despre niste aruncari sub autobuz din trecut care ni s-au intamplat chiar noua (aka istoria despre noi scrisa chiar de noi). din 2014, mai exact. 6 ANI!
de autoarea anonima alice
putin din background aici.
… De aproape un sfert de secol alţii n-au nici o jenă să trâmbiţeze peste tot propria Istorie, alţii amuţesc, distorsionează şi intră cu bocancii peste istoriile femeilor. Alţii definesc ce este „important”, ce suferinţe sunt „politice”, ce este „anticomunismul” şi răsună pieţele ţării ăsteia de revelaţiile lor religioase şi tradiţia lor regăsită, de cuvintele lor goale care zornăie pompos. Pentru că ale lor sunt pieţele publice, cărţile, universităţile, instituţiile politice şi religioase.
Istoria lor e şi în minţile noastre. Ne-au învăţat pe toate de mici nimic despre trecutul nostru şi totul despre al lor. Ne-au învăţat pe toate de mici că experienţa lor este principală şi a noastră secundară. Ne-au învăţat asta explicit sau alegând ce se aude şi ce se tace. Ne-au învăţat de mici să ne distorsionăm şi respingem propriile experienţe şi propria istorie. Să ne fie ruşine cu ele. Ne-au învăţat pe toate de mici, în „anticomunismul” lor, aceleaşi lecţii învăţate de mamele şi mamaiele noastre: să ne ruşinăm, să ne lăsăm supravegheate, să ne lăsăm vieţile dictate, să tăcem, să tăcem, să tăcem. Ne-au învăţat să nu fim una alături de alta. Să nu ne cunoaştem una pe alta. Să ne condamnăm una pe alta. Să nu vorbim mame cu fiice, prietene între ele, bunici cu nepoate. Să ne uităm istoriile, să ne uităm cuvintele. …
— “Toci!” @ Eu Decid
un nume mentionat (de claudia) in cadrul discutiei de 8 martie
Sofia Nadejde
Sofia Nădejde (n. Băncilă, 14 septembrie 1856, Botoșani – d. 11 iunie 1946, București) a fost o publicistă, prozatoare și autoare dramatică româncă de orientare feministă și marxistă.
S-a născut la Botoșani fiind fiica lui Vasile Băncilă Gheorghiu și Puheria-Profira Neculae, țărani liberi (răzeși). A studiat la „Pensionul Glowaska” din Botoșani iar în 1874 s-a căsătorit cu Ion Nădejde (1854 – 1928), cu care a avut șase copii. După stabilirea la Iași în 1876 a început o activitate febrilă în mișcarea socialistă. A debutat publicistic în „Femeia română”, București, cu o pledoarie pentru emaniparea femeii și a continuat să publice în „Contemporanul”, la Iași. Se afirmă ca un lider al mișcării feministe. În 1884 conduce „Evenimentul literar”, apărut la Iași. În același an a început activitatea la București unde a ținut numeroase conferințe la Clubul muncitorilor din București, dar și în restul țării. În 1897 devine președinta Congresului al IV-lea al PSDMR. A scris schițe, nuvele, romane, teatru.
Lucrări principale: “O iubire la țară”, dramă (1881), “Din chinurile vieții”, nuvele (1895), “Robia banului”, roman (1906), “Părinți și copii”, roman (1907), “Patimi”, roman, “Irinel sau întâmplările unui român în Rusia, Mangiuria și Japonia”, roman. Chestiunea femeilor, “Femeia română”, I, no. 11 (1879)
alte detalii despre activitatea ei – sursa Cotidianul:
Sofia Nadejde, publicista si prozatoare, sotia lui Ioan Nadejde, care facea parte din conducerea Partidului Social Democrat al Muncitorilor din Romania, nu l-a lasat pe Titu Maiorescu sa-si savureze in liniste locul pe soclu si l-a batut cu propriile arme, intr-un articol din „Contemporanul“. „Un lucru pe care-l trec cu vederea toti citi vorbesc de greutatea creierului femeiesc este ca nimeni nu ia in seama sa-l raporteze la greutatea trupului, femeile relativ cu corpul au creierul mai greu decit barbatii“, scria Sofia Nadejde, prezentind concluziile celor mai mari naturalisti, antropologi sau anatomisti.
Totodata, vajnica Nadejde intoarce marimea impotriva lui Maiorescu, care era mindru sa constate ca „unul dintre creierii cei mai ponderosi ce s-au observat la om a fost al naturalistului Cuvier, 1.830 de grame“, si il arunca in ridicol: „Creierul unui elefant cintarea 3.000 de grame, pe cind a lui Cuvier, 1.830“. O consecinta a superioritatii inalienabile a genelor barbatesti era ca femeilor le era interzis sa-i urmareasca si sa-i arate cu degetelul pe posesorii lor, in caz ca faceau un copil din flori.
si mai multe: Continue reading
Lena Constante
mi-am reamintit de Lena cand am vazut ca la Muzeul Taranului Roman o sa fie proiectat filmul lui Thomas Ciulei, Nebunia capetelor, miercuri 26 ianuarie.
despre ea stiu ca era foarte interesată de artă populară românească. Se va căsători cu etnomuzicologul Harry Brauner. În 1954 fondează Teatrul Ţăndărică împreună cu Elena Pătrăşcanu, soţia lui Lucreţiu Pătrăşcanu. Deşi nevinovată, devine astfel acuzată în procesul politic intentat acestuia, şi este condamnată, împreună cu Harry Brauner, la 12 ani de închisoare, pe care ii va executa.
“Am trait singura in celula, 157,852,800 de secunde de singuratate si frica. E un lucru care nu se spune, se urla! M-au condamnat sa mai traiesc inca 220,838,400 de secunde! Sa le traiesc sau sa mor pentru ele” declara Lena Constante in cartea sa “Evadarea tacuta”, (Lena Constante, Evadarea tacuta: 3000 de zile singura in inchisorile din Romania, traducere din limba franceza Lena Constante, Ed. Humanitas, 1992, p. 5)
Ana Lupas
am descoperit-o pe Ana Lupas in cadrul unui curs care cartografia arta romaneasca de dinainte de 1989. Subtil provocatoare si cultivata intr-un cerc restrans ( Grupul Sigma), Ana Lupas devine promotorul unui tip de feminism ce se intrepatrunde cu preocuparile ei legate de ecologie. Desi lucrarile ei se insereaza neagresiv in mediul natural aka satul natal Badacin , ele nu sunt lipsite de nuante de manifestare a opzitiei fata de arta dictata de centru. Humid instalation din satul Margau, confera intinsului de rufe pe sarma alte conotatii. Ea reuseste sa rastalmaceasca traditionalul intr-un alt sens, total diferit de cel care se afla deja in slujba sistemului comunist.Ana are subtilitatea de a deveni o alta atunci cand situatia o impune: desi “supraveghea” tinerii artisti stagiari din cadrul atelier 35 in Transilvania, ea va deveni un factor diriguitor, un factor de destabilizare a atitudinilor artistice create de regim.
Ella Negruzzi
S-a remarcat în perioada interbelică ca o militantă pentru drepturile femeilor, punând bazele Asociaţiei “Emanciparea femeii”. Asociaţia fondată de ea a urmărit emanciparea femeii prin prisma dezvoltării acesteia în toate domeniile şi ocuparea de funcţii în raport cu pregătirea şi capacitatea fiecăreia. Şi-a concentrat atenţia asupra femeilor de la sate, iniţiind cercuri culturale şi fondând cămine culturale unde a arătat sătencelor cum să-şi organizeze gospodăria şi cum să-şi educe copiii
In anii care au urmat instaurarii fascismului in Germania, Ella Negruzzi a luptat alaturi de numerosi intelectuali impotriva razboiului si a invadarii Romaniei. In cadrul organizatiei “Grupul avocatilor democrati”, creata in 1935, s-a manifestat ca reprezentanta a femeilor antifasciste. Fondatoare a organizatiei “Frontul feminin” (1936), Ella Negruzzi a organizat numeroase intruniri si conferinte menite sa contribuie la antrenarea femeilor in actiunile pentru apararea drepturilor lor economice, politice, sociale si culturale. A desfasurat o activitate sustinuta si in publicistica vremii. A militat pina la adinci batrineti pentru emanciparea femeii, pentru promovarea culturii, impotriva razboiului. [surse wikipedia, evenimentul]
Maria Plop
Un alt documentar Partizanii libertatii (2009), produs de Televiziunea Română in colaborare cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului in România (IICCR), reconstituie viata, lupta si moartea ultimilor partizani din Grupul de rezistenta de la Nucşoara. Maria Plop a murit in ianuarie 1962, dupa ce fiica de doi ani i-a fost luata din inchisoarea de la Miercurea Ciuc si trimisa intr-un orfelinat.
Fiica nascuta în munţi a Mariei Plop şi a lui Toma Arnăuţoiu, arestata odata cu mama ei, va impartasi de la varsta de doi ani conditia de detinut politic.
Despre Maria Plop nu am gasit prea multe referinte…o femeie simpla, venita de pe langa Prut si care va ajunge la Nucsoara unde va lucra pentru doua familii, una fiind Arnautoiu. Ea se va alatura fiilor familiei atunci cand acestia se vor retrage in munti si va ramane acolo pana la arestarea grupului . Pe pagina http://www.tomaarnautoiu.ro am descoperit o mica arhiva de fotografii in care apar o Marie surazatoare si adolescentina, inainte de arestare si o alta, cu o Marie deja maturizata .
Argument: Acest dosar despre activismul feminin din Romania de dinainte de 1989 este creat din nevoia [ personala] de a gasi repere,de a nu mai ceda cu atata usurinta atunci cand lucrurile se misca incet sau cand sunt sufocate de absurdul cotidian.
Elisabeta Rizea – grupul de rezistenta de la Nucusoara
I.B.: Ce imagine îţi vine acum în minte cu Elisabeta Rizea?
C.P.: Momentul în care soţul ei plânge, la marginea unei păduri, după ce şi-a ascuns hainele pline de sânge, ca ea să nu vadă cât de rău îl băteau la postul de miliţie. Plânge pentru că nu mai poate, iar ea îl consolează, dar încearcă printre lacrimi să-i explice că trebuie să se ducă înapoi la miliţie. (Gheorghe Rizea era bătut în fiecare zi, la oră fixă, cerându-i-se de către miliţienii din sat să furnizeze informaţii despre grupul Arnăuţoiu.) Elisabeta îi dă nişte ţuică să bea, adusă de fiica lor, pentru a-i face curaj, îmbărbătându-l, dar explicându-i ferm că trebuie să se ducă să mănânce bătaie. Ea şi fata vor fi arestate dacă el fuge în munţi, şi n-o să mai aibă cine să le ducă haine şi mâncare celor din grupul Arnăuţoiu, “băieţilor”, cum le spunea ea. Amândoi ispăşiseră deja, când se întâmpla acest moment, câte şase ani de închisoare. Mi se pare impresionant. [ sursa interviul cu C-tin Popescu, Liternet]
http://en.wikipedia.org/wiki/Elisabeta_Rizea ( pagina este mai completa decat cea in limba romana)
Portretul luptatorului la tinerete este un film-documentar (regizor Constatin Popescu) care are ca subiect rezistenta anticomunista din munti. Este primul film dintr-o trilogie despre miscarea din Fagaras condusa de Ion Gavrila, miscarea Haiducii Muscelului condusa de fratii Arnautoiu si despre Elisabeta Rizea.
Nota: Comentariul lui Brechtorama despre acuzatiile de antisemitism ce planeaza asupra filmului, face necesara urmatoarea precizare.
Eu nu am vazut filmul, ceea ce pe mine personal ma pune in imposibilitatea de a comenta natura lui antisemita si filo-legionara. De asemenea sunt convinsa ca nici cei de la E Wiesel nu l au vazut.
„Au fost voci grăbite care au afirmat răstit că mişcarea de rezistenţă anticomunistă a fost opera legionarilor. E o minciună. În acelaşi timp, printre partizani au fost şi legionari. Trebuie luat caz cu caz. E o prostie enormă să acreditezi ideea că a fost o mişcare a legionarilor de fapt, iar în mediile germane, în special, s-au făcut câteva extrapolări ne avenite. Trebuie, pur şi simplu, acceptat acest episod din trecutul lui Ogoranu, ca şi faptul că a fost un luptător adevărat. Trebuie discutat concret, dacă e cazul, ce anu me a făcut el ca legionar. Sunt două lucruri distincte”, spune istoricul Armand Goşu.
Recent am descoperit-o pe Olga Bancic, luptatoare comunista antifascista. Mai multe informatii aici: http://ro.wikipedia.org/wiki/Olga_Bancic
As fi curioasa daca cineva are informatii si despre alte femei antifasciste de prin regiunea asta.
