Comunicat de presa
CPE – Centrul Parteneriat pentru Egalitate
Bucuresti, 26 septembrie 2007
Diferente de salarizare intre femei si barbati continua sa existe in majoritatea domeniilor de activitate. Cea mai mare diferenta se inregistreaza in industrie, unde salariul barbatilor este cu peste 60% mai mare decat cel al femeilor. Chiar si in domenii feminizate, ca administratie publica si comert, salariile barbatilor sunt mai mari decat cele ale femeilor cu peste 15%.
Un numar semnificativ de angajati barbati acceseaza concediul pentru cresterea si ingrijirea copilului, insa, ponderea majoritara, de peste 70%, ramane reprezentata de femei.
Nivelul de educatie in randul femeilor este foarte scazut: aproape trei sferturi dintre femei au maxim 8 clase si numai 3% au absolvit studii superioare, in timp ce numarul celor care nu au nici un fel de studii se situeaza intre 5 si 12%. Comparativ, nivelul de instruire al barbatilor este mai ridicat decat cel al femeilor, 60% dintre acestia avand maxim 8 clase, iar 4% studii superioare. Discrepanta cea mai mare se inregistreaza in cazul analfabetilor, numarul femeilor fara nici o instruire fiind de 2,8 ori mai mare decat cel al barbatilor in judetul Botosani si de peste 4 ori mai mare in judetul Giurgiu.
Participarea femeilor la luarea deciziei in plan local ramane extrem de scazuta, ponderea femeilor in Consiliile Judetene fiind intre 6,5% si 24,2%.
La nivelul Inspectoratelor Teritoriale de Munca nu s-au inregistrat plangeri pe motiv de discriminare intre sexe.
Continue reading