feminism and labor – and more

some essential reading:

National Hyatt Boycott Unites Workers, Feminists, LGBQT Activists, and More

Worker rights are a feminist issue and should be considered as such, but often they get short shrift in feminist spaces. Let’s not forget that International Women’s Day started as International Working Women’s Day, and that some of the earliest feminist agitators were fighting in the front lines of factory strikes during the Industrial Revolution. Fierce seamstresses and other workers striking for better working conditions inspired wealthier women, some of whom decided to take up their cause after being inspired by seeing them hold their ground for days and weeks, even in the face of intimidation from police as well as thugs hired to break their strikes. Women involved in the fight for suffrage also helped organise women’s unions, and played an active role in labour advocacy.

The connections between labour and feminism should be obvious; many workers are women, women are often mistreated in the workplace, and fighting for not just fair wages but fair conditions should be an obvious extension of feminist ethics. This holds especially true in the case of low-wage workers, who are particularly vulnerable to abuse. Low-wage workers in agriculture, the hospitality industry, health care, and among household staffs tend to be immigrant women, some of whom are making less than minimum wage, many of whom are afraid to report any abuses they experience in the workplace because they need to retain their jobs and are terrified of harassment or deportation.

Yet, the modern feminist movement has been falling down on the job when it comes to supporting workers; there’s a lot of discussion about how women can ‘have it all,’ which focuses on aspirational middle class ideals of success and says virtually nothing about the lives of low-income women. There’s also a lot of conversation about the wage gap, which is an undeniable problem, but it’s a problem that hits women of colour and women with disabilities particularly hard, especially at the low end of the payscale, and that’s not discussed as frequently.

There’s less discussion of the grueling working conditions for the immigrant women who make the United States tick, moving silently and invisibly through our lives. The women who get up before dawn to pick produce in the fields of the Central Valley, the women who process poultry in crowded, unhealthy conditions in the Midwest, the women who lug heavy cleaning carts down the carpeted hallways of hotels from coast to coast, cleaning room after room after room and leaving chocolates on the pillow as they go.

Union UNITE HERE aims to change that with a nationwide boycott targeting Hyatt hotels which started today. The union has been involved in anti-Hyatt actions across the United States on a primarily local and regional level, but today, it’s taking the boycott center stage and demanding that Hyatt treat its workers better. And the union is being joined in a coalition that includes major feminist and LGBQT leaders among others; this is a collective effort to fight for workers that goes beyond labour organisers, and aims to include everyone with a stake in the fight. […]

@ Tiger Beatdown

Limitele PR-ului, sau de ce boicotez Carol 53

Sa fii artist activist e evident una dintre alegerile la moda: Bienala de Bucuresti e organizata de Pavilionul Unicredit, unul dintre sefii caruia i-a pus la punct la un moment dat pe niste punkisti tineri cu fraza „eu sunt autoritatea(!) in anarhism, ca-l predau la universitate”, in timp ce criticii institutiei zic, tot de pe o pozitie de stanga, ca „singurul lucru radical pe acolo e freza lor”, si sirul de exemple ar fi usor de continuat. Sosul de „probleme urbane” – „interventie in spatiul public” – „critica sociala”, preparat dupa retete mai mult sau mai putin autentice, in versiune mai consistenta sau mai apoasa merge cu orice, si poate sa ajute si la pus mana pe bani europeni (daca n-a iesit prea iute).

E de inteles astfel cum grupul de arhitecti si artisti rezidenti la Carol 53 se intituleaza squatteri (chiar daca manifestul lor de pe zid declara spatiul apolitic). S-a ocupat Centrul Dansului Contemporan, a existat Spatiul Comun, s-a tinut la barul din Dianei o discutie cu aceasta tema (grupul format acolo se cheama „squatting in bucuresti” pe facebook) si, privite din Bucuresti, chiar si „romkocsma”- urile din Budapesta („birturi de ruina”, case inchiriate si folosite ca baruri scumpe inaintea demolarii lor programate, cu o estetica de reciclare si improvizare) pot sa para autentice pentru cei interesati numai de design – hai sa ne folosim de brand cat mai e cool! Unul dintre organizatori e specialist in relatii publice, deci aveau ajutorul unui expert la pozitionarea initiativei.

Problema e ca in afara de o aura estetica vaga, cuvantul „squat” are si un inteles si se refera la activitatea oamenilor de a sta in locuri fara permisiune legala (sau, ca substantiv, la asemenea spatii ocupate). E ceva ce fac in primul rand saracii, in lipsa de alternative. Avem favelele noastre, in crestere (vezi studiile lui Catalin Berescu), ale caror bordeie improvizate stau pe teren fara permisiunea proprietarilor. Saracii fara casa din oras stau nu numai pe strada si in canale, dar si in case ruinate nefolosite. (Primaria nu prea ii da afara, pentru ca si ei ii e mai usor sa ii vada pe acesti oameni descurcandu-se in asemenea cladiri decat sa finanteze camine etc. pentru ei.)

Conform discutiilor cu persoane implicate in proiect si articolelor publicate pe TOTB si Indymedia, Carol 53, una dintre numeroasele vile retrocedate proprietarului, a fost locuinta unei familii de 11 persoane de etnie roma, din care 3 sunt copii sub 4 ani si o femeie era gravida in luna a 9-a (a nascut dupa evacuare). Continue reading

tabara feminista internationala autogestionata – moroieni, 6-16 august

Ce au in comun tinerele feministe ale Europei? Ce ne solidarizeaza? Ce ne desparte? Cum putem lucra impreuna?
Va invitam sa dezbatem in cadrul Taberei Tinerelor Feministe, 6-16 august, Zona turistica Moroeni, jud. Dambovita.

Tabara este afiliata miscarii internationale World March of Women si va avea participante din tari precum: Franta, Spania, Germania, Elvetia, Polonia, Cehia, Armenia, Portugalia, Brazilia, Canada, Turcia, Grecia.

Garantam o experienta feminista unica, cu ateliere, discutii intense si schimburi de experienta la finalul carora vom produce un Manifest comun.
Tabara a avut prima editie anul trecut in Franta. Tinerele feministe au discutat despre solidaritate, discriminari multiple, economie, mediul inconjurator, violenta, sanatate, sexualitate, promovarea feminismului. (Manifestul din 2011)

Agenda de anul acesta va fi stabilita in timpul taberei. Fiecare participanta poate propune subiecte si teme de dezbateri, le vom selecta impreuna.

Costurile pentru cazare, masa si transport sunt asigurate de Asociatia FRONT, prin programul de finantare “Tineret in Actiune”.
* cazarea este in regim de campare cu corturile proprii. Ne ghidam dupa principiul auto-gestiunii (fiecare participanta va ajuta la sarcinile comune).

Asteptam inscrieri pana la data de 25 IULIE.
Locurile sunt limitate.
Pentru inscriere si selectie, va rugam sa ne trimiteti **3 propuneri de teme feministe** pe care sa le includem pe agenda de discutii din timpul taberei.

De diseminat: 2 migranti din centrul de la Arad, de 5 zile in greva foamei

Comunicat de Presa:

“A cincea zi de greva foamei pentru doi migranţi din Centrul de Luare în Custodie Publică a Străinilor de la Arad”

“Cred că vor să ne tortureze psihic. Nu înţelegem de ce ne tot mută dintr-un loc în altul şi ne îndepărtează de prieteni şi familie. Aici în Arad, nu avem pe nimeni, nu ştim de ce suntem aici şi stăm închişi în cameră de sâmbătă”

Doi migranţi din Centrul de Luare în Custodie Publică a Străinilor din Arad au intrat sâmbătă în greva foamei pentru a protesta împotriva transferului lor din Centrul similar din Otopeni. Aceasta este cea de-a 5-a zi de când cei doi, un cetăţean tunisian şi un cetăţean nigerian, au decis că nu vor mai mânca şi nu vor mai bea nici un fel de lichide.
“Nu ni s-a spus nimic. Sâmbătă dimineaţă eram în centru la Otopeni şi când am vrut să mergem la masă ne-au anunţat că imediat vom pleca la Arad. Noi nu am vrut, dar ne-au luat cu forţa, ne-au pus cătuşele şi ne-au adus aici. Cei de aici, de la Arad, nu ştiau nici ei de ce am fost transferaţi. Am discutat cu directorul centrului şi nici el nu înţelegea. De când am ajuns aici nimeni nu ne-a putut explica de ce am fost aduşi şi ce se va întâmpla cu noi.”

Cei doi migranţi aflaţi în greva foamei solicită să fie transferaţi înapoi la Otopeni, unde ar putea fi în contact cu soţiile, prietenii şi reprezentanţii legali. De asemenea, aceştia au certitudinea că motivul transferului nu este reprezentat de lipsa locurilor din centrul de la Otopeni, care, la momentul plecării lor era utilizat la jumătate din capacitate. În ultima lună de detenție la Otopeni, conducerea centrului a decis mutarea unuia dintre cei doi la camera de izolare, separându-l astfel de ceilalți migranți din centru, pe care îi ajuta cu informații despre drepturile ce li se cuvin, traduceri în si din limba româna, solicitând alaturi de ei un tratament demn pe durata detenției. Cu 2 saptamani înainte de a fi transferat la Arad, același deținut a fost atenționat de către directorul centrului Otopeni ca “nu i se va permite sa facă revoluție aici”, aluzie la motivul pentru care a fost izolat.

Ambii migranți au înfăţişare în instanţă în luna noiembrie 2012, în calitate de reclamanţi, contestând respingerea solicitării de azil. Până la momentul pronunţării deciziei în instanţă, aceştia nu vor putea fi expulzaţi în mod legal. De asemenea, cei doi solicită reanalizarea dosarelor/rezoluţiilor în baza cărora au fost luaţi în custodie publică, menţionând faptul că documentele conţin informaţii eronate şi fac referire la persoane care au alte nume şi altă cetăţenie decât ei. Din acest motiv, aceştia cer ca situaţia lor să fie cunoscută şi analizată de persoane sau organizaţii imparţiale, iar transferul lor înapoi la Otopeni să aibă loc imediat.

Centrele de Luare în Custodie Publică a Străinilor sunt structuri închise, aflate în subordinea Oficiului Român pentru Imigrări, în care sunt cazati cetăţeni străini care nu au avut sau cărora le-au expirat documentele de şedere în România. Luarea în custodie publică reprezintă o măsură administrativă de restrângere a libertăţii de mişcare. Deşi luarea în custodie publica este diferită din punct de vedere juridic de privarea de libertate, în realitate conditiile sunt identice cu cele din închisori. În marea majoritate a cazurilor, persoanele aflate în aceste centre nu sunt acuzate de comiterea unei infracţiuni. Cele mai multe dintre acestea sunt returnate în ţările de origine, fie prin programele de returnare voluntară, fie împotriva voinţei lor, prin acţiuni de returnare forţată.

Pentru mai multe detalii vă rugăm să contactați :
romania@indymedia.org sau apatrid@riseup.net

romania si migrantii invizibili

“Migranţii invizibili din centrul de detenţie de la Otopeni”

– un text de Simina Guga si Amba Hurrya

Articolul a fost scris pe baza interviurilor realizate cu personalul administrativ al Centrului de Luare în Custodie Publică de la Otopeni în luna iunie 2012, precum şi a discuţiilor purtate cu persoane care se află sau s-au aflat la un moment dat în acest centru. Materialul este dedicat acestora din urmă.

Sistemele de detenţie au devenit o realitate comună în gestionarea fluxurilor de migraţie în statele europene, America de Nord, Australia şi nu numai. Detenţia migranţilor, reprezintă o nouă latură a sistemului de detenţie, care dă dreptul magistraţilor de a dispune luarea în custodie publică a străinilor, la propunerea Oficiului Român pentru Imigrări, fără ca aceştia să beneficieze de un proces efectiv şi fără a fi acuzaţi de comiterea unei infracţiuni. Reţinerea lor în aceste centre închise reprezintă o măsură administrativă de restrângere a libertăţii de mişcare, diferită din punct de vedere juridic de privarea de libertate, însă identică în realitate[1].

Modul în care ne raportăm la migranţi reprezintă o oglindă pentru tipul de societate pe care o construim şi felul de lume în care alegem să trăim.

Centrul de Luare în Custodie Publică de la Otopeni este o structură închisă, cu o capacitate de cazare pentru maxim 120 de persoane[2]: cetăţeni din state terţe depistaţi fără documente pe teritoriul României, indezirabili (care sunt presupuşi a pune în pericol siguranţa naţională sau ordinea publică) sau persoane împotriva cărora s-a dispus măsura expulzării (care au comis infracţiuni pe teritoriul României). Centrul a fost deschis în 1999, la momentul respectiv acesta găzduind atât persoane care urmau să fie returnate, cât şi solicitanţi de azil. În perioada 2002 – 2004 acesta a fost amenajat printr-un proiect Phare, finanţat de Comisia Europeană, fiind ulterior utilizat doar în scopul luării în custodie publică a migranţilor fără drept de şedere în România. Investiţii similare au fost făcute de Comisia Europeană şi în alte ţări, anterior aderării acestora la Uniunea Europeană. Un al doilea centru de acest gen se află în localitatea Horia, din judeţul Arad. Aceste două centre sunt administrate de Oficiul Român pentru Imigrări, aflat în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor. Continue reading

Program GayFest anul acesta

Despre GayFest si detalii program 2012

Luni, 25 iunie

17.00 Biblioteca vie, Cafe Voyage

20.00 Film: Roma Boys/Baieti Roma, Centrul Ceh

Marti, 26 iunie

15.00 Personaje in cautarea unui scenariu, workshop de improvizatie creatoare, sediul ACCEPT

18.00 Expozitie Arta Comunitara, Home Matasari

21.00 Film: The Sons of Tennessee Williams/Fiii lui Tennessee Williams, Home Matasari

Miercuri, 27 iunie

10.00 Conferinta Trans

18.00 Conversatii despre iubire (I), Spatiul Platforma

21.00 Lady Gaby- spoken word si Dj Boru, Atelier Mecanic Continue reading

De câţi profesori e nevoie pentru a spune un banc sexist?

Două texte despre anomia societăţii româneşti şi bancurile cu violul, dintr-o altă perspectivă

 

  • Despre profesori anomici. Sau cum au devenit glumele despre viol un instrument retoric firesc în analizele sociale
    — Mona

    Analiza socială la care mă refer este articolul scris the Vintilă Mihăilescu în Dilema Veche nr.415, 26 ianuarie – 1 februarie 2012, intitulat “Anomia, violul şi mamaliga”.

    În acest articol, domnul Mihăilescu încearcă să ne explice care sunt cauzele protestelor începute în ianuarie. Se pare că societatea românească, asemănată cu un elefant bolnav, ar suferi de anomie. Dacă va repugnă acest concept al lui Durkheim, aşa cum autorul pare a şti cu certitudine, e pentru că “discursul public romanesc” are oroare de concepte. Cum domnul Mihăilescu vrea să se ferească de etichetă de “elitist”, ne trimite la o definiţie a conceptului găsită de dumnealui la un “simplu search pe Google”.

    Pe scurt, această anomie e o stare a societăţii în care regulile sociale devin laxe, dispar valorile împărtăşite şi, drept urmare, indivizii par a se regăsi într-o stare de vid de sens în toate acţiunile lor. De aici şi suicidul anomic. Doar că, se pare, indivizii mai pot reacţiona şi altfel la situaţia anomică. Ei se pot răzvrăti. Cam asta s-a întâmplat, explică Vintilă Mihăilescu, şi cu societatea românească, sau cel puţin cu acea parte care a ieşit în străzi să protesteze. Anomia societăţii româneşti e de fapt un alt nume pentru cele trei boli ale elefantului – comunism, corupţie, criză, care au fost tratate cu anticomunism, anticorupţie şi austeritate.

    Tratamentele de anticomunism şi anticorupţie, ne spune domnul Mihăilescu, par a fi eşuat. În ce priveşte boala crizei economice însă, problema pare a fi nu tratamentul de austeritate. Deşi afectat puternic de acesta, elefantul se ţine încă pe picioare. De ce totuşi a rupt elefant gardul, aflăm mai jos:

    “La toate acestea se adaugă un “agent patogen” la care Durkheim nu s-a gîndit vreodată: dispreţul. Or, demnitatea dispreţuită doare mai tare decît orice boală! Exacerbînd anomia, actuala putere a făcut-o cu un dispreţ suveran şi explicit faţă de “viermii” societăţii pe care o conduce. Chiar şi reţeta străveche a tiraniei eficiente – “pîine şi circ” – a fost încălcată cu dispreţ, a devenit întîi “fără pîine”, apoi “fără circ”, iar ca bonus i s-a dat societăţii cu tifla. Austeritatea, una dintre suferinţele sociale majore impuse societăţii româneşti (nu discut cît de utile) se tratează oriunde cu solidaritate (chiar dacă adesea demagogică): “fraţilor, sîntem cu toţii în aceeaşi oală, împreună vom reuşi să ieşim!”. Or, după cum rezuma excelent Corina Drăgotescu într-o emisiune, “cuvîntul «împreună» a dispărut din vocabularul puterii în ultimii doi ani”. În alţi termeni, o respectabilă pensionară exclama consternată în Piaţa Universităţii: “omul ăsta nu ne-a iubit niciodată!”. Ceea ce îmi aduce aminte de un vechi banc decoltat, din care pot să reproduc însă morala: “viol, viol, dar barem uită-te în ochii ei!…”

    Problema, se pare, nu e neapărat austeritatea, iar domnul Mihăilescu se abţine de la a discuta cât de utile sunt măsurile de austeritate. Problema societăţii e că puterea dispreţuieşte un popor şi aşa chinuit de austeritate, în loc să-i întreţină o anumită iluzie a solidarităţii. Cam asta crede domnul Mihăilescu că se înţelege din ce spune Corina Dragotescu şi pensionară din Piaţă. Şi cam de asta îi aduce aminte “morală” (!) unui banc “decoltat”(!) despre un viol care ar putea fi suportat măcar dacă violatorul ar putea mima un semn da afecţiune faţă de victimă. Ce e problematic în asta? Continue reading

Protest de Ziua Internationala pentru Eliminarea Violentei Asupra Femeilor


STOP violenţei asupra femeilor!

CAND?
Pe 25 noiembrie, 16.00-18.00.

UNDE?
In fata Parlamentului Romaniei, Camera Deputatilor, Parcul Izvor.

PENTRU CE?

Ordin de protectie.
Ordin de restrictie.
Adaposturi bugetate.

MANIFEST: STOP violentei asupra femeilor!

Ne-am saturat de tacere!
Ne-am saturat ca violenta sa fie considerata o problema personala si privata. Este o problema politica.
Ne-am saturat de politicieni care sunt complicii agresorilor, nu reprezentantii victimelor.
Ne-am saturat de dezinteresul parlamentarilor care trebuie sa adopte o lege ca sa protejeze in mod real, nu fictiv victimele.
Ne-am saturat de politicieni care nu inteleg ca democratia nu este compatibila cu violenta impotriva femeilor.
Ne-am saturat de reprezentanti ai institutiilor care se plang ca nu pot face nimic.
Ne-am saturat ca femeile sa fie amendate pentru ca au tulburat cu strigatele lor linistea publica.
Vrem ordin de protectie.
Vrem ca agresorul sa fie evacuat din casa.
Vrem adaposturi, platim taxe si impozite.
Vrem interventie rapida a institutiilor.
Vrem amenzi si condamnari pentru agresori.
Vrem certificat medico-legal gratuit.
Vrem ca femeile sa fie in siguranta si acasa si pe strada.
Vrem ca dreptul la viata, la integritate fizica si psihica sa fie respectate si protejate asa cum prevede Constitutia Romaniei (articolul 22).

Atragem atentia ca:

Violenta nu se intampla rar si doar in situatii de stres exceptional.
Violenta nu afecteaza doar femeile din mediul rural.
Violenta nu afecteaza doar femeile cu un nivel scazut al educatiei.

DE CE?
Continue reading

“Dragele mele panarame!” sau – Feminism trait la Marsul Panaramelor

de Carmen

In Romania feminismul nu e “cool”. In cel mai bun caz, orice discutie pe teme ce tin de interesele specifice ale femeilor incepe cu “nu sunt feminista, dar…”. In rest, feminismul este respins din start, etichetat si stereotipizat. Mai grav este ca oamenii isi permit sa-si dea cu parerea fara sa fi citit un cuvant despre teoria feminista.

In acest context potrivnic s-a intamplat o minune: putinele feministe ale Romaniei s-au unit si au organizat un eveniment unic in peisajul romanesc postdecembrist. Rezultatul: s-a mediatizat in mod pozitiv o actiune feminista, identificata ca atare, fara stereotipuri si mesaje negative. Las istoria sa inregistreze acest eveniment si sa-l puna intr-un context, eu vreau sa vorbesc despre impactul pe care l-a avut asupra mea.

A fost inaltator si eliberator sa stau la aceeasi masa cu femei cu care impartasesc aceleasi conceptii despre lume si aceeasi implicare civica. Fara sa fie nevoie sa ma justific, fara sa fie nevoie sa ma explic, discutand aceeasi limba si intelegandu-ne perfect, fara argumente suplimentare obositoare. Pentru ca asta simteam in ultimul timp: oboseala. Am obosit sa le explic oamenilor de ce sunt eu feminista, sa le contracarez necunoasterea si argumentele stereotipizate. Sa le fac pe prietenele mele sa inteleaga ca lipsa femeilor din viata politica le afecteaza direct, in moduri si contexte pe care ele nu le percep. Sa-i fac pe prietenii mei sa inteleaga ca nu am nimic cu barbatii si sa le tai elanul atunci cand fac glume misogine. Sau sa-mi exprim singura indignarea fata de declaratiile sexiste ale vreunui politician sau fata de vreo reclama sexista, fara ca cei din jurul meu sa impartaseasca aceeasi reactie.

La Marsul Panaramelor am simtit naturalete si normalitate. Am simtit ca sunt la locul potrivit, la momentul potrivit. A fost ca o gura de aer proaspat de munte intr-un oras poluat. Femei si barbati care au constiinta de sine, care se pozitioneaza activ in societatea de astazi, care fac alegeri si si le asuma. O minoritate iesita din mainstream-ul zdrobitor si-a facut auzita vocea.

Dragele mele panarame, my dear sluts, ce bine ca ne-am gasit!

Am organizat Marsul Panaramelor timp de 7 saptamani. Un grup de 15 femei exceptionale. Doar cu resursele noastre de timp dupa programul zilnic de munca si cu energie maxima. Ne-am incurajat reciproc atunci cand ne intristau comentariile si reactiile negative de pe Facebook. Ne-am bucurat impreuna atunci cand demersul nostru a fost inteles si sustinut. Am obosit impreuna atunci cand terminam intalnirile dupa ora 22:00. Am fost stresate impreuna atunci cand asteptam verdictul Primariei pentru autorizarea marsului. Am avut cosmaruri inainte de mars. Iar in ziua marsului am avut impreuna un imens gol in stomac. Umplut instant cu satisfactia rezultatului.

Pe langa marsul in sine, am facut impreuna un exercitiu necesar si ne-am asumat manifestul: am revendicat apelativele, le-am golit de puterea lor de a ne rani si ne-am imunizat pentru totdeauna. Panarama, curva, tarfa, nu mai inseamna nimic, sunt doar litere si sunete. Sper ca toti participantii si sustinatorii Marsului Panaramelor sa zambeasca strengareste la auzul acestor apelative. Stim atat de bine de ce!

——–
(credit video Andrei Dascalescu)

cateva reactii dupa mars:
“Marsul Panaramelor/Slut Walk Bucuresti 2011, Poze si Video” @ AmAles.ro
“Marsul Panaramelor – STOP agresiunii impotriva femeilor” @ 9am.ro
“Bravo, Panaramelor!” de Gabi Cretu
“Slut Walk у Бухаресті” pe un blog feminist din Ucraina

si mai multe din partea organizatoarelor:
“Iluzia Cuminteniei” (de Alice),
“Dialectica si consecventa feminista la Marsul Panaramelor” (de Ioana),
“Marsul Panaramelor a costat 500 de lei!” (de Ilona)

Marsul Panaramelor/SlutWalk Bucuresti


DE CE
In Romania are loc un viol la 4 ore, conform unor statistici ale Politiei Romane. Neoficial cazurile sunt mult mai multe, pentru ca victimele nu indraznesc sa raporteze agresiunea de teama de a fi judecate, blamate, moralizate.
Agresiunea stradala este continua.
Femeile sunt agresate verbal si fizic oriunde: pe strada, la metrou, acasa, la scoala, la locul de munca. Nu credem ca exista femeie din Romania care sa nu fi cunoscut acest tip de violenta.
Apelative precum pitipoanca, lelita balcanica, curva, panarama, tarfa, parasuta, tiganca imputita, papusa, pisi, fac parte din cotidian si suntem obligate sa le suportam.
Blamarea victimei este o practica generalizata, adanc inradacinata in mentalul colectiv. “Majoritatea femeilor agresate pe strada si-au provocat agresorii cu un comportament de pitipoanca si un caracter de lelita balcanica, ar trebui sa fie atente cu cine umbla si cu cine intra in vorba, nu sa dea buzna la politie ca au fost violate” – a declarat Prof. Univ. Dr. Tudorel Butoi, expert criminalist, intr-o declaratie oficiala la Realitatea TV in 2010.
Suspiciunea cu care sunt privite victimele violentelor sexuale si blamarea la care sunt supuse creeaza un climat care incurajeaza agresorii.
Sunt violate femei in varsta de 80 de ani si fete de 12 ani. Adica mame, surori, vecine, prietene, sotii, bunici, fiice. Acestea sunt “pitipoancele” noastre.
Este foarte frecvent violul comis de partenerii de viata, de colegi, prieteni, cunoscuti. Imediat se infiripa indoiala. “Si-a meritat-o”. Sigur a facut ea ceva.
Ne-am saturat sa vedem cum agresiunile sexuale sunt trecute cu vederea. Suntem furioase pentru ca victimele acestor agresiuni sunt invinovatite, aratate cu degetul. Ne dorim sa avem alaturi de noi cat mai multe persoane si organizatii pentru a lupta impreuna impotriva agresiunilor sexuale asupra femeilor de orice ocupatie, statut economic sau social, etnie, orientare sexuala, varsta si abilitate; sa luptam impotriva utilizarii modului in care te imbraci drept de criteriu care ne imparte in bune si rele, in serioase si usuratice, in accesibile si inabordabile; sa denuntam incorectitudinea, iresponsabilitatea si lipsa de implicare a institutiilor care, in loc sa ajute victimele agresiunilor sexuale, le supun unor noi agresiuni si umilinte, in mod direct sau prin indiferenta, necooperare si prin aruncarea unei parti din vina pe umerii lor.
Victimele agresiunilor sexuale nu sunt vinovate. Punct. Indiferent de cum arata, cu ce sunt imbracate, la ce ora se plimba noaptea, de unde sunt si cum sunt ele ca persoane.

MANIFEST MARSUL PANARAMELOR
Haideti sa rupem tacerea asupra agresiunii stradale.
Sa inceteze blamarea victimelor agresiunilor sexuale.
Politia, Sistemul Medical si Justitia sa nu mai fie complici la aceste agresiuni, ci institutii de sprijin pentru victime.
Reprezentantii institutiilor sa ofere sprijin victimelor si sa le trateze cu demnitate pentru a nu ne fi teama sa apelam la ele.
Sa nu ne fie teama sa depunem plangere penala impotriva agresorilor.
Sa existe adaposturi pentru victimele violentei domestice.
Ca victime ale agresiunilor sexuale, sa avem acces efectiv la servicii medicale si consiliere psihologica.
Sa fie adoptat ordinul de restrictie impotriva agresorilor.
Violatorii sa fie monitorizati ulterior punerii in libertate.

CUM
Trebuie sa ma imbrac intr-un anumit fel pentru a participa la SlutWalk Bucuresti?
Nu, pune pe tine ce haine vrei, oricat de multe sau de putine. SlutWalk primeste cu bratele deschise si cu entuziasm pe toata lumea, oricat de imbracata sau dezbracata, oricat de costumata si colorata. Imbraca-te totusi destul de comod incat sa te poti misca… nu uita ca e vorba de un mars :)

• SlutWalk nu doreste sa promoveze ura si deci nu folosim un limbaj care incita la ura.
• SlutWalk intentioneaza sa revendice apelative precum panarama, pitipoanca, tarfa, parasuta, curva si sa le foloseasca intr-un mod pozitiv, care ne confera putere si respect.
• Facem referire la agresiune stradala si agresiune sexuala, nu doar la viol.
• Nu punem problema agresiunii sexuale ca ceva infaptuit numai de barbati contra femeilor. Femeile constituie cel mai des tinta iar barbatii cel mai des agresorii, dar sunt afectate persoanele de orice gen.
• Unele comunitati/persoane se afla la un mai mare risc de agresiune sexuala pe baza statutului lor, ocupatiei, abilitatilor, nivelului de acces la servicii, rasei si etniei, identitatii si a altor factori. Noi vrem sa punctam acest lucru si sa ne adunam la un loc, in toata diversitatea noastra, ca oameni care suntem afectati cu totii. Vrem sa fim uniti si incercam sa includem voci cat mai diverse in acest eveniment.
• Urmarim sa folosim un limbaj cat mai inclusiv si respectuos in discutii despre cei afectati: femei/barbati si orice expresie de gen, comunitati rasializate, persoane cu diferite abilitati, etc.
• SlutWalk reprezinta o luare de pozitie inflacarata si pasnica prin care dorim sa ii invitam pe ceilalti la dialog.

CAND
6 octombrie 2011, intre orele 17:00 – 19:00

UNDE
Centrul Bucurestiului. Traseul va fi anuntat ulterior.

CINE
Manifestatie organizata de Asociatia FRONT, Cercul de Lecturi Feministe, Grupul FIA.
Cu sprijinul: www.feminism-Romania.ro, Blogul Medusei.
Continue reading