Recrutarea: o sagă fără sfârsit

De aproximativ trei luni de când am început munca de teren propriu-zisă pentru cercetarea despre care relatez, am vizitat 10 grădinițe, inclusiv o instituție pentru copii preponderent romi care are grupe de grădiniță si clase primare si funcționează ca o instituție de învățământ de re-integrare în scoală a copiilor care abandonează, sunt între mersul la scoală si riscul de abandon etc. Am mai vizitat un centru de zi pentru copii din familii defavorizate din punct de vedere financiar si care – la fel – funcționează ca si o grădiniță cu program prelungit si clase primare. Am vizitat si un centru pentru copii cu SIDA pentru că organizația neguvernamentală care are acest centru mai are si un centru de zi pentru copii tot din familii sărace. În toate aceste locuri am fost de cel puțin 2 ori, în unele locuri de 4-5 ori. Am vizitat două crese, dintre care a doua adăposteste si direcția creselor din localitatea unde cercetez. După mai bine de o lună de insistențe, mi s-a propus să duc 100 de scrisori spre împărțire părinților, adică la mai puțin de o treime din totalul familiilor care au copii înscrisi la cresă în acest an. Am dus spre împărțit alte 478 de scrisori invitând tot atâtea familii să participe la studiul meu în ultimele două luni în aceste 12 instituții de învățământ, cu alte 120 urmând a fi împărțite săptămâna aceasta în două noi grădinițe din oras. În plus, am rugat până acum 7 persoane să îmi spună dacă cunosc familii cu copii mici care ar putea fi contactați si întrebați dacă doresc să participe la studiul meu.

Rezultatul de până acum este următorul. Am realizat interviuri în sase familii cu 10 părinți, o bunică si o fostă bonă asimilată în familie ca si bunică. După ce am stabilit o zi si o oră pentru interviuri, o mamă a refuzat să mai răspundă la telefon si – am dedus – a dorit să-si retragă disponibilitatea de a participa. O mamă care s-a înscris a avut telefonul mobil închis tot timpul de la mijlocul lui februarie pănâ acum, neputând fi contactată. O mamă mi-a explicat la telefon, foarte în grabă, că ea nu stie despre ce e vorba, soțul ei i-a pus numele pe formularul de participare si revine să îmi spună dacă doresc să participe. Nu a mai revenit de mai bine de o lună si jumătate. O altă mămică îmi promite că vor participa, am primit si poze cu familia ei, si invitație pe hi5, dar de mai bine de o lună umblă prin spitale cu băiatul mai mic pentru un diagnostic misterios. O familie dintr-o zonă mărginasă a orasului, după ce am vorbit cu tatăl si a fost foarte doritor, a refuzat să participe pentru că doream să înregistrez interviurile. Mama mi-a strigat la întâlnirea cu ea că “nici vorbă să înregistrez ce zic” ei. O familie de care am aflat la centrul de zi pentru copii din familii dezavantajate mi-a ascultat prezentarea despre cercetare, au acceptat scrisoarea de invitație, dar când am revenit peste 10 zile să îi întreb, mama mi-a spus că tatăl nu vrea si nu vor participa. O familie recomandată de o cunostință drăguță, după mai multe telefoane politicoase, mi-a explicat că ea doreste să ia parte, dar soțul nu are timp, pentru că vine seara târziu si este foarte obosit, si deci nu pot lua parte. Într-o altă familie, în care bunica creste băiețelul de 2 ani, bunicul nu a dorit de nicio culoare să stea de vorbă cu mine, iar mama băiatului, care lucrează în SUA, nu avea chef să îsi petreacă timpul povestind cu mine de sărbătorile de Paste (ceea ce nu este foarte surprinzător). O altă doamnă, vecină cu un prieten, a dorit să ia parte, dar a spus că nu poate că nu se înțelege cu soțul si nu-l poate convinge să se implice si el.

Din aproape 600 de invitații si alte contacte personale, am primit – în afară de cele sase familii cu care am realizat deja interviuri – încă trei promisiuni si două posibilități de promisiune. Sper ca prin crese si alte două grădinițe să se mai înscrie lume, mai ales cu studii medii pentru că – în afară de o familie si o familie care a promis că va participa – cu toții în acest studiu sunt familii în care ambii părinți au studii superioare sau superioare avansate. Iar esantionul meu include în proporții egale si familii unde părinții au studii medii sau sunt fără studii.

Coordonatorul de teză mi-a spus că terenul se întâmplă întotdeauna altfel decât plănuit. Însă pentru mine progresează ca si un melc pe timp de secetă.

To be continued …

not so mainstream… mainstream media

Glamour Magazine, a relatively mainstream women’s publication recently published an article on the experiences of one transgender person… Just Another Girl (Who Used to Be a Boy) http://www.glamour.com/sex-love-life/2010/04/just-another-girl-who-used-to-be-a-boy. While the article offers a rather positive perspective on the struggles of transgender people, it is nonetheless a step that at least some in the transgender community appreciated, when the level of violence and discrimination against transgender people remains high, and sometimes seems to be increasing.

For something far more lighthearted, an interview with Ellen Page about abortion, roller-derby and many things in between. http://www.guardian.co.uk/theobserver/2010/apr/04/ellen-page-interview

when female nudity and sexist tropes do NOT coincide…

rarely does it become apparent that things are more complicated than “naked female body” = sexism, but it should be quite recognizable when you see it [text under “later edit”] just like it is obvious when it’s the common variety of misogynist imagery; it has to do with the way the gaze is engaged, with context and attitude and agency and message and history:

So I finally got around to seeing the much-discussed music video for Erykah Badu’s single “Window Seat,” from her new album New Amerykah Part Two (Return of the Ankh), which came out yesterday. In it, she is featured walking around a Dallas street, stripping before a gaggle of pedestrians before being shot. The video concludes with the word “GROUPTHINK” oozing in blue letters from her head and a spoken outro. I’ve since seen it several times and can now trail behind the tweets. If you haven’t seen it already, you can check it out here.

First off, I’ll come out and say that I like this music video. I’ve liked the song since I heard Badu perform it with longtime collaborators The Roots on Jimmy Fallon a few weeks back. I’m also really glad people are talking about it. As a long-time fan of her work, it’s about time people acknowledge that she has consistently been at the center of some of the most interesting, challenging, and readable music videos since the start of her career. “Honey” (which she co-directed) is my favorite video of the past few years — it’s overtly political, visually compelling, dense with references, takes a revisionist’s attitude toward music history, and is funny as hell. But she’s had me as a supporter since the first time I saw “On & On” back in 1997.

It’s a little disheartening that people are only now starting to talk about one of her music videos, as I think some of why Badu has been overlooked has to do with our culture’s racialized conceptions of how female musicians are supposed to comport themselves as video subjects across musical genres. White ladies like Björk or Madonna can “elevate” the medium to ”art,” but black women — usually packaged as R&B, hip hop, or pop stars — need to be commercially viable. If they’re down with glamour, spectacle, and easy objectification, so much the better.

Badu’s never played that game, and has perhaps been under the radar as a result. …

from “My thoughts on Erykah Badu’s “Window Seat”” @ Feminist Music Geek
(read the whole thing)

also read: “Freeing the Black Woman’s Body” @ The Root

and “Erykah Badu ‘Window Seat’: What Do Nude Bodies Mean?” @ Womanist Musings

Mitul bonelor iresponsabile

În interviurile cu familii cu copii mici pe care le-am realizat până acum, desi limitate la număr, am remarcat o idee recurentă. În timp ce atitudinile legate de grădiniță – mai ales cu program prelungit – sunt deseori influențate în mare parte de experiența părinților când au fost ei însisi copii în perioada socialistă, atitudinile legate de bone par să nu aibă vreun fundament la fel de palpabil.

Familiile care mi-au acordat interviuri ar putea fi categorisite în două: familii cu ajutor din partea bunicilor, respectiv familii cu ajutor plătit. Acest ajutor este de regulă o tanti pensionară, de regulă vecină, foarte drăguță si care deseori are rolul unei bunici deosebit de implicate. Aspectele pecuniare ale schimbului economic reprezentat de oferirea de servicii de îngrijirea copiilor mici sunt adesea privite ca o necesitate pentru ca prietenia să îndure si să rămână pozitivă. Banii care schimbă mâna sunt puțini, semnificativ mai puțini decât costurile unei grădinițe private cu raportul educatori : copii mic. Pe scurt, experiențele reale cu bone sunt în marea parte a cazurilor pozitive sau deosebit de pozitive, de pildă când copiii asimilează bonele ca membrii familiei si petrec timp cu ele chiar si după încetarea relației economice dintre familie si bonă.

Părinții care beneficiază de ajutorul generației pensionate din familie tind să plănuiască acest ajutor dinaintea venirii pe lume a copiilor. Fie că părinții solicită de la proprii-si părinți ajutorul acestora din urmă, fie că generația cea mai în vârstă doreste să ia parte la îngrijirea nepoților, unde există bunici pentru ajutorul cu copiii acestia există de la început, fără întrerupere. Aceste familii, deci, rar necesită si o bonă. În aceste contexte se vehiculează, am remarcat, mitul bonei iresponsabile, a unei femei care face ce face pentru bani, nu este interesată de nevoile copilului, nu observă personalitatea pruncului si ajută să se dezvolte intelectual si cognitiv etc. etc. Aceste femei nu au pregătire si pentru că sunt mai în vârstă se plictisesc usor si fac îngrijirea copiilor mecanic. Bonele acestea nu înțeleg în jurul căror lucruri se învârte cresterea copiilor. Există asumpția că îngrijirea ca si “labour of love”, cum a numit-o Hilary Graham, poate fi ‘practicată’ doar de membrii familiei, că ajutorul plătit nu poate oferi si dragoste contra cost, doar îngrijirea mecanică a copilului.

Doar că aceste opinii centrate pe instituția bonei din România nu au fundament palpabil ca si, de pildă, experiențele legate de cresă sau grădiniță a părinților, acum cu prunci proprii. Părinții cu ajutor din partea propriilor părinți nu au fost, cu unele excepții, niciodată în ipostaza de a încerca măcar să angajeze o bonă, deci opiniile legate de femeile care ar dori să presteze servicii de îngrijire a copiilor mici nu se fundamentează nici măcar pe întrevederi cu astfel de doamne.

Nu doresc să neg, nici măcar să neglijez experiențele acelor familii în care bone angajate au dat dovadă de diferite grade de indiferență sau, si mai rău, abuz. Nu doresc să sugerez că toate femeile pensionare care îngrijesc copii mici sunt deosebit de iubărețe, implicate, excelente îngrijitoare. Este, în schimb, interesant de remarcat că în locul unui mit că bonele pensionare fac deseori o treabă bună crescând copiii altora, perindă un mit al bonelor abuzive, lihnite după bani, pentru care îngrijirea este o activitate mecanică, lipsită de afecțiune si – din toate aceste motive – dăunătoare copiilor, deci de evitat. Iar preferința acestuia din urmă mit este fundamentat de asumpția că îngrijirea ca si “labour of love” este exclusiv domeniul relațiilor de rudenie, că o relație dintre un copil si o tanti ‘străină’ nu poate să devină, în timp, una impregnată de iubire.

new report: The Endless Ordeal of Women Migrants

The Endless Ordeal of Women Migrants

by EveryOne Group

Milan, March 26th, 2010. Women fleeing from countries where humanitarian crises are underway often fall victim to physical assault, violence and rape. Today, thanks to a report by Médecins Sans Frontiéres, numerous case have come to light of women being raped during their “journeys of hope”, on their way to Morocco, and sometimes on Moroccan soil. “They are horrifying figures,” say MSF, “because 59% of the women interviewed say they have suffered sexual assault”. In Libya (the country Italy has signed anti-immigration agreements with) the situation is even worse and should be the subject of indignation for all those who believe in civil values. There is much talk (in Italy and throughout the world) of the protection of women and children, but then – through irresponsible xenophobic policies – the authorities contribute to the ordeals that women, children and vulnerable citizens are going through. In Italy too, female “illegal” immigrants regularly fall victim to blackmail and violent treatment. Women who are “legally” here are often subjected to the same treatment and forced to provide “services” outside their normal work duties (under blackmail from employers or landlords) due to the difficulty of holding on to their residence permits, essential for remaining in Italy. This fear of becoming “clandestine” leaves them vulnerable to persecution and blackmail. Not to mention the women interned in the Centres of Identification and Expulsion. The Bossi-Fini law, the “security package”, the anti-immigrant measures are – there is no point in denying it – racial laws, and responsible for an endless ordeal for thousands of women and marginalized and destitute human beings. If only the institutions (both in Italy and in other EU countries, seeing xenophobia is now rife all over Europe) were to listen to the appeals and proposals of civil society and stop being blinded by racial hatred and a fear of refugees and minorities! We would then live in a proud and just Europe – not a continent where human rights are a “privilege” for the few, while the more vulnerable human beings are treated as slaves or pushed back as though they were filthy animals.

via C.

“MSF denounces the sexual violence against migrants on their way to Europe”
— For further information, see MSF document: Sexual Violence and Migration. The hidden reality of Sub-Saharan women trapped in Morocco en route to Europe

Queer Bucharest Biennale

The Queer Bucharest Biennale was recently called into being (pls see below).
Queer Bucharest Biennale 2010
For the opening of the biennial, streets, buildings, public transportation and fellow citizens will be tagged with colour stickers, stating the taglines of the QBB. Whether it be a provocation, blasphemy, a short legislative poem or a dirty word, we would very much appreciate your contribution (up to like 10 words). *

It has been decided. The next Bucharest Biennale will be the fourth in a row of biennials directed and curated by men, which for the current edition have selected the noble imperative “Handlung” to denominate its aspirations. But despite the engaging rhetoric, the Bucharest Biennale has so far neglected to address the persistent marginalization of the queer community as part of its agenda. In response to the Bucharest Biennale’s incitement to action and as an attempt to engage the art community of a city, in which the number of attendants at the annual Gay Fest amounted to less than 300, and the reason why 2009 is reported to have been the first year without casualties is that the attendants were escorted by more than twice as many police, including K9 and horse-mounted units, we decided to reclaim the biennial by hijacking its identity, colouring and renaming it.

The Queer Bucharest Biennale will be in the streets of Bucharest as of 21 May 2010 for our little share of Handlung.

xyo,
QBB
please pass this on

Ana-Maria Avram – o compozitoare

Ana-Maria AvramAna-Maria Avram n.1961 la Bucuresti este o compozitoare de muzica clasica contemporana, parte din curentul spectral. Am decis sa postez aceasta scurta prezentare fiindca de multe ori nu stim ce si cine ne incojoara.

Un ghid despre muzica lui Ana-Maria Avram si Iancu Dumitrescu (alt compozitor care se incadreaza in acelasi curent) / Ana-Maria Avram pe wikipedia / un site intreg despre Ana-Maria Avram (inclusiv un interviu in franceza)

Compozitia “Endless Burning Fire” (live, Londra, 2008) poate fi descarcata aici de la revista The Wire.

din descrierea Festivalului SĂPTĂMÂNA INTERNAŢIONALĂ A MUZICII NOI din 2004

Compozitoare, pianistă, dirijoare. Creatia sa cuprinde peste 70 de opusuri simfonice, camerale si muzică asistată, de ordinator. Lucrŕrile sale sunt prezentate în premieră în Bucuresti, NewYork, Boston, Sandford, Viena (Wien Modern 1992 – 1994), Paris (Radio France, Theatre de la Ville), Londra (Royal Festival Hall ), Nancy, Alicante, Baden-Baden, Darmstadt, Basel, Moscova, Belgrad etc, în interpretarea unor ansambluri celebre: “Solistii Orchestrei Nationale a Frantei” (Paris), Kronos Quartet (San Francisco), 20 Jahrhundert Ensemble (Viena), Filarmonica “George Enescu”, Orchestra Nationala Radio, Orchestra de Camera Radio, Ars Nova, Hyperion. In 1995, opera radiofonică ‘On the Abolition of the Soul’ pe texte de Emil Cioran, comandă, Radio France, este editată, în “Antologia Prix Italia 1949 – 1995”, dublu CD Radio France. Muzica sa este editată, de ARTGallery, Radio France (Paris), ReR Megacorp (Londra), MusicWorks (Toronto), Banannafish ( Los Angeles), Electrecord (Bucresti) si Edition Modern (Londra – Paris). In 1992, apartia volumului “Roumanie, terre du neuvičme ciel” un amplu interviu cu muzicologul francez Harry Halbreich. Contributii muzicologice importante: ‘Ana Maria Avram and Iancu Dumitrescu’ – Musicworks Nr 71, ‘Being composer’ – MusicWorks nr.76 (2000); ‘Ana-Maria Avram: an adventure in experimental music’, Banannafish, Los Angeles nr.15 (2001). In 1994 i se decerneaza Marele premiu al Academiei Române. Este membru al SACEM- Paris, UCMR- Bucuresti, Membru al Ansamblului Hyperion, pe care îl dirijează, împreună, cu Iancu Dumitrescu.
Lux Animae

“Lux Animae” pentru ansamblu şi sunete asistate de ordinator, în primă audiţie absolută, a fost compus în 2004, pentru Ansamblul HYPERION.