postul “Avril Lavigne is a whiny brat” (@ feministe) si comentariile de-acolo mi-au amintit de o formulare excelenta pentru felul in care de multe ori fetele se simt nevoite sa reactioneze la misoginia de peste tot din jurul nostru. ca sa te impui, ai doua optiuni: daca nu alegi feminismul (o alegere pe care mainstream-ul patriarhal iti spune s-o ocolesti cu orice pret), poti alege in schimb sa denunti celelalte femei si feminitatea in general amagindu-te ca ar exista de fapt “trei sexe: barbati, femei si tu” (cu alte cuvinte, imbratisind misoginia si declarindu-te pe tine ca exceptie de la regula). am scris mai mult despre expresia respectiva aici. dupa parerea mea, formularea asta pune in evidenta foarte bine problema cu alegerea din urma, care in mod firesc merge mina in mina cu o pozitie “post-feminista” sau pur “anti-feminista”; problema e ca aceasta alegere e o amagire si nu “functioneaza” deloc: regulile sistemului patriarhal, care prin definitie te dezavantajeaza pentru ca esti de sex feminin, nu se schimba pentru ca tu alegi sa le sustii si sa denunti si desconsideri genul de care societatea a decis ca apartii. dimpotriva! asa cum zice si andreea in textul ei din primul numar al zinei lf-ro, problema cu denuntul e foarte greu de constientizat si adresat tocmai pentru ca pina la un anumit punct misoginia si tot ce inseamna sustinerea ierarhiei de valori patriarhale iti ofera un refugiu, speranta de acces la un statut privilegiat (adica masculin), chiar daca esti fata. insa asta doar pina la un anumit punct, si mai ales doar cu victime colaterale, printre care te numeri si tu. in ultima instanta, ca fata, cu denuntul anti-feminin nu ajungi decit exact de unde pleaca feminismul (desigur, mai depinde si de ce fel de feminism e vorba, ca si ca “feminista” poti merge pe aceleasi principii individualiste si incerca sa determini “how can i use feminism to my advantage?” – heheh).