new book: girls to the front … the true story of the riot grrrl revolution

Riot Grrrl roared into the spotlight in 1991: an uncompromising movement of pissed-off girls with no patience for sexism and no intention of keeping quiet. Young women everywhere were realizing that the equality they’d been promised was still elusive, and a newly resurgent right wing was turning feminism into the ultimate dirty word. In response, thousands of riot grrrls published zines, founded local groups, and organized national conventions, while fiercely prophetic punk bands such as Bratmobile, Heavens to Betsy, Huggy Bear, and Bikini Kill helped spread the word across the US and to Canada, Europe, and beyond.

Girls to the Front, the first-ever history of Riot Grrrl, is a lyrical, punk-infused narrative about a group of extraordinary young women coming of age angrily, collectively, and publicly. A dynamic chronicle not just of a movement but of an era, this is the story of a time when America thought young people were apathetic and feminism was dead, but a generation of noisy girls rose up to prove everybody wrong.

more about the book here: http://www.girlstothefront.com/

din istorie IV

Ana Lupas

am descoperit-o pe Ana Lupas in cadrul unui curs care cartografia arta romaneasca de dinainte de 1989. Subtil provocatoare si cultivata intr-un cerc restrans ( Grupul Sigma), Ana Lupas  devine promotorul unui tip de feminism ce se intrepatrunde cu preocuparile ei legate de ecologie. Desi lucrarile ei se insereaza neagresiv in mediul natural aka satul natal Badacin , ele nu sunt lipsite de  nuante de manifestare a opzitiei fata de arta dictata de centru. Humid instalation din satul Margau, confera intinsului de rufe pe sarma alte conotatii. Ea reuseste sa rastalmaceasca traditionalul intr-un alt sens, total diferit de cel care se afla deja in slujba sistemului comunist.Ana are subtilitatea de a deveni o alta atunci cand situatia o impune:  desi “supraveghea” tinerii artisti stagiari din cadrul atelier 35 in Transilvania, ea va deveni un factor diriguitor, un factor de destabilizare a atitudinilor artistice create de regim.

sursa foto

The Feminist Poster Project: Call for action – call for contributions!

The Feminist Poster Project: A space to find + share feminist posters


The Feminist Poster Project is a new initiative to encourage designing, printing, sharing and distributing feminist posters and putting up them in public places. Sexist advertisement and misogynist media are all around us. If we want to fight this patriarchal propaganda, we have to produce our own images and messages. I would like to see feminist posters on walls, feminist signs over sexist ads, feminist stickers on street signs and feminist postcards in our letterboxes. I would like to see a change in our environments and a change in people’s minds. I hope the Feminist Poster Project can help to achieve this.

Take a look at: http://feministposterproject.wordpress.com
more

deschiderea expozitiei papergirl! (14-30 august)

papergirl expo posterlucrarile adunate pentru proiectul papergirl vor putea fi vazute pentru 2 saptamani, inainte de a fi impartite oamenilor pe strada:

Timp de 6 luni am strâns lucrările pe care acum, în cea de-a doua etapă a proiectului vă invităm să le vedeţi.

Prin urmare, pe 14 august deschidem expoziţia care va fi găzduită timp de 2 săptămâni, în Home Mătăsari.

… Avem mai mult de 80 de artisti prezenţi în expoziţie şi mai multe sute de lucrări pe care le puteţi răsfoi.
Iar dacă te-ai hotărât mai târziu că ai vrea să participi, adu-ne lucrările tale şi lasă-le în cutia poştală de la intrare!

detalii pe site-ul ro.papergirl

update: coltul fia la expozitie si o poza mai de-aproape:

update 2: poza cu cineva primind prin papergirl o lucrare realizata la unul din atelierele fia:

why misogynists make great informants…

An article originally published in make/shift magazine (Spring/Summer 2010):
Why Misogynists Make Great Informants: How Gender Violence on the Left Enables State Violence in Radical Movements

… Despite all that we say to the contrary, the fact is that radical social movements and organizations in the United States have refused to seriously address gender violence as a threat to the survival of our struggles. We’ve treated misogyny, homophobia, and heterosexism as lesser evils—secondary issues—that will eventually take care of themselves or fade into the background once the “real” issues—racism, the police, class inequality, U.S. wars of aggression—are resolved. There are serious consequences for choosing ignorance. Misogyny and homophobia are central to the reproduction of violence in radical activist communities. Scratch a misogynist and you’ll find a homophobe. Scratch a little deeper and you might find the makings of a future informant (or someone who just destabilizes movements like informants do).

… Dismantling misogyny cannot be work that only women do. We all must do the work because the survival of our movements depends on it. Until we make radical feminist and queer political ethics that directly challenge heteropatriarchal forms of organizing central to our political practice, radical movements will continue to be devastated by the antics of Brandon Darbys (and folks who aren’t informants but just act like them). A queer, radical, feminist ethic of accountability would challenge us to recognize how gender violence is reproduced in our communities, relationships, and organizing practices. …

As angry as gender violence on the Left makes me, I am hopeful. I believe we have the capacity to change and create more justice in our movements. We don’t have to start witch hunts to reveal misogynists and informants. They out themselves every time they refuse to apologize, take ownership of their actions, start conflicts and refuse to work them out through consensus, mistreat their compañer@s. We don’t have to look for them, but when we are presented with their destructive behaviors we have to hold them accountable. Our strategies don’t have to be punitive; people are entitled to their mistakes. But we should expect that people will own those actions and not allow them to become a pattern.

We have a right to be angry when the communities we build that are supposed to be the model for a better, more just world harbor the same kinds of antiqueer, antiwoman, racist violence that pervades society. As radical organizers we must hold each other accountable and not enable misogynists to assert so much power in these spaces. Not allow them to be the faces, voices, and leaders of these movements. …

by Courtney Desiree Morris @ INCITE! Blog!
via Living Opposed to Violence and Exploitation

Interviu si carte: Heather Corinna (Scarleteen.com)

Un interviu [en] cu Heather Corinna, fondatoarea site-ului Scarleteen – Sex Ed for the Real World
de Chally, cu blogul Zero at the Bone

(cartea ei S.E.X.: The All-You-Need-To-Know Progressive Sexuality Guide to Get You Through High School and College este un nou titlu care apartine mobilobibliotecii noastrez., multumim pentru donatie!)

Bucătăria unei cercetări: aspecte etice ale recrutării

Citind un articol pe transindex.ro (http://itthon.transindex.ro/?cikk=12103) despre o comunitate de romi de lângă Sfântu Gheorghe, mi-am dat seama că o disponibilitate similară m-a primit si pe mine în multe familii, mai ales de la țară si mai ales puțin educate, când am dorit să povestesc cu părinți si bunici despre îngrijirea copiilor. Bine-nțeles, au fost si multe refuzuri, de obicei pasate femeilor sau, într-un caz recent, fetei de 12 ani, care a fost pusă de mama ei să îmi zică că ei nu doresc să participe în studiul meu.

Însă disponibilitatea de a sta de vorbă, deschiderea cu care mi-au povestit tot felul de chestiuni legate de viața privată a familiei si a membrilor acesteia m-a luat de multe ori prin surprindere mai ales că nu odată am întâlnit situații în care persoane de acces în comunități pe care nu le stiam, angajați ai Primăriilor sau lideri informali în comunități locale, mi-au spus că acesti oameni nu stiu să povestească, să se exprime, să îmi zică ce vreau eu să aflu (!!!). Acest post este o mulțumire pentru toți cei care au decis să stea de vorbă cu mine pentru studiul meu. Si doresc să mulțumesc tuturor participanților în ciuda faptului că stiu că interviurile au fost de foarte multe ori la fel de valoroase pentru participanți ca si pentru mine, desi în alte feluri. De foarte multe ori mi s-a întâmplat ca persoanele cu care am stat de vorbă să îmi multumească pentru poveste, să îmi spună că le-a făcut foarte mare plăcere să stea de vorbă. Faptul că până la urmă interacțiunile cu aceste familii au fost schimburi plăcute si nu un act de caritate din partea lor nu ia cu nimic din recunostința mea pentru fiecare participant în parte.

Iată câteva momente care ilustrează natura acestui schimb dintre mine ca si cercetător si participanți.

Recent m-am dus la o familie, să le spunem Pop, într-un sat pentru interviu. Sunasem cu 5 minute înainte pentru că mă rătăcisem, dar aveam coordonatele si eram pe drumul bun. Am căutat a treia casă pe stânga. Era câine la usă, lătra, si gândeam că dacă stiu că vin, îmi deschid. După 4 minute a apărut ea. M-am prezentat, i-am zis că am venit pentru studiu, că am vorbit cu soțul acum 10 minute. Îi ziceam doamna Pop. Părea un pic derutată, el nu era, era dus în sat, dar m-a invitat în casă, să îmi facă cafea. Când am întrebat-o unde sunt copiii, că despre ei vom povesti, mi-a zis că ea a avut două sarcini extrauterine, nu are încă copii, acum este primul pe drum, mi-a arătat o burtică în devenire. Oooops, zic, păi am venit la familia Ion si Maria Pop. A, zice, e casa următoare, mai sus, tot verde. Dar să rămân la o cafea! Când am plecat mă gândeam cât de usor mi-a mărturisit de sarcinile pierdute, desi eram o persoană ce o vedea pentru prima dată. Chiar dacă zâmbăreață.

Tot recent am fost la altă familie recomandată de o cunostință a unei alte familii participante. Am sunat să întreb dacă sunt interesați si el m-a invitat la ei acasă. Să aflu că au un bebe de 3 săptămâni, ceea ce îi excludea din esantionul meu. Însă păreau amândoi, mai ales el, atât de doritori să îmi vorbească de copilul mare încât am decis să rămân. Am aflat si că băiatul nu a fost dorit, ea voia să îl abandoneze, el si-a cunoscut copilul când avea aproape un an, că al doilea este si ultimul pentru că ea “si-a legat trompele”. Lucruri care, credeam eu, oamenii nu le spun la oricine si la o oră după ce te vezi prima dată cu omul. Spre surprinderea mea, în timpul interviului cu ea, vecina care fusese în vizită si mai devreme a revenit să mă invite si la ea să stau de vorbă si cu ea. S-a auto-invitat practic în studiu, bănuiesc că din dorința de a-mi povesti. Cuplul la care am realizat interviurile m-a chemat în vizită când mai sunt prin localitate.

O altă mamă mi-a mărturisit cu lacrimi că soacra ei si alte “neamuri” ale soțului o blamează pe ea că si cel de-al doilea copil, pe drum, este băiat. Este al patrulea nepot al soacrei, tot băiat, ceea ce exclude o nepoțică. Mi-a zis că a citit si în cărți de la care vine sexul copilului, de la mamă sau tată si a zis, dar tot îi dau de înțeles rubedeniile că ea este de vină. Părea la fel de speriată si de niste analize care au iesit neconclusive si îmi explica că pe soțul ei nu-l sperie ideea că noul bebe ar putea fi nesănătos în vreun fel. Mi se părea că sunt într-o postură în care poate fusese doar ginecologul ei, însă nestiind de atâtea informații despre relațiile conjugale ale acestei femei câte stiam eu. Era un moment în care m-am gândit să mă implic mai mult decât cercetătorul când vine, colectează datele, apoi pleacă si nu mai revine: să mă implic personal. Într-un final nu am făcut-o din motive etice: nu sunt în poziția în care să pot interveni, după judecățile mele, într-un posibil conflict. Chiar dacă am fost implicată prin faptul că stiam de el.

Într-o altă familie, unde mama este singurul copil si mama ei este descrisă ca si băgăreață si autoritară, mare parte din interviul de peste 2 ore cu tatăl a fost despre procesul de alienare de la fetele lui datorită faptului că soția lui si mama ei practic i-au tăiat sansa de a se implica, după puterile lui, în cresterea lor. Mi-a vorbit aproape în soaptă, desi usa de la cameră era închisă, despre cât de inutil a fost făcut să se simtă în jurul lor si că egoul lui masculin suferă mult de pe urma acestui fapt. Căuta cuvintele: nu cred că a mai vorbit despre asta nimănui, însă avea încrederea că eu nu voi vorbi despre asta apoi soției lui.

Am vorbit cu doi bărbați care mi-au descris în detaliu modul în care ‘faultează’ statul cât timp sunt în concediu de îngrijire a copilului, la mica înțelegere cu angajtorul pentru că sunt considerați indispensabili de către acesta.

Este această deschidere, voluntar oferită, fără temeri si fără frici de exploatare care necesită considerație. Este respectul față de aceste persoane si aprecierea onestității lor care mă face să scriu anonim despre demersul meu asa-zis stiințific care îi implică si pe ei. Este, pe de altă parte, o resursă care cred că (încă?) caracterizează mulți români: disimularea am simțit-o rareori, mai ales în dialoguri despre grădiniță sau mersul la scoală în familii deosebit de sărace, cu părinți analfabeți, marginalizați social si rezidențial. În rest, toate persoanele cu care am vorbit, aproape de 80, mi-au dezvăluit lucruri despre care nu au mai vorbit niciodată nimănui. Si spun resursă pentru că este ceva fără preț pentru oricine care încearcă să cerceteze aspecte din viața de zi cu zi a oamenilor precum este, de pildă, îngrijirea copiilor, prin narativele lor. Cred, asadar, că aspectele etice ale oricărei cercetări care implică ‘subiecți’ umani trebuie să fie în fiecare moment gândite, luate în considerare. Modul cum iei de la persoana care îți dăruieste cu onestitate narativa sa este mult mai important, cred, decât ceea ce ‘găsesti’ ca si cercetător de pe urma acestor narative.