mamaia mea era printre altele moasa satului.

… De aproape un sfert de secol alţii n-au nici o jenă să trâmbiţeze peste tot propria Istorie, alţii amuţesc, distorsionează şi intră cu bocancii peste istoriile femeilor. Alţii definesc ce este „important”, ce suferinţe sunt „politice”, ce este „anticomunismul” şi răsună pieţele ţării ăsteia de revelaţiile lor religioase şi tradiţia lor regăsită, de cuvintele lor goale care zornăie pompos. Pentru că ale lor sunt pieţele publice, cărţile, universităţile, instituţiile politice şi religioase.

Istoria lor e şi în minţile noastre. Ne-au învăţat pe toate de mici nimic despre trecutul nostru şi totul despre al lor. Ne-au învăţat pe toate de mici că experienţa lor este principală şi a noastră secundară. Ne-au învăţat asta explicit sau alegând ce se aude şi ce se tace. Ne-au învăţat de mici să ne distorsionăm şi respingem propriile experienţe şi propria istorie. Să ne fie ruşine cu ele. Ne-au învăţat pe toate de mici, în „anticomunismul” lor, aceleaşi lecţii învăţate de mamele şi mamaiele noastre: să ne ruşinăm, să ne lăsăm supravegheate, să ne lăsăm vieţile dictate, să tăcem, să tăcem, să tăcem. Ne-au învăţat să nu fim una alături de alta. Să nu ne cunoaştem una pe alta. Să ne condamnăm una pe alta. Să nu vorbim mame cu fiice, prietene între ele, bunici cu nepoate. Să ne uităm istoriile, să ne uităm cuvintele. …

“Toci!” @ Eu Decid

corpul meu nu-i treaba ta

un nou blog de urmarit: corpulmeu !

… Poate ar fi bine sa ma ascultati cand va spun ca pentru mine-i bine sa fiu lasata in pace si sa nu-mi mai explicati voi cum credeti ca sunt un obiect stricat care are nevoie de reparatii! Poate ar fi bine sa nu mai presupuneti ca daca n-am chef sa ies din casa cu zilele e pentru ca nu ma simt confortabil sa-mi tarai corpul gras prin spatii publice, poate-ar fi bine sa nu mai presupuneti ca toate sau macar una dintre depresiile mele au legatura cu corpul meu si cu ce simt eu fata de el, poate-ar fi bine sa nu mai presupuneti ca mananc pentru ca am nu-stiu-ce frustrari sexuale ca stiti voi ca n-am prieten, poate ar fi bine sa nu mai presupuneti ca toate femeile vor sa si-o traga cu un barbat, poate-ar fi bine sa nu mai presupuneti ca imi plac barbatii in the first place, poate-ar fi bine sa nu mai presupuneti ca nu ma simt bine in corpul meu! Poate ar fi bine sa nu mai presupuneti nimic despre mine si despre corpul meu si mai ales despre ce gandesc eu referitor la el, pentru ca asta ganditi voi de fapt iar astea sunt obsesiile voastre si nu ale mele! …

assimilation vs liberation

“Assimilationists want nothing less than to construct the homosexual as normal – white, monogamous, wealthy, 2.5 children, SUVs with a white picket fence. This construction, of course, reproduces the stability of heterosexuality, whiteness, patriarchy, the gender binary, and capitalism itself. If we genuinely want to make ruins of this totality, we need to make a break. We don’t need inclusion into marriage, the military, and the state. We need to end them. No more gay politicians, CEOs, and cops. We need to swiftly and immediately articulate a wide gulf between the politics of assimilation and the struggle for liberation. We need to rediscover our riotous inheritance as queer anarchists. We need to destroy constructions of normalcy, and create instead a position based in our alienation from this normalcy, and one capable of dismantling it.”
— Toward The Queerest Insurrection, via Son of Baldwin

“
Gay Pride™ is subordination to the State and Empire.
Gay Pride™ is homage to capitalism, patriarchy, and white supremacy.
Gay Pride™ is co-optation of queer radicalism by liberals, Democrats, academics, hipsters, and NGOs.
Gay Pride™ is the eradication of trans bodies and narratives, and queer militancies.
Gay Pride™ is gala events for the elite.
Gay Pride™ is walking past homeless queer youth.
Gay Pride™ is assimilation into straight society.
Gay Pride™ is corporate.
Gay Pride™ is destruction of queer histories of mutual-aid, resistance, shame, promiscuity, creativity, humor, love, community, brutality, poverty, and disease.
Gay Pride™ is “we’re just like you”.
Gay Pride™ is safe, privileged, accommodationist, vanilla, temporary, and very boring.
Gay Pride™ is to ignore trans women of color being beat by police and murdered by street bigots.
Gay Pride™ is to achieve equality and sameness, to settle and be conditional, to compromise. Nothing more. Always less.
Gay Pride™ is forgetting about those affected by HIV/AIDS.
Gay Pride™ is “straight-acting”, “masc only”, “promise I’m not that gay tho”, “sry no effeminate guys”, “not into Asians”, “prefer white guys”, “no fatties or trannies”.
Gay Pride™ is gender binary.
Gay Pride™ is on the sidewalk, obeying the police when they say the party is over.
Gay Pride™ is neglecting all of the queer and trans prisoners held captive by the State.
Gay Pride™ is marriage and military.
Gay Pride™ is poor people of color being pushed out of their neighborhoods by a white gay gentry.
Gay Pride™ is refusing to avenge religious fundamentalists who cause young queers to commit suicide.
Gay Pride™ is “things aren’t that bad in Russia.”
Gay Pride™ is being able to participate in the military-industrial complex, kill and rape people in other countries in the name of “freedom”, yet be fired from a minimum wage job in the US because of your sexuality and/or gender identity.
Gay Pride™ is giving a shit about corporate media and entertainment.
Gay Pride™ is pretending electoral politics will bring about social change.
Gay Pride™ is a rearranging of the existing social order only to accommodate a few, as opposed to collective liberation and dismantling of oppressive systems.
Gay Pride™ is nationalism.
Gay Pride™ is to water down and tranquilize – to make “normal”.
Gay Pride™ is men and women who arm themselves to kill people who are deemed criminals, deviants, and terrorists by the State.
Gay Pride™ is business casual or muscle tees.
Gay Pride™ is the invisibilization of people of color.
Gay Pride™ is to dismiss queer Palestinians being murdered by the Israeli apartheid state.
Gay Pride™ is gay men being misogynist pigs and committing verbal, physical, and sexual violence against women and it being “okay” since they’re gay.
Gay Pride™ is obscuring histories of Western colonialism and silencing Indigenous voices.
Gay Pride™ is “speak English or go back to your country”.
Gay Pride™ is a mythology and an opiate.”
WILLIAMLUKAS: “GAY PRIDE™ IS /// JUN 2014”