transmis, si mult mai multi cei care vin la un concert sa se “prafuiasca” si sa dea cat mai frenetic si mai violent din membrele superioare si inferioare, impartind tot felul de lovituri in stanga si’n dreapta, in fata si’n spate…ce mai, unde’apuca/unde se nimereste, ca doar nu’i frumos “sa discriminezi”…