Dezbatere “ZIUA de 8 martie – sărbătoare vs. socializare?” la MNIR

Ceea ce la început a fost o zi de sărbătoare, prin care femeile celebrau obţinerea unor drepturi, în contextul actual al globalizării şi al acceptării diferenţelor, ziua de 8 martie s-a transformat într-o afacere profitabilă pentru comercianţii de cadouri. În aceste noi condiţii, mai are ziua de 8 martie semnificaţie festivă de depăşire a societăţii patriarhale sau constituie doar un bun prilej de socializare?

Muzeul Naţional de Istorie a României vă invită vineri, 4 martie, ora 17.00, la sediul său pentru a afla ce anume cred Johnny Răducanu, Cristina Băzăvan şi Irina Costache despre acest subiect.

Participare la dezbatere este gratuită, însă trebuie să vă înscrieţi în prealabil printr-un email la adresa pr.mnir@gmail.com, în care să precizaţi numele persoanelor care vor lua parte. De asemenea, aşteptăm şi întrebări pentru invitaţii noştri. Ne vedem vineri!.

P.S. Cei care ajung până în ora 16.25 vor beneficia de ghidaj gratuit în expoziţia Tezaur Istoric.

Proiectie “Al Doilea Sex în România”

In fiecare joi avem o proiectie neobisnuita, care fie dezvaluie secrete, fie starneste emotii – indiferent care e rezultatul, iti activeaza mintea.
Pe 3 martie am invitat-o pe Raluca Bibiri, realizatorul serialului documentar “Al Doilea Sex în România”.

Cateva cuvinte despre documentar:
Platforma politica a partidului comunist român avea ambitia de a depasi statele capitaliste. Cursa împotriva Occidentului duce la exagerarea campan…iilor de egalitate a celor doua sexe, sustinute prin legislatie si printr-o vizibila ambitie de a nu discrimina femeia. În ciuda acestor eforturi, societatea post-comunista a mostenit un cadru social diferentiat inegal pe criterii sexuale si considerat de tarile din Vest drept profund sexist. Femeia ramâne în continuare ‘al doilea sex’, dupa cum scria Simone de Beauvoir. Diferentele sexuale care stau la baza inegalitatilor sunt inscriptionate asadar mult mai profund în cultura si traditiile încurajate de propaganda comunista, ramânând intacte chiar si dupa preschimbarea legislatiei si a politicilor sociale. O examinare profunda a culturii, asa cum a avut loc în tarile din Vest, ar fi fost imposibila într-un mediu schizoidat de cenzura si de supraveghere politieneasca. Ce anume ar fi trebuit modificat? De ce legislatia si politicile de încurajare a femeii nu au fost suficiente? Seria acestor documentare explica pas cu pas acest aparent paradox, punând sub lupa investigatiei arhiva Televiziunii Române.

Vom vedea 2 episoade, urmate de o sesiune de Q&A cu regizoarea. Continue reading

Dezbatere. PATOS BIOLOGIC SI BIOETICA A\/ORTULUI.

+ Joi 3 martie ora 19.30

Invitati: Cercul de lecturi feministe al Bibliotecii Alternative, Biroul de Cercetari Melodramatice, ST

Vom discuta despre arta si actiune sociala in contextul noilor campanii pro-life din Bucuresti, despre proprietatea asupra foetusului dar si despre suplimentele de moralitate livrate la pachet pe diferite canale ideologice. http://biblioteca-alternativa.noblogs.org/post/2011/02/27/marti-1-martie-ora-19-30-cerc-de-lecturi-feministe/

Continue reading

Cand violul ne amuza – film romanesc si cultura violului

o postare de daniela



“Între un frate mai mare agasant și o tânără atractivă care nu se lasă convinsă de șarmul său, Tarantyno decide să ia ceea ce dorește. O poveste brutal de comică despre un tânăr “brutal” de neînsemnat.”

Tarntyno este considerat unul dintre cele mai bune scurt metraje romanesti, fiind prezent in competitie la aprox. 14 festivaluri din Romania dar si din Italia, Spania, Polonia, Franta, Bosnia si Hertegovina, etc. cat si ca reprezentant al cinematografiei romanesti la 9 festivaluri din Portugalia, Statele Unite, Croatia, Franta, Spania etc. (lista completa a participarilor o gasiti aici).

Un rezumat: Tarantyno, agent de paza la o firma de securitate, si totodata frate mai mic si des luat peste picior, incearca sa castige o pozitie mai inalta in ierarhia “barbatiei” si este dispus sa faca orice pentru acest lucru. Pentru ca reteta sa fie completa avem nevoie de ea, o fata care i-a atras atentia in urma unui schimb de priviri. In urma unui pariu pus cu fratele sau mai mare cu scopul de “a i-o trage pana diseara” acesta se ofera sa o conduca pe fata pana la gara cu masina personala. Pe drum, isi face curaj si o invita la suc, aceasta refuzandu-l. Ajunsi la gara, si pe punctul de a se desparti, Tarantyno o invita politicos si sarmant pe bancheta din spate “sa se simta bine”. La un al doilea refuz si o atitudine destul de taioasa si batjocoritoare din partea fetei acesta o loveste cu o unealta peste cap lasand-o inconstienta. Apoi, o duce pe un camp, o violeaza si o mai loveste de cateva ori pana o omoara. Dupa indeplinirea scopului, Taranyno ia chilotii fetei si ii duce fratelui mai mare ca dovada a castigarii pariului, care, insa, se dovedeste a fi de prisos deoarece acesta nu il crede.

La Filmul de Piatra, festival de scurt metraj aflat la editia 2.0, Tarantyno a fost prezentat in cadrul sectiunii best.ro. Suntem deja obisnuiti cu scene violente asupra femeii, violuri si crime in filme. Pentru a numi doar trei dintre cele mai faimoase si totodata terifiante dintre acestea, A Clockwork Orange de Stanley Kubrick si Boys Don`t Cry de Kimberly Peirce, sau Kids de Larry Clark. Regizori si actori care mai de care se folosesc de aceste instante cinematografice pentru a descrie degradarea personala sau decaderea societatii. De dragul artei putem folosi si exploata orice subiect, dar, unde este limita? In cazul acestui scurt metraj despre care vorbeam mai sus violul si crima ar putea fi puse in contul unor probleme psihice grave ale mezinului, dar ma intreb daca asta a fost intentia regizorului. Scena cu pricina este prezentata pe un ton „jucaus”, dupa cum putem vedea si din trailer, muzica este una vioaie ce subliniaza amuzamentul si lejeritatea celor intamplate. Dupa cum spune si sinopsisul filmului, avem de-a face cu „o poveste brutal de comica” care prinde la public. Astfel ca, din totalul persoanelor aflate la festival, cineasti, iubitori si consumatori de arta, cel putin jumatate din acestia au fost teribil amuzati la vederea scenei. Da, probabil ca asta si-a dorit regizorul, sa distreze publicul. Ce mai conteaza ca mesajul transmis intareste inca o data stereotipurile cu privire la rolurile de gen, si trivializeaza violul facandu-l sa apara ca un fapt social-acceptat care are loc pentru a intari masculinitatea agresorului? Desigur ca Taranyno a facut ce trebuia sa faca, a luat ceea ce si-a dorit, si desigur ca fata este de vina pentru ca l-a facut sa o violeze cand ar fi putut pur si simplu sa accepte propunerea lui si sa fie obedienta. Faptul ca toate acestea au starnit atata „buna-dispozitie” in sala ma face sa cred ca suntem departe de a constientiza gravitatea acestor drame si cu atat mai putin a gasi o cale de a distruge aceasta cultura a violului adanc impamantata in noi.

Declaratia femeilor rome activiste – Suntem rome si nu tiganci! Numiti-ne cu numele nostru!

“Noi, femeile rome activiste, participante la Conferinta Nationala Incluziunea sociala a femeilor rome, 27-28 noiembrie 2010, organizata de Asociatia Femeilor Rome din Romania, ne exprimam dezacordul fata de propunerea legislativa a domunului deputat Silviu Prigoana privind schimbarea denumirii oficiale a persoanelor de etnie roma din “rom” in “tigan”, inregistrata la Senatul romaniei in septembrie 2010.”
–> Citeste DECLARATIA (.tif)

Chemare la protest “Me Sem Rom”, marti 30 noiembrie, ora 11:00 (.pdf)

Campania 16 zile 2010

Intre 25 noiembrie si 10 decembrie se desfasoara campania 16 zile impotriva violentei asupra femeilor.
Tema din anul acesta este “Structures of Violence: Defining the Intersections of Militarism and Violence Against Women” (“Structuri ale violentei: Trasarea intersectiilor dintre militarism si violenta asupra femeilor”).

“Ziua impotriva violentei de gen: istorie si semnificatii” @ feminism-romania.ro

“„Spune NU violenţei împotriva femeilor” – campania Centrului FILIA la metrou” @ Blogul Medusei

Comunicat de la Centrul FILIA de 25 noiembrie – Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei împotriva Femeilor

Nu e poveste.ro
——-

16 zile 2009

Decizie privind declaratiile expertului criminalist dr. Tudorel Butoi despre vinovatia femeilor agresate pe strada!

De pe grupul Susţinem plângerea împotriva prof. univ.dr.Tudorel Butoi:

În sfârşit avem o decizie oficială!
CNCD a considerat discriminatorii declaraţiile prof. univ. dr. Tudorel Butoi din luna februarie făcute pe Realitatea tv (când a spus că mare parte din femeile agresate pe stradă, în parcuri şi în ascensoare au comportament de leliţe balcanice şi piţipoance, ele de fapt îşi provoacă agresorii).
Mulţumim tuturor celor care s-au înscris în grupul FB de susţinere a plângerii la CNCD şi şi-au arătat indigndarea faţă de declaraţiile domnului Butoi.
Puteţi citi hotărârea oficială aici: http://www.ecpi.ro/documents/Docs/hotarareCNCD.pdf

Din hotarare:

“Desi scopul interventiei a fost atentionarea posibilelor victime, modul in care s-a formulat interventia creeaza un efect negativ. Acest efect negativ vizeaza pe de o parte femeile, prin utilizarea unui limbaj inadecvat (‘lelite balcanice’, ‘pitipoance’), pe de alta parte victimele unor agresiuni (inclusiv viol) care prin stereotipul promovat si de reclamant sunt ele [insele] considerate vinovate pentru provocare. Studiile in domeniu arata ca femeile in general nu depun plangeri la organele de cercetare penala daca devin victimele violentelor, iar interventia reclamatului intareste aceasta atitudine (‘Femeile […] sa nu ne napadeasca pe noi ca au fost violate in lift’; ‘Sa nu bata ca exploratorii in miez de noapte parcurile si sa vina apoi la adresa politiei ca au fost violate.’)”

“… interventia reclamantului reprezinta un comportament pe criteriul genului care duce la crearea unui cadru intimidant, degradant.”

“… reclamatul, prin interventia lui, a atins o problema de interes geneal, asupra careia presa nu doar ca are dreptul dar si obligatia de a informa. Forma este una socanta, care insa trece dincolo de ceea ce ar fi necesar pentru prevenirea violentei impotriva femeilor, transferand responsabilitatea victimelor. Cum s-a aratat anterior, efectul stereotipului promovat de reclamat este crearea unei temeri pentru femei de a recunoaste un viol sau alte agresiuni fizice, ceea ce duce la nepedepsirea vinovatilor, dar si la crearea sentimentului de dezvinovatire, mai mult, de impunitate pentru persoanele violente. Acest efect nu ajuta preventia, ci persoanele care comit violente. Nu ajuta nici victimele agresiunilor, ci ingreuneaza situatia lor, prin modul in care sunt perceputi in societate.”

———————————————————–
Background despre caz si campanie:
“Femeile trebuie sa stie cum se urca in lift!”

Propunerea legislativă “legalizarea prostituției”: gândind critic

Deputatul Silviu Prigoană a formulat cu ceva timp în urmă o propunere legislativă care, dacă promulgată, ar legaliza prostituția. Pentru mine a fost o surpriză plăcută că o astfel de idee nu pare ridicolă și de domeniul imposibilului aleșilor noștri. Însă motivele pentru posibila legalizare a vânzării de sex par să aibă puține de-a face cu protecția celor care vând sex, demnitatea lor ca cetățeni, drepturile lor sociale sau implicațiile acestei legalizări pentru economia gri în general.

Motivația oferită de deputat pare să aibă fundamente fiscale și este pragmatică: din punctul de vedere al guvernământului de stat. În articolul Mediafax despre această inițiativă legislativă, Prigoană este citat motivând încercarea de legalizare ca o formulă de a include persoane din afara sistemelor de protecție socială (oricum excluzioniste și startificatoare prin design-ul lor) în aceste sisteme publice, probabil din raționamente fiscale. Pentru că ce alte beneficii ar putea exista în calitatea de membru în cadrul sistemelor sociale (de sănătate, de pensii, de asigurări sociale etc.) decât cele fiscale, pentru stat? A fi insider în sistemele sociale românești din păcate este o obligație (pentru că nu există posibilitatea să nu fi inclus odată ce câștigi bani cu excepția activităților economice în zona gri a economiei), cu beneficii subțiri, servicii de calitate proastă și interacțiuni mai degrabă neplăcute cu o birocrație care de multe ori este și ea zăpăcită până peste cap în așa măsură încât nu știe să-și facă treaba eficace. Asta când nu este pur și simplu incompetentă. Deci a fi insider în aceste sisteme sociale ale statului are atracție doar pentru cei de partea guvernământului. Beneficiile pentru asigurați sunt nu foarte substanțiale ca să fiu generoasă.

Apoi sunt o serie de aspecte legate de acest proiect care ridică semne de întrebare din simplul motiv că nu par să existe motive legale care să le justifice: multe par aleatoare în cel mai bun caz. Este neclar de pildă ce caută așa-zisele relații homosexuale în textul propunerii legislative: acesta ar trebui să se limiteze la activități cu caracter sexual. Din ceva motiv, relațiile homosexuale ar fi interzise în aceeași lege și nu activitățile sexuale de natură homosexuală – adică între persoane de același sex. S-ar putea spune, într-adevăr, că despic firul în patru și că propunerea de fapt se referă la activități (implicit sporadice, fără angajamente) cu caracter sexual între persoane de același sex, dar tocmai aici este buba: în loc să spună acest lucru, fără să se lege de persoane de o sexualitate anume și relațiile erotice ale acestor persoane, se leagă nu de actul sexual între două persoane de același sex, ci de identitatea sexuală a unui grup de cetățeni români care vor avea relații – nu doar activități sporadice sexuale – cu persoane de același sex. Și chiar dacă propunerea legislativă ar denota mai multă claritate în gândire și ar face dovadă de abilitatea de a distinge între sex ocazional, comercial, și relații de natură erotică între două persoane, care este motivul pentru care activitățile sexuale ‚hetero’ ar fi legale, dar cele ‚homo’ nu? Și dacă domnului care vine la casa de toleranță îi plac dildo-urile pentru uz personal, activitățile sexuale ce implică acest obiect sunt … ‚hetero’? ‚Homo’?!? Și relațiile homosexuale la care se face referire în articolul Mediafax, probabil citat din propunerea legislativă, se referă la relații erotice între bărbați sau și între femei? Și – încă o întrebare – vânzarea de sex către aceeași persoană, în același timp de două persoane de același sex, pe scurt, sex în trei – să zicem – constituie sau nu „relații homosexuale”?

Limita minimă de vârstă pentru vânzarea de sex ar fi 20 de ani, iar cea minimă pentru a cumpăra servicii sexuale 16. 20 de ani, 16 ani … De unde aceste cifre? Nu ascund aceste cifre cumva niște asumpții genizate legate de vârsta la care tinerele femei și tinerii bărbați ar trebui să devină femei și bărbați în sensul de sexual activi? O disparitate semnificativă și asumpții genizate de modă veche. În România, să amintesc tuturor, vârsta majoratului este de 18 ani, nu 16 sau 20. Iar dacă pentru activitățile de natură sexuală este necesitat liberul consimțământ, atunci atât vânzarea, cât și cumpărarea ar trebui să fie guvernate de vârsta majoratului. Pentru că altfel cum ar putea un tribunal să judece posibile cazuri în care un minor/o minoră cumpărând sex ar da în judecată persoana care vinde sex pentru că l-ar fi forțat / ar fi forțat-o să deruleze activități sexuale (pentru care Prigoană propune pedeapsă cu închisoarea de la 7 la 12 ani)?!? Aceste limite de vârstă sunt nu doar aleatorii și revelatoare pentru tot felul de asumpții legate de cine vinde sex, cine cumpără sex etc., dar sunt și problematice datorită precedentelor legale pe care le-ar putea crea.

Plus că această limită de vârstă pare să nu ia la cunoștință faptul că – după cum a relevat un studiu din 2005 al Asociației Române Anti-Sida (ARAS) – în România de atunci, și probabil și de acum, persoanele care vând sex sunt prostituate/prostituați de la vârste de sub 18 ani: este o activitate în (mare?) parte a adolescentelor și tinerelor femei cu puțină educație, din medii familiale dezavantajate din punct de vedere socio-economic în care făcutul de bani începe mult prea devreme. Vârsta de 20 de ani este posibil să fie vârsta de „pensionare” a multor tinere (și, posibil, tineri) care vând sex pentru un venit.

În plus obligativitatea de a avea minim 20 de ani pentru a vinde sex, în loc de 18 sau 16 sau 40 sau orice altă vârstă, nu va rezolva în niciun fel prostituția de centură în multe zone peritrofe orașelor de toate mărimile unde sexul se vinde de către persoane din conjuncturi socio-economice necesitând nu reglementare legală, ci intervenție socială substanțială și care lipsește, aș adăuga, pentru că organele de stat legiferate să acționeze nu își fac treaba. De ce nu ar pune capăt prostituției de centură? Pentru că acele persoane care vând sex o fac dintr-un raționament ,situat’, adică în situația în care se găsesc, această opțiune pare cea mai la îndemână, cea mai justificabilă, cea mai ,rațională’. Atâta timp cât nu există alternative reale pentru persoanele care vând sex la centură – de foarte multe ori minore din medii deosebit de dezavantajate – , acest fenomen va exista. Legalizarea prostituției nu va rezolva abaondonul școlar în rândul copiilor și tinerilor din mediile dezavantajate, nu va rezolva sărăcia cronică și intergenerațională, violența familială, economiile familiale de subzistență, lipsa unei piețe de muncă diverse și dinamice etc.

Ceea ce pare îngrijorător în această propunere legislativă, însă, sunt alte două lucruri. În primul rând statusul contradictoriu al vânzării de sex: pe de-o parte vânzarea activităților de natură sexuală ar fi înregistrată ca și o profesie, ar putea fi obiectul unor contracte de prestări servicii etc. În același timp însă vânzarea fără autorizație (adică fără contract cu casa de toleranță? Fără PFA?) de activități sexuale poate fi pedepsită cu închisoarea. Deci, pe de-o parte prostituția este o profesie ca oricare alta, o activitate ce poate fi obiectul contractelor ce țin de drept civil ca oricare alta, să zicem vânzarea de consultanță financiară. Dar în momentul în care legea te-a prins vânzând fără acel act ce ține de drept civil, ești luat la răspundere într-o formă ce ține de drept penal. O contradicție ce denotă – din nou – lipsă de gîndire până la capăt. E ca și cum ai risca să intri la închisoare dacă faci brocheraj pentru cineva așa, pe sub masă, fără contract. Semnalez că după cunoștințele mele sexul ar fi astfel singurul bun de vânzare și de cumpărat reglementat civil, dar penalizat penal. Și ce mă rog justifică acest status diferențiat al vânzării de sex? În mod clar deputatul Prigoană nu a reușit să scape de moralitatea anacronică a Codului Penal curent: penalizarea propusă de el este și mai drastică decât pedeapsa curentă pentru vânzarea de sex!

Cealaltă problemă care este îngrijorătoare este că nu se spune nimic despre cei ce cumpără sex. De regulă, orice contract de drept civil conține clauze ce se referă atât la prestator, cât și la beneficiarul de servicii. În nicio parte a acestei propuneri legislative nu am auzit despre obligațiile beneficiarului activităților de natură sexuală în afară de unul dintre potențialele beneficii ale legalizării pentru casele de toleranță, și-anume selectarea clienților. Însă dacă persoanele ce vând sex au obligații față de clienți în mod indirect, de pildă înregistrarea ca persoană ce vinde sex și controale medicale regulate, de ce beneficiarii serviciilor de natură sexuală nu sunt investiți cu anume obligații? De pildă să accepte condițiile de igienă ale actului sexual impuse de cel/cea ce vinde sexul sau să fie pedepsit la fel pentru cumpărarea de activități sexuale de la persoane așa-zise neautorizate ca părtaș la o activitate ilegală.

În afară de aceste lucruri, sunt foarte sceptică că în afara semnificației politice simbolice pe care această legalizare ar putea să o aibă, prevederile legate propuse o să aibă un impact pozitiv asupra acelor persoane – mai ales femei și fete tinere, sărace, puțin educate și de multe ori cu un trecut dificil – care vând sex în acest moment în România. De ce? Pentru că impune niște responsabilități de așa natură încât acele persoane care acum vând sex de centură, probabil cea mai precară și cea mai răspândită formă de prostituție în România, nu au cunoștințele să le satisfacă. Ține de timpul lor, energia lor, eforturile lor să se înregistreze ca prostituate, să-și facă contracte cu inexistente (sau puține) case de toleranță, să se preumble la Casa de Asigurări de Sănătate, la Finanțe, la te miri unde să își facă hârtii peste hârtii pentru o activitate care oricum ar șoca doamnele de la ghișeele instituțiilor de stat. Persoanele puțin educate, care de multe ori nu au deprinderile necesare să navigheze cu succes birocrațiile locale, ar fi puse în situația în care ele ar trebui să își bată capul cu o aparatură de stat care 1. nu ar avea maturitatea să îi servească ca și cetățeni cu drepturi egale cu cei mai bine educați, descurcăreți și care nu activează în ,imoralul’ domeniu al sexului, 2. nu le oferă niciun fel de beneficii anume. Din ce motiv ar dori aceste persoane să fie legal vânzătoare de sex cu aceste costuri de energie, timp și demnitate personală în afară de frica de poliției, care poate sau nu să aibă multe alte priorități decât să vâneze persoane vânzând sex?!? Mai ales că aceste persoane nu au beneficiat niciodată de multitudinile de beneficii de protecția copilului, conferate de drept, care să le prevină să vândă sex te miri unde și în ce condiții la o vârstă cvasi/adultă?!?