asa… sa zicem ca eu sunt o invatatoare, si ca m-am hotarit ca elevii mei trebuie sa arate urmatoarele aptitudini ca sa ia nota 10 (sau ce nota maxima se ia in ziua de azi):

– sa fie atenti la si sa poata interpreta cu acuratete felul in care se exteriorizeaza oamenii din jurul lor
– sa se orienteze folosind mai multe indicii, nu doar recurgind la propriile reflexe
– sa dea dovada de flexibilitate, sa poata analiza din diverse puncte de vedere si indeplini simultan mai multe sarcini
– sa interactioneze eficient cu altii, fiind dispusi sa compromita si sa se consulte
– sa stie sa delege responsabilitati si la nevoie sa ofere incurajament si suport
– sa cintareasca situatiile si sa caute sa minimizeze riscurile la care se supun pe ei insisi si pe cei din jur
– sa nu se impacienteze usor, sa faca fata presiunilor si sa se descurce la activitati facute contra cronometru
– sa aiba un vocabular bogat si sa comunice cit mai bine

bineinteles, elevii mei vor cauta sa se modeleze cit mai bine pe aceste criterii (sa le numim “tip A”) ca sa ia nota maxima. si vor tinde spre aceste aptitudini.

si sa zicem ca o alta invatatoare isi va indemna elevii sa se indeparteze cit mai mult de fiecare din aceste puncte, adica:

– sa nu fie atenti la cum se exteriorizeaza oamenii
– sa se bazeze pe propriile reflexe pentru orientare si sa-si dezvolte anumite metode de observatie in acest sens
– sa fie rigizi, sa nu revina asupra deciziilor luate si sa nu ia in considerare alte puncte de vedere sau sa se dedice mai multor lucruri deodata
– etc.

acestia vor fi elevii de tip B, care vor tinde sa fie diferiti de cei de tip A.

si sa zicem ca dupa citiva ani, cineva decide sa faca un studiu despre elevii de tip A si B, si in urma investigatiilor trage urmatoarele concluzii “stiintifice”: 1. elevii de tip A sint ceva mai “interesanti” decit elevii de tip B si 2. pentru ca general vorbind elevii de tip A sint mai interesanti decit elevii de tip B, elevii de tip A sint clar biologic predispusi la a fi mai interesanti si elevii de tip B la a fi mai putin interesanti. (acest cineva a crescut intr-un mediu in care “interesant” este o descriere pentru persoane cu trasaturi asemanatoare cu aptitudinile pe care eu le-am incurajat la elevii mei.)

in acea situatie, cred ca e clar ca studiul respectiv nu s-ar baza pe metoda stiintifica si ar trece cu vederea aspectul cel mai important al intregului scenariu: aptitudinile de care e vorba sint lucruri invatate, pe baza asteptarilor si scarii de valori impuse elevilor. a vorbi in contextul asta despre cine e mai interesant, din nastere sau nu, e o pierdere de vreme – stim deja cine a fost antrenat sa fie mai “interesant” si stim ca nu putem determina exact cit de predispus din nastere e vreunul din elevii respectivi la anumite aptitudini fara sa pornim de la faptul ca aptitudinile au fost invatate. dar, mai ales, exercitiul se bazeaza pe o logica circulara: singurul scop pentru care am urmari sa determinam cine e mai interesant e sa intarim definitia termenului “interesant” – ca persoanele cu trasaturile x, y, z (care impreuna alcatuiesc “tipul A”) sint mai “interesante” decit cele cu trasaturi opuse. ok, si ce daca?

in scenariul respectiv (bineinteles unul ipotetic, pentru ca ar fi vorba de o societate care defineste drept “interesant” ceea ce noi numin “feminin”, a.k.a. “non-masculin”, a.k.a. inferior) eu as ride de respectivul “om de stiinta” si al sau studiu ce regurgiteaza ceva deja stiut, doar de dragul de-a regurgita. si din acelasi motiv rid, neipotetic, si de vesnicele studii despre “razboiul dintre sexe” si despre cine e mai “destept” (“nu-i asa ca barbatul? ce coincidenta ca barbatii tind sa dea dovada putin mai mult – verificat stiintific! – de aptitudini pe le consideram “desteptaciune”, nu?”) care apar prin presa de citeva ori pe an, tratate de fiecare data ca o mare noutate. (cind ele nu sint decit un tablou in care e surprins rezultatul socializarii celor doua sexe dupa regulile bine stiute de noi toti.)

deci cu ce se deosebeste scenariul dat de mine de ce avem aici?

ps: despre “castigatorii premiului nobel: mai multi barbati decit femei” din articolul din gandul… aaai. unde sa incepem?! poate cu faptul ca in 1901, cind s-a acordat primul premiu nobel, femeile abia incepusera sa fie admise in universitati?! iar virginia woolf scria a room of one’s own in 1929?!