what affects us

two great posts over at feministe:

this one, on roma issues, by someone from greece (go read her blog)
— and this slightly older one, on feminists and femininity

but the former has 4 comments so far, while the latter… 587!

why do we, as women (feminists, anti-feminists, and anyone in between), get more passionate about matters of body image than anything else? why does what we look like or what we DON’T look like where femininity is concerned seem to constitute such a huge chunk of who we are, and why does it depend so strongly on what others look like or don’t look like by comparison?

personally, as i suggested in a comment on another feministe thread a while ago, i think that it’s not even so much what we look like, really, or how much we cater to “femininity” or not, in the end… it’s the lesson that we should care about this issue above all else that we absorb so well and can’t seem to stop following, in all kinds of different contexts, and that‘s what puts us in a bind, drives us crazy, encourages us to sometimes be ok with what we know is misogyny, and perpetuates it all.

that second post is titled “Something I never understood…” – but even if we don’t articulate it in our minds, i think we know what’s going on. this stuff affects us, and it’s disfunctional! we know very well that as a woman you may choose to comply with femininity – in which case you have it hard because the whole performance is not an easy thing to put on and maintain, and though you’ve complied you also become an object of scorn (as besides being the socially acceptable choice for women femininity is deemed silly, frivolous etc. etc. in the grand scheme of things), OR you may choose to not comply – in which case you will have it hard because you’re going against the grain and thus become an object of scorn, too. you can’t really win. and oftentimes these “choices” aren’t entirely up to you. and then there’s the degrees. and then, the battle with choosing which parts of oneself to appreciate and which to scorn. and so on… given all that, of course we, as women, feel compelled to judge other women so that we can feel at least temporarily good about whatever our choice has been, while knowing it won’t bring us complete comfort or contentment – can’t stop us from being women living in a patriarchy – anyway.

the system works so well precisely because it’s set up so that femmes can ridicule those who aren’t “feminine” enough, while those who’ve escaped the trappings of femininity can ridicule femmes, each in their own special (pointless, damaging) way. (and “feminists,” like anyone else, do ridicule and attack women who are typical “tools of the patriarchy” – or “sluts” or “happy hookers” or what have you… – to say it doesn’t happen, to say that kind of language is not used or that stance taken, is a lie or at best a delusion.) of course, neither stance disrupts the social order at all; they’re misogyny, at their core, and of course men, who are not women, have access to – and oftentimes make use of – both. the basis is the patriarchal system, which relies on 1. the gender binary and 2. the patriarchal value scale; and so, by definition, a woman must be feminine — BUT femininity is inferior and mockable — but NON-femininity is mockable and not ok in women –> and the vicious cycle continues, reinforced by men and women.

my question is – why isn’t feminism helping us to break out of that cycle for ourselves? shouldn’t it, after all?! (and i think that’s essentially the same question as renegade evolution‘s in that much commented post.)

however, my other question is: why do we waste so much time and energy on stuff that’s ultimately not what we want to care about?

PROJECT SPACE — 15 sept.-15 oct. @Bucuresti

– un proiect h.arta

Romania a trecut de la un sistem totalitar in care nu exista nici un fel de spatiu pentru o dezbatere critica, la un sistem in care parem sa ne cedam de bunavoie dreptul de a judeca critic nedreptatile din jur si in care parem sa consimtim la un alt fel de dominatie, insotita de o crestere a nationalismului, rasismului si sexismului, care au existat in forme mai ascunse si inainte de 1989, dar care acum sunt aratate si promovate in mod deschis. Toate acestea in cadrul unei economii de piata care permeaza toate aspectele vietii.
Evenimentele din cadrul proiectului vor aduce in prim plan oameni, atitudini, actiuni care depasesc o situatie constrangatoare sau neprielnica, oameni care isi asuma responsabilitatea si inteleg ca depinde de ei sa schimbe ceva, initiative care au in comun lupta impotriva autoritatii si disponibilitatea de a-si asuma riscuri, care incearca sa creeze conditiile pentru a gandi diferit.
Programul spatiului este structurat pe aceste patru module:

POSTCOMUNISM
Evenimentele din acest modul se refera la felul in care putem analiza trecutul si prezentul, construind spatii libere in care putem fi critici si putem influenta realitatea. Este important sa se arate cu claritate ce a insemnat cu adevarat comunismul in Romania, dar, de asemenea, este important sa fim constienti ca de multe ori critica comunismului este folosita pentru a justifica pozitii conservatoare, nationaliste, xenofobe, sexiste, etc si pentru a arata ca drumul pe care este acum Romania este singura alternativa posibila.
FEMINISM
Evenimentele din acest modul se refera la necesitatea de a contura si de a declara public pozitii feministe, intr-un context in care in revistele pentru femei, in emisiunile de la televizor, in viata de zi cu zi este promovata aproape exclusiv o imagine stereotipica despre femei si in conditiile in care cultura majoritara si toate aspectele vietii sunt privite dintr-un punct de vedere masculin si heterosexual.
EDUCATIE
Evenimentele din acest modul se refera la o educatie care sa nu se bazeze pe competitie ci pe colaborare, la moduri de impartasire a cunoasterii care sa nu fie ierarhice, la strategii de invatare care sa determine constientizarea faptului ca felul in care construim realitatea depinde de noi.
DISPLAY
Evenimentele din acest modul se refera la felul in care ideologiile dominante devin manifeste in spatiul public (al orasului, in mass media, in felul in care sunt organizate institutiile, in imaginea acestora) , dar si la felurile in care se creaza locuri care se sustrag dominatiei ideologice, in care oamenii isi exercita dreptul de a pune in discutie lucrurile, de a gandi critic, locuri in care ramane deschisa posibilitatea de a alege altceva.

Prezentarile, discutiile, atelierele, performance-urile care vor avea loc la Project Space se vor referi la una sau mai multe dintre aceste patru teme.

PROGRAMUL (Word) / versiunea fara diacritice

Evenimentele vor avea loc la sediul Ordinului Arhitectilor din Romania de pe strada Pictor Arthur Verona nr 19, sector 1, Bucuresti. La toate evenimentele intrarea este libera.

Project Space este parte din proiectul Spatiul Public Bucuresti | Public Art Bucharest 2007, curatoriat de Marius Babias si Sabine Hentzsch (www.spatiul-public.ro).

apropo: siguranta si incredere!

un afis din martie de la ziua politiei romane –> pentru perpetuarea sexismului, urmati exemplul politiei cu siguranta si incredere:
1.jpg 2.jpg

“cca 14,5% din electivul Politiei Capitalei este reprezentat de femei” – oare acest procent chiar alcatuieste departamentul… ornamental al politiei, asa cum sugereaza afisul?

thanks, marius

must read post & discussion

Feminism & Prison Reform (or Feminism vs. Prison Reform?) @ feministe

but i’d say that the work of people like angela davis and elaine brown shows that feminist and prison justice activism can fit together very well indeed… because (or if) they are based on the same incentive of addressing injustice in the short and long term.

—-
some additional relevant info can be found in this older post on the history and problems with the feminist anti-violence movement
—-
si ceva ce comentam eu recent pe lista (discutia ar putea continua):

… in cazul organizatiilor care printre altele ofera concret servicii sociale faza cu “legaturile institutionale” e un pic diferita, si voi da un exemplu la ce ma refer: un centru de rape crisis, de ex., oricit de radical ar fi (deci sa zicem daca e unul din cele intr-adevar putine care evita cit mai mult problemele celor f. “ongiste” si axate strict pe asistenta sociala, nu pe schimbare radicala), deci *orice* centru de rape crisis trebuie sa aiba o “legatura”, printre altele, cu *politia*… dar realitatea e ca aceasta “legatura cu politia” este una pe care cred ca n-o intelegi exact daca nu ai fost la spital cu o survivor care fara tine ar fi trebuit sa interactioneze ea direct cu politia in mijloc de criza, dar tu ca “advocate” erai singura persoana care putea ajuta, putea sa medieze asa incit de fapt victima sa-si stie drepturile si sa NU trebuiasca sa se lase pe mina politiei… si daca nu stii ca de fapt “legatura formalizata cu politia” a centrului respectiv nu e nici pe departe una de amicitie si nici de colaborare, ci de suspiciune reciproca – dar macar tu ca advocate ai o putere, sau posibilitatea de a exercita presiune… si legatura asta nu e pentru ca tie iti place de politie sau de institutii ci pentru ca *trebuie* sa fie daca persoanele in criza vor primi vreun ajutor… ideea e ca ce inseamna “legatura” depinde. si ca pina la utopie cind totul va fi asa cum vrem, sint multi oameni pe care ca activisti ori ii consideram din start victime colaterale ori putem sa ne luptam sa aiba acces la resurse – iar activismul pt. schimbare NU inseamna neaparat abandonarea celor care au avut nenorocul sa fie afectati mai tare de sistemul curent. … chiar dimpotriva… sigur, e o discutie lunga despre tactici radicale vs. tactici reformiste si tot restul…

sexele se razboieste deoarece sexele e in razboi. qed

asa… sa zicem ca eu sunt o invatatoare, si ca m-am hotarit ca elevii mei trebuie sa arate urmatoarele aptitudini ca sa ia nota 10 (sau ce nota maxima se ia in ziua de azi):

– sa fie atenti la si sa poata interpreta cu acuratete felul in care se exteriorizeaza oamenii din jurul lor
– sa se orienteze folosind mai multe indicii, nu doar recurgind la propriile reflexe
– sa dea dovada de flexibilitate, sa poata analiza din diverse puncte de vedere si indeplini simultan mai multe sarcini
– sa interactioneze eficient cu altii, fiind dispusi sa compromita si sa se consulte
– sa stie sa delege responsabilitati si la nevoie sa ofere incurajament si suport
– sa cintareasca situatiile si sa caute sa minimizeze riscurile la care se supun pe ei insisi si pe cei din jur
– sa nu se impacienteze usor, sa faca fata presiunilor si sa se descurce la activitati facute contra cronometru
– sa aiba un vocabular bogat si sa comunice cit mai bine
Continue reading

[zina lf-ro#2] Ecofeminism

The animals of the earth exist for their own reasons. They were not created for humans any more than women were created for men, or blacks for whites. — Alice Walker
Notiunea de „ecofeminism” poate fi descrisa cel mai bine ca o umbrela pentru diverse teorii si practici ce tin deopotriva de feminism si ecologism, bazate pe constientizarea relatiei dintre felul in care atat femeile cat si animalele sunt „alterizate” de ideologia dominanta pentru a justifica gama de atitudini patriarhale la care ele sunt supuse conform traditiilor si conventiilor socio-culturale. Critica ecofeminista puncteaza ca dezumanizarea femeilor si altor grupuri de oameni va exista si va functiona in societate atata timp cat consideram ca „alte” fiinte sunt automat la dispozitia oamenilor asa incat noi, cei din oficiu „superiori”, sa gasim scuze pentru a nu ne comporta etic si echitabil fata de cei „inferiori”, pentru a nega drepturile acestor fiinte si a ne folosi de ele oricum gasim de cuviinta in propriile noastre interese. Ideea e ca exploatarile se intrepatrund si nu pot fi separate sau eliminate altfel decat impreuna; iar societatea patriarhala si ierarhica depinde de dominatia fata de tot ce este privit ca fiind „aproape de natura” si deci considerat inferior si exploatabil: femeile (si in diferite contexte orice categorie de fiinte umane „de rangul al doilea” – persoane de culoare, din tari ale estului si sudului global, din medii rurale…) ca si animalele, resursele din natura si mediul in general.
Scopurile principale ale feminismului nu sunt aceleasi cu cele asociate de obicei cu feminismul liberal. Ecofeministele(-istii) nu urmaresc o simpla egalitate a femeilor cu barbatii, ci o schimbare radicala ce presupune, printre altele, eliberarea femeilor ca femei si recunoasterea valorii unor activitati traditional asociate cu femeile (cum are fi cele din sfera domestica). O problema care intervine aici este ca prin accentul pus pe revendicarea de catre femei a unor aspecte ale „feminitatii” traditionale, ecofeminismul poate insemna o intarire a stereotipurilor opresive si tinde spre esentializarea sexelor. Sau nu.

Femeile si natura
Continue reading

[zina lf-ro#2] Marturii din “zona de razboi”

Am vazut War Zone pentru prima data la intalnirea LadyFest de vara trecuta. De atunci, l-am revazut de cel putin cinci ori si mi-a lasat aceeasi impresie de fiecare data. Perceptia comuna despre hartuirea sexuala e formata de cazurile putinelor persoane care au hotarat sa-si actioneze in justitie hartuitorii. Regizoarea filmului War Zone aduce discutia la un alt nivel, si anume felul in care hartuirea de pe strada amplifica sentimentul de nesiguranta experimentat de femei.
Maggie Hadleigh-West, care nu e doar regizoarea, ci si protagonista peliculei, se plimba pe strada cu o camera de filmat in mana, nu doar cu intentia de a afla ce gandesc barbatii pe langa care trece si care o abordeaza ci si de a folosi aceasta unealta ca o arma impotriva lor, in acelasi fel in care ei isi indreapta remarcile sau chiar gesturile impotriva femeilor, de indata ce acestea ies din casa neinsotite. Reactiile barbatilor pe langa care trece variaza, asa cum cititoarele vor intui, de la “buna ziua, papusa” pana la “ce buna esti!”. Eroina noastra se decide sa se puna chiar in situatii extreme, intervievandu-i pe barbatii cu care intra in contact in legatura cu motivele pentru care abordeaza femeile pe strada. Interlocutorii lui Maggie Hadleigh-West sunt rapid pusi intr-o dificultate din care rezulta dialoguri savuroase.
Continue reading

[zina lf-ro#2] Masculinizarea heterosexualitatii

De fapt, titlul este derutant pentru ca heterosexualitatea noastra nu devine pe zi ce trece mai masculinizata, ci este deja de mult astfel, si cred ca de fapt astazi incepem sa diversificam practica sexuala hetero – atat barbati, cat si femei – si sa devenim mai inventivi in modul in care facem dragoste unul cu celalalt.
M-am surprins recent nedoritoare, in mod ostentativ, sa fac acel lucru pe care orice cuplu fata & baiat in care exista dragoste, chemistry si posibilitate, si lipsesc constrangerile de ordin religios, moral sau sa zicem biologice, il face. Pentru ca de regula acest lucru nu se intampla la mine, am recurs la scurte dialoguri bogate in eufemisme si puncte de suspensie cu prietene care au si ele relatii stabile, parteneri, soti si despre care am buna presupunere ca sunt fericite si satisfacute in respectivele relatii. Am aflat urmatoarele: 1. ca este „okay“ sa nu vrei, chiar sa nu vrei timp mai indelungat (sa zicem o luna, chiar o luna jumate … o colega buna mi-a spus ca ea nu s-a lasat atinsa 7 luni de sotul ei!!! Credeti ca este un argument faptul ca era si gravida in tot acel timp?!?), 2. ca nu poti sa ai orgasm intotdeauna (in timp ce el va veni fara gres), 3. ca intr-o relatie in primul an faci mult sex, in al doilea mai putin, in al treilea de-abia si in al patrulea nici macar nu exista viata sexuala (poftim?), 4. ca de regula partenerii de viata nu sunt cei mai buni la pat dintre toti care ti-au trecut prin asternuturi si 5. ca eu sunt o raritate in ce priveste modul in care fac sex: „iau initiativa“.
Continue reading

[zina lf-ro#2] A fi “unul dintre punkisti”

Prin `97-`98 am gustat prima data din ceea ce mai general se numeste “altfel de muzica decat ce ne dau sa inghitim posturile de televiziune sau de radio”. Odata cu stilul muzical diferit de al “majoritatii”, au venit un altfel de stil vestimentar, frecventarea unor altfel de locuri, altfel de obiceiuri si, per total, o altfel de atitudine, care ma detasa complet de “majoritate”. Ceea ce intelegeam mai putin la momentul respectiv era ca aceasta atitudine ma detasa mai degraba de celelalte fete de varsta mea, decat de o majoritate generala. Spre deosebire de muzica ascultata de ceilalti, in care se regaseau frecvent destule modele feminine, muzica rock si toate derivatele ei pareau o “chestie de baieti”. Putinele femei care realmente cantau in trupe de gen erau aproape complet masculinizate si in general despre ele se spuneau lucruri de genul “tipa asta e extraordinara, nici nu-ti vine sa crezi ca-i femeie” sau “ce bine ca reuseste totusi sa se remarce printre atatia barbati”. O “rockerita” era echivalentul de atunci al unei femei sofer de tir [ambele stereotipuri inca persista].
De atunci am trecut prin cateva asa numite “scene”, fara sa-mi pun intrebarea de ce felul in care ma comport si muzica pe care-o ascult e considerata “o chestie de baieti” si de ce asta e unul dintre motivele pentru care eu credeam ca ma regasesc in ea. Prima explicatie care imi vine acum in minte e ca acea muzica era asociata unui mesaj profund, fie sentimental, fie politic, profunzime care era, desigur, apanajul baietilor care de altfel se si pricepeau mult mai bine la matematica decat fetele, in vreme ce fetele erau asociate cu superficialitate, pantofi, culoarea roz si pisicute pufoase. Eu insami asociam fetele cu aceleasi lucruri si presiunea familiei, venita odata cu trecerea anilor, de a fi “mai mult ca o fata”, ma facea sa le urasc.
Incet-incet, muzica pe care o ascultam la inceput a intrat in mainstream si am descoperit punk-ul, o muzica si o cultura aparte ce se doreau a fi “pentru toata lumea”, indiferent de categoria sociala din care facea parte. Insasi provenienta termenului o declara clar. Un “punk” era denumit la inceput un fel de gunoi al societatii, un respins, sau chiar, in sens mai restrans, un detinut de sex masculin care “servea” drept parte pasiva in relatiile sexuale dintre detinuti. Asadar, punk-ul era pentru toti si aduna la un loc pe toti cei ce nu se regaseau in alte culturi, cu toate astea, fetele erau la fel de putine daca nu chiar mai putine ca in celelalte scene prin care trecusem, iar lucrul asta m-a facut, in sfarsit, sa ma gandesc ca poate, pe undeva, se face o nedreptate. N-a fost nevoie sa ma intreb de ce, explicatia venea chiar din versurile unor trupe foarte populare in randul punkistilor sau din spusele putinelor fete care ascultau si “traiau” punk [“e greu ca fata sa fii punk”, “cele mai multe fete o fac doar ca sa impresioneze, sa para altfel”, etc.].
Continue reading