recezie de carte: “Nasterea. Istorii traite”

Nasterea. Istorii traite.
Coordonat de M. Miroiu si O. Dragomir
2010, Polirom

Nasterea unui ‚Subiect’

Am comandat cartea ca o lectura pe care am considerat-o, cu mari sperante, sa fie relevanta pentru activitatile mele academice. In acelasi timp, insa, trebuie sa spun ca cea mai iubita carte a mea din copilarie este un mic volum care prezinta sarcina. Pe fiecare pagina este desenata aceeasi mamica in fiecare luna a sarcinii, translucida, astfel incat se vede stadiul de dezvoltare a bebelui. Si in fiecare luna mai este desenata o floare care infloreste in acea luna. În cartea mea, pagina cu liliacul mov arata o mamica subtire cu o mogaldeata cu capsor si coloana vertebrala, dar fara picioare sau maini bine formate. Si tot creste, pana cand, la nastere, mamica primeste un mare buchet de trandafiri rosii de la tatal aflat in vizita. Sunt fascinata de maternitate, de sarcina, de fenomenul nasterii desi eu nu am fost niciodata insarcinata macar, daramite mama.

Am comandat cartea, deci, din interese intelectuale si pregatirea pe care am facut-o pentru lecturarea ei a fost de natura intelectuala mai degraba. De aceea am fost destul de enervata cand am citit Cuvantul inainte si micile descrieri despre autoare: toate aveau studii superioare, mai mult decat atat, studii superioare aprofundate, si nu una dintre co-autoare era ba filosof, ba membra a academiei sau cel putin pedagog. Erau toate, deci, o sub-specie a femeilor romane deosebit de aparte. „Pentru cine a fost scrisa cartea asta? Pentru restul femeilor cu doctorate in tara asta?” m-am intrebat inainte sa ma apuc sa citesc istoriile traite propriu-zise.

In al doilea rand mi s-a parut ca toate erau apropiate Mihaelei Miroiu sub o forma sau alta, dar acest lucru il pot spune o infima parte a femeilor din Romania. Cand am terminat cartea am citit si ghidul care statea la baza fiecarei relatari din carte si care, printre altele, mentiona ca potentialele autoare trebuie sa fie „foarte auto-reflexive”, „sa scrie bine si sa vrea sa scrie”. Toate acestea mi-au dat de inteles ca femei cu studii medii sau cu educatie putina, din localitati mai marginase „capitalei” sau Hunedoarei, neconectate retelei de cunostinte Mihaelei Miroiu nu aveau nicio sansa sa fie reprezentate in aceasta carte. Din simplul motiv, probabil, pentru ca nu se regasesc in aceasta retea de cunostinte si pentru ca exista sansa ceva mai mica sa fie „foarte auto-reflexive” sau „sa scrie bine”. Cred ca o carte deosebit de asemanatoare, dar cu amintirile altor tipuri de femei, ceva mai „reprezentative” mamelor de acum 50 de ani si de acum, ar fi un volum II. foarte bine-venit. Nivelul de educatie, localitatea de resedinta, chiar si etnia – dupa cum arata cercetarea lui Enikő Magyari-Vincze et al. din ultimii ani – promit sa fie deosebit de relevante pentru experientele de maternitate ale mamelor care au nascut de-a lungul timpului in Romania ultimelor decenii.

O alta sursa de enervare a mai fost faptul ca toate femeile scriau in anul de gratie 2009, ceea ce facea ca amintirile mamelor care nasteau in anii ’50-’60 sa fie semnificativ mai diferite de amintirile mamelor care au nacut in ultimii 5-10 ani. Mi s-a parut atunci ca aceasta este, ca si selectia co-autoarelor, un rezultat al modului – mi se pare si acum – comod de realizat volumul. În retrospectiva, nu cred ca acest lucru conteaza la o carte care nu s-a dorit de la bun inceput a fi foarte „relevanta stiintific” si care, dupa parerea mea, este un experiment deosebit de reusit in materie de non-fictiune cu o agenda feminista academica / activista. Ceea ce cred, insa, este ca relatari contemporane ale unor experiente din aceeasi perioada – sa zicem anii ’50-’60, sau anii ’80 – ar trebui in sine sa formeze un volum, poate III., dintr-un ipotetic ciclu de „Nasterea. Istorii traite”.

Un ultim lucru care mi s-a parut deosebit de regretabil, desi la lecturarea ghidului mi-am dat seama ca ar fi existat potential pentru contracararea acestei lipse, a fost lipsa vocii tatilor. Sarcina si nasterea, dupa cum scriu multe femei in volum, este o experienta care transforma intr-o masura fara precedent femeia si, de multe ori, o ajuta sa isi articuleze, sa isi dobandeasca o feminitate desavarsita. Barbatii nu nasc, intr-adevar, dar experienta sarcinii partenerei lor, experienta nasterii partenerei si apoi a ingrijirii copilului este – probabil – o perioada de transformare si pentru ei, posibil asumarea unei masculinitati desavarsite. Or tocmai acest lucru lipseste din volum: vocea barbatilor care in cele noua luni au devenit tati. Cred ca acest subiect ar putea fi un volum IV. din ipoteticul ciclu despre nastere in Romania, initiat de volumul Mihaelei Miroiu si Otiliei Dragomir.

Apoi m-am dat pe lecturat. Captivant este putin spus. Uneori ma gaseam nerabdatoare sa termin un capitol, alteori citeam lent, reciteam, bucurandu-ma de frumusetea prozei. Apoi ma minunam de cat de diferite sunt femeile in situatii foarte similare, in contexte deosebit de similare. Am aflat cu stupoare de practica limitarii cezarianelor din era ceausista si am apreciat informatiile legate de cuantumul mitelor ce s-au dat / se dau in maternitati zise publice pentru o nastere in Romania. Am ras cu hohote de diferitele personaje episodice din unele relatari, m-am oripilat de lipsa de verticalitate a multor practicieni din obstetrica romaneasca. Cu cat citeam mai mult, cu atat deveneam mai angrenata intr-o stare imbibata de miracolul nasterii. Desi nu am fost expusa la o nastere in ultimii cel putin patru ani printre rudele si apropiatii mei, m-am trezit vorbind, visand si gandind la viitoarele mele sarcini, nasteri, copii mai tot timpul. Este cea mai mare contributie a cartii: te face sa te imaginezi insarcinata, pregatindu-te sa nasti, nascand. Este ca si un manual deghizat pentru femei in asteptararea unui copil ale carui invataturi le absorbi pentru ca sunt facute sa fie invatate simtind, imaginand, nu gandind, rationand.

Cred ca, in ciuda neajunsurilor descrise la inceputul acestui text, cartea este un exceptional prim pas in directia „vorbirii” despre sarcina si nastere in viata de zi cu zi, in directia scoaterii sarcinii si nasterii din dormitorul acelora care tocmai au facut un copil. Ca si alte aspecte intime ale corporalitatii noastre, naturale sau datorate unor afectiuni sau boli, sau a relatiilor dintre oameni, sarcina si nasterea trebuie sa inceteze nu doar ca tabu-uri, ci si ca non-subiecte, non-subiecte pentru mult femei tinere si barbati tineri care se gandesc ca sunt foarte departe de a fi parinti. Pentru mine cartea aceasta reprezinta nu de-tabuizarea sarcinii si nasterii, ci mai ales aducerea in prim plan, ca un subiect de poveste, preocupare emotionala si intelectuala, aspect important al vietii de zi cu zi, a sarcinii si nasterii. Atat pentru femei, cat si pentru barbati. Cred ca volumul m-a ajutat sa imi aduc aminte din nou de fascinatia de neexplicat fata de acest proces fiziologic-emotional-conjugal-social.

Nu stiu cum reflecteaza persoane care nu doresc sa aiba copii asupra volumului …

Inchei prin a spune ca aceasta carte este pretioasa din mai multe puncte de vedere. Faptul ca de-tabuizeaza si pune capat statusului de non-subiect al sarcinii si nasterii am mentionat-o deja. În plus, insa, ofera istorii subiective din diverse perioade din Romania recenta si contemporana, deosebit de interesante pentru generatii care nu au trait acele vremuri sau le-au trait cu alti „ochi”, deschizand astfel mici geamuri catre acei ani. Ofera, deci, o documentare aparte a unei istorii recente, deosebit de putin documentate, care poate servi si scopuri stiintifice fara doar si poate. Si, dupa cum mai scriam, volumul mi se pare ca este primul intr-un posibil ciclu intitulat „Nasterea. Istorii traite” care sper sa continue cu relatarile altor tipuri de persoane despre sarcina, nastere si perioada imediat post-partum, cum ar fi femei cu mai putina educatie decat doctorate, barbati deveniti tati, femei care sunt acum bunici sau strabunici, femei care s-au despartit de nou-nascutii lor dupa nastere din diferite motive etc.

Bori Kovács
Aprilie 2010, Tirgu Mures

de-ale romanticizarii si exotizarii prea des intilnite

“Ce misto e viata de tigan” la un beso

[…] Si ma tot gandesc, ca intr-o tara in care “Inima de tigan” bate toate ratingurile, “tiganca imputita” e atat de acceptat….

Si ca tot scriam aici de minoritati, un articol interesant pe tema romi si vizunea romantic-idioata asupra lor (si nu numai) de g.m.tamas.

referinte recomandate de asemenea:

“Sexy-minoritati” @ un beso

“Hei, ţigane!” de G.M. Tamás in Observator Cultural

[…] Cînd cei care se află sus le recunosc celor de jos meritele care n-au de-a face cu Raţiunea, atunci este vorba întotdeauna de subjugare.

Nu a fost oare lăudată timp de milenii frumuseţea femeilor, disponibilitatea lor amoroasă, cuvioşia, smerenia lor, dragostea de mamă, în timp ce li se negau capacităţile raţionale şi chiar sufletul uman? Oare nu e ilustrată şi astăzi, în revistele onorabile, orice temă despre femei cu imagini seminude ale unor fete frumoase? Oare nu apreciază orice idiot homofob meritele designerilor de interior, ale creatorilor de modă, coaforilor sau cîntăreţilor de operă homosexuali? (Care sînt conotaţiile? Senzual, alunecos, frivol, fapt divers, secundar.)

Nu sînt oare emoţionaţi adepţii romantici şi conservatori ai ierarhiei şi ai sistemului de caste de truda agricultorului, care lucrează din zori pînă la apus? Ei sînt de fapt emoţionaţi de hărnicia lor simplă, de „frăţia cu natura“, de umilinţa lor superstiţioasă şi de supunerea faţă de preoţi şi stăpîni. Oare nu se înduioşează şi jurnalismul burghez de disciplina şi rezistenţa celui ce lucrează din greu?

Poporul este, precum ştim, o adunătură de fraieri de bună credinţă, atîta timp cît agitatori nemiloşi, pe ungureşte lelketlen izgatók („subversivi fără suflet“ – expresie minunată de pe vremea monarhiei cezaro-crăieşti), nu îi îndeamnă la grevă.

De minte, raţiune şi de aripile imaginaţiei conceptuale cei asupriţi şi prigoniţi nu au parte. (Critica intimă nazistă a „hiper-raţionalităţii“ evreilor nu este nici ea altceva decît mirarea că cei condamnaţi îşi permit să gîndescă – chiar mai mult, îşi permit să gîndească conceptual.)

Susţinătorii romilor văd foarte des în aceştia (la fel ca în indienii americani sau în eschimoşi) o enclavă premodernă, precapitalistă, şi astfel găsesc în ei pretextul pentru exprimarea antimodernismului şi a anticapitalismul lor romantic. Evident, după părerea lor, acest lucru nu e valabil în privinţa noastră, a albilor. Albii sînt, desigur, moderni şi raţionali. Ce putem asculta la întruniri antirasiste? Muzică ţigănească, folclor. Ce iubesc la romi cei care pretind că îi iubesc? Obiceiurile poetice, credinţa, legendele, melodiile, muzicalitatea religioasă. Inima, nu mintea. Romul (precum şi femeia, indigenul sau cel cu pielea colorată) este ori infantil, ori de o „sălbăticie nobilă“. Este nestricat, nereglementat, spontan, needucat, instinctiv. Într-un cuvînt, iraţional.

Convieţuirea cu romii (a se înţelege: siguranţa albilor alături de romi) trebuie să fie un compromis între indivizii raţionali (cei care respectă regulile juridice şi sociale) şi protejaţii lor iraţionali şi infantili. Evident, conform „elitei“ albe. Conflictul milenar dintre sedentari şi nomazi colorează acest lucru. Limba străină, predominarea oralităţii, portul tradiţional, călăritul – lucruri cunoscute din mitul nobilului beduin şi din povestea despre ultimul mohican, precum şi din dulcea şi nostalgica complezenţă a westernului în privinţa genocidului. […]

o resursa: Dosta! / Is this a stereotype?, Stereotye n° 10: Women

“european person of the year 2010”: iana matei

“‘Europeanul Anului 2010’ este o hunedoreancă născută în municipiul Orăştie”

Iana Matei a fost recompensată de o revistă de talie mondială pentru lupta sa împotriva prostituţiei juvenile, dar şi pentru salvarea victimelor traficului de carne vie.
De la o adresă secretă din Piteşti, voluntarii organizaţiei „Reaching Out” salvează vieţile copiilor care cad victime traficanţilor de fiinţe umane. În fruntea lor este Iana Matei de 50 de ani, preşedinta şi fondatoarea organizaţiei, care şi-a dedicat şi chiar riscat viaţa pentru salvarea acestor copii.

(via c.)

“Europeanul Anului 2010 este romanca Iana Matei”

“‘Européenne de l’année 2010’: Iana Matei, l’ange des persécutés”

“‘Europäerin des Jahres 2010’: Iana Matei, der Engel der Verschleppten”

“Romanian named European Person of the Year 2010”

The 19-strong jury of the Reader’s Digest magazine, offered the title of ‘European Person of the Year’ to a Romanian, a first in the 15-year history of this award, a hero who has dedicated and risked her life to save the girls who fell victim to traffickers in persons.

It’s been 11 years since Iana Matei, aged 50, founder and executive director of ‘Reaching Out’, has been using her organization as a weapon against this most cruel form of modern slavery.

Reaching out, a shelter for trafficked girls

fw: Roma women urge European governments to respect their human rights

(2nd International meeting of Roma women)

Athens, 12.01.2010 – The increased and alarming human rights violations against Romani women and ways of ensuring full enjoyment of their rights topped the agenda of a two-day conference of Roma women, which ended today in Athens.

In a final declaration of the conference, the participants unanimously called on European governments to uphold their obligations and ensure that Romani women enjoy their fundamental rights, to put an end to a climate of impunity around atrocious abuses of their rights, to take unequivocal measures to punish perpetrators and compensate Romani women victims.

Romani women also urged the governments of European countries, where forced sterilisation is an ongoing practice, to take active measures to compensate the victims, sanction perpetrators and initiate state medical reform in the area of patients’ rights.

The conference’s conclusions stressed the need to prevent de facto segregation in housing and education, while promoting the principles of equality and integration.

Participants also encouraged Roma activists and human rights communities to actively engage with Roma communities to raise awareness on their human rights and facilitate access to public services and law enforcement mechanisms.
Continue reading

a racist, classist “pro-education” campaign

“Minister Kocáb disgusted with Slovak Roma advertising” (via h.)

Prague, Oct 8 (CTK) – Czech Human Rights and Ethnic Minorities Minister Michael Kocab considers the method of advertising education used by Romany workers from Slovakia cynical and calculating, his spokeswoman Lejla Abbasova told CTK Thursday.

Workers from Slovakia, mainly Romanies, who repaired communications in Prague centre on Wednesday wore yellow T-shirts with the inscription “I should have studied harder!, thus becoming walking advertisements for education.

The inscription also mentioned the web address www.skoly.cz that participates in the event with the Underline communication agency.

[…] Kocab said such advertising was deepening a degrading stereotype of an uneducated Romany.

According to Pravo, the workers allegedly got cigarettes, beer and sausages as a reward for the participation in the advertising campaign.

They allegedly agreed to wear the advertising T-shirts voluntarily, Pravo writes.

However, the www.romea.cz server, which also informed about the event, said that the workers refused to put on the T-shirts Thursday. The server described the event as offending.
Continue reading

Belgrade Pride cancelled – call for action and aftermath

“Serbia seeks far-right bans after gay pride threat”

BELGRADE, Sept 25 (Reuters) – Serbia’s public prosecutor has asked for two far-right groups to be banned after their threats led to the cancellation of a gay pride parade in Belgrade last weekend, an official said on Friday.

Serbian authorities withdrew approval for gay activists to hold a rally in central Belgrade on Saturday after soccer hooligans and the extremist groups Obraz (Face) and Association 1398 threatened to attack the parade.

“The two groups were identified as those which must be outlawed immediately,” prosecutor Slobodan Radovanovic told B92 television.

Serbia’s Ministry of Human and Minority Rights asked prosecutors to seek the ban from the constitutional court after five foreigners were beaten, one critically, in central Belgrade last week. …

For more info and background on the situation: eng.belgradepride.rs

—–

CALL sent out September 19, 2009 by Belgrade Pride organizers:

Serbian police have cancelled permission for the pride to be held in its planned location in the centre of the city.

This morning organisers Beograd Pride held their final press conference before tomorrows pride parade. Except pride will not be held, due to high security risks and a lack of cooperation on the part of state and police to secure the event. Serbian police have cancelled permission for the pride to be held in its planned location in the centre of the city.

This is after months of planning by the organising team, and repeated assurances from government at all levels, the minister for minorities, and the Serbian premier and president, that the pride will be secured and protected.
Continue reading