Prin `97-`98 am gustat prima data din ceea ce mai general se numeste “altfel de muzica decat ce ne dau sa inghitim posturile de televiziune sau de radio”. Odata cu stilul muzical diferit de al “majoritatii”, au venit un altfel de stil vestimentar, frecventarea unor altfel de locuri, altfel de obiceiuri si, per total, o altfel de atitudine, care ma detasa complet de “majoritate”. Ceea ce intelegeam mai putin la momentul respectiv era ca aceasta atitudine ma detasa mai degraba de celelalte fete de varsta mea, decat de o majoritate generala. Spre deosebire de muzica ascultata de ceilalti, in care se regaseau frecvent destule modele feminine, muzica rock si toate derivatele ei pareau o “chestie de baieti”. Putinele femei care realmente cantau in trupe de gen erau aproape complet masculinizate si in general despre ele se spuneau lucruri de genul “tipa asta e extraordinara, nici nu-ti vine sa crezi ca-i femeie” sau “ce bine ca reuseste totusi sa se remarce printre atatia barbati”. O “rockerita” era echivalentul de atunci al unei femei sofer de tir [ambele stereotipuri inca persista].
De atunci am trecut prin cateva asa numite “scene”, fara sa-mi pun intrebarea de ce felul in care ma comport si muzica pe care-o ascult e considerata “o chestie de baieti” si de ce asta e unul dintre motivele pentru care eu credeam ca ma regasesc in ea. Prima explicatie care imi vine acum in minte e ca acea muzica era asociata unui mesaj profund, fie sentimental, fie politic, profunzime care era, desigur, apanajul baietilor care de altfel se si pricepeau mult mai bine la matematica decat fetele, in vreme ce fetele erau asociate cu superficialitate, pantofi, culoarea roz si pisicute pufoase. Eu insami asociam fetele cu aceleasi lucruri si presiunea familiei, venita odata cu trecerea anilor, de a fi “mai mult ca o fata”, ma facea sa le urasc.
Incet-incet, muzica pe care o ascultam la inceput a intrat in mainstream si am descoperit punk-ul, o muzica si o cultura aparte ce se doreau a fi “pentru toata lumea”, indiferent de categoria sociala din care facea parte. Insasi provenienta termenului o declara clar. Un “punk” era denumit la inceput un fel de gunoi al societatii, un respins, sau chiar, in sens mai restrans, un detinut de sex masculin care “servea” drept parte pasiva in relatiile sexuale dintre detinuti. Asadar, punk-ul era pentru toti si aduna la un loc pe toti cei ce nu se regaseau in alte culturi, cu toate astea, fetele erau la fel de putine daca nu chiar mai putine ca in celelalte scene prin care trecusem, iar lucrul asta m-a facut, in sfarsit, sa ma gandesc ca poate, pe undeva, se face o nedreptate. N-a fost nevoie sa ma intreb de ce, explicatia venea chiar din versurile unor trupe foarte populare in randul punkistilor sau din spusele putinelor fete care ascultau si “traiau” punk [“e greu ca fata sa fii punk”, “cele mai multe fete o fac doar ca sa impresioneze, sa para altfel”, etc.].
Continue reading →