mici istorii feministe – din seria “povesti despre noi spuse de noi”


pun mai jos un text din 2014, scris cuiva care parasise cercul de lecturi feministe dupa ce Claca a plecat in 2013 din spatiul de pana atunci al Bibliotecii Alternative unde noi am stabilit tot in 2013 Centru Feminist Sofia Nadejde si care povestea – cum faceau multi altii pe-atunci prin Bucuresti, cu diverse povesti si naratiuni de-ale lor despre noi – ca cercul de lecturi luase cartile FIA de la B.A…. naratiuni ce continua pana azi:

“stiu ca zici ca nu te intereseaza istoria asta, dar ca sa nu existe nicio neclaritate in privinta acestui punct din ea: nu a existat nicio “impartire a cartilor intre BA si FIA”.

cartile si zinele fia au fost intotdeauna cartile si zinele fia. aceasta “mobilobiblioteca” riot grrl, queer si feminista pe care am inceput s-o adunam din 2005 de la ladyfest timisoara a fost gazduita de biblioteca alternativa din aprilie 2010 cind 3 din noi din fostul colectiv ladyfest-ro (transformat prin 2008 in fia) ne-am implicat activ in grupul bibliotecii alternative, dupa care intreg proiectul fia a devenit cumva aliat acelui proiect si s-a intersectat dupa o vreme cu cercul de lecturi feministe, care se tinea la biblioteca alternativa. dar mobilobiblioteca a fost intotdeauna autonoma, cartile fia n-au fost niciodata printre cartile bibliotecii alternative, au avut cota separata, au fost impreuna intr-o sectiune separata, numita sugestiv “mobilobiblioteca fia”.

dupa retragerea citorva dintre noi de la cercul de lecturi feministe din grupul bibliotecii dupa ce am fost puse la colt pentru atitudinea necorespunzatoare de feministe lesbiene isterice si radicale prea sensibile la rasism si alte optiuni identitare, dupa separarea cercului de lecturi atunci cind biblioteca alternativa s-a transformat in claca si in sfirsit dupa plecarea clacii din spatiul existent si inchiderea in acel moment a bibliotecii alternative, claca a luat toate cartile care faceau parte din catalogul bibliotecii alternative iar mobilobiblioteca fia a ramas in acelasi spatiu.

decizia despre ce se intimpla in continuare cu mobilobiblioteca a fost luata de colectivul fia, de care apartin aceste materiale, astfel incit acum ele sint date in gestiune cercului de lecturi si centrului feminist [Sofia Nadejde].

colectivul fia este momentan in hiatus dar lucram la repunerea lui pe picioare, iar asta e strict treaba lui. in concluzie, e ok sa ai o parere, asta e treaba ta. dar nu e ok sa sugerezi in primul rind ca cercul sau eventual unele din noi au plecat cu carti din “biblioteca alternativa”, indiferent ca tu esti sau nu de acord sau ca ai fost vreodata.”

povestile din aceasta serie vor fi naratiunile noastre despre propria noastra experienta din vremea aia, pentru ca aceste povesti sunt necesare, pentru ca au lipsit pana acum, pentru ca sunt “studii de caz” si pentru ca experienta noastra poate ii va ajuta si pe altii.

assimilation vs liberation

“Assimilationists want nothing less than to construct the homosexual as normal – white, monogamous, wealthy, 2.5 children, SUVs with a white picket fence. This construction, of course, reproduces the stability of heterosexuality, whiteness, patriarchy, the gender binary, and capitalism itself. If we genuinely want to make ruins of this totality, we need to make a break. We don’t need inclusion into marriage, the military, and the state. We need to end them. No more gay politicians, CEOs, and cops. We need to swiftly and immediately articulate a wide gulf between the politics of assimilation and the struggle for liberation. We need to rediscover our riotous inheritance as queer anarchists. We need to destroy constructions of normalcy, and create instead a position based in our alienation from this normalcy, and one capable of dismantling it.”
— Toward The Queerest Insurrection, via Son of Baldwin

Gay Pride™ is subordination to the State and Empire.
Gay Pride™ is homage to capitalism, patriarchy, and white supremacy.
Gay Pride™ is co-optation of queer radicalism by liberals, Democrats, academics, hipsters, and NGOs.
Gay Pride™ is the eradication of trans bodies and narratives, and queer militancies.
Gay Pride™ is gala events for the elite.
Gay Pride™ is walking past homeless queer youth.
Gay Pride™ is assimilation into straight society.
Gay Pride™ is corporate.
Gay Pride™ is destruction of queer histories of mutual-aid, resistance, shame, promiscuity, creativity, humor, love, community, brutality, poverty, and disease.
Gay Pride™ is “we’re just like you”.
Gay Pride™ is safe, privileged, accommodationist, vanilla, temporary, and very boring.
Gay Pride™ is to ignore trans women of color being beat by police and murdered by street bigots.
Gay Pride™ is to achieve equality and sameness, to settle and be conditional, to compromise. Nothing more. Always less.
Gay Pride™ is forgetting about those affected by HIV/AIDS.
Gay Pride™ is “straight-acting”, “masc only”, “promise I’m not that gay tho”, “sry no effeminate guys”, “not into Asians”, “prefer white guys”, “no fatties or trannies”.
Gay Pride™ is gender binary.
Gay Pride™ is on the sidewalk, obeying the police when they say the party is over.
Gay Pride™ is neglecting all of the queer and trans prisoners held captive by the State.
Gay Pride™ is marriage and military.
Gay Pride™ is poor people of color being pushed out of their neighborhoods by a white gay gentry.
Gay Pride™ is refusing to avenge religious fundamentalists who cause young queers to commit suicide.
Gay Pride™ is “things aren’t that bad in Russia.”
Gay Pride™ is being able to participate in the military-industrial complex, kill and rape people in other countries in the name of “freedom”, yet be fired from a minimum wage job in the US because of your sexuality and/or gender identity.
Gay Pride™ is giving a shit about corporate media and entertainment.
Gay Pride™ is pretending electoral politics will bring about social change.
Gay Pride™ is a rearranging of the existing social order only to accommodate a few, as opposed to collective liberation and dismantling of oppressive systems.
Gay Pride™ is nationalism.
Gay Pride™ is to water down and tranquilize – to make “normal”.
Gay Pride™ is men and women who arm themselves to kill people who are deemed criminals, deviants, and terrorists by the State.
Gay Pride™ is business casual or muscle tees.
Gay Pride™ is the invisibilization of people of color.
Gay Pride™ is to dismiss queer Palestinians being murdered by the Israeli apartheid state.
Gay Pride™ is gay men being misogynist pigs and committing verbal, physical, and sexual violence against women and it being “okay” since they’re gay.
Gay Pride™ is obscuring histories of Western colonialism and silencing Indigenous voices.
Gay Pride™ is “speak English or go back to your country”.
Gay Pride™ is a mythology and an opiate.”

how to be an ally to your straight friends

The ever tumblr_inline_mr6nivu6uO1qz4rgpincreasing trend of oppression against straight people in LGBT and queer communities has been worrying any person with a fragment of a conscious left unharmed by extreme heterophobic propaganda. It’s time for us to stop it! It’s time that we learn how to stop insulting straight people, how not to question their heterosexuality, how to learn to love their privileges (Because hating is bad! And it gives you ulcers!), and in short: how to be their allies. …
4. Learn to acknowledge straight people’s privileges. And to love them. The fact that straight people have privilege doesn’t mean that those should be challenged. Learn to love straight people’s privileges, and to appreciate that despite their many privileges, they are still willing to allow you to exist. Remember that thanks to straight people’s privileges, they can also contribute much more to the LGBTQ struggle than you ever could, because as opposed to queer people, they in fact get listened to. …
“How to be an ally to your straight friends” @ Bi radical

voices of clients over those of sex workers

I Don’t Care About Clients
by Olive Seraphim
aclientally“… The point I am trying to make here is that if clients were contributing something valuable or even something innocuous to our movement, I could deal. Instead, they are perpetrating whorephobia. I fear that people who don’t know better will see posts like this and think these men somehow have more knowledge of our lives and the realities of our work than we do. After all, the conversations surrounding punters and activism are largely cisheteronormative, and most of these men bring their male privilege to the table, while not even being aware of these advantages.

Beyond that, this issue seems to cause a divide between sex workers and, as evidenced by my anon friend, makes those of us who don’t subscribe to this thinking feel isolated, as if we’re doing something wrong. As if it’s our responsibility to listen and care about what men have to say. After all, it’s part of our socialization as women and marginalized people to listen to men, just as it’s part of our male clients’ socialization to speak over us and for us. How can we even begin to broach the subject of clients’ input regarding our rights if we’re not examining the dynamics of privilege? In addition to the gender differences at play here (remembering that not all sex workers—or clients—are cisgender), as sex workers we’re routinely silenced by everyone from fauxmanists to governments and police and even, sadly, our own communities. By radical feminist logic, if we’re able to assert any conviction of our rights, we’re too privileged to be representative. Of course, if we agree with them, then that privilege goes out the window. Thankfully, they don’t listen to punters’ self-involved bullshit either, but their influence—and silencing—is effective against us all too often, another hardship which clients never experience.

Those of us who have additional marginalized identities in addition to being sex workers are probably more aware of the problematic nature of self-declared ally status than the more privileged workers among us. Alliance always comes with a few fundamental problems. Firstly, an ally is always going to be approaching a marginalized person from a point of view that has internalized toxic shit against us, and having that privileged position means they can still act on those views in ways that harm us. When we then allow them into our spaces and into our conversations, we’re increasing their power both by giving them credibility to outsiders and also by giving them access to, well, us. The other major problem is that their voices inevitably drown out ours. Their experience of sex work is always going to be more valid than ours to society because non-sex workers are considered more valid than we are. We end up in a situation where people more powerful than us, whose ideas are skewed with bias, are representing us, speaking about realities they’re only vaguely aware of.”

“… Sadly, being a true ally is more than most clients, or most people, want to deal with; it requires too much effort, too much examination of one’s own internalized prejudice, too much thankless work. I would like to suggest—while knowing that this is very difficult in and of itself—that our families would be much better poised to do this sort of P.R. than clients are. While I have no statistics on how many sex workers are ‘out’, I think it’s a fair assumption that most sex workers have at least a few non-sex workers in their lives whom they’re close to and who know what they do. It’s these people who love us, support us, care about us, and share this world with us.I would like to see a blog written by our mothers, our daughters, our husbands and wives. They are the best shot we have of being seen as actual people outside of stereotypes, because they love us and see us as actual people who exist outside of the benefits we provide them.They are more invested in our humanity and in our safety than clients can ever be, and perhaps they can be the missing link we so sorely need.”

“… Mia McKenzie, editor of the Black Girl Dangerous blog, compiled an amazing list of attributes and behaviors that sincere allies possess. Clients of sex workers who actually wish to support us, rather than giving themselves an ego boost while prioritizing their own rights ahead of ours, could learn a lot from it.”

feminisme si delimitari

“si inca o invatatura pentru persoanele din grupuri marginalizate: privilegiatii care se auto-numesc aliati se solidarizeaza cu voi doar atata timp cat vorbiti frumos si neagresiv. Fiti recunoscatori, tineti tonul dulce si capul in pamant pentru ca ei sa-si poata face meseria de auto-intitulati salvatori atunci cand vor ei si cum vor ei! Si nu ii criticati in niciun fel sau din auto-numiti aliati devin auto-numiti aliati doar pentru alte persoane din comunitatea voastra – voi sunteti exclusi.” (alice c.)

cind feminismul e despre mine, cei ca mine, si accesul meu la putere: calcatul in picioare al altora care nu se conformeaza imaginii si ideii mele despre cum ar trebui sa arate lumea “feminista”, microagresiuni homofobe, rasiste, abilitiste etc. care pentru mine inseamna zero efort pentru ca in jur ele sint norma si imi servesc in lumea mea, deci *eu* nu trebuie sa ma gindesc de 2 ori la ele, delegitimizarea inclusiv – sau mai ales – prin apelative nepoliticoase, dispretul fata de ceilalti pentru ceea ce sint ei si experientele lor, atacurile personale care nu se pun pentru ca ceilalti nu sint chiar atit de persoane ca mine – toate astea, facute de mine, inseamna “decenta”. si eu chiar cred in aceasta valoare si ma consider o decenta si o iubitoare de oameni. ba chiar fac unele gesturi simbolice de sustinere a “diversitatii” deci de fapt sint mai mult decit decenta: sint minunata. in schimb daca una din acele persoane-nu-chiar-persoane pe care si eu si altii ne cacam tot timpul indraznesc sa ridice putin vocea, ies din rind, folosesc cuvinte nepoliticoase si incep sa sugereze ca nu m-ar aprecia si stima asa cum sint convinsa ca merit, ele sint niste monstri de indecenta. pentru ca si “decenta” e controlata de la centru, deci de mine, si asta e feminismul meu.


campania PolFem pentru o mai mare reprezentare a femeilor in parlament a pornit saptamina trecuta pe facebook cu o poza in care apare o feminista foarte cunoscuta care poarta un costum de pantaloni, o camasa si cravata, cu textul “PANTALONI + CRAVATA = LEGITIMITATE?”, apoi a urmat o poza cu ea si inca alte doua feministe cunoscute, “toate în costume bărbătești cu multe numere mai mari” si cu mustati desenate, avind in subsol articolul 16 din constitutie care garanteaza egalitatea de sanse in functii publice (intr-o a treia poza mesajul este “Zoe, fii barbata, poate asa te propune partidul”).
un numar de feministe queer au criticat, din perspectiva lor personala, aceasta abordare cu mesajul ca a ne imbraca in/ca barbati este cumva un lucru gresit si de neimaginat la care femeile vor fi fortate sa recurga pentru a fi ascultate in politica sau avansate in functii politice si tot ce inseamna aceasta apropriere pentru folos personal a drag-ului de catre femei non-queer care in mod curent profita maxim ca feministe de pe urma heterosexualitatii lor si imaginii uber-feminine, pe linga faptul ca sint persoane care adopta un discurs “pro-lgbt” superficial care le serveste imaginii progresiste in timp ce in real life fac gesturi opresive heterosexiste si homofobe fata de persoane non-hetero, pentru care nu sint taxate niciodata.

polfem se descrie astfel: “”#PolFem invită la dezbatere și reflecție. Vrem să auzim opiniile și experiențele voastre ca cetățene și cetățeni ai acestui stat. Vrem să căutăm soluții și punți de dialog între ceea ce trăim și politică. Vrem să auzim vocile voastre în legătură cu teme care vă interesează, probleme cu care vă confruntaţi.”

in real life, dupa aparitia comentariilor critice, moderatoarele paginii polfem au apelat la diversi “experti si persoane lgbt” (in cuvintele celor de la polfem) pentru a verifica daca sint legitime sau nu criticile aduse, iar concluzia a fost ca nu sint; opinia “unanima” a acestor experti a fost auzita tot prin intermediul celor de la campania polfem, care s-au simtit confortabile sa vorbeasca in numele lor, dupa ce se simtisera confortabile sa aleaga “reprezentanti” ai comunitatii lgbtq pe care sa-i consulte considerand ca opinia lor este deasupra opiniilor altora din comunitate, nu atit pentru a legitimiza cuvintele “expertilor” (care nu s-au auzit direct deci nu asta era miza) ci pentru a delegitimiza criticile care le fusesera aduse – evident, o miza importanta. si pina in momentul de fata, nu exista nicio reactie publica a “expertilor lgbt” care au fost consultati, desi faptul ca nu intervin cind se vorbeste in numele lor este important, un fel de: “reprezentantii lgbt se delimiteaza de feministele lgbt in fata reprezentantelor feministe” – astfel incit la nivel de activism institutional, intre ong-uri si “reprezentanti”, totul merge inainte. apoi, la scurt timp, persoanele feministe queer critice (care in trecut au lucrat alaturi de aceste feministe proeminente la diverse campanii si initiative feministe, deci erau nu numai cunoscute lor, ci chiar aliate, deci macar din acest motiv ar fi putut sa se astepte sa fie luate in seama si auzite, daca nu ascultate) au fost de fapt blocate complet pe pagina si pe conturile personale.

ca urmare a acestui lucru, parte din persoanele banate au incercat sa-si faca vocea auzita pe propriile conturi pe facebook si in comentarii in alte locuri, sa puncteze nedreptatea, care dealtfel venea in urma unei serii de nedreptati comise impotriva lor de “establishment”-ul feminist. in acel moment moderatoarele polfem au pornit un nou contra-atac sustinut, comentind in diferite spatii de pe pozitiile lor influente, incercind sa minimizeze si sa dea la o parte orice critica si orice pozitionare contra lor (pe motiv ca se bazeaza pe conflicte personale! ca expertii lgbt au decis ca ele nu au cum sa fie homofobe si dealtfel sint persoane bune si cu bune intentii! sau ca feministele “killjoy” care le critica nu stiu cum sa se poarte! ca folosesc cuvinte urite! ca sint isterice, bullies si trolli! ca se dedau la “hatereala”! ca persoanele lgbtq – nu cele “selecte” in numele carora vorbesc ele ci celelalte non-experte care le interpeleaza – le “linseaza” pe cele heterosexuale iar ele nu mai accepta acest “fascism al ideilor”!…)

in fond, aceeasi persoana care in 3 februarie descria proiectul polfem astfel: “De când gândesc (alături de alți membri și membre ai echipei #PolFlem) la această campanie, am realizat cât de mult suntem reactivi și cât de puțin suntem proactivi. Personal, cunosc multe femei, adevărate forțe, care luptă pentru o multitudine de probleme cu care ele, copiilor lor sau alte femei din jurul lor se confruntă, însă vocea lor rămâne în spate și problema pentru care luptă nu ajunge pe agenda politică. De prea puține ori gândim că o grijă ca „dacă nu găsesc la toamnă loc la grădinița de stat pentru copilul meu” este o grijă și un subiect politic. Aceste lucruri lipsesc de pe agendă, dar ce ar fi să le punem? Ce ar fi ca noi, femeile, cetățenele și cetățenii, să ne numim public aceste nevoi ca fiind politice, să avem inițiative și să ne unim vocile? Ce ar fi să ne cunoaștem politicienele, ce ar fi să vorbim cu ele? Ce ar fi să avem mai multe femei implicate în politică? Femei ca noi? Dacă suntem multe nu putem fi trecute cu vederea! Utilizați #PolFem, invitați-vă prietenele, haideți să pornim un dialog și haideți să ne construim o conștiință politică! Haideți să spargem stereotipurile negative cu care politicienele se confruntă! Haideți să arătăm că suntem capabile nu doar să criticăm de pe margine, ci să propunem alternative! Eu sunt pregătită, voi? — PolFem — feeling excited.” citeva zile mai tirziu comenta succint:


si, la final, cam asa suna “delimitarile feministe”:

February 9
Andreea Molocea

Cred că lucrurile se mișcă și se pot schimba datorită diferențelor care există între oameni și între ideile acestora. Cred că este bine și sănătos să existe rupturi între oameni, organizații, trunchiuri de idei. În ultimele zile am asistat la un val de comentarii negative îndreptate asupra unui proiect în care cred. M-am consultat cu multe persoane pentru a vedea dacă acele acuzații sunt valide, apoi în urma consultărilor am rămas cu tristul adevăr că acestea sunt de fapt conflicte personale îmbrăcate în haine conceptuale. Am decis să tac, pentru că cei care mă cunosc, mă cunosc; cei care cred că sunt homofobă, să fie liniștiți, nu voi încerca să îi conving că adevărul e altfel. Prin urmare, refuz să mă explic, pentru că nu am ce explica. Refuz să mă explic, pentru că nu am pentru ce să fiu pusă la zid. Sunt o femeie și o feministă liberă. Aleg să îmi trăiesc viața și să îmi gândesc proiectele în conformitate cu ceea ce sunt și principiile în care cred. Am misogini, homofobi, rasiști reali cu care doresc să intru în arenă, nu alte feministe. Cred în pozitiv și în oameni pregătiți să își suflece mânecele să pună mâna să facă din lumea noastră un loc mai bun. Oamenii care se delimitează de modul meu de a fi (ca femeie și feministă) sunt liberi să pună mâna să construiască lumea în conformitate cu ideile lor.
PS: pentru că pagina mea de Facebook îmi aparține, am dreptul de a utiliza „block”. Nu este un privilegiu, toată lumea îl are. Nu este o metodă de silencing, este o delimitare.

February 9, 2014 at 4:34pm
Oana Baluta

Un vis ascuns al meu este să fiu homofobă, rasistă, sexistă, naţionalistă, xenofobă, să urăsc persoanele cu dizabilităţi şi alte astfel de lucruri pentru a mă bucura de acceptarea şi legitimarea unei majorităţi. Adăugaţi voi altele la stâlpul infamiei.
Au început să apară pe pagina mea de Facebook anumite comentarii pe care nu le doresc. Având în vedere că eu sunt la butoane (fiind pagina mea de Facebook), voi da unfriend şi block. Contextul este cam acesta:
Nu am avut vreodată o Biblie feministă pentru că nu sunt o fană a canoanelor. De niciun fel. Mintea şi sufletul meu au un rol important în alegerile pe care le fac. Şi impresia mea a fost că am făcut alegeri în care am respectat drepturile persoanelor. Când nu am ştiut cum să acţionez, m-am consultat cu cei/cele care ştiau mai multe şi mai aveau în plus şi experienţa care mie îmi lipsea. Am întrebat pentru că mi se întâmplă să nu ştiu.
Cred în decenţa unei adresări, adică eu cred în decenţa unui limbaj. Am înţeles că această decenţă nu există în sine ca decenţă, ci ca instrument de reducere la tăcere. Regret, dar am sărit peste aceste ore de reeducare care să mă aşeze pe drumul corect şi adevărat, eu fiind acum pe un drum feminist al sensibilităţilor burgheze, am înţeles. „Sictir, ba pe a mă-tii, ba pe a lu’ tac-tu’” există ca forme de adresare mai puţin politicoase şi în limbajul meu. Dar le recunosc aşa cum sunt ele, în calitatea lor de formule care omagiază puţin înspre deloc.
În urmă cu ceva vreme, fix prin martie 2013, am decis să fac nişte alegeri care să mă scoată dintr-un şir de conflicte care îmi consumau energia, mintea, emoţiile, timpul. Dacă observ reintegrarea antipatiilor personale într-o dispută, nu mă bag acolo. Mi-au ajuns antipatiile personale şi instrumentalizarea ideologică a acestora. Coroboraţi această informaţie cu adresarea despre care scriam mai sus.
De câţiva ani am făcut câte ceva în spaţiul public (proiecte, acţiuni, proteste ş.a.). Am comunicat nişte mesaje. Judecaţi aceste acţiuni şi mesaje cu care m-am identificat minte şi suflet şi asociaţi-le după cum merită ele: homofobie, rasism, sexism, naţionalism, xenofobie, dispreţ pentru persoanele cu dizabilităţi şi altele din această categorie.
Încă ceva, frica este unul dintre cele mai afurisite inhibatoare de creativitate, care mănâncă energie, care blochează cam orice îţi vine să faci, orice interacţiune, orice acţiune. Ştiu că vă este frică. Frică să comentaţi. Frică să daţi un like. Frică să daţi un share. Am văzut ce a făcut frica unor femei din jurul meu. Nu o lăsaţi să vă copleşească. Nu aveţi nevoie ca cineva să recunoască legitimitatea unor acţiuni pe care le faceţi, unele de multă vreme şi foarte frumos.

Later update, 12/02/2014:
cea de-a treia delimitare feminista este un like strategic dat de una din cele trei moderatoare polfem impotriva “entitatilor isterice” care pe nedrept au acuzat de homofobie niste persoane ce s-ar putea spune ca chiar militeaza pentru drepturi lgbt cu gesturile lor de sustinere a “comunitatii lgbt” la nivel formal si mainstream – de la participarea la pride la vorbitul in Parlament in favoarea parteneriatelor civile – dar bineinteles nu discutam ca aceste gesturi le folosesc tot lor in mod direct pentru publicitate si networking la nivel institutional si le scutesc (in viziunea lor) de la a-si mai pune problema propriei heteronormativitati si homofobii fata de persoane din jurul lor in viata de zi cu zi:
a doua zi dupa ce a publicat pe pagina ei delimitarea oficiala, sub care inca mai apar, cu binecuvintarea ei, comentarii batjocoritoare despre irelevanta pentru proiectul polfem a discutiilor “LGBTQCUMDFGHRKSLDB” (ca: “Surorilor gay/straight/albe/negre/verzi/albastre si de orice nuante si orientari posibile, unele femei care chiar au chef sa faca ceva pe lumea asta si-au propus sa rezolve o serie de probleme concrete si clar delimitate a unui grup concret de persoane: anume femeile si participarea lor politica. Daca aveti ceva constructiv de spus pe aceasta tema, sunteti binevenite, indiferent de cutiutele socio-economice din care faceti parte. Daca aveti chef sa va dati lovite-n aripa pe teme irelevante pentru subiect, o puteti face o data, cu bun simt (se poate intampla oricui sa se simta centrul universului din cand in cand). Daca aveti chef sa utilizati revendicari legitime ale unor grupuri minoritare din care se intampla sa faceti sau nu parte pentru a distruge or un lucru bun pe care altii muncesc din greu sa il creeze, folosindu-va de agresivitate, intimidare si auto-victimizare, grow the fuck up. E dreptul oricui sa se protejeze de nesimtire, rea credinta, isterie si bullying pe propria pagina de internet. Pana cand reusiti sa faceti aceasta treaba, lasati-ne-n “heteronormativitatea” noastra si mergeti sa va jucati in alta parte cu altii mai putin “homofobi”, “privilegiati” etc, pentru ca sa dea naiba daca inteleg de ce tot vreti atat de tare sa stati de vorba cu oameni asa naspa ca noi. Deci faceti rost de putina demnitate, intelegeti unde atitudinea voastra nu este acceptata si incheiati o data aceasta circoteca penibila. Si daca va mai ramane energie si baterie la laptop dupa tonele de hate-mail pe care le trimiteti zilnic, puneti mana si mai si construiti ceva din cand in cand. Poate asa vi se mai reduce din frustrare si din oprimare.”), una din cele trei feministe care au fost implicate in banarea vocilor feministe queer de pe polfem si a continuat si sustinut discreditarea lor in toate spatiile posibile a participat la o sesiune a Parlamentului, ca “prietena heterosexuala” a oamenilor lgbt. (astfel incit pe 12 februarie, politicianul Remus Cernea scrie ca: “O felicit pe Andreea Molocea pentru curajul de a fi venit ieri in fata Parlamentului Romaniei pentru a vorbi deputatilor despre necesitatea de a recunoaste parteneriatul civil in Romania! Dupa cum stiti, ieri am invitat persoane heterosexuale si LGBT sa pledeze in fata Comisiei Juridice in favoarea propunerii legislative pentru recunoasterea parteneriatului civil asa cum 16 tari membre ale Uniunii Europene au facut deja. Membrii Comisiei Juridice au decis sa amane timp de doua saptamani formularea unui punct de vedere pentru a avea ragazul necesar aprofundarii subiectului. Andreea va fi invitata si la o emisiune tv pe aceasta tema, duminica, 16 februarie, incepand cu ora 11.00 dimineata la postul B1 TV.)

mesajul pe care l-am receptionat loud and clear din aceste gesturi si delimitari:
1. interesele noastre, de femei feministe care nu-s la centru, nu se pun atunci cind feminismul mainstream vorbeste de “interesele femeilor”.
2. acesta este feminismul de la centru si aceasta este solidaritatea lui feminista pe care ne putem baza.
3. feministele, ca si misoginii cei mai inversunati, n-au nicio problema cu a folosi epitetul “isterice” – si o serie de alte epitete profund nefeministe – atunci cind niste femei le strica cheful si bucuria de a fi la centru cu alti privilegiati si privilegiate in sistemul patriarhal, heteronormativ, rasist si in general opresiv.
4. aproprierea = cea mai tare metoda de opresiune inventata vreodata de establishment.

on those “toxic” feminist disruptions and digital gentrification

… Only those with presumed safety in dominant society fear losing their privilege of comfort, along with possession and control over discourse in online spaces. People of color face real violence on the basis of their skin color. Black, brown, and gender non-conforming bodies even face police brutality, which shows that a lack of protection is normalized. In a world where whiteness means presumed innocence, safety, and entrance there is born a fear of anything contrary to unquestionable authority. The reaction white feminists are having to women of color feminists entering Twitter tends to problematize those who point out racism rather than question the integrity of the framework being critiqued.

The invoking of “toxic” is particularly instructive in that it normalizes online spaces in absence of these “polluting influences.” Seemingly ignoring the daily violence directed at women of color online, claims about the tranquility of online spaces in absence of these intrusions belies the facts on the ground. Dr. Brendesha Tynes, et al., in “Online Racial Discrimination and Psychological Adjustment Among Adolescents,” found that between 30-40% of youth of color experience racism online. According to Dr. Marcia Dawkins, “These young people were more likely to become depressed, anxious and, possibly, less successful academically.”

The Internet is toxic and violent, yet the recent narrative seems to reimagine virtual reality as a democratic nirvana seemingly disrupted by angry, disruptive, and divisive feminism. …

… In the discussion of Twitter feminism, the deployed language of “toxic” or “polluting” feminism is striking given the desire to reclaim these spaces because they are “toxic” and a blight on Feminism or progressive causes. Just as middle-class whites are returning to neighborhoods, previously abandoned and “left behind” – resulting in environmental hardship – these “crusaders” are now seeking to “clean up” the Internet at the expense of already marginalized voices.

Whereas others seem to be focused on “cleaning up” or otherwise ridding the Internet of those undesirable intrusions, there remains a community of people committed to creating a more just on- and off- line space. The desire to “clean up” these spaces through displacing or silencing women of color, those critical yet marginalized voices, embodies a form of digital gentrification. …

“In Defense of Twitter Feminism: Call-out culture, gentrification on social media and the politics of feminist discourse online.” by Suey Park @ MODEL VIEW CULTURE

d.i.y. feminist spaces

We’d like to build spaces without harassment, without having to worry about jerks, and more ambitiously, with active encouragement to explore. The culture we’re developing supports making, learning, and teaching, which is a goal we share with many other hackerspaces. Ours is starting with a few extra values; intersectional feminism, support for feminist activism and strong respect for personal boundaries. We’re trying to build structures that help us form strong social ties and share responsibility.

It’s very exciting. I know what you’re thinking. You want a feminist hackerspace full of creative, talented non-jerks near you!

“The Rise of Feminist Hackerspaces and How to Make Your Own” by Liz Henry @ MODEL VIEW CULTURE
— via aic

noi legi pentru “violuri simple” si calea de parcurs pana la justitie restaurativa

O noua “Lege a Medierii”, initiata si promovata cu sarg de Alina Gorghiu – care se autointituleaza “Avocatul tau in Parlament” – va explicita posibilitatea solutionarii cazurilor de viol printr-un proces formal de mediere intre victima si agresor si va impune ca inainte de a depune o plangere penala (sau intr-un anumit termen de la declansarea procesului), victima sa obtina un certificat in urma participarii la o sesiune de informare despre mediere cu agresorul! Desi legea este discutata in parlament din primavara 2012, ea a trecut neobservata de publicul larg si de societatea civila pana de curand, cand stirea despre intrarea in vigoare a legii si implicatiile sale a aparut in presa (“Violatorii si batausii pot scapa de puscarie daca ii plătesc victimei despagubiri”) impreuna cu un numar de comentarii din partea mediatorului Zeno Sustac (vicepresedinte al Consiliului de Mediere, “Medierea Romania” pe Facebook):

Obligativitatea obţinerii unui certificat de informare este valabilă şi pentru infracţiunile care pot duce la împăcarea părţilor şi retragerea plângerii, printre acestea numărându-se şi violul. “Este vorba doar despre violul simplu, atunci când acesta nu este săvârşit de mai multe persoane, când nu este şi incest, când nu are urmări medicale sau când nu este urmat de sinuciderea victimei”, ne-a precizat Zeno Şuştac, vicepreşedinte al Consiliului de Mediere.

Legea cu pricina este Legea nr. 115/2012 si conform Ordonantei de urgenta a guvernului OUG nr. 90/2012 care ii mai aduce unele modificari (dealtfel semnificative*) urmeaza sa intre in vigoare pe 1 februarie 2013 (detalii pe avocatnet.ro; procesul legislativ in senat – cu aviz de respingere si de la Comisia pentru drepturile omului, culte si minoritati si raport de respingere de la de la Comisia juridica, de numiri, disciplina, imunitati si validari; procesul legislativ in camera deputatilor – cu aviz de la Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale si in final, dar abia dupa promulgare, de la Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi).

[Tudorina detaliaza aici pe Blogul Medusei.]


Pe de o parte, exista un argument clar ca aceasta lege este neconstitutionala “Este indiferent că se instituie obligaţia informării despre mediere sau a parcurgerii procedurii de mediere, norma juridică de obligare în sine este neconstituţională, pentru că, dacă această obligaţie nu este respectată, cererea de chemare în judecată este inadmisibilă, astfel că liberul acces la justiţie este încălcat. Este vorba de un principiu constituţional, acela că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept, deci evident nu poate nici bloca acest drept.” mai mult, “Este evident că ordonanţa este rezultatul muncii şi a lobby-ului grupurilor de interese care au ca scop obţinerea de venituri, şi nu puţine, din aceasta.” – detalii aici.


In acelasi timp, problemele punctuale cu implementarea acestei noi legi sunt pe mai multe niveluri:

– legea nu face niciun fel de mentiune speciala pentru infractiunea penala de viol, aplicandu-se fara exceptie la toate infractiunile “pentru care actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabilã a persoanei vatamate”, categorie din care fac parte si violurile descrise in alin. 1 al art. 197 din codul penal: “Actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi” (“violul simplu” al d-nului Sustac); spre deosebire de alte tipuri de infractiuni tratate astfel de codul penal (cum ar fi distrugerea de domiciliu, tulburarea folosintei locuintei, violarea secretului corespondentei, abuzul de încredere, lovirea, vatamarea corporala, etc.), in cazul violului – inclusiv cel “simplu” – victimele sufera adeseori de tulburari de stres post-traumatic iar insasi posibilitatea de a intra in contact cu agresorul (uneori interactiunea cu orice persoana de sex masculin pentru o femeie care a suferit o agresiune sexuala) inseamna o trauma in plus.

– in Romania, ca in multe alte locuri:

—- violul este tratat ca subiect de divertisment si batjocura la adresa femeilor, la nivel cultural violul nu este de fapt considerat o infractiune si femeile sunt sistematic blamate, considerate provocatoare si instigatoare, iar expertii psihologi si criminalisti ai tarii le sfatuiesc sa aiba grija cum se imbraca si cum se “urca in lift” pentru a preveni agresiunile contra lor;

—- adeseori, victimele violurilor sunt descurajate sa depuna plangere de catre toti cei cu care interactioneaza, de la agresor si persoanele apropiate lor pana la personalul medical si politie, iar procedura prin care trebuie sa treaca pentru a raporta agresiunea (inainte de infatisarea in instanta) – de la obtinerea certificatului medico-legal la intalnirea cu politia si depunerea plangerii oficiale la discutii cu avocati si alte persoane oficiale – este deja aproape imposibil de parcurs fara un sprijin informat, simpatetic; nu exista un sistem bine pus la punct care sa desemneze niste persoane capabile sa actioneze in interesul victimelor in cazuri de viol;

—- nu exista centre de urgenta, resurse specializate si training-uri pentru psihologi sau alte persoane care sa actioneze in interesul persoanelor care au suferit agresiuni sexuale;

iar toate aceste lucruri reduc la zero probabilitatea ca niste sedinte de “mediere” intre o victima si un agresor, mediate de oameni nepregatiti si cel mai probabil ne-simpatetici daca nu ostili intereselor victimelor, sa indeplineasca in vreun fel scopul teoretic al medierii ca element de “pace sociala” si progres social asa cum o descrie acelasi domn Sustac (intr-un articol “de damage control” intitulat “Violul, Medierea si Apocalipsele din presa romaneasca” in Timisoara stiri: “”Medierea e o cale spre pacea socială, un mod elegant de îmbunătăţire sau menţinere a relaţiilor, un pas spre normalitate, cu adresabilitate către toate categoriile sociale. Medierea nu este în niciun caz, adresabilă unui segment redus de populaţie, se afla la îndemâna tuturor fiind recomandată şi susţinută de Uniunea Europeană. Medierea nu e subiect de can-can ci un factor de echilibru social, în orice societate deschisă la progres.””).


Mediatorul Zeno Sustac descrie si ce presupune mai exact aceasta lege:

Cu alte justițiabilii vor alege un mediator autorizat din tabloul oficial al mediatorilor, vor veni la acesta și, în MOD ABSOLUT GRATUIT, vor fi informați despre prevederile legii medierii și despre posibilitatea de a recurge la mediere pentru a soluționa cauza respectivă sau o altă cauză. De aici este la TOTALA LIBERTATE de decizie a celui în cauză de a se întoarce la instanță ori de a apela la mediere.

Ce nu adauga d-nul Sustac e ca aceasta libertate totala include amenda judiciara intre 100 si 1000 de lei pe care o presupune “refuzul partii de a se prezenta la sedinta de informare cu privire la avantajele medierii, in situatiile in care a acceptat, potrivit legii” din Legea 134/2010 privind Codul de procedura Civila pe care OUG nr. 90/2013 o face compatibila cu Legea 115/2012.

Alta justificare adusa de d-nl Sustac pentru inofensivitatea noii legi a medierii suna astfel:

“Revenind la cauzele penale, posibilitatea victimelor de încerca rezolvarea acestor prin mediere vizează doar faptele pentru care legea prevede, oricum, înlăturarea răspunderii penale la retragerea plângerii prealabile a victimei sau la împăcarea părților, deci o posibilă înțelegere dintre victimă și agresor nu este o noutate în dreptul penal românesc, dar ÎN NICIUN CAZ VICTIMA NU VA FI NICI SFĂTUITĂ ȘI NICI OBLIGATĂ de mediator sau de judecător să se împace cu agresorul.”

Din toate declaratiile facute, este evident ca cei din comunitatea mediatorilor nu inteleg unde ar fi vreo problema in faptul ca persoanele care au suferit o agresiune sexuala ar fi obligate sa inceapa prin a face niste pasi spre o “mediere” cu agresorul – mai ales cand legiuitorii au gasit niste solutii asa incat sa nu fie maxim de traumatizanta, adica sa fie obligatorie nu medierea in sine ci o sesiune de informare despre mediere, iar sesiunea sa se poata desfasura (la cererea victimei) separat de cea la care va lua parte si agresorul iar aceasta prima sesiune de informare – spre deosebire de sesiunile de mediere care sunt foarte costisitoare – va fi complet gratuita.


Explicatia pentru lipsa de intelegere din partea mediatorilor a gravitatii transpunerii acestei legi in practica, ca si motivul pentru care ideea de a solutiona violurile prin intermediul unei medieri cu oameni nepregatiti in privinta particularitarilor si sensibilitatii subiectului agresiunilor sexuale, sta in viziunea pe care tind sa o aiba acesti oameni – o viziune foarte comuna, de altfel (si unul din mecanisemele prin care se instaureaza si normalizeaza cultura violului din jurul nostru: prejudecatile sexiste, desconsiderarea victimelor, acordarea increderii din oficiu agresorului si suspiciunea automata fata de reclamanta, etc. etc.):

Am observat, din practica mea de avocat de drept penal, că de multe ori violul este folosit ca modalitate de şicanare pentru a leza imaginea celui acuzat.” Zeno Şuştac

“… ce facem cand autorul violului este sotul victrimei ? Destamam familia condamnand sotul ? Ce facem cand plangerea de viol este obiect de santaj al prostuatei neplatite ? Ce facem cand plangerea este un moft al logodnicei pentru a obtine casatoria ? sa condamnam toti barbatii impotriva carora s-a depus o plangere de viol ? Sau sa ii ardem pe rug ?” Pepi Mustateanu pe Facebook

“… într-o emisiune radio live, o ”simplă ascultătoare”, care pretindea că a studiat cu atenție legea medierii, a proiectat publicului un scenariu de coșmar, cu o sărmană femeie care abia a scăpat dintr-un viol cumplit și pe care noua lege o va obliga să retrăiască coșmarul agresiunii în biroul mediatorului, față în față cu bestiile care îi rânjesc amenințător și pe care, la îndemnul mediatorului, spunea ascultătoarea, va trebui să îi scape de pedeapsă.

Evident că asemenea abordări ale problemei medierii sunt absolut aberante, dar persoanele care le lansează public o fac, sunt convins, nu din răutate sau retard, ci pur și simplu din necunoașterea situației reale.” Zeno Sustac din nou, in Timisoara Stiri

Precum comenta cineva online acest tip de afirmatii: “Nu numai ca incurajeaza agresorii dar descurajeaza victimele sa depuna plangere intr-o societate care si asa crede ca victimele “si-au meritat-o” sau ca mint. Ma intreb cum isi explica el faptul ca in Romania la fiecare patru ore o femeie este violata, numarul agresiunilor psihice si fizice (inclusiv sexuale) sunt in crestere, indiferent de categoria de varsta la care ne raportam (de la copii la batrani). In loc sa se caute solutii pentru a stopa acest fenomen se vine cu asemenea propuneri si afirmatii.”

Mai mult, felul in care mediatorii prezinta avantajele teoretice ale medierii in cazuri de viol ignora realitatea dura ca desi nu exista semne de abatere a violentei contra femeilor si violentei sexuale (ci dimpotriva), sunt raportate tot mai putine cazuri iar numarul inculpatilor trimisi in judecata este infim, tocmai pentru ca victimele sunt sfatuite in general sa n-o faca si adeseori retrag plangerile, iar noua adaugire la lege nu face decat sa agraveze aceasta situatie de regres.


Asa cum s-a dovedit recent cu cazul politistei de la Bals, Olt, agresata repetat de superiorul sau cu stiinta si implicarea directa a altor persoane din politie, violul este o forma de violenta larg acceptata si impamantenita chiar in institutiile care deservesc sistemul de justitie. Sau asa cum s-a intamplat intr-un alt caz recent din Giurgiu, chiar in cazuri de “viol agravat”, agresorii sunt cercetati in libertate, punand siguranta personala si “libertatea” de miscare si actiune a victimei in pericol. Acestea sunt realitati care pentru persoanele violate se traduc prin confruntarea cu un intreg sistem, nu doar cu agresorul, daca si atunci cand se hotarasc sa isi faca dreptate. Aici intervin si alti factori, cum ar fi faptul ca femeile cele mai vulnerabile, femeile care lucreaza in industria sexului comercial, femeile rome si sarace, femeile din medii rurale, sunt vulnerabilizate si mai mult de agresiuni sexuale. In aceste conditii, bineinteles, infractiunea de viol ar trebui tratata intr-un mod aparte: ideea de “mediere” intre persoana care a fost agresata si agresor nu poate fi aplicata decat cu un maxim de grija si consideratie. Si, da, medierea ca metoda alternativa la sistemul judiciar clasic are o istorie si un potential in directia adresarii tuturor acestor probleme sistemice care tin de mediul misogin patriarhal in care agresiunile sexuale reprezinta o unealta de subjugare continua a femeilor, ca grup desconsiderat si discriminat (putin despre acest potential, aici: “Approach with Caution Not Cynicism: Rape and Restorative Justice”). Dar nu se poate vorbi despre grija, consideratie si “potentialul restaurativ” (inclusiv pentru agresori) al solutionarii cazurilor de viol prin mediere atata timp cat nu lucram in prealabil la toate celelalte nevoi urgente: resurse si informatii pentru victime, sprijin concret (dpdv fizic si psihologic), combaterea misoginiei si a culturii violului din toate punctele de vedere.


Grupul INCITE! Women of Color Against Violence din SUA vorbeste despre posibilitatea unor practici cu adevarat alternative (analiza lor, care ar trebui citita in intregime, priveste conceptul de “justitie restaurativa” in contextul violentei sexuale/genizate si “intersectiile periculoase” intre diferite tipuri de opresiune suportate de femeile de culoare in propriile comunitati si structurile dominante mai largi care le domina; acest punct de vedere produce cea mai constructiva interogare a starii de fapt si propunerile cele mai utile pentru o adevarata schimbare):

… Din pacate, remediile pe care le-a urmarit miscarea mainstream impotriva violentei au avut efectul de a intari, in loc sa combata, violenta statului. Miscarile impotriva violentei sexuale si domestice au jucat un rol critic in ruperea tacerii din jurul violentei asupra femeilor si in oferirea unor servicii critice persoanelor care supravietuiesc violentei sexuale/domestice. In acelasi timp, aceste miscari au devenit tot mai profesionalizate in jurul oferirii de servicii si de aceea nu sunt dispuse sa adreseze violenta sexuala sau domestica in contextul mai larg al violentei institutionalizate. … este esential ca cei interesati in combaterea violentei sexuale/domestice sa adopte strategii anti-violenta care iau in considerare structurile extinse ale violentei care guverneaza aceasta lume. Cu alte cuvinte, strategiile gandite pentru a combate violenta in cadrul comunitatilor trebuie sa fie in legatura cu strategiile care combat violenta directionata asupra comunitatilor de culoare.

Concret vorbind, ca prima linie de abordare in oprirea violentei impotriva femeilor, cei care militeaza impotriva violentei la nivel mainstream cer tot mai des sentinte cu inchisoarea mai lungi pentru agresori in cazuri de violenta domestica si pentru violatori. Dar sistemul de justitie penala a fost intotdeauna unul opresiv si brutal fata de comunitatile de culoare. …

Problema de baza este ca premiza sistemului de justitie este ca majoritatea oamenilor se conformeaza legilor, iar exceptiile sunt “deviantii” care nu respecta legea. Insa dat fiind ratele epidemice ale violentei sexuale si domestice, care arata ca 50 la suta din femei vor fi lovite de parteneri si 43 la suta vor fi violate de-a lungul vietii lor, este clar ca majoritatea barbatilor sunt implicati in cultura noastra a violului (MacKinnon 1987, 23-24). Nu este probabil ca vom putea sa-i trimitem pe toti acesti barbati la inchisoare. Adresarea violului prin sistemul de justitie nu face decat sa duca mai departe mitul ca violul/violenta domestica sunt cauzate de cativa barbati rai, in loc de-a fi acte in care majoritatea barbatilor ajung implicati. Astfel, bizuirea pe sistemul de justitie penala pentru a opri violenta impotriva femeilor intareste un aparat de justitie penala cu o istorie rasista, fara sa ofere nimic mai mult decat iluzia sigurantei pentru persoanele afectate de violenta sexuala si domestica.

In acelasi timp, insa, multe din alternativele la incarcerare promovate prin “modelul de justitie restaurativa” nu au dezvoltat suficiente macanisme de siguranta pentru persoanele care supravietuiesc violentei domestice/sexuale. In plus, activistii impotriva inchisorilor adeseori sustin in mod ne-critic programe de justitie restaurativa ca alternative la incarcerare fara a lua in considerare cum s-ar putea asigura ca aceste modele vor oferi siguranta persoanelor afectate de acest tip de violenta. “Justitia restaurativa” este un termen-umbrela care descrie o gama larga de programe care incearca sa adreseze infractionalitatea intr-un cadru restaurativ si impaciuitor mai degraba decat unul punitiv. Mai exact, in opozitie cu sistemul de justitie penala al Statelor Unite care se concetreaza numai pe pedepsirea infractorului si inlaturarea lui din societate prin incarcerare, justitia restaurativa incearca sa implice toate partile (infractori, victime si membri ai comunitatii) in a determina care ar fi raspunsul potrivit unei infractiuni, intr-un efort de a restaura comunitatea si a-i readuce integritatea. Aceste modele au fost dezvoltate cel mai bine de catre comunitatile indigene, mai ales in Canada, unde statutul suveran al natiunilor indigene le permite acestora ocazia de a dezvolta programe de justitie bazate in comunitati. Intr-un astfel de program, de exemplu, cand se raporteaza o agresiune, echipa de lucru care se ocupa de violenta sexuala vorbeste cu agresorul si ii ofera optiunea de a participa la program. Agresorul trebuie in primul rand sa isi recunoasca vina si apoi sa urmeze un contract de “vindecare”, sau sa mearga la inchisoare. Agresorul poate sa refuze sa participe complet in program si sa urmeze caile obisnuite in sistemul de justitie. Toata lumea (victima, agresorul, familia, prietenii si echipa de lucru) sunt implicati in dezvoltarea contractului de vindecare. Pentru fiecare persoana se numeste un sustinator in acest proces. De asemenea, agresorul raspunde in fata tuturor implicati in acest contract. Un barbat din tribul Tlingit comenta ca aceasta abordare este de obicei mai dificila decat inchisoarea:

In primul rand, trebuie sa te confrunti cu socul si groaza de pe fetele vecinilor. Trebuie sa faci fata la umilinta zilnica, si in acelasi timp sa-ti ceri iertare nu doar de la victime, ci de la intreaga comunitate. . . [O pedeapsa cu inchisoarea] il scuteste pe agresor de raspunderea zilnica, si poate sa nu realizeze nimic in directia reabilitarii, si pentru multi s-ar putea sa insemne o masura mai usoara decat a ramane in comunitate (Ross 1997, 18).

Aceste modele par sa aiba un potential mai mare in rezolvarea eficienta a “infractiunilor” deoarece daca ne dorim ca agresorii/persoanele violente sa traiasca in societate fara sa se dedea violentei, e logic sa dezvoltam modele de justitie in care comunitatea este implicata in procesul de responsabilizare a acestor oameni. In modelul curent de incarcerare, agresorii sunt inlaturati din comunitate si nu li se mai permite deloc sa dezvolte relatii etice in contextul comunitatii. Asa cum observa Rupert Ross, un sustinator al acestor modele: “In realitate, in loc sa transforme comunitate intr-un loc mai sigur, amenintarea cu inchisoarea supune comunitatea unui risc mai mare (Ross 1997).”

Insa problema cu aceste modele in vederea adresarii violentei sexuale/domestice este ca ele functioneaza numai atunci cand comunitatea se uneste in munca de responsabilizare a agresorilor. Dar in cazuri de violenta sexuala si domestica, de cele mai multe ori comunitatea ia partea agresorului mai degraba decat a victimei. Asa incat, de exemplu, in multe comunitati indigene persoanele care au suferit de pe urma violentei domestice sunt des fortate sa accepte aceste modele, fiind incurajate sa se “impace” cu familiile si sa “restaureze” comunitatea fara o grija suficienta pentru siguranta lor personala. Astfel, ne confruntam cu o dilema: pe de o parte, abordarea violentei sexuale/domestice prin solutia incarcerarii agresorilor promoveaza represiunea comunitatilor de culoare fara a oferi cu adevarat siguranta pentru persoanele afectate. Pe de alta parte, prin retorica restauratii comunitatii, modelele de justitie restaurativa adeseori promoveaza tacerea comunitatii si negarea problemelor cu violenta sexuala/domestica fara a lua in considerare siguranta persoanele afectate de violenta de gen.

Deci provocarea pentru noi este cum putem sa dezvoltam modele de responsabilizare bazate in comunitati, in care agresorii chiar vor fi obligati sa raspunda in fata comunitatii? Desi nu exista solutii simple la violenta impotriva femeilor de culoare, este clar ca nu vom dezvolta strategii eficiente daca nu oprim marginalizarea femeilor de culoare in analizele si strategiile dezvoltate atat in jurul violentei rasializate cat si in jurul violentei genizate.


Lecturi suplimentare despre o abordare “cu responsabilizarea comunitatii”:

zine-ul “Thoughts about Community Support Around Intimate Violence”
zine-ul “What Do We Do When? Radical Community Response to Sexual Assalut”: Issue#2 si Issue #3


* Aceste schimbari esentiale aduse de ordonanta de urgenta legii promulgate sunt:

  • schimbarea cuvantului “si” in “sau” in formularea “in cazul infractiunilor pentru care retragerea plangerii prealabile si impacarea partilor inlatura raspunderea penala” la Art. 60^1 alineatul (1), literele f) si g) din Legea 115/2012 pentru a evita posibilitatea unei interpretari conform careia legea exclude din categoria infractiunilor acoperite violul (pentru care nu este valabila decat prima conditie) sau seductia (pentru care nu este valabila decat a doua conditie), dupa cum arata discutiile inregistrate in Procesul verbal încheiat ca urmare a întâlnirii dintre reprezentanţii Consiliului de Mediere, Consiliului Superior al Magistraturii şi Ministerul Justiţiei având ca obiect Legea nr.115/2012 (“ipoteza „infracţiuni pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate şi împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală” va crea dificultăţi de interpretare: cele două condiţii trebuie întrunite cumulativ? Nu asta a fost voinţa legiuitorului, mai ales că există infracţiuni care nu se pun în mişcare la plângerea prealabilă dar totuşi permit împăcarea părţilor (ex. seducţia – art. 199 C. pen.), sau infracţiuni care se pun în mişcare la plângerea prealabilă dar nu se prevede şi posibilitatea împăcării părţilor (ex. violul – art. 197 alin.1 C. pen). E posibil ca intenţia legiuitorului a fost să excludă violul din categoria infracţiunilor detaliate de text. Astfel, o eventuală reformulare care să permită includerea infracţiunilor precum seducţia ar trebui să ţină cont de acest aspect. Ca urmare, se propune formula „infracţiuni pentru care retragerea plângerii prealabile a persoanei vătămate sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.”) [sublinierile mele]
  • adaugarea la Art. 60^1 alin. (1), lit. g) a mentiunii “daca victima refuza sa participe impreuna cu faptuitorul, sedinta de informare se desfasoara separat”
  • schimbarea Art. 2 alin. 1 din: “Dacă legea nu prevede altfel, părţile, persoane fizice sau persoane juridice, sunt obligate să participe la şedinţa de informare privind medierea, inclusiv după declanşarea unui proces în faţa instanţelor competente, în vederea soluţionării pe această cale a conflictelor în materie civilă, de familie, în materie penală, precum şi în alte materii, în condiţiile prevăzute de prezenta lege. Dispoziţiile art. 182 alin. (1) pct. 1 lit. e) din Codul de procedură civilă rămân aplicabile în mod corespunzător.” in “Daca legea nu prevede altfel, partile, persoane fizice sau persoane juridice, sunt obligate sa participe la sedinta de informare privind avantajele medierii, inclusiv, daca este cazul, dupa declansarea unui proces in fata instantelor competente, in vederea solutionarii pe aceasta cale a conflictelor in materie civila, de familie, in materie penala, precum si in alte materii, in conditiile prevazute de lege.” [sublinierea mea]
  • abrogarea alin. 2 din Art. 60^1 “În sensul alin. (1), dovada participării la şedinţa de informare privind avantajele medierii într-o anumită materie se face printr-un proces-verbal de informare eliberat de mediatorul care a realizat informarea.” si inlocuirea cu 2 alin. adaugate la art. 2 privind dovada participarii la sedinta de informare si respingerea cererii de chemare in judecata in “caz de neindeplinire de catre reclamant a obligatiei de participare la sedinta de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare in judecata, sau dupa declansarea procesului pana la termenul dat de instanta in acest scop”
  • prorogarea termenului referitor la intrarea in vigoare a dispozitiilor art. 601 din Legea nr. 192/2006 pana la 1 februarie 2013 pentru a coordona termenul la care intra in vigoare obligatia de informare cu cel care instituie sanctiunea (“amenda judiciara de la 100 lei la 1.000 lei”) in cazul nerespectarii obligatiei prin Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, Titlul VI, Art. 187, alin. 1, lit. 1 f) (detalii in partea introductiva a OUG nr. 90/2012)