nu tocmai nou-nout, dar merita (autoare Miruna Coca-Cozma):
Lapidarea Monei Magdalena Musca
Stimate domnule Gabriel Liiceanu,
Mi-e frica sa-mi fie frica, de aceea scriu, reactionez. Mi-e frica sa traiesc acest sentiment de «a-si tine gura» intr-o democratie, de a citi ziarele si de a vedea ca singurii care verbalizeaza sunt politologii, ziaristii si intelectualii.
Fiind in vacanta pentru a-mi vizita familia, am nimerit in mijlocul valtorii mediatice a «dosariadei», dar mai ales am asistat la asasinatul politic al Monei Musca. Vorbiti despre o comotie afectiva? Va vorbesc despre un cataclism emotional, domnule draga, caci tonul pe care dumneavoastra il utilizati in aceasta scrisoare se apropie de ceea ce domnul Octavian Paler denumea intr-un talk-show nocturn ca fiind cel al unui «dans tribal in care masculii joaca pe cadavrul unei femei».
Vorbiti despre minciuna in extaz? Va vorbesc despre extazul minciunii, despre forta efemera pe care ti-o da gustul de a distruge cu cuvinte pline de venin, de un machism primar, de un sexism «cas d’école». «La force du mâle», iata chintesenta scrisorii.
De milenii femeia s-a zbatut si si-a plimbat trupul intre doua imagini extreme: imaginea pura, de fecioara, intruchipare a perfectiunii, si cea murdara, de prostituata: «la pute» si «la vièrge», sau ca sa fiu mai limpede, Alba ca Zapada si Mastera. Exista o fraza in scrisoarea dumneavoastra care m-a cutremurat transcendental: «Imbracand mantia puritatii pe cea mai mare scena a tarii, cea politica, ati facut praf si puritatea si politica». Utilizati cuvantul puritate atunci cand vorbiti despre prestatia politica a Monei Musca, inflexiunile sunt teatrale, mantia puritatii face trimitere la Jeanne D’Arc, «la Pucelle» cum o numeau soldatii. Tonul este dramatic iar cuvantul «puritate» este utilizat de cel putin 6 ori in textul dumneavoastra.
In paragraful urmator mentionati, in treacat, faptul ca in istoria Romaniei a existat un presedinte care, pentru a-si mentine puterea, pusese o parte a poporului s-o snopeasca in bataie pe alta. Vorbiti si despre batausi de meserie. In treacat, si stiti de ce? Pentru ca bataia, pumnul, batele, sunt un simbol al virilitatii, barbatul care se confrunta cu un altul, muschiul incordat, sange, putere. Pentru dumneavoastra nu acesta este adevaratul cancer al societatii romanesti, nu domnule draga, pentru dumneavoastra, Mona Musca, o femeie, a patat mantia puritatii, a facut praf puritatea si politica, spuneti dumneavoastra. De fapt, eu cred ca in situatia doamnei Mona Musca, nu se poate dansa cu cearceaful patat dupa noaptea nuntii in ograda democratiei.
«Romanii sunt de-acum, datorita dumneavoastra mai subrezi sufleteste». Oare de ce si prin ce miracol o persoana, una singura, poate reprezenta si deveni un simbol al virginitatii politice? Indignarea dumneavoastra vine din faptul ca «inselatoria» Monei Musca este mult mai grava decat cea a unui bataus de profesie.
