recezie de carte: “Nasterea. Istorii traite”

Nasterea. Istorii traite.
Coordonat de M. Miroiu si O. Dragomir
2010, Polirom

Nasterea unui ‚Subiect’

Am comandat cartea ca o lectura pe care am considerat-o, cu mari sperante, sa fie relevanta pentru activitatile mele academice. In acelasi timp, insa, trebuie sa spun ca cea mai iubita carte a mea din copilarie este un mic volum care prezinta sarcina. Pe fiecare pagina este desenata aceeasi mamica in fiecare luna a sarcinii, translucida, astfel incat se vede stadiul de dezvoltare a bebelui. Si in fiecare luna mai este desenata o floare care infloreste in acea luna. În cartea mea, pagina cu liliacul mov arata o mamica subtire cu o mogaldeata cu capsor si coloana vertebrala, dar fara picioare sau maini bine formate. Si tot creste, pana cand, la nastere, mamica primeste un mare buchet de trandafiri rosii de la tatal aflat in vizita. Sunt fascinata de maternitate, de sarcina, de fenomenul nasterii desi eu nu am fost niciodata insarcinata macar, daramite mama.

Am comandat cartea, deci, din interese intelectuale si pregatirea pe care am facut-o pentru lecturarea ei a fost de natura intelectuala mai degraba. De aceea am fost destul de enervata cand am citit Cuvantul inainte si micile descrieri despre autoare: toate aveau studii superioare, mai mult decat atat, studii superioare aprofundate, si nu una dintre co-autoare era ba filosof, ba membra a academiei sau cel putin pedagog. Erau toate, deci, o sub-specie a femeilor romane deosebit de aparte. „Pentru cine a fost scrisa cartea asta? Pentru restul femeilor cu doctorate in tara asta?” m-am intrebat inainte sa ma apuc sa citesc istoriile traite propriu-zise.

In al doilea rand mi s-a parut ca toate erau apropiate Mihaelei Miroiu sub o forma sau alta, dar acest lucru il pot spune o infima parte a femeilor din Romania. Cand am terminat cartea am citit si ghidul care statea la baza fiecarei relatari din carte si care, printre altele, mentiona ca potentialele autoare trebuie sa fie „foarte auto-reflexive”, „sa scrie bine si sa vrea sa scrie”. Toate acestea mi-au dat de inteles ca femei cu studii medii sau cu educatie putina, din localitati mai marginase „capitalei” sau Hunedoarei, neconectate retelei de cunostinte Mihaelei Miroiu nu aveau nicio sansa sa fie reprezentate in aceasta carte. Din simplul motiv, probabil, pentru ca nu se regasesc in aceasta retea de cunostinte si pentru ca exista sansa ceva mai mica sa fie „foarte auto-reflexive” sau „sa scrie bine”. Cred ca o carte deosebit de asemanatoare, dar cu amintirile altor tipuri de femei, ceva mai „reprezentative” mamelor de acum 50 de ani si de acum, ar fi un volum II. foarte bine-venit. Nivelul de educatie, localitatea de resedinta, chiar si etnia – dupa cum arata cercetarea lui Enikő Magyari-Vincze et al. din ultimii ani – promit sa fie deosebit de relevante pentru experientele de maternitate ale mamelor care au nascut de-a lungul timpului in Romania ultimelor decenii.

O alta sursa de enervare a mai fost faptul ca toate femeile scriau in anul de gratie 2009, ceea ce facea ca amintirile mamelor care nasteau in anii ’50-’60 sa fie semnificativ mai diferite de amintirile mamelor care au nacut in ultimii 5-10 ani. Mi s-a parut atunci ca aceasta este, ca si selectia co-autoarelor, un rezultat al modului – mi se pare si acum – comod de realizat volumul. În retrospectiva, nu cred ca acest lucru conteaza la o carte care nu s-a dorit de la bun inceput a fi foarte „relevanta stiintific” si care, dupa parerea mea, este un experiment deosebit de reusit in materie de non-fictiune cu o agenda feminista academica / activista. Ceea ce cred, insa, este ca relatari contemporane ale unor experiente din aceeasi perioada – sa zicem anii ’50-’60, sau anii ’80 – ar trebui in sine sa formeze un volum, poate III., dintr-un ipotetic ciclu de „Nasterea. Istorii traite”.

Un ultim lucru care mi s-a parut deosebit de regretabil, desi la lecturarea ghidului mi-am dat seama ca ar fi existat potential pentru contracararea acestei lipse, a fost lipsa vocii tatilor. Sarcina si nasterea, dupa cum scriu multe femei in volum, este o experienta care transforma intr-o masura fara precedent femeia si, de multe ori, o ajuta sa isi articuleze, sa isi dobandeasca o feminitate desavarsita. Barbatii nu nasc, intr-adevar, dar experienta sarcinii partenerei lor, experienta nasterii partenerei si apoi a ingrijirii copilului este – probabil – o perioada de transformare si pentru ei, posibil asumarea unei masculinitati desavarsite. Or tocmai acest lucru lipseste din volum: vocea barbatilor care in cele noua luni au devenit tati. Cred ca acest subiect ar putea fi un volum IV. din ipoteticul ciclu despre nastere in Romania, initiat de volumul Mihaelei Miroiu si Otiliei Dragomir.

Apoi m-am dat pe lecturat. Captivant este putin spus. Uneori ma gaseam nerabdatoare sa termin un capitol, alteori citeam lent, reciteam, bucurandu-ma de frumusetea prozei. Apoi ma minunam de cat de diferite sunt femeile in situatii foarte similare, in contexte deosebit de similare. Am aflat cu stupoare de practica limitarii cezarianelor din era ceausista si am apreciat informatiile legate de cuantumul mitelor ce s-au dat / se dau in maternitati zise publice pentru o nastere in Romania. Am ras cu hohote de diferitele personaje episodice din unele relatari, m-am oripilat de lipsa de verticalitate a multor practicieni din obstetrica romaneasca. Cu cat citeam mai mult, cu atat deveneam mai angrenata intr-o stare imbibata de miracolul nasterii. Desi nu am fost expusa la o nastere in ultimii cel putin patru ani printre rudele si apropiatii mei, m-am trezit vorbind, visand si gandind la viitoarele mele sarcini, nasteri, copii mai tot timpul. Este cea mai mare contributie a cartii: te face sa te imaginezi insarcinata, pregatindu-te sa nasti, nascand. Este ca si un manual deghizat pentru femei in asteptararea unui copil ale carui invataturi le absorbi pentru ca sunt facute sa fie invatate simtind, imaginand, nu gandind, rationand.

Cred ca, in ciuda neajunsurilor descrise la inceputul acestui text, cartea este un exceptional prim pas in directia „vorbirii” despre sarcina si nastere in viata de zi cu zi, in directia scoaterii sarcinii si nasterii din dormitorul acelora care tocmai au facut un copil. Ca si alte aspecte intime ale corporalitatii noastre, naturale sau datorate unor afectiuni sau boli, sau a relatiilor dintre oameni, sarcina si nasterea trebuie sa inceteze nu doar ca tabu-uri, ci si ca non-subiecte, non-subiecte pentru mult femei tinere si barbati tineri care se gandesc ca sunt foarte departe de a fi parinti. Pentru mine cartea aceasta reprezinta nu de-tabuizarea sarcinii si nasterii, ci mai ales aducerea in prim plan, ca un subiect de poveste, preocupare emotionala si intelectuala, aspect important al vietii de zi cu zi, a sarcinii si nasterii. Atat pentru femei, cat si pentru barbati. Cred ca volumul m-a ajutat sa imi aduc aminte din nou de fascinatia de neexplicat fata de acest proces fiziologic-emotional-conjugal-social.

Nu stiu cum reflecteaza persoane care nu doresc sa aiba copii asupra volumului …

Inchei prin a spune ca aceasta carte este pretioasa din mai multe puncte de vedere. Faptul ca de-tabuizeaza si pune capat statusului de non-subiect al sarcinii si nasterii am mentionat-o deja. În plus, insa, ofera istorii subiective din diverse perioade din Romania recenta si contemporana, deosebit de interesante pentru generatii care nu au trait acele vremuri sau le-au trait cu alti „ochi”, deschizand astfel mici geamuri catre acei ani. Ofera, deci, o documentare aparte a unei istorii recente, deosebit de putin documentate, care poate servi si scopuri stiintifice fara doar si poate. Si, dupa cum mai scriam, volumul mi se pare ca este primul intr-un posibil ciclu intitulat „Nasterea. Istorii traite” care sper sa continue cu relatarile altor tipuri de persoane despre sarcina, nastere si perioada imediat post-partum, cum ar fi femei cu mai putina educatie decat doctorate, barbati deveniti tati, femei care sunt acum bunici sau strabunici, femei care s-au despartit de nou-nascutii lor dupa nastere din diferite motive etc.

Bori Kovács
Aprilie 2010, Tirgu Mures

4 thoughts on “recezie de carte: “Nasterea. Istorii traite”

  1. Intr-adevar mi se pare excelenta initiativa acestei carti de a interveni cu naratiuni personale, poate chiar si feministe (doamne-ajuta! ;) in foarte medicalizatele practici legate de nastere, si de corpul femeilor in general.
    DAR. desi intentia volumului e laudabila, proiectul in sine mi se pare problematic. eu inteleg ca in Romania orice pozitionare feminista mai extrema decat acest amestec de feminism liberal, ecofeminism si mistica feminina progresiv-ortodoxa ar fi primita cu foarte mare negativitate; totusi asta nu e o scuza pentru a promova o imagine foarte reductiva a feminitatii si a maternitatii. in primul rand, desi autoarele se vor “auto-reflexive”, perspectiva volumului e automat heteronormativa. Nu numai ca nu se reflecteaza asupra diversitatii etnice, de varsta, sau de clasa, dupa cum ai remarcat si tu; feminitatea e atat de naturalizata incat nici nu se chestioneaza legatura dintre corpul “biologic “ feminin si feminitate; sau intre feminitate si maternitate. in alte cuvinte, ce aflam din cartea asta e ca femeile sunt feminine, iar mamele sunt si mai feminine…hm. Oare cum difera mesajul asta de misoginismele institutionalizate si mediaziate in Romania? ar fi fost interesant ca aceste relatari personale despre nastere sa si disrupa scriptul cultural normativ al maternitatii, care poate fi extrem de opresiv, atat pentru femei care vor, cat si pentru cele care nu vor sa fie mame. eu sincer aveam asteptari mai mari de la acest proiect feminist, chiar si cu intelegerea ca feminismul de care e vorba e diluat la maxim…

  2. Cred ca diagnosticul tau de feminism diluat la maxim si feminism liberal amestecat cu eco feminism etc. este corect. De aceea nu mi se pare surprinzator ca revista Avantaje a sponsorizat lansarea de carte … Adica un feminism (daca poti sa ii spui feminism, I wonder …) deosebit de mainstream al unor femei bine educate, cel mai probabil din centre urbane mari, cu joburi ‘entelectuale’, cu copii majoritatea unul, maximum doi, in casatorii stabile etc. Adica, cum ziceam, foarte aparte si in niciun fel reprezentative pentru o majoritate de femei romane. Cred eu. Drept dovada ca volumul a fost realizat in mod foarte comod, fara multe ganduri legate de ce politica personala au persoanele care scriu.

    Dar – si aici mi-as dori daca nu ai intelege ca apar cartea, pentru ca nu o fac, ci incerc sa duc mai departe discutia – cred ca asteptarea ta ca cartea sa aiba o agenda feminista ‘mai feminista’ este oarecum nefundamentata. Ar trebui sa fie ‘mai feminista’, sau feminista altfel, pentru ca este editata de Mihaela Miroiu? Si nu inteleg la ce te referi cand spui ca perspectiva din volum e heteronormativa … Ca nu au fost incluse mame lesbiene sau trans-gender sau queer?

    O alta asteptare a ta care mi se pare din nou prea mare este ca tu ti-ai fi dorit sa citesti si despre relatari care disting feminitatea si maternitatea sau inteleg feminitatea nu prin corporalitate … Dar daca acele femei asta au simtit … Nu poti sa critici ceea ce simte si interpreteaza intelectual o persoana. Nu ai niciun fundament moral sa spui ca nu simte bine ceea ce simte. Poti spune ca nu da dovada de reflexivitate suficienta, dar asta este o parere deosebit de normativa si pur si simplu nu mi se pare just … Cartea este despre narative personale nu despre auto-reflectii feministe despre feminitate. Cred ca tu iti doresti o alta carte in care sa scrie doar persoane la fel de bine educate si feministe cum esti tu: atunci te-ai simti mai in largul tau citind cartea. Dar nu uita ca nici tu nu esti de nicio culoare reprezentativ/a pentru femeile romane sau din Romania. Si daca esti parinte, probabil nici pentru majoritatea parintilor romani / din Romania.

    Pe de alta parte, si revin la faptul ca sunt de acord du tine, ar fi fost foarte fain pentru acest volum daca s-ar fi gasit si narative de persoane pentru care nasterea si maternitatea au fost / sunt ceva nedorite, neplacute, nicidecum definitorii pentru cine sunt ele ca persoane / femei etc. Ar fi fost si mult mai realist. Cred ca este de vina profilul persoanelor implicate in proiect, unul marginal feminist pentru mine si alese … asa banuiesc … prin email printre cunoscutele M.M. si O.D.

  3. Faptul ca revista Avantaje a sponsorizat publicarea cartii elucideaza multe mistere ☺
    vreau totusi sa clarific cateva chestiuni: repet, mi se pare ok cartea in contextul actual; dar doar pt ca pot intelege relatiile de putere din spatele unor potentiale compromisuri editoriale etc, asta nu inseamna ca nu le pot critica, nu? ☺ recunosc, cateodata ma las furata de asteptari, si ai dreptate ca nu prea are rost sa am prezumtia de feminism doar pt ca MM e editoare…dar adevarul e ca ma intreb daca chiar mai era nevoie de inca o carte care sa reproduca aceleasi discursuri hegemonice despre feminitate si maternitate in Romania…atac normativitatea cu care cartea abordeaza maternitatea, dar oare asta ma situeaza automat intr-o pozitie normativa? hm, n-as crede. Locatia din care imi permit sa chestionez scopul cartii in discutie nu e una morala, ci una politica.
    doar pentru ca naratiunile despre care discutam poarta stampila experientei subiective, acestea nu sunt ferite de critici. multe discursuri discriminatorii, de exemplu, se folosesc de trairi si experiente individuale ca baze legitime pentru ura. La fel cum internalizarea structurilor de putere si complicitatea cu acestea se produce tocmai printr-o investitie afectiva…asa ca nu sunt de acord cu glorificarea neoliberala a trairii individuale care ignora ca pana la urma ce si cum simte omu’ nu apare de nicaieri, si nu e apolitic, nevinovat… ci bine implantat intr-un context istoric, social etc…
    in fine, eu iti inteleg pozitia, inteleg si care e treaba cu cartea, si cred ca e important ca a fost publicata, chiar asa cum e. dar consider ca e foarte important sa ne pastram si dintele critic … in mod prietenesc si constructiv, bineinteles :)

  4. De acord cu tine, cred ca “dintele critic” este foarte foarte bine-venit. Si dupa cum ziceam, nu doresc sa apar cartea, ci sa engage cu cele scrise de tine.

    Dupa cum ziceam, nu cred ca cartea avea intentii feministe in continut. De aceea, cred, critica ta care vine dintr-o perspectiva politica – cu care sunt foarte de acord – nu este justificat. Este ca si cum ai spune ca excavatorul nu este chic in peisajul cartierului cu case cu gradini.

    Ceea ce mi se pare mare pacat, repet, este ca femeile care au fost alese sa scrie sunt adeptele unui feminism, cum ai spus tu, diluat la maxim si ca editoarele nu si-au dat silinta (deloc?) sa incerce sa gaseasca femei care sa fie mai diferite in privinta intelegerilor lor privitoare la maternitate si feminitate. Si ai mare dreptate cand spui ca femeile care au scris nu si-au asumat deloc dimensiunea politica a celor ce au scris: ca ideea ca maternitatea este o comonenta cruciala a feminitatii poate sa fie opresiva pentru multe alte femei mame sau ca maternitatea poate fi altceva decat o experienta inaltatoare etc.

    Raman cu opinia ca un ciclu intreg de carti foarte similare, dar cu grupuri diferite de barbati si femei ar fi foarte bine-venit. Sa scris despre sarcina, nastere, perioada post-partum tot felul de persoane: tati, mame minore, mame fara educatie, femei care acum au o varsta inaintata … Si pentru care poate aceasta experienta este … substantial altfel. Asta este in mod explicit tema de casa pentru editoare.

Leave a Reply