Să mergem sau nu la Pride?

Despre “Gay Pride”-urile de la Budapesta şi Bucureşti din anul acesta

— de lukacs si bujor —

Cazul Budapesta

Comunitatea LGBT din Ungaria a fost reprezentată în acest an la Pride (18 Iunie) de un mesaj care a pus accentul pe identitatea naţională şi consumerism. Mai mulţi activişti au reacţionat la această direcţie politică, abordând critic, în mai multe ocazii, valorile adoptate recent de organizatorii celei de-a şaisprezecea ediţii a Pride-ului: naţionalismul, familia nucleară, masculinismul, monogamia şi nu în ultimul rând, comercializarea crescută a evenimentului. Ultima campanie pentru Pride a demonstrat cum organizatorii maghiari au decis să se folosească de formele de opresiune existente în societate pentru a promova o anumită normalitate în acord cu politicile conservatoare din Ungaria.

Începând cu petrecerea oficială de deschidere, intitulată Hungarikum, unde s-au servit băuturi şi gustări tradiţionale, mesajul a fost fără echivoc: „Să arătăm lumii ce înseamnă viaţa gay maghiară printr-o petrecere imensă în onoarea Preşedinţiei UE maghiare!” (aici, traducerea noastra) De asemenea, videoclipul oficial al deschiderii evenimentelor legate de Pride a iscat vii controverse prin discursul naţionalist şi neoliberal promovat.

Deşi acest videoclip a vrut să fie o glumă la o reclamă la bere, realizatorii săi au reuşit să păstreze, ba chiar să întărească, aspectele de mândrie naţională într-un moment sensibil, când maghiaritatea este definită în special prin opoziţie cu romii din Ungaria (percepuţi ca ne-maghiari) şi este calul de bătaie al conservatorilor de la putere şi al grupărilor fasciste tot mai numeroase şi agresive.

Mai mult, înainte de marş, Rainbow Foundation a solicitat participanţilor purtarea unei cocarde în piept cu steagul tricolor maghiar şi cu steagul curcubeu, pentru a reafirma apartenenţa participanţilor la culorile naţionale:

În cadrul workshopurilor din interiorul Pride-ului, analizele critice şi îngrijorările multor activişti referitoare la deviaţiile naţionaliste au fost primite cu răceală (nu putem include toate vocile, vrem să relansăm conceptul de maghiar într-un mod mai larg, ne vom gândi la aceste doleanţe pentru evenimentele din 2012 etc.) sau chiar cu brutalitate (unul dintre organizatori a calificat criticile drept speculaţii fără fundament şi asumpţii absurde). Pe de altă parte, organizatorii au exprimat o încredere oarbă în autorităţi şi mai ales în poliţie. Cu o zi înainte de marş, organizatorii nu aveau datele elementare pentru protecţia participanţilor: nu se ştia dacă se vor folosi garduri, ce se va întâmpla în cazului unei blocade a homofobilor, care va fi modalitatea de părăsire a marşului la final etc. Dar în tot acest timp, ni se cerea o încredere totală în forţele de ordine şi în buna lor judecată. Mulţi activişti internaţionali au simţit lipsa de siguranţă în acele momente, ceea ce s-a adeverit şi la final, când mai mulţi activişti austrieci au fost atacaţi de un grup fascist într-o acţiune premeditată. Mai apoi, persoanele atacate au fost interogate de poliţia maghiară timp de şase ore şi au fost acuzate de atac, la intervenţia reprezentanţilor Jobbik. Vezi mai multe detalii aici, aici şi aici (în engleză).

Tendinţele conservatoare s-au făcut simţite încă odată, la o altă petrecere oficială, cu o seară înainte de Pride. Clubul Alter Ego a găzduit The Stonewall Party, în cinstea revoltelor pentru drepturile LGBT din SUA. Ironic, la această petrecere accesul a fost interzis pentru trei femei trans de etnie romă din Gyöngyöspata (satul în care romii au fost ţinta hărţuirii paramilitare pentru mai multe luni în acest an, vezi aici). Motivele invocate de club pentru interdicţie au fost controlul facial şi igiena. Organizatorii evenimentului au reacţionat tardiv şi fără efecte la acest caz evident de rasism, deşi mai mulţi activişti s-au mobilizat şi au protestat la faţa locului.

Drept urmare la toate aceste incidente, s-a format în interiorul marşului o prezenţă critică (the pink block) susţinută de activiştii queer maghiari, transnaţionali, feminişti şi antifascişti. Printre mesajele folosite s-au regăsit: Solidaritate Roma-LGBT; Fără homofobie, fără transfobie; Roma trans, alter egoul meu; Capitalism = Patriarhat = Rasism; Nu sunt maghiar: şi ce dacă?; Mai multe iubiri, mai multe genuri; Monogamia nu este destin. Culoarea roz adoptată a avut scopul de a reaminti de exterminarea bărbaţilor gay din timpul Holocaustului (triunghiul roz impus în lagărele de concentrare) şi de nevoia de a uni diferitele grupuri marginalizate şi atacate vehement de conservatorii din regiune şi din întreaga Europă. Atmosfera de revoltă queer internaţională anti-rasistă, anti-capitalistă şi feministă a avut scopul de a reconfigura un eveniment major precum Budapest Pride. De asemenea, nevoia de a face auzite vocile critice asupra agendei conservatoare, consumeriste şi exclusiviste nu a ţinut cont de cerinţele explicite ale poliţiei de a nu provoca şi de a păstra limitele decenţei. Frivolitatea a fost la ea acasă pe străzile Budapestei. Aceste evenimente legate de reprezentarea comunităţii LGBT în Ungaria au arătat în mod explicit nevoia de mai multă atenţie şi de reacţie spontană la relaţiile de putere inegale, la discriminare şi opresiune, mai ales când apar în comunităţile din care facem parte. Susţinerea comunităţii LGBT coincide cu susţinerea comunităţii rome şi cu expunerea naţionalismului, homofobiei, transfobiei şi a rasismului.

Aşa cum mult aşteptata petrecere de final de Pride a parafat succesul de anul acesta şi colaborarea perfectă cu autorităţile, este interesant cum reacţiile politice identitare au fost generate în preajma petrecerilor din saptămâna Pride-ului. Chiar dacă pentru o anumită categorie de bărbaţi albi gay cu o situaţie materială satisfăcătoare, mantra neoliberală de agenţie, alegere, petrecere rămâne dominantă, întrebările referitoare la ce corpuri nu au acces la politicile progresiste liberale din Estul Europei trebuie adresate. Ce corpuri nu pot trece bariera de control, ce corpuri sunt în exces, ce corpuri sunt păstrate invizibile, ce corpuri vor fi adresate anul următor? De asemenea, trebuie să chestionăm centralitatea acestui bărbat alb care reprezintă naţiunea, vrea familie, casă şi copii, câştigă bine şi colaborează bine cu autorităţile în cadrul activismului de stânga.

Cazul Bucureşti

Şi în România, marşul organizat în cadrul evenimentului GayFest, cu denumirea oficială de “Marsul diversităţii”, este conceput de organizatori (asociaţia ACCEPT) ca un exemplu de “activism politic” pentru drepturile omului însa devine mai degrabă un eveniment axat pe o mainstream-izare “cu orice preţ”. Colaborarea cu forţele de ordine – motivată de experienţe din anii trecuţi cu atacuri violente asupra participanţilor din partea unor contra-protestatari – are efectul de a izola total participanţii la marş şi astfel micşorează impactul pe care l-ar putea avea asupra publicului, semnificaţia politică şi vizibilitatea urmarită prin această acţiune. Pentru parada gay de la Bucureşti din 4 iunie 2011, măsurile de securitate au fost asemănătoare celor de la Budapesta: traseul marşului a fost delimitatat cu garduri şi flancat de jandarmi şi maşini pe tot parcursul său; la intrarea în coloană, participanţii au primit fluturaşi prin care erau informaţi privind precauţiile necesare – dar ca şi la Budapesta, toate aceste măsuri nu au fost suficiente pentru a preveni incidente violente ce au urmat imediat dupa marş (info, comentarii). Ca şi în anii precedenţi, în mass media romanească s-a pus accentul pe prezenţa travestiţilor imbrăcaţi extravagant, a jandarmilor şi a susţinătorilor din străinatate, şi pe faptul ca Pride-ul se desfasoară în aceeaşi zi cu “marşul pentru normalitate” organizat de Noua Dreaptă, celor două evenimente – cel pro-diversitate si cel homofob – fiindu-le acordată aceeaşi atenţie (o revistă a presei post-marş se poate citi aici). Spre deosebire de Budapesta, la Bucureşti discursurile cu tentă naţionalistă nu s-au regasit nicaieri în cadrul Pride-ului (conflictul de interese dintre cei care militează pentru drepturile persoanelor LGBTQ şi dreapta conservatoare, naţionalistă şi ultrareligioasă este bine stabilit şi nu ar putea fi înlăturat retoric); aici încercarile de a valida şi legitimiza cauza au constat din scoaterea în evidenţă a susţinerii internaţionale, din partea ambasadelor, a unor politicieni străini şi în măsura mai mică a Amnesty International. Dintre grupurile care au participat în mod oficial cele mai vizibile au fost ambasadele câtorva ţari (înainte de marş se distribuiau steguleţe, atât cu curcubeul care simbolizeaza cauza “gay” cat şi cu cateva steaguri naţionale). Dar în cadrul marşului nu erau foarte vizibile alte grupuri iar diversitatea participanţilor nu a părut sa-i preocupe în mod special pe organizatori – nici în materialele promoţionale, nici în timpul marşului. Ca şi în alţi ani, aliaţii heterosexuali au constituit un procent semnificativ din participanţi, în timp ce nu se poate vorbi de o adevarata diversitate LGBTQ – poate şi pentru că au participat numai 200-300 de persoane cu totul.

Totuşi, au existat câteva încercări de a adresa lipsa unei critici faţă de mainstream-ul nu numai homofob dar şi sexist, rasist, conservator, consumist, şi a unui interes real în cadrul Pride-ului pentru solidaritate între diferite grupuri; câtiva participanţi care doreau să facă simţita la Pride şi o prezenţă feministă, anti-rasistă, anti-capitalistă au purtat semne cu mesaje ca: Suntem gay, romi, emigranţi şi NU vrem sa ne tratăm; Vizibilitate pentru diversitate; Ura nu e normală; sau (realizat ad-hoc în timpul marşului) Noua Dreaptă e cu noi. Această prezenţă a fost însă una foarte restrânsă.

Problema principală a paradelor gay în România este lipsa implicării reale a mai multor oameni. Mulţi aliati şi chiar persoane LGBTQ aleg să nu participe, pentru că nu vad aceste marşuri ca pe ceva care îi reprezintă sau satisface ca acţiune impotriva discriminarii. Din păcate, criticile aduse sunt pe de o parte legitime (mesajul diluat, accentul pus pe identitatea LGBTQ fără alte implicaţii sociale), dar pe de alta există diverse atitudini care în mod paradoxal se intersectează cu cele bazate pe prejudecăţi din partea mass mediei sau a simpatizanţilor Noii Drepte. De pildă, unele persoane presupus-solidare adoptă un discurs foarte apropiat de unul transfobic şi chiar homofobic: dacă presa se concentrează asupra participanţilor travestiţi pentru a prezenta evenimentul în cel mai senzaţionalist mod posibil, în cercuri stângiste se întâlneşte destul de des argumentul că organizatorii şi participanţii la Pride ar trebui să se prezinte ca oameni cu care majoritatea să se poată identifica mai usor (chiar dacă nu este folosit termenul “normal”, acesta se subinţelege) şi să nu mai fie scoşi în faţă travestiţii şi persoanele transgender, intr-un efort de a oferi o imagine mai “serioasă” a acţiunii. În efect, aceste două poziţii critice asupra paradei se alimentează una pe alta şi de fapt nu înseamnă decât desolidarizarea explicită a majoritaţii, inclusiv a “aliaţilor de stânga”, de cauza LGBTQ. Un alt exemplu de punct controversat sunt fondurile cheltuite pe acest eveniment, care tind să fie vazute ca o risipă atat de către conservatori cât şi de către oameni cu vederi progresiste (este adevarat că pentru Pride-ul de la Bucureşti de anul acesta a fost adus un DJ care a costat mii de euro, lucru care a fost comentat negativ şi de catre susţinătorii “marşului pentru normalitate”, şi de persoane care s-au desolidarizat de GayFest). Viziunea conservatoare, prezentă şi în discursurile extremiste privind alte grupuri defavorizate (romi, persoane cu dizabilităţi, etc.) ce pun in pericol “normalitatea” şi bunăstarea naţiunii folosind în acelasi timp din resursele care se cuvin majorităţii este bineinţeles adânc problematică. Dar şi critica dinspre stânga, anti-capitalistă a Pride-ului – şi a mişcării LGBTQ “mainstream” in general – trebuie nuanţată; aici intervine realitatea că separarea de o cauză şi refuzul de a participa, din motiv că este prea comercial, la un eveniment care urmăreşte celebrarea unei comunităţi aliate poate însemna o respingere de facto a acestei comunităţi în contextul în care inevitabil oamenii sunt nevoiţi să facă în fiecare zi concesii culturii consumeriste în care trăiesc. Întrebarea care intervine este ce priorităţi au oamenii în privinţa solidarităţii.

Pride-urile din Estul Europei par să devină evenimente tot mai normalizate şi conformiste, reprezentând o categorie tot mai restrânsă de bărbaţi gay care sunt integraţi în societatea neoliberală conservatoare, uitând angajamentele pentru dreptate socială. Solidaritatea transnaţională a persoanelor non-heteronormative, care au trăit forme similare de opresiune în propriile comunităţi, reprezintă un răspuns viabil şi o prezenţă critică necesară vis-a-vis de excluderea homonaţionalistă. Unitatea diverselor grupuri formale şi informale de activişti de stânga împotriva diviziunii şi fricii adresează tocmai diversele forme de excludere (cum ar fi homofobia cu care se luptă zilnic persoanele LGBT) şi oferă un model de acţiune all-inclusive, fără a cădea într-o nefastă olimpiadă a opresiunilor. Pride-ul rămâne un eveniment politic important deoarece este tocmai această ocazie unică de a arată şi întări legăturile dintre comunităţile noastre, de a construi alianţe şi de a da un răspuns opoziţiei heterosexiste din exterior dar şi formelor de excluziune internă.

Pozitie fata de activitatile ProVita contra drepturilor reproductive

26 martie 2011
FAT FRUMOS SI CAND VREAU EU
Luam pozitie fata de activitatile asociatiei ProVita impotriva drepturilor reproductive si libertatilor individuale ale femeilor.

In data de 26 martie 2011, asociatia ProVita organizeaza “Marsul pentru Viata” simultan in orasele Bucuresti, Timisoara si Satu Mare cu scopul de a solicita “in mod special abolirea intregii legislatii care permite avortul” (potrivit manifestului marsului postat pe site-ul organizatiei: http://www.provitabucuresti.ro/activitati/manifestari/277-marsul-pentru-viata-2011). Marsul se inscrie intr-o serie de actiuni ale organizatiei menite sa limiteze drepturile reproductive din Romania. Una ditre aceste actiuni este campania Vreau sa aflu!, organizata in parteneriat cu Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti, precum si cu alte unitati scolare. Prin aceasta campanie de informare si educare destinata elevilor in scoli si licee, ProVita foloseste valorile fundamentalist crestine pentru a-si justifica si a-si promova in fata unei audiente captive si impresionabile de adolescenti atitudinea explicita anti-avort si anti-contraceptie. Consideram ca o organizatie care sustine ca orice forma de contraceptie este abortiva ingradeste accesul la o educatie sexuala adecvata a tinerelor si tinerilor din scoli. Mai mult decat atat, ProVita intentioneaza sa monteze in zonele centrale din Bucuresti pentru o perioada pilot de o luna panouri de reclama cu mesaje implicit anti-avort (un exemplu de panou poate fi vizualizat la http://www.provitabucuresti.ro/activitati/educare-informare/panotaj–outdoor ).

Eforturile acestei organizatii de criminalizare a avortului, de dezinformare in ceea ce priveste educatia sexuala/contraceptiva, de promovare a valorilor conservatoare crestine, de incalcare a drepturilor fundamentale ale femeilor si ale comunitatii LGBT se desfasoara sistematic, iar unele au suportul unor institutii publice. In acest scop, solicitam incetarea oricarui fel de parteneriat intre Provita si institutiile de stat.

Intr-o tara in care avortul este legal si care are o istorie pro-natalista dezastruoasa, noi consideram necesara luarea unor masuri fata de activitatile anti-avort ale organizatiei Provita.

—–
Asociatia Fat-Frumos-si-Cand-Vreau-Eu este un grup informal ce reuneste persoane din diverse sfere de activism social si care impartasesc interesul pentru dreptate reproductiva. Grupul a fost infiintat in urma unor intalniri recente si definitivat in contextul spatiului de lucru ocupat la fostul sediu CNDB.
Persoana de contact: Claudia
fatcandvreau@gmail.com

din istorie VI

un nume mentionat (de claudia) in cadrul discutiei de 8 martie

Sofia Nadejde

de pe ro.wikipedia:

Sofia Nădejde (n. Băncilă, 14 septembrie 1856, Botoșani – d. 11 iunie 1946, București) a fost o publicistă, prozatoare și autoare dramatică româncă de orientare feministă și marxistă.

S-a născut la Botoșani fiind fiica lui Vasile Băncilă Gheorghiu și Puheria-Profira Neculae, țărani liberi (răzeși). A studiat la „Pensionul Glowaska” din Botoșani iar în 1874 s-a căsătorit cu Ion Nădejde (1854 – 1928), cu care a avut șase copii. După stabilirea la Iași în 1876 a început o activitate febrilă în mișcarea socialistă. A debutat publicistic în „Femeia română”, București, cu o pledoarie pentru emaniparea femeii și a continuat să publice în „Contemporanul”, la Iași. Se afirmă ca un lider al mișcării feministe. În 1884 conduce „Evenimentul literar”, apărut la Iași. În același an a început activitatea la București unde a ținut numeroase conferințe la Clubul muncitorilor din București, dar și în restul țării. În 1897 devine președinta Congresului al IV-lea al PSDMR. A scris schițe, nuvele, romane, teatru.

Lucrări principale: “O iubire la țară”, dramă (1881), “Din chinurile vieții”, nuvele (1895), “Robia banului”, roman (1906), “Părinți și copii”, roman (1907), “Patimi”, roman, “Irinel sau întâmplările unui român în Rusia, Mangiuria și Japonia”, roman. Chestiunea femeilor, “Femeia română”, I, no. 11 (1879)

alte detalii despre activitatea ei – sursa Cotidianul:

Sofia Nadejde, publicista si prozatoare, sotia lui Ioan Nadejde, care facea parte din conducerea Partidului Social Democrat al Muncitorilor din Romania, nu l-a lasat pe Titu Maiorescu sa-si savureze in liniste locul pe soclu si l-a batut cu propriile arme, intr-un articol din „Contemporanul“. „Un lucru pe care-l trec cu vederea toti citi vorbesc de greutatea creierului femeiesc este ca nimeni nu ia in seama sa-l raporteze la greutatea trupului, femeile relativ cu corpul au creierul mai greu decit barbatii“, scria Sofia Nadejde, prezentind concluziile celor mai mari naturalisti, antropologi sau anatomisti.

Totodata, vajnica Nadejde intoarce marimea impotriva lui Maiorescu, care era mindru sa constate ca „unul dintre creierii cei mai ponderosi ce s-au observat la om a fost al naturalistului Cuvier, 1.830 de grame“, si il arunca in ridicol: „Creierul unui elefant cintarea 3.000 de grame, pe cind a lui Cuvier, 1.830“. O consecinta a superioritatii inalienabile a genelor barbatesti era ca femeilor le era interzis sa-i urmareasca si sa-i arate cu degetelul pe posesorii lor, in caz ca faceau un copil din flori.

si mai multe: Continue reading

Dezbatere “ZIUA de 8 martie – sărbătoare vs. socializare?” la MNIR

Ceea ce la început a fost o zi de sărbătoare, prin care femeile celebrau obţinerea unor drepturi, în contextul actual al globalizării şi al acceptării diferenţelor, ziua de 8 martie s-a transformat într-o afacere profitabilă pentru comercianţii de cadouri. În aceste noi condiţii, mai are ziua de 8 martie semnificaţie festivă de depăşire a societăţii patriarhale sau constituie doar un bun prilej de socializare?

Muzeul Naţional de Istorie a României vă invită vineri, 4 martie, ora 17.00, la sediul său pentru a afla ce anume cred Johnny Răducanu, Cristina Băzăvan şi Irina Costache despre acest subiect.

Participare la dezbatere este gratuită, însă trebuie să vă înscrieţi în prealabil printr-un email la adresa pr.mnir@gmail.com, în care să precizaţi numele persoanelor care vor lua parte. De asemenea, aşteptăm şi întrebări pentru invitaţii noştri. Ne vedem vineri!.

P.S. Cei care ajung până în ora 16.25 vor beneficia de ghidaj gratuit în expoziţia Tezaur Istoric.

Proiectie “Al Doilea Sex în România”

In fiecare joi avem o proiectie neobisnuita, care fie dezvaluie secrete, fie starneste emotii – indiferent care e rezultatul, iti activeaza mintea.
Pe 3 martie am invitat-o pe Raluca Bibiri, realizatorul serialului documentar “Al Doilea Sex în România”.

Cateva cuvinte despre documentar:
Platforma politica a partidului comunist român avea ambitia de a depasi statele capitaliste. Cursa împotriva Occidentului duce la exagerarea campan…iilor de egalitate a celor doua sexe, sustinute prin legislatie si printr-o vizibila ambitie de a nu discrimina femeia. În ciuda acestor eforturi, societatea post-comunista a mostenit un cadru social diferentiat inegal pe criterii sexuale si considerat de tarile din Vest drept profund sexist. Femeia ramâne în continuare ‘al doilea sex’, dupa cum scria Simone de Beauvoir. Diferentele sexuale care stau la baza inegalitatilor sunt inscriptionate asadar mult mai profund în cultura si traditiile încurajate de propaganda comunista, ramânând intacte chiar si dupa preschimbarea legislatiei si a politicilor sociale. O examinare profunda a culturii, asa cum a avut loc în tarile din Vest, ar fi fost imposibila într-un mediu schizoidat de cenzura si de supraveghere politieneasca. Ce anume ar fi trebuit modificat? De ce legislatia si politicile de încurajare a femeii nu au fost suficiente? Seria acestor documentare explica pas cu pas acest aparent paradox, punând sub lupa investigatiei arhiva Televiziunii Române.

Vom vedea 2 episoade, urmate de o sesiune de Q&A cu regizoarea. Continue reading

Dezbatere. PATOS BIOLOGIC SI BIOETICA A\/ORTULUI.

+ Joi 3 martie ora 19.30

Invitati: Cercul de lecturi feministe al Bibliotecii Alternative, Biroul de Cercetari Melodramatice, ST

Vom discuta despre arta si actiune sociala in contextul noilor campanii pro-life din Bucuresti, despre proprietatea asupra foetusului dar si despre suplimentele de moralitate livrate la pachet pe diferite canale ideologice. http://biblioteca-alternativa.noblogs.org/post/2011/02/27/marti-1-martie-ora-19-30-cerc-de-lecturi-feministe/

Continue reading

proiect ARTEMIS pentru femei imigrante

via feminism-romania.ro

Asociatia Femeilor Impotriva Violentei – ARTEMIS lanseaza proiectul de sprijinire a femeilor imigrante aflate in Romania expuse violentei, prin care isi propune sa le transforme pe acestea in propriile avocate, dar si sa le antreneze pentru a functiona ca lideri comunitar. (evz.ro)

Proiectul se numeste “Opening Doors” si este realizat de ARTEMIS ca partener al OMEGA – Transcultural Centre for mental and physical health and Imigration din Graz, Austria, impreuna cu ARCA – Forumul Roman pentru Refugiati si Migranti.
mai multe detalii

Campania 16 zile 2010

Intre 25 noiembrie si 10 decembrie se desfasoara campania 16 zile impotriva violentei asupra femeilor.
Tema din anul acesta este “Structures of Violence: Defining the Intersections of Militarism and Violence Against Women” (“Structuri ale violentei: Trasarea intersectiilor dintre militarism si violenta asupra femeilor”).

“Ziua impotriva violentei de gen: istorie si semnificatii” @ feminism-romania.ro

“„Spune NU violenţei împotriva femeilor” – campania Centrului FILIA la metrou” @ Blogul Medusei

Comunicat de la Centrul FILIA de 25 noiembrie – Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei împotriva Femeilor

Nu e poveste.ro
——-

16 zile 2009

Decizie privind declaratiile expertului criminalist dr. Tudorel Butoi despre vinovatia femeilor agresate pe strada!

De pe grupul Susţinem plângerea împotriva prof. univ.dr.Tudorel Butoi:

În sfârşit avem o decizie oficială!
CNCD a considerat discriminatorii declaraţiile prof. univ. dr. Tudorel Butoi din luna februarie făcute pe Realitatea tv (când a spus că mare parte din femeile agresate pe stradă, în parcuri şi în ascensoare au comportament de leliţe balcanice şi piţipoance, ele de fapt îşi provoacă agresorii).
Mulţumim tuturor celor care s-au înscris în grupul FB de susţinere a plângerii la CNCD şi şi-au arătat indigndarea faţă de declaraţiile domnului Butoi.
Puteţi citi hotărârea oficială aici: http://www.ecpi.ro/documents/Docs/hotarareCNCD.pdf

Din hotarare:

“Desi scopul interventiei a fost atentionarea posibilelor victime, modul in care s-a formulat interventia creeaza un efect negativ. Acest efect negativ vizeaza pe de o parte femeile, prin utilizarea unui limbaj inadecvat (‘lelite balcanice’, ‘pitipoance’), pe de alta parte victimele unor agresiuni (inclusiv viol) care prin stereotipul promovat si de reclamant sunt ele [insele] considerate vinovate pentru provocare. Studiile in domeniu arata ca femeile in general nu depun plangeri la organele de cercetare penala daca devin victimele violentelor, iar interventia reclamatului intareste aceasta atitudine (‘Femeile […] sa nu ne napadeasca pe noi ca au fost violate in lift’; ‘Sa nu bata ca exploratorii in miez de noapte parcurile si sa vina apoi la adresa politiei ca au fost violate.’)”

“… interventia reclamantului reprezinta un comportament pe criteriul genului care duce la crearea unui cadru intimidant, degradant.”

“… reclamatul, prin interventia lui, a atins o problema de interes geneal, asupra careia presa nu doar ca are dreptul dar si obligatia de a informa. Forma este una socanta, care insa trece dincolo de ceea ce ar fi necesar pentru prevenirea violentei impotriva femeilor, transferand responsabilitatea victimelor. Cum s-a aratat anterior, efectul stereotipului promovat de reclamat este crearea unei temeri pentru femei de a recunoaste un viol sau alte agresiuni fizice, ceea ce duce la nepedepsirea vinovatilor, dar si la crearea sentimentului de dezvinovatire, mai mult, de impunitate pentru persoanele violente. Acest efect nu ajuta preventia, ci persoanele care comit violente. Nu ajuta nici victimele agresiunilor, ci ingreuneaza situatia lor, prin modul in care sunt perceputi in societate.”

———————————————————–
Background despre caz si campanie:
“Femeile trebuie sa stie cum se urca in lift!”