Am o prietena care s-a intors acum vreo 3 saptamani din Noua Zeelanda. Impreuna cu tone de povesti si fotografii minunate ale padurilor, muntilor si vailor, ea mi-a adus o mica revista feminista: MUSE – “o zina din Wellington, care incearca sa acorde spatiu vocilor tinerelor feministe din Aotearoa (denumirea Maori pentru Noua Zeelanda)”. Sa o citesc a fost pentru mine o experienta aproape mistica, pentru ca parea atat de strain si exotic sa stiu ca aceasta mica fanzina venea dintr-o tara atat de indepartata, despre care nu stiam nimic. Asa ca ma bucuram sa am o experienta directa cu anumite subiecte, pe care le mentionam in mod obisnuit doar ca pe fapte teoretice generale (precum „restul lumii” sau „Asia”) si despre care nu prea aveam cunostinte. Realizez din ce in ce mai bine cat de centrata pe valorile europene am crescut. Realizez cum lipsa mea de prejudecati inca vocifereaza sfios de sub o patura groasa de egocentrism, importanta proprie si auto-indulgenta, devenita deja „intrinseca” civilizatiei noastre occidentale. Eforturile exprimate de articolele scrise de catre femei in MUSE nu sunt de cealalta parte a planetei doar din punct de vedere geografic, dar si foarte departe de problemele cu care ne luptam noi aici. Si mi-am dat seama ca lupta mea pentru egalitate si dreptate poate deveni, fara ca eu sa intentionez asta si fara sa-mi dau seama, un dusman al luptei pentru egalitate si dreptate a altor femei, aflate in zone straine si indepartate. Precum efectul fluturelui… cauzat in special de lipsa de informare asupra acestor experiente, culturi si viziuni politice “exotice”. Unul dintre articole vorbeste despre cum experientele femeilor asiatice in spatii feministe au fost adeseori concentrate in intregime pe analiza de gen si a raportului femei-barbati, si cum de multe ori ele simteau ca “dinamica dintre femeile albe si cele de culoare este de cele mai multe ori lasata deoparte”. De asemenea, se spune ca “inca si mai putin discutat este impactul pe care drepturile femeilor albe liberale l-au avut [si probabil inca il mai au] asupra femeilor de culoare”.
De exemplu, o problema importanta pentru feministele europene este lupta pentru dreptul femeilor de a lucra in afara gospodariei. Am considerat intotdeauna acest subiect ca fiind unul central feminismului, care contribuie la oprirea exploatarii femeilor. Sincer, niciodata nu mi-a trecut prin cap ca aceasta ar putea sa nu fie o problema si o abordare a feminismului comuna la nivel international. Probabil ca se aplica societatii si culturii noastre albe (occidentala), dar asta nu o face o problema globala. Iar acum citesc despre cum “[femeile asiatice] nu sunt interesate sa lupte pentru dreptul de a munci in afara casei, deoarece multe dintre ele fac” asta de foarte mult timp: lucreaza in fabrici pentru salarii minime.
Unele curata casele albilor bogati pentru ca emanciparea femeilor albe le-a scos pe acestea din caminele lor, sa lucreze alaturi de barbati. Si uneori, viziunile noastre feministe unilaterale, de tip occidental, ne fac reticente la discursul unei feministe care nu sprijina lupta pentru egalitate considerata de noi centrala. Chiar daca ea vine dintr-o cultura sau o regiune geografica diferita, ma intreb cate dintre noi incearca sa-i inteleaga motivele pentru care nu considera scopurile si luptele noastre ca fiind un exemplu de urmat. In loc sa asculte, multe dintre noi se simt ofensate de astfel de remarci, si isi tempereaza entuziasmul fata de ea si de problemele ei indepartate ce par fara sens.
Ma gandesc acum de cate ori am verificat etichetele produselor pe care le-am cumparat si am descoperit ca aveau inscriptionat familiarul „Made in China”, sau alte tari asiatice pe care probabil ca nu le pot localiza pe harta. Adevarat ca in ultima vreme, ori de cate ori am citit asta, mi-au venit in minte imagini dramatice ale femeilor exploatate de un sistem caruia ii pasa mai mult de productie decat de oameni. Foarte multe lucreaza pe salarii mizere pentru ca eu sa-mi pot cumpara o pereche de sosete sau un tricou ieftin.
Intreaga Europa este plina de astfel de produse. Cumparam lucrurile astea pentru ca sunt “ieftine”, sau pentru ca nu ne manifestam politic atunci cand iesim prin magazine, sau credem ca ceea ce facem incurajeaza cresterea capitalista in tarile in curs de dezvoltare; uneori, le cumparam pentru ca reprezinta singura optiune sau pentru ca nu putem renunta la ele… si asta e! Dar cred ca cel mai revoltator este ca, atunci cand citesc etichetele hainelor din magazinele de firma, pe care le cumparam la preturi exorbitante, vad ca si ele sunt realizate tot prin exploatarea “femeilor asiatice” – lacomie de tip “vestic” ce nu discrimineaza in functie de gen. Si acestea sunt tot cele care, din alt unghi privite, nu sunt „suficient de feministe” pentru standardele noastre pentru ca vor sa stea acasa. Ma intreb cam cate dintre feministele occidentale verifica etichetele produselor pe care vor sa le cumpere. Si cate dintre ele decid sa nu le mai cumpere pentru ca “doresc o lume mai buna pentru femei”, si, in definitiv, pentru cate dintre ele „aceasta lume” include “TOATE FEMEILE”. Apoi, “in lupta pentru egalitatea de gen a oportunitatilor la locul de munca, as intreba daca misiunea pentru anumite feministe albe este aceea de a se alatura barbatilor albi pe scara privilegiilor si castigurilor monetare, sau mai degraba ar alege sa provoace puterea concentrata in mainile albilor bogati si exercitata asupra femeilor de toate etniile, precum si a popoarelor sarace din intreaga lume”.
“Pentru mine, ca femeie asiatica queer ce traieste in Aotearoa, rezistenta la asimilare, rezistenta activa impotriva rasismului si a suprematiei albe, provocarea elitismului de clasa, demolarea capitalismului care degradeaza oamenii si pamantul, precum si decolonizarea mea si a comunitatii mele, toate acestea reprezinta probleme feministe.”
[Ioana]