Scrisoare deschisa

În atenţia domnului Crin Antonescu, Preşedintele Partidului Naţional Liberal

Domnule Preşedinte,

Organizaţiile semnatare ale acestei scrisori deschise îşi exprimă îngrijorarea legată de recentele declarații ale lui Rareș Buglea, membru al organizației politice pe care o reprezentați.

Pe această cale, dorim să vă atragem atenţia cu privire la creşterea numărului de discursuri cu tentă extremistă, discriminatorie, rasistă și sexistă în rândul membrilor partidului pe care îl conduceţi. Luni, 4 februarie 2013, presa a relatat afirmațiile postate pe facebook de Rareș Buglea: “ştiu că falşii umanişti mă vor critica aspru, dar susţin în continuare sterilizarea femeii rome, dacă după prima naştere la ancheta socială se dovedeşte că nu are condiţii şi nici intenţia de a creşte primul prunc în condiţii cât de cât umane!” (sursa: Mediafax). Reconsiderându-și poziția, Rareș Buglea a declarat ulterior: „Îmi cer scuze dacă printr-o exprimare nefericită … am lăsat impresia că mă refer doar la o anumită etnie și nu, așa cum am vrut și vreau să susțin, mă refer la toate mamele iresponsabile din România. Îmi cer scuze față de membrii acestei etnii dacă s-au considerat direct vizați. Într-adevăr, pe pagina de facebook … mă refeream la anumite mame rome pentru că ponderea acestor cazuri, trebuie să recunoaștem, acolo o întâlnim mai des. Dar însă eu nu mă refer la etnia întreagă, mă refer la orice mamă care după o naștere, două, se constată că nu are niciun fel de dragoste și de grijă și de preocupare pentru acei copii. Eu propuneam o oarecare soluție pentru a stopa această natalitate scăpată de sub control.”

Această declarație vine la scurt timp după campania unei grupări de extremă dreaptă din România, Naționaliștii Autonomi din Timișoara, care solicita și propunea acordarea unei sume de 300 lei oricărei femei rome care acceptă să se sterilizeze.

Salutăm pozițiile publice exprimate prompt de membri ai PNL precum Florin Alexe, președinte TNL București și Teodor Atanasiu, președintele PNL Alba cu privire la declarațiile lui Rareș Buglea, actualmente membru în PNL.

Vă readucem în atenţie faptul că recent au mai existat declarații și acțiuni ale unor membri PNL care nu au fost în concordanță cu drepturile omului. Dintre acestea îi amintim pe domnul Cătălin Cherecheş și domnul George Becali. Din păcate, nu a existat din partea conducerii PNL o poziție fermă de delimitare față de aceste demersuri și nici măsuri efective de sancționare a acestor fapte. Considerăm că declaraţiile recente ale domnului Rareș Buglea reprezintă o nouă poziţionare care încalcă drepturile omului, de data aceasta una de tip extremist. Cu toate că domnul Buglea a demisionat din funcţia de conducere a organizaţiei de tineret PNL Alba, continuă să fie consilier local din partea aceluiaşi partid. Considerăm că aceste declarații trebuie aspru sancționate de către organizația pe care o conduceți pentru a da dovadă că respectați drepturile omului și că manifestați toleranță zero față de extremism în Romania.

Luând în considerare cele prezentate mai sus, solicităm:

• excluderea domnului Rareș Buglea din Partidul Naţional Liberal;

• semnarea de către PNL a Cartei Partidelor Europene pentru o Societate Nerasistă (http://www.coe.int/t/dghl/monitoring/ecri/activities/38-seminar_ankara_2011/Charter.asp)

• adoptarea unor măsuri/ iniţierea unor acţiuni în cadrul partidului, destinate prevenirii apariţiei acestui gen de manifestări;

• adoptarea unor măsuri privind sancţionarea membrilor de partid care fac declaraţii publice cu caracter rasist sau extremist.

Vă solicităm, de asemenea, să vă exprimați public poziția cu privire la sterilizarea femeilor rome și a femeilor cu posibilități materiale reduse.

Organizaţiile semnatare:

Romani CRISS- Centrul Romilor pentru Intervenție Socială și Studii
MCA România – Centrul pentru Monitorizarea și Combaterea Antisemismului din România
ECPI – Centrul Euroregional pentru Inițiative Publice
Asociația E-Romnja! (Asociația pentru Promovoarea Drepturilor Femeilor Rome)
Asociația Romano Butiq
Centrul FILIA- Centrul de Dezvoltare Curriculară și Studii de Gen
ADIS- Asociația pentru Dezvoltare si Incluziune Socială
CEDS -Centrul pentru Educație și Dezvoltare Socială
Active Watch- Agenția de Monitorizare a Presei
Asociația FRONT
Grupul pentru Intervenții Feministe

Noi NU suntem „mizeria lumii!”

Manifest al femeilor rome si nerome

Femeile Rome reunite le conferinta nationala „Femeile rome in societatea romaneasca” organizata in Bucuresti, in 13-14 septembrie, 2012 de catre Agentia de Dezvoltare Comunitara „Impreuna” ne exprimam in mod ferm ingrijorarea fata de acordul semnat intre Guvernul Romaniei si Guvernul Frantei privind asa zisa repatriere a cetatenilor romani de etnie roma de pe teritoriul Frantei. Astfel, femeile rome si nerome atat cele participante cat si cele neparticipante la conferinta initiaza acest manifest in semn de protest.

In semn de solidaritate, Noi femeile rome si nerome consideram acest act a fi in contradictie flagranta cu normele si valorile europene si cu drepturile omului. In loc sa rezolve problemele deja existente, acest acord incita la noi abuzuri impotriva romilor. Discursul folosit de Ministrul de Interne al Republicii Franceze Manuel Valls contravine principiilor si normelor democratice promovate de U.E. si ne reaminteste de teoriile rasiste ale secolului trecut.

Noi, Femeile am facut dovada implicarii la imbunatatirea societatii romanesti prin sprijinirea comunitatilor locale si a femeilor rome, promovarea valorilor democratice stabilite la nivel european si ca atare nu ne regasim in sintagma folosita „mizeria lumii”.
Cetatenii de etnie roma au aceleasi drepturi si responsabilitati ca si cetatenii europeni. Nu suntem de rang inferior si nu acceptam ca dintre toate natiunile Europei, sa fim catalogati in mod unitar drept „mizeria lumii”.

Textul integral al manifestului il gasiti aici.

(vezi si: comentariile ministrului francez)

Limitele PR-ului, sau de ce boicotez Carol 53

Sa fii artist activist e evident una dintre alegerile la moda: Bienala de Bucuresti e organizata de Pavilionul Unicredit, unul dintre sefii caruia i-a pus la punct la un moment dat pe niste punkisti tineri cu fraza „eu sunt autoritatea(!) in anarhism, ca-l predau la universitate”, in timp ce criticii institutiei zic, tot de pe o pozitie de stanga, ca „singurul lucru radical pe acolo e freza lor”, si sirul de exemple ar fi usor de continuat. Sosul de „probleme urbane” – „interventie in spatiul public” – „critica sociala”, preparat dupa retete mai mult sau mai putin autentice, in versiune mai consistenta sau mai apoasa merge cu orice, si poate sa ajute si la pus mana pe bani europeni (daca n-a iesit prea iute).

E de inteles astfel cum grupul de arhitecti si artisti rezidenti la Carol 53 se intituleaza squatteri (chiar daca manifestul lor de pe zid declara spatiul apolitic). S-a ocupat Centrul Dansului Contemporan, a existat Spatiul Comun, s-a tinut la barul din Dianei o discutie cu aceasta tema (grupul format acolo se cheama „squatting in bucuresti” pe facebook) si, privite din Bucuresti, chiar si „romkocsma”- urile din Budapesta („birturi de ruina”, case inchiriate si folosite ca baruri scumpe inaintea demolarii lor programate, cu o estetica de reciclare si improvizare) pot sa para autentice pentru cei interesati numai de design – hai sa ne folosim de brand cat mai e cool! Unul dintre organizatori e specialist in relatii publice, deci aveau ajutorul unui expert la pozitionarea initiativei.

Problema e ca in afara de o aura estetica vaga, cuvantul „squat” are si un inteles si se refera la activitatea oamenilor de a sta in locuri fara permisiune legala (sau, ca substantiv, la asemenea spatii ocupate). E ceva ce fac in primul rand saracii, in lipsa de alternative. Avem favelele noastre, in crestere (vezi studiile lui Catalin Berescu), ale caror bordeie improvizate stau pe teren fara permisiunea proprietarilor. Saracii fara casa din oras stau nu numai pe strada si in canale, dar si in case ruinate nefolosite. (Primaria nu prea ii da afara, pentru ca si ei ii e mai usor sa ii vada pe acesti oameni descurcandu-se in asemenea cladiri decat sa finanteze camine etc. pentru ei.)

Conform discutiilor cu persoane implicate in proiect si articolelor publicate pe TOTB si Indymedia, Carol 53, una dintre numeroasele vile retrocedate proprietarului, a fost locuinta unei familii de 11 persoane de etnie roma, din care 3 sunt copii sub 4 ani si o femeie era gravida in luna a 9-a (a nascut dupa evacuare). Continue reading

tabara feminista internationala autogestionata – moroieni, 6-16 august

Ce au in comun tinerele feministe ale Europei? Ce ne solidarizeaza? Ce ne desparte? Cum putem lucra impreuna?
Va invitam sa dezbatem in cadrul Taberei Tinerelor Feministe, 6-16 august, Zona turistica Moroeni, jud. Dambovita.

Tabara este afiliata miscarii internationale World March of Women si va avea participante din tari precum: Franta, Spania, Germania, Elvetia, Polonia, Cehia, Armenia, Portugalia, Brazilia, Canada, Turcia, Grecia.

Garantam o experienta feminista unica, cu ateliere, discutii intense si schimburi de experienta la finalul carora vom produce un Manifest comun.
Tabara a avut prima editie anul trecut in Franta. Tinerele feministe au discutat despre solidaritate, discriminari multiple, economie, mediul inconjurator, violenta, sanatate, sexualitate, promovarea feminismului. (Manifestul din 2011)

Agenda de anul acesta va fi stabilita in timpul taberei. Fiecare participanta poate propune subiecte si teme de dezbateri, le vom selecta impreuna.

Costurile pentru cazare, masa si transport sunt asigurate de Asociatia FRONT, prin programul de finantare “Tineret in Actiune”.
* cazarea este in regim de campare cu corturile proprii. Ne ghidam dupa principiul auto-gestiunii (fiecare participanta va ajuta la sarcinile comune).

Asteptam inscrieri pana la data de 25 IULIE.
Locurile sunt limitate.
Pentru inscriere si selectie, va rugam sa ne trimiteti **3 propuneri de teme feministe** pe care sa le includem pe agenda de discutii din timpul taberei.

De diseminat: 2 migranti din centrul de la Arad, de 5 zile in greva foamei

Comunicat de Presa:

“A cincea zi de greva foamei pentru doi migranţi din Centrul de Luare în Custodie Publică a Străinilor de la Arad”

“Cred că vor să ne tortureze psihic. Nu înţelegem de ce ne tot mută dintr-un loc în altul şi ne îndepărtează de prieteni şi familie. Aici în Arad, nu avem pe nimeni, nu ştim de ce suntem aici şi stăm închişi în cameră de sâmbătă”

Doi migranţi din Centrul de Luare în Custodie Publică a Străinilor din Arad au intrat sâmbătă în greva foamei pentru a protesta împotriva transferului lor din Centrul similar din Otopeni. Aceasta este cea de-a 5-a zi de când cei doi, un cetăţean tunisian şi un cetăţean nigerian, au decis că nu vor mai mânca şi nu vor mai bea nici un fel de lichide.
“Nu ni s-a spus nimic. Sâmbătă dimineaţă eram în centru la Otopeni şi când am vrut să mergem la masă ne-au anunţat că imediat vom pleca la Arad. Noi nu am vrut, dar ne-au luat cu forţa, ne-au pus cătuşele şi ne-au adus aici. Cei de aici, de la Arad, nu ştiau nici ei de ce am fost transferaţi. Am discutat cu directorul centrului şi nici el nu înţelegea. De când am ajuns aici nimeni nu ne-a putut explica de ce am fost aduşi şi ce se va întâmpla cu noi.”

Cei doi migranţi aflaţi în greva foamei solicită să fie transferaţi înapoi la Otopeni, unde ar putea fi în contact cu soţiile, prietenii şi reprezentanţii legali. De asemenea, aceştia au certitudinea că motivul transferului nu este reprezentat de lipsa locurilor din centrul de la Otopeni, care, la momentul plecării lor era utilizat la jumătate din capacitate. În ultima lună de detenție la Otopeni, conducerea centrului a decis mutarea unuia dintre cei doi la camera de izolare, separându-l astfel de ceilalți migranți din centru, pe care îi ajuta cu informații despre drepturile ce li se cuvin, traduceri în si din limba româna, solicitând alaturi de ei un tratament demn pe durata detenției. Cu 2 saptamani înainte de a fi transferat la Arad, același deținut a fost atenționat de către directorul centrului Otopeni ca “nu i se va permite sa facă revoluție aici”, aluzie la motivul pentru care a fost izolat.

Ambii migranți au înfăţişare în instanţă în luna noiembrie 2012, în calitate de reclamanţi, contestând respingerea solicitării de azil. Până la momentul pronunţării deciziei în instanţă, aceştia nu vor putea fi expulzaţi în mod legal. De asemenea, cei doi solicită reanalizarea dosarelor/rezoluţiilor în baza cărora au fost luaţi în custodie publică, menţionând faptul că documentele conţin informaţii eronate şi fac referire la persoane care au alte nume şi altă cetăţenie decât ei. Din acest motiv, aceştia cer ca situaţia lor să fie cunoscută şi analizată de persoane sau organizaţii imparţiale, iar transferul lor înapoi la Otopeni să aibă loc imediat.

Centrele de Luare în Custodie Publică a Străinilor sunt structuri închise, aflate în subordinea Oficiului Român pentru Imigrări, în care sunt cazati cetăţeni străini care nu au avut sau cărora le-au expirat documentele de şedere în România. Luarea în custodie publică reprezintă o măsură administrativă de restrângere a libertăţii de mişcare. Deşi luarea în custodie publica este diferită din punct de vedere juridic de privarea de libertate, în realitate conditiile sunt identice cu cele din închisori. În marea majoritate a cazurilor, persoanele aflate în aceste centre nu sunt acuzate de comiterea unei infracţiuni. Cele mai multe dintre acestea sunt returnate în ţările de origine, fie prin programele de returnare voluntară, fie împotriva voinţei lor, prin acţiuni de returnare forţată.

Pentru mai multe detalii vă rugăm să contactați :
romania@indymedia.org sau apatrid@riseup.net

sa mergem sau nu la pride 2

mi se pare super important sa se organizeze un mars “gay pride” la bucuresti, pentru ca in continuare in romania homofobia e regula (iar in tari vecine devine politica de stat) si pentru ca primaria inca n-a receptionat mesajul cu cetatenii egali indiferent de orientare sexuala si continua sa discrimineze (poate chiar mai pe fata) si pentru ca trebuie militat ca “normalitatea” sa nu fie numai a unora.

ca si anul trecut, eu voi participa la marsul diversitatii. pentru ca pe de o parte vreau ca miscarea lgbtq sa fie in mainstream, iar anul asta ma bucur ca programul gay fest include o preocupare cu diversitatea (etnica, de gen si identitate etc.) in cadrul festivalului.

totusi, ca si anul trecut, am mari retineri ca mesajul unui astfel de “mars al diversitatii” e ceea ce vreau cu adevarat sa sustin.
sigur tot ce vrem e sa fim “acceptati”, “tolerati” si sa aratam ca “ne confruntam cu acelasi probleme ca si heterosexualii”?!
si nu pot sa nu ma intreb exact cu cine ne aliem si sub ce umbrela.
academia catavencu si romania libera, doua publicatii romanesti care in alte cazuri au mizat pe misoginie si homofobie, sint parteneri ai gayfest anul asta; e ok, dar n-am nicio incredere in sustinerea lor si ma tem ca se pot folosi de alianta asta pe viitor pentru a-si legitimiza pozitia de formatori de opinie in alte contexte, cind vor reveni la opinii.
– ma bucur ca in 2012 loredana sustine in mod deschis gay fest-ul si sper ca asta sa contribuie la vizibilitatea si acceptarea evenimentului, dar nu pot sa nu tresar nu cind o face folosind ea insasi imagini stereotipe ca “Ei sunt foarte creativi si intotdeauna am avut in ei niste prieteni adevarati.” (sper ca se refera si la femei, macar.)
– am o problema cu faptul ca partenerii principali ai evenimentului sint un club, o agentie de turism austriaca, fundatia unei banci austriece, ambasada britanica si ambasada s.u.a..
– si, da, sint de acord cu ambasadorul s.u.a. ca “Multe persoane nu cunosc faptul că primele marşuri ale lesbienelor, homosexualilor, bisexualilor şi transsexualilor, ce au avut loc în 1970, s-au organizat pentru a comemora un an de la revolta de la Stonewall, din iunie 1969.” si ca “Lesbienele, homosexualii, bisexualii şi transsexualii din SUA şi din întreaga lume au realizat progrese enorme în eforturile de obţinere a egalităţii şi acceptării de către societate, însă în multe ţări sunt şi în prezent persecutaţi, discriminaţi sau chiar condamnaţi la moarte. Acest marş este nu doar o ocazie de a privi în urmă şi de a ne aminti câte progrese a obţinut comunitatea LGBT, ci şi o ocazie de a privi spre viitor şi a identifica provocările cu care se confruntă homosexualii şi transsexualii din întreaga lume.” si chiar ma bucur sa vad aceste lucruri mentionate undeva, de cineva – DAR TOTUSI nu pot sa trec cu vederea faptul ca acceasi persoana este reprezentantul unui stat ale carui politici, interne si externe, au un puternic efect nefast asupra comunitatii globale, inclusiv cind e vorba de minoritati sexuale, femei, persoane de culoare si toate celelalte grupuri nedominante de a caror continua marginalizare de fapt depinde sistemul sociopolitic si economic pentru care acest stat serveste ca pilon de baza. cred ca miza e undeva mult mai adinc decit de-a avea “diversitate” si “toleranta”.

eu voi participa la marsul de simbata pentru ca e important sa ne aliem si sa ne sustinem intre noi, dar sint 100% de acord cu textul asta: “Why I’m Not Going To Pride”.

romania si migrantii invizibili

“Migranţii invizibili din centrul de detenţie de la Otopeni”

– un text de Simina Guga si Amba Hurrya

Articolul a fost scris pe baza interviurilor realizate cu personalul administrativ al Centrului de Luare în Custodie Publică de la Otopeni în luna iunie 2012, precum şi a discuţiilor purtate cu persoane care se află sau s-au aflat la un moment dat în acest centru. Materialul este dedicat acestora din urmă.

Sistemele de detenţie au devenit o realitate comună în gestionarea fluxurilor de migraţie în statele europene, America de Nord, Australia şi nu numai. Detenţia migranţilor, reprezintă o nouă latură a sistemului de detenţie, care dă dreptul magistraţilor de a dispune luarea în custodie publică a străinilor, la propunerea Oficiului Român pentru Imigrări, fără ca aceştia să beneficieze de un proces efectiv şi fără a fi acuzaţi de comiterea unei infracţiuni. Reţinerea lor în aceste centre închise reprezintă o măsură administrativă de restrângere a libertăţii de mişcare, diferită din punct de vedere juridic de privarea de libertate, însă identică în realitate[1].

Modul în care ne raportăm la migranţi reprezintă o oglindă pentru tipul de societate pe care o construim şi felul de lume în care alegem să trăim.

Centrul de Luare în Custodie Publică de la Otopeni este o structură închisă, cu o capacitate de cazare pentru maxim 120 de persoane[2]: cetăţeni din state terţe depistaţi fără documente pe teritoriul României, indezirabili (care sunt presupuşi a pune în pericol siguranţa naţională sau ordinea publică) sau persoane împotriva cărora s-a dispus măsura expulzării (care au comis infracţiuni pe teritoriul României). Centrul a fost deschis în 1999, la momentul respectiv acesta găzduind atât persoane care urmau să fie returnate, cât şi solicitanţi de azil. În perioada 2002 – 2004 acesta a fost amenajat printr-un proiect Phare, finanţat de Comisia Europeană, fiind ulterior utilizat doar în scopul luării în custodie publică a migranţilor fără drept de şedere în România. Investiţii similare au fost făcute de Comisia Europeană şi în alte ţări, anterior aderării acestora la Uniunea Europeană. Un al doilea centru de acest gen se află în localitatea Horia, din judeţul Arad. Aceste două centre sunt administrate de Oficiul Român pentru Imigrări, aflat în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor. Continue reading

unde este “adevaratul” razboi impotriva femeilor

“The Worst Places to be a Woman”: un slideshow in revista Foreign Policy (intr-un “Sex Issue”) cu harti despre citiva indici privind drepturile femeilor in lume:

  • – Discrepanta in educatie
  • – Inegalitate in legi/practici legate de familie
  • – Participarea femeilor la guvernare
  • – Casatoria timpurie pentru femei: legi si practici
  • – Mortalitate maternala
  • – Siguranta fizica a femeilor
  • – Poliginie
  • – Preferinta pentru fii si raportul femei-barbati

Este interesant de vazut ca Romania se plaseaza printre ultimile in mai multe din aceste categorii.

Dar pe langa concluzii despre care locuri sint cele mai dezavantajoase pentru femei, o analiza excelenta care trebuie citita si luata in considerare despre discursul si demersul acestui “Mapping the places where the war on women is still being fought” si axarii pe Orientul Mijlociu – cu o referinta foarte utila la situatia post-’89 din Europa de Est:

“Let’s Talk about Sex”

[…] It is commendable that Foreign Policy highlights the all too common silence about sex and gender politics in its own pages. Hopefully, this is the beginning of a serious and continued engagement, rather than a one off matter. Despite the editors’ good intentions, however, Foreign Policy disturbingly reproduces much of the dominant and sensationalist discourse about sex in the Middle East. The “Sex Issue” leaves much to be desired.

To begin with, it is purportedly about how sex shapes the world’s politics. But with the exception of one article that urges US foreign policy makers to understand women as a foreign policy issue and a target of their “smart-power arsenal,” its focus is almost exclusively on Iran, the Arab world, and China. Thus “the world” is reduced for the most part to Arabs, Iranians, and Chinese—not a coincidental conglomeration of the “enemy.” The current war on women in the United States is erased.

[…]

Many writers and activists have called El Tahawy to account for erasing women’s histories. For Arabs, like all peoples, have histories that one must engage, as Lila Abu-Lughod reminds us, in order to understand the “forms of lives we find around the world.” Critics have pointed to the long history of the Egyptian women’s movement and that formative moment in 1923 when Huda Sha‘rawi took off her face veil at the Ramses train station. This is a useful point to revisit, if only to reflect on why the liberalism that Sha‘rawi and her cohorts fought for—men and women—drastically and resoundingly failed. One reason, and there are many, was that liberalism resonated with only a small elite. As Hanan Kholoussy points out, women under domestic confinement who like Sha‘rawi were expected to don the face veil made up only two percent of Egypt’s five million females at the end of the nineteenth century.

One would have to also critically and historically engage how women’s movements have been implicated in the policies and longevity of authoritarianism. After all, the two countries where women enjoyed the broadest scope of personal status law were Tunisia and Egypt, before the recent revolutions. Indeed, of all the countries of the Arab world, it was only in Tunisia and Egypt that a woman could pass her citizenship on to her children if she was married to a foreigner. (In Egypt there was a small qualification for women married to that other other, the Palestinian; post-revolutionary Egypt has, at least in law if not in practice, done away with this exception).

How can we account for these legal achievements under authoritarian regimes? We could turn to the source of El Tahawy’s inspiration: Fareed Zakaria’s “Why They Hate Us: The Politics of Rage.” There, Zakaria’s muddled logic counsels: “we have to help moderate Arab states, but on the condition that they embrace moderation.” As Mahmood Mamdani and Lila Abu-Lughod often write, moderate Islam has often been produced on the wings of women’s and minority rights.

We can also look to the experiences of feminists and women’s activists. Rema Hammami and Eileen Kuttab have shown that in the Palestinian context, the women’s movement lacked a coherent strategy linking gender equality to democracy. The women’s movement thus appeared to be sponsored by the Palestinian Authority; its fate became dependent on that of the political system. In 1999, Hammami and Kuttab warned:

Examples are myriad—eastern Europe and the former Soviet Union saw massive attacks on women’s rights issues after the fall of communist regimes because they came to be associated with other undemocratic and unpopular regime policies. Turkey, Algeria, Egypt are situations where you have small women’s movements whose popular legitimacy is lost because over time they have been seen as linked to or sponsored by authoritarian secular regimes.

Is it liberalism then that will fight off the misogyny of authoritarianism? Is the much-feared Islamist summer the real enemy here? And if so, how do we explain that it is women just as much as men, as Shadi Hamid has noted, who have gone to the ballot box and voted Islamists into power?

[…]

The battle against misogyny does not follow a “men hate women” formula. It cannot be reduced to a generic battle of the sexes spiced with a dose of Islam and culture. It cannot be extracted from the political and economic threads that, together with patriarchy, produce the uneven terrain that men and women together navigate. It is these lessons that one would have to engage before meting out an indictment about the politics of sex, much less envisioning a future of these politics. There is no one answer because there is no single culprit, no single “culture” or “hatred” that we can root out and replace with “tolerance” or “love.” Similarly, the absence of a sustained and critical attention to sex and gender cannot be solved, syllabus style, by a separate glossy special “Sex Issue,” the content and form of which reproduce what it purports to critique.

Marsul Panaramelor/SlutWalk Bucuresti


DE CE
In Romania are loc un viol la 4 ore, conform unor statistici ale Politiei Romane. Neoficial cazurile sunt mult mai multe, pentru ca victimele nu indraznesc sa raporteze agresiunea de teama de a fi judecate, blamate, moralizate.
Agresiunea stradala este continua.
Femeile sunt agresate verbal si fizic oriunde: pe strada, la metrou, acasa, la scoala, la locul de munca. Nu credem ca exista femeie din Romania care sa nu fi cunoscut acest tip de violenta.
Apelative precum pitipoanca, lelita balcanica, curva, panarama, tarfa, parasuta, tiganca imputita, papusa, pisi, fac parte din cotidian si suntem obligate sa le suportam.
Blamarea victimei este o practica generalizata, adanc inradacinata in mentalul colectiv. “Majoritatea femeilor agresate pe strada si-au provocat agresorii cu un comportament de pitipoanca si un caracter de lelita balcanica, ar trebui sa fie atente cu cine umbla si cu cine intra in vorba, nu sa dea buzna la politie ca au fost violate” – a declarat Prof. Univ. Dr. Tudorel Butoi, expert criminalist, intr-o declaratie oficiala la Realitatea TV in 2010.
Suspiciunea cu care sunt privite victimele violentelor sexuale si blamarea la care sunt supuse creeaza un climat care incurajeaza agresorii.
Sunt violate femei in varsta de 80 de ani si fete de 12 ani. Adica mame, surori, vecine, prietene, sotii, bunici, fiice. Acestea sunt “pitipoancele” noastre.
Este foarte frecvent violul comis de partenerii de viata, de colegi, prieteni, cunoscuti. Imediat se infiripa indoiala. “Si-a meritat-o”. Sigur a facut ea ceva.
Ne-am saturat sa vedem cum agresiunile sexuale sunt trecute cu vederea. Suntem furioase pentru ca victimele acestor agresiuni sunt invinovatite, aratate cu degetul. Ne dorim sa avem alaturi de noi cat mai multe persoane si organizatii pentru a lupta impreuna impotriva agresiunilor sexuale asupra femeilor de orice ocupatie, statut economic sau social, etnie, orientare sexuala, varsta si abilitate; sa luptam impotriva utilizarii modului in care te imbraci drept de criteriu care ne imparte in bune si rele, in serioase si usuratice, in accesibile si inabordabile; sa denuntam incorectitudinea, iresponsabilitatea si lipsa de implicare a institutiilor care, in loc sa ajute victimele agresiunilor sexuale, le supun unor noi agresiuni si umilinte, in mod direct sau prin indiferenta, necooperare si prin aruncarea unei parti din vina pe umerii lor.
Victimele agresiunilor sexuale nu sunt vinovate. Punct. Indiferent de cum arata, cu ce sunt imbracate, la ce ora se plimba noaptea, de unde sunt si cum sunt ele ca persoane.

MANIFEST MARSUL PANARAMELOR
Haideti sa rupem tacerea asupra agresiunii stradale.
Sa inceteze blamarea victimelor agresiunilor sexuale.
Politia, Sistemul Medical si Justitia sa nu mai fie complici la aceste agresiuni, ci institutii de sprijin pentru victime.
Reprezentantii institutiilor sa ofere sprijin victimelor si sa le trateze cu demnitate pentru a nu ne fi teama sa apelam la ele.
Sa nu ne fie teama sa depunem plangere penala impotriva agresorilor.
Sa existe adaposturi pentru victimele violentei domestice.
Ca victime ale agresiunilor sexuale, sa avem acces efectiv la servicii medicale si consiliere psihologica.
Sa fie adoptat ordinul de restrictie impotriva agresorilor.
Violatorii sa fie monitorizati ulterior punerii in libertate.

CUM
Trebuie sa ma imbrac intr-un anumit fel pentru a participa la SlutWalk Bucuresti?
Nu, pune pe tine ce haine vrei, oricat de multe sau de putine. SlutWalk primeste cu bratele deschise si cu entuziasm pe toata lumea, oricat de imbracata sau dezbracata, oricat de costumata si colorata. Imbraca-te totusi destul de comod incat sa te poti misca… nu uita ca e vorba de un mars :)

• SlutWalk nu doreste sa promoveze ura si deci nu folosim un limbaj care incita la ura.
• SlutWalk intentioneaza sa revendice apelative precum panarama, pitipoanca, tarfa, parasuta, curva si sa le foloseasca intr-un mod pozitiv, care ne confera putere si respect.
• Facem referire la agresiune stradala si agresiune sexuala, nu doar la viol.
• Nu punem problema agresiunii sexuale ca ceva infaptuit numai de barbati contra femeilor. Femeile constituie cel mai des tinta iar barbatii cel mai des agresorii, dar sunt afectate persoanele de orice gen.
• Unele comunitati/persoane se afla la un mai mare risc de agresiune sexuala pe baza statutului lor, ocupatiei, abilitatilor, nivelului de acces la servicii, rasei si etniei, identitatii si a altor factori. Noi vrem sa punctam acest lucru si sa ne adunam la un loc, in toata diversitatea noastra, ca oameni care suntem afectati cu totii. Vrem sa fim uniti si incercam sa includem voci cat mai diverse in acest eveniment.
• Urmarim sa folosim un limbaj cat mai inclusiv si respectuos in discutii despre cei afectati: femei/barbati si orice expresie de gen, comunitati rasializate, persoane cu diferite abilitati, etc.
• SlutWalk reprezinta o luare de pozitie inflacarata si pasnica prin care dorim sa ii invitam pe ceilalti la dialog.

CAND
6 octombrie 2011, intre orele 17:00 – 19:00

UNDE
Centrul Bucurestiului. Traseul va fi anuntat ulterior.

CINE
Manifestatie organizata de Asociatia FRONT, Cercul de Lecturi Feministe, Grupul FIA.
Cu sprijinul: www.feminism-Romania.ro, Blogul Medusei.
Continue reading

Matilda European Master in Women’s and Gender History: Intensive Programme Sofia 2011

MATILDA Intensive Programme Summer School
St. Kliment Ohridski University of Sofia
11 – 23 July 2011
details

Transnational Approaches to European Women’s and Gender History : Institutions and Movements, 19th and 20th centuries III

Lectures and Readings

Continue reading