[zina lf-ro’05] nu imi plac fetele (versiunea 6)

nu tin minte exact cand a fost prima oara cand am spus “nu imi plac fetele” sau poate “nu imi plac fetele in general” sau poate chiar “urasc fetele”, in orice caz ceva de genul asta. probabil eram destul de mica atunci cand am inceput sa am acel sentiment si sa-l exprim cu glas tare.

prima oara cand am realizat ca exista o separare intre fete si baieti a fost cand m-am mutat de la bunici la parinti sa incep clasa i-a. la noi in bloc erau f. multi copii, cam 14 in jurul aceleiasi varste dintre care doar 3 dintre noi eram fete. cand am iesit pe-afara prima oara am cautat imediat sa gasesc fetele, se jucau in spatele blocului cu cateva alte fete de la alte scari. insa am auzit-o pe mama mea ca ma striga, si cand m-am dus sa vad ce era mi-a spus ca trebuie sa ma joc in fata blocului ca sa poata sa ma vada din cand in cand.
in fata se jucau doar baietii si nu a inteles ca eu vreau sa ma duc in spate sa ma joc cu fetele, ca era totusi greu sa incerc sa intru intr-un grup de baieti pe care nu ii cunosteam si care erau si multi, insa am preferat sa raman sa ma joc afara asa ca m-am dus in fata. la inceput a fost greu, m-am simtit pusa la incercare, sa vada daca sunt demna de-a ma juca cu ei, dar dupa cateva saptamani totul era ca si cum n-ar fi fost si asa a fost timp de 3 ani pana ce am plecat de acolo. cu timpul insa fetele n-au mai vbit cu mine si nici eu cu ele, nu ne intelegeam deloc…. ele se simteau tradate ca eu ma joc cu baietii iar de cateva ori cand le-am chemat sa se joace cu noi nu le-a placut asa ca nici eu nu vroiam sa ma mai joc cu ele, devenise reciproc. mergeam la scoala si in general ma intelegeam bine cu toata lumea dar nu ma simteam ca restul fetelor, sau macar cum credeam ca se simt restul fetelor, nu vroiam sa comunic in acelasi fel sau despre aceleasi subiecte, sau sa ma comport ca ele.

timpul si anii au trecut si pe la 13/14 ani m-am trezit tot in tenisi, tricou si pantaloni scurti ca la 7/8 ani, spre dezamagirea celor care m-ar fi dorit o ‘domnisoara’, iar atitudinea mea fata de fetele din jur era aproape mereu negativa, chiar mai negativa pe parcursul timpului. exact cum si eu fusesem pusa la incercare de acel grup de baieti, prinsesem aceeasi tactica fata de fetele din jurul meu, chiar si cele care mai tarziu mi-au devenit prietene.

cand ma gandeam la aceasta atitudine pe care o aveam fata de fete ma simteam indreptatita, si cateodata chiar mandra fiindca realizesem atat de rapid ca nu imi plac fetele si prefer sa am prieteni baieti, si ca acei baieti ma acceptasera ca una dintre ei chiar daca eram fata. insa de cate ori m-am intrebat “de ce?” raspunsul era de suprafata: ca nu asculta muzica pe care o ascult eu, ca nu vbesc despre ce imi place mie sa vbesc, etc., nu eram pregatita sa raspund la un nivel mai aprofundat, insa in ultimii ani un raspuns a devenit necesar, nu ma mai simteam bine cu aceasta lipsa si deci am inceput sa imi analizez pozitia.

in primul rand am inceput sa ma gandesc la contextul meu personal. cand eram copil de regula ne jucam impreuna cu totii, insa cum am trecut la scoala lucrurile s-au schimbat destul de drastic si fetele se jucau cu fetele iar baietii cu baietii. f. rapid s-a taiat legatura intre cele doua grupuri si erai obligat/a sa mentii rolul tau in grupul tau. daca erai fata evident ca trebuia sa te identifici cu fetele. asteptarea pe care am simtit-o era ca eu din natura ar trebui sa ma simt legata de fetele din jur, sa pot vbi cu ele, sa ma identific cu ele, sa avem lucruri in comun din start. cand mi-am dat seama ca lucrurile nu erau chiar asa de roz m-am simtit pe dinafara cumva, ca nu eram chiar ‘fata’ daca nu faceam fata asteptarilor. fata de baieti nu exista nici o asteptare, de fapt chiar invers, ar fi trebuit sa nu ma inteleg cu ei. cu asteptarile la un nivel asa de scazut probabil ca m-am simtit mai libera, sa aleg sa fiu prietena cu unii dintre ei dar nu cu toti, fiindca nimeni nu imi spunea ca trebuie sa vbesc cu toti baietii sau sa ma inteleg cu toti fiindca avem cine stie ce in comun din natura. dimpotriva, dupa ce anii au trecut si aceasta diviziune a fost total vizibila am inceput sa fiu descurajata de la a avea aceste prietenii fiindca influenta pe care o primeam din partea lor nu ma ajuta sa fiu ‘domnisoara’.

as dori sa pot spune ca aceste presiuni au incetat cu timpul, dar ele din anumite puncte de vedere au devenit chiar mai mari, mai ales ca nici acum nu am trecut la rochii sau fuste si pantofi cu toc, si e evident ca n-am ajuns domnisoara. toate asteptarile de mai sus, insa, pe care eu nu reuseam sa le implinesc m-au facut sa ma simt ca si cum n-as fi fata. intr-un fel f. simplu era ca si cum ar fi existat o lista de asteptari si puteai sa vezi pe cate dintre ele le implineai, iar eu am simtit ca le implinesc doar pe cele anatomice, ceea ce a creat un dezacord total in mine fiindca desi din cauza anatomiei mele eram incontestabil fata, esuasem pe orice plan social si nu puteam inlocui acest aspect cu altceva.

probabil ca acest denunt fata de ‘genul’ meu si denunturi de alta natura au devenit motive pt. a cauta o subcultura care sa fie & bazata pe ideea de denunt, si asa am ajuns sa fac parte din comunitatea punk/hc in care fetele sunt o minoritate. acest lucru intr-un fel a devenit un complex, in primul rand a te simti singura, dar in al doilea a te simti unica si speciala. o fata ca nici o alta fata, iar aceasta sub-cultura incuraja si incurajeaza de multe ori ideea asta. de cate ori n-am auzit baieti spunand “nu cunosc nici o alta fata care asculta hardcore” sau “tu esti diferita, cu tine pot vbi, esti mai mult ca alti baieti”… insa de fapt ce insemna asta? intr-un fel superficial era un compliment, dar in alt fel insemna ca si ei imi negau cumva dreptul de a fi fata pur si simplu asa cum eram si cum sunt.

deci anatomia mea nu mai conta deloc, eu nefiind ca alte fete nici in sens pozitiv (ca nu ma imbracam dragut) nici in sens negativ (ca ascultam hardcore si altele). nu mai eram fata, insa anatomic nu eram baiat. ramasesem undeva la mijloc, nu intr-o zona neutra ci intr-o zona de razboi in care nu te simti bine in pielea ta sau in rolul social care iti este stabilit. am putut totusi sa trec intr-o faza mai pozitiva. mi-am dat seama ca de fapt si eu m-am invatat cu aceasta preconceptie falsa ca ar trebui cumva sa ma pot intelege cu toate fetele iar cand nu a fost adevarat m-am suparat si pe ele si pe mine. fata de baieti neavand aceasta asteptare fiecare prieten gasit a fost un castig din nimic, deci de fapt ce nu imi placea si nici acum nu imi place este obligatia de a fi ‘fata’ intr-un anumit fel, de a ma identifica cu toate fetele intr-un anumit fel.

multumesc prieten/elor/ilor mele pt. sprijinul lor :o)