JUDITH BUTLER TURNS DOWN CIVIL COURAGE AWARD FROM BERLIN PRIDE: “I MUST DISTANCE MYSELF FROM THIS RACIST COMPLICITY”
Press Release by SUSPECT on the events of the 19th June, 2010As Berlin Queer and Trans Activists of Colour and Allies we welcome Judith Butler’s decision to turn down the Zivilcourage Prize awarded by Berlin Pride. We are delighted that a renowned theorist has used her celebrity status to honour queer of colour critiques against racism, war, borders, police violence and apartheid. We especially value her bravery in openly critiquing and scandalising the organisers’ closeness to homonationalist organisations. Her courageous speech is a testimony to her openness for new ideas, and her readiness to engage with our long activist and academic work, which all too often happens under conditions of isolation, precariousness, appropriation and instrumentalisation.
Sadly this is happening once again, for the people of colour organisations who according to Butler should have deserved the award more than her are not mentioned once in the press reports to date. Butler offered the prize to GLADT (www.gladt.de) , LesMigraS (www.lesmigras.de), SUSPECT and ReachOut (www.reachoutberlin.de), yet the one political space mentioned in the reports is the Transgenial Christopher Street Day, a white-dominated alternative Pride event. Instead of racism, the press focuses on a simple critique of commercialisation. This even though Butler herself was quite clear: “I must distance myself from complicity with racism, including anti-Muslim racism.” She notes that not just homosexuals, but also “bi, trans and queer people can be used by those who want to wage war.”
Continue reading
Category Archives: intersectionalities
Lansare publicatie “Priveste-ma asa cum sunt. Imagini si cuvinte ale femeilor rome”
Grupul h.arta împreună cu Centrul C.A.R.E. şi Centrul pentru Studii Rome vă invită vineri, 4 iunie, orele 16:00, la Colegiul Naţional Bilingv George Coşbuc din Bucureşti (Strada Olari, nr. 29-31, sector 2), să luaţi parte la lansarea publicatiei „Priveşte-mă aşa cum sunt. Cuvinte şi imagini ale femeilor rome”. Lansarea va fi însoţită de o serie de dezbateri organizate şi susţinute de membrii/ele Centrului C.A.R.E.
Aceste evenimente se desfăşoară în cadrul proiectului Priveşte-mă aşa cum sunt. Cuvinte şi imagini ale femeilor rome, proiect care se adresează, în aceeaşi măsură, celor marginalizaţi/ marginalizate, în speranţa că ar putea servi ca un instrument care să provoace o analiză a situaţiei lor în perspectiva unei schimbări, cât şi majoritarilor, ca un instrument care să-i determine să conştientizeze şi să-şi recunoască propria situaţie privilegiată, indiferent că e vorba de privilegiul de a fi „alb”, privilegiul masculin, de clasă socială, etc. Publicaţia Priveşte-mă aşa cum sunt. Cuvinte şi imagini ale femeilor rome este concepută în cadrul proiectului mai sus menţionat şi îşi propune să provoace dezbateri în licee despre rasism, sexism, marginalizare şi strategii de combatere ale acestora.
Proiectul este finanţat de către programul Democracy Small Grants al Ambasadei SUA în România.
Pentru mai multe informaţii privind proiectul şi publicaţia realizată vă invităm să accesaţi blogul www.seemeasiam.wordpress.com,
de unde publicaţia se poate descărca gratuit.
and another intersection to consider: dairy is a feminist issue
“dairy is a feminist issue.” @ vegina
via The Vegan Police
Feminism brought me to a place where I could begin to think about embracing veganism as a necessary part of an ethic of social justice. Feminist ideology, a reading of Carol Adams’ The Sexual Politics of Meat and visiting a small family dairy allowed me the pull I needed to abandon my “pescatarianism” for veganism. Veganism is an ethic of (non)consumption that most closely reflects my feminist ideology. It is one way in which I can make a simple choice every time I eat that is overtly political in its message. Veganism is a daily practice that reflects an ethic of care and compassion and equality that is often lacking among humans. Veganism has also allowed me the ability to acknowledge that the oppression of non-human animals and women are mutually reinforcing.
I see a lot of my feminist nightmares played out on female-bodied individuals who are exploited by the […] dairy industry …
various feminist intersections
some excellent and thought-provoking recent pieces via Bitch Magazine blogs:
“Feminist Intersection: On hipsters/hippies and Native culture”
Lately I’ve had my fair share of run-ins with the hipsters and hippies, as well as the hippie/hipster “culture” at large, and have become increasingly annoyed at their depiction/co-option of my ethnicity as a First Nations person. […] I know my parents, grandparents, aunties and uncles have had to deal with this in their time and it’s certainly not a new thing –but it’s 2010 and not only does it still continue strongly to this day – it’s taken some interesting turns down the erasure of true origins road. …
“Adventures in Feministory: Sara Estela Ramírez”
Called the “muse of Texas” in her 1910 obituary, Sara Estela Ramírez was a poet and activist in the politically-charged border town of Laredo, and used her words to inspire workers and women alike.
Born in 1881 in Coahuila, Mexico, she helped raise her younger sister when her mother died early on. They moved to Laredo, Texas in about 1897, where Ramírez began teaching. Although Laredo had always had a mostly Mexican population (seeing that it was part of Mexico a few decades earlier…that’s another story), when the Mexican revolution began in 1910, its population swelled as more Mexicans left the country seeking refuge and work. …
Sex slavery yields around $12 billion a year and harms about 4 million women, girls, and young boys around the world. On April 23, 2010 Arizona Gov. Jan Brewer signed into law the state’s undocumented immigration law (aka “breathing while brown”). Psychology professor Kevin MacDonald continues to receive attention for promoting anti-Semitic arguments and remains the darling of white supremacist bigots. Between 2006 and 2008, violence toward queer and transgender people increased 26 percent.
Connecting these global dots is the fact that hate-speech, hate-motivated violence, and gender-based crime can incite widespread fear, frustration, isolation, and anger, even among those who are not directly victimized. …
“Autostraddle Roundtable: Becoming Queer Feminists (Part 1)”
Though it’s officially defined as a belief in gender equality, the word “feminist” seems to mean different things to different people…
Who doesn’t believe in equality? Assh*les, that’s who. But tell that to your brother when he wants you to stop pointing out every misogynistic moment in Two a Half Men, or your Mom when she wonders why you’re so angry or Scott Baio, who thinks feminists are all lesbian shitasses.
Maybe you get judged for being a feminist, maybe you don’t bring it up with your family, or maybe you’re way past that and you’re introducing feminism to your own children. Or maybe you don’t even identify as a feminist at all.
Autostraddle was founded way back in March 2009 in part to push our radical lesbian feminist agenda, obviously.
But for those of us who do, especially those of us also campaigning actively against racism and homophobia in our own lives, we often wonder: What is the purpose of all this shouting and “consciousness-raising”? How do we turn our anger into activism? How do we make it work? …
The Splendid Table Radio: Why are there no famous female chefs?
“Writer Charlotte Druckman talks with Lynne about what she sees as the dearth of great female chefs.” Druckman does a great job here talking about the ways in which female chefs are marginalized/tokenized by the mass media.
“Raising Trouble: Does Pink Really Stink?”
The merchants of pink would have loved School Picture Day at my son’s preschool: hardly any other color was visible on the little girls. Naturally I was thrilled to learn about an organization called Pink Stinks, a UK-based project – founded by twin sisters, both mothers of girls — seeking to challenge “the culture of pink which invades every aspect of girls’ lives.” This group has, among other achievements, successfully pressured Sainsbury’s, a major UK clothing retailer, to stop gender stereotyping in its kids clothing sections. Awesome, obviously. I wish there were more groups like this everywhere.
But I’m curious what we should think of the vilification of pink. …
recezie de carte: “Nasterea. Istorii traite”
Nasterea. Istorii traite.
Coordonat de M. Miroiu si O. Dragomir
2010, Polirom
Nasterea unui ‚Subiect’
Am comandat cartea ca o lectura pe care am considerat-o, cu mari sperante, sa fie relevanta pentru activitatile mele academice. In acelasi timp, insa, trebuie sa spun ca cea mai iubita carte a mea din copilarie este un mic volum care prezinta sarcina. Pe fiecare pagina este desenata aceeasi mamica in fiecare luna a sarcinii, translucida, astfel incat se vede stadiul de dezvoltare a bebelui. Si in fiecare luna mai este desenata o floare care infloreste in acea luna. În cartea mea, pagina cu liliacul mov arata o mamica subtire cu o mogaldeata cu capsor si coloana vertebrala, dar fara picioare sau maini bine formate. Si tot creste, pana cand, la nastere, mamica primeste un mare buchet de trandafiri rosii de la tatal aflat in vizita. Sunt fascinata de maternitate, de sarcina, de fenomenul nasterii desi eu nu am fost niciodata insarcinata macar, daramite mama.
Am comandat cartea, deci, din interese intelectuale si pregatirea pe care am facut-o pentru lecturarea ei a fost de natura intelectuala mai degraba. De aceea am fost destul de enervata cand am citit Cuvantul inainte si micile descrieri despre autoare: toate aveau studii superioare, mai mult decat atat, studii superioare aprofundate, si nu una dintre co-autoare era ba filosof, ba membra a academiei sau cel putin pedagog. Erau toate, deci, o sub-specie a femeilor romane deosebit de aparte. „Pentru cine a fost scrisa cartea asta? Pentru restul femeilor cu doctorate in tara asta?” m-am intrebat inainte sa ma apuc sa citesc istoriile traite propriu-zise.
In al doilea rand mi s-a parut ca toate erau apropiate Mihaelei Miroiu sub o forma sau alta, dar acest lucru il pot spune o infima parte a femeilor din Romania. Cand am terminat cartea am citit si ghidul care statea la baza fiecarei relatari din carte si care, printre altele, mentiona ca potentialele autoare trebuie sa fie „foarte auto-reflexive”, „sa scrie bine si sa vrea sa scrie”. Toate acestea mi-au dat de inteles ca femei cu studii medii sau cu educatie putina, din localitati mai marginase „capitalei” sau Hunedoarei, neconectate retelei de cunostinte Mihaelei Miroiu nu aveau nicio sansa sa fie reprezentate in aceasta carte. Din simplul motiv, probabil, pentru ca nu se regasesc in aceasta retea de cunostinte si pentru ca exista sansa ceva mai mica sa fie „foarte auto-reflexive” sau „sa scrie bine”. Cred ca o carte deosebit de asemanatoare, dar cu amintirile altor tipuri de femei, ceva mai „reprezentative” mamelor de acum 50 de ani si de acum, ar fi un volum II. foarte bine-venit. Nivelul de educatie, localitatea de resedinta, chiar si etnia – dupa cum arata cercetarea lui Enikő Magyari-Vincze et al. din ultimii ani – promit sa fie deosebit de relevante pentru experientele de maternitate ale mamelor care au nascut de-a lungul timpului in Romania ultimelor decenii.
O alta sursa de enervare a mai fost faptul ca toate femeile scriau in anul de gratie 2009, ceea ce facea ca amintirile mamelor care nasteau in anii ’50-’60 sa fie semnificativ mai diferite de amintirile mamelor care au nacut in ultimii 5-10 ani. Mi s-a parut atunci ca aceasta este, ca si selectia co-autoarelor, un rezultat al modului – mi se pare si acum – comod de realizat volumul. În retrospectiva, nu cred ca acest lucru conteaza la o carte care nu s-a dorit de la bun inceput a fi foarte „relevanta stiintific” si care, dupa parerea mea, este un experiment deosebit de reusit in materie de non-fictiune cu o agenda feminista academica / activista. Ceea ce cred, insa, este ca relatari contemporane ale unor experiente din aceeasi perioada – sa zicem anii ’50-’60, sau anii ’80 – ar trebui in sine sa formeze un volum, poate III., dintr-un ipotetic ciclu de „Nasterea. Istorii traite”.
Un ultim lucru care mi s-a parut deosebit de regretabil, desi la lecturarea ghidului mi-am dat seama ca ar fi existat potential pentru contracararea acestei lipse, a fost lipsa vocii tatilor. Sarcina si nasterea, dupa cum scriu multe femei in volum, este o experienta care transforma intr-o masura fara precedent femeia si, de multe ori, o ajuta sa isi articuleze, sa isi dobandeasca o feminitate desavarsita. Barbatii nu nasc, intr-adevar, dar experienta sarcinii partenerei lor, experienta nasterii partenerei si apoi a ingrijirii copilului este – probabil – o perioada de transformare si pentru ei, posibil asumarea unei masculinitati desavarsite. Or tocmai acest lucru lipseste din volum: vocea barbatilor care in cele noua luni au devenit tati. Cred ca acest subiect ar putea fi un volum IV. din ipoteticul ciclu despre nastere in Romania, initiat de volumul Mihaelei Miroiu si Otiliei Dragomir.
Apoi m-am dat pe lecturat. Captivant este putin spus. Uneori ma gaseam nerabdatoare sa termin un capitol, alteori citeam lent, reciteam, bucurandu-ma de frumusetea prozei. Apoi ma minunam de cat de diferite sunt femeile in situatii foarte similare, in contexte deosebit de similare. Am aflat cu stupoare de practica limitarii cezarianelor din era ceausista si am apreciat informatiile legate de cuantumul mitelor ce s-au dat / se dau in maternitati zise publice pentru o nastere in Romania. Am ras cu hohote de diferitele personaje episodice din unele relatari, m-am oripilat de lipsa de verticalitate a multor practicieni din obstetrica romaneasca. Cu cat citeam mai mult, cu atat deveneam mai angrenata intr-o stare imbibata de miracolul nasterii. Desi nu am fost expusa la o nastere in ultimii cel putin patru ani printre rudele si apropiatii mei, m-am trezit vorbind, visand si gandind la viitoarele mele sarcini, nasteri, copii mai tot timpul. Este cea mai mare contributie a cartii: te face sa te imaginezi insarcinata, pregatindu-te sa nasti, nascand. Este ca si un manual deghizat pentru femei in asteptararea unui copil ale carui invataturi le absorbi pentru ca sunt facute sa fie invatate simtind, imaginand, nu gandind, rationand.
Cred ca, in ciuda neajunsurilor descrise la inceputul acestui text, cartea este un exceptional prim pas in directia „vorbirii” despre sarcina si nastere in viata de zi cu zi, in directia scoaterii sarcinii si nasterii din dormitorul acelora care tocmai au facut un copil. Ca si alte aspecte intime ale corporalitatii noastre, naturale sau datorate unor afectiuni sau boli, sau a relatiilor dintre oameni, sarcina si nasterea trebuie sa inceteze nu doar ca tabu-uri, ci si ca non-subiecte, non-subiecte pentru mult femei tinere si barbati tineri care se gandesc ca sunt foarte departe de a fi parinti. Pentru mine cartea aceasta reprezinta nu de-tabuizarea sarcinii si nasterii, ci mai ales aducerea in prim plan, ca un subiect de poveste, preocupare emotionala si intelectuala, aspect important al vietii de zi cu zi, a sarcinii si nasterii. Atat pentru femei, cat si pentru barbati. Cred ca volumul m-a ajutat sa imi aduc aminte din nou de fascinatia de neexplicat fata de acest proces fiziologic-emotional-conjugal-social.
Nu stiu cum reflecteaza persoane care nu doresc sa aiba copii asupra volumului …
Inchei prin a spune ca aceasta carte este pretioasa din mai multe puncte de vedere. Faptul ca de-tabuizeaza si pune capat statusului de non-subiect al sarcinii si nasterii am mentionat-o deja. În plus, insa, ofera istorii subiective din diverse perioade din Romania recenta si contemporana, deosebit de interesante pentru generatii care nu au trait acele vremuri sau le-au trait cu alti „ochi”, deschizand astfel mici geamuri catre acei ani. Ofera, deci, o documentare aparte a unei istorii recente, deosebit de putin documentate, care poate servi si scopuri stiintifice fara doar si poate. Si, dupa cum mai scriam, volumul mi se pare ca este primul intr-un posibil ciclu intitulat „Nasterea. Istorii traite” care sper sa continue cu relatarile altor tipuri de persoane despre sarcina, nastere si perioada imediat post-partum, cum ar fi femei cu mai putina educatie decat doctorate, barbati deveniti tati, femei care sunt acum bunici sau strabunici, femei care s-au despartit de nou-nascutii lor dupa nastere din diferite motive etc.
Bori Kovács
Aprilie 2010, Tirgu Mures
when female nudity and sexist tropes do NOT coincide…
rarely does it become apparent that things are more complicated than “naked female body” = sexism, but it should be quite recognizable when you see it [text under “later edit”] just like it is obvious when it’s the common variety of misogynist imagery; it has to do with the way the gaze is engaged, with context and attitude and agency and message and history:
So I finally got around to seeing the much-discussed music video for Erykah Badu’s single “Window Seat,” from her new album New Amerykah Part Two (Return of the Ankh), which came out yesterday. In it, she is featured walking around a Dallas street, stripping before a gaggle of pedestrians before being shot. The video concludes with the word “GROUPTHINK” oozing in blue letters from her head and a spoken outro. I’ve since seen it several times and can now trail behind the tweets. If you haven’t seen it already, you can check it out here.
First off, I’ll come out and say that I like this music video. I’ve liked the song since I heard Badu perform it with longtime collaborators The Roots on Jimmy Fallon a few weeks back. I’m also really glad people are talking about it. As a long-time fan of her work, it’s about time people acknowledge that she has consistently been at the center of some of the most interesting, challenging, and readable music videos since the start of her career. “Honey” (which she co-directed) is my favorite video of the past few years — it’s overtly political, visually compelling, dense with references, takes a revisionist’s attitude toward music history, and is funny as hell. But she’s had me as a supporter since the first time I saw “On & On” back in 1997.
It’s a little disheartening that people are only now starting to talk about one of her music videos, as I think some of why Badu has been overlooked has to do with our culture’s racialized conceptions of how female musicians are supposed to comport themselves as video subjects across musical genres. White ladies like Björk or Madonna can “elevate” the medium to ”art,” but black women — usually packaged as R&B, hip hop, or pop stars — need to be commercially viable. If they’re down with glamour, spectacle, and easy objectification, so much the better.
Badu’s never played that game, and has perhaps been under the radar as a result. …
from “My thoughts on Erykah Badu’s “Window Seat”” @ Feminist Music Geek
(read the whole thing)
also read: “Freeing the Black Woman’s Body” @ The Root
and “Erykah Badu ‘Window Seat’: What Do Nude Bodies Mean?” @ Womanist Musings
new report: The Endless Ordeal of Women Migrants
The Endless Ordeal of Women Migrants
Milan, March 26th, 2010. Women fleeing from countries where humanitarian crises are underway often fall victim to physical assault, violence and rape. Today, thanks to a report by Médecins Sans Frontiéres, numerous case have come to light of women being raped during their “journeys of hope”, on their way to Morocco, and sometimes on Moroccan soil. “They are horrifying figures,” say MSF, “because 59% of the women interviewed say they have suffered sexual assault”. In Libya (the country Italy has signed anti-immigration agreements with) the situation is even worse and should be the subject of indignation for all those who believe in civil values. There is much talk (in Italy and throughout the world) of the protection of women and children, but then – through irresponsible xenophobic policies – the authorities contribute to the ordeals that women, children and vulnerable citizens are going through. In Italy too, female “illegal” immigrants regularly fall victim to blackmail and violent treatment. Women who are “legally” here are often subjected to the same treatment and forced to provide “services” outside their normal work duties (under blackmail from employers or landlords) due to the difficulty of holding on to their residence permits, essential for remaining in Italy. This fear of becoming “clandestine” leaves them vulnerable to persecution and blackmail. Not to mention the women interned in the Centres of Identification and Expulsion. The Bossi-Fini law, the “security package”, the anti-immigrant measures are – there is no point in denying it – racial laws, and responsible for an endless ordeal for thousands of women and marginalized and destitute human beings. If only the institutions (both in Italy and in other EU countries, seeing xenophobia is now rife all over Europe) were to listen to the appeals and proposals of civil society and stop being blinded by racial hatred and a fear of refugees and minorities! We would then live in a proud and just Europe – not a continent where human rights are a “privilege” for the few, while the more vulnerable human beings are treated as slaves or pushed back as though they were filthy animals.
via C.
— “MSF denounces the sexual violence against migrants on their way to Europe”
— For further information, see MSF document: Sexual Violence and Migration. The hidden reality of Sub-Saharan women trapped in Morocco en route to Europe
din seria cine conteaza, ce “se pune”
O prostituata vs un politician @ un beso
de-ale romanticizarii si exotizarii prea des intilnite
“Ce misto e viata de tigan” la un beso
[…] Si ma tot gandesc, ca intr-o tara in care “Inima de tigan” bate toate ratingurile, “tiganca imputita” e atat de acceptat….
Si ca tot scriam aici de minoritati, un articol interesant pe tema romi si vizunea romantic-idioata asupra lor (si nu numai) de g.m.tamas.
referinte recomandate de asemenea:
“Sexy-minoritati” @ un beso
“Hei, ţigane!” de G.M. Tamás in Observator Cultural
[…] Cînd cei care se află sus le recunosc celor de jos meritele care n-au de-a face cu Raţiunea, atunci este vorba întotdeauna de subjugare.
Nu a fost oare lăudată timp de milenii frumuseţea femeilor, disponibilitatea lor amoroasă, cuvioşia, smerenia lor, dragostea de mamă, în timp ce li se negau capacităţile raţionale şi chiar sufletul uman? Oare nu e ilustrată şi astăzi, în revistele onorabile, orice temă despre femei cu imagini seminude ale unor fete frumoase? Oare nu apreciază orice idiot homofob meritele designerilor de interior, ale creatorilor de modă, coaforilor sau cîntăreţilor de operă homosexuali? (Care sînt conotaţiile? Senzual, alunecos, frivol, fapt divers, secundar.)
Nu sînt oare emoţionaţi adepţii romantici şi conservatori ai ierarhiei şi ai sistemului de caste de truda agricultorului, care lucrează din zori pînă la apus? Ei sînt de fapt emoţionaţi de hărnicia lor simplă, de „frăţia cu natura“, de umilinţa lor superstiţioasă şi de supunerea faţă de preoţi şi stăpîni. Oare nu se înduioşează şi jurnalismul burghez de disciplina şi rezistenţa celui ce lucrează din greu?
Poporul este, precum ştim, o adunătură de fraieri de bună credinţă, atîta timp cît agitatori nemiloşi, pe ungureşte lelketlen izgatók („subversivi fără suflet“ – expresie minunată de pe vremea monarhiei cezaro-crăieşti), nu îi îndeamnă la grevă.
De minte, raţiune şi de aripile imaginaţiei conceptuale cei asupriţi şi prigoniţi nu au parte. (Critica intimă nazistă a „hiper-raţionalităţii“ evreilor nu este nici ea altceva decît mirarea că cei condamnaţi îşi permit să gîndescă – chiar mai mult, îşi permit să gîndească conceptual.)
Susţinătorii romilor văd foarte des în aceştia (la fel ca în indienii americani sau în eschimoşi) o enclavă premodernă, precapitalistă, şi astfel găsesc în ei pretextul pentru exprimarea antimodernismului şi a anticapitalismul lor romantic. Evident, după părerea lor, acest lucru nu e valabil în privinţa noastră, a albilor. Albii sînt, desigur, moderni şi raţionali. Ce putem asculta la întruniri antirasiste? Muzică ţigănească, folclor. Ce iubesc la romi cei care pretind că îi iubesc? Obiceiurile poetice, credinţa, legendele, melodiile, muzicalitatea religioasă. Inima, nu mintea. Romul (precum şi femeia, indigenul sau cel cu pielea colorată) este ori infantil, ori de o „sălbăticie nobilă“. Este nestricat, nereglementat, spontan, needucat, instinctiv. Într-un cuvînt, iraţional.
Convieţuirea cu romii (a se înţelege: siguranţa albilor alături de romi) trebuie să fie un compromis între indivizii raţionali (cei care respectă regulile juridice şi sociale) şi protejaţii lor iraţionali şi infantili. Evident, conform „elitei“ albe. Conflictul milenar dintre sedentari şi nomazi colorează acest lucru. Limba străină, predominarea oralităţii, portul tradiţional, călăritul – lucruri cunoscute din mitul nobilului beduin şi din povestea despre ultimul mohican, precum şi din dulcea şi nostalgica complezenţă a westernului în privinţa genocidului. […]
o resursa: Dosta! / Is this a stereotype?, Stereotye n° 10: Women
Comunicat de presa: În 2015, 56 de milioane de copii nu vor merge la şcoală
Bucureşti, 21 ianuarie 2009 – În cadrul Campaniei Globale pentru Educaţie, a fost lansat Raportul Global de Monitorizare a Obiectivelor Educaţiei pentru Toţi 2010, cu titlul „Reaching the marginalized”.
Raportul analizează motivele pentru care atât de mulţi copii continuă să nu aibă acces la educaţie şi modul în care inegalităţile sociale – precum sărăcia, apartenenţa etnică, conflictele armate, poziţionarea geografică, limba vorbită şi sexul – joacă un rol esenţial, deseori în dezavantajul copiilor. Raportul concluzionează că prioritatea în politicile guvernamentale trebuie acordată combaterii excluziunii sociale.
Preşedintele Campaniei Globale pentru Educaţie, Kailash Satyarthi, a declarat pe marginea acestui document: „Raportul arată că cei mai săraci copii din lume sunt şi cei care suferă cel mai mult din cauza crizei financiare globale. Aceşti copii lucrează în fabrici, trăiesc în zone rurale sau în zone afectate de dezastre, au dizabilităţi – nu au avut niciun rol în declanşarea crizei economice – şi este scandalos ca viitorul lor să fie acum expus celui mai mare pericol”.
Raportul atrage atenţia că progresele realizate la nivel global pentru îndeplinirea obiectivului de a oferi acces la educaţie obligatorie şi gratuită pentru toţi copiii sunt lente. În 2007, în lume se înregistrau 72 de milioane de copii neşcolarizaţi iar dacă lucrurile continuă în acelaşi ritm, în 2015 – anul limită pentru îndeplinirea obiectivelor Educaţie pentru Toţi – vor mai exista încă 56 de milioane de copii care nu vor merge la şcoală.
Raportul estimează că pentru îndeplinirea acestor obiective este nevoie de 17 miliarde dolari US, ceea ce reprezintă doar 2% din fondurile cheltuite pentru salvarea de la faliment a 4 mari bănci din Marea Britanie şi S.U.A.
În ceea ce priveşte România, raportul evidenţiază problema şcolarizării copiilor cu dizabilităţi, a căror rată de includere în învăţământ este de doar 58%, comparativ cu cea de peste 90% înregistrată în rândul copiilor cu vârste între 7 şi 15 ani. Documentul mai prezintă faptul că 30% dintre copiii romi din ţara noastră urmează mai puţin de patru clase, subliniind că rata sărăciei în rândul acestei etnii este de aproape trei ori mai mare decât media naţională.
Continue reading