ca tot e populara zilele astea scrierea istoriei, mai mult sau mai putin de la surse…

despre niste aruncari sub autobuz din trecut care ni s-au intamplat chiar noua (aka istoria despre noi scrisa chiar de noi). din 2014, mai exact. 6 ANI!

de autoarea anonima alice

partea 1a
partea a 2a

putin din background aici.

assimilation vs liberation

“Assimilationists want nothing less than to construct the homosexual as normal – white, monogamous, wealthy, 2.5 children, SUVs with a white picket fence. This construction, of course, reproduces the stability of heterosexuality, whiteness, patriarchy, the gender binary, and capitalism itself. If we genuinely want to make ruins of this totality, we need to make a break. We don’t need inclusion into marriage, the military, and the state. We need to end them. No more gay politicians, CEOs, and cops. We need to swiftly and immediately articulate a wide gulf between the politics of assimilation and the struggle for liberation. We need to rediscover our riotous inheritance as queer anarchists. We need to destroy constructions of normalcy, and create instead a position based in our alienation from this normalcy, and one capable of dismantling it.”
— Toward The Queerest Insurrection, via Son of Baldwin

“
Gay Pride™ is subordination to the State and Empire.
Gay Pride™ is homage to capitalism, patriarchy, and white supremacy.
Gay Pride™ is co-optation of queer radicalism by liberals, Democrats, academics, hipsters, and NGOs.
Gay Pride™ is the eradication of trans bodies and narratives, and queer militancies.
Gay Pride™ is gala events for the elite.
Gay Pride™ is walking past homeless queer youth.
Gay Pride™ is assimilation into straight society.
Gay Pride™ is corporate.
Gay Pride™ is destruction of queer histories of mutual-aid, resistance, shame, promiscuity, creativity, humor, love, community, brutality, poverty, and disease.
Gay Pride™ is “we’re just like you”.
Gay Pride™ is safe, privileged, accommodationist, vanilla, temporary, and very boring.
Gay Pride™ is to ignore trans women of color being beat by police and murdered by street bigots.
Gay Pride™ is to achieve equality and sameness, to settle and be conditional, to compromise. Nothing more. Always less.
Gay Pride™ is forgetting about those affected by HIV/AIDS.
Gay Pride™ is “straight-acting”, “masc only”, “promise I’m not that gay tho”, “sry no effeminate guys”, “not into Asians”, “prefer white guys”, “no fatties or trannies”.
Gay Pride™ is gender binary.
Gay Pride™ is on the sidewalk, obeying the police when they say the party is over.
Gay Pride™ is neglecting all of the queer and trans prisoners held captive by the State.
Gay Pride™ is marriage and military.
Gay Pride™ is poor people of color being pushed out of their neighborhoods by a white gay gentry.
Gay Pride™ is refusing to avenge religious fundamentalists who cause young queers to commit suicide.
Gay Pride™ is “things aren’t that bad in Russia.”
Gay Pride™ is being able to participate in the military-industrial complex, kill and rape people in other countries in the name of “freedom”, yet be fired from a minimum wage job in the US because of your sexuality and/or gender identity.
Gay Pride™ is giving a shit about corporate media and entertainment.
Gay Pride™ is pretending electoral politics will bring about social change.
Gay Pride™ is a rearranging of the existing social order only to accommodate a few, as opposed to collective liberation and dismantling of oppressive systems.
Gay Pride™ is nationalism.
Gay Pride™ is to water down and tranquilize – to make “normal”.
Gay Pride™ is men and women who arm themselves to kill people who are deemed criminals, deviants, and terrorists by the State.
Gay Pride™ is business casual or muscle tees.
Gay Pride™ is the invisibilization of people of color.
Gay Pride™ is to dismiss queer Palestinians being murdered by the Israeli apartheid state.
Gay Pride™ is gay men being misogynist pigs and committing verbal, physical, and sexual violence against women and it being “okay” since they’re gay.
Gay Pride™ is obscuring histories of Western colonialism and silencing Indigenous voices.
Gay Pride™ is “speak English or go back to your country”.
Gay Pride™ is a mythology and an opiate.”
WILLIAMLUKAS: “GAY PRIDE™ IS /// JUN 2014”

how to be an ally to your straight friends

The ever tumblr_inline_mr6nivu6uO1qz4rgpincreasing trend of oppression against straight people in LGBT and queer communities has been worrying any person with a fragment of a conscious left unharmed by extreme heterophobic propaganda. It’s time for us to stop it! It’s time that we learn how to stop insulting straight people, how not to question their heterosexuality, how to learn to love their privileges (Because hating is bad! And it gives you ulcers!), and in short: how to be their allies. …
4. Learn to acknowledge straight people’s privileges. And to love them. The fact that straight people have privilege doesn’t mean that those should be challenged. Learn to love straight people’s privileges, and to appreciate that despite their many privileges, they are still willing to allow you to exist. Remember that thanks to straight people’s privileges, they can also contribute much more to the LGBTQ struggle than you ever could, because as opposed to queer people, they in fact get listened to. …
“How to be an ally to your straight friends” @ Bi radical

solidaritate in fata agresiunilor homofobe!

Ne exprimăm solidaritatea față de toți cei agresaţi în seara de 6 noiembrie la ieşirea de la piesa “După Traian şi Decebal (Din Filele Istoriei Gay în Romania)”, atât cei bătuți cât și ceilalți – inclusiv cele trei femei prezente – care deși nu au fost agresați fizic, au trăit abuzuri emoţionale.

Considerăm că acest eveniment constituie un act de violență motivată de ură. Faptele motivate de ură au un impact deosebit nu numai asupra victimelor directe, ci asupra întregii comunități căreia acestea îi aparțin sau pe care violența o vizează. Astfel de acțiuni întreţin un climat de constantă frică atât în sfera publică cât şi în cea privată, lucru pe care îl considerăm inacceptabil.

Reflectând asupra principalelor reprezentări ale evenimentului, ne poziţionăm critic și respingem interpretările propuse până acum în media, interpretări care susţin că acest eveniment ar fi un atac asupra libertăţii de expresie, asupra statului de drept, democraţiei şi valorilor europene. Pentru că înainte de a fi orice din cele de mai sus, atacul este în primul rând expresia urii faţă de minorităţile sexuale şi comunitatea LGBTIQ formată din lesbiene, bărbați gay și persoane bisexuale, trans, intersex şi queer.

A stărui asupra aspectului de atac la adresa libertăţii de exprimare, ignorând homofobia, transfobia şi sexismul care facilitează astfel de incidente anti-LGBTIQ, înseamnă a-ţi exercita privilegiul de a nu fi LGBTIQ şi asta în sine minimizează şi ascunde problemele, experiențele şi interesele persoanelor LGBTIQ.

Solidaritatea pe care ne-o exprimăm nu este bazată pe credinţa în drepturi cetăţeneşti legitimate de statul român, Uniunea Europeană sau altă structură politică determinată istoric şi ideologic. Solidaritatea noastră se bazează pe credinţa fermă în ilegitimitatea oricărui act ce discriminează pe baza orientării sexuale, de gen, credinţei spirituale, rasei, etniei, naţionalităţii. Credem în libertatea fiecăreia şi fiecăruia de a-şi exprima diferenţele şi solidarităţile în sfera publică dincolo de, şi dacă e nevoie, contra reglementărilor pe care o primărie, un guvern, un stat sau o uniune de state le pot stabili.

Atragem atenţia că piesa menţionată reflectă opresiunea suferită de persoane cu orientări variate: homosexuali, lesbiene, bisexuali. Trecerea totală cu vederea a faptului că “gay” nu înseamnă doar bărbaţi homosexuali în articolele din presă dezvoltate în jurul evenimentelor denotă o ignoranţă profundă asupra complexităţii atât a piesei, cât şi a istoriei pe care aceasta o trasează. La randul ei, dezinformarea din mass media alimentează şi perpetuează ignoranţa publicului despre probleme LGBTIQ.

Contrar a ce s-a susţinut în alte părţi, acest incident nu este fără precedent. Homofobia este o atitudine larg răspandită, creând un mediu ostil cu care unele din noi se confruntă zilnic. Acţiunile de intimidare şi reducere la tăcere a persoanelor LGBTIQ, uneori prin violenţă fizică, fac parte din “normalul” din jurul nostru şi nu constituie incidente izolate. Inclusiv cei care ar trebui să asigure ordinea şi siguranţa cetăţenilor sunt de multe ori complici în astfel de incidente, în mod activ sau prin indolenţă. Problema este sistemică şi sistematică, iar reducerea la tăcere şi demonizarea “minoritarilor” merg întotdeauna mână în mână, asigurând vulnerabilitatea şi marginalizarea continuă a unor grupuri întregi de oameni. De aceea, considerăm că despre acte motivate de ură NU trebuie să tăcem, nici unii din noi, fie că ne identificăm ca LGBTIQ sau nu. Oricând şi oricui s-ar întampla, astfel de agresiuni nu sunt acceptabile. Iar pentru a putea preveni şi combate agresiunile motivate de ură şi ura în general, trebuie să adresăm direct faptul că suntem înconjuraţi de idei homofobe, ce dăunează tuturor.

GIF – Grupul de Intervenţii Feministe

Program GayFest anul acesta

Despre GayFest si detalii program 2012

Luni, 25 iunie

17.00 Biblioteca vie, Cafe Voyage

20.00 Film: Roma Boys/Baieti Roma, Centrul Ceh

Marti, 26 iunie

15.00 Personaje in cautarea unui scenariu, workshop de improvizatie creatoare, sediul ACCEPT

18.00 Expozitie Arta Comunitara, Home Matasari

21.00 Film: The Sons of Tennessee Williams/Fiii lui Tennessee Williams, Home Matasari

Miercuri, 27 iunie

10.00 Conferinta Trans

18.00 Conversatii despre iubire (I), Spatiul Platforma

21.00 Lady Gaby- spoken word si Dj Boru, Atelier Mecanic Continue reading

De câţi profesori e nevoie pentru a spune un banc sexist?

Două texte despre anomia societăţii româneşti şi bancurile cu violul, dintr-o altă perspectivă

 

  • Despre profesori anomici. Sau cum au devenit glumele despre viol un instrument retoric firesc în analizele sociale
    — Mona

    Analiza socială la care mă refer este articolul scris the Vintilă Mihăilescu în Dilema Veche nr.415, 26 ianuarie – 1 februarie 2012, intitulat “Anomia, violul şi mamaliga”.

    În acest articol, domnul Mihăilescu încearcă să ne explice care sunt cauzele protestelor începute în ianuarie. Se pare că societatea românească, asemănată cu un elefant bolnav, ar suferi de anomie. Dacă va repugnă acest concept al lui Durkheim, aşa cum autorul pare a şti cu certitudine, e pentru că “discursul public romanesc” are oroare de concepte. Cum domnul Mihăilescu vrea să se ferească de etichetă de “elitist”, ne trimite la o definiţie a conceptului găsită de dumnealui la un “simplu search pe Google”.

    Pe scurt, această anomie e o stare a societăţii în care regulile sociale devin laxe, dispar valorile împărtăşite şi, drept urmare, indivizii par a se regăsi într-o stare de vid de sens în toate acţiunile lor. De aici şi suicidul anomic. Doar că, se pare, indivizii mai pot reacţiona şi altfel la situaţia anomică. Ei se pot răzvrăti. Cam asta s-a întâmplat, explică Vintilă Mihăilescu, şi cu societatea românească, sau cel puţin cu acea parte care a ieşit în străzi să protesteze. Anomia societăţii româneşti e de fapt un alt nume pentru cele trei boli ale elefantului – comunism, corupţie, criză, care au fost tratate cu anticomunism, anticorupţie şi austeritate.

    Tratamentele de anticomunism şi anticorupţie, ne spune domnul Mihăilescu, par a fi eşuat. În ce priveşte boala crizei economice însă, problema pare a fi nu tratamentul de austeritate. Deşi afectat puternic de acesta, elefantul se ţine încă pe picioare. De ce totuşi a rupt elefant gardul, aflăm mai jos:

    “La toate acestea se adaugă un “agent patogen” la care Durkheim nu s-a gîndit vreodată: dispreţul. Or, demnitatea dispreţuită doare mai tare decît orice boală! Exacerbînd anomia, actuala putere a făcut-o cu un dispreţ suveran şi explicit faţă de “viermii” societăţii pe care o conduce. Chiar şi reţeta străveche a tiraniei eficiente – “pîine şi circ” – a fost încălcată cu dispreţ, a devenit întîi “fără pîine”, apoi “fără circ”, iar ca bonus i s-a dat societăţii cu tifla. Austeritatea, una dintre suferinţele sociale majore impuse societăţii româneşti (nu discut cît de utile) se tratează oriunde cu solidaritate (chiar dacă adesea demagogică): “fraţilor, sîntem cu toţii în aceeaşi oală, împreună vom reuşi să ieşim!”. Or, după cum rezuma excelent Corina Drăgotescu într-o emisiune, “cuvîntul «împreună» a dispărut din vocabularul puterii în ultimii doi ani”. În alţi termeni, o respectabilă pensionară exclama consternată în Piaţa Universităţii: “omul ăsta nu ne-a iubit niciodată!”. Ceea ce îmi aduce aminte de un vechi banc decoltat, din care pot să reproduc însă morala: “viol, viol, dar barem uită-te în ochii ei!…”

    Problema, se pare, nu e neapărat austeritatea, iar domnul Mihăilescu se abţine de la a discuta cât de utile sunt măsurile de austeritate. Problema societăţii e că puterea dispreţuieşte un popor şi aşa chinuit de austeritate, în loc să-i întreţină o anumită iluzie a solidarităţii. Cam asta crede domnul Mihăilescu că se înţelege din ce spune Corina Dragotescu şi pensionară din Piaţă. Şi cam de asta îi aduce aminte “morală” (!) unui banc “decoltat”(!) despre un viol care ar putea fi suportat măcar dacă violatorul ar putea mima un semn da afecţiune faţă de victimă. Ce e problematic în asta? Continue reading

“revendicarea” unor cuvinte-insulta ca gest politic…

apropos de SlutWalk, un mic raspuns la intrebarea principala care ne-a fost adresata in ultima vreme:

De ce dorim sa “revendicam apelative precum ,’panarama’, ‘pitipoanca’, ‘tarfa’, ‘parasuta’, ‘curva'”? Si cum am putea sa le folosim “intr-un mod pozitiv, care sa ne confere putere si respect”?

In textul de descriere a protestului vorbim despre cum acest tip de apelative pentru femei fac parte dintr-un context misogin in care suntem denigrate constant ca femei, ceea ce permite sa fim invinuite inclusiv pentru agresiunile pe care altii aleg sa le comita asupra noastra. In descriere noi comentam ca aceste apelative “fac parte din cotidian si suntem obligate sa le suportam”. Dar noi nu le recunoastem si nu le acceptam ca atare, cu tot ce implica asta in mentalul colectiv. Printr-un “Mars al Panaramelor” intentionam sa rupem acea obisnuinta, de a accepta chiar noi, femeile, scara de valori si practica de “blamare a victimei”, pe care se bazeaza folosirea continua a acestor insulte si puterea lor impotriva noastra.

In societatea noastra, o “curva” sau “panarama” sau “pitipoanca” nu merita respect si empatie – nicio femeie nu vrea sa fie numita astfel si orice barbat stie ca daca agresezi o astfel de femeie atunci vei avea circumstante atenuante pentru ca evident o astfel de femeie “te-a provocat” sau “si-a meritat-o”. Noi dorim sa punctam ca aceste etichete sunt folosite contra tuturor femeilor si sint extrem de nocive pentru noi toate, indiferent cine si cum sintem noi; cu asemenea termeni, atat de puternici si atat de intim legati de o realitate sociala patriarhala complexa, nu ai cum sa te lupti pentru ca folosirea lor contra ta depinde prea putin de tine; fiecare femeie stie ca poate fi numita “curva” independent de cat de activa sexual este ea, de cum se imbraca sau cum se comporta. In jurul nostru, un apelativ ca “panarma” sau “curva” nu e folosit ca o descriere, ci ca o arma. Si atunci cea mai buna metoda de a “neutraliza” astfel de apelative este revendicandu-le, adica sa nu le mai luam in serios ca jigniri si sa ni le asumam noi insene, sa le folosim ca pe niste termeni care nu ne mai ranesc… asa le subvertim si avem o sansa de a ne elibera de influenta lor si a le “fura” puterea!

In schimb, vrem sa propunem noi scari de valori, noi sensuri si conotatii pentru cuvinte; vrem sa traim intr-o societate in care “curva” nu mai e o stigma si in care nu se mai foloseste acest cuvant pentru a devaloriza si marginaliza femeile. “Curva” inseamna ce vrem noi sa insemne. Ne opunem dublului standard conform caruia sexualitatea “promiscua” este condamnabila la femei, dar niciodata la barbati. Respingem orice control din afara asupra corpurilor feminine. Si contrar ideilor misogine despre “locul cuvenit femeii”, noi nu suntem ori curve ori madone, ori non-persoane lipsite de orice valoare ori fiinte perfecte – suntem pur si simplu oameni cu o diversitate de istorii, atitudini, conceptii, aspecte fizice si sexualitati, care alegem sa nu ne simtim mai insultate de eticheta “curva” decat de cea de “mama”.

(Sau, cum zicea cineva intr-un comentariu pe web: “Cum poate fi folosit pozitiv cuvantul ‘panarama’? In urma cu mai mult de 20 de ani cuvantul ‘golan’ avea o conotatie negativa, era o jignire. Acum a ajuns formula de salut. Cam la fel si cuvantul ‘bitch’, in tarile vorbitoare de engleza. Faptul ca unii limitati super conservatori, misogini si indoctrinati nu reusesc sa isi inchipuie inlocuirea sensului negativ al unui cuvant cu unul pozitiv, nu inseamna ca nu se poate intampla.”)

Marsul Panaramelor/SlutWalk Bucuresti


DE CE
In Romania are loc un viol la 4 ore, conform unor statistici ale Politiei Romane. Neoficial cazurile sunt mult mai multe, pentru ca victimele nu indraznesc sa raporteze agresiunea de teama de a fi judecate, blamate, moralizate.
Agresiunea stradala este continua.
Femeile sunt agresate verbal si fizic oriunde: pe strada, la metrou, acasa, la scoala, la locul de munca. Nu credem ca exista femeie din Romania care sa nu fi cunoscut acest tip de violenta.
Apelative precum pitipoanca, lelita balcanica, curva, panarama, tarfa, parasuta, tiganca imputita, papusa, pisi, fac parte din cotidian si suntem obligate sa le suportam.
Blamarea victimei este o practica generalizata, adanc inradacinata in mentalul colectiv. “Majoritatea femeilor agresate pe strada si-au provocat agresorii cu un comportament de pitipoanca si un caracter de lelita balcanica, ar trebui sa fie atente cu cine umbla si cu cine intra in vorba, nu sa dea buzna la politie ca au fost violate” – a declarat Prof. Univ. Dr. Tudorel Butoi, expert criminalist, intr-o declaratie oficiala la Realitatea TV in 2010.
Suspiciunea cu care sunt privite victimele violentelor sexuale si blamarea la care sunt supuse creeaza un climat care incurajeaza agresorii.
Sunt violate femei in varsta de 80 de ani si fete de 12 ani. Adica mame, surori, vecine, prietene, sotii, bunici, fiice. Acestea sunt “pitipoancele” noastre.
Este foarte frecvent violul comis de partenerii de viata, de colegi, prieteni, cunoscuti. Imediat se infiripa indoiala. “Si-a meritat-o”. Sigur a facut ea ceva.
Ne-am saturat sa vedem cum agresiunile sexuale sunt trecute cu vederea. Suntem furioase pentru ca victimele acestor agresiuni sunt invinovatite, aratate cu degetul. Ne dorim sa avem alaturi de noi cat mai multe persoane si organizatii pentru a lupta impreuna impotriva agresiunilor sexuale asupra femeilor de orice ocupatie, statut economic sau social, etnie, orientare sexuala, varsta si abilitate; sa luptam impotriva utilizarii modului in care te imbraci drept de criteriu care ne imparte in bune si rele, in serioase si usuratice, in accesibile si inabordabile; sa denuntam incorectitudinea, iresponsabilitatea si lipsa de implicare a institutiilor care, in loc sa ajute victimele agresiunilor sexuale, le supun unor noi agresiuni si umilinte, in mod direct sau prin indiferenta, necooperare si prin aruncarea unei parti din vina pe umerii lor.
Victimele agresiunilor sexuale nu sunt vinovate. Punct. Indiferent de cum arata, cu ce sunt imbracate, la ce ora se plimba noaptea, de unde sunt si cum sunt ele ca persoane.

MANIFEST MARSUL PANARAMELOR
Haideti sa rupem tacerea asupra agresiunii stradale.
Sa inceteze blamarea victimelor agresiunilor sexuale.
Politia, Sistemul Medical si Justitia sa nu mai fie complici la aceste agresiuni, ci institutii de sprijin pentru victime.
Reprezentantii institutiilor sa ofere sprijin victimelor si sa le trateze cu demnitate pentru a nu ne fi teama sa apelam la ele.
Sa nu ne fie teama sa depunem plangere penala impotriva agresorilor.
Sa existe adaposturi pentru victimele violentei domestice.
Ca victime ale agresiunilor sexuale, sa avem acces efectiv la servicii medicale si consiliere psihologica.
Sa fie adoptat ordinul de restrictie impotriva agresorilor.
Violatorii sa fie monitorizati ulterior punerii in libertate.

CUM
Trebuie sa ma imbrac intr-un anumit fel pentru a participa la SlutWalk Bucuresti?
Nu, pune pe tine ce haine vrei, oricat de multe sau de putine. SlutWalk primeste cu bratele deschise si cu entuziasm pe toata lumea, oricat de imbracata sau dezbracata, oricat de costumata si colorata. Imbraca-te totusi destul de comod incat sa te poti misca… nu uita ca e vorba de un mars :)

• SlutWalk nu doreste sa promoveze ura si deci nu folosim un limbaj care incita la ura.
• SlutWalk intentioneaza sa revendice apelative precum panarama, pitipoanca, tarfa, parasuta, curva si sa le foloseasca intr-un mod pozitiv, care ne confera putere si respect.
• Facem referire la agresiune stradala si agresiune sexuala, nu doar la viol.
• Nu punem problema agresiunii sexuale ca ceva infaptuit numai de barbati contra femeilor. Femeile constituie cel mai des tinta iar barbatii cel mai des agresorii, dar sunt afectate persoanele de orice gen.
• Unele comunitati/persoane se afla la un mai mare risc de agresiune sexuala pe baza statutului lor, ocupatiei, abilitatilor, nivelului de acces la servicii, rasei si etniei, identitatii si a altor factori. Noi vrem sa punctam acest lucru si sa ne adunam la un loc, in toata diversitatea noastra, ca oameni care suntem afectati cu totii. Vrem sa fim uniti si incercam sa includem voci cat mai diverse in acest eveniment.
• Urmarim sa folosim un limbaj cat mai inclusiv si respectuos in discutii despre cei afectati: femei/barbati si orice expresie de gen, comunitati rasializate, persoane cu diferite abilitati, etc.
• SlutWalk reprezinta o luare de pozitie inflacarata si pasnica prin care dorim sa ii invitam pe ceilalti la dialog.

CAND
6 octombrie 2011, intre orele 17:00 – 19:00

UNDE
Centrul Bucurestiului. Traseul va fi anuntat ulterior.

CINE
Manifestatie organizata de Asociatia FRONT, Cercul de Lecturi Feministe, Grupul FIA.
Cu sprijinul: www.feminism-Romania.ro, Blogul Medusei.
Continue reading

Să mergem sau nu la Pride?

Despre “Gay Pride”-urile de la Budapesta şi Bucureşti din anul acesta

— de lukacs si bujor —

Cazul Budapesta

Comunitatea LGBT din Ungaria a fost reprezentată în acest an la Pride (18 Iunie) de un mesaj care a pus accentul pe identitatea naţională şi consumerism. Mai mulţi activişti au reacţionat la această direcţie politică, abordând critic, în mai multe ocazii, valorile adoptate recent de organizatorii celei de-a şaisprezecea ediţii a Pride-ului: naţionalismul, familia nucleară, masculinismul, monogamia şi nu în ultimul rând, comercializarea crescută a evenimentului. Ultima campanie pentru Pride a demonstrat cum organizatorii maghiari au decis să se folosească de formele de opresiune existente în societate pentru a promova o anumită normalitate în acord cu politicile conservatoare din Ungaria.

Începând cu petrecerea oficială de deschidere, intitulată Hungarikum, unde s-au servit băuturi şi gustări tradiţionale, mesajul a fost fără echivoc: „Să arătăm lumii ce înseamnă viaţa gay maghiară printr-o petrecere imensă în onoarea Preşedinţiei UE maghiare!” (aici, traducerea noastra) De asemenea, videoclipul oficial al deschiderii evenimentelor legate de Pride a iscat vii controverse prin discursul naţionalist şi neoliberal promovat.

Deşi acest videoclip a vrut să fie o glumă la o reclamă la bere, realizatorii săi au reuşit să păstreze, ba chiar să întărească, aspectele de mândrie naţională într-un moment sensibil, când maghiaritatea este definită în special prin opoziţie cu romii din Ungaria (percepuţi ca ne-maghiari) şi este calul de bătaie al conservatorilor de la putere şi al grupărilor fasciste tot mai numeroase şi agresive.

Mai mult, înainte de marş, Rainbow Foundation a solicitat participanţilor purtarea unei cocarde în piept cu steagul tricolor maghiar şi cu steagul curcubeu, pentru a reafirma apartenenţa participanţilor la culorile naţionale:

În cadrul workshopurilor din interiorul Pride-ului, analizele critice şi îngrijorările multor activişti referitoare la deviaţiile naţionaliste au fost primite cu răceală (nu putem include toate vocile, vrem să relansăm conceptul de maghiar într-un mod mai larg, ne vom gândi la aceste doleanţe pentru evenimentele din 2012 etc.) sau chiar cu brutalitate (unul dintre organizatori a calificat criticile drept speculaţii fără fundament şi asumpţii absurde). Pe de altă parte, organizatorii au exprimat o încredere oarbă în autorităţi şi mai ales în poliţie. Cu o zi înainte de marş, organizatorii nu aveau datele elementare pentru protecţia participanţilor: nu se ştia dacă se vor folosi garduri, ce se va întâmpla în cazului unei blocade a homofobilor, care va fi modalitatea de părăsire a marşului la final etc. Dar în tot acest timp, ni se cerea o încredere totală în forţele de ordine şi în buna lor judecată. Mulţi activişti internaţionali au simţit lipsa de siguranţă în acele momente, ceea ce s-a adeverit şi la final, când mai mulţi activişti austrieci au fost atacaţi de un grup fascist într-o acţiune premeditată. Mai apoi, persoanele atacate au fost interogate de poliţia maghiară timp de şase ore şi au fost acuzate de atac, la intervenţia reprezentanţilor Jobbik. Vezi mai multe detalii aici, aici şi aici (în engleză).

Tendinţele conservatoare s-au făcut simţite încă odată, la o altă petrecere oficială, cu o seară înainte de Pride. Clubul Alter Ego a găzduit The Stonewall Party, în cinstea revoltelor pentru drepturile LGBT din SUA. Ironic, la această petrecere accesul a fost interzis pentru trei femei trans de etnie romă din Gyöngyöspata (satul în care romii au fost ţinta hărţuirii paramilitare pentru mai multe luni în acest an, vezi aici). Motivele invocate de club pentru interdicţie au fost controlul facial şi igiena. Organizatorii evenimentului au reacţionat tardiv şi fără efecte la acest caz evident de rasism, deşi mai mulţi activişti s-au mobilizat şi au protestat la faţa locului.

Drept urmare la toate aceste incidente, s-a format în interiorul marşului o prezenţă critică (the pink block) susţinută de activiştii queer maghiari, transnaţionali, feminişti şi antifascişti. Printre mesajele folosite s-au regăsit: Solidaritate Roma-LGBT; Fără homofobie, fără transfobie; Roma trans, alter egoul meu; Capitalism = Patriarhat = Rasism; Nu sunt maghiar: şi ce dacă?; Mai multe iubiri, mai multe genuri; Monogamia nu este destin. Culoarea roz adoptată a avut scopul de a reaminti de exterminarea bărbaţilor gay din timpul Holocaustului (triunghiul roz impus în lagărele de concentrare) şi de nevoia de a uni diferitele grupuri marginalizate şi atacate vehement de conservatorii din regiune şi din întreaga Europă. Atmosfera de revoltă queer internaţională anti-rasistă, anti-capitalistă şi feministă a avut scopul de a reconfigura un eveniment major precum Budapest Pride. De asemenea, nevoia de a face auzite vocile critice asupra agendei conservatoare, consumeriste şi exclusiviste nu a ţinut cont de cerinţele explicite ale poliţiei de a nu provoca şi de a păstra limitele decenţei. Frivolitatea a fost la ea acasă pe străzile Budapestei. Aceste evenimente legate de reprezentarea comunităţii LGBT în Ungaria au arătat în mod explicit nevoia de mai multă atenţie şi de reacţie spontană la relaţiile de putere inegale, la discriminare şi opresiune, mai ales când apar în comunităţile din care facem parte. Susţinerea comunităţii LGBT coincide cu susţinerea comunităţii rome şi cu expunerea naţionalismului, homofobiei, transfobiei şi a rasismului.

Aşa cum mult aşteptata petrecere de final de Pride a parafat succesul de anul acesta şi colaborarea perfectă cu autorităţile, este interesant cum reacţiile politice identitare au fost generate în preajma petrecerilor din saptămâna Pride-ului. Chiar dacă pentru o anumită categorie de bărbaţi albi gay cu o situaţie materială satisfăcătoare, mantra neoliberală de agenţie, alegere, petrecere rămâne dominantă, întrebările referitoare la ce corpuri nu au acces la politicile progresiste liberale din Estul Europei trebuie adresate. Ce corpuri nu pot trece bariera de control, ce corpuri sunt în exces, ce corpuri sunt păstrate invizibile, ce corpuri vor fi adresate anul următor? De asemenea, trebuie să chestionăm centralitatea acestui bărbat alb care reprezintă naţiunea, vrea familie, casă şi copii, câştigă bine şi colaborează bine cu autorităţile în cadrul activismului de stânga.

Cazul Bucureşti

Şi în România, marşul organizat în cadrul evenimentului GayFest, cu denumirea oficială de “Marsul diversităţii”, este conceput de organizatori (asociaţia ACCEPT) ca un exemplu de “activism politic” pentru drepturile omului însa devine mai degrabă un eveniment axat pe o mainstream-izare “cu orice preţ”. Colaborarea cu forţele de ordine – motivată de experienţe din anii trecuţi cu atacuri violente asupra participanţilor din partea unor contra-protestatari – are efectul de a izola total participanţii la marş şi astfel micşorează impactul pe care l-ar putea avea asupra publicului, semnificaţia politică şi vizibilitatea urmarită prin această acţiune. Pentru parada gay de la Bucureşti din 4 iunie 2011, măsurile de securitate au fost asemănătoare celor de la Budapesta: traseul marşului a fost delimitatat cu garduri şi flancat de jandarmi şi maşini pe tot parcursul său; la intrarea în coloană, participanţii au primit fluturaşi prin care erau informaţi privind precauţiile necesare – dar ca şi la Budapesta, toate aceste măsuri nu au fost suficiente pentru a preveni incidente violente ce au urmat imediat dupa marş (info, comentarii). Ca şi în anii precedenţi, în mass media romanească s-a pus accentul pe prezenţa travestiţilor imbrăcaţi extravagant, a jandarmilor şi a susţinătorilor din străinatate, şi pe faptul ca Pride-ul se desfasoară în aceeaşi zi cu “marşul pentru normalitate” organizat de Noua Dreaptă, celor două evenimente – cel pro-diversitate si cel homofob – fiindu-le acordată aceeaşi atenţie (o revistă a presei post-marş se poate citi aici). Spre deosebire de Budapesta, la Bucureşti discursurile cu tentă naţionalistă nu s-au regasit nicaieri în cadrul Pride-ului (conflictul de interese dintre cei care militează pentru drepturile persoanelor LGBTQ şi dreapta conservatoare, naţionalistă şi ultrareligioasă este bine stabilit şi nu ar putea fi înlăturat retoric); aici încercarile de a valida şi legitimiza cauza au constat din scoaterea în evidenţă a susţinerii internaţionale, din partea ambasadelor, a unor politicieni străini şi în măsura mai mică a Amnesty International. Dintre grupurile care au participat în mod oficial cele mai vizibile au fost ambasadele câtorva ţari (înainte de marş se distribuiau steguleţe, atât cu curcubeul care simbolizeaza cauza “gay” cat şi cu cateva steaguri naţionale). Dar în cadrul marşului nu erau foarte vizibile alte grupuri iar diversitatea participanţilor nu a părut sa-i preocupe în mod special pe organizatori – nici în materialele promoţionale, nici în timpul marşului. Ca şi în alţi ani, aliaţii heterosexuali au constituit un procent semnificativ din participanţi, în timp ce nu se poate vorbi de o adevarata diversitate LGBTQ – poate şi pentru că au participat numai 200-300 de persoane cu totul.

Totuşi, au existat câteva încercări de a adresa lipsa unei critici faţă de mainstream-ul nu numai homofob dar şi sexist, rasist, conservator, consumist, şi a unui interes real în cadrul Pride-ului pentru solidaritate între diferite grupuri; câtiva participanţi care doreau să facă simţita la Pride şi o prezenţă feministă, anti-rasistă, anti-capitalistă au purtat semne cu mesaje ca: Suntem gay, romi, emigranţi şi NU vrem sa ne tratăm; Vizibilitate pentru diversitate; Ura nu e normală; sau (realizat ad-hoc în timpul marşului) Noua Dreaptă e cu noi. Această prezenţă a fost însă una foarte restrânsă.

Problema principală a paradelor gay în România este lipsa implicării reale a mai multor oameni. Mulţi aliati şi chiar persoane LGBTQ aleg să nu participe, pentru că nu vad aceste marşuri ca pe ceva care îi reprezintă sau satisface ca acţiune impotriva discriminarii. Din păcate, criticile aduse sunt pe de o parte legitime (mesajul diluat, accentul pus pe identitatea LGBTQ fără alte implicaţii sociale), dar pe de alta există diverse atitudini care în mod paradoxal se intersectează cu cele bazate pe prejudecăţi din partea mass mediei sau a simpatizanţilor Noii Drepte. De pildă, unele persoane presupus-solidare adoptă un discurs foarte apropiat de unul transfobic şi chiar homofobic: dacă presa se concentrează asupra participanţilor travestiţi pentru a prezenta evenimentul în cel mai senzaţionalist mod posibil, în cercuri stângiste se întâlneşte destul de des argumentul că organizatorii şi participanţii la Pride ar trebui să se prezinte ca oameni cu care majoritatea să se poată identifica mai usor (chiar dacă nu este folosit termenul “normal”, acesta se subinţelege) şi să nu mai fie scoşi în faţă travestiţii şi persoanele transgender, intr-un efort de a oferi o imagine mai “serioasă” a acţiunii. În efect, aceste două poziţii critice asupra paradei se alimentează una pe alta şi de fapt nu înseamnă decât desolidarizarea explicită a majoritaţii, inclusiv a “aliaţilor de stânga”, de cauza LGBTQ. Un alt exemplu de punct controversat sunt fondurile cheltuite pe acest eveniment, care tind să fie vazute ca o risipă atat de către conservatori cât şi de către oameni cu vederi progresiste (este adevarat că pentru Pride-ul de la Bucureşti de anul acesta a fost adus un DJ care a costat mii de euro, lucru care a fost comentat negativ şi de catre susţinătorii “marşului pentru normalitate”, şi de persoane care s-au desolidarizat de GayFest). Viziunea conservatoare, prezentă şi în discursurile extremiste privind alte grupuri defavorizate (romi, persoane cu dizabilităţi, etc.) ce pun in pericol “normalitatea” şi bunăstarea naţiunii folosind în acelasi timp din resursele care se cuvin majorităţii este bineinţeles adânc problematică. Dar şi critica dinspre stânga, anti-capitalistă a Pride-ului – şi a mişcării LGBTQ “mainstream” in general – trebuie nuanţată; aici intervine realitatea că separarea de o cauză şi refuzul de a participa, din motiv că este prea comercial, la un eveniment care urmăreşte celebrarea unei comunităţi aliate poate însemna o respingere de facto a acestei comunităţi în contextul în care inevitabil oamenii sunt nevoiţi să facă în fiecare zi concesii culturii consumeriste în care trăiesc. Întrebarea care intervine este ce priorităţi au oamenii în privinţa solidarităţii.

Pride-urile din Estul Europei par să devină evenimente tot mai normalizate şi conformiste, reprezentând o categorie tot mai restrânsă de bărbaţi gay care sunt integraţi în societatea neoliberală conservatoare, uitând angajamentele pentru dreptate socială. Solidaritatea transnaţională a persoanelor non-heteronormative, care au trăit forme similare de opresiune în propriile comunităţi, reprezintă un răspuns viabil şi o prezenţă critică necesară vis-a-vis de excluderea homonaţionalistă. Unitatea diverselor grupuri formale şi informale de activişti de stânga împotriva diviziunii şi fricii adresează tocmai diversele forme de excludere (cum ar fi homofobia cu care se luptă zilnic persoanele LGBT) şi oferă un model de acţiune all-inclusive, fără a cădea într-o nefastă olimpiadă a opresiunilor. Pride-ul rămâne un eveniment politic important deoarece este tocmai această ocazie unică de a arată şi întări legăturile dintre comunităţile noastre, de a construi alianţe şi de a da un răspuns opoziţiei heterosexiste din exterior dar şi formelor de excluziune internă.

Pozitie fata de activitatile ProVita contra drepturilor reproductive

26 martie 2011
FAT FRUMOS SI CAND VREAU EU
Luam pozitie fata de activitatile asociatiei ProVita impotriva drepturilor reproductive si libertatilor individuale ale femeilor.

In data de 26 martie 2011, asociatia ProVita organizeaza “Marsul pentru Viata” simultan in orasele Bucuresti, Timisoara si Satu Mare cu scopul de a solicita “in mod special abolirea intregii legislatii care permite avortul” (potrivit manifestului marsului postat pe site-ul organizatiei: http://www.provitabucuresti.ro/activitati/manifestari/277-marsul-pentru-viata-2011). Marsul se inscrie intr-o serie de actiuni ale organizatiei menite sa limiteze drepturile reproductive din Romania. Una ditre aceste actiuni este campania Vreau sa aflu!, organizata in parteneriat cu Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti, precum si cu alte unitati scolare. Prin aceasta campanie de informare si educare destinata elevilor in scoli si licee, ProVita foloseste valorile fundamentalist crestine pentru a-si justifica si a-si promova in fata unei audiente captive si impresionabile de adolescenti atitudinea explicita anti-avort si anti-contraceptie. Consideram ca o organizatie care sustine ca orice forma de contraceptie este abortiva ingradeste accesul la o educatie sexuala adecvata a tinerelor si tinerilor din scoli. Mai mult decat atat, ProVita intentioneaza sa monteze in zonele centrale din Bucuresti pentru o perioada pilot de o luna panouri de reclama cu mesaje implicit anti-avort (un exemplu de panou poate fi vizualizat la http://www.provitabucuresti.ro/activitati/educare-informare/panotaj–outdoor ).

Eforturile acestei organizatii de criminalizare a avortului, de dezinformare in ceea ce priveste educatia sexuala/contraceptiva, de promovare a valorilor conservatoare crestine, de incalcare a drepturilor fundamentale ale femeilor si ale comunitatii LGBT se desfasoara sistematic, iar unele au suportul unor institutii publice. In acest scop, solicitam incetarea oricarui fel de parteneriat intre Provita si institutiile de stat.

Intr-o tara in care avortul este legal si care are o istorie pro-natalista dezastruoasa, noi consideram necesara luarea unor masuri fata de activitatile anti-avort ale organizatiei Provita.

—–
Asociatia Fat-Frumos-si-Cand-Vreau-Eu este un grup informal ce reuneste persoane din diverse sfere de activism social si care impartasesc interesul pentru dreptate reproductiva. Grupul a fost infiintat in urma unor intalniri recente si definitivat in contextul spatiului de lucru ocupat la fostul sediu CNDB.
Persoana de contact: Claudia
fatcandvreau@gmail.com