Deputatul Silviu Prigoană a formulat cu ceva timp în urmă o propunere legislativă care, dacă promulgată, ar legaliza prostituția. Pentru mine a fost o surpriză plăcută că o astfel de idee nu pare ridicolă și de domeniul imposibilului aleșilor noștri. Însă motivele pentru posibila legalizare a vânzării de sex par să aibă puține de-a face cu protecția celor care vând sex, demnitatea lor ca cetățeni, drepturile lor sociale sau implicațiile acestei legalizări pentru economia gri în general.

Motivația oferită de deputat pare să aibă fundamente fiscale și este pragmatică: din punctul de vedere al guvernământului de stat. În articolul Mediafax despre această inițiativă legislativă, Prigoană este citat motivând încercarea de legalizare ca o formulă de a include persoane din afara sistemelor de protecție socială (oricum excluzioniste și startificatoare prin design-ul lor) în aceste sisteme publice, probabil din raționamente fiscale. Pentru că ce alte beneficii ar putea exista în calitatea de membru în cadrul sistemelor sociale (de sănătate, de pensii, de asigurări sociale etc.) decât cele fiscale, pentru stat? A fi insider în sistemele sociale românești din păcate este o obligație (pentru că nu există posibilitatea să nu fi inclus odată ce câștigi bani cu excepția activităților economice în zona gri a economiei), cu beneficii subțiri, servicii de calitate proastă și interacțiuni mai degrabă neplăcute cu o birocrație care de multe ori este și ea zăpăcită până peste cap în așa măsură încât nu știe să-și facă treaba eficace. Asta când nu este pur și simplu incompetentă. Deci a fi insider în aceste sisteme sociale ale statului are atracție doar pentru cei de partea guvernământului. Beneficiile pentru asigurați sunt nu foarte substanțiale ca să fiu generoasă.

Apoi sunt o serie de aspecte legate de acest proiect care ridică semne de întrebare din simplul motiv că nu par să existe motive legale care să le justifice: multe par aleatoare în cel mai bun caz. Este neclar de pildă ce caută așa-zisele relații homosexuale în textul propunerii legislative: acesta ar trebui să se limiteze la activități cu caracter sexual. Din ceva motiv, relațiile homosexuale ar fi interzise în aceeași lege și nu activitățile sexuale de natură homosexuală – adică între persoane de același sex. S-ar putea spune, într-adevăr, că despic firul în patru și că propunerea de fapt se referă la activități (implicit sporadice, fără angajamente) cu caracter sexual între persoane de același sex, dar tocmai aici este buba: în loc să spună acest lucru, fără să se lege de persoane de o sexualitate anume și relațiile erotice ale acestor persoane, se leagă nu de actul sexual între două persoane de același sex, ci de identitatea sexuală a unui grup de cetățeni români care vor avea relații – nu doar activități sporadice sexuale – cu persoane de același sex. Și chiar dacă propunerea legislativă ar denota mai multă claritate în gândire și ar face dovadă de abilitatea de a distinge între sex ocazional, comercial, și relații de natură erotică între două persoane, care este motivul pentru care activitățile sexuale ‚hetero’ ar fi legale, dar cele ‚homo’ nu? Și dacă domnului care vine la casa de toleranță îi plac dildo-urile pentru uz personal, activitățile sexuale ce implică acest obiect sunt … ‚hetero’? ‚Homo’?!? Și relațiile homosexuale la care se face referire în articolul Mediafax, probabil citat din propunerea legislativă, se referă la relații erotice între bărbați sau și între femei? Și – încă o întrebare – vânzarea de sex către aceeași persoană, în același timp de două persoane de același sex, pe scurt, sex în trei – să zicem – constituie sau nu „relații homosexuale”?

Limita minimă de vârstă pentru vânzarea de sex ar fi 20 de ani, iar cea minimă pentru a cumpăra servicii sexuale 16. 20 de ani, 16 ani … De unde aceste cifre? Nu ascund aceste cifre cumva niște asumpții genizate legate de vârsta la care tinerele femei și tinerii bărbați ar trebui să devină femei și bărbați în sensul de sexual activi? O disparitate semnificativă și asumpții genizate de modă veche. În România, să amintesc tuturor, vârsta majoratului este de 18 ani, nu 16 sau 20. Iar dacă pentru activitățile de natură sexuală este necesitat liberul consimțământ, atunci atât vânzarea, cât și cumpărarea ar trebui să fie guvernate de vârsta majoratului. Pentru că altfel cum ar putea un tribunal să judece posibile cazuri în care un minor/o minoră cumpărând sex ar da în judecată persoana care vinde sex pentru că l-ar fi forțat / ar fi forțat-o să deruleze activități sexuale (pentru care Prigoană propune pedeapsă cu închisoarea de la 7 la 12 ani)?!? Aceste limite de vârstă sunt nu doar aleatorii și revelatoare pentru tot felul de asumpții legate de cine vinde sex, cine cumpără sex etc., dar sunt și problematice datorită precedentelor legale pe care le-ar putea crea.

Plus că această limită de vârstă pare să nu ia la cunoștință faptul că – după cum a relevat un studiu din 2005 al Asociației Române Anti-Sida (ARAS) – în România de atunci, și probabil și de acum, persoanele care vând sex sunt prostituate/prostituați de la vârste de sub 18 ani: este o activitate în (mare?) parte a adolescentelor și tinerelor femei cu puțină educație, din medii familiale dezavantajate din punct de vedere socio-economic în care făcutul de bani începe mult prea devreme. Vârsta de 20 de ani este posibil să fie vârsta de „pensionare” a multor tinere (și, posibil, tineri) care vând sex pentru un venit.

În plus obligativitatea de a avea minim 20 de ani pentru a vinde sex, în loc de 18 sau 16 sau 40 sau orice altă vârstă, nu va rezolva în niciun fel prostituția de centură în multe zone peritrofe orașelor de toate mărimile unde sexul se vinde de către persoane din conjuncturi socio-economice necesitând nu reglementare legală, ci intervenție socială substanțială și care lipsește, aș adăuga, pentru că organele de stat legiferate să acționeze nu își fac treaba. De ce nu ar pune capăt prostituției de centură? Pentru că acele persoane care vând sex o fac dintr-un raționament ,situat’, adică în situația în care se găsesc, această opțiune pare cea mai la îndemână, cea mai justificabilă, cea mai ,rațională’. Atâta timp cât nu există alternative reale pentru persoanele care vând sex la centură – de foarte multe ori minore din medii deosebit de dezavantajate – , acest fenomen va exista. Legalizarea prostituției nu va rezolva abaondonul școlar în rândul copiilor și tinerilor din mediile dezavantajate, nu va rezolva sărăcia cronică și intergenerațională, violența familială, economiile familiale de subzistență, lipsa unei piețe de muncă diverse și dinamice etc.

Ceea ce pare îngrijorător în această propunere legislativă, însă, sunt alte două lucruri. În primul rând statusul contradictoriu al vânzării de sex: pe de-o parte vânzarea activităților de natură sexuală ar fi înregistrată ca și o profesie, ar putea fi obiectul unor contracte de prestări servicii etc. În același timp însă vânzarea fără autorizație (adică fără contract cu casa de toleranță? Fără PFA?) de activități sexuale poate fi pedepsită cu închisoarea. Deci, pe de-o parte prostituția este o profesie ca oricare alta, o activitate ce poate fi obiectul contractelor ce țin de drept civil ca oricare alta, să zicem vânzarea de consultanță financiară. Dar în momentul în care legea te-a prins vânzând fără acel act ce ține de drept civil, ești luat la răspundere într-o formă ce ține de drept penal. O contradicție ce denotă – din nou – lipsă de gîndire până la capăt. E ca și cum ai risca să intri la închisoare dacă faci brocheraj pentru cineva așa, pe sub masă, fără contract. Semnalez că după cunoștințele mele sexul ar fi astfel singurul bun de vânzare și de cumpărat reglementat civil, dar penalizat penal. Și ce mă rog justifică acest status diferențiat al vânzării de sex? În mod clar deputatul Prigoană nu a reușit să scape de moralitatea anacronică a Codului Penal curent: penalizarea propusă de el este și mai drastică decât pedeapsa curentă pentru vânzarea de sex!

Cealaltă problemă care este îngrijorătoare este că nu se spune nimic despre cei ce cumpără sex. De regulă, orice contract de drept civil conține clauze ce se referă atât la prestator, cât și la beneficiarul de servicii. În nicio parte a acestei propuneri legislative nu am auzit despre obligațiile beneficiarului activităților de natură sexuală în afară de unul dintre potențialele beneficii ale legalizării pentru casele de toleranță, și-anume selectarea clienților. Însă dacă persoanele ce vând sex au obligații față de clienți în mod indirect, de pildă înregistrarea ca persoană ce vinde sex și controale medicale regulate, de ce beneficiarii serviciilor de natură sexuală nu sunt investiți cu anume obligații? De pildă să accepte condițiile de igienă ale actului sexual impuse de cel/cea ce vinde sexul sau să fie pedepsit la fel pentru cumpărarea de activități sexuale de la persoane așa-zise neautorizate ca părtaș la o activitate ilegală.

În afară de aceste lucruri, sunt foarte sceptică că în afara semnificației politice simbolice pe care această legalizare ar putea să o aibă, prevederile legate propuse o să aibă un impact pozitiv asupra acelor persoane – mai ales femei și fete tinere, sărace, puțin educate și de multe ori cu un trecut dificil – care vând sex în acest moment în România. De ce? Pentru că impune niște responsabilități de așa natură încât acele persoane care acum vând sex de centură, probabil cea mai precară și cea mai răspândită formă de prostituție în România, nu au cunoștințele să le satisfacă. Ține de timpul lor, energia lor, eforturile lor să se înregistreze ca prostituate, să-și facă contracte cu inexistente (sau puține) case de toleranță, să se preumble la Casa de Asigurări de Sănătate, la Finanțe, la te miri unde să își facă hârtii peste hârtii pentru o activitate care oricum ar șoca doamnele de la ghișeele instituțiilor de stat. Persoanele puțin educate, care de multe ori nu au deprinderile necesare să navigheze cu succes birocrațiile locale, ar fi puse în situația în care ele ar trebui să își bată capul cu o aparatură de stat care 1. nu ar avea maturitatea să îi servească ca și cetățeni cu drepturi egale cu cei mai bine educați, descurcăreți și care nu activează în ,imoralul’ domeniu al sexului, 2. nu le oferă niciun fel de beneficii anume. Din ce motiv ar dori aceste persoane să fie legal vânzătoare de sex cu aceste costuri de energie, timp și demnitate personală în afară de frica de poliției, care poate sau nu să aibă multe alte priorități decât să vâneze persoane vânzând sex?!? Mai ales că aceste persoane nu au beneficiat niciodată de multitudinile de beneficii de protecția copilului, conferate de drept, care să le prevină să vândă sex te miri unde și în ce condiții la o vârstă cvasi/adultă?!?