mamaia mea era printre altele moasa satului.

… De aproape un sfert de secol alţii n-au nici o jenă să trâmbiţeze peste tot propria Istorie, alţii amuţesc, distorsionează şi intră cu bocancii peste istoriile femeilor. Alţii definesc ce este „important”, ce suferinţe sunt „politice”, ce este „anticomunismul” şi răsună pieţele ţării ăsteia de revelaţiile lor religioase şi tradiţia lor regăsită, de cuvintele lor goale care zornăie pompos. Pentru că ale lor sunt pieţele publice, cărţile, universităţile, instituţiile politice şi religioase.

Istoria lor e şi în minţile noastre. Ne-au învăţat pe toate de mici nimic despre trecutul nostru şi totul despre al lor. Ne-au învăţat pe toate de mici că experienţa lor este principală şi a noastră secundară. Ne-au învăţat asta explicit sau alegând ce se aude şi ce se tace. Ne-au învăţat de mici să ne distorsionăm şi respingem propriile experienţe şi propria istorie. Să ne fie ruşine cu ele. Ne-au învăţat pe toate de mici, în „anticomunismul” lor, aceleaşi lecţii învăţate de mamele şi mamaiele noastre: să ne ruşinăm, să ne lăsăm supravegheate, să ne lăsăm vieţile dictate, să tăcem, să tăcem, să tăcem. Ne-au învăţat să nu fim una alături de alta. Să nu ne cunoaştem una pe alta. Să ne condamnăm una pe alta. Să nu vorbim mame cu fiice, prietene între ele, bunici cu nepoate. Să ne uităm istoriile, să ne uităm cuvintele. …

“Toci!” @ Eu Decid

corpul meu nu-i treaba ta

un nou blog de urmarit: corpulmeu !

… Poate ar fi bine sa ma ascultati cand va spun ca pentru mine-i bine sa fiu lasata in pace si sa nu-mi mai explicati voi cum credeti ca sunt un obiect stricat care are nevoie de reparatii! Poate ar fi bine sa nu mai presupuneti ca daca n-am chef sa ies din casa cu zilele e pentru ca nu ma simt confortabil sa-mi tarai corpul gras prin spatii publice, poate-ar fi bine sa nu mai presupuneti ca toate sau macar una dintre depresiile mele au legatura cu corpul meu si cu ce simt eu fata de el, poate-ar fi bine sa nu mai presupuneti ca mananc pentru ca am nu-stiu-ce frustrari sexuale ca stiti voi ca n-am prieten, poate ar fi bine sa nu mai presupuneti ca toate femeile vor sa si-o traga cu un barbat, poate-ar fi bine sa nu mai presupuneti ca imi plac barbatii in the first place, poate-ar fi bine sa nu mai presupuneti ca nu ma simt bine in corpul meu! Poate ar fi bine sa nu mai presupuneti nimic despre mine si despre corpul meu si mai ales despre ce gandesc eu referitor la el, pentru ca asta ganditi voi de fapt iar astea sunt obsesiile voastre si nu ale mele! …

assimilation vs liberation

“Assimilationists want nothing less than to construct the homosexual as normal – white, monogamous, wealthy, 2.5 children, SUVs with a white picket fence. This construction, of course, reproduces the stability of heterosexuality, whiteness, patriarchy, the gender binary, and capitalism itself. If we genuinely want to make ruins of this totality, we need to make a break. We don’t need inclusion into marriage, the military, and the state. We need to end them. No more gay politicians, CEOs, and cops. We need to swiftly and immediately articulate a wide gulf between the politics of assimilation and the struggle for liberation. We need to rediscover our riotous inheritance as queer anarchists. We need to destroy constructions of normalcy, and create instead a position based in our alienation from this normalcy, and one capable of dismantling it.”
— Toward The Queerest Insurrection, via Son of Baldwin

Gay Pride™ is subordination to the State and Empire.
Gay Pride™ is homage to capitalism, patriarchy, and white supremacy.
Gay Pride™ is co-optation of queer radicalism by liberals, Democrats, academics, hipsters, and NGOs.
Gay Pride™ is the eradication of trans bodies and narratives, and queer militancies.
Gay Pride™ is gala events for the elite.
Gay Pride™ is walking past homeless queer youth.
Gay Pride™ is assimilation into straight society.
Gay Pride™ is corporate.
Gay Pride™ is destruction of queer histories of mutual-aid, resistance, shame, promiscuity, creativity, humor, love, community, brutality, poverty, and disease.
Gay Pride™ is “we’re just like you”.
Gay Pride™ is safe, privileged, accommodationist, vanilla, temporary, and very boring.
Gay Pride™ is to ignore trans women of color being beat by police and murdered by street bigots.
Gay Pride™ is to achieve equality and sameness, to settle and be conditional, to compromise. Nothing more. Always less.
Gay Pride™ is forgetting about those affected by HIV/AIDS.
Gay Pride™ is “straight-acting”, “masc only”, “promise I’m not that gay tho”, “sry no effeminate guys”, “not into Asians”, “prefer white guys”, “no fatties or trannies”.
Gay Pride™ is gender binary.
Gay Pride™ is on the sidewalk, obeying the police when they say the party is over.
Gay Pride™ is neglecting all of the queer and trans prisoners held captive by the State.
Gay Pride™ is marriage and military.
Gay Pride™ is poor people of color being pushed out of their neighborhoods by a white gay gentry.
Gay Pride™ is refusing to avenge religious fundamentalists who cause young queers to commit suicide.
Gay Pride™ is “things aren’t that bad in Russia.”
Gay Pride™ is being able to participate in the military-industrial complex, kill and rape people in other countries in the name of “freedom”, yet be fired from a minimum wage job in the US because of your sexuality and/or gender identity.
Gay Pride™ is giving a shit about corporate media and entertainment.
Gay Pride™ is pretending electoral politics will bring about social change.
Gay Pride™ is a rearranging of the existing social order only to accommodate a few, as opposed to collective liberation and dismantling of oppressive systems.
Gay Pride™ is nationalism.
Gay Pride™ is to water down and tranquilize – to make “normal”.
Gay Pride™ is men and women who arm themselves to kill people who are deemed criminals, deviants, and terrorists by the State.
Gay Pride™ is business casual or muscle tees.
Gay Pride™ is the invisibilization of people of color.
Gay Pride™ is to dismiss queer Palestinians being murdered by the Israeli apartheid state.
Gay Pride™ is gay men being misogynist pigs and committing verbal, physical, and sexual violence against women and it being “okay” since they’re gay.
Gay Pride™ is obscuring histories of Western colonialism and silencing Indigenous voices.
Gay Pride™ is “speak English or go back to your country”.
Gay Pride™ is a mythology and an opiate.”

how to be an ally to your straight friends

The ever tumblr_inline_mr6nivu6uO1qz4rgpincreasing trend of oppression against straight people in LGBT and queer communities has been worrying any person with a fragment of a conscious left unharmed by extreme heterophobic propaganda. It’s time for us to stop it! It’s time that we learn how to stop insulting straight people, how not to question their heterosexuality, how to learn to love their privileges (Because hating is bad! And it gives you ulcers!), and in short: how to be their allies. …
4. Learn to acknowledge straight people’s privileges. And to love them. The fact that straight people have privilege doesn’t mean that those should be challenged. Learn to love straight people’s privileges, and to appreciate that despite their many privileges, they are still willing to allow you to exist. Remember that thanks to straight people’s privileges, they can also contribute much more to the LGBTQ struggle than you ever could, because as opposed to queer people, they in fact get listened to. …
“How to be an ally to your straight friends” @ Bi radical

gender & sexuality – hardcore style

Because I love hardcore(hardcore-punk that is) I recently started reading “Burning Fight: The Nineties Hardcore Revolution in Ethics, Politics, Spirit and Sound.” The book is made up of interview with members of various nineties hardcore bands which made an impact at the time and also on what hardcore developed into afterwards. It’s definitely a worthy read for anyone who loves hardcore and hardcore history.

The reason I bring it up here is because for anyone who knows, and for everyone who didn’t know till now, hardcore-punk has been dominated mainly by white middle-class(ish) boys .

This has inspired many discussions, debates, fights, lyrics, crews, etc.

So below I share a few quotes from a section on Gender and Sexuality in the book.

I’ve chosen only some of them, which were of interest to me, but also diverse. They’re just a few and I type them in their entirety because they make up part of someone’s story and I don’t want to edit that any further than the context already has.

Daisy Rooks (Chicks Up Front crew): I noticed that as it got toward the mid-nineties it was sort of in vogue in the straight edge scene to at least pretend you were down with feminism or choice issues regarding abortion. People gave lip service to it, which was good because men were talking about these issues, but in terms of overall core behavior I didn’t see a lot of change during my time in the scene.

Jen Angel (Fucktooth Fanzine, Clamor Magazine): For a large part the level of sexism depended on where you lived. I felt that there were real regional differences in how communities were comprised. Where I lived in Ohio, there were women in the scene, but only a few were really active in bands or writing zines. A lot of them just went to shows and hung out, and that was cool, too. I was fortunate to have a few really good female friends, and I was really influenced by female-made zines like Slug and Lettuce, Cooties, and a ton more. I did feel like it was a boys’ club, but I also felt that I could assert myself if i wanted to, though that was difficult. I remember there was a lot of discussion around competition among women in the scene and I definitely felt that, which may have been real or perceived. I felt that it made it difficult for me to really make strong friendships with women, with a few exceptions, and I had to work to overcome that so I could build new relationships with amazing women and not feel threatened by them.

Sean Capone: I think the homophobia in hardcore was a simple, uncreative, “don’t drop the soap” style homophobia. A queer in the pit was a threat to the normative sublimation of hetero-male aggression that can only come from physical contact with another man. People took my arrival with a certain grain of salt. It’s not like “queer-edge” was some movement dying to be born. Why the lack of discussion? Well, straight guys will begrudgingly accept feminism in their scene; after all, it’s their sex lives on the line at the end of the day. But there’s no real personal stake in having to accept gays, I guess, which may be a bit reductive, but I was astonished at the appalling credulity of people in the face of blatantly untrue rumors and calumny. I’ll be honest, I wasn’t out to start a sexual revolution within hardcore [Positron Fanzine], I just wanted to have fun and annoy some people, which I did, and find some boys to date, which I was less successful at.

Chris Boarts-Larson: Homophobia was even worse than racism as an underlying issue that was ingrained into people – whether from family or society – that was in turn mimicked in the scene. I think it was very hard for people to be “out” in the late-eighties and that in the early-nineties it di become a hot topic and it was a very positive thing. For me it went hand in hand with gender, sexism, racism – all of them were bad and it was important ot educate people about [them]. Homosexuality and homophobia were one of hte biggest otpics of hte time period of the early-nineties at ABC No Rio. Mike Bullshit, who was one of hte people organizing the initial hardcore matinee at ABC No Rio, was gay, adn he felt very ostracized in the NYC hardcore scene. I think that he was in the closet for a very long time, and finally around this time came out and it was therefore one of the essential foundation issues of the time and place. If you couldn’t deal with it, esentially you weren’t welcome at ABC. I have tons of respect for Mike for what he did at this time, I really can’t begin to say I know anythign what about he went through, but i know it was hard and putting yourself out there like that is hard and he caught a lot of shit, even amongst those who should have been and were expected to be more understanding. But it definitely opened up a door for a lot of other people to talk about their own experiences and feelings and I know that a lot of other people also came out aruond that time.

voices of clients over those of sex workers

I Don’t Care About Clients
by Olive Seraphim
aclientally“… The point I am trying to make here is that if clients were contributing something valuable or even something innocuous to our movement, I could deal. Instead, they are perpetrating whorephobia. I fear that people who don’t know better will see posts like this and think these men somehow have more knowledge of our lives and the realities of our work than we do. After all, the conversations surrounding punters and activism are largely cisheteronormative, and most of these men bring their male privilege to the table, while not even being aware of these advantages.

Beyond that, this issue seems to cause a divide between sex workers and, as evidenced by my anon friend, makes those of us who don’t subscribe to this thinking feel isolated, as if we’re doing something wrong. As if it’s our responsibility to listen and care about what men have to say. After all, it’s part of our socialization as women and marginalized people to listen to men, just as it’s part of our male clients’ socialization to speak over us and for us. How can we even begin to broach the subject of clients’ input regarding our rights if we’re not examining the dynamics of privilege? In addition to the gender differences at play here (remembering that not all sex workers—or clients—are cisgender), as sex workers we’re routinely silenced by everyone from fauxmanists to governments and police and even, sadly, our own communities. By radical feminist logic, if we’re able to assert any conviction of our rights, we’re too privileged to be representative. Of course, if we agree with them, then that privilege goes out the window. Thankfully, they don’t listen to punters’ self-involved bullshit either, but their influence—and silencing—is effective against us all too often, another hardship which clients never experience.

Those of us who have additional marginalized identities in addition to being sex workers are probably more aware of the problematic nature of self-declared ally status than the more privileged workers among us. Alliance always comes with a few fundamental problems. Firstly, an ally is always going to be approaching a marginalized person from a point of view that has internalized toxic shit against us, and having that privileged position means they can still act on those views in ways that harm us. When we then allow them into our spaces and into our conversations, we’re increasing their power both by giving them credibility to outsiders and also by giving them access to, well, us. The other major problem is that their voices inevitably drown out ours. Their experience of sex work is always going to be more valid than ours to society because non-sex workers are considered more valid than we are. We end up in a situation where people more powerful than us, whose ideas are skewed with bias, are representing us, speaking about realities they’re only vaguely aware of.”

“… Sadly, being a true ally is more than most clients, or most people, want to deal with; it requires too much effort, too much examination of one’s own internalized prejudice, too much thankless work. I would like to suggest—while knowing that this is very difficult in and of itself—that our families would be much better poised to do this sort of P.R. than clients are. While I have no statistics on how many sex workers are ‘out’, I think it’s a fair assumption that most sex workers have at least a few non-sex workers in their lives whom they’re close to and who know what they do. It’s these people who love us, support us, care about us, and share this world with us.I would like to see a blog written by our mothers, our daughters, our husbands and wives. They are the best shot we have of being seen as actual people outside of stereotypes, because they love us and see us as actual people who exist outside of the benefits we provide them.They are more invested in our humanity and in our safety than clients can ever be, and perhaps they can be the missing link we so sorely need.”

“… Mia McKenzie, editor of the Black Girl Dangerous blog, compiled an amazing list of attributes and behaviors that sincere allies possess. Clients of sex workers who actually wish to support us, rather than giving themselves an ego boost while prioritizing their own rights ahead of ours, could learn a lot from it.”

feminisme si delimitari

“si inca o invatatura pentru persoanele din grupuri marginalizate: privilegiatii care se auto-numesc aliati se solidarizeaza cu voi doar atata timp cat vorbiti frumos si neagresiv. Fiti recunoscatori, tineti tonul dulce si capul in pamant pentru ca ei sa-si poata face meseria de auto-intitulati salvatori atunci cand vor ei si cum vor ei! Si nu ii criticati in niciun fel sau din auto-numiti aliati devin auto-numiti aliati doar pentru alte persoane din comunitatea voastra – voi sunteti exclusi.” (alice c.)

cind feminismul e despre mine, cei ca mine, si accesul meu la putere: calcatul in picioare al altora care nu se conformeaza imaginii si ideii mele despre cum ar trebui sa arate lumea “feminista”, microagresiuni homofobe, rasiste, abilitiste etc. care pentru mine inseamna zero efort pentru ca in jur ele sint norma si imi servesc in lumea mea, deci *eu* nu trebuie sa ma gindesc de 2 ori la ele, delegitimizarea inclusiv – sau mai ales – prin apelative nepoliticoase, dispretul fata de ceilalti pentru ceea ce sint ei si experientele lor, atacurile personale care nu se pun pentru ca ceilalti nu sint chiar atit de persoane ca mine – toate astea, facute de mine, inseamna “decenta”. si eu chiar cred in aceasta valoare si ma consider o decenta si o iubitoare de oameni. ba chiar fac unele gesturi simbolice de sustinere a “diversitatii” deci de fapt sint mai mult decit decenta: sint minunata. in schimb daca una din acele persoane-nu-chiar-persoane pe care si eu si altii ne cacam tot timpul indraznesc sa ridice putin vocea, ies din rind, folosesc cuvinte nepoliticoase si incep sa sugereze ca nu m-ar aprecia si stima asa cum sint convinsa ca merit, ele sint niste monstri de indecenta. pentru ca si “decenta” e controlata de la centru, deci de mine, si asta e feminismul meu.


campania PolFem pentru o mai mare reprezentare a femeilor in parlament a pornit saptamina trecuta pe facebook cu o poza in care apare o feminista foarte cunoscuta care poarta un costum de pantaloni, o camasa si cravata, cu textul “PANTALONI + CRAVATA = LEGITIMITATE?”, apoi a urmat o poza cu ea si inca alte doua feministe cunoscute, “toate în costume bărbătești cu multe numere mai mari” si cu mustati desenate, avind in subsol articolul 16 din constitutie care garanteaza egalitatea de sanse in functii publice (intr-o a treia poza mesajul este “Zoe, fii barbata, poate asa te propune partidul”).
un numar de feministe queer au criticat, din perspectiva lor personala, aceasta abordare cu mesajul ca a ne imbraca in/ca barbati este cumva un lucru gresit si de neimaginat la care femeile vor fi fortate sa recurga pentru a fi ascultate in politica sau avansate in functii politice si tot ce inseamna aceasta apropriere pentru folos personal a drag-ului de catre femei non-queer care in mod curent profita maxim ca feministe de pe urma heterosexualitatii lor si imaginii uber-feminine, pe linga faptul ca sint persoane care adopta un discurs “pro-lgbt” superficial care le serveste imaginii progresiste in timp ce in real life fac gesturi opresive heterosexiste si homofobe fata de persoane non-hetero, pentru care nu sint taxate niciodata.

polfem se descrie astfel: “”#PolFem invită la dezbatere și reflecție. Vrem să auzim opiniile și experiențele voastre ca cetățene și cetățeni ai acestui stat. Vrem să căutăm soluții și punți de dialog între ceea ce trăim și politică. Vrem să auzim vocile voastre în legătură cu teme care vă interesează, probleme cu care vă confruntaţi.”

in real life, dupa aparitia comentariilor critice, moderatoarele paginii polfem au apelat la diversi “experti si persoane lgbt” (in cuvintele celor de la polfem) pentru a verifica daca sint legitime sau nu criticile aduse, iar concluzia a fost ca nu sint; opinia “unanima” a acestor experti a fost auzita tot prin intermediul celor de la campania polfem, care s-au simtit confortabile sa vorbeasca in numele lor, dupa ce se simtisera confortabile sa aleaga “reprezentanti” ai comunitatii lgbtq pe care sa-i consulte considerand ca opinia lor este deasupra opiniilor altora din comunitate, nu atit pentru a legitimiza cuvintele “expertilor” (care nu s-au auzit direct deci nu asta era miza) ci pentru a delegitimiza criticile care le fusesera aduse – evident, o miza importanta. si pina in momentul de fata, nu exista nicio reactie publica a “expertilor lgbt” care au fost consultati, desi faptul ca nu intervin cind se vorbeste in numele lor este important, un fel de: “reprezentantii lgbt se delimiteaza de feministele lgbt in fata reprezentantelor feministe” – astfel incit la nivel de activism institutional, intre ong-uri si “reprezentanti”, totul merge inainte. apoi, la scurt timp, persoanele feministe queer critice (care in trecut au lucrat alaturi de aceste feministe proeminente la diverse campanii si initiative feministe, deci erau nu numai cunoscute lor, ci chiar aliate, deci macar din acest motiv ar fi putut sa se astepte sa fie luate in seama si auzite, daca nu ascultate) au fost de fapt blocate complet pe pagina si pe conturile personale.

ca urmare a acestui lucru, parte din persoanele banate au incercat sa-si faca vocea auzita pe propriile conturi pe facebook si in comentarii in alte locuri, sa puncteze nedreptatea, care dealtfel venea in urma unei serii de nedreptati comise impotriva lor de “establishment”-ul feminist. in acel moment moderatoarele polfem au pornit un nou contra-atac sustinut, comentind in diferite spatii de pe pozitiile lor influente, incercind sa minimizeze si sa dea la o parte orice critica si orice pozitionare contra lor (pe motiv ca se bazeaza pe conflicte personale! ca expertii lgbt au decis ca ele nu au cum sa fie homofobe si dealtfel sint persoane bune si cu bune intentii! sau ca feministele “killjoy” care le critica nu stiu cum sa se poarte! ca folosesc cuvinte urite! ca sint isterice, bullies si trolli! ca se dedau la “hatereala”! ca persoanele lgbtq – nu cele “selecte” in numele carora vorbesc ele ci celelalte non-experte care le interpeleaza – le “linseaza” pe cele heterosexuale iar ele nu mai accepta acest “fascism al ideilor”!…)

in fond, aceeasi persoana care in 3 februarie descria proiectul polfem astfel: “De când gândesc (alături de alți membri și membre ai echipei #PolFlem) la această campanie, am realizat cât de mult suntem reactivi și cât de puțin suntem proactivi. Personal, cunosc multe femei, adevărate forțe, care luptă pentru o multitudine de probleme cu care ele, copiilor lor sau alte femei din jurul lor se confruntă, însă vocea lor rămâne în spate și problema pentru care luptă nu ajunge pe agenda politică. De prea puține ori gândim că o grijă ca „dacă nu găsesc la toamnă loc la grădinița de stat pentru copilul meu” este o grijă și un subiect politic. Aceste lucruri lipsesc de pe agendă, dar ce ar fi să le punem? Ce ar fi ca noi, femeile, cetățenele și cetățenii, să ne numim public aceste nevoi ca fiind politice, să avem inițiative și să ne unim vocile? Ce ar fi să ne cunoaștem politicienele, ce ar fi să vorbim cu ele? Ce ar fi să avem mai multe femei implicate în politică? Femei ca noi? Dacă suntem multe nu putem fi trecute cu vederea! Utilizați #PolFem, invitați-vă prietenele, haideți să pornim un dialog și haideți să ne construim o conștiință politică! Haideți să spargem stereotipurile negative cu care politicienele se confruntă! Haideți să arătăm că suntem capabile nu doar să criticăm de pe margine, ci să propunem alternative! Eu sunt pregătită, voi? — PolFem — feeling excited.” citeva zile mai tirziu comenta succint:


si, la final, cam asa suna “delimitarile feministe”:

February 9
Andreea Molocea

Cred că lucrurile se mișcă și se pot schimba datorită diferențelor care există între oameni și între ideile acestora. Cred că este bine și sănătos să existe rupturi între oameni, organizații, trunchiuri de idei. În ultimele zile am asistat la un val de comentarii negative îndreptate asupra unui proiect în care cred. M-am consultat cu multe persoane pentru a vedea dacă acele acuzații sunt valide, apoi în urma consultărilor am rămas cu tristul adevăr că acestea sunt de fapt conflicte personale îmbrăcate în haine conceptuale. Am decis să tac, pentru că cei care mă cunosc, mă cunosc; cei care cred că sunt homofobă, să fie liniștiți, nu voi încerca să îi conving că adevărul e altfel. Prin urmare, refuz să mă explic, pentru că nu am ce explica. Refuz să mă explic, pentru că nu am pentru ce să fiu pusă la zid. Sunt o femeie și o feministă liberă. Aleg să îmi trăiesc viața și să îmi gândesc proiectele în conformitate cu ceea ce sunt și principiile în care cred. Am misogini, homofobi, rasiști reali cu care doresc să intru în arenă, nu alte feministe. Cred în pozitiv și în oameni pregătiți să își suflece mânecele să pună mâna să facă din lumea noastră un loc mai bun. Oamenii care se delimitează de modul meu de a fi (ca femeie și feministă) sunt liberi să pună mâna să construiască lumea în conformitate cu ideile lor.
PS: pentru că pagina mea de Facebook îmi aparține, am dreptul de a utiliza „block”. Nu este un privilegiu, toată lumea îl are. Nu este o metodă de silencing, este o delimitare.

February 9, 2014 at 4:34pm
Oana Baluta

Un vis ascuns al meu este să fiu homofobă, rasistă, sexistă, naţionalistă, xenofobă, să urăsc persoanele cu dizabilităţi şi alte astfel de lucruri pentru a mă bucura de acceptarea şi legitimarea unei majorităţi. Adăugaţi voi altele la stâlpul infamiei.
Au început să apară pe pagina mea de Facebook anumite comentarii pe care nu le doresc. Având în vedere că eu sunt la butoane (fiind pagina mea de Facebook), voi da unfriend şi block. Contextul este cam acesta:
Nu am avut vreodată o Biblie feministă pentru că nu sunt o fană a canoanelor. De niciun fel. Mintea şi sufletul meu au un rol important în alegerile pe care le fac. Şi impresia mea a fost că am făcut alegeri în care am respectat drepturile persoanelor. Când nu am ştiut cum să acţionez, m-am consultat cu cei/cele care ştiau mai multe şi mai aveau în plus şi experienţa care mie îmi lipsea. Am întrebat pentru că mi se întâmplă să nu ştiu.
Cred în decenţa unei adresări, adică eu cred în decenţa unui limbaj. Am înţeles că această decenţă nu există în sine ca decenţă, ci ca instrument de reducere la tăcere. Regret, dar am sărit peste aceste ore de reeducare care să mă aşeze pe drumul corect şi adevărat, eu fiind acum pe un drum feminist al sensibilităţilor burgheze, am înţeles. „Sictir, ba pe a mă-tii, ba pe a lu’ tac-tu’” există ca forme de adresare mai puţin politicoase şi în limbajul meu. Dar le recunosc aşa cum sunt ele, în calitatea lor de formule care omagiază puţin înspre deloc.
În urmă cu ceva vreme, fix prin martie 2013, am decis să fac nişte alegeri care să mă scoată dintr-un şir de conflicte care îmi consumau energia, mintea, emoţiile, timpul. Dacă observ reintegrarea antipatiilor personale într-o dispută, nu mă bag acolo. Mi-au ajuns antipatiile personale şi instrumentalizarea ideologică a acestora. Coroboraţi această informaţie cu adresarea despre care scriam mai sus.
De câţiva ani am făcut câte ceva în spaţiul public (proiecte, acţiuni, proteste ş.a.). Am comunicat nişte mesaje. Judecaţi aceste acţiuni şi mesaje cu care m-am identificat minte şi suflet şi asociaţi-le după cum merită ele: homofobie, rasism, sexism, naţionalism, xenofobie, dispreţ pentru persoanele cu dizabilităţi şi altele din această categorie.
Încă ceva, frica este unul dintre cele mai afurisite inhibatoare de creativitate, care mănâncă energie, care blochează cam orice îţi vine să faci, orice interacţiune, orice acţiune. Ştiu că vă este frică. Frică să comentaţi. Frică să daţi un like. Frică să daţi un share. Am văzut ce a făcut frica unor femei din jurul meu. Nu o lăsaţi să vă copleşească. Nu aveţi nevoie ca cineva să recunoască legitimitatea unor acţiuni pe care le faceţi, unele de multă vreme şi foarte frumos.

Later update, 12/02/2014:
cea de-a treia delimitare feminista este un like strategic dat de una din cele trei moderatoare polfem impotriva “entitatilor isterice” care pe nedrept au acuzat de homofobie niste persoane ce s-ar putea spune ca chiar militeaza pentru drepturi lgbt cu gesturile lor de sustinere a “comunitatii lgbt” la nivel formal si mainstream – de la participarea la pride la vorbitul in Parlament in favoarea parteneriatelor civile – dar bineinteles nu discutam ca aceste gesturi le folosesc tot lor in mod direct pentru publicitate si networking la nivel institutional si le scutesc (in viziunea lor) de la a-si mai pune problema propriei heteronormativitati si homofobii fata de persoane din jurul lor in viata de zi cu zi:
a doua zi dupa ce a publicat pe pagina ei delimitarea oficiala, sub care inca mai apar, cu binecuvintarea ei, comentarii batjocoritoare despre irelevanta pentru proiectul polfem a discutiilor “LGBTQCUMDFGHRKSLDB” (ca: “Surorilor gay/straight/albe/negre/verzi/albastre si de orice nuante si orientari posibile, unele femei care chiar au chef sa faca ceva pe lumea asta si-au propus sa rezolve o serie de probleme concrete si clar delimitate a unui grup concret de persoane: anume femeile si participarea lor politica. Daca aveti ceva constructiv de spus pe aceasta tema, sunteti binevenite, indiferent de cutiutele socio-economice din care faceti parte. Daca aveti chef sa va dati lovite-n aripa pe teme irelevante pentru subiect, o puteti face o data, cu bun simt (se poate intampla oricui sa se simta centrul universului din cand in cand). Daca aveti chef sa utilizati revendicari legitime ale unor grupuri minoritare din care se intampla sa faceti sau nu parte pentru a distruge or un lucru bun pe care altii muncesc din greu sa il creeze, folosindu-va de agresivitate, intimidare si auto-victimizare, grow the fuck up. E dreptul oricui sa se protejeze de nesimtire, rea credinta, isterie si bullying pe propria pagina de internet. Pana cand reusiti sa faceti aceasta treaba, lasati-ne-n “heteronormativitatea” noastra si mergeti sa va jucati in alta parte cu altii mai putin “homofobi”, “privilegiati” etc, pentru ca sa dea naiba daca inteleg de ce tot vreti atat de tare sa stati de vorba cu oameni asa naspa ca noi. Deci faceti rost de putina demnitate, intelegeti unde atitudinea voastra nu este acceptata si incheiati o data aceasta circoteca penibila. Si daca va mai ramane energie si baterie la laptop dupa tonele de hate-mail pe care le trimiteti zilnic, puneti mana si mai si construiti ceva din cand in cand. Poate asa vi se mai reduce din frustrare si din oprimare.”), una din cele trei feministe care au fost implicate in banarea vocilor feministe queer de pe polfem si a continuat si sustinut discreditarea lor in toate spatiile posibile a participat la o sesiune a Parlamentului, ca “prietena heterosexuala” a oamenilor lgbt. (astfel incit pe 12 februarie, politicianul Remus Cernea scrie ca: “O felicit pe Andreea Molocea pentru curajul de a fi venit ieri in fata Parlamentului Romaniei pentru a vorbi deputatilor despre necesitatea de a recunoaste parteneriatul civil in Romania! Dupa cum stiti, ieri am invitat persoane heterosexuale si LGBT sa pledeze in fata Comisiei Juridice in favoarea propunerii legislative pentru recunoasterea parteneriatului civil asa cum 16 tari membre ale Uniunii Europene au facut deja. Membrii Comisiei Juridice au decis sa amane timp de doua saptamani formularea unui punct de vedere pentru a avea ragazul necesar aprofundarii subiectului. Andreea va fi invitata si la o emisiune tv pe aceasta tema, duminica, 16 februarie, incepand cu ora 11.00 dimineata la postul B1 TV.)

mesajul pe care l-am receptionat loud and clear din aceste gesturi si delimitari:
1. interesele noastre, de femei feministe care nu-s la centru, nu se pun atunci cind feminismul mainstream vorbeste de “interesele femeilor”.
2. acesta este feminismul de la centru si aceasta este solidaritatea lui feminista pe care ne putem baza.
3. feministele, ca si misoginii cei mai inversunati, n-au nicio problema cu a folosi epitetul “isterice” – si o serie de alte epitete profund nefeministe – atunci cind niste femei le strica cheful si bucuria de a fi la centru cu alti privilegiati si privilegiate in sistemul patriarhal, heteronormativ, rasist si in general opresiv.
4. aproprierea = cea mai tare metoda de opresiune inventata vreodata de establishment.

on those “toxic” feminist disruptions and digital gentrification

… Only those with presumed safety in dominant society fear losing their privilege of comfort, along with possession and control over discourse in online spaces. People of color face real violence on the basis of their skin color. Black, brown, and gender non-conforming bodies even face police brutality, which shows that a lack of protection is normalized. In a world where whiteness means presumed innocence, safety, and entrance there is born a fear of anything contrary to unquestionable authority. The reaction white feminists are having to women of color feminists entering Twitter tends to problematize those who point out racism rather than question the integrity of the framework being critiqued.

The invoking of “toxic” is particularly instructive in that it normalizes online spaces in absence of these “polluting influences.” Seemingly ignoring the daily violence directed at women of color online, claims about the tranquility of online spaces in absence of these intrusions belies the facts on the ground. Dr. Brendesha Tynes, et al., in “Online Racial Discrimination and Psychological Adjustment Among Adolescents,” found that between 30-40% of youth of color experience racism online. According to Dr. Marcia Dawkins, “These young people were more likely to become depressed, anxious and, possibly, less successful academically.”

The Internet is toxic and violent, yet the recent narrative seems to reimagine virtual reality as a democratic nirvana seemingly disrupted by angry, disruptive, and divisive feminism. …

… In the discussion of Twitter feminism, the deployed language of “toxic” or “polluting” feminism is striking given the desire to reclaim these spaces because they are “toxic” and a blight on Feminism or progressive causes. Just as middle-class whites are returning to neighborhoods, previously abandoned and “left behind” – resulting in environmental hardship – these “crusaders” are now seeking to “clean up” the Internet at the expense of already marginalized voices.

Whereas others seem to be focused on “cleaning up” or otherwise ridding the Internet of those undesirable intrusions, there remains a community of people committed to creating a more just on- and off- line space. The desire to “clean up” these spaces through displacing or silencing women of color, those critical yet marginalized voices, embodies a form of digital gentrification. …

“In Defense of Twitter Feminism: Call-out culture, gentrification on social media and the politics of feminist discourse online.” by Suey Park @ MODEL VIEW CULTURE

d.i.y. feminist spaces

We’d like to build spaces without harassment, without having to worry about jerks, and more ambitiously, with active encouragement to explore. The culture we’re developing supports making, learning, and teaching, which is a goal we share with many other hackerspaces. Ours is starting with a few extra values; intersectional feminism, support for feminist activism and strong respect for personal boundaries. We’re trying to build structures that help us form strong social ties and share responsibility.

It’s very exciting. I know what you’re thinking. You want a feminist hackerspace full of creative, talented non-jerks near you!

“The Rise of Feminist Hackerspaces and How to Make Your Own” by Liz Henry @ MODEL VIEW CULTURE
— via aic

Calendar 16 zile de activism

logo16zileCalendarul de activități ce vor avea loc la Bucureşti în cadrul celor 16 zile de activism pentru eliminarea violenţei asupra femeilor (agenda este actualizată periodic):

  • 25 Noiembrie

Începând cu ora 17:30, Piaţa Unirii (colţul magazinului Unirea dinspre Splai)
Indiferenţa hrăneşte violenţa – Ne manifestăm public împotriva violenţei. Pe 25 noiembrie, Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei asupra Femeilor.
De la ora 18.30 vom avea un eveniment dedicat comemorării victimelor: Memorialul femeilor omorâte de violenţele din familie.

  • 28 Noiembrie

Ora 19:00, Centru Feminist Sofia Nădejde (Str Gh. Mandrea nr 4, Bucureşti)
Discuţie despre instrumentalizarea şi trivializarea violenţei asupra femeilor
Vom purta o dicuție informală despre multitudinea de feluri în care vedem că violența asupra femeilor este un subiect de glumă și afirmare a unui anumit tip de prestigiu și autoritate misogină, larg promovată și/sau scuzată atât în mass media și spații conservatoare cât și în diferite cercuri din afara mainstream-ului, care pot fi la fel de sexiste și violente ca și mainstream-ul, pe modelul “vrem să fim altfel dar călcăm pe femei ca să ne legitimizăm mesajul”. Vom împărtăși experiențe pozitive și negative cu adresarea acestui tip de misoginism si vom încerca să propunem niște căi prin care să-l combatem sistematic. Studiu de caz: campaniile publicitare marca “pulafashion”.

  • 29 Noiembrie

Ora 16:30, sala 115, SNSPA (Str. Povernei nr. 6, Bucureşti)
Controlul drepturilor reproductive ca formă de violenţă asupra femeilor.
Dezbatere organizată de Centrul FILIA, alături de E-Romnja (Asociaţia pentru Promovarea Drepturilor Femeilor Rome), Asociaţia Transcena, ECPI, Monica Obreja şi Oana Girlescu
Dezbaterea îşi propune să introducă problematica drepturilor reproductive în discursurile publice privind violenţa asupra femeilor şi să încurajeze abordarea diversităţii formelor de violență cu care se confruntă grupuri diverse de femei. Prezentările organizatorilor vor viza: importanța abordării statului ca agent al violenței asupra femeilor, inițiativele politice recente de limitare şi atacare a drepturilor reproductive ale femeilor (de ex. poziții privind sterilizarea femeilor rome sau inițiativa legislativă a deputatului PDL Marius Dugulescu privind înființarea, funcționarea și organizarea cabinetelor de consiliere pentru criza de sarcina), precum și aspecte privind drepturile reproductive ale femeilor cu dizabilităţi.

Ora 18:00, Universitatea Nicolae Titulescu
Cerc de Gen: Justiţie restaurativă şi abuz sexual.
Dezbatere organizată de Centrul de Studii în Idei Politice CESIP.

Ora 18:00, Pieţele agroalimentare Rahova, Obor, Moghioroş, Miniş, Dorobanţi.
Împărţire pliante cu informaţii despre ordinul de protecţie.
Împărţire pliante cu resurse utile despre viol şi violenţă sexuală, în cadrul proiectului “Sprijin după viol”.

  • 30 Noiembrie

Ora 13:00, Pieţele agroalimentare Rahova, Obor, Moghioroş, Miniş, Dorobanţi.
Împărţire pliante cu informaţii despre ordinul de protecţie.
Împărţire pliante cu resurse utile despre viol şi violenţă sexuală, în cadrul proiectului “Sprijin după viol”.

  • 1 decembrie

Orele 15:00-18:00, Centru Feminist Sofia Nădejde (Str Gh. Mandrea nr 4, Bucureşti)
Atelier de sprijin pentru traumă
Experiențele noastre cu abuz și violență, urmările lor, sănătatea mintală și stările emoționale prin care trec oamenii sunt în general lucruri despre care nu vorbim și pe care le vedem minimizate sistematic peste tot în jurul nostru. Atelierul va fi un spațiu în care să punem această problemă și să învățăm împreună ce este de făcut. Vom vorbi despre emoții, traumă, PTSD și vom gândi împreună strategii prin care putem adresa problemele prin care trecem și prin care putem începe să avem grijă de noi înșine și unii de alții.

  • 2 decembrie

Ora 20:00, Dianei 4 (Str Dianei nr 4, Bucureşti)
Spectacol de teatru “Victima în viaţă” – produs de Asociaţia Transcena.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

  • 3 decembrie

Ora 18:00, ACCEPT (Str. Lirei, nr. 10)
Proiecție de film și discuție despre invizibilitatea violenței asupra femeilor LBTQ
În continuarea zilei de 20 noiembrie, Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Transgender și a tuturor victimelor transfobiei, și a zilei de 25 noiembrie, Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței asupra Femeilor, vă invităm la o proiecție de film urmată de o discuție despre lesbofobie, bifobie și transfobie ca forme nerecunoscute de violență cu care se confruntă femeile lesbiene, bisexuale, trans și queer într-o societate profund heteronormativă care le neagă identitatea și le stigmatizează sexualitatea. Femeile LBTQ sunt o prezență nedorită și contestată atât în familie, în spațiul privat, cât mai ales în spațiul public, acest spațiu tradițional-conservator, creștin-ortodox, consacrat apărării sanctității familiei heterosexuale ca singura formă acceptabilă de existență identitară și sexuală.
Când condamnăm violența împotriva femeilor există riscul să generalizăm actele de agresiune fizică, verbală și emoțională cu care se confruntă acestea și să facem revendicări unitare care, în schimb, exclud experiențe deja invizibile în spațiul public. Femeile LBTQ sunt agresate zilnic prin felul cum sunt privite cu suspiciune pe stradă, la școală sau la serviciu, prin felul cum sunt interpelate, amenințate și etichetate injurios pe motiv că nu corespund tiparelor de feminitate și că prezența lor este una deviantă care destablizează normativitatea de gen, prin felul cum le este negată manifestarea afecțiunii în public, prin felul cum sunt expuse discriminării și discursurilor motivate de ură în lipsa unor legi adecvate care să sancționeze agresorii lesbofobi, bifobi și transfobi, precum și a instrumentelor necesare de monitorizare a respectării egalității în drepturi. Vă invităm să împărtășim și să discutăm despre toate aceste forme de intimidare, hărțuire, abuz și agresiune ca forme de violență care atacă în mod sistematic identitatea noastră, a femeilor LBTQ, care contribuie la reducerea noastră la tăcere și la invizibilitate, și care ne condamnă la o viață trăită în secret, ca singura formă de viață viabilă.

  • 4 decembrie

Ora 18:30, Centru Feminist Sofia Nădejde (Str Gh. Mandrea nr 4, Bucureşti)
Discuție despre cum sunt anchetate situațiile în care femeile se confruntă cu violența domestică
Vă invităm să discutăm împreună cu Mihaela Giușcă despre unele moduri în care statul oferă sprijin femeilor care se confruntă cu violența domestică. Mihaela ne va împărtăși din experiența ei legată de cazurile de violență domestică cu care s-a întâlnit în perioada în care a lucrat în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1. Haideți să discutăm despre importanța rețelelor de suport pentru femeile care se confruntă cu violența domestică, despre cât și cum se implică statul, despre ce putem noi să facem mai departe.

  • 5 Decembrie

Ora 19:00, Centru Feminist Sofia Nădejde (Str Gh. Mandrea nr 4, Bucureşti)
Discuţie despre violenţa sexuală şi prezentarea proiectului “Sprijin după viol”
În această discuție vom porni de la problema că violența sexuală împotriva femeilor este larg acceptată și împământenită, că victimele sunt considerate vinovate din oficiu și batjocorite pentru violența comisă asupra lor, că femeile sunt descurajate să vorbească despre experiențele lor cu violul și rareori ajung să depună plângeri, iar când o fac totuși, procedura prin care trebuie să treacă pentru a ajunge în instanță – de la obtinerea certificatului medico-legal la intalnirea cu politia si depunerea plangerii oficiale la discutii cu avocati si alte persoane oficiale – constituie incă o traumă pe care trebuie sa o suporte și este aproape imposibil de parcurs fara un sprijin informat, simpatetic. Vom prezenta un proiect care intenționează să adreseze la nivel grassroots, prin educație între egali, faptul că până la momentul de față în România ducem o lipsă acută de informații și resurse specializate pentru femeile care au supraviețuit violului cum ar fi sprijin în familie și comunitate, centre de urgență și training-uri pentru psihologi sau alte persoane care să acționeze în interesul lor.

  • 6 Decembrie

Ora 18:00, Pieţele agroalimentare Rahova, Obor, Moghioroş, Miniş, Dorobanţi.
Împărţire pliante cu informaţii despre ordinul de protecţie.
Împărţire pliante cu resurse utile despre viol şi violenţă sexuală, în cadrul proiectului “Sprijin după viol”.

Ora 13:00, Sala ArCuB (Str Batiştei nr 14, Bucureşti)
Expoziţie de fotografie tematică “Priveşte-mă în ochi” – realizată de Asociaţia Necuvinte.

  • 7 Decembrie

Orele 11:00-16:00
Atelier cu 10 tinere/i rome/i din comunele Mizil si Spanțov organizat de E-Romnja
Tema atelierului va fi legata de violenta asupra femeilor rome in spatiul public. Vom organiza si un flashmob cu tinerii, ca actiune in cadrul atelierului.

Ora 13:00, Pieţele agroalimentare Rahova, Obor, Moghioroş, Miniş, Dorobanţi.
Împărţire pliante cu informaţii despre ordinul de protecţie.
Împărţire pliante cu resurse utile despre viol şi violenţă sexuală, în cadrul proiectului “Sprijin după viol”.

  • 8 Decembrie

Orele 15:00-18:00, Centru Feminist Sofia Nădejde (Str Gh. Mandrea nr 4, Bucureşti)
Atelier de introducere în tactici de autoapărare feministă (pentru femei)
Există diferite forme de autoapărare pentru femei dar de obicei ele nu se bazează pe o analiză feministă a violenței bărbaților împotriva femeilor, ci pun accent pe tehnici de autoaparare fizică și sunt construite ierarhic, cu cineva care “conduce” atelierul și dictează exercițiile. Datorită naturii sistemice a violenței de gen, utilitatea acestui tip de instructaj este limitată in viețile femeilor, pentru ca nu ia în calcul un intreg proces de socializare și efectul pe care violența o are asupra noastră la nivel psihologic. În acest atelier vom prezenta o abordare bazată pe principii nonierarhice și antiautoritariste, fără “lideri” sau “experți”, construită folosindu-ne de o colecție de cunoștințe feministe pe care toată lumea implicată le va dezvolta mai departe. Atelierul este doar o primă parte introductiva despre acest tip de autoaparare.

Lista cu evenimente din întreaga țară actualizată:
Feminism-Romania: 16 Zile de Activism împotriva Violenţei asupra Femeilor. Calendarul evenimentelor

MANIFEST “Indiferenţa hrăneşte violenţa”

În cadrul campaniei, mai multe organizaţii vor trimite o serie de scrisori-deschise către presă, politicieni şi instituţii.
Scrisoare-deschisă privind implementarea Ordinului de Protecţie
Scrisoare-deschisă prin care cerem eliminarea violului din Legea Medierii
Scrisoare-deschisă privind Convenţia de la Istanbul
Scrisoare-deschisă privind sterilizarea femeilor rome
Scrisoare-deschisă către CNA: Violenţa asupra femeilor nu este divertisment!

VEZI ȘI: Pliantul despre Ordinul de Protecţie și Pliantul “Sprijin după viol”