Revin cu un nou post despre durerile si frumusețile recrutării de familii pentru studiul acesta. În momentul finalizării designului de cercetare am decis ca jumătate dintre familiile cu care voi vorbi să aibă copilul cel mai mic (de referință pentru mine) în instituții de îngrijire (crese) sau de învățământ prescolar (grădinițe) si jumătate să nu aibă cel mai mic copil în vreo astfel de instituție. M-am mai gândit că după ce voi recruta părinți prin grădi-uri pentru studiu, acestia îmi vor da contactele unor persoane care nu vor avea copiii la cresă sau la grădi. Până la urmă ceea ce s-a întâmplat era că grădinițele s-au dovedit a fi cele mai bune puncte de pornire în căutarea de părinți cu copii mici, la sau nu la cresă sau grădiniță. Pentru că de multe ori copilul mai mare era la grădi, cel mic nu era si atunci găseam prin grădinițe si familii în care cel mai mic stătea încă acasă.

Grădinițele sunt foarte diverse. Unele sunt proaspăt renovate, aflu, din tot felul de bani. Unele au fost incluse în programe de reabilitare ale Guvernului, bănuiesc prin ceva fonduri structurale. Altele au reusit să atragă fonduri prin faptul că doamna directoare este “în relații bune” cu vice-primarul si atunci a putut să solicite bani pentru ferestre si usi noi. În alt caz banii nu îmi dau seama de unde au venit, pentru că directoarea se uita în toate părțile, nu la mine, si când întrebam dacă sunt bani guvernamentali sau de la consiliul local zicea că nu, “din altă parte …”. Nu am insistat.

Grădinițele la care voiam să mă duc le-am ales în funcție de niste criterii relevante pentru mine: localizare, mărime (număr de locuri), durata programului etc. Am ales nouă astfel de grădinițe în nouă zone ale orasului. M-am dus în prima faza la acele grădinițe pe care voiam neapărat să le includ si la care nu aveam alternativă în caz că mi se refuza acordarea vreunui ajutor. După cum am mai scris, am împărțit sute de scrisori în română si în maghiară pentru grupele mici si mijlocii. La fiecare grădiniță am avut două sau mai multe întrevederi cu directoarea pentru a-i cere ajutorul. Am găsit că numele universității la care fac doctoratul deschide usile si insuflă încredere. Directoarele – pentru că grădinițele sunt tărâmul profesional al femeilor cu studii medii si/sau avansate – erau deosebit de diferite, dar în afară de una care părea complet neimpresionată de orice aspect legat de ceea ce făceam la ea în instituție, toate doreau ca grădinița lor să ia parte. Am întâlnit două directoare care vorbeau despre rolul lor de manageri. Una dintre acestea mi-a explicat în cele mai mici detalii dificultățile legate de acest zilnic act de management, asemuindu-l de o situație între ciocan si nicovală. Că fetița din grupa X mănâncă multe sendviciuri dimineața si mama a rugat-o si pe ea să nu îi mai dea pâine că este deja obeză, dar cum să zică copilei să nu mănânce, unde să o pună să nu mănânce până i se face burta durdulie … Sau că sunt părinți care aduc copilul la grădiniță ca la parada modei si când îi scot la un pic de aer că, na, la copil trebuie si mult le place când este frumos, si se murdăresc, părinții ceartă copilul cu mare apropos de față cu educatoarea si directoarea că, “uite, iar te-ai murdărit si am ce spăla …”. Sau că noua lege a alimentației sănătoase interzice grădiniței să facă copiilor prăjeli, deci nu mai pot face snițele sau peste la tigaie si la copii le place si întreabă că de ce nu mai primesc snițel la prânz. Iar din acest motiv norma de peste nu o poate satisface pentru că peste doar sub formă de pastă poate să dea la copii, iar copiilor nu le place în fiecare zi … Tot aceeasi directoare mi-a spus că vârsta de 3 ani pentru mersul la grădi este ceva ce nu este respectat din simplul motiv că de multe ori părinții au nevoie de serviciile grădiniței, respectiv ea are nevoie de copii ca să-si mențină instituția la nivel de funcționare optim. Asa că în acest an au si copii de 2 ani si 4 luni.

Cealalta manageress de grădiniță, cea cu fonduri pentru renovat de nu stiu unde si cu trei licențe – mi-a spus-o după ce m-a chestionat în legătură cu ipotezele mele de lucru la prima noastră întâlnire -, mi-a spus că ei copii sub 3 ani nu iau. Dacă face 3 ani până în decembrie a anului, atunci înscrie să înceapă din toamnă, dar mai mici nu ia. Nu poate … În schimb nu închide grădinița la ora 8 pentru că sunt părinți care nu pot ajunge sau care ajung un pic mai târziu si … până la urmă ea oferă un serviciu si atunci un pic, un pic se mulează după nevoile părinților. (M-am gândit de ce ar închide grădinița în rest sau de ce nu ar primi copii mai târziu după ce că micul dejun oricum durează până la 9 …). O mamă cu care am făcut interviu deunăzi mi-a spus că băiatul lor a mers la grădi, cu pampi-ul în traistă, la fix 2 ani la grădinița de la colț ce ține de o scoală în disperare să rămână deschisă, deci au recrutat copii vizitând lumea acasă.

Am observat că grădinițele cu program normal, deci cele de la 8/9 până la 12, sunt cel mai puțin aglomerate si acestea sunt de regulă cele care nu au PJ (personalitate juridică), deci starea lor fizică depinde de cât de mult se zbate directorul scolii de care ține grădinița pentru fonduri. De obicei nu mult. Desi mai proaste la aspect si mai mici în privința numărului de copii, aici raportul educatoare:copii este cel mai mic, circa 1:12-15 sau, am văzut la o grupă maghiară, 1:5. Aici copiii primesc foarte multă atenție, educatoarele sunt de regulă mai relaxate, au timp de pălăvrăgit si sunt foarte dedicate cercetării mele. În afară de o grădiniță cu program prelungit cu manageress cu trei licențe care doreste si un protocol de colaborare cu universitatea mea de origine, răspunsurile cele mai multe de la părinți le-am primit de la grădinițe cu program normal. Unde, bănuiesc, educatoarele cunosc părinții, unde au timp să vorească la venirea / plecarea copiilor, unde legătura cu grădinița are mai mari sanse să fie caldă, emoțională si mai puține sanse să fie ghidată de pragmatism.

Grădinițele mari sunt cele cu program prelungit. Directoarele sunt stresate si educatoarele nu înțeleg despre ce este vorba în studiul meu din scrisorile de prezentare pe care le las de regulă. Răspunsuri, de cele mai multe ori, puține. Si, cel mai surprinzător lucru, răspunsuri de la părinți români sunt deosebit de rare. Desi copiii vorbitori de maghiară reprezintă mai puțin de 1/3 din populația potențial pre-scolară a acestui oras (deci dintre toți copiii de 3-7 ani), o vastă majoritate a părinților care doresc să ia parte la studiul meu sunt maghiari. Directoarea manageress cea prietenoasă mi-a si spus că ea asa vede si educatoarele sunt supărate pe ea că zice acest lucru, mai ales că ea e moldoveancă, dar ei asa i se pare că părinții maghiari sunt mult mai implicați în cresterea copiilor, sunt mult mai atenți la copii si mai preocupați de copiii lor ca si indivizi. Ce interesant …

Cred că ceea ce mi se pare deosebit de interesant este că în ciuda legislației privitoare la învățământul prescolar, în ciuda prevederilor legate de instituțiile de îngrijire si educare a copiilor de vârstă pre-scolară, fiecare grădiniță funcționează după reguli proprii tocmai ca serviciul oferit de ei să fie optimal. Regulile sunt ocolite în felurite moduri tocmai pentru ca copiilor si părinților lor să fie mai bine. Si de regulă si este în afară de cazuri în care se ia mită pentru înscriere, când directoarele exclud copii din familii sărace sau aparent rome etc. dar despre asta mai încolo. Ceea ce îmi arată această experiență cu grădinițele este că deciziile trebuie luate cât mai autonom si cât mai aproape de nivelul local sau nivelul grădiniței. Pentru că, mi se pare, acolo unde regulile scrise sunt menținute în mod (mai) strict suferă copiii si părinții.