O noua “Lege a Medierii”, initiata si promovata cu sarg de Alina Gorghiu – care se autointituleaza “Avocatul tau in Parlament” – va explicita posibilitatea solutionarii cazurilor de viol printr-un proces formal de mediere intre victima si agresor si va impune ca inainte de a depune o plangere penala (sau intr-un anumit termen de la declansarea procesului), victima sa obtina un certificat in urma participarii la o sesiune de informare despre mediere cu agresorul! Desi legea este discutata in parlament din primavara 2012, ea a trecut neobservata de publicul larg si de societatea civila pana de curand, cand stirea despre intrarea in vigoare a legii si implicatiile sale a aparut in presa (“Violatorii si batausii pot scapa de puscarie daca ii plătesc victimei despagubiri”) impreuna cu un numar de comentarii din partea mediatorului Zeno Sustac (vicepresedinte al Consiliului de Mediere, “Medierea Romania” pe Facebook):

Obligativitatea obţinerii unui certificat de informare este valabilă şi pentru infracţiunile care pot duce la împăcarea părţilor şi retragerea plângerii, printre acestea numărându-se şi violul. “Este vorba doar despre violul simplu, atunci când acesta nu este săvârşit de mai multe persoane, când nu este şi incest, când nu are urmări medicale sau când nu este urmat de sinuciderea victimei”, ne-a precizat Zeno Şuştac, vicepreşedinte al Consiliului de Mediere.

Legea cu pricina este Legea nr. 115/2012 si conform Ordonantei de urgenta a guvernului OUG nr. 90/2012 care ii mai aduce unele modificari (dealtfel semnificative*) urmeaza sa intre in vigoare pe 1 februarie 2013 (detalii pe avocatnet.ro; procesul legislativ in senat – cu aviz de respingere si de la Comisia pentru drepturile omului, culte si minoritati si raport de respingere de la de la Comisia juridica, de numiri, disciplina, imunitati si validari; procesul legislativ in camera deputatilor – cu aviz de la Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale si in final, dar abia dupa promulgare, de la Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi).

[Tudorina detaliaza aici pe Blogul Medusei.]

 

Pe de o parte, exista un argument clar ca aceasta lege este neconstitutionala “Este indiferent că se instituie obligaţia informării despre mediere sau a parcurgerii procedurii de mediere, norma juridică de obligare în sine este neconstituţională, pentru că, dacă această obligaţie nu este respectată, cererea de chemare în judecată este inadmisibilă, astfel că liberul acces la justiţie este încălcat. Este vorba de un principiu constituţional, acela că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept, deci evident nu poate nici bloca acest drept.” mai mult, “Este evident că ordonanţa este rezultatul muncii şi a lobby-ului grupurilor de interese care au ca scop obţinerea de venituri, şi nu puţine, din aceasta.” – detalii aici.

 

In acelasi timp, problemele punctuale cu implementarea acestei noi legi sunt pe mai multe niveluri:

– legea nu face niciun fel de mentiune speciala pentru infractiunea penala de viol, aplicandu-se fara exceptie la toate infractiunile “pentru care actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabilã a persoanei vatamate”, categorie din care fac parte si violurile descrise in alin. 1 al art. 197 din codul penal: “Actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi” (“violul simplu” al d-nului Sustac); spre deosebire de alte tipuri de infractiuni tratate astfel de codul penal (cum ar fi distrugerea de domiciliu, tulburarea folosintei locuintei, violarea secretului corespondentei, abuzul de încredere, lovirea, vatamarea corporala, etc.), in cazul violului – inclusiv cel “simplu” – victimele sufera adeseori de tulburari de stres post-traumatic iar insasi posibilitatea de a intra in contact cu agresorul (uneori interactiunea cu orice persoana de sex masculin pentru o femeie care a suferit o agresiune sexuala) inseamna o trauma in plus.

– in Romania, ca in multe alte locuri:

—- violul este tratat ca subiect de divertisment si batjocura la adresa femeilor, la nivel cultural violul nu este de fapt considerat o infractiune si femeile sunt sistematic blamate, considerate provocatoare si instigatoare, iar expertii psihologi si criminalisti ai tarii le sfatuiesc sa aiba grija cum se imbraca si cum se “urca in lift” pentru a preveni agresiunile contra lor;

—- adeseori, victimele violurilor sunt descurajate sa depuna plangere de catre toti cei cu care interactioneaza, de la agresor si persoanele apropiate lor pana la personalul medical si politie, iar procedura prin care trebuie sa treaca pentru a raporta agresiunea (inainte de infatisarea in instanta) – de la obtinerea certificatului medico-legal la intalnirea cu politia si depunerea plangerii oficiale la discutii cu avocati si alte persoane oficiale – este deja aproape imposibil de parcurs fara un sprijin informat, simpatetic; nu exista un sistem bine pus la punct care sa desemneze niste persoane capabile sa actioneze in interesul victimelor in cazuri de viol;

—- nu exista centre de urgenta, resurse specializate si training-uri pentru psihologi sau alte persoane care sa actioneze in interesul persoanelor care au suferit agresiuni sexuale;

iar toate aceste lucruri reduc la zero probabilitatea ca niste sedinte de “mediere” intre o victima si un agresor, mediate de oameni nepregatiti si cel mai probabil ne-simpatetici daca nu ostili intereselor victimelor, sa indeplineasca in vreun fel scopul teoretic al medierii ca element de “pace sociala” si progres social asa cum o descrie acelasi domn Sustac (intr-un articol “de damage control” intitulat “Violul, Medierea si Apocalipsele din presa romaneasca” in Timisoara stiri: “”Medierea e o cale spre pacea socială, un mod elegant de îmbunătăţire sau menţinere a relaţiilor, un pas spre normalitate, cu adresabilitate către toate categoriile sociale. Medierea nu este în niciun caz, adresabilă unui segment redus de populaţie, se afla la îndemâna tuturor fiind recomandată şi susţinută de Uniunea Europeană. Medierea nu e subiect de can-can ci un factor de echilibru social, în orice societate deschisă la progres.””).

 

Mediatorul Zeno Sustac descrie si ce presupune mai exact aceasta lege:

Cu alte justițiabilii vor alege un mediator autorizat din tabloul oficial al mediatorilor, vor veni la acesta și, în MOD ABSOLUT GRATUIT, vor fi informați despre prevederile legii medierii și despre posibilitatea de a recurge la mediere pentru a soluționa cauza respectivă sau o altă cauză. De aici este la TOTALA LIBERTATE de decizie a celui în cauză de a se întoarce la instanță ori de a apela la mediere.

Ce nu adauga d-nul Sustac e ca aceasta libertate totala include amenda judiciara intre 100 si 1000 de lei pe care o presupune “refuzul partii de a se prezenta la sedinta de informare cu privire la avantajele medierii, in situatiile in care a acceptat, potrivit legii” din Legea 134/2010 privind Codul de procedura Civila pe care OUG nr. 90/2013 o face compatibila cu Legea 115/2012.

Alta justificare adusa de d-nl Sustac pentru inofensivitatea noii legi a medierii suna astfel:

“Revenind la cauzele penale, posibilitatea victimelor de încerca rezolvarea acestor prin mediere vizează doar faptele pentru care legea prevede, oricum, înlăturarea răspunderii penale la retragerea plângerii prealabile a victimei sau la împăcarea părților, deci o posibilă înțelegere dintre victimă și agresor nu este o noutate în dreptul penal românesc, dar ÎN NICIUN CAZ VICTIMA NU VA FI NICI SFĂTUITĂ ȘI NICI OBLIGATĂ de mediator sau de judecător să se împace cu agresorul.”

Din toate declaratiile facute, este evident ca cei din comunitatea mediatorilor nu inteleg unde ar fi vreo problema in faptul ca persoanele care au suferit o agresiune sexuala ar fi obligate sa inceapa prin a face niste pasi spre o “mediere” cu agresorul – mai ales cand legiuitorii au gasit niste solutii asa incat sa nu fie maxim de traumatizanta, adica sa fie obligatorie nu medierea in sine ci o sesiune de informare despre mediere, iar sesiunea sa se poata desfasura (la cererea victimei) separat de cea la care va lua parte si agresorul iar aceasta prima sesiune de informare – spre deosebire de sesiunile de mediere care sunt foarte costisitoare – va fi complet gratuita.

 

Explicatia pentru lipsa de intelegere din partea mediatorilor a gravitatii transpunerii acestei legi in practica, ca si motivul pentru care ideea de a solutiona violurile prin intermediul unei medieri cu oameni nepregatiti in privinta particularitarilor si sensibilitatii subiectului agresiunilor sexuale, sta in viziunea pe care tind sa o aiba acesti oameni – o viziune foarte comuna, de altfel (si unul din mecanisemele prin care se instaureaza si normalizeaza cultura violului din jurul nostru: prejudecatile sexiste, desconsiderarea victimelor, acordarea increderii din oficiu agresorului si suspiciunea automata fata de reclamanta, etc. etc.):

“Am observat, din practica mea de avocat de drept penal, că de multe ori violul este folosit ca modalitate de şicanare pentru a leza imaginea celui acuzat.” Zeno Şuştac

“… ce facem cand autorul violului este sotul victrimei ? Destamam familia condamnand sotul ? Ce facem cand plangerea de viol este obiect de santaj al prostuatei neplatite ? Ce facem cand plangerea este un moft al logodnicei pentru a obtine casatoria ? sa condamnam toti barbatii impotriva carora s-a depus o plangere de viol ? Sau sa ii ardem pe rug ?” Pepi Mustateanu pe Facebook

“… într-o emisiune radio live, o ”simplă ascultătoare”, care pretindea că a studiat cu atenție legea medierii, a proiectat publicului un scenariu de coșmar, cu o sărmană femeie care abia a scăpat dintr-un viol cumplit și pe care noua lege o va obliga să retrăiască coșmarul agresiunii în biroul mediatorului, față în față cu bestiile care îi rânjesc amenințător și pe care, la îndemnul mediatorului, spunea ascultătoarea, va trebui să îi scape de pedeapsă.

Evident că asemenea abordări ale problemei medierii sunt absolut aberante, dar persoanele care le lansează public o fac, sunt convins, nu din răutate sau retard, ci pur și simplu din necunoașterea situației reale.” Zeno Sustac din nou, in Timisoara Stiri

Precum comenta cineva online acest tip de afirmatii: “Nu numai ca incurajeaza agresorii dar descurajeaza victimele sa depuna plangere intr-o societate care si asa crede ca victimele “si-au meritat-o” sau ca mint. Ma intreb cum isi explica el faptul ca in Romania la fiecare patru ore o femeie este violata, numarul agresiunilor psihice si fizice (inclusiv sexuale) sunt in crestere, indiferent de categoria de varsta la care ne raportam (de la copii la batrani). In loc sa se caute solutii pentru a stopa acest fenomen se vine cu asemenea propuneri si afirmatii.”

Mai mult, felul in care mediatorii prezinta avantajele teoretice ale medierii in cazuri de viol ignora realitatea dura ca desi nu exista semne de abatere a violentei contra femeilor si violentei sexuale (ci dimpotriva), sunt raportate tot mai putine cazuri iar numarul inculpatilor trimisi in judecata este infim, tocmai pentru ca victimele sunt sfatuite in general sa n-o faca si adeseori retrag plangerile, iar noua adaugire la lege nu face decat sa agraveze aceasta situatie de regres.

 

Asa cum s-a dovedit recent cu cazul politistei de la Bals, Olt, agresata repetat de superiorul sau cu stiinta si implicarea directa a altor persoane din politie, violul este o forma de violenta larg acceptata si impamantenita chiar in institutiile care deservesc sistemul de justitie. Sau asa cum s-a intamplat intr-un alt caz recent din Giurgiu, chiar in cazuri de “viol agravat”, agresorii sunt cercetati in libertate, punand siguranta personala si “libertatea” de miscare si actiune a victimei in pericol. Acestea sunt realitati care pentru persoanele violate se traduc prin confruntarea cu un intreg sistem, nu doar cu agresorul, daca si atunci cand se hotarasc sa isi faca dreptate. Aici intervin si alti factori, cum ar fi faptul ca femeile cele mai vulnerabile, femeile care lucreaza in industria sexului comercial, femeile rome si sarace, femeile din medii rurale, sunt vulnerabilizate si mai mult de agresiuni sexuale. In aceste conditii, bineinteles, infractiunea de viol ar trebui tratata intr-un mod aparte: ideea de “mediere” intre persoana care a fost agresata si agresor nu poate fi aplicata decat cu un maxim de grija si consideratie. Si, da, medierea ca metoda alternativa la sistemul judiciar clasic are o istorie si un potential in directia adresarii tuturor acestor probleme sistemice care tin de mediul misogin patriarhal in care agresiunile sexuale reprezinta o unealta de subjugare continua a femeilor, ca grup desconsiderat si discriminat (putin despre acest potential, aici: “Approach with Caution Not Cynicism: Rape and Restorative Justice”). Dar nu se poate vorbi despre grija, consideratie si “potentialul restaurativ” (inclusiv pentru agresori) al solutionarii cazurilor de viol prin mediere atata timp cat nu lucram in prealabil la toate celelalte nevoi urgente: resurse si informatii pentru victime, sprijin concret (dpdv fizic si psihologic), combaterea misoginiei si a culturii violului din toate punctele de vedere.

 

Grupul INCITE! Women of Color Against Violence din SUA vorbeste despre posibilitatea unor practici cu adevarat alternative (analiza lor, care ar trebui citita in intregime, priveste conceptul de “justitie restaurativa” in contextul violentei sexuale/genizate si “intersectiile periculoase” intre diferite tipuri de opresiune suportate de femeile de culoare in propriile comunitati si structurile dominante mai largi care le domina; acest punct de vedere produce cea mai constructiva interogare a starii de fapt si propunerile cele mai utile pentru o adevarata schimbare):

… Din pacate, remediile pe care le-a urmarit miscarea mainstream impotriva violentei au avut efectul de a intari, in loc sa combata, violenta statului. Miscarile impotriva violentei sexuale si domestice au jucat un rol critic in ruperea tacerii din jurul violentei asupra femeilor si in oferirea unor servicii critice persoanelor care supravietuiesc violentei sexuale/domestice. In acelasi timp, aceste miscari au devenit tot mai profesionalizate in jurul oferirii de servicii si de aceea nu sunt dispuse sa adreseze violenta sexuala sau domestica in contextul mai larg al violentei institutionalizate. … este esential ca cei interesati in combaterea violentei sexuale/domestice sa adopte strategii anti-violenta care iau in considerare structurile extinse ale violentei care guverneaza aceasta lume. Cu alte cuvinte, strategiile gandite pentru a combate violenta in cadrul comunitatilor trebuie sa fie in legatura cu strategiile care combat violenta directionata asupra comunitatilor de culoare.

Concret vorbind, ca prima linie de abordare in oprirea violentei impotriva femeilor, cei care militeaza impotriva violentei la nivel mainstream cer tot mai des sentinte cu inchisoarea mai lungi pentru agresori in cazuri de violenta domestica si pentru violatori. Dar sistemul de justitie penala a fost intotdeauna unul opresiv si brutal fata de comunitatile de culoare. …

Problema de baza este ca premiza sistemului de justitie este ca majoritatea oamenilor se conformeaza legilor, iar exceptiile sunt “deviantii” care nu respecta legea. Insa dat fiind ratele epidemice ale violentei sexuale si domestice, care arata ca 50 la suta din femei vor fi lovite de parteneri si 43 la suta vor fi violate de-a lungul vietii lor, este clar ca majoritatea barbatilor sunt implicati in cultura noastra a violului (MacKinnon 1987, 23-24). Nu este probabil ca vom putea sa-i trimitem pe toti acesti barbati la inchisoare. Adresarea violului prin sistemul de justitie nu face decat sa duca mai departe mitul ca violul/violenta domestica sunt cauzate de cativa barbati rai, in loc de-a fi acte in care majoritatea barbatilor ajung implicati. Astfel, bizuirea pe sistemul de justitie penala pentru a opri violenta impotriva femeilor intareste un aparat de justitie penala cu o istorie rasista, fara sa ofere nimic mai mult decat iluzia sigurantei pentru persoanele afectate de violenta sexuala si domestica.

In acelasi timp, insa, multe din alternativele la incarcerare promovate prin “modelul de justitie restaurativa” nu au dezvoltat suficiente macanisme de siguranta pentru persoanele care supravietuiesc violentei domestice/sexuale. In plus, activistii impotriva inchisorilor adeseori sustin in mod ne-critic programe de justitie restaurativa ca alternative la incarcerare fara a lua in considerare cum s-ar putea asigura ca aceste modele vor oferi siguranta persoanelor afectate de acest tip de violenta. “Justitia restaurativa” este un termen-umbrela care descrie o gama larga de programe care incearca sa adreseze infractionalitatea intr-un cadru restaurativ si impaciuitor mai degraba decat unul punitiv. Mai exact, in opozitie cu sistemul de justitie penala al Statelor Unite care se concetreaza numai pe pedepsirea infractorului si inlaturarea lui din societate prin incarcerare, justitia restaurativa incearca sa implice toate partile (infractori, victime si membri ai comunitatii) in a determina care ar fi raspunsul potrivit unei infractiuni, intr-un efort de a restaura comunitatea si a-i readuce integritatea. Aceste modele au fost dezvoltate cel mai bine de catre comunitatile indigene, mai ales in Canada, unde statutul suveran al natiunilor indigene le permite acestora ocazia de a dezvolta programe de justitie bazate in comunitati. Intr-un astfel de program, de exemplu, cand se raporteaza o agresiune, echipa de lucru care se ocupa de violenta sexuala vorbeste cu agresorul si ii ofera optiunea de a participa la program. Agresorul trebuie in primul rand sa isi recunoasca vina si apoi sa urmeze un contract de “vindecare”, sau sa mearga la inchisoare. Agresorul poate sa refuze sa participe complet in program si sa urmeze caile obisnuite in sistemul de justitie. Toata lumea (victima, agresorul, familia, prietenii si echipa de lucru) sunt implicati in dezvoltarea contractului de vindecare. Pentru fiecare persoana se numeste un sustinator in acest proces. De asemenea, agresorul raspunde in fata tuturor implicati in acest contract. Un barbat din tribul Tlingit comenta ca aceasta abordare este de obicei mai dificila decat inchisoarea:

In primul rand, trebuie sa te confrunti cu socul si groaza de pe fetele vecinilor. Trebuie sa faci fata la umilinta zilnica, si in acelasi timp sa-ti ceri iertare nu doar de la victime, ci de la intreaga comunitate. . . [O pedeapsa cu inchisoarea] il scuteste pe agresor de raspunderea zilnica, si poate sa nu realizeze nimic in directia reabilitarii, si pentru multi s-ar putea sa insemne o masura mai usoara decat a ramane in comunitate (Ross 1997, 18).

Aceste modele par sa aiba un potential mai mare in rezolvarea eficienta a “infractiunilor” deoarece daca ne dorim ca agresorii/persoanele violente sa traiasca in societate fara sa se dedea violentei, e logic sa dezvoltam modele de justitie in care comunitatea este implicata in procesul de responsabilizare a acestor oameni. In modelul curent de incarcerare, agresorii sunt inlaturati din comunitate si nu li se mai permite deloc sa dezvolte relatii etice in contextul comunitatii. Asa cum observa Rupert Ross, un sustinator al acestor modele: “In realitate, in loc sa transforme comunitate intr-un loc mai sigur, amenintarea cu inchisoarea supune comunitatea unui risc mai mare (Ross 1997).”

Insa problema cu aceste modele in vederea adresarii violentei sexuale/domestice este ca ele functioneaza numai atunci cand comunitatea se uneste in munca de responsabilizare a agresorilor. Dar in cazuri de violenta sexuala si domestica, de cele mai multe ori comunitatea ia partea agresorului mai degraba decat a victimei. Asa incat, de exemplu, in multe comunitati indigene persoanele care au suferit de pe urma violentei domestice sunt des fortate sa accepte aceste modele, fiind incurajate sa se “impace” cu familiile si sa “restaureze” comunitatea fara o grija suficienta pentru siguranta lor personala. Astfel, ne confruntam cu o dilema: pe de o parte, abordarea violentei sexuale/domestice prin solutia incarcerarii agresorilor promoveaza represiunea comunitatilor de culoare fara a oferi cu adevarat siguranta pentru persoanele afectate. Pe de alta parte, prin retorica restauratii comunitatii, modelele de justitie restaurativa adeseori promoveaza tacerea comunitatii si negarea problemelor cu violenta sexuala/domestica fara a lua in considerare siguranta persoanele afectate de violenta de gen.

Deci provocarea pentru noi este cum putem sa dezvoltam modele de responsabilizare bazate in comunitati, in care agresorii chiar vor fi obligati sa raspunda in fata comunitatii? Desi nu exista solutii simple la violenta impotriva femeilor de culoare, este clar ca nu vom dezvolta strategii eficiente daca nu oprim marginalizarea femeilor de culoare in analizele si strategiile dezvoltate atat in jurul violentei rasializate cat si in jurul violentei genizate.

 

Lecturi suplimentare despre o abordare “cu responsabilizarea comunitatii”:

– zine-ul “Thoughts about Community Support Around Intimate Violence”
– zine-ul “What Do We Do When? Radical Community Response to Sexual Assalut”: Issue#2 si Issue #3

 

——
* Aceste schimbari esentiale aduse de ordonanta de urgenta legii promulgate sunt:

• schimbarea cuvantului “si” in “sau” in formularea “in cazul infractiunilor pentru care retragerea plangerii prealabile si impacarea partilor inlatura raspunderea penala” la Art. 60^1 alineatul (1), literele f) si g) din Legea 115/2012 pentru a evita posibilitatea unei interpretari conform careia legea exclude din categoria infractiunilor acoperite violul (pentru care nu este valabila decat prima conditie) sau seductia (pentru care nu este valabila decat a doua conditie), dupa cum arata discutiile inregistrate in Procesul verbal încheiat ca urmare a întâlnirii dintre reprezentanţii Consiliului de Mediere, Consiliului Superior al Magistraturii şi Ministerul Justiţiei având ca obiect Legea nr.115/2012 (“ipoteza „infracţiuni pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate şi împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală” va crea dificultăţi de interpretare: cele două condiţii trebuie întrunite cumulativ? Nu asta a fost voinţa legiuitorului, mai ales că există infracţiuni care nu se pun în mişcare la plângerea prealabilă dar totuşi permit împăcarea părţilor (ex. seducţia – art. 199 C. pen.), sau infracţiuni care se pun în mişcare la plângerea prealabilă dar nu se prevede şi posibilitatea împăcării părţilor (ex. violul – art. 197 alin.1 C. pen). E posibil ca intenţia legiuitorului a fost să excludă violul din categoria infracţiunilor detaliate de text. Astfel, o eventuală reformulare care să permită includerea infracţiunilor precum seducţia ar trebui să ţină cont de acest aspect. Ca urmare, se propune formula „infracţiuni pentru care retragerea plângerii prealabile a persoanei vătămate sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.”) [sublinierile mele]
• adaugarea la Art. 60^1 alin. (1), lit. g) a mentiunii “daca victima refuza sa participe impreuna cu faptuitorul, sedinta de informare se desfasoara separat”
• schimbarea Art. 2 alin. 1 din: “Dacă legea nu prevede altfel, părţile, persoane fizice sau persoane juridice, sunt obligate să participe la şedinţa de informare privind medierea, inclusiv după declanşarea unui proces în faţa instanţelor competente, în vederea soluţionării pe această cale a conflictelor în materie civilă, de familie, în materie penală, precum şi în alte materii, în condiţiile prevăzute de prezenta lege. Dispoziţiile art. 182 alin. (1) pct. 1 lit. e) din Codul de procedură civilă rămân aplicabile în mod corespunzător.” in “Daca legea nu prevede altfel, partile, persoane fizice sau persoane juridice, sunt obligate sa participe la sedinta de informare privind avantajele medierii, inclusiv, daca este cazul, dupa declansarea unui proces in fata instantelor competente, in vederea solutionarii pe aceasta cale a conflictelor in materie civila, de familie, in materie penala, precum si in alte materii, in conditiile prevazute de lege.” [sublinierea mea]
• abrogarea alin. 2 din Art. 60^1 “În sensul alin. (1), dovada participării la şedinţa de informare privind avantajele medierii într-o anumită materie se face printr-un proces-verbal de informare eliberat de mediatorul care a realizat informarea.” si inlocuirea cu 2 alin. adaugate la art. 2 privind dovada participarii la sedinta de informare si respingerea cererii de chemare in judecata in “caz de neindeplinire de catre reclamant a obligatiei de participare la sedinta de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare in judecata, sau dupa declansarea procesului pana la termenul dat de instanta in acest scop”
• prorogarea termenului referitor la intrarea in vigoare a dispozitiilor art. 601 din Legea nr. 192/2006 pana la 1 februarie 2013 pentru a coordona termenul la care intra in vigoare obligatia de informare cu cel care instituie sanctiunea (“amenda judiciara de la 100 lei la 1.000 lei”) in cazul nerespectarii obligatiei prin Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, Titlul VI, Art. 187, alin. 1, lit. 1 f) (detalii in partea introductiva a OUG nr. 90/2012)