de Nita Mocanu
septembrie 2006

Odata cu proiectul “Made in Italy”, o colaborare intre Candida Tv (un grup de video activisti din Roma, Italia http://candidatv.tv) si grupul din care fac parte, D Media din Cluj (asociatie pentru media alternativa http://www.dmedia.ro), am inceput discutiile despre delocalizarea firmelor italiene spre estul Europei si cum afecteaza aceasta situatie viata femeilor.

“The reality of foreign investment was very different from the initial promise: labor rules were not respected, working conditions were poor, the unions were absent, and many companies delocalized further east when wages began to increase, leaving the workers without a job from one day to the next. Many people left to work abroad rather than compete for jobs paying 70 euro per month at Italian firms in Romania. Italy has become the leading destination for Romanian migrants, with some 2 million workers, mostly clandestine. We thought it important to highlight this connection because public discourse in Romania has uncritically celebrated foreign investment as a panacea that would save the nation. This is even more true now, in the midst of a wave of EU euphoria and following the rise to power of a newly elected neoliberal government that has reformed the tax structure and labour code in order to attract more foreign capital.” “Memoirs of a Video Activist” by Joanne Richardson

“Out of 11000 Italian companies in Romania (13% of all foreign companies, employing around 700000 people) the largest concentration is about 4000 in Bucharest area and1000 in Arad-Timisoara area. (…) Before visa restrictions were lifted in 2002, businesses in Veneto lobbied for eliminating visa restrictions for Romanian migration in order to facilitate a selective recruitment and training of Romanian migrants in their plants. (…) In 2001 Veneto Region signed an Agreement Protocol for recruitment and training of circular migrants in Italy who would then return to work in Italian companies in Timis district. Unindustria Treviso organized its annual conference in Timisoara in February 2001 with Italian and Romanian government ministries asking public support for the improvement of infrastructure, funding for setting up of technologic and industrial parks in Timisoara and a reduction of red tape on trade. The Conference showed the willingness of Italian enterprise to become directly involved in Romanian politics, and in moulding a special territorial partnership between Veneto and Arad-Timisoara regions. “ Joanne Richardson

In cadrul acestui proiect am relizat un scurt documentar video numit “Eden” cu femei care lucreaza in companii italiene din Arad, un orasel in vestul Romaniei, orasul meu natal. Doream sa aflu parerea lor despre munca in aceste companii si experienta lor personala legata de acestea.

Oficial, in Romania, femeile au aceleasi sanse si drepturi ca barbatii, dar munca femeilor este in continuare mai prost platita ca cea a barbatilor.
“Contextul românesc ne arată că, în domeniul muncii, femeile suferă o serie de discriminări. Acestea se datorează faptului că există domenii ale economiei în care femeile sunt majoritare, sau domenii în care bărbaţii sunt majoritari. Acest fapt duce la o segregare pe sexe a ocupaţiilor, observându-se că cele feminizate sunt, în general, mai prost plătite.” ANES [1]

“De exemplu : salariul mediu brut in domeniul financiar este de 22.183.597 lei pentru barbati si de 15.750.276 lei pentru femei; in domeniul sanitar salariul mediu brut realizat de barbati este de 6.988.944 lei fata de 5.939.880 lei realizat de femei.”
“Cartea neagra a egalitatii de sanse intre femei si barbati” de Ioana Bozga, Laura Grünberg (coord.), Theodora-Eliza Vacarescu [2]

Odata cu industrializarea de la sfarsitul secolului XIX, in Romania, femeile au intrat si ele in sfera publica, si pe piata muncii. Primele slujbe ocupate de femei erau in general cele refuzate de barbati, deorece erau prost platite. La inceputul secolului XX femeile erau o categorie fragila si expusa exploatarii, deorece nu aveau pregatirea necesara pentru a ocupa anumite posturi dar si datorita prejudecatii ca ele nu pot indeplini decat munci inferioare.

“Pentru lucratoarele cu salariu maxim de 1 leu si 75, cheltuielile neprevazute sunt necesitati irealizabile, la care nu le este permis nici a visa, iar pentru salariile de un franc pe zi, strictul absolut necesar deja este un lux nepermis! Dar cand aceste femei mai au o mama batrana sau un copil, de nutrit si intretinut? dar, cand ele au o familie intreaga pe socoteala lor? Raspundeti…oare nu este aceasta culmea culminanta a infioratoarei mizerii!!! Da, pentru rusinea sau nerusinea asa-zisei societati civilizate, in care traim, locul muncitoarei, dreptul ce i se da, justitia ce i se cuvine este mizeria, suprema mizerie care duce pe strada sau in lupanar!” revista “Femeia Romana” de sub directia Mariei Flechtenmacher, la rubrica “Starea economica a femei” sfarsitul secolului XIX [3]

In timp, domeniile de lucru in care ele activau au primit o conotatie feminina, valorizarea acestora fiind mai scazuta decat a domeniilor ocupate in mare parte de barbati. Femeile in general au fost canalizate spre domenii ca educatia, cultura, socialul, care in termeni capitalisti nu sunt suficient de profitabile si deci mai prost platite.

Legile impotriva discriminarii 137/2002, si cea a egalitatii de sanse intre femei si barbati 202/2002 exista doar la un nivel formal. O femeie intr-o situatie de discriminare nu prea stie cui sa se adreseze, si ce sa faca.[6] Femeile nu stiu cand sunt discriminate, nu isi cunosc drepturile, sunt slab informate, si asta datorita institutiilor care se ocupa de astfel de probleme. Exista o parere generalizata ca o situatie de discriminare este doar un ghinion ce li se intampla, si ar fi prea rusinos sa faca ceva pentru a schimba sau opri aceasta situatie.

In vara 2005 am plecat spre Arad pentru a lucra la acest documetar video. Ma interesa sa aflu in ce mod afecteaza noua situatie economica a orasului viata zilnica a femeilor. Asta si datorita faptului ca eu sunt femeie, dar mai ales pentru ca in tamtamul oficial nu se luau de obicei in considere diferitele aspecte ale vietii femeilor.

Deoarece familia mea este din Arad, stiam deja multe povesti legate de italieni si afacerile cu italieni, majoritatea cuprinzand probleme legate de exploatare, nemultumiri legate de bani si afaceri obscure etc. In prealabil am incercat sa fac cateva legaturi, am dat telefoane, incercand sa gasesc persoane care sa-mi dea interviuri. Am intampinat o serie de refuzuri. In cele din urma am facut 5 interviuri din care doua pesoane nu doreau sa fie filmate, iar toate au decis ca nu doresc sa apara cu numele intreg pe video. Femeile nu doreau sa aibe probleme la locul de munca sau la o viitoare angajare.

O doamna contabila imi povesteste experienta ei personala legata de munca cu italieni, care s-a degradat in timp, mai ales dupa 2000 cand, spune ea, o noua serie de investitori a venit in Arad pentru a deschide afaceri mici, mai ales baruri; o alta contabila povesteste despre felul in care se vorbea cu ea la locul de munca, mai ales cand isi revendica drepturile: i se reprosa ca romanii sunt inca nedemni de o fi tratati bine, cu respect, fiind noi in lume; o fata care lucreaza in cusatorie vorbeste despre stresul de la locul de munca, violenta verbala a patronilor, nesiguranta salariului care este mic si direct legat de productie si vanzarea produselor; o alta fata povesteste cum se simte mai bine lucrand intr-o companie italiana decat in invatamant unde era si mai prost platita, dar nu stie nimic despre firma la care lucreaza; iar o alta doamna povesteste despre normele de lucru, care sunt luate ca normale si evident functionale in firma, numai ca putine persoane chiar reusesc sa le faca . Din presa locala gasesc un articol in “Adevarul de Arad” din 18.08.2005, care se numeste “Scrisoare din Italia”, in care o femeie care emigrase pentru a gasi un loc de munca mai sigur si mai bine platit (pe care nu-l gaseste nici in Italia) vorbeste despre cum sunt vazuti romanii in afara.
Povestile sunt marturii ale discriminarii, exploatarii si hartuirii la locul de munca.

Orasul Arad, contextul in care am realizat interviurile, arata ca un oras ocupat; spatiul public este ocupat de firme cu nume italian sau italienizat, pe strada acesti italieni se aud vorbind, sunt in mare parte barbati peste 40 de ani, veniti sa faca afaceri. Sunt aproximativ 3000 de italieni in zona Aradului. Comparativ cu majoritatea barbateasca a patronilor italieni exista o majoritate femeiesca care lucreaza pentru acestia, constatare dedusa doar din discutii.

Odata delirul anilor 90 trecut, fericirea oarba a libertatii este trezita la realitate.
Pentru femei, exploatarea din timpul comunismului pana la nivelul cel mai intim al vietii lor se transforma acum in hartuire sexuala pe fata, nu din partea partidului, putere centrala, abstracta, ci din partea tuturor care pot s-o faca. In schema aceasta, italienii sunt acum cei care creaza contextul, ei au venit in Arad pentru ca aici se gasesc fete disponibile si mai ales forta de munca ieftina. Una din femeile din video face o comparatie si ajunge la concluzia ca de fapt si patronii romani sunt la fel. Totusi, “italianul” este intotdeuna omul cu bani venit sa faca afaceri, posibil criminal in tara sa, care dezvolta piata prostitutiei in zona, cauta muncitori ieftini si distractie.

“Am pornit din Romania plina de sperante in marea calatorie spre gasirea Edenului pierdut, si anume o slujba decenta, stabila si bine platita. Desigur intre granitele tarii acest deziderat este greu de atins. Si stiti de ce? Tot datorita noua, romanilor care emigram in cautarea unei vieti mai bune.”
Adevarul de Arad – Scrisoare din Italia 18.08.2005

Intorcandu-ma la film nu pot sa nu observ un fel de jena a femeilor in a vorbi despre locul lor de munca. Pe langa aspectele legate de hartuire sexuala, violenta verbala si pshihologica, mai este faptul ca sunt prost platite.
Pentru a vorbi despre viata se foloseste logica muncii, demnitatea muncii si puterea pe care ti-o dau banii, ca remuneratie pentru munca depusa. In video se spune “Munca da sens vietii noastre”. Adevarat. Din pacate munca nu da vietii noastre sensul pe care l-am dori, ci unul legat de propria ei logica. Astfel, a munci pe bani putini inseamna o desconsiderare a vietii tale si a persoanei tale. Rusinea de a avea o slujba prost platita este mai mica decat rusinea de a nu avea nici una. Un om care nu lucreaza in zilele noastre este un paria, un lenes care nu merita sa manance. [4] Ceea ce surprind in jurul meu este o crescanda consideratie pentru si, respectiv, demnitate a persoanelor legata de titlul pe care-l primesc la slujba. De exemplu, nu este acelasi lucru sa fii secretara sau directoare, dar mai ales muncitoare, sau menajera. Astfel ca fiind femeie saraca poti fi luata ca si prostituata, daca nu obligata de a merge in aceasta directie. O mama singura in Romania reprezinta imaginea saraciei si marginalizarii sociale. Emigrantele din Italia sunt percepute ca prostituate, conform unui interviu din cadrul proiectului video “Made in Italy”. In aceeasi ordine de idei, muncitoarele, femeile din clasa de jos si experientele lor tind sa devina invizibile daca nu neinteresante pentru discursul oficial propagat de mass-media. Femeile casnice sunt inexistente, mai ales din punct de vedere al statului si mass mediei, asta si datorita conditiei lor de baza prin care munca lor nu poate avea valoare monetara, ci doar una sentimentala. Si din nou ajungem la logica muncii.

“Cel care e integral lipsit de bunuri, oricare ar fi ele, in care sa se cristalizeze consideratia sociala, nu exista. Un cantec spaniol spunea in cuvinte minunat de adevarte : “Daca cineva vrea sa se faca nevazut, nu e mijloc mai sigur decat sa devina sarac.” Simone Weil – Formele de iubire implicita a lui Dumnezeu

Femeile din documentarul “Eden” incearca sa nu para ca se plang vorbind despre problemele lor. Norma fiind barbatul in ceea ce priveste oranduirea muncii, problemele femeilor nu sunt importante, in general sunt catalogate ca lamentari personale ale femeilor. Pe de alta parte, exista cativa dusmani deja stabiliti ai bunastarii tuturor: unul ar fi statul corupt, altul ar fi investitorii straini, mai ales afaceristi de tip mafioti sau santajori. Ceea ce se intampla la nivel politic este cel mai important, ceea ce se intampla in viata noastra personala, la locul de munca sau in sfera casnica este lipsit de interes. Nu pot sa nu ma joc putin cu aceste moduri de a vedea lumea, important=vizibil=demn=cu bani, neimportant=nevazut=sarac=nedemn. La manifestatiile sindicalistilor din primavara 2006 s-a scandat constant ca se doresc mai multi bani, salarii ca si in Europa . “Saracia groaznica la care sunt supusi muncitorii, profesorii, medicii, toate categoriile de angajati, in mod deosebit pensionarii, prin nivelul castigurilor salariale si al pensiilor foarte mici, ne duc la pierderea demnitatii.”[5]

Arad-ul este cumva un “Eden” al strainilor. Romania poate fi comparta in acesti termeni cu un alt Eden, Africa. Africa este un alt teritoriu al exploatarii din partea strainilor.

“Personal m-am prezentat la cateva interviuri , desi vorbesc fluent italiana (pe langa alte limbi straine), in momentul in care spuneam ca sunt romanca mi se reprosau o multime de lucruri, si anume : “ Romanii sunt cea mai neserioasa natie, am si alti extracomunitari angajati, le-am spus tuturor care sunt regulile in firma, toti s-au conformat mai putin romanii. Romanii sunt niste nerecunoscatori, nu sunt persoane de incredere. Imi pare rau si pentru faptul ca am deschis o firma in Romania mai bine o deschideam in Africa!” Adevarul de Arad – Scrisoare din Italia

Problema banilor: in “Eden” se vorbeste mai putin de lipsa banilor decat de nedreptatea legata de felul in care sunt tratate femeile. Dar ele se simt neputincioase in fata unui asemenea tratament.

Exista inca o teama de a te expune si a fi luata in deradere ca femeie pentru problemele pe care le intampini si mai ales de a ridica la nivel public problemele tale considerate personale. In aceasta schema, munca si logica ei atot-acaparatoare are tendinta sa fie sablonul prin care oamenii sunt valorizati, iar demnitatea si suveranitatea lor depind direct de aceasta. Adevaratul Eden este cel al slujbelor sigure si bine platite, nu cel al timpului circular, plictisitor… In modul actual de a vedea munca exista o contradictie, pe de oparte exista acea munca demna ce tine de mentalitatea inradacinata din comunism si mai exista munca necesara pentru realizarea de profit. In fata profitului, munca nu mai poate fi demna, ea este necesara, cu conditia ca ea sa fie din ce in ce mai “voluntara”, remunerata la un nivel abstract al titlurilor si functiilor. Ma gandesc acum la egoul crescut al celor care fac bani din “nimic”, al celor care fac afaceri numai pentru a obtine cat mai multi bani, este o relatie de putere , un continuu conflict de interese care intra tot mai adanc in modul nostru de a fi, de a convietui impreuna. Tine de viata publica. La un nivel abstract, profitul se face pe branding sau logo. Profitul nu mai tine cont de persoane, numai de el insusi si inmultirea sa. Pentru femei anagajatorul este intotdeuana strainul dezinteresat. Fiind prinse intre cele doua munci, casnica si slujba pentru bani, munca casnica nu este munca ci viata privata, este un mod de viata dedicat celor apropiati, dragi; munca pentru bani este pentru cei care depasesc sfera privata, este pentru ceilati. [7] De fapt individualismul capitalist tinde sa fie o viata dusa intre straini care traiesc la un nivel din ce in ce mai abstract al luptei pentru profit.

Am urmarit hainele facute in zona Arad, pentru un salar obtinut pe norme, le-am urmarit expuse in magazine luxoase din vest, in Viena, Stuttgart, Budapesta. Un salariu al femeilor care lucreaza in aceasta companie este cat o bucata de haine vandute in aceste magazine.

Eu nu am fost angajata niciodata. Simt asta in fiecare miscare pe care o fac. Pare ca nimic nu are sens. Nimic nu are rost. Incerc sa cred ca acest lucru se datoreaza logicii muncii salarizate, ridicata la rang de regula sociala, de stare naturala a societatii. De aceea, doream sa vorbesc aici despre acest detaliu al documentarului “Eden”, demnitatea personala in raport cu munca.

“Dupa o experienta traumatizanta pentru mine de trei ani in invatamant, lucrul intr-un mediu placut, o activitate relaxanta (pictam reproduceri in ulei pe panza dupa fotografii sau picturi), colegi de treaba, un salariu decent – au reprezentat o binevenita schimbare ; nici nu am luat in considerare aspectele mai putin placute ale serviciului meu. Eram multumita. Dupa ce am fost pusi sa ne dam demisiile, iar apoi reangajati, situatia s-a schimbat. La reangajare ni s-a oferit un salariu mult mai mic, de 3 800 000 de lei lunar (nu mai era nici pe departe “decent”), cu promisiunea ca in scurt timp se vor acorda prime consistente in functie de cantitatea si calitatea muncii, pe baza unor evaluari realizate de un expert in domeniu (…) Cateva din criteriile dupa care eram evaluati erau: cat de bine colaboram cu sefii (cat de lingusitori si falsi stim sa fim) , entuziasmul cu care lucram (afisarea unui zambet larg in timpul lucrului, probabil …n-am reusit sa-mi dau seama ce vroiau de la mine cu chestia asta), curatenia la locul de munca (pastrarea unui mediu cat mai STERIL cu putinta, chiar daca noi pictam si trebuia sa folosim vopsele, si implicit sa facem un pic de mizerie), cooperarea cu colegii (la capitolul asta am fost aspru sanctionata pentru ca imi ajut colegii doar atunci cand acestia mi-o cer !?! si de asemenea pentru ca paream a fi mai retrasa, mai introvertita ), capacitatea de a lucra in alte departamente (cei mai multi dintre noi erau considerati niste incapabili , de vreme ce nu am avut initiativa de a afisa sub nasul sefilor niste abilitati “extracurriculare”). Pe langa toate acestea conditiile in care lucram s-au inrautatit considerabil (am fost mutate intr-o fosta fabrica de conserve, undeva la marginea orasului, unde lucram in praf si in galagia facuta de masinile de tamplarie care functionau fara oprire in aceeasi hala cu noi), fara a se respecta regulamentul de ordine interioara, ce prevedea o recompensa materiala sau de alta natura, in cazul inrautatirii conditiilor de munca. Ar dura prea mult sa precizez toate celelalte motive care m-au determinat sa demisionez de la aceasta firma, asa ca ma opresc aici. Sper sa ma descurc pe cont propriu in continuare, ca nu as vrea sa mai fiu nevoita vreodata sa mai lucrez pentru cineva, fie el vreun patron italian, fie statul roman, in conditiile pe care acestia le ofera.” Oana, Arad

_______________________________________________________________________________
1. http://www.anes.ro/documentecheie/strategia.htm
2. studiu realizat in luna octombrie 2003
3. citat luat din revista de studii feministe Analize – nr.10 “Femeile si “muncile” lor” din articolul “Conditii ale muncii feminine” de Stefania Mihailescu
4.Gruppe Krisis – Manifesto against labour http://www.krisis.org
5.Ziua Europei, 9 mai si mitingul sindicalistilor http://romania.indymedia.org/ro/2006/05/1400.shtml
6.“Cartea neagra a egalitatii de sanse intre femei si barbati in Romania” de Ioana Bozga, Laura Grunberg (coord.), Theodora-Eliza Vacarescu, pag.88
7.revista de studii feministe Analize- nr.10 in articolul ”Recidindu-l pe Marx-”Muncile casnice”in Romania reala” de Valentina Marinescu