noi legi pentru “violuri simple” si calea de parcurs pana la justitie restaurativa

O noua “Lege a Medierii”, initiata si promovata cu sarg de Alina Gorghiu – care se autointituleaza “Avocatul tau in Parlament” – va explicita posibilitatea solutionarii cazurilor de viol printr-un proces formal de mediere intre victima si agresor si va impune ca inainte de a depune o plangere penala (sau intr-un anumit termen de la declansarea procesului), victima sa obtina un certificat in urma participarii la o sesiune de informare despre mediere cu agresorul! Desi legea este discutata in parlament din primavara 2012, ea a trecut neobservata de publicul larg si de societatea civila pana de curand, cand stirea despre intrarea in vigoare a legii si implicatiile sale a aparut in presa (“Violatorii si batausii pot scapa de puscarie daca ii plătesc victimei despagubiri”) impreuna cu un numar de comentarii din partea mediatorului Zeno Sustac (vicepresedinte al Consiliului de Mediere, “Medierea Romania” pe Facebook):

Obligativitatea obţinerii unui certificat de informare este valabilă şi pentru infracţiunile care pot duce la împăcarea părţilor şi retragerea plângerii, printre acestea numărându-se şi violul. “Este vorba doar despre violul simplu, atunci când acesta nu este săvârşit de mai multe persoane, când nu este şi incest, când nu are urmări medicale sau când nu este urmat de sinuciderea victimei”, ne-a precizat Zeno Şuştac, vicepreşedinte al Consiliului de Mediere.

Legea cu pricina este Legea nr. 115/2012 si conform Ordonantei de urgenta a guvernului OUG nr. 90/2012 care ii mai aduce unele modificari (dealtfel semnificative*) urmeaza sa intre in vigoare pe 1 februarie 2013 (detalii pe avocatnet.ro; procesul legislativ in senat – cu aviz de respingere si de la Comisia pentru drepturile omului, culte si minoritati si raport de respingere de la de la Comisia juridica, de numiri, disciplina, imunitati si validari; procesul legislativ in camera deputatilor – cu aviz de la Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale si in final, dar abia dupa promulgare, de la Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi).

[Tudorina detaliaza aici pe Blogul Medusei.]

 

Pe de o parte, exista un argument clar ca aceasta lege este neconstitutionala “Este indiferent că se instituie obligaţia informării despre mediere sau a parcurgerii procedurii de mediere, norma juridică de obligare în sine este neconstituţională, pentru că, dacă această obligaţie nu este respectată, cererea de chemare în judecată este inadmisibilă, astfel că liberul acces la justiţie este încălcat. Este vorba de un principiu constituţional, acela că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept, deci evident nu poate nici bloca acest drept.” mai mult, “Este evident că ordonanţa este rezultatul muncii şi a lobby-ului grupurilor de interese care au ca scop obţinerea de venituri, şi nu puţine, din aceasta.” – detalii aici.

 

In acelasi timp, problemele punctuale cu implementarea acestei noi legi sunt pe mai multe niveluri:

– legea nu face niciun fel de mentiune speciala pentru infractiunea penala de viol, aplicandu-se fara exceptie la toate infractiunile “pentru care actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabilã a persoanei vatamate”, categorie din care fac parte si violurile descrise in alin. 1 al art. 197 din codul penal: “Actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi” (“violul simplu” al d-nului Sustac); spre deosebire de alte tipuri de infractiuni tratate astfel de codul penal (cum ar fi distrugerea de domiciliu, tulburarea folosintei locuintei, violarea secretului corespondentei, abuzul de încredere, lovirea, vatamarea corporala, etc.), in cazul violului – inclusiv cel “simplu” – victimele sufera adeseori de tulburari de stres post-traumatic iar insasi posibilitatea de a intra in contact cu agresorul (uneori interactiunea cu orice persoana de sex masculin pentru o femeie care a suferit o agresiune sexuala) inseamna o trauma in plus.

– in Romania, ca in multe alte locuri:

—- violul este tratat ca subiect de divertisment si batjocura la adresa femeilor, la nivel cultural violul nu este de fapt considerat o infractiune si femeile sunt sistematic blamate, considerate provocatoare si instigatoare, iar expertii psihologi si criminalisti ai tarii le sfatuiesc sa aiba grija cum se imbraca si cum se “urca in lift” pentru a preveni agresiunile contra lor;

—- adeseori, victimele violurilor sunt descurajate sa depuna plangere de catre toti cei cu care interactioneaza, de la agresor si persoanele apropiate lor pana la personalul medical si politie, iar procedura prin care trebuie sa treaca pentru a raporta agresiunea (inainte de infatisarea in instanta) – de la obtinerea certificatului medico-legal la intalnirea cu politia si depunerea plangerii oficiale la discutii cu avocati si alte persoane oficiale – este deja aproape imposibil de parcurs fara un sprijin informat, simpatetic; nu exista un sistem bine pus la punct care sa desemneze niste persoane capabile sa actioneze in interesul victimelor in cazuri de viol;

—- nu exista centre de urgenta, resurse specializate si training-uri pentru psihologi sau alte persoane care sa actioneze in interesul persoanelor care au suferit agresiuni sexuale;

iar toate aceste lucruri reduc la zero probabilitatea ca niste sedinte de “mediere” intre o victima si un agresor, mediate de oameni nepregatiti si cel mai probabil ne-simpatetici daca nu ostili intereselor victimelor, sa indeplineasca in vreun fel scopul teoretic al medierii ca element de “pace sociala” si progres social asa cum o descrie acelasi domn Sustac (intr-un articol “de damage control” intitulat “Violul, Medierea si Apocalipsele din presa romaneasca” in Timisoara stiri: “”Medierea e o cale spre pacea socială, un mod elegant de îmbunătăţire sau menţinere a relaţiilor, un pas spre normalitate, cu adresabilitate către toate categoriile sociale. Medierea nu este în niciun caz, adresabilă unui segment redus de populaţie, se afla la îndemâna tuturor fiind recomandată şi susţinută de Uniunea Europeană. Medierea nu e subiect de can-can ci un factor de echilibru social, în orice societate deschisă la progres.””).

 

Mediatorul Zeno Sustac descrie si ce presupune mai exact aceasta lege:

Cu alte justițiabilii vor alege un mediator autorizat din tabloul oficial al mediatorilor, vor veni la acesta și, în MOD ABSOLUT GRATUIT, vor fi informați despre prevederile legii medierii și despre posibilitatea de a recurge la mediere pentru a soluționa cauza respectivă sau o altă cauză. De aici este la TOTALA LIBERTATE de decizie a celui în cauză de a se întoarce la instanță ori de a apela la mediere.

Ce nu adauga d-nul Sustac e ca aceasta libertate totala include amenda judiciara intre 100 si 1000 de lei pe care o presupune “refuzul partii de a se prezenta la sedinta de informare cu privire la avantajele medierii, in situatiile in care a acceptat, potrivit legii” din Legea 134/2010 privind Codul de procedura Civila pe care OUG nr. 90/2013 o face compatibila cu Legea 115/2012.

Alta justificare adusa de d-nl Sustac pentru inofensivitatea noii legi a medierii suna astfel:

“Revenind la cauzele penale, posibilitatea victimelor de încerca rezolvarea acestor prin mediere vizează doar faptele pentru care legea prevede, oricum, înlăturarea răspunderii penale la retragerea plângerii prealabile a victimei sau la împăcarea părților, deci o posibilă înțelegere dintre victimă și agresor nu este o noutate în dreptul penal românesc, dar ÎN NICIUN CAZ VICTIMA NU VA FI NICI SFĂTUITĂ ȘI NICI OBLIGATĂ de mediator sau de judecător să se împace cu agresorul.”

Din toate declaratiile facute, este evident ca cei din comunitatea mediatorilor nu inteleg unde ar fi vreo problema in faptul ca persoanele care au suferit o agresiune sexuala ar fi obligate sa inceapa prin a face niste pasi spre o “mediere” cu agresorul – mai ales cand legiuitorii au gasit niste solutii asa incat sa nu fie maxim de traumatizanta, adica sa fie obligatorie nu medierea in sine ci o sesiune de informare despre mediere, iar sesiunea sa se poata desfasura (la cererea victimei) separat de cea la care va lua parte si agresorul iar aceasta prima sesiune de informare – spre deosebire de sesiunile de mediere care sunt foarte costisitoare – va fi complet gratuita.

 

Explicatia pentru lipsa de intelegere din partea mediatorilor a gravitatii transpunerii acestei legi in practica, ca si motivul pentru care ideea de a solutiona violurile prin intermediul unei medieri cu oameni nepregatiti in privinta particularitarilor si sensibilitatii subiectului agresiunilor sexuale, sta in viziunea pe care tind sa o aiba acesti oameni – o viziune foarte comuna, de altfel (si unul din mecanisemele prin care se instaureaza si normalizeaza cultura violului din jurul nostru: prejudecatile sexiste, desconsiderarea victimelor, acordarea increderii din oficiu agresorului si suspiciunea automata fata de reclamanta, etc. etc.):

Am observat, din practica mea de avocat de drept penal, că de multe ori violul este folosit ca modalitate de şicanare pentru a leza imaginea celui acuzat.” Zeno Şuştac

“… ce facem cand autorul violului este sotul victrimei ? Destamam familia condamnand sotul ? Ce facem cand plangerea de viol este obiect de santaj al prostuatei neplatite ? Ce facem cand plangerea este un moft al logodnicei pentru a obtine casatoria ? sa condamnam toti barbatii impotriva carora s-a depus o plangere de viol ? Sau sa ii ardem pe rug ?” Pepi Mustateanu pe Facebook

“… într-o emisiune radio live, o ”simplă ascultătoare”, care pretindea că a studiat cu atenție legea medierii, a proiectat publicului un scenariu de coșmar, cu o sărmană femeie care abia a scăpat dintr-un viol cumplit și pe care noua lege o va obliga să retrăiască coșmarul agresiunii în biroul mediatorului, față în față cu bestiile care îi rânjesc amenințător și pe care, la îndemnul mediatorului, spunea ascultătoarea, va trebui să îi scape de pedeapsă.

Evident că asemenea abordări ale problemei medierii sunt absolut aberante, dar persoanele care le lansează public o fac, sunt convins, nu din răutate sau retard, ci pur și simplu din necunoașterea situației reale.” Zeno Sustac din nou, in Timisoara Stiri

Precum comenta cineva online acest tip de afirmatii: “Nu numai ca incurajeaza agresorii dar descurajeaza victimele sa depuna plangere intr-o societate care si asa crede ca victimele “si-au meritat-o” sau ca mint. Ma intreb cum isi explica el faptul ca in Romania la fiecare patru ore o femeie este violata, numarul agresiunilor psihice si fizice (inclusiv sexuale) sunt in crestere, indiferent de categoria de varsta la care ne raportam (de la copii la batrani). In loc sa se caute solutii pentru a stopa acest fenomen se vine cu asemenea propuneri si afirmatii.”

Mai mult, felul in care mediatorii prezinta avantajele teoretice ale medierii in cazuri de viol ignora realitatea dura ca desi nu exista semne de abatere a violentei contra femeilor si violentei sexuale (ci dimpotriva), sunt raportate tot mai putine cazuri iar numarul inculpatilor trimisi in judecata este infim, tocmai pentru ca victimele sunt sfatuite in general sa n-o faca si adeseori retrag plangerile, iar noua adaugire la lege nu face decat sa agraveze aceasta situatie de regres.

 

Asa cum s-a dovedit recent cu cazul politistei de la Bals, Olt, agresata repetat de superiorul sau cu stiinta si implicarea directa a altor persoane din politie, violul este o forma de violenta larg acceptata si impamantenita chiar in institutiile care deservesc sistemul de justitie. Sau asa cum s-a intamplat intr-un alt caz recent din Giurgiu, chiar in cazuri de “viol agravat”, agresorii sunt cercetati in libertate, punand siguranta personala si “libertatea” de miscare si actiune a victimei in pericol. Acestea sunt realitati care pentru persoanele violate se traduc prin confruntarea cu un intreg sistem, nu doar cu agresorul, daca si atunci cand se hotarasc sa isi faca dreptate. Aici intervin si alti factori, cum ar fi faptul ca femeile cele mai vulnerabile, femeile care lucreaza in industria sexului comercial, femeile rome si sarace, femeile din medii rurale, sunt vulnerabilizate si mai mult de agresiuni sexuale. In aceste conditii, bineinteles, infractiunea de viol ar trebui tratata intr-un mod aparte: ideea de “mediere” intre persoana care a fost agresata si agresor nu poate fi aplicata decat cu un maxim de grija si consideratie. Si, da, medierea ca metoda alternativa la sistemul judiciar clasic are o istorie si un potential in directia adresarii tuturor acestor probleme sistemice care tin de mediul misogin patriarhal in care agresiunile sexuale reprezinta o unealta de subjugare continua a femeilor, ca grup desconsiderat si discriminat (putin despre acest potential, aici: “Approach with Caution Not Cynicism: Rape and Restorative Justice”). Dar nu se poate vorbi despre grija, consideratie si “potentialul restaurativ” (inclusiv pentru agresori) al solutionarii cazurilor de viol prin mediere atata timp cat nu lucram in prealabil la toate celelalte nevoi urgente: resurse si informatii pentru victime, sprijin concret (dpdv fizic si psihologic), combaterea misoginiei si a culturii violului din toate punctele de vedere.

 

Grupul INCITE! Women of Color Against Violence din SUA vorbeste despre posibilitatea unor practici cu adevarat alternative (analiza lor, care ar trebui citita in intregime, priveste conceptul de “justitie restaurativa” in contextul violentei sexuale/genizate si “intersectiile periculoase” intre diferite tipuri de opresiune suportate de femeile de culoare in propriile comunitati si structurile dominante mai largi care le domina; acest punct de vedere produce cea mai constructiva interogare a starii de fapt si propunerile cele mai utile pentru o adevarata schimbare):

… Din pacate, remediile pe care le-a urmarit miscarea mainstream impotriva violentei au avut efectul de a intari, in loc sa combata, violenta statului. Miscarile impotriva violentei sexuale si domestice au jucat un rol critic in ruperea tacerii din jurul violentei asupra femeilor si in oferirea unor servicii critice persoanelor care supravietuiesc violentei sexuale/domestice. In acelasi timp, aceste miscari au devenit tot mai profesionalizate in jurul oferirii de servicii si de aceea nu sunt dispuse sa adreseze violenta sexuala sau domestica in contextul mai larg al violentei institutionalizate. … este esential ca cei interesati in combaterea violentei sexuale/domestice sa adopte strategii anti-violenta care iau in considerare structurile extinse ale violentei care guverneaza aceasta lume. Cu alte cuvinte, strategiile gandite pentru a combate violenta in cadrul comunitatilor trebuie sa fie in legatura cu strategiile care combat violenta directionata asupra comunitatilor de culoare.

Concret vorbind, ca prima linie de abordare in oprirea violentei impotriva femeilor, cei care militeaza impotriva violentei la nivel mainstream cer tot mai des sentinte cu inchisoarea mai lungi pentru agresori in cazuri de violenta domestica si pentru violatori. Dar sistemul de justitie penala a fost intotdeauna unul opresiv si brutal fata de comunitatile de culoare. …

Problema de baza este ca premiza sistemului de justitie este ca majoritatea oamenilor se conformeaza legilor, iar exceptiile sunt “deviantii” care nu respecta legea. Insa dat fiind ratele epidemice ale violentei sexuale si domestice, care arata ca 50 la suta din femei vor fi lovite de parteneri si 43 la suta vor fi violate de-a lungul vietii lor, este clar ca majoritatea barbatilor sunt implicati in cultura noastra a violului (MacKinnon 1987, 23-24). Nu este probabil ca vom putea sa-i trimitem pe toti acesti barbati la inchisoare. Adresarea violului prin sistemul de justitie nu face decat sa duca mai departe mitul ca violul/violenta domestica sunt cauzate de cativa barbati rai, in loc de-a fi acte in care majoritatea barbatilor ajung implicati. Astfel, bizuirea pe sistemul de justitie penala pentru a opri violenta impotriva femeilor intareste un aparat de justitie penala cu o istorie rasista, fara sa ofere nimic mai mult decat iluzia sigurantei pentru persoanele afectate de violenta sexuala si domestica.

In acelasi timp, insa, multe din alternativele la incarcerare promovate prin “modelul de justitie restaurativa” nu au dezvoltat suficiente macanisme de siguranta pentru persoanele care supravietuiesc violentei domestice/sexuale. In plus, activistii impotriva inchisorilor adeseori sustin in mod ne-critic programe de justitie restaurativa ca alternative la incarcerare fara a lua in considerare cum s-ar putea asigura ca aceste modele vor oferi siguranta persoanelor afectate de acest tip de violenta. “Justitia restaurativa” este un termen-umbrela care descrie o gama larga de programe care incearca sa adreseze infractionalitatea intr-un cadru restaurativ si impaciuitor mai degraba decat unul punitiv. Mai exact, in opozitie cu sistemul de justitie penala al Statelor Unite care se concetreaza numai pe pedepsirea infractorului si inlaturarea lui din societate prin incarcerare, justitia restaurativa incearca sa implice toate partile (infractori, victime si membri ai comunitatii) in a determina care ar fi raspunsul potrivit unei infractiuni, intr-un efort de a restaura comunitatea si a-i readuce integritatea. Aceste modele au fost dezvoltate cel mai bine de catre comunitatile indigene, mai ales in Canada, unde statutul suveran al natiunilor indigene le permite acestora ocazia de a dezvolta programe de justitie bazate in comunitati. Intr-un astfel de program, de exemplu, cand se raporteaza o agresiune, echipa de lucru care se ocupa de violenta sexuala vorbeste cu agresorul si ii ofera optiunea de a participa la program. Agresorul trebuie in primul rand sa isi recunoasca vina si apoi sa urmeze un contract de “vindecare”, sau sa mearga la inchisoare. Agresorul poate sa refuze sa participe complet in program si sa urmeze caile obisnuite in sistemul de justitie. Toata lumea (victima, agresorul, familia, prietenii si echipa de lucru) sunt implicati in dezvoltarea contractului de vindecare. Pentru fiecare persoana se numeste un sustinator in acest proces. De asemenea, agresorul raspunde in fata tuturor implicati in acest contract. Un barbat din tribul Tlingit comenta ca aceasta abordare este de obicei mai dificila decat inchisoarea:

In primul rand, trebuie sa te confrunti cu socul si groaza de pe fetele vecinilor. Trebuie sa faci fata la umilinta zilnica, si in acelasi timp sa-ti ceri iertare nu doar de la victime, ci de la intreaga comunitate. . . [O pedeapsa cu inchisoarea] il scuteste pe agresor de raspunderea zilnica, si poate sa nu realizeze nimic in directia reabilitarii, si pentru multi s-ar putea sa insemne o masura mai usoara decat a ramane in comunitate (Ross 1997, 18).

Aceste modele par sa aiba un potential mai mare in rezolvarea eficienta a “infractiunilor” deoarece daca ne dorim ca agresorii/persoanele violente sa traiasca in societate fara sa se dedea violentei, e logic sa dezvoltam modele de justitie in care comunitatea este implicata in procesul de responsabilizare a acestor oameni. In modelul curent de incarcerare, agresorii sunt inlaturati din comunitate si nu li se mai permite deloc sa dezvolte relatii etice in contextul comunitatii. Asa cum observa Rupert Ross, un sustinator al acestor modele: “In realitate, in loc sa transforme comunitate intr-un loc mai sigur, amenintarea cu inchisoarea supune comunitatea unui risc mai mare (Ross 1997).”

Insa problema cu aceste modele in vederea adresarii violentei sexuale/domestice este ca ele functioneaza numai atunci cand comunitatea se uneste in munca de responsabilizare a agresorilor. Dar in cazuri de violenta sexuala si domestica, de cele mai multe ori comunitatea ia partea agresorului mai degraba decat a victimei. Asa incat, de exemplu, in multe comunitati indigene persoanele care au suferit de pe urma violentei domestice sunt des fortate sa accepte aceste modele, fiind incurajate sa se “impace” cu familiile si sa “restaureze” comunitatea fara o grija suficienta pentru siguranta lor personala. Astfel, ne confruntam cu o dilema: pe de o parte, abordarea violentei sexuale/domestice prin solutia incarcerarii agresorilor promoveaza represiunea comunitatilor de culoare fara a oferi cu adevarat siguranta pentru persoanele afectate. Pe de alta parte, prin retorica restauratii comunitatii, modelele de justitie restaurativa adeseori promoveaza tacerea comunitatii si negarea problemelor cu violenta sexuala/domestica fara a lua in considerare siguranta persoanele afectate de violenta de gen.

Deci provocarea pentru noi este cum putem sa dezvoltam modele de responsabilizare bazate in comunitati, in care agresorii chiar vor fi obligati sa raspunda in fata comunitatii? Desi nu exista solutii simple la violenta impotriva femeilor de culoare, este clar ca nu vom dezvolta strategii eficiente daca nu oprim marginalizarea femeilor de culoare in analizele si strategiile dezvoltate atat in jurul violentei rasializate cat si in jurul violentei genizate.

 

Lecturi suplimentare despre o abordare “cu responsabilizarea comunitatii”:

zine-ul “Thoughts about Community Support Around Intimate Violence”
zine-ul “What Do We Do When? Radical Community Response to Sexual Assalut”: Issue#2 si Issue #3

 

——
* Aceste schimbari esentiale aduse de ordonanta de urgenta legii promulgate sunt:

  • schimbarea cuvantului “si” in “sau” in formularea “in cazul infractiunilor pentru care retragerea plangerii prealabile si impacarea partilor inlatura raspunderea penala” la Art. 60^1 alineatul (1), literele f) si g) din Legea 115/2012 pentru a evita posibilitatea unei interpretari conform careia legea exclude din categoria infractiunilor acoperite violul (pentru care nu este valabila decat prima conditie) sau seductia (pentru care nu este valabila decat a doua conditie), dupa cum arata discutiile inregistrate in Procesul verbal încheiat ca urmare a întâlnirii dintre reprezentanţii Consiliului de Mediere, Consiliului Superior al Magistraturii şi Ministerul Justiţiei având ca obiect Legea nr.115/2012 (“ipoteza „infracţiuni pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate şi împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală” va crea dificultăţi de interpretare: cele două condiţii trebuie întrunite cumulativ? Nu asta a fost voinţa legiuitorului, mai ales că există infracţiuni care nu se pun în mişcare la plângerea prealabilă dar totuşi permit împăcarea părţilor (ex. seducţia – art. 199 C. pen.), sau infracţiuni care se pun în mişcare la plângerea prealabilă dar nu se prevede şi posibilitatea împăcării părţilor (ex. violul – art. 197 alin.1 C. pen). E posibil ca intenţia legiuitorului a fost să excludă violul din categoria infracţiunilor detaliate de text. Astfel, o eventuală reformulare care să permită includerea infracţiunilor precum seducţia ar trebui să ţină cont de acest aspect. Ca urmare, se propune formula „infracţiuni pentru care retragerea plângerii prealabile a persoanei vătămate sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.”) [sublinierile mele]
  • adaugarea la Art. 60^1 alin. (1), lit. g) a mentiunii “daca victima refuza sa participe impreuna cu faptuitorul, sedinta de informare se desfasoara separat”
  • schimbarea Art. 2 alin. 1 din: “Dacă legea nu prevede altfel, părţile, persoane fizice sau persoane juridice, sunt obligate să participe la şedinţa de informare privind medierea, inclusiv după declanşarea unui proces în faţa instanţelor competente, în vederea soluţionării pe această cale a conflictelor în materie civilă, de familie, în materie penală, precum şi în alte materii, în condiţiile prevăzute de prezenta lege. Dispoziţiile art. 182 alin. (1) pct. 1 lit. e) din Codul de procedură civilă rămân aplicabile în mod corespunzător.” in “Daca legea nu prevede altfel, partile, persoane fizice sau persoane juridice, sunt obligate sa participe la sedinta de informare privind avantajele medierii, inclusiv, daca este cazul, dupa declansarea unui proces in fata instantelor competente, in vederea solutionarii pe aceasta cale a conflictelor in materie civila, de familie, in materie penala, precum si in alte materii, in conditiile prevazute de lege.” [sublinierea mea]
  • abrogarea alin. 2 din Art. 60^1 “În sensul alin. (1), dovada participării la şedinţa de informare privind avantajele medierii într-o anumită materie se face printr-un proces-verbal de informare eliberat de mediatorul care a realizat informarea.” si inlocuirea cu 2 alin. adaugate la art. 2 privind dovada participarii la sedinta de informare si respingerea cererii de chemare in judecata in “caz de neindeplinire de catre reclamant a obligatiei de participare la sedinta de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare in judecata, sau dupa declansarea procesului pana la termenul dat de instanta in acest scop”
  • prorogarea termenului referitor la intrarea in vigoare a dispozitiilor art. 601 din Legea nr. 192/2006 pana la 1 februarie 2013 pentru a coordona termenul la care intra in vigoare obligatia de informare cu cel care instituie sanctiunea (“amenda judiciara de la 100 lei la 1.000 lei”) in cazul nerespectarii obligatiei prin Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, Titlul VI, Art. 187, alin. 1, lit. 1 f) (detalii in partea introductiva a OUG nr. 90/2012)

solidaritate in fata agresiunilor homofobe!

Ne exprimăm solidaritatea față de toți cei agresaţi în seara de 6 noiembrie la ieşirea de la piesa “După Traian şi Decebal (Din Filele Istoriei Gay în Romania)”, atât cei bătuți cât și ceilalți – inclusiv cele trei femei prezente – care deși nu au fost agresați fizic, au trăit abuzuri emoţionale.

Considerăm că acest eveniment constituie un act de violență motivată de ură. Faptele motivate de ură au un impact deosebit nu numai asupra victimelor directe, ci asupra întregii comunități căreia acestea îi aparțin sau pe care violența o vizează. Astfel de acțiuni întreţin un climat de constantă frică atât în sfera publică cât şi în cea privată, lucru pe care îl considerăm inacceptabil.

Reflectând asupra principalelor reprezentări ale evenimentului, ne poziţionăm critic și respingem interpretările propuse până acum în media, interpretări care susţin că acest eveniment ar fi un atac asupra libertăţii de expresie, asupra statului de drept, democraţiei şi valorilor europene. Pentru că înainte de a fi orice din cele de mai sus, atacul este în primul rând expresia urii faţă de minorităţile sexuale şi comunitatea LGBTIQ formată din lesbiene, bărbați gay și persoane bisexuale, trans, intersex şi queer.

A stărui asupra aspectului de atac la adresa libertăţii de exprimare, ignorând homofobia, transfobia şi sexismul care facilitează astfel de incidente anti-LGBTIQ, înseamnă a-ţi exercita privilegiul de a nu fi LGBTIQ şi asta în sine minimizează şi ascunde problemele, experiențele şi interesele persoanelor LGBTIQ.

Solidaritatea pe care ne-o exprimăm nu este bazată pe credinţa în drepturi cetăţeneşti legitimate de statul român, Uniunea Europeană sau altă structură politică determinată istoric şi ideologic. Solidaritatea noastră se bazează pe credinţa fermă în ilegitimitatea oricărui act ce discriminează pe baza orientării sexuale, de gen, credinţei spirituale, rasei, etniei, naţionalităţii. Credem în libertatea fiecăreia şi fiecăruia de a-şi exprima diferenţele şi solidarităţile în sfera publică dincolo de, şi dacă e nevoie, contra reglementărilor pe care o primărie, un guvern, un stat sau o uniune de state le pot stabili.

Atragem atenţia că piesa menţionată reflectă opresiunea suferită de persoane cu orientări variate: homosexuali, lesbiene, bisexuali. Trecerea totală cu vederea a faptului că “gay” nu înseamnă doar bărbaţi homosexuali în articolele din presă dezvoltate în jurul evenimentelor denotă o ignoranţă profundă asupra complexităţii atât a piesei, cât şi a istoriei pe care aceasta o trasează. La randul ei, dezinformarea din mass media alimentează şi perpetuează ignoranţa publicului despre probleme LGBTIQ.

Contrar a ce s-a susţinut în alte părţi, acest incident nu este fără precedent. Homofobia este o atitudine larg răspandită, creând un mediu ostil cu care unele din noi se confruntă zilnic. Acţiunile de intimidare şi reducere la tăcere a persoanelor LGBTIQ, uneori prin violenţă fizică, fac parte din “normalul” din jurul nostru şi nu constituie incidente izolate. Inclusiv cei care ar trebui să asigure ordinea şi siguranţa cetăţenilor sunt de multe ori complici în astfel de incidente, în mod activ sau prin indolenţă. Problema este sistemică şi sistematică, iar reducerea la tăcere şi demonizarea “minoritarilor” merg întotdeauna mână în mână, asigurând vulnerabilitatea şi marginalizarea continuă a unor grupuri întregi de oameni. De aceea, considerăm că despre acte motivate de ură NU trebuie să tăcem, nici unii din noi, fie că ne identificăm ca LGBTIQ sau nu. Oricând şi oricui s-ar întampla, astfel de agresiuni nu sunt acceptabile. Iar pentru a putea preveni şi combate agresiunile motivate de ură şi ura în general, trebuie să adresăm direct faptul că suntem înconjuraţi de idei homofobe, ce dăunează tuturor.

GIF – Grupul de Intervenţii Feministe

Noi NU suntem „mizeria lumii!”

Manifest al femeilor rome si nerome

Femeile Rome reunite le conferinta nationala „Femeile rome in societatea romaneasca” organizata in Bucuresti, in 13-14 septembrie, 2012 de catre Agentia de Dezvoltare Comunitara „Impreuna” ne exprimam in mod ferm ingrijorarea fata de acordul semnat intre Guvernul Romaniei si Guvernul Frantei privind asa zisa repatriere a cetatenilor romani de etnie roma de pe teritoriul Frantei. Astfel, femeile rome si nerome atat cele participante cat si cele neparticipante la conferinta initiaza acest manifest in semn de protest.

In semn de solidaritate, Noi femeile rome si nerome consideram acest act a fi in contradictie flagranta cu normele si valorile europene si cu drepturile omului. In loc sa rezolve problemele deja existente, acest acord incita la noi abuzuri impotriva romilor. Discursul folosit de Ministrul de Interne al Republicii Franceze Manuel Valls contravine principiilor si normelor democratice promovate de U.E. si ne reaminteste de teoriile rasiste ale secolului trecut.

Noi, Femeile am facut dovada implicarii la imbunatatirea societatii romanesti prin sprijinirea comunitatilor locale si a femeilor rome, promovarea valorilor democratice stabilite la nivel european si ca atare nu ne regasim in sintagma folosita „mizeria lumii”.
Cetatenii de etnie roma au aceleasi drepturi si responsabilitati ca si cetatenii europeni. Nu suntem de rang inferior si nu acceptam ca dintre toate natiunile Europei, sa fim catalogati in mod unitar drept „mizeria lumii”.

Textul integral al manifestului il gasiti aici.

(vezi si: comentariile ministrului francez)

Apel catre femei: boicotati Catavencii! (sau, femeile legate de calorifer contraataca)

In urma articolului “Femei care merita sa fie legate de calorifer” de Dan Darie publicat pe 31 august 2012,
am hotarat ca revista Catavencii merita sa fie boicotata de toate femeile. Va invitam sa va alaturati. :)

Catavencii, revista misogina pe care nici mamele lor n-o citesc!

CUM TE POTI IMPLICA?

1. Da mai departe! Poti folosi imaginea de mai sus (click pentru versiune mare), si/sau sigla boicotului:

2. Daca ai site, directioneaza un link “Catavencii” catre adresa: http://s-fia.ro/catavencii.html.

feminism and labor – and more

some essential reading:

National Hyatt Boycott Unites Workers, Feminists, LGBQT Activists, and More

Worker rights are a feminist issue and should be considered as such, but often they get short shrift in feminist spaces. Let’s not forget that International Women’s Day started as International Working Women’s Day, and that some of the earliest feminist agitators were fighting in the front lines of factory strikes during the Industrial Revolution. Fierce seamstresses and other workers striking for better working conditions inspired wealthier women, some of whom decided to take up their cause after being inspired by seeing them hold their ground for days and weeks, even in the face of intimidation from police as well as thugs hired to break their strikes. Women involved in the fight for suffrage also helped organise women’s unions, and played an active role in labour advocacy.

The connections between labour and feminism should be obvious; many workers are women, women are often mistreated in the workplace, and fighting for not just fair wages but fair conditions should be an obvious extension of feminist ethics. This holds especially true in the case of low-wage workers, who are particularly vulnerable to abuse. Low-wage workers in agriculture, the hospitality industry, health care, and among household staffs tend to be immigrant women, some of whom are making less than minimum wage, many of whom are afraid to report any abuses they experience in the workplace because they need to retain their jobs and are terrified of harassment or deportation.

Yet, the modern feminist movement has been falling down on the job when it comes to supporting workers; there’s a lot of discussion about how women can ‘have it all,’ which focuses on aspirational middle class ideals of success and says virtually nothing about the lives of low-income women. There’s also a lot of conversation about the wage gap, which is an undeniable problem, but it’s a problem that hits women of colour and women with disabilities particularly hard, especially at the low end of the payscale, and that’s not discussed as frequently.

There’s less discussion of the grueling working conditions for the immigrant women who make the United States tick, moving silently and invisibly through our lives. The women who get up before dawn to pick produce in the fields of the Central Valley, the women who process poultry in crowded, unhealthy conditions in the Midwest, the women who lug heavy cleaning carts down the carpeted hallways of hotels from coast to coast, cleaning room after room after room and leaving chocolates on the pillow as they go.

Union UNITE HERE aims to change that with a nationwide boycott targeting Hyatt hotels which started today. The union has been involved in anti-Hyatt actions across the United States on a primarily local and regional level, but today, it’s taking the boycott center stage and demanding that Hyatt treat its workers better. And the union is being joined in a coalition that includes major feminist and LGBQT leaders among others; this is a collective effort to fight for workers that goes beyond labour organisers, and aims to include everyone with a stake in the fight. […]

@ Tiger Beatdown

Limitele PR-ului, sau de ce boicotez Carol 53

Sa fii artist activist e evident una dintre alegerile la moda: Bienala de Bucuresti e organizata de Pavilionul Unicredit, unul dintre sefii caruia i-a pus la punct la un moment dat pe niste punkisti tineri cu fraza „eu sunt autoritatea(!) in anarhism, ca-l predau la universitate”, in timp ce criticii institutiei zic, tot de pe o pozitie de stanga, ca „singurul lucru radical pe acolo e freza lor”, si sirul de exemple ar fi usor de continuat. Sosul de „probleme urbane” – „interventie in spatiul public” – „critica sociala”, preparat dupa retete mai mult sau mai putin autentice, in versiune mai consistenta sau mai apoasa merge cu orice, si poate sa ajute si la pus mana pe bani europeni (daca n-a iesit prea iute).

E de inteles astfel cum grupul de arhitecti si artisti rezidenti la Carol 53 se intituleaza squatteri (chiar daca manifestul lor de pe zid declara spatiul apolitic). S-a ocupat Centrul Dansului Contemporan, a existat Spatiul Comun, s-a tinut la barul din Dianei o discutie cu aceasta tema (grupul format acolo se cheama „squatting in bucuresti” pe facebook) si, privite din Bucuresti, chiar si „romkocsma”- urile din Budapesta („birturi de ruina”, case inchiriate si folosite ca baruri scumpe inaintea demolarii lor programate, cu o estetica de reciclare si improvizare) pot sa para autentice pentru cei interesati numai de design – hai sa ne folosim de brand cat mai e cool! Unul dintre organizatori e specialist in relatii publice, deci aveau ajutorul unui expert la pozitionarea initiativei.

Problema e ca in afara de o aura estetica vaga, cuvantul „squat” are si un inteles si se refera la activitatea oamenilor de a sta in locuri fara permisiune legala (sau, ca substantiv, la asemenea spatii ocupate). E ceva ce fac in primul rand saracii, in lipsa de alternative. Avem favelele noastre, in crestere (vezi studiile lui Catalin Berescu), ale caror bordeie improvizate stau pe teren fara permisiunea proprietarilor. Saracii fara casa din oras stau nu numai pe strada si in canale, dar si in case ruinate nefolosite. (Primaria nu prea ii da afara, pentru ca si ei ii e mai usor sa ii vada pe acesti oameni descurcandu-se in asemenea cladiri decat sa finanteze camine etc. pentru ei.)

Conform discutiilor cu persoane implicate in proiect si articolelor publicate pe TOTB si Indymedia, Carol 53, una dintre numeroasele vile retrocedate proprietarului, a fost locuinta unei familii de 11 persoane de etnie roma, din care 3 sunt copii sub 4 ani si o femeie era gravida in luna a 9-a (a nascut dupa evacuare). Continue reading

tabara feminista internationala autogestionata – moroieni, 6-16 august

Ce au in comun tinerele feministe ale Europei? Ce ne solidarizeaza? Ce ne desparte? Cum putem lucra impreuna?
Va invitam sa dezbatem in cadrul Taberei Tinerelor Feministe, 6-16 august, Zona turistica Moroeni, jud. Dambovita.

Tabara este afiliata miscarii internationale World March of Women si va avea participante din tari precum: Franta, Spania, Germania, Elvetia, Polonia, Cehia, Armenia, Portugalia, Brazilia, Canada, Turcia, Grecia.

Garantam o experienta feminista unica, cu ateliere, discutii intense si schimburi de experienta la finalul carora vom produce un Manifest comun.
Tabara a avut prima editie anul trecut in Franta. Tinerele feministe au discutat despre solidaritate, discriminari multiple, economie, mediul inconjurator, violenta, sanatate, sexualitate, promovarea feminismului. (Manifestul din 2011)

Agenda de anul acesta va fi stabilita in timpul taberei. Fiecare participanta poate propune subiecte si teme de dezbateri, le vom selecta impreuna.

Costurile pentru cazare, masa si transport sunt asigurate de Asociatia FRONT, prin programul de finantare “Tineret in Actiune”.
* cazarea este in regim de campare cu corturile proprii. Ne ghidam dupa principiul auto-gestiunii (fiecare participanta va ajuta la sarcinile comune).

Asteptam inscrieri pana la data de 25 IULIE.
Locurile sunt limitate.
Pentru inscriere si selectie, va rugam sa ne trimiteti **3 propuneri de teme feministe** pe care sa le includem pe agenda de discutii din timpul taberei.

De diseminat: 2 migranti din centrul de la Arad, de 5 zile in greva foamei

Comunicat de Presa:

“A cincea zi de greva foamei pentru doi migranţi din Centrul de Luare în Custodie Publică a Străinilor de la Arad”

“Cred că vor să ne tortureze psihic. Nu înţelegem de ce ne tot mută dintr-un loc în altul şi ne îndepărtează de prieteni şi familie. Aici în Arad, nu avem pe nimeni, nu ştim de ce suntem aici şi stăm închişi în cameră de sâmbătă”

Doi migranţi din Centrul de Luare în Custodie Publică a Străinilor din Arad au intrat sâmbătă în greva foamei pentru a protesta împotriva transferului lor din Centrul similar din Otopeni. Aceasta este cea de-a 5-a zi de când cei doi, un cetăţean tunisian şi un cetăţean nigerian, au decis că nu vor mai mânca şi nu vor mai bea nici un fel de lichide.
“Nu ni s-a spus nimic. Sâmbătă dimineaţă eram în centru la Otopeni şi când am vrut să mergem la masă ne-au anunţat că imediat vom pleca la Arad. Noi nu am vrut, dar ne-au luat cu forţa, ne-au pus cătuşele şi ne-au adus aici. Cei de aici, de la Arad, nu ştiau nici ei de ce am fost transferaţi. Am discutat cu directorul centrului şi nici el nu înţelegea. De când am ajuns aici nimeni nu ne-a putut explica de ce am fost aduşi şi ce se va întâmpla cu noi.”

Cei doi migranţi aflaţi în greva foamei solicită să fie transferaţi înapoi la Otopeni, unde ar putea fi în contact cu soţiile, prietenii şi reprezentanţii legali. De asemenea, aceştia au certitudinea că motivul transferului nu este reprezentat de lipsa locurilor din centrul de la Otopeni, care, la momentul plecării lor era utilizat la jumătate din capacitate. În ultima lună de detenție la Otopeni, conducerea centrului a decis mutarea unuia dintre cei doi la camera de izolare, separându-l astfel de ceilalți migranți din centru, pe care îi ajuta cu informații despre drepturile ce li se cuvin, traduceri în si din limba româna, solicitând alaturi de ei un tratament demn pe durata detenției. Cu 2 saptamani înainte de a fi transferat la Arad, același deținut a fost atenționat de către directorul centrului Otopeni ca “nu i se va permite sa facă revoluție aici”, aluzie la motivul pentru care a fost izolat.

Ambii migranți au înfăţişare în instanţă în luna noiembrie 2012, în calitate de reclamanţi, contestând respingerea solicitării de azil. Până la momentul pronunţării deciziei în instanţă, aceştia nu vor putea fi expulzaţi în mod legal. De asemenea, cei doi solicită reanalizarea dosarelor/rezoluţiilor în baza cărora au fost luaţi în custodie publică, menţionând faptul că documentele conţin informaţii eronate şi fac referire la persoane care au alte nume şi altă cetăţenie decât ei. Din acest motiv, aceştia cer ca situaţia lor să fie cunoscută şi analizată de persoane sau organizaţii imparţiale, iar transferul lor înapoi la Otopeni să aibă loc imediat.

Centrele de Luare în Custodie Publică a Străinilor sunt structuri închise, aflate în subordinea Oficiului Român pentru Imigrări, în care sunt cazati cetăţeni străini care nu au avut sau cărora le-au expirat documentele de şedere în România. Luarea în custodie publică reprezintă o măsură administrativă de restrângere a libertăţii de mişcare. Deşi luarea în custodie publica este diferită din punct de vedere juridic de privarea de libertate, în realitate conditiile sunt identice cu cele din închisori. În marea majoritate a cazurilor, persoanele aflate în aceste centre nu sunt acuzate de comiterea unei infracţiuni. Cele mai multe dintre acestea sunt returnate în ţările de origine, fie prin programele de returnare voluntară, fie împotriva voinţei lor, prin acţiuni de returnare forţată.

Pentru mai multe detalii vă rugăm să contactați :
romania@indymedia.org sau apatrid@riseup.net

femei alergatoare

apropos de femei si alergat:


In 1967, Kathrine Switzer was the first woman to run the Boston marathon. After realizing that a woman was running, race organizer Jock Semple went after Switzer shouting, “Get the hell out of my race and give me those numbers.” However, Switzer’s boyfriend and other male runners provided a protective shield during the entire marathon.The photographs taken of the incident made world headlines, and Kathrine later won the 1974 NYC marathon (women’s division) with a time of 3:07:29.
via

“Kathrine Switzer (born January 5, 1947) is the first woman to run the Boston Marathon as a numbered entry. She entered and completed the race in 1967, five years before women were officially allowed to compete in it. Her finishing time of approximately 4 hours and 20 minutes was nearly an hour behind the first female finisher, Bobbi Gibb (who ran unregistered). She registered under the gender-neutral “K. V. Switzer”. It was not done in an attempt to mislead the officials; she had long used “K. V. Switzer” to sign the articles she wrote for her college paper.” — Wikipedia: Kathrine Switzer

mai multe pe site-ul lui Kathrine Switzer, profilul ei (video) pe makers.com si un eseu: “LIFE IS FOR PARTICIPATING”