deschiderea expozitiei papergirl! (14-30 august)

papergirl expo posterlucrarile adunate pentru proiectul papergirl vor putea fi vazute pentru 2 saptamani, inainte de a fi impartite oamenilor pe strada:

Timp de 6 luni am strâns lucrările pe care acum, în cea de-a doua etapă a proiectului vă invităm să le vedeţi.

Prin urmare, pe 14 august deschidem expoziţia care va fi găzduită timp de 2 săptămâni, în Home Mătăsari.

… Avem mai mult de 80 de artisti prezenţi în expoziţie şi mai multe sute de lucrări pe care le puteţi răsfoi.
Iar dacă te-ai hotărât mai târziu că ai vrea să participi, adu-ne lucrările tale şi lasă-le în cutia poştală de la intrare!

detalii pe site-ul ro.papergirl

update: coltul fia la expozitie si o poza mai de-aproape:

update 2: poza cu cineva primind prin papergirl o lucrare realizata la unul din atelierele fia:

Bucătăria unei cercetări: aspecte etice ale recrutării

Citind un articol pe transindex.ro (http://itthon.transindex.ro/?cikk=12103) despre o comunitate de romi de lângă Sfântu Gheorghe, mi-am dat seama că o disponibilitate similară m-a primit si pe mine în multe familii, mai ales de la țară si mai ales puțin educate, când am dorit să povestesc cu părinți si bunici despre îngrijirea copiilor. Bine-nțeles, au fost si multe refuzuri, de obicei pasate femeilor sau, într-un caz recent, fetei de 12 ani, care a fost pusă de mama ei să îmi zică că ei nu doresc să participe în studiul meu.

Însă disponibilitatea de a sta de vorbă, deschiderea cu care mi-au povestit tot felul de chestiuni legate de viața privată a familiei si a membrilor acesteia m-a luat de multe ori prin surprindere mai ales că nu odată am întâlnit situații în care persoane de acces în comunități pe care nu le stiam, angajați ai Primăriilor sau lideri informali în comunități locale, mi-au spus că acesti oameni nu stiu să povestească, să se exprime, să îmi zică ce vreau eu să aflu (!!!). Acest post este o mulțumire pentru toți cei care au decis să stea de vorbă cu mine pentru studiul meu. Si doresc să mulțumesc tuturor participanților în ciuda faptului că stiu că interviurile au fost de foarte multe ori la fel de valoroase pentru participanți ca si pentru mine, desi în alte feluri. De foarte multe ori mi s-a întâmplat ca persoanele cu care am stat de vorbă să îmi multumească pentru poveste, să îmi spună că le-a făcut foarte mare plăcere să stea de vorbă. Faptul că până la urmă interacțiunile cu aceste familii au fost schimburi plăcute si nu un act de caritate din partea lor nu ia cu nimic din recunostința mea pentru fiecare participant în parte.

Iată câteva momente care ilustrează natura acestui schimb dintre mine ca si cercetător si participanți.

Recent m-am dus la o familie, să le spunem Pop, într-un sat pentru interviu. Sunasem cu 5 minute înainte pentru că mă rătăcisem, dar aveam coordonatele si eram pe drumul bun. Am căutat a treia casă pe stânga. Era câine la usă, lătra, si gândeam că dacă stiu că vin, îmi deschid. După 4 minute a apărut ea. M-am prezentat, i-am zis că am venit pentru studiu, că am vorbit cu soțul acum 10 minute. Îi ziceam doamna Pop. Părea un pic derutată, el nu era, era dus în sat, dar m-a invitat în casă, să îmi facă cafea. Când am întrebat-o unde sunt copiii, că despre ei vom povesti, mi-a zis că ea a avut două sarcini extrauterine, nu are încă copii, acum este primul pe drum, mi-a arătat o burtică în devenire. Oooops, zic, păi am venit la familia Ion si Maria Pop. A, zice, e casa următoare, mai sus, tot verde. Dar să rămân la o cafea! Când am plecat mă gândeam cât de usor mi-a mărturisit de sarcinile pierdute, desi eram o persoană ce o vedea pentru prima dată. Chiar dacă zâmbăreață.

Tot recent am fost la altă familie recomandată de o cunostință a unei alte familii participante. Am sunat să întreb dacă sunt interesați si el m-a invitat la ei acasă. Să aflu că au un bebe de 3 săptămâni, ceea ce îi excludea din esantionul meu. Însă păreau amândoi, mai ales el, atât de doritori să îmi vorbească de copilul mare încât am decis să rămân. Am aflat si că băiatul nu a fost dorit, ea voia să îl abandoneze, el si-a cunoscut copilul când avea aproape un an, că al doilea este si ultimul pentru că ea “si-a legat trompele”. Lucruri care, credeam eu, oamenii nu le spun la oricine si la o oră după ce te vezi prima dată cu omul. Spre surprinderea mea, în timpul interviului cu ea, vecina care fusese în vizită si mai devreme a revenit să mă invite si la ea să stau de vorbă si cu ea. S-a auto-invitat practic în studiu, bănuiesc că din dorința de a-mi povesti. Cuplul la care am realizat interviurile m-a chemat în vizită când mai sunt prin localitate.

O altă mamă mi-a mărturisit cu lacrimi că soacra ei si alte “neamuri” ale soțului o blamează pe ea că si cel de-al doilea copil, pe drum, este băiat. Este al patrulea nepot al soacrei, tot băiat, ceea ce exclude o nepoțică. Mi-a zis că a citit si în cărți de la care vine sexul copilului, de la mamă sau tată si a zis, dar tot îi dau de înțeles rubedeniile că ea este de vină. Părea la fel de speriată si de niste analize care au iesit neconclusive si îmi explica că pe soțul ei nu-l sperie ideea că noul bebe ar putea fi nesănătos în vreun fel. Mi se părea că sunt într-o postură în care poate fusese doar ginecologul ei, însă nestiind de atâtea informații despre relațiile conjugale ale acestei femei câte stiam eu. Era un moment în care m-am gândit să mă implic mai mult decât cercetătorul când vine, colectează datele, apoi pleacă si nu mai revine: să mă implic personal. Într-un final nu am făcut-o din motive etice: nu sunt în poziția în care să pot interveni, după judecățile mele, într-un posibil conflict. Chiar dacă am fost implicată prin faptul că stiam de el.

Într-o altă familie, unde mama este singurul copil si mama ei este descrisă ca si băgăreață si autoritară, mare parte din interviul de peste 2 ore cu tatăl a fost despre procesul de alienare de la fetele lui datorită faptului că soția lui si mama ei practic i-au tăiat sansa de a se implica, după puterile lui, în cresterea lor. Mi-a vorbit aproape în soaptă, desi usa de la cameră era închisă, despre cât de inutil a fost făcut să se simtă în jurul lor si că egoul lui masculin suferă mult de pe urma acestui fapt. Căuta cuvintele: nu cred că a mai vorbit despre asta nimănui, însă avea încrederea că eu nu voi vorbi despre asta apoi soției lui.

Am vorbit cu doi bărbați care mi-au descris în detaliu modul în care ‘faultează’ statul cât timp sunt în concediu de îngrijire a copilului, la mica înțelegere cu angajtorul pentru că sunt considerați indispensabili de către acesta.

Este această deschidere, voluntar oferită, fără temeri si fără frici de exploatare care necesită considerație. Este respectul față de aceste persoane si aprecierea onestității lor care mă face să scriu anonim despre demersul meu asa-zis stiințific care îi implică si pe ei. Este, pe de altă parte, o resursă care cred că (încă?) caracterizează mulți români: disimularea am simțit-o rareori, mai ales în dialoguri despre grădiniță sau mersul la scoală în familii deosebit de sărace, cu părinți analfabeți, marginalizați social si rezidențial. În rest, toate persoanele cu care am vorbit, aproape de 80, mi-au dezvăluit lucruri despre care nu au mai vorbit niciodată nimănui. Si spun resursă pentru că este ceva fără preț pentru oricine care încearcă să cerceteze aspecte din viața de zi cu zi a oamenilor precum este, de pildă, îngrijirea copiilor, prin narativele lor. Cred, asadar, că aspectele etice ale oricărei cercetări care implică ‘subiecți’ umani trebuie să fie în fiecare moment gândite, luate în considerare. Modul cum iei de la persoana care îți dăruieste cu onestitate narativa sa este mult mai important, cred, decât ceea ce ‘găsesti’ ca si cercetător de pe urma acestor narative.

Despre un studiu european *despre* femei rome ca “studiu de caz” pentru egalitatea de gen

Niste comentarii de la Crina pe marginea studiului “Ethnic minority and Roma women: a case study for gender equality?” [PDF] al Comisiei Europene, DG Employment Social Affairs and Equal Opportunities, cu privire la femeile rome:

Nu stiu daca stiti despre acest material. Eu am auzit de el acum doar acum 2 saptamani, la intalnirea de consultare pe sanatate [a European Women’s Lobby], unde era prezentat de catre Belinda Pyke, Director Equality between Men and Women, Action against Discrimination, Civil Society [European Commission] (tipa spunea ca: “The Romani women issues wasn’t an urgent issues until now, but it’s now a priority.”; raspunsul meu a fost: I think for us, Romani women issues was always urgent, but now, we have partners. It’s a good opportunity to initiate a common strategy etc. Let’s hope that they will consult us, as well….).

Nu am apucat sa-l citesc in intregime. La prima vizualizare insa, imi dau seama ca nu evidentiaza decat ceea ce stim deja… . Legislatie, ca suntem amarate etc… .

Este minunat sa avem in aceasta perioada un studiu la nivel european referitor la femeile rome, insa din pacate, asa cum se poate vedea si din lista de experti ai materialului (in exclusiune sociala!) abordarea este dusa in alta directie.

Da, imi place ca mentioneaza de cateva ori mediatorii sanitari din romania, si ca ofera perspectiva generala a situatiei femeilor rome… insa nu este in opinia mea ceva nou pe care sa putem lucra in continuare. Tot enuntare de legislatie, tot gagii. Dupa ce il citesc, am sa fiu mai clara in opinie, este doar o senzatie ca nu e tocmai ceea ce se astepta….

Si dupa ce si voi aveti un pic timp de el, poate discutam pe marginea lui.

[…] nu tb sa justific ca nu am nimic cu lucrurile facute de gagii pentru romi sau ca este obligatoriu sa fie si o romnie pe acolo etc. … . insa […] este evident ca exista un “noi” si “ei” si ca nu suntem pe aceeasi linie. studiul asta imi pare banal si as vrea sa vad o/un rom inclus. ma irita ca “acum suntem pe agenda lor”, tot prost si stereotipal. […]

ginecologie do-it-yourself

despre o zina care face parte din mobilobiblioteca fia [vom actualiza pagina in curind – o versiune mai recenta a catalogului se gaseste pe site-ul bibliotecii alternative, unde poposeste momentan mobilobiblioteca! UPDATE 19.07.2010: catalog actualizat]:

Hot Pantz begins with the sentence, “Patriarchy sucks,” and goes on to say:

It’s robbed us of our autonomy and much of our history. We believe that it’s integral for women to be aware and in control of our own bodies. The recipes we present here have been known for centuries, passed down from mother to daughter, and have survived the censorship of the witch hunts. Our intent is simple and practical: to help break away from the medical establishment’s tentacular grip on our bodies and our approaches to health and healing.

Hot Pantz provides readers with an understanding of anatomy, recipes to conquer yeast infections and hormonal imbalances, an extensive glossary of self-healing herbs, a list of aphrodisiacs, and it provides instructions on how to give foot massages that will alleviate cramps! …

Herbs predate history; women have been using herbs to treat cramps and bring on their menses for a long time. It’s no secret that natural medicine has been swept under the rug because of the pharmaceutical industry … While medical advancements have certainly provided more access to birth control and hormone therapy than ever before, I have a hard time believing the multi-billion dollar industry that creates these hormonal drugs is super concerned about women’s health. While we have access to these drugs, we do not have control over what goes into them, and pharmaceutical companies are not required to tell us. …

Perhaps part of the reason we talk so little about herbs is because we don’t want to knock drugs that have gone hand-in-hand with women’s liberation. In a recent interview with Bitch, Laura Eldridge (author of In Our Control: The Complete Guide to Contraceptive Choices for Women) spoke of how it is difficult to think critically of the Pill, especially as “acceptance of the Pill was an integral part of second wave feminism and as such allowed for many of the gains women have made.” It is indeed difficult to be critical of the Pill. It is also difficult to be taken seriously while talking about and promoting the use of herbs.

Hot Pantz makes it very clear that the zine is not intended to provide diagnosis or prescriptions. The zine is “an informative guide to help you better understand your body and your health”. They also make sure to state that if you are in doubt, you should not hesitate “to consult an herbal practitioner, naturopath, physician or gynecologist.” I also want to make it clear that I am not against the use of pharmaceuticals. They work for a lot of people. However, I do have a problem with the lack of transparency within the multi-billion dollar pharmaceutical industry that makes decisions about what is going to be available for women to put into their bodies. And I do think that herbal remedies should be more widely available and considered more seriously.

From the Bitch Library: Hot Pantz: Do It Yourself Gynecology

vrei democratie? uite democratie…

apropos de recenta discutie de la postarea “A lovi o femeie insarcinata nu este un act politic !” privind interzicerea marturiilor din cadrul expozitiei despre mineriade din pasajul de la Universitate…
““Ce-ai căutat, fă, aici? Vrei democraţie? Uite democraţie!”” @ mugur grosu
contine mai multe imagini cu aceste marturii care au fost scoase din expozitie.

si aici (@ Jurnal roz de cazarma si nu numai) sint alte texte.

Bucătăria unei cercetări: cum este cu mame minore la țară pe la noi

Înaine de a începe, scuze pentru absența de două luni. În care două luni am terminat interviurile cu părinții urbani, am realizat interviuri cu sase familii din zece în primul sat inclus în studiu si am început recrutarea în cel de-al doilea sat.

Acest post este despre mame minore cu copii mici că tot am citi un “articol” trimis de o cunostință azi: http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Social/153490/Romania-tara-copiilor-cu-copii.html . Textul în sine mi se pare problematic din cel puțin trei puncte de vedere, dar cred că la fel de mult m-a captat lista de reacții la acest articol.

În primul rând, articolul este asa scris – mi se pare mie – de parcă aceste tinere mame, la 11, 13, 16 ani, ar exista într-un vacuum social si ar exista ca si “femei-mame”, o abstractizare. Si sună de parcă aceste fete s-ar fi “trezit” mame peste noapte si, brusc si subit, au nascut un copil. De parcă aceste fete nu ar fi fost 7 sau 8 sau 9 luni fete însărcinate, fiind minore, asigurate automat în sistemul public de asigurări de sănătate. De parcă aceste fete, la 11 sau 13 sau oricare altă vârstă minoră, ar fi acționat în completă cunostință de cauză, aproape că iresponsabil (vezi mai ales tânăra prostituată cu SIDA/HIV). De parcă copiii pe care îi au nu ar avea încă un părinte. Trei, textul face referire la final că ar fi vorba de tinere din familii dezorganizate si rurale.

Textul NU face referire la faptul că de multe ori aceste tinere sunt de etnie romă, ceea ce înseamnă de multe ori un mediu social lipsit de educație, desi nici de departe de organizare familială, si unde fetele se găsesc la intersecția a mai multor forme de opresiune atât în cadrul familiei, cât si al comunității mai strânse sau mai largi. Si unde se prea poate că vârsta lgală de majorat, 18 ani, nu se suprapune de nicio culoare cu practicile sociale matrimoniale si parentale. Ceea ce în sine nu ar trebui să fie automat o “problemă” si, deci, o “stire”.

Pe scurt, textul pretinde indirect că 1. este lipsa de discernământ a acestor tinere că fac copii în acest mod iresponsabil la vârste fragede, în zone rurale si desi sunt bolnave incurabile unele dintre ele; 2. nasterile mamelor minore este o problemă a fetelor din familii dezorganizate, rurale si 3. desi nu se spune explicit, dar cu toții stim, a fetelor rome. Bine-nțeles, asumpția de bază este că nasterea înainte ca mama să împlinească 18 ani este în sine o mare problemă si că este problema fetelor, NU a PĂRINȚILOR, nasterea copiilor.

Unul dintre sirul de reacții a fost acela că aceste tinere ar trebui să facă ore de educație sexuală în loc de orele de religie. De aici si dorința de comenta cum văd eu această problematică a mamelor minore.

Mie mi se pare că educația sexuală este o găselniță nepotrivită pentru aceste tinere mame sau alte tinere care ar putea să ajungă mame “înainte de vreme”, cum ne dă de înțeles acest articol. Este nepotrivită pentru că aceste tinere, mai ales în zonele rurale, se duc la scoală puțin sau conținutul învățării la scoală este atât de subțire, încât ar fi milioane de alte lucruri ce ar trebui să învețe înainte să învețe despre sex. După programa de acum, adică. Dacă s-ar insista că mai bine ar fi să nu învețe trigonometrie în clasa a sasea, ci despre sex, boli cu transmitere sexuală etc., vorbim despre ce ar trebui scoala să învețe pe copii si este o discuție despre rolul scolii în viața de zi cu zi, complet altă mâncare de peste. Deci interacțiunea tânără-scoală este de asa natură încât acest lucru nu are sens în multe zone rurale din țară, mai ales unde populația romă este numeroasă raportată la populația română sau, cum este în Sălaj, Mures sau Bihor, maghiară. De pildă. (Însă nu doresc să dau de înțeles că doar mame rome au copii înainte de 18 ani. Cert este că aceste mame minore provin în majoritatea cazurilor din zone rurale, familii rome sau nerome.) Copii după 8 ani de scoală promovată rămân analfabeți în țara asta, ceea ce mi se pare si mai tragic decât lipsa orelor de educație sexuală.

Cealaltă problemă, cum semnalam, este că articolul defineste familiile de proveniență a acestor tinere ca dezorganizate. Îmi este foarte neclar si deosebit de problematic termenul de dezorganizat pentru că mi se pare că face aluzie la familii rome din mediul rural care, după experiența mea din teren, funcționează altfel decât cele nucleare ‘majoritare’ românesti (desi si asta în sine este o construcție socială!). Si care familii pot părea haotice pentru că usa este întotdeauna deschisă, pentru că ograda nu este o entitate spațială privată a familiei care locuieste în casa din ograda respectivă, pentru că copiii din vecini vin si pleacă, pentru că vecinii vin si pleaca mai tot timpul etc. Sau pot părea ‘disfuncționale’ pentru că adulții trăiesc în ‘concubinaj’ (un termen ce birocrații locali iubesc să ataseze descrierilor despre “cazuri sociale” care implică familii rome) si, din cauza asta, relațiile conjugale pot fi mai instabile decât dacă lumea ar fi căsătorită legal (ceea ce din nou este o asumpție, pentru că la noi nu există date despre acest lucru din câte stiu eu, deci de fapt nu stim). Sau mai pot părea ‘disfuncționale’ pentru că relațiile conjugale se consumă în prezența copiilor datorită simplei lipse a spațiului intim. Pe scurt, dezorganizat mi se pare că este scurt pentru familii sărace, foarte puțin educate din mediul rural unde asa-zisul spațiu privat al multiplelor relații de familie are loc într-un spațiu fizic restrâns si slab separat de spațiul comunității imediate. Or acest lucru nu înseamnă neapărat disfuncțional. Din contră, experiența mea în astfel de contexte sociale este că familia extinsă este deosebit de bine organizată si că sunt foarte mult persoane resursă pentru persoanele de diferite vârste si genuri.

În schimb, faptul că natalitatea în rândul tinerelor fete “din familii dezorganizate” si “rurale” îmi indică total alte lipsuri: 1. sărăcia copiilor, mai ales la țară: ce fac diferitele organe de protecția copilului, de menținere a ordinii publice etc. că persoane minore continuă să vândă sex în locuri mai mult sau mai puțin vizibile cu ochii? 2. lipsa aproape desăvârsită de îngrijire medicală în mediul rural, mai ales pentru persoane sărace si mai ales pentru familiile rome, chiar dacă nu neapărat sărace: cum de nu a observat nimeni că acele fete erau însărcinate? Pentru că, probabil, atât de bine se face controlul periodic al elevelor / tinerelor de către medicul de familie din sat, respectiv atât de primitor este acesta când lumea s-ar duce cu orice fel de problemă; 3. lipsa oricărei atenții al autorităților vizate față de copii “at risk” (cum li se spune în Regatul Unit, de pildă) si 4. (legat de cele de mai sus) lipsa de monitorizare si tratament a persoane cu SIDA/HIV: ce caută o tânără cu SIDA/HIV pe drumuri când ar trebui să fie într-un centru de ocrotire pentru copii cu SIDA/HIV să poată fi tratată GRATUIT si îngrijită corespunzător?

Deci: unde este responsabilitatea diferitelor organe menite să se ocupe de această populație?

SI unde este responsabilitatea taților acestor copii? Unde sunt – din nou, diferite organe ale statului la nivel local care ar trebui să responsabilizeze celălalt părinte al unor astfel de copii?

Si daca ridicăm din umeri la aceste întrebări, de ce ne-am mira atunci că avem mămici de 11 ani sau mame minore cu SIDA/HIV? Sau nu ne mirăm ci să ne asumăm realitatea cum că această fațetă a sărăciei extreme, a lipsei de educație în comunități rurale întregi, a prostituției de centură de ocolire si a morbidității de felurite moduri este rezultatul unei societăți românesti segregate în două, de unde văd eu mai ales după criterii etnice, făcute de decade de politică economică si socială puternic rasiste, miope până-n pânzele albe si dezinteres din partea organismelor de protecție socială cât încape.

A lovi o femeie insarcinata nu este un act politic !

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc si Fundaţia Konrad Adenauer propun celor  care au ragazul de a se opri in pasajul de la universitate o incursiune in Bucurestiul de acum 20 de ani  si pe scena lui extrem de tulburata, stearsa cu bidineaua intre timp .

Citez din comunicatul organizatorilor:

Acum 20 de ani, Bucureştiul a fost scena unor violenţe de neimaginat organizate de statul român împotriva propriilor cetăţeni. Mii de mineri veniţi în capitală din Valea Jiului au bătut, arestat, violat şi jefuit sute de studenţi, profesori, oponenţi politici ai regimului, romi, simpli trecători. Autorităţile au recunoscut existenţa a şase morţi. O bună parte din cei arestaţi au fost eliberaţi abia peste câteva luni, fără despăgubiri sau reparaţii fizice ori morale.

Teroarea declanşată în Bucureşti în zilele de 13-15 iunie nu are nici astăzi, după 20de ani, o versiune oficială, iar responsabilii nu au fost încă identificaţi. Memoria acelor zile este compusă din imagini, cuvinte şi conturul unor morţi pentru care nimeni n-a fost găsit vinovat. Această expoziţie nu vă propune o naraţiune coerentă, ci doar un inventar al memoriei traumatice legate de mineriade.

Una dintre povestile  pe care le veti citi : “In faţa Teatrului Naţional erau culcaţi mineri şi, prin faţă, trecea o femeie tânără, mică de statură, însărcinată într-o lună foarte înaintată, încât părea aproape rotundă. Mai avea un copil de mână. Întorcea capul spre mineri şi le spunea ceva, iar ca răspuns doi mineri au alergat spre ea, au smuls-o de lângă copil, au doborât-o şi au început să o lovească în burtă cu picioarele.”

Iar daca nu considerati ca ati pierdut deja prea mult timp, un interviu cu Ana Blandiana va completa imaginile acestui teatru al terorii post-decembriste.

http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Ana_Blandiana-_-A_lovi_o_femeie_insarcinata_nu_e_un_act_politic_0_277772773.html

Atelier de grafica organizat de FIA pentru crearea de materiale destinate proiectului “papergirl” – partea a II a


“Papergirl” este o punere la feminin a conceptului-cliseu din SUA al “baiatului cu ziare”, doar ca fata cu ziare imparte de fapt productii artistice. Ale cui? Ale non-artistilor. Proiectul este “participativ, analog, non-comercial”. Fetei cu ziare nu ii pasa daca am facut liceul sau facultatea de arte. Fata cu ziare provoaca la libertate de expresie, oricat de novici am fi in ale artei. Fata cu ziare va  face mai tarziu o expozitie cu lucrarile noastre adunate, pe care le va imparti la final la intamplare.

Colectivul FIA te provoaca la randul sau la participarea la proiectul papergirl, deoarece stie ca sunt multe lucruri nespuse despre ce inseamna a fi “celalat sex” in spatiul acesta si despre ce inseamna roluri subintelese si stricte pentru fete si baieti. FIA crede in arta pe post de portavoce, in arta ca statement la nivel social. FIA  iti da tot ce iti trebuie: hartie, culori, lipici, foarfece, ac si ata si proiectii, zine si reviste de citit si decupat  pentru a broda, desena, cola impreuna idei si imagini despre feminism /feminin/ masculin/ feminitate/ masculinitate. Daca doresti, poti veni si tu cu propriile materiale si resurse de folosit si impartasit !

O sa mai avem proiectii, discutii despre roluri de gen/experiente in cadrul tiparelor impuse, povesti la trecut despre Ladyfest,  limonada

Cand ? Duminica, 20 iunie , ora 17:00

Unde? Biblioteca alternativa, Str. Bogdan Voda nr. 9, Bucuresti (7-8 minute de mers pe jos de la Gara de Nord)

UPDATE: PRODUCTII!

 

 

 

Lansare publicatie “Priveste-ma asa cum sunt. Imagini si cuvinte ale femeilor rome”

via carmen si h.arta

Grupul h.arta împreună cu Centrul C.A.R.E. şi Centrul pentru Studii Rome vă invită vineri, 4 iunie, orele 16:00, la Colegiul Naţional Bilingv George Coşbuc din Bucureşti (Strada Olari, nr. 29-31, sector 2), să luaţi parte la lansarea publicatiei „Priveşte-mă aşa cum sunt. Cuvinte şi imagini ale femeilor rome”. Lansarea va fi însoţită de o serie de dezbateri organizate şi susţinute de membrii/ele Centrului C.A.R.E.

Aceste evenimente se desfăşoară în cadrul proiectului Priveşte-mă aşa cum sunt. Cuvinte şi imagini ale femeilor rome, proiect care se adresează, în aceeaşi măsură, celor marginalizaţi/ marginalizate, în speranţa că ar putea servi ca un instrument care să provoace o analiză a situaţiei lor în perspectiva unei schimbări, cât şi majoritarilor, ca un instrument care să-i determine să conştientizeze şi să-şi recunoască propria situaţie privilegiată, indiferent că e vorba de privilegiul de a fi „alb”, privilegiul masculin, de clasă socială, etc. Publicaţia Priveşte-mă aşa cum sunt. Cuvinte şi imagini ale femeilor rome este concepută în cadrul proiectului mai sus menţionat şi îşi propune să provoace dezbateri în licee despre rasism, sexism, marginalizare şi strategii de combatere ale acestora.

Proiectul este finanţat de către programul Democracy Small Grants al Ambasadei SUA în România.

Pentru mai multe informaţii privind proiectul şi publicaţia realizată vă invităm să accesaţi blogul www.seemeasiam.wordpress.com,
de unde publicaţia se poate descărca gratuit.

Bataia in public si alte probleme ale altora

Tocmai avusesem o mica discutie intre noi, in grupul FIA, despre faptul ca in Romania violenta domestica este atat de “normala” si acceptata incat o regasesti, relativ des, chiar in public, pe strada, unde in general lumea o trateaza ca pe o banalitate cotidiana si nimic mai mult…

Tocmai mentionasem tipul de comentarii pe care le-am auzit intr-o situatie in care o femeie a fost agresata la locul de munca, in vazul mai multor oameni, de fostul sot; daca martorii erau scandalizati in vreun fel, motivul era ca “s-a intimplat in timpul orelor de serviciu” si ca in plus acuzatiile pe care i le-a adus barbatul femeii erau nefondate, deci si bataia era oarecum nejustificata – in ideea ca daca femeia ar fi fost intr-un anumit fel (cred ca-si poate imagina oricine exact in ce fel), atunci el ar fi fost total justificat s-o ia la bataie. (Trecem cu vederea minorul detaliu ca marea majoritate a martorilor au asistat la bataie fara sa intervina in niciun fel si ca atunci cand politia a fost chemata si chiar a sosit – o minune in sine! – aproape toata lumea care pina atunci cascase gura a refuzat sa dea declaratii si sa fie martori, iar politistul care trebuia sa se ocupe de procesul verbal s-a ocupat mai degraba de a-i spune femeii ca “a fost vina ei”.)

Si chiar credeam ca tipul asta de reactie acopera si descrie bine gama de mici mentalitati, atitudini si idei care de fapt perpetueaza problema violentei domestice la modul general. Insa este mult mai mult de-atat. Continue reading