nu tocmai nou-nout, dar merita (autoare Miruna Coca-Cozma):

Lapidarea Monei Magdalena Musca

Stimate domnule Gabriel Liiceanu,

Mi-e frica sa-mi fie frica, de aceea scriu, reactionez. Mi-e frica sa traiesc acest sentiment de «a-si tine gura» intr-o democratie, de a citi ziarele si de a vedea ca singurii care verbalizeaza sunt politologii, ziaristii si intelectualii.

Fiind in vacanta pentru a-mi vizita familia, am nimerit in mijlocul valtorii mediatice a «dosariadei», dar mai ales am asistat la asasinatul politic al Monei Musca. Vorbiti despre o comotie afectiva? Va vorbesc despre un cataclism emotional, domnule draga, caci tonul pe care dumneavoastra il utilizati in aceasta scrisoare se apropie de ceea ce domnul Octavian Paler denumea intr-un talk-show nocturn ca fiind cel al unui «dans tribal in care masculii joaca pe cadavrul unei femei».

Vorbiti despre minciuna in extaz? Va vorbesc despre extazul minciunii, despre forta efemera pe care ti-o da gustul de a distruge cu cuvinte pline de venin, de un machism primar, de un sexism «cas d’école». «La force du mâle», iata chintesenta scrisorii.

De milenii femeia s-a zbatut si si-a plimbat trupul intre doua imagini extreme: imaginea pura, de fecioara, intruchipare a perfectiunii, si cea murdara, de prostituata: «la pute» si «la vièrge», sau ca sa fiu mai limpede, Alba ca Zapada si Mastera. Exista o fraza in scrisoarea dumneavoastra care m-a cutremurat transcendental: «Imbracand mantia puritatii pe cea mai mare scena a tarii, cea politica, ati facut praf si puritatea si politica». Utilizati cuvantul puritate atunci cand vorbiti despre prestatia politica a Monei Musca, inflexiunile sunt teatrale, mantia puritatii face trimitere la Jeanne D’Arc, «la Pucelle» cum o numeau soldatii. Tonul este dramatic iar cuvantul «puritate» este utilizat de cel putin 6 ori in textul dumneavoastra.

In paragraful urmator mentionati, in treacat, faptul ca in istoria Romaniei a existat un presedinte care, pentru a-si mentine puterea, pusese o parte a poporului s-o snopeasca in bataie pe alta. Vorbiti si despre batausi de meserie. In treacat, si stiti de ce? Pentru ca bataia, pumnul, batele, sunt un simbol al virilitatii, barbatul care se confrunta cu un altul, muschiul incordat, sange, putere. Pentru dumneavoastra nu acesta este adevaratul cancer al societatii romanesti, nu domnule draga, pentru dumneavoastra, Mona Musca, o femeie, a patat mantia puritatii, a facut praf puritatea si politica, spuneti dumneavoastra. De fapt, eu cred ca in situatia doamnei Mona Musca, nu se poate dansa cu cearceaful patat dupa noaptea nuntii in ograda democratiei.
«Romanii sunt de-acum, datorita dumneavoastra mai subrezi sufleteste». Oare de ce si prin ce miracol o persoana, una singura, poate reprezenta si deveni un simbol al virginitatii politice? Indignarea dumneavoastra vine din faptul ca «inselatoria» Monei Musca este mult mai grava decat cea a unui bataus de profesie.

Mona Musca nu poate incarna minciuna in extaz si alte clisee cu conotatii biblice pe care femeia le poarta de sute de ani si de care incearca sa se dezbare. Mona Musca are un mare handicap in fata ochilor dumneavoastra: este femeie, iar imaginea dumneavoastra despre femei ramane una anacronica, reductoare si binara (ori Alba ca Zapada ori Mastera). Mona Musca o face pe mironosita (oh, inca o imagine de inspiratie biblica). Ati trait o comotie afectiva pentru ca mireasa nu era virgina, lucru de neiertat unei femei in politica. Vai, ce handicap, ce ticalosie, ce «cazatura» cum spuneti dumneavoastra . Cand o femeie nu este virgina, nu mai are decat cea de-a doua varianta mai sus mentionata. «Dezvirginatii» de sex masculin in politica, ii numim experimentati, virili. Domnul Liiceanu judeca o femeie si nu o politiciana. Pentru ca este femeie, Mona Musca a comis o crima de o ticalosie extrema, ea «a confiscat toata rezerva de moralitate a limbajului» nu pentru ca a mintit, ci pentru ca femeia Mona Musca a mintit. Nu ma impotrivesc faptului ca politiciana Mona Musca sa plateasca pentru greselile politice, insa ma opun la atacarea calitatii de femeie a Monei Musca.

Mona Musca o face pe mironosita. Mironosita! Nu este cel mai grav cuvant din tonul de exaltare psihedelica a scrisorii dumneavoastra, intrucat ati tratat-o de mincinoasa, de ticaloasa, de turnatoare, dar cum sa raspunzi atacurilor «ghidului moral» Gabriel Liiceanu?

Oare in 2006, un autor, un filozof de talia dumneavoastra isi mai poate permite luxul de a eluda ceea ce, in orice tara civilizata (da, da, una in care vor pleca tinerii scuipand in urma lor din cauza Monei Musca), numim «politicaly correct»? Care este masculinul de la mironosita, domnule Liiceanu? V-ati erijat intr-un fel de instanta la care trebuie sa ne spovedim, precum pacatoasa (oh, ce ironie a fiintei sale ca este) cu nume de cod «Eva» si care nu a trecut examenul in fata dumneavoastra. Oare chiar mai ardem in 2006 vrajitoare pe rug?

Va asigur ca plec din Romania scuipand in urma mea nu pentru ceea ce a facut Mona Musca, ci pentru ca in 2006 mai exista inca analisti politici si filozofi de statura lui Gabriel Liiceanu care pot sa mai aiba accese si abcese de machism. Va mai aduceti aminte de piata Universitatii cand eram toti cu cheile in mana si purtam tricouri pe care scriam «Golan»? Chiar daca voi fi singura in aceasta initiativa, din spirit de solidaritate cu Mona Musca, imi voi pune un tricou pe care voi scrie cu litere mari, cu majuscule, domnule draga: «Mandra de a fi Mironosita». Si probabil ca voi fi singura, pentru ca exista o masa silentioasa in Romania, care nu se poate mobiliza: femeile. Iar ele nu au inca o constiinta politica extrem de dezvoltata, intrucat nu au practicat exercitiul puterii intr-o lume imaginata de barbati pentru barbati, iar atunci cand cu greu reusesc sa-l practice (daca nu cumva iese un articol in presa care explica cu cati s-a culcat ca sa ajunga acolo) sunt inlaturate prin campanii de presa de o virulenta extraordinara in momentul in care devin periculoase si potential «prezidentiabile».

Mi-e frica sa-mi fie frica, refuz sa-mi fie frica. De cateva zile Mona Musca este lapidata politic, in timp ce in Guvernul Romaniei exista ofiteri ai securitatii care cu calm si liniste explica ca ce-i asa de incredibil ca un ofiter de contra-informatii sa faca parte din executivul unei tari? Ce, Putin nu este presedinte in Rusia? Asta nu vi se pare strigator la cer, acest tupeu, aceasta nesimtire incredibila, aceasta ticalosie?

Poate ca in acest moment Mona Musca se pregateste sa-si dea demisia din Parlamentul Romaniei. Ar fi trist, foarte trist, caci daca ea pleaca, atunci toti colaboratorii si ofiterii de securitate ar trebui sa-l paraseasca. Daca Mona Musca ar avea curajul sa spuna ca nu se retrage din Parlament (caci ar fi un act de curaj, intrucat intr-o democratie sanatoasa, ea trebuie sa raspunda in fata celor care au votat-o, ei sunt cei care vor pronunta sentinta la urmatoarele alegeri), imi pot imagina ca va fi taraita si mai mult in noroi si, conform unei celebre expresii romanesti, ar trebui sa … «mars la cratita»!

«In halul in care suntem, nu avem timp de nuante. Nu-mi cereti sa disting intre femeia cu carpa de pe coridor, intre dumneavoastra ca turnatoare si generalul Plesita […]». Suntem in halul in care suntem tocmai pentru ca ne lipseste nuanta. A rezolva un trecut dureros precum comunismul fara nuante, inseamna o sinucidere din punct de vedere istoric si politic. Lipsa de nuanta este o crima impotriva democratiei, este inceputul sfarsitului pentru o tara care a construit 16 ani pe puroi, pe un cancer. Nobletea unei democratii este data de o gandire in tonuri pastel.

Situatia femeilor in viata politica din Romania este dramatica, cate femei sunt in guvernul Romaniei? De ce nu faceti un apel si o scrisoare deschisa catre toate discriminarile pe care le suporta femeile in societatea romaneasca, cu acelasi ton virulent? Caci trageti in «ambulante» si mai ales (desi este trist si strigator la cer, dar este o realitate) trageti intr-o minoritate politica: femeile. Si asta inseamna, in acceptiunea mea, o privire nuantata, fara exaltarea potento-machista a barbatului inselat care isi manifesta in mod virulent gelozia si distribuie vize morale.

Un filozof, un ganditor al secolului XXI, are o responsabilitate istorica si cetateneasca (prea des utilizat acest termen, dar este ceea ce lipseste cu desavarsire membrilor societatii civile romanesti) fata de concetatenii sai de a nu mai vorbi despre puritatea femeii in politica, de a nu o mai transforma pe Alba ca Zapada in Mastera, caci nu mai exista de mult, de mult prea mult un Fat Frumos in aceasta poveste. Nu mai aveti dreptul in secolul XXI sa mai reduceti femeia in politica la aceste clisee, nu se mai poate acum, cand revolutia de eliberare a femeilor implineste aproape 40 de ani, si care subliniez, este singura revolutie din istoria umanitatii care nu a facut nici un mort! Nici macar unul, domnule draga.

Asa ca-mi iau tricoul cu «Sunt mandra de a fi mironosita» si plec. Nu plec scuipand in urma mea din tara pana la urma, pentru ca nu poti pleca scuipand pe o tara.
Mironosite din toate tarile, uniti-va!

— text postat la http://romania.indymedia.org/ro/2006/10/1643.shtml

— preluat de la http://www.technorati.ro/node/39481, pe blogul Mirunei Coca-Cozma