how to be an ally to your straight friends

The ever tumblr_inline_mr6nivu6uO1qz4rgpincreasing trend of oppression against straight people in LGBT and queer communities has been worrying any person with a fragment of a conscious left unharmed by extreme heterophobic propaganda. It’s time for us to stop it! It’s time that we learn how to stop insulting straight people, how not to question their heterosexuality, how to learn to love their privileges (Because hating is bad! And it gives you ulcers!), and in short: how to be their allies. …
4. Learn to acknowledge straight people’s privileges. And to love them. The fact that straight people have privilege doesn’t mean that those should be challenged. Learn to love straight people’s privileges, and to appreciate that despite their many privileges, they are still willing to allow you to exist. Remember that thanks to straight people’s privileges, they can also contribute much more to the LGBTQ struggle than you ever could, because as opposed to queer people, they in fact get listened to. …
“How to be an ally to your straight friends” @ Bi radical

Apel catre femei: boicotati Catavencii! (sau, femeile legate de calorifer contraataca)

In urma articolului “Femei care merita sa fie legate de calorifer” de Dan Darie publicat pe 31 august 2012,
am hotarat ca revista Catavencii merita sa fie boicotata de toate femeile. Va invitam sa va alaturati. :)

Catavencii, revista misogina pe care nici mamele lor n-o citesc!

CUM TE POTI IMPLICA?

1. Da mai departe! Poti folosi imaginea de mai sus (click pentru versiune mare), si/sau sigla boicotului:

2. Daca ai site, directioneaza un link “Catavencii” catre adresa: http://s-fia.ro/catavencii.html.

De câţi profesori e nevoie pentru a spune un banc sexist?

Două texte despre anomia societăţii româneşti şi bancurile cu violul, dintr-o altă perspectivă

 

  • Despre profesori anomici. Sau cum au devenit glumele despre viol un instrument retoric firesc în analizele sociale
    — Mona

    Analiza socială la care mă refer este articolul scris the Vintilă Mihăilescu în Dilema Veche nr.415, 26 ianuarie – 1 februarie 2012, intitulat “Anomia, violul şi mamaliga”.

    În acest articol, domnul Mihăilescu încearcă să ne explice care sunt cauzele protestelor începute în ianuarie. Se pare că societatea românească, asemănată cu un elefant bolnav, ar suferi de anomie. Dacă va repugnă acest concept al lui Durkheim, aşa cum autorul pare a şti cu certitudine, e pentru că “discursul public romanesc” are oroare de concepte. Cum domnul Mihăilescu vrea să se ferească de etichetă de “elitist”, ne trimite la o definiţie a conceptului găsită de dumnealui la un “simplu search pe Google”.

    Pe scurt, această anomie e o stare a societăţii în care regulile sociale devin laxe, dispar valorile împărtăşite şi, drept urmare, indivizii par a se regăsi într-o stare de vid de sens în toate acţiunile lor. De aici şi suicidul anomic. Doar că, se pare, indivizii mai pot reacţiona şi altfel la situaţia anomică. Ei se pot răzvrăti. Cam asta s-a întâmplat, explică Vintilă Mihăilescu, şi cu societatea românească, sau cel puţin cu acea parte care a ieşit în străzi să protesteze. Anomia societăţii româneşti e de fapt un alt nume pentru cele trei boli ale elefantului – comunism, corupţie, criză, care au fost tratate cu anticomunism, anticorupţie şi austeritate.

    Tratamentele de anticomunism şi anticorupţie, ne spune domnul Mihăilescu, par a fi eşuat. În ce priveşte boala crizei economice însă, problema pare a fi nu tratamentul de austeritate. Deşi afectat puternic de acesta, elefantul se ţine încă pe picioare. De ce totuşi a rupt elefant gardul, aflăm mai jos:

    “La toate acestea se adaugă un “agent patogen” la care Durkheim nu s-a gîndit vreodată: dispreţul. Or, demnitatea dispreţuită doare mai tare decît orice boală! Exacerbînd anomia, actuala putere a făcut-o cu un dispreţ suveran şi explicit faţă de “viermii” societăţii pe care o conduce. Chiar şi reţeta străveche a tiraniei eficiente – “pîine şi circ” – a fost încălcată cu dispreţ, a devenit întîi “fără pîine”, apoi “fără circ”, iar ca bonus i s-a dat societăţii cu tifla. Austeritatea, una dintre suferinţele sociale majore impuse societăţii româneşti (nu discut cît de utile) se tratează oriunde cu solidaritate (chiar dacă adesea demagogică): “fraţilor, sîntem cu toţii în aceeaşi oală, împreună vom reuşi să ieşim!”. Or, după cum rezuma excelent Corina Drăgotescu într-o emisiune, “cuvîntul «împreună» a dispărut din vocabularul puterii în ultimii doi ani”. În alţi termeni, o respectabilă pensionară exclama consternată în Piaţa Universităţii: “omul ăsta nu ne-a iubit niciodată!”. Ceea ce îmi aduce aminte de un vechi banc decoltat, din care pot să reproduc însă morala: “viol, viol, dar barem uită-te în ochii ei!…”

    Problema, se pare, nu e neapărat austeritatea, iar domnul Mihăilescu se abţine de la a discuta cât de utile sunt măsurile de austeritate. Problema societăţii e că puterea dispreţuieşte un popor şi aşa chinuit de austeritate, în loc să-i întreţină o anumită iluzie a solidarităţii. Cam asta crede domnul Mihăilescu că se înţelege din ce spune Corina Dragotescu şi pensionară din Piaţă. Şi cam de asta îi aduce aminte “morală” (!) unui banc “decoltat”(!) despre un viol care ar putea fi suportat măcar dacă violatorul ar putea mima un semn da afecţiune faţă de victimă. Ce e problematic în asta? Continue reading

wall of shame: sexist bullies online, pt. 1

imprumutind modelul adoptat recent pe pagina evenimentului slutwalk pe facebook, care e deja napadita de mitocani si agresiunile lor verbale sau vizuale, infiintam si noi un “perete al rusinii” in care ii includem pe toti acesti viteji online, care si-ar dori sa ne inchida gura sau sa ne faca sa ne temem. din fericire, noi nu ne temem si nici nu tacem. incepem cu citeva file de istorie inspirate de o recenta “conversatie” avuta pe webcultura.ro cu vechiul nostru prieten stefan d., fost editor curat-murdar.ro, fost blogger la apollinaireonline.com – pe calea aceasta ii multumim site-ului webcultura.ro ca ne-a dat aceasta ocazie, de-a ne reintilni cu un mitocan dupa 5 ani (e ca un fel de aniversare).
Continue reading

Cand violul ne amuza – film romanesc si cultura violului

o postare de daniela



“Între un frate mai mare agasant și o tânără atractivă care nu se lasă convinsă de șarmul său, Tarantyno decide să ia ceea ce dorește. O poveste brutal de comică despre un tânăr “brutal” de neînsemnat.”

Tarntyno este considerat unul dintre cele mai bune scurt metraje romanesti, fiind prezent in competitie la aprox. 14 festivaluri din Romania dar si din Italia, Spania, Polonia, Franta, Bosnia si Hertegovina, etc. cat si ca reprezentant al cinematografiei romanesti la 9 festivaluri din Portugalia, Statele Unite, Croatia, Franta, Spania etc. (lista completa a participarilor o gasiti aici).

Un rezumat: Tarantyno, agent de paza la o firma de securitate, si totodata frate mai mic si des luat peste picior, incearca sa castige o pozitie mai inalta in ierarhia “barbatiei” si este dispus sa faca orice pentru acest lucru. Pentru ca reteta sa fie completa avem nevoie de ea, o fata care i-a atras atentia in urma unui schimb de priviri. In urma unui pariu pus cu fratele sau mai mare cu scopul de “a i-o trage pana diseara” acesta se ofera sa o conduca pe fata pana la gara cu masina personala. Pe drum, isi face curaj si o invita la suc, aceasta refuzandu-l. Ajunsi la gara, si pe punctul de a se desparti, Tarantyno o invita politicos si sarmant pe bancheta din spate “sa se simta bine”. La un al doilea refuz si o atitudine destul de taioasa si batjocoritoare din partea fetei acesta o loveste cu o unealta peste cap lasand-o inconstienta. Apoi, o duce pe un camp, o violeaza si o mai loveste de cateva ori pana o omoara. Dupa indeplinirea scopului, Taranyno ia chilotii fetei si ii duce fratelui mai mare ca dovada a castigarii pariului, care, insa, se dovedeste a fi de prisos deoarece acesta nu il crede.

La Filmul de Piatra, festival de scurt metraj aflat la editia 2.0, Tarantyno a fost prezentat in cadrul sectiunii best.ro. Suntem deja obisnuiti cu scene violente asupra femeii, violuri si crime in filme. Pentru a numi doar trei dintre cele mai faimoase si totodata terifiante dintre acestea, A Clockwork Orange de Stanley Kubrick si Boys Don`t Cry de Kimberly Peirce, sau Kids de Larry Clark. Regizori si actori care mai de care se folosesc de aceste instante cinematografice pentru a descrie degradarea personala sau decaderea societatii. De dragul artei putem folosi si exploata orice subiect, dar, unde este limita? In cazul acestui scurt metraj despre care vorbeam mai sus violul si crima ar putea fi puse in contul unor probleme psihice grave ale mezinului, dar ma intreb daca asta a fost intentia regizorului. Scena cu pricina este prezentata pe un ton „jucaus”, dupa cum putem vedea si din trailer, muzica este una vioaie ce subliniaza amuzamentul si lejeritatea celor intamplate. Dupa cum spune si sinopsisul filmului, avem de-a face cu „o poveste brutal de comica” care prinde la public. Astfel ca, din totalul persoanelor aflate la festival, cineasti, iubitori si consumatori de arta, cel putin jumatate din acestia au fost teribil amuzati la vederea scenei. Da, probabil ca asta si-a dorit regizorul, sa distreze publicul. Ce mai conteaza ca mesajul transmis intareste inca o data stereotipurile cu privire la rolurile de gen, si trivializeaza violul facandu-l sa apara ca un fapt social-acceptat care are loc pentru a intari masculinitatea agresorului? Desigur ca Taranyno a facut ce trebuia sa faca, a luat ceea ce si-a dorit, si desigur ca fata este de vina pentru ca l-a facut sa o violeze cand ar fi putut pur si simplu sa accepte propunerea lui si sa fie obedienta. Faptul ca toate acestea au starnit atata „buna-dispozitie” in sala ma face sa cred ca suntem departe de a constientiza gravitatea acestor drame si cu atat mai putin a gasi o cale de a distruge aceasta cultura a violului adanc impamantata in noi.