As putea spune ca ma invart in „cercuri” feministe daca as fi sigura ca nu jignesc pe nimeni cu termenul asta… Dar, oricum, ideea e cam aceeasi… Si tot cercetand si tot invartindu-ma, sapand adanc si in momente de deznadejde am gasit o specie rara de barbati: barbatii feministi!
Peste cat orgoliu calca ei si cat curaj ii trebuie unui posesor de atata testosteron sa se declare feminist! Dar sunt, ei sunt acolo… Unii mandri, altii timizi, multi doar curiosi sau fideli si spun ca sunt feministi!
Pana nu demult, prietenii „binevoitori” imi avertizau iubitul sa aiba grija pe unde ma lasa (si subliniez „ma lasa”) sa merg si in ce cercuri ma invart ca s-ar putea sa ma aleg cu o multime de idei ciudate de la femeile „alea” si eventual sa nu mai vreau sa gatesc, sa spal si sa calc (nu ca as fi facut toate astea pana atunci). Si mi-am luat (daca el ma lasa, eu l-am luat) masculul si l-am dus la un festival organizat de feministe la inceputul verii trecute in Timisoara. Iar dupa trei zile de companii suspecte, pentru acei prieteni binevoitori, m-am ales cu un barbat feminist, foarte convis ca femeile se confrunta cu probleme reale, ca au nevoie de suport, sustinere si acceptare.
Incercand sa dau admitere la facultate am gasit si barbatii din cealalta extrema. Nu am sa le dau nici un nume fiindca stim cum sunt si cum se comporta cu persoanele care nu se incadreaza in standardele lor de performanta sociala. Asa ca m-am dus si eu plina de emotie si speranta la examenele de admitere si am declarat (intrebata fiind) cu toata inconstienta, in fata unei comisii de cinci barbati, ca sunt feminista. Atat mi-a trebuit! Mi-am petrecut urmatoarea saptamana incercand sa le explic ca ei ma fac mai feminista decat sunt, ca de fapt eu nu traiesc ca sa convertesc alte femei la feminism, ca nu inseamna ca sunt nebuna daca cred intr-un lucru mai putin acceptat deocamdata de societate. Doamne ajuta! Poate ca ii zice mecanism de aparare, dar dupa ce am „scapat” parca am intrezarit o mica licarire de fericire la mine in suflet ca nu am fost admisa pe locurile de la buget si astfel nu am devenit mascota profesorilor care abia asteptau, probabil, sa mai imi puna vreo intrebare despre feminism.
Parca femeile sunt mai curioase din fire decat barbatii, putin mai deschise spre lucrurile noi dar mie imi dau impresia ca se si plictisesc putin mai repede. Ma simt tare bine cand vad barbati dedicati unei cauze, cand ii vad muncind in ONG-uri, cand ii vad la intalniri in camere captusite de femei si mai ales cand au curajul sa se ridice in picioare si sa spuna ca sunt feministi! De data asta, trebuie sa o spun… Go barbatii!
– de Natalia Pernes