Despre violenta sexuala, criminalizare si responsabilizare colectiva

“Cum raspundem la violenta sexuala: criminalizare si responsabilizare colectiva”
@ Sprijin Dupa Viol

… Sanctionarea prin criminalizare nu previne violenta sexuala, nu intr-o cultura care invinovateste persoanele supravietuitoarele pentru viol, si in care diferite supravietuitoare stiu, din motive diferite, ca sansele sa fie crezute sunt mici; nu intr-o cultura in care aceste lucruri sunt stiute si de violatori. In acelasi timp, campaniile de constientizare sunt limitate de acelasi efect de exceptionalism pe care-l produc. Din pacate, prea multe campanii de constientizare produc efectul contrar prin maximizarea si uneori estetizarea dramatismului violentei care astfel devine acest fenomen care e disociat de noi, de vietile noastre, si se intampla tot timpul altora, in alte parti, departe de noi, chiar daca departarea e doar la un apartament distanta, sau la o cunostinta distanta, sau chiar in comunitatile noastre – familiale restranse sau extinse, rezidentiale, profesionale, de apartenenta sau de afinitate. De multe ori, aceste campanii sunt sustinute chiar de agresori care nu se recunosc ca agresori, sau de agresori care astfel isi musamalizeaza agresiunea, sau de persoane care astfel bifeaza recunoasterea unui fenomen de a carui realitate se detaseaza chiar in momentul in care sustin astfel de campanii. De multe ori, efectul acestor campanii e deresponsabilizarea individuala, tocmai pentru ca, frecvent, aceste campanii nu ataca vreodata cultura in care se produc violurile, agresiunile din viata de zi cu zi, marile agresiuni si micile agresiuni, si nu insista ca, in fond, oricine poate fi un violator, si oricui i se poate intampla asa ceva.

Insistenta pe criminalizare reduce din spatiul, timpul si efortul disponibile, si mai ales din posibilitatea de a imagina alte tipuri de reactii si alte forme de dreptate. Daca pedeapsa reprezinta o forma de responsabilizare a unui act individual dar care exprima un fenomen structural, adica care se produce intr-un context si in conditii care incurajeaza si perpetueaza violenta sexuala, atunci sanctiunea sau pedeapsa nu pot avea sens decat in acelasi context in care aceste lucruri sunt recunoscute deschis de toata lumea, si in care toata lumea e dispusa si se angajeaza sa faca activ ceva, centrand interesele si dorintele supravietuitoarelor, si in care responsabilizarea violatorului nu este delegata statului sau conducerii universitatii. Acest ceva inseamna o serie de strategii diverse si specifice, rezultate din comunitati diverse si specifice. Insa aceste specificitati urmaresc toate sa asigure desfasurarea unui proces continuu de responsabilizare comunitara. …

voices of clients over those of sex workers

I Don’t Care About Clients
by Olive Seraphim
aclientally“… The point I am trying to make here is that if clients were contributing something valuable or even something innocuous to our movement, I could deal. Instead, they are perpetrating whorephobia. I fear that people who don’t know better will see posts like this and think these men somehow have more knowledge of our lives and the realities of our work than we do. After all, the conversations surrounding punters and activism are largely cisheteronormative, and most of these men bring their male privilege to the table, while not even being aware of these advantages.

Beyond that, this issue seems to cause a divide between sex workers and, as evidenced by my anon friend, makes those of us who don’t subscribe to this thinking feel isolated, as if we’re doing something wrong. As if it’s our responsibility to listen and care about what men have to say. After all, it’s part of our socialization as women and marginalized people to listen to men, just as it’s part of our male clients’ socialization to speak over us and for us. How can we even begin to broach the subject of clients’ input regarding our rights if we’re not examining the dynamics of privilege? In addition to the gender differences at play here (remembering that not all sex workers—or clients—are cisgender), as sex workers we’re routinely silenced by everyone from fauxmanists to governments and police and even, sadly, our own communities. By radical feminist logic, if we’re able to assert any conviction of our rights, we’re too privileged to be representative. Of course, if we agree with them, then that privilege goes out the window. Thankfully, they don’t listen to punters’ self-involved bullshit either, but their influence—and silencing—is effective against us all too often, another hardship which clients never experience.

Those of us who have additional marginalized identities in addition to being sex workers are probably more aware of the problematic nature of self-declared ally status than the more privileged workers among us. Alliance always comes with a few fundamental problems. Firstly, an ally is always going to be approaching a marginalized person from a point of view that has internalized toxic shit against us, and having that privileged position means they can still act on those views in ways that harm us. When we then allow them into our spaces and into our conversations, we’re increasing their power both by giving them credibility to outsiders and also by giving them access to, well, us. The other major problem is that their voices inevitably drown out ours. Their experience of sex work is always going to be more valid than ours to society because non-sex workers are considered more valid than we are. We end up in a situation where people more powerful than us, whose ideas are skewed with bias, are representing us, speaking about realities they’re only vaguely aware of.”

“… Sadly, being a true ally is more than most clients, or most people, want to deal with; it requires too much effort, too much examination of one’s own internalized prejudice, too much thankless work. I would like to suggest—while knowing that this is very difficult in and of itself—that our families would be much better poised to do this sort of P.R. than clients are. While I have no statistics on how many sex workers are ‘out’, I think it’s a fair assumption that most sex workers have at least a few non-sex workers in their lives whom they’re close to and who know what they do. It’s these people who love us, support us, care about us, and share this world with us.I would like to see a blog written by our mothers, our daughters, our husbands and wives. They are the best shot we have of being seen as actual people outside of stereotypes, because they love us and see us as actual people who exist outside of the benefits we provide them.They are more invested in our humanity and in our safety than clients can ever be, and perhaps they can be the missing link we so sorely need.”

“… Mia McKenzie, editor of the Black Girl Dangerous blog, compiled an amazing list of attributes and behaviors that sincere allies possess. Clients of sex workers who actually wish to support us, rather than giving themselves an ego boost while prioritizing their own rights ahead of ours, could learn a lot from it.”

Scrisoare deschisa

În atenţia domnului Crin Antonescu, Preşedintele Partidului Naţional Liberal

Domnule Preşedinte,

Organizaţiile semnatare ale acestei scrisori deschise îşi exprimă îngrijorarea legată de recentele declarații ale lui Rareș Buglea, membru al organizației politice pe care o reprezentați.

Pe această cale, dorim să vă atragem atenţia cu privire la creşterea numărului de discursuri cu tentă extremistă, discriminatorie, rasistă și sexistă în rândul membrilor partidului pe care îl conduceţi. Luni, 4 februarie 2013, presa a relatat afirmațiile postate pe facebook de Rareș Buglea: “ştiu că falşii umanişti mă vor critica aspru, dar susţin în continuare sterilizarea femeii rome, dacă după prima naştere la ancheta socială se dovedeşte că nu are condiţii şi nici intenţia de a creşte primul prunc în condiţii cât de cât umane!” (sursa: Mediafax). Reconsiderându-și poziția, Rareș Buglea a declarat ulterior: „Îmi cer scuze dacă printr-o exprimare nefericită … am lăsat impresia că mă refer doar la o anumită etnie și nu, așa cum am vrut și vreau să susțin, mă refer la toate mamele iresponsabile din România. Îmi cer scuze față de membrii acestei etnii dacă s-au considerat direct vizați. Într-adevăr, pe pagina de facebook … mă refeream la anumite mame rome pentru că ponderea acestor cazuri, trebuie să recunoaștem, acolo o întâlnim mai des. Dar însă eu nu mă refer la etnia întreagă, mă refer la orice mamă care după o naștere, două, se constată că nu are niciun fel de dragoste și de grijă și de preocupare pentru acei copii. Eu propuneam o oarecare soluție pentru a stopa această natalitate scăpată de sub control.”

Această declarație vine la scurt timp după campania unei grupări de extremă dreaptă din România, Naționaliștii Autonomi din Timișoara, care solicita și propunea acordarea unei sume de 300 lei oricărei femei rome care acceptă să se sterilizeze.

Salutăm pozițiile publice exprimate prompt de membri ai PNL precum Florin Alexe, președinte TNL București și Teodor Atanasiu, președintele PNL Alba cu privire la declarațiile lui Rareș Buglea, actualmente membru în PNL.

Vă readucem în atenţie faptul că recent au mai existat declarații și acțiuni ale unor membri PNL care nu au fost în concordanță cu drepturile omului. Dintre acestea îi amintim pe domnul Cătălin Cherecheş și domnul George Becali. Din păcate, nu a existat din partea conducerii PNL o poziție fermă de delimitare față de aceste demersuri și nici măsuri efective de sancționare a acestor fapte. Considerăm că declaraţiile recente ale domnului Rareș Buglea reprezintă o nouă poziţionare care încalcă drepturile omului, de data aceasta una de tip extremist. Cu toate că domnul Buglea a demisionat din funcţia de conducere a organizaţiei de tineret PNL Alba, continuă să fie consilier local din partea aceluiaşi partid. Considerăm că aceste declarații trebuie aspru sancționate de către organizația pe care o conduceți pentru a da dovadă că respectați drepturile omului și că manifestați toleranță zero față de extremism în Romania.

Luând în considerare cele prezentate mai sus, solicităm:

• excluderea domnului Rareș Buglea din Partidul Naţional Liberal;

• semnarea de către PNL a Cartei Partidelor Europene pentru o Societate Nerasistă (http://www.coe.int/t/dghl/monitoring/ecri/activities/38-seminar_ankara_2011/Charter.asp)

• adoptarea unor măsuri/ iniţierea unor acţiuni în cadrul partidului, destinate prevenirii apariţiei acestui gen de manifestări;

• adoptarea unor măsuri privind sancţionarea membrilor de partid care fac declaraţii publice cu caracter rasist sau extremist.

Vă solicităm, de asemenea, să vă exprimați public poziția cu privire la sterilizarea femeilor rome și a femeilor cu posibilități materiale reduse.

Organizaţiile semnatare:

Romani CRISS- Centrul Romilor pentru Intervenție Socială și Studii
MCA România – Centrul pentru Monitorizarea și Combaterea Antisemismului din România
ECPI – Centrul Euroregional pentru Inițiative Publice
Asociația E-Romnja! (Asociația pentru Promovoarea Drepturilor Femeilor Rome)
Asociația Romano Butiq
Centrul FILIA- Centrul de Dezvoltare Curriculară și Studii de Gen
ADIS- Asociația pentru Dezvoltare si Incluziune Socială
CEDS -Centrul pentru Educație și Dezvoltare Socială
Active Watch- Agenția de Monitorizare a Presei
Asociația FRONT
Grupul pentru Intervenții Feministe

noi legi pentru “violuri simple” si calea de parcurs pana la justitie restaurativa

O noua “Lege a Medierii”, initiata si promovata cu sarg de Alina Gorghiu – care se autointituleaza “Avocatul tau in Parlament” – va explicita posibilitatea solutionarii cazurilor de viol printr-un proces formal de mediere intre victima si agresor si va impune ca inainte de a depune o plangere penala (sau intr-un anumit termen de la declansarea procesului), victima sa obtina un certificat in urma participarii la o sesiune de informare despre mediere cu agresorul! Desi legea este discutata in parlament din primavara 2012, ea a trecut neobservata de publicul larg si de societatea civila pana de curand, cand stirea despre intrarea in vigoare a legii si implicatiile sale a aparut in presa (“Violatorii si batausii pot scapa de puscarie daca ii plătesc victimei despagubiri”) impreuna cu un numar de comentarii din partea mediatorului Zeno Sustac (vicepresedinte al Consiliului de Mediere, “Medierea Romania” pe Facebook):

Obligativitatea obţinerii unui certificat de informare este valabilă şi pentru infracţiunile care pot duce la împăcarea părţilor şi retragerea plângerii, printre acestea numărându-se şi violul. “Este vorba doar despre violul simplu, atunci când acesta nu este săvârşit de mai multe persoane, când nu este şi incest, când nu are urmări medicale sau când nu este urmat de sinuciderea victimei”, ne-a precizat Zeno Şuştac, vicepreşedinte al Consiliului de Mediere.

Legea cu pricina este Legea nr. 115/2012 si conform Ordonantei de urgenta a guvernului OUG nr. 90/2012 care ii mai aduce unele modificari (dealtfel semnificative*) urmeaza sa intre in vigoare pe 1 februarie 2013 (detalii pe avocatnet.ro; procesul legislativ in senat – cu aviz de respingere si de la Comisia pentru drepturile omului, culte si minoritati si raport de respingere de la de la Comisia juridica, de numiri, disciplina, imunitati si validari; procesul legislativ in camera deputatilor – cu aviz de la Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale si in final, dar abia dupa promulgare, de la Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi).

[Tudorina detaliaza aici pe Blogul Medusei.]

 

Pe de o parte, exista un argument clar ca aceasta lege este neconstitutionala “Este indiferent că se instituie obligaţia informării despre mediere sau a parcurgerii procedurii de mediere, norma juridică de obligare în sine este neconstituţională, pentru că, dacă această obligaţie nu este respectată, cererea de chemare în judecată este inadmisibilă, astfel că liberul acces la justiţie este încălcat. Este vorba de un principiu constituţional, acela că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept, deci evident nu poate nici bloca acest drept.” mai mult, “Este evident că ordonanţa este rezultatul muncii şi a lobby-ului grupurilor de interese care au ca scop obţinerea de venituri, şi nu puţine, din aceasta.” – detalii aici.

 

In acelasi timp, problemele punctuale cu implementarea acestei noi legi sunt pe mai multe niveluri:

– legea nu face niciun fel de mentiune speciala pentru infractiunea penala de viol, aplicandu-se fara exceptie la toate infractiunile “pentru care actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabilã a persoanei vatamate”, categorie din care fac parte si violurile descrise in alin. 1 al art. 197 din codul penal: “Actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi” (“violul simplu” al d-nului Sustac); spre deosebire de alte tipuri de infractiuni tratate astfel de codul penal (cum ar fi distrugerea de domiciliu, tulburarea folosintei locuintei, violarea secretului corespondentei, abuzul de încredere, lovirea, vatamarea corporala, etc.), in cazul violului – inclusiv cel “simplu” – victimele sufera adeseori de tulburari de stres post-traumatic iar insasi posibilitatea de a intra in contact cu agresorul (uneori interactiunea cu orice persoana de sex masculin pentru o femeie care a suferit o agresiune sexuala) inseamna o trauma in plus.

– in Romania, ca in multe alte locuri:

—- violul este tratat ca subiect de divertisment si batjocura la adresa femeilor, la nivel cultural violul nu este de fapt considerat o infractiune si femeile sunt sistematic blamate, considerate provocatoare si instigatoare, iar expertii psihologi si criminalisti ai tarii le sfatuiesc sa aiba grija cum se imbraca si cum se “urca in lift” pentru a preveni agresiunile contra lor;

—- adeseori, victimele violurilor sunt descurajate sa depuna plangere de catre toti cei cu care interactioneaza, de la agresor si persoanele apropiate lor pana la personalul medical si politie, iar procedura prin care trebuie sa treaca pentru a raporta agresiunea (inainte de infatisarea in instanta) – de la obtinerea certificatului medico-legal la intalnirea cu politia si depunerea plangerii oficiale la discutii cu avocati si alte persoane oficiale – este deja aproape imposibil de parcurs fara un sprijin informat, simpatetic; nu exista un sistem bine pus la punct care sa desemneze niste persoane capabile sa actioneze in interesul victimelor in cazuri de viol;

—- nu exista centre de urgenta, resurse specializate si training-uri pentru psihologi sau alte persoane care sa actioneze in interesul persoanelor care au suferit agresiuni sexuale;

iar toate aceste lucruri reduc la zero probabilitatea ca niste sedinte de “mediere” intre o victima si un agresor, mediate de oameni nepregatiti si cel mai probabil ne-simpatetici daca nu ostili intereselor victimelor, sa indeplineasca in vreun fel scopul teoretic al medierii ca element de “pace sociala” si progres social asa cum o descrie acelasi domn Sustac (intr-un articol “de damage control” intitulat “Violul, Medierea si Apocalipsele din presa romaneasca” in Timisoara stiri: “”Medierea e o cale spre pacea socială, un mod elegant de îmbunătăţire sau menţinere a relaţiilor, un pas spre normalitate, cu adresabilitate către toate categoriile sociale. Medierea nu este în niciun caz, adresabilă unui segment redus de populaţie, se afla la îndemâna tuturor fiind recomandată şi susţinută de Uniunea Europeană. Medierea nu e subiect de can-can ci un factor de echilibru social, în orice societate deschisă la progres.””).

 

Mediatorul Zeno Sustac descrie si ce presupune mai exact aceasta lege:

Cu alte justițiabilii vor alege un mediator autorizat din tabloul oficial al mediatorilor, vor veni la acesta și, în MOD ABSOLUT GRATUIT, vor fi informați despre prevederile legii medierii și despre posibilitatea de a recurge la mediere pentru a soluționa cauza respectivă sau o altă cauză. De aici este la TOTALA LIBERTATE de decizie a celui în cauză de a se întoarce la instanță ori de a apela la mediere.

Ce nu adauga d-nul Sustac e ca aceasta libertate totala include amenda judiciara intre 100 si 1000 de lei pe care o presupune “refuzul partii de a se prezenta la sedinta de informare cu privire la avantajele medierii, in situatiile in care a acceptat, potrivit legii” din Legea 134/2010 privind Codul de procedura Civila pe care OUG nr. 90/2013 o face compatibila cu Legea 115/2012.

Alta justificare adusa de d-nl Sustac pentru inofensivitatea noii legi a medierii suna astfel:

“Revenind la cauzele penale, posibilitatea victimelor de încerca rezolvarea acestor prin mediere vizează doar faptele pentru care legea prevede, oricum, înlăturarea răspunderii penale la retragerea plângerii prealabile a victimei sau la împăcarea părților, deci o posibilă înțelegere dintre victimă și agresor nu este o noutate în dreptul penal românesc, dar ÎN NICIUN CAZ VICTIMA NU VA FI NICI SFĂTUITĂ ȘI NICI OBLIGATĂ de mediator sau de judecător să se împace cu agresorul.”

Din toate declaratiile facute, este evident ca cei din comunitatea mediatorilor nu inteleg unde ar fi vreo problema in faptul ca persoanele care au suferit o agresiune sexuala ar fi obligate sa inceapa prin a face niste pasi spre o “mediere” cu agresorul – mai ales cand legiuitorii au gasit niste solutii asa incat sa nu fie maxim de traumatizanta, adica sa fie obligatorie nu medierea in sine ci o sesiune de informare despre mediere, iar sesiunea sa se poata desfasura (la cererea victimei) separat de cea la care va lua parte si agresorul iar aceasta prima sesiune de informare – spre deosebire de sesiunile de mediere care sunt foarte costisitoare – va fi complet gratuita.

 

Explicatia pentru lipsa de intelegere din partea mediatorilor a gravitatii transpunerii acestei legi in practica, ca si motivul pentru care ideea de a solutiona violurile prin intermediul unei medieri cu oameni nepregatiti in privinta particularitarilor si sensibilitatii subiectului agresiunilor sexuale, sta in viziunea pe care tind sa o aiba acesti oameni – o viziune foarte comuna, de altfel (si unul din mecanisemele prin care se instaureaza si normalizeaza cultura violului din jurul nostru: prejudecatile sexiste, desconsiderarea victimelor, acordarea increderii din oficiu agresorului si suspiciunea automata fata de reclamanta, etc. etc.):

Am observat, din practica mea de avocat de drept penal, că de multe ori violul este folosit ca modalitate de şicanare pentru a leza imaginea celui acuzat.” Zeno Şuştac

“… ce facem cand autorul violului este sotul victrimei ? Destamam familia condamnand sotul ? Ce facem cand plangerea de viol este obiect de santaj al prostuatei neplatite ? Ce facem cand plangerea este un moft al logodnicei pentru a obtine casatoria ? sa condamnam toti barbatii impotriva carora s-a depus o plangere de viol ? Sau sa ii ardem pe rug ?” Pepi Mustateanu pe Facebook

“… într-o emisiune radio live, o ”simplă ascultătoare”, care pretindea că a studiat cu atenție legea medierii, a proiectat publicului un scenariu de coșmar, cu o sărmană femeie care abia a scăpat dintr-un viol cumplit și pe care noua lege o va obliga să retrăiască coșmarul agresiunii în biroul mediatorului, față în față cu bestiile care îi rânjesc amenințător și pe care, la îndemnul mediatorului, spunea ascultătoarea, va trebui să îi scape de pedeapsă.

Evident că asemenea abordări ale problemei medierii sunt absolut aberante, dar persoanele care le lansează public o fac, sunt convins, nu din răutate sau retard, ci pur și simplu din necunoașterea situației reale.” Zeno Sustac din nou, in Timisoara Stiri

Precum comenta cineva online acest tip de afirmatii: “Nu numai ca incurajeaza agresorii dar descurajeaza victimele sa depuna plangere intr-o societate care si asa crede ca victimele “si-au meritat-o” sau ca mint. Ma intreb cum isi explica el faptul ca in Romania la fiecare patru ore o femeie este violata, numarul agresiunilor psihice si fizice (inclusiv sexuale) sunt in crestere, indiferent de categoria de varsta la care ne raportam (de la copii la batrani). In loc sa se caute solutii pentru a stopa acest fenomen se vine cu asemenea propuneri si afirmatii.”

Mai mult, felul in care mediatorii prezinta avantajele teoretice ale medierii in cazuri de viol ignora realitatea dura ca desi nu exista semne de abatere a violentei contra femeilor si violentei sexuale (ci dimpotriva), sunt raportate tot mai putine cazuri iar numarul inculpatilor trimisi in judecata este infim, tocmai pentru ca victimele sunt sfatuite in general sa n-o faca si adeseori retrag plangerile, iar noua adaugire la lege nu face decat sa agraveze aceasta situatie de regres.

 

Asa cum s-a dovedit recent cu cazul politistei de la Bals, Olt, agresata repetat de superiorul sau cu stiinta si implicarea directa a altor persoane din politie, violul este o forma de violenta larg acceptata si impamantenita chiar in institutiile care deservesc sistemul de justitie. Sau asa cum s-a intamplat intr-un alt caz recent din Giurgiu, chiar in cazuri de “viol agravat”, agresorii sunt cercetati in libertate, punand siguranta personala si “libertatea” de miscare si actiune a victimei in pericol. Acestea sunt realitati care pentru persoanele violate se traduc prin confruntarea cu un intreg sistem, nu doar cu agresorul, daca si atunci cand se hotarasc sa isi faca dreptate. Aici intervin si alti factori, cum ar fi faptul ca femeile cele mai vulnerabile, femeile care lucreaza in industria sexului comercial, femeile rome si sarace, femeile din medii rurale, sunt vulnerabilizate si mai mult de agresiuni sexuale. In aceste conditii, bineinteles, infractiunea de viol ar trebui tratata intr-un mod aparte: ideea de “mediere” intre persoana care a fost agresata si agresor nu poate fi aplicata decat cu un maxim de grija si consideratie. Si, da, medierea ca metoda alternativa la sistemul judiciar clasic are o istorie si un potential in directia adresarii tuturor acestor probleme sistemice care tin de mediul misogin patriarhal in care agresiunile sexuale reprezinta o unealta de subjugare continua a femeilor, ca grup desconsiderat si discriminat (putin despre acest potential, aici: “Approach with Caution Not Cynicism: Rape and Restorative Justice”). Dar nu se poate vorbi despre grija, consideratie si “potentialul restaurativ” (inclusiv pentru agresori) al solutionarii cazurilor de viol prin mediere atata timp cat nu lucram in prealabil la toate celelalte nevoi urgente: resurse si informatii pentru victime, sprijin concret (dpdv fizic si psihologic), combaterea misoginiei si a culturii violului din toate punctele de vedere.

 

Grupul INCITE! Women of Color Against Violence din SUA vorbeste despre posibilitatea unor practici cu adevarat alternative (analiza lor, care ar trebui citita in intregime, priveste conceptul de “justitie restaurativa” in contextul violentei sexuale/genizate si “intersectiile periculoase” intre diferite tipuri de opresiune suportate de femeile de culoare in propriile comunitati si structurile dominante mai largi care le domina; acest punct de vedere produce cea mai constructiva interogare a starii de fapt si propunerile cele mai utile pentru o adevarata schimbare):

… Din pacate, remediile pe care le-a urmarit miscarea mainstream impotriva violentei au avut efectul de a intari, in loc sa combata, violenta statului. Miscarile impotriva violentei sexuale si domestice au jucat un rol critic in ruperea tacerii din jurul violentei asupra femeilor si in oferirea unor servicii critice persoanelor care supravietuiesc violentei sexuale/domestice. In acelasi timp, aceste miscari au devenit tot mai profesionalizate in jurul oferirii de servicii si de aceea nu sunt dispuse sa adreseze violenta sexuala sau domestica in contextul mai larg al violentei institutionalizate. … este esential ca cei interesati in combaterea violentei sexuale/domestice sa adopte strategii anti-violenta care iau in considerare structurile extinse ale violentei care guverneaza aceasta lume. Cu alte cuvinte, strategiile gandite pentru a combate violenta in cadrul comunitatilor trebuie sa fie in legatura cu strategiile care combat violenta directionata asupra comunitatilor de culoare.

Concret vorbind, ca prima linie de abordare in oprirea violentei impotriva femeilor, cei care militeaza impotriva violentei la nivel mainstream cer tot mai des sentinte cu inchisoarea mai lungi pentru agresori in cazuri de violenta domestica si pentru violatori. Dar sistemul de justitie penala a fost intotdeauna unul opresiv si brutal fata de comunitatile de culoare. …

Problema de baza este ca premiza sistemului de justitie este ca majoritatea oamenilor se conformeaza legilor, iar exceptiile sunt “deviantii” care nu respecta legea. Insa dat fiind ratele epidemice ale violentei sexuale si domestice, care arata ca 50 la suta din femei vor fi lovite de parteneri si 43 la suta vor fi violate de-a lungul vietii lor, este clar ca majoritatea barbatilor sunt implicati in cultura noastra a violului (MacKinnon 1987, 23-24). Nu este probabil ca vom putea sa-i trimitem pe toti acesti barbati la inchisoare. Adresarea violului prin sistemul de justitie nu face decat sa duca mai departe mitul ca violul/violenta domestica sunt cauzate de cativa barbati rai, in loc de-a fi acte in care majoritatea barbatilor ajung implicati. Astfel, bizuirea pe sistemul de justitie penala pentru a opri violenta impotriva femeilor intareste un aparat de justitie penala cu o istorie rasista, fara sa ofere nimic mai mult decat iluzia sigurantei pentru persoanele afectate de violenta sexuala si domestica.

In acelasi timp, insa, multe din alternativele la incarcerare promovate prin “modelul de justitie restaurativa” nu au dezvoltat suficiente macanisme de siguranta pentru persoanele care supravietuiesc violentei domestice/sexuale. In plus, activistii impotriva inchisorilor adeseori sustin in mod ne-critic programe de justitie restaurativa ca alternative la incarcerare fara a lua in considerare cum s-ar putea asigura ca aceste modele vor oferi siguranta persoanelor afectate de acest tip de violenta. “Justitia restaurativa” este un termen-umbrela care descrie o gama larga de programe care incearca sa adreseze infractionalitatea intr-un cadru restaurativ si impaciuitor mai degraba decat unul punitiv. Mai exact, in opozitie cu sistemul de justitie penala al Statelor Unite care se concetreaza numai pe pedepsirea infractorului si inlaturarea lui din societate prin incarcerare, justitia restaurativa incearca sa implice toate partile (infractori, victime si membri ai comunitatii) in a determina care ar fi raspunsul potrivit unei infractiuni, intr-un efort de a restaura comunitatea si a-i readuce integritatea. Aceste modele au fost dezvoltate cel mai bine de catre comunitatile indigene, mai ales in Canada, unde statutul suveran al natiunilor indigene le permite acestora ocazia de a dezvolta programe de justitie bazate in comunitati. Intr-un astfel de program, de exemplu, cand se raporteaza o agresiune, echipa de lucru care se ocupa de violenta sexuala vorbeste cu agresorul si ii ofera optiunea de a participa la program. Agresorul trebuie in primul rand sa isi recunoasca vina si apoi sa urmeze un contract de “vindecare”, sau sa mearga la inchisoare. Agresorul poate sa refuze sa participe complet in program si sa urmeze caile obisnuite in sistemul de justitie. Toata lumea (victima, agresorul, familia, prietenii si echipa de lucru) sunt implicati in dezvoltarea contractului de vindecare. Pentru fiecare persoana se numeste un sustinator in acest proces. De asemenea, agresorul raspunde in fata tuturor implicati in acest contract. Un barbat din tribul Tlingit comenta ca aceasta abordare este de obicei mai dificila decat inchisoarea:

In primul rand, trebuie sa te confrunti cu socul si groaza de pe fetele vecinilor. Trebuie sa faci fata la umilinta zilnica, si in acelasi timp sa-ti ceri iertare nu doar de la victime, ci de la intreaga comunitate. . . [O pedeapsa cu inchisoarea] il scuteste pe agresor de raspunderea zilnica, si poate sa nu realizeze nimic in directia reabilitarii, si pentru multi s-ar putea sa insemne o masura mai usoara decat a ramane in comunitate (Ross 1997, 18).

Aceste modele par sa aiba un potential mai mare in rezolvarea eficienta a “infractiunilor” deoarece daca ne dorim ca agresorii/persoanele violente sa traiasca in societate fara sa se dedea violentei, e logic sa dezvoltam modele de justitie in care comunitatea este implicata in procesul de responsabilizare a acestor oameni. In modelul curent de incarcerare, agresorii sunt inlaturati din comunitate si nu li se mai permite deloc sa dezvolte relatii etice in contextul comunitatii. Asa cum observa Rupert Ross, un sustinator al acestor modele: “In realitate, in loc sa transforme comunitate intr-un loc mai sigur, amenintarea cu inchisoarea supune comunitatea unui risc mai mare (Ross 1997).”

Insa problema cu aceste modele in vederea adresarii violentei sexuale/domestice este ca ele functioneaza numai atunci cand comunitatea se uneste in munca de responsabilizare a agresorilor. Dar in cazuri de violenta sexuala si domestica, de cele mai multe ori comunitatea ia partea agresorului mai degraba decat a victimei. Asa incat, de exemplu, in multe comunitati indigene persoanele care au suferit de pe urma violentei domestice sunt des fortate sa accepte aceste modele, fiind incurajate sa se “impace” cu familiile si sa “restaureze” comunitatea fara o grija suficienta pentru siguranta lor personala. Astfel, ne confruntam cu o dilema: pe de o parte, abordarea violentei sexuale/domestice prin solutia incarcerarii agresorilor promoveaza represiunea comunitatilor de culoare fara a oferi cu adevarat siguranta pentru persoanele afectate. Pe de alta parte, prin retorica restauratii comunitatii, modelele de justitie restaurativa adeseori promoveaza tacerea comunitatii si negarea problemelor cu violenta sexuala/domestica fara a lua in considerare siguranta persoanele afectate de violenta de gen.

Deci provocarea pentru noi este cum putem sa dezvoltam modele de responsabilizare bazate in comunitati, in care agresorii chiar vor fi obligati sa raspunda in fata comunitatii? Desi nu exista solutii simple la violenta impotriva femeilor de culoare, este clar ca nu vom dezvolta strategii eficiente daca nu oprim marginalizarea femeilor de culoare in analizele si strategiile dezvoltate atat in jurul violentei rasializate cat si in jurul violentei genizate.

 

Lecturi suplimentare despre o abordare “cu responsabilizarea comunitatii”:

zine-ul “Thoughts about Community Support Around Intimate Violence”
zine-ul “What Do We Do When? Radical Community Response to Sexual Assalut”: Issue#2 si Issue #3

 

——
* Aceste schimbari esentiale aduse de ordonanta de urgenta legii promulgate sunt:

  • schimbarea cuvantului “si” in “sau” in formularea “in cazul infractiunilor pentru care retragerea plangerii prealabile si impacarea partilor inlatura raspunderea penala” la Art. 60^1 alineatul (1), literele f) si g) din Legea 115/2012 pentru a evita posibilitatea unei interpretari conform careia legea exclude din categoria infractiunilor acoperite violul (pentru care nu este valabila decat prima conditie) sau seductia (pentru care nu este valabila decat a doua conditie), dupa cum arata discutiile inregistrate in Procesul verbal încheiat ca urmare a întâlnirii dintre reprezentanţii Consiliului de Mediere, Consiliului Superior al Magistraturii şi Ministerul Justiţiei având ca obiect Legea nr.115/2012 (“ipoteza „infracţiuni pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate şi împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală” va crea dificultăţi de interpretare: cele două condiţii trebuie întrunite cumulativ? Nu asta a fost voinţa legiuitorului, mai ales că există infracţiuni care nu se pun în mişcare la plângerea prealabilă dar totuşi permit împăcarea părţilor (ex. seducţia – art. 199 C. pen.), sau infracţiuni care se pun în mişcare la plângerea prealabilă dar nu se prevede şi posibilitatea împăcării părţilor (ex. violul – art. 197 alin.1 C. pen). E posibil ca intenţia legiuitorului a fost să excludă violul din categoria infracţiunilor detaliate de text. Astfel, o eventuală reformulare care să permită includerea infracţiunilor precum seducţia ar trebui să ţină cont de acest aspect. Ca urmare, se propune formula „infracţiuni pentru care retragerea plângerii prealabile a persoanei vătămate sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.”) [sublinierile mele]
  • adaugarea la Art. 60^1 alin. (1), lit. g) a mentiunii “daca victima refuza sa participe impreuna cu faptuitorul, sedinta de informare se desfasoara separat”
  • schimbarea Art. 2 alin. 1 din: “Dacă legea nu prevede altfel, părţile, persoane fizice sau persoane juridice, sunt obligate să participe la şedinţa de informare privind medierea, inclusiv după declanşarea unui proces în faţa instanţelor competente, în vederea soluţionării pe această cale a conflictelor în materie civilă, de familie, în materie penală, precum şi în alte materii, în condiţiile prevăzute de prezenta lege. Dispoziţiile art. 182 alin. (1) pct. 1 lit. e) din Codul de procedură civilă rămân aplicabile în mod corespunzător.” in “Daca legea nu prevede altfel, partile, persoane fizice sau persoane juridice, sunt obligate sa participe la sedinta de informare privind avantajele medierii, inclusiv, daca este cazul, dupa declansarea unui proces in fata instantelor competente, in vederea solutionarii pe aceasta cale a conflictelor in materie civila, de familie, in materie penala, precum si in alte materii, in conditiile prevazute de lege.” [sublinierea mea]
  • abrogarea alin. 2 din Art. 60^1 “În sensul alin. (1), dovada participării la şedinţa de informare privind avantajele medierii într-o anumită materie se face printr-un proces-verbal de informare eliberat de mediatorul care a realizat informarea.” si inlocuirea cu 2 alin. adaugate la art. 2 privind dovada participarii la sedinta de informare si respingerea cererii de chemare in judecata in “caz de neindeplinire de catre reclamant a obligatiei de participare la sedinta de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare in judecata, sau dupa declansarea procesului pana la termenul dat de instanta in acest scop”
  • prorogarea termenului referitor la intrarea in vigoare a dispozitiilor art. 601 din Legea nr. 192/2006 pana la 1 februarie 2013 pentru a coordona termenul la care intra in vigoare obligatia de informare cu cel care instituie sanctiunea (“amenda judiciara de la 100 lei la 1.000 lei”) in cazul nerespectarii obligatiei prin Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, Titlul VI, Art. 187, alin. 1, lit. 1 f) (detalii in partea introductiva a OUG nr. 90/2012)

solidaritate in fata agresiunilor homofobe!

Ne exprimăm solidaritatea față de toți cei agresaţi în seara de 6 noiembrie la ieşirea de la piesa “După Traian şi Decebal (Din Filele Istoriei Gay în Romania)”, atât cei bătuți cât și ceilalți – inclusiv cele trei femei prezente – care deși nu au fost agresați fizic, au trăit abuzuri emoţionale.

Considerăm că acest eveniment constituie un act de violență motivată de ură. Faptele motivate de ură au un impact deosebit nu numai asupra victimelor directe, ci asupra întregii comunități căreia acestea îi aparțin sau pe care violența o vizează. Astfel de acțiuni întreţin un climat de constantă frică atât în sfera publică cât şi în cea privată, lucru pe care îl considerăm inacceptabil.

Reflectând asupra principalelor reprezentări ale evenimentului, ne poziţionăm critic și respingem interpretările propuse până acum în media, interpretări care susţin că acest eveniment ar fi un atac asupra libertăţii de expresie, asupra statului de drept, democraţiei şi valorilor europene. Pentru că înainte de a fi orice din cele de mai sus, atacul este în primul rând expresia urii faţă de minorităţile sexuale şi comunitatea LGBTIQ formată din lesbiene, bărbați gay și persoane bisexuale, trans, intersex şi queer.

A stărui asupra aspectului de atac la adresa libertăţii de exprimare, ignorând homofobia, transfobia şi sexismul care facilitează astfel de incidente anti-LGBTIQ, înseamnă a-ţi exercita privilegiul de a nu fi LGBTIQ şi asta în sine minimizează şi ascunde problemele, experiențele şi interesele persoanelor LGBTIQ.

Solidaritatea pe care ne-o exprimăm nu este bazată pe credinţa în drepturi cetăţeneşti legitimate de statul român, Uniunea Europeană sau altă structură politică determinată istoric şi ideologic. Solidaritatea noastră se bazează pe credinţa fermă în ilegitimitatea oricărui act ce discriminează pe baza orientării sexuale, de gen, credinţei spirituale, rasei, etniei, naţionalităţii. Credem în libertatea fiecăreia şi fiecăruia de a-şi exprima diferenţele şi solidarităţile în sfera publică dincolo de, şi dacă e nevoie, contra reglementărilor pe care o primărie, un guvern, un stat sau o uniune de state le pot stabili.

Atragem atenţia că piesa menţionată reflectă opresiunea suferită de persoane cu orientări variate: homosexuali, lesbiene, bisexuali. Trecerea totală cu vederea a faptului că “gay” nu înseamnă doar bărbaţi homosexuali în articolele din presă dezvoltate în jurul evenimentelor denotă o ignoranţă profundă asupra complexităţii atât a piesei, cât şi a istoriei pe care aceasta o trasează. La randul ei, dezinformarea din mass media alimentează şi perpetuează ignoranţa publicului despre probleme LGBTIQ.

Contrar a ce s-a susţinut în alte părţi, acest incident nu este fără precedent. Homofobia este o atitudine larg răspandită, creând un mediu ostil cu care unele din noi se confruntă zilnic. Acţiunile de intimidare şi reducere la tăcere a persoanelor LGBTIQ, uneori prin violenţă fizică, fac parte din “normalul” din jurul nostru şi nu constituie incidente izolate. Inclusiv cei care ar trebui să asigure ordinea şi siguranţa cetăţenilor sunt de multe ori complici în astfel de incidente, în mod activ sau prin indolenţă. Problema este sistemică şi sistematică, iar reducerea la tăcere şi demonizarea “minoritarilor” merg întotdeauna mână în mână, asigurând vulnerabilitatea şi marginalizarea continuă a unor grupuri întregi de oameni. De aceea, considerăm că despre acte motivate de ură NU trebuie să tăcem, nici unii din noi, fie că ne identificăm ca LGBTIQ sau nu. Oricând şi oricui s-ar întampla, astfel de agresiuni nu sunt acceptabile. Iar pentru a putea preveni şi combate agresiunile motivate de ură şi ura în general, trebuie să adresăm direct faptul că suntem înconjuraţi de idei homofobe, ce dăunează tuturor.

GIF – Grupul de Intervenţii Feministe

Noi NU suntem „mizeria lumii!”

Manifest al femeilor rome si nerome

Femeile Rome reunite le conferinta nationala „Femeile rome in societatea romaneasca” organizata in Bucuresti, in 13-14 septembrie, 2012 de catre Agentia de Dezvoltare Comunitara „Impreuna” ne exprimam in mod ferm ingrijorarea fata de acordul semnat intre Guvernul Romaniei si Guvernul Frantei privind asa zisa repatriere a cetatenilor romani de etnie roma de pe teritoriul Frantei. Astfel, femeile rome si nerome atat cele participante cat si cele neparticipante la conferinta initiaza acest manifest in semn de protest.

In semn de solidaritate, Noi femeile rome si nerome consideram acest act a fi in contradictie flagranta cu normele si valorile europene si cu drepturile omului. In loc sa rezolve problemele deja existente, acest acord incita la noi abuzuri impotriva romilor. Discursul folosit de Ministrul de Interne al Republicii Franceze Manuel Valls contravine principiilor si normelor democratice promovate de U.E. si ne reaminteste de teoriile rasiste ale secolului trecut.

Noi, Femeile am facut dovada implicarii la imbunatatirea societatii romanesti prin sprijinirea comunitatilor locale si a femeilor rome, promovarea valorilor democratice stabilite la nivel european si ca atare nu ne regasim in sintagma folosita „mizeria lumii”.
Cetatenii de etnie roma au aceleasi drepturi si responsabilitati ca si cetatenii europeni. Nu suntem de rang inferior si nu acceptam ca dintre toate natiunile Europei, sa fim catalogati in mod unitar drept „mizeria lumii”.

Textul integral al manifestului il gasiti aici.

(vezi si: comentariile ministrului francez)

Apel catre femei: boicotati Catavencii! (sau, femeile legate de calorifer contraataca)

In urma articolului “Femei care merita sa fie legate de calorifer” de Dan Darie publicat pe 31 august 2012,
am hotarat ca revista Catavencii merita sa fie boicotata de toate femeile. Va invitam sa va alaturati. :)

Catavencii, revista misogina pe care nici mamele lor n-o citesc!

CUM TE POTI IMPLICA?

1. Da mai departe! Poti folosi imaginea de mai sus (click pentru versiune mare), si/sau sigla boicotului:

2. Daca ai site, directioneaza un link “Catavencii” catre adresa: http://s-fia.ro/catavencii.html.

feminism and labor – and more

some essential reading:

National Hyatt Boycott Unites Workers, Feminists, LGBQT Activists, and More

Worker rights are a feminist issue and should be considered as such, but often they get short shrift in feminist spaces. Let’s not forget that International Women’s Day started as International Working Women’s Day, and that some of the earliest feminist agitators were fighting in the front lines of factory strikes during the Industrial Revolution. Fierce seamstresses and other workers striking for better working conditions inspired wealthier women, some of whom decided to take up their cause after being inspired by seeing them hold their ground for days and weeks, even in the face of intimidation from police as well as thugs hired to break their strikes. Women involved in the fight for suffrage also helped organise women’s unions, and played an active role in labour advocacy.

The connections between labour and feminism should be obvious; many workers are women, women are often mistreated in the workplace, and fighting for not just fair wages but fair conditions should be an obvious extension of feminist ethics. This holds especially true in the case of low-wage workers, who are particularly vulnerable to abuse. Low-wage workers in agriculture, the hospitality industry, health care, and among household staffs tend to be immigrant women, some of whom are making less than minimum wage, many of whom are afraid to report any abuses they experience in the workplace because they need to retain their jobs and are terrified of harassment or deportation.

Yet, the modern feminist movement has been falling down on the job when it comes to supporting workers; there’s a lot of discussion about how women can ‘have it all,’ which focuses on aspirational middle class ideals of success and says virtually nothing about the lives of low-income women. There’s also a lot of conversation about the wage gap, which is an undeniable problem, but it’s a problem that hits women of colour and women with disabilities particularly hard, especially at the low end of the payscale, and that’s not discussed as frequently.

There’s less discussion of the grueling working conditions for the immigrant women who make the United States tick, moving silently and invisibly through our lives. The women who get up before dawn to pick produce in the fields of the Central Valley, the women who process poultry in crowded, unhealthy conditions in the Midwest, the women who lug heavy cleaning carts down the carpeted hallways of hotels from coast to coast, cleaning room after room after room and leaving chocolates on the pillow as they go.

Union UNITE HERE aims to change that with a nationwide boycott targeting Hyatt hotels which started today. The union has been involved in anti-Hyatt actions across the United States on a primarily local and regional level, but today, it’s taking the boycott center stage and demanding that Hyatt treat its workers better. And the union is being joined in a coalition that includes major feminist and LGBQT leaders among others; this is a collective effort to fight for workers that goes beyond labour organisers, and aims to include everyone with a stake in the fight. […]

@ Tiger Beatdown

30 lgbtq artists that changed the art world

a slideshow


— one of the 30 names:

Hannah Höch was a German Dada artist best known as one of the creators of photomontage. As one of the only accepted female members of the Berlin Dada group, she became acutely cognizant of gender inequality in media and art, and her work tackled themes of women’s rights, marriage and domesticity, later depicting images that pieced male and female identities together.