… De aproape un sfert de secol alţii n-au nici o jenă să trâmbiţeze peste tot propria Istorie, alţii amuţesc, distorsionează şi intră cu bocancii peste istoriile femeilor. Alţii definesc ce este „important”, ce suferinţe sunt „politice”, ce este „anticomunismul” şi răsună pieţele ţării ăsteia de revelaţiile lor religioase şi tradiţia lor regăsită, de cuvintele lor goale care zornăie pompos. Pentru că ale lor sunt pieţele publice, cărţile, universităţile, instituţiile politice şi religioase.

Istoria lor e şi în minţile noastre. Ne-au învăţat pe toate de mici nimic despre trecutul nostru şi totul despre al lor. Ne-au învăţat pe toate de mici că experienţa lor este principală şi a noastră secundară. Ne-au învăţat asta explicit sau alegând ce se aude şi ce se tace. Ne-au învăţat de mici să ne distorsionăm şi respingem propriile experienţe şi propria istorie. Să ne fie ruşine cu ele. Ne-au învăţat pe toate de mici, în „anticomunismul” lor, aceleaşi lecţii învăţate de mamele şi mamaiele noastre: să ne ruşinăm, să ne lăsăm supravegheate, să ne lăsăm vieţile dictate, să tăcem, să tăcem, să tăcem. Ne-au învăţat să nu fim una alături de alta. Să nu ne cunoaştem una pe alta. Să ne condamnăm una pe alta. Să nu vorbim mame cu fiice, prietene între ele, bunici cu nepoate. Să ne uităm istoriile, să ne uităm cuvintele. …

— “Toci!” @ Eu Decid