what affects us

two great posts over at feministe:

this one, on roma issues, by someone from greece (go read her blog)
— and this slightly older one, on feminists and femininity

but the former has 4 comments so far, while the latter… 587!

why do we, as women (feminists, anti-feminists, and anyone in between), get more passionate about matters of body image than anything else? why does what we look like or what we DON’T look like where femininity is concerned seem to constitute such a huge chunk of who we are, and why does it depend so strongly on what others look like or don’t look like by comparison?

personally, as i suggested in a comment on another feministe thread a while ago, i think that it’s not even so much what we look like, really, or how much we cater to “femininity” or not, in the end… it’s the lesson that we should care about this issue above all else that we absorb so well and can’t seem to stop following, in all kinds of different contexts, and that‘s what puts us in a bind, drives us crazy, encourages us to sometimes be ok with what we know is misogyny, and perpetuates it all.

that second post is titled “Something I never understood…” – but even if we don’t articulate it in our minds, i think we know what’s going on. this stuff affects us, and it’s disfunctional! we know very well that as a woman you may choose to comply with femininity – in which case you have it hard because the whole performance is not an easy thing to put on and maintain, and though you’ve complied you also become an object of scorn (as besides being the socially acceptable choice for women femininity is deemed silly, frivolous etc. etc. in the grand scheme of things), OR you may choose to not comply – in which case you will have it hard because you’re going against the grain and thus become an object of scorn, too. you can’t really win. and oftentimes these “choices” aren’t entirely up to you. and then there’s the degrees. and then, the battle with choosing which parts of oneself to appreciate and which to scorn. and so on… given all that, of course we, as women, feel compelled to judge other women so that we can feel at least temporarily good about whatever our choice has been, while knowing it won’t bring us complete comfort or contentment – can’t stop us from being women living in a patriarchy – anyway.

the system works so well precisely because it’s set up so that femmes can ridicule those who aren’t “feminine” enough, while those who’ve escaped the trappings of femininity can ridicule femmes, each in their own special (pointless, damaging) way. (and “feminists,” like anyone else, do ridicule and attack women who are typical “tools of the patriarchy” – or “sluts” or “happy hookers” or what have you… – to say it doesn’t happen, to say that kind of language is not used or that stance taken, is a lie or at best a delusion.) of course, neither stance disrupts the social order at all; they’re misogyny, at their core, and of course men, who are not women, have access to – and oftentimes make use of – both. the basis is the patriarchal system, which relies on 1. the gender binary and 2. the patriarchal value scale; and so, by definition, a woman must be feminine — BUT femininity is inferior and mockable — but NON-femininity is mockable and not ok in women –> and the vicious cycle continues, reinforced by men and women.

my question is – why isn’t feminism helping us to break out of that cycle for ourselves? shouldn’t it, after all?! (and i think that’s essentially the same question as renegade evolution‘s in that much commented post.)

however, my other question is: why do we waste so much time and energy on stuff that’s ultimately not what we want to care about?

must read post & discussion

Feminism & Prison Reform (or Feminism vs. Prison Reform?) @ feministe

but i’d say that the work of people like angela davis and elaine brown shows that feminist and prison justice activism can fit together very well indeed… because (or if) they are based on the same incentive of addressing injustice in the short and long term.

—-
some additional relevant info can be found in this older post on the history and problems with the feminist anti-violence movement
—-
si ceva ce comentam eu recent pe lista (discutia ar putea continua):

… in cazul organizatiilor care printre altele ofera concret servicii sociale faza cu “legaturile institutionale” e un pic diferita, si voi da un exemplu la ce ma refer: un centru de rape crisis, de ex., oricit de radical ar fi (deci sa zicem daca e unul din cele intr-adevar putine care evita cit mai mult problemele celor f. “ongiste” si axate strict pe asistenta sociala, nu pe schimbare radicala), deci *orice* centru de rape crisis trebuie sa aiba o “legatura”, printre altele, cu *politia*… dar realitatea e ca aceasta “legatura cu politia” este una pe care cred ca n-o intelegi exact daca nu ai fost la spital cu o survivor care fara tine ar fi trebuit sa interactioneze ea direct cu politia in mijloc de criza, dar tu ca “advocate” erai singura persoana care putea ajuta, putea sa medieze asa incit de fapt victima sa-si stie drepturile si sa NU trebuiasca sa se lase pe mina politiei… si daca nu stii ca de fapt “legatura formalizata cu politia” a centrului respectiv nu e nici pe departe una de amicitie si nici de colaborare, ci de suspiciune reciproca – dar macar tu ca advocate ai o putere, sau posibilitatea de a exercita presiune… si legatura asta nu e pentru ca tie iti place de politie sau de institutii ci pentru ca *trebuie* sa fie daca persoanele in criza vor primi vreun ajutor… ideea e ca ce inseamna “legatura” depinde. si ca pina la utopie cind totul va fi asa cum vrem, sint multi oameni pe care ca activisti ori ii consideram din start victime colaterale ori putem sa ne luptam sa aiba acces la resurse – iar activismul pt. schimbare NU inseamna neaparat abandonarea celor care au avut nenorocul sa fie afectati mai tare de sistemul curent. … chiar dimpotriva… sigur, e o discutie lunga despre tactici radicale vs. tactici reformiste si tot restul…

[zina lf-ro#2] Ecofeminism

The animals of the earth exist for their own reasons. They were not created for humans any more than women were created for men, or blacks for whites. — Alice Walker
Notiunea de „ecofeminism” poate fi descrisa cel mai bine ca o umbrela pentru diverse teorii si practici ce tin deopotriva de feminism si ecologism, bazate pe constientizarea relatiei dintre felul in care atat femeile cat si animalele sunt „alterizate” de ideologia dominanta pentru a justifica gama de atitudini patriarhale la care ele sunt supuse conform traditiilor si conventiilor socio-culturale. Critica ecofeminista puncteaza ca dezumanizarea femeilor si altor grupuri de oameni va exista si va functiona in societate atata timp cat consideram ca „alte” fiinte sunt automat la dispozitia oamenilor asa incat noi, cei din oficiu „superiori”, sa gasim scuze pentru a nu ne comporta etic si echitabil fata de cei „inferiori”, pentru a nega drepturile acestor fiinte si a ne folosi de ele oricum gasim de cuviinta in propriile noastre interese. Ideea e ca exploatarile se intrepatrund si nu pot fi separate sau eliminate altfel decat impreuna; iar societatea patriarhala si ierarhica depinde de dominatia fata de tot ce este privit ca fiind „aproape de natura” si deci considerat inferior si exploatabil: femeile (si in diferite contexte orice categorie de fiinte umane „de rangul al doilea” – persoane de culoare, din tari ale estului si sudului global, din medii rurale…) ca si animalele, resursele din natura si mediul in general.
Scopurile principale ale feminismului nu sunt aceleasi cu cele asociate de obicei cu feminismul liberal. Ecofeministele(-istii) nu urmaresc o simpla egalitate a femeilor cu barbatii, ci o schimbare radicala ce presupune, printre altele, eliberarea femeilor ca femei si recunoasterea valorii unor activitati traditional asociate cu femeile (cum are fi cele din sfera domestica). O problema care intervine aici este ca prin accentul pus pe revendicarea de catre femei a unor aspecte ale „feminitatii” traditionale, ecofeminismul poate insemna o intarire a stereotipurilor opresive si tinde spre esentializarea sexelor. Sau nu.

Femeile si natura
Continue reading

[zina lf-ro#2] Masculinizarea heterosexualitatii

De fapt, titlul este derutant pentru ca heterosexualitatea noastra nu devine pe zi ce trece mai masculinizata, ci este deja de mult astfel, si cred ca de fapt astazi incepem sa diversificam practica sexuala hetero – atat barbati, cat si femei – si sa devenim mai inventivi in modul in care facem dragoste unul cu celalalt.
M-am surprins recent nedoritoare, in mod ostentativ, sa fac acel lucru pe care orice cuplu fata & baiat in care exista dragoste, chemistry si posibilitate, si lipsesc constrangerile de ordin religios, moral sau sa zicem biologice, il face. Pentru ca de regula acest lucru nu se intampla la mine, am recurs la scurte dialoguri bogate in eufemisme si puncte de suspensie cu prietene care au si ele relatii stabile, parteneri, soti si despre care am buna presupunere ca sunt fericite si satisfacute in respectivele relatii. Am aflat urmatoarele: 1. ca este „okay“ sa nu vrei, chiar sa nu vrei timp mai indelungat (sa zicem o luna, chiar o luna jumate … o colega buna mi-a spus ca ea nu s-a lasat atinsa 7 luni de sotul ei!!! Credeti ca este un argument faptul ca era si gravida in tot acel timp?!?), 2. ca nu poti sa ai orgasm intotdeauna (in timp ce el va veni fara gres), 3. ca intr-o relatie in primul an faci mult sex, in al doilea mai putin, in al treilea de-abia si in al patrulea nici macar nu exista viata sexuala (poftim?), 4. ca de regula partenerii de viata nu sunt cei mai buni la pat dintre toti care ti-au trecut prin asternuturi si 5. ca eu sunt o raritate in ce priveste modul in care fac sex: „iau initiativa“.
Continue reading

[zina lf-ro#2] A fi “unul dintre punkisti”

Prin `97-`98 am gustat prima data din ceea ce mai general se numeste “altfel de muzica decat ce ne dau sa inghitim posturile de televiziune sau de radio”. Odata cu stilul muzical diferit de al “majoritatii”, au venit un altfel de stil vestimentar, frecventarea unor altfel de locuri, altfel de obiceiuri si, per total, o altfel de atitudine, care ma detasa complet de “majoritate”. Ceea ce intelegeam mai putin la momentul respectiv era ca aceasta atitudine ma detasa mai degraba de celelalte fete de varsta mea, decat de o majoritate generala. Spre deosebire de muzica ascultata de ceilalti, in care se regaseau frecvent destule modele feminine, muzica rock si toate derivatele ei pareau o “chestie de baieti”. Putinele femei care realmente cantau in trupe de gen erau aproape complet masculinizate si in general despre ele se spuneau lucruri de genul “tipa asta e extraordinara, nici nu-ti vine sa crezi ca-i femeie” sau “ce bine ca reuseste totusi sa se remarce printre atatia barbati”. O “rockerita” era echivalentul de atunci al unei femei sofer de tir [ambele stereotipuri inca persista].
De atunci am trecut prin cateva asa numite “scene”, fara sa-mi pun intrebarea de ce felul in care ma comport si muzica pe care-o ascult e considerata “o chestie de baieti” si de ce asta e unul dintre motivele pentru care eu credeam ca ma regasesc in ea. Prima explicatie care imi vine acum in minte e ca acea muzica era asociata unui mesaj profund, fie sentimental, fie politic, profunzime care era, desigur, apanajul baietilor care de altfel se si pricepeau mult mai bine la matematica decat fetele, in vreme ce fetele erau asociate cu superficialitate, pantofi, culoarea roz si pisicute pufoase. Eu insami asociam fetele cu aceleasi lucruri si presiunea familiei, venita odata cu trecerea anilor, de a fi “mai mult ca o fata”, ma facea sa le urasc.
Incet-incet, muzica pe care o ascultam la inceput a intrat in mainstream si am descoperit punk-ul, o muzica si o cultura aparte ce se doreau a fi “pentru toata lumea”, indiferent de categoria sociala din care facea parte. Insasi provenienta termenului o declara clar. Un “punk” era denumit la inceput un fel de gunoi al societatii, un respins, sau chiar, in sens mai restrans, un detinut de sex masculin care “servea” drept parte pasiva in relatiile sexuale dintre detinuti. Asadar, punk-ul era pentru toti si aduna la un loc pe toti cei ce nu se regaseau in alte culturi, cu toate astea, fetele erau la fel de putine daca nu chiar mai putine ca in celelalte scene prin care trecusem, iar lucrul asta m-a facut, in sfarsit, sa ma gandesc ca poate, pe undeva, se face o nedreptate. N-a fost nevoie sa ma intreb de ce, explicatia venea chiar din versurile unor trupe foarte populare in randul punkistilor sau din spusele putinelor fete care ascultau si “traiau” punk [“e greu ca fata sa fii punk”, “cele mai multe fete o fac doar ca sa impresioneze, sa para altfel”, etc.].
Continue reading

[zina lf-ro#2] Feminism “made in China”

[english version here]

Am o prietena care s-a intors acum vreo 3 saptamani din Noua Zeelanda. Impreuna cu tone de povesti si fotografii minunate ale padurilor, muntilor si vailor, ea mi-a adus o mica revista feminista: MUSE – “o zina din Wellington, care incearca sa acorde spatiu vocilor tinerelor feministe din Aotearoa (denumirea Maori pentru Noua Zeelanda)”. Sa o citesc a fost pentru mine o experienta aproape mistica, pentru ca parea atat de strain si exotic sa stiu ca aceasta mica fanzina venea dintr-o tara atat de indepartata, despre care nu stiam nimic. Asa ca ma bucuram sa am o experienta directa cu anumite subiecte, pe care le mentionam in mod obisnuit doar ca pe fapte teoretice generale (precum „restul lumii” sau „Asia”) si despre care nu prea aveam cunostinte. Realizez din ce in ce mai bine cat de centrata pe valorile europene am crescut. Realizez cum lipsa mea de prejudecati inca vocifereaza sfios de sub o patura groasa de egocentrism, importanta proprie si auto-indulgenta, devenita deja „intrinseca” civilizatiei noastre occidentale. Eforturile exprimate de articolele scrise de catre femei in MUSE nu sunt de cealalta parte a planetei doar din punct de vedere geografic, dar si foarte departe de problemele cu care ne luptam noi aici. Si mi-am dat seama ca lupta mea pentru egalitate si dreptate poate deveni, fara ca eu sa intentionez asta si fara sa-mi dau seama, un dusman al luptei pentru egalitate si dreptate a altor femei, aflate in zone straine si indepartate. Precum efectul fluturelui… cauzat in special de lipsa de informare asupra acestor experiente, culturi si viziuni politice “exotice”. Unul dintre articole vorbeste despre cum experientele femeilor asiatice in spatii feministe au fost adeseori concentrate in intregime pe analiza de gen si a raportului femei-barbati, si cum de multe ori ele simteau ca “dinamica dintre femeile albe si cele de culoare este de cele mai multe ori lasata deoparte”. De asemenea, se spune ca “inca si mai putin discutat este impactul pe care drepturile femeilor albe liberale l-au avut [si probabil inca il mai au] asupra femeilor de culoare”.
Continue reading

[zina lf-ro#2] Despre stereotipuri cu Guerilla Girls

Stereotipurile feminine sunt asemeni tic-tac-ului pe care il auzi zilnic de cateva zeci de ani al unui ceas de perete: te obisnuiesti atat de mult cu ele incat uiti ca exista, dar devin suparatoare cand le constientizezi. Sunt atat de bine imprimate in mentalitate si, pe deasupra, nu fac parte din nici un cod al vreunui limbaj corect politic incat e extrem de greu de scapat de ele. Cand trebuie sa descrii o persoana de sex feminin, vei folosi aproape inevitabil unul dintre ele. Am intalnit chiar si feministe “cu experienta” care le folosesc cu nonsalanta. Sigur, se poate spune ca exista si stereotipuri masculine, cine nu a auzit de “baiatul mamei”, “himbos” sau ca “toti barbatii sunt porci”? Dar turul stereotipurilor care urmaresc femeile “din leagan in mormant” pe care ni-l propun Guerilla Girls in Bitches, Bimbos and Ballbreakers te fac – asa cum spune si coperta – “sa razi, sa te enervezi sau poate chiar sa te razgandesti”.
Guerilla Girls pornesc de la ideea de diferenta intre stereotipuri si arhetipuri si atrag atentia ca, despre oricare dintre ele ar fi vorba, fie pozitive sau negative, canoanele pe care le presupun sunt rareori alegerea proprie a unei femei.
Continue reading

[zina lf-ro#2] Femeia in Orientul Mijlociu

-Intre dorinta de emancipare si conservatorism-

De ce un astfel de subiect? Din necesitate… In ultima perioada de timp, Orientul Mijlociu a constituit un subiect de discutie extrem de abordat si mai ales controversat, insa ce ma nemultumeste cel mai mult este faptul ca problema conditiei si viziunii femeii in acest areal este inexistenta si astfel am simtit nevoia sa ma documentez ceva mai mult despre ceea ce multa lume nu vrea sa vada si auda.
Primul lucru si probabil cel mai important in cultura islamica este religia: citind putin despre inceputurile islamismului am gasit un lucru ce mi-a atras atentia, si anume ca femeia avea mai multa libertate atunci decat astazi, surprinzator, nu-i asa? De ce s-a ajuns in situatia de astazi? Sa stea oare raspunsul in scrierea alegorica a Coranului, care are un inalt grad de subiectivism? Eu inclin sa cred ca da, de-a lungul timpului s-au facut tot felul de interpretari asupra lui, iar factorii sociali si economici nu au facut decat sa stirbeasca din libertatea femeii.
Continue reading

more normalized bigoted violence

Lesbians sentenced for self-defense
All-white jury convicts Black women

By Imani Henry
New York
Published Jun 21, 2007 2:58 AM

On June 14, four African-American women—Venice Brown (19), Terrain Dandridge (20), Patreese Johnson (20) and Renata Hill (24)—received sentences ranging from three-and-a-half to 11 years in prison. None of them had previous criminal records. Two of them are parents of small children.

Their crime? Defending themselves from a physical attack by a man who held them down and choked them, ripped hair from their scalps, spat on them, and threatened to sexually assault them—all because they are lesbians.

The mere fact that any victim of a bigoted attack would be arrested, jailed and then convicted for self-defense is an outrage. But the length of prison time given further demonstrates the highly political nature of this case and just how racist, misogynistic, anti-gay, anti-youth and anti-worker the so-called U.S. justice system truly is.

The description of the events, reported below, is based on written statements by a community organization (FIERCE) that has made a call to action to defend the four women, verbal accounts from court observers and evidence from a surveillance camera.

The attack

On Aug. 16, 2006, seven young, African-American, lesbian-identified friends were walking in the West Village. The Village is a historic center for lesbian, gay, bi and trans (LGBT) communities, and is seen as a safe haven for working-class LGBT youth, especially youth of color.
Continue reading