Din seria de mecanisme si discursuri prin care grupurile “antirasiste” isi justifica alegerea de a minimiza si musamaliza incidente rasiste si de-a se alia cu – si a-i proteja pe – cei care au fost agresori dar nu si cu/pe cei agresati.
Pt. 1 – “AGRESIVITATE” / “VIOLENTA”
3. “DISPONIBILITATE PENTRU DISCUTII”
Din seria de mecanisme si discursuri prin care grupurile “antirasiste” isi justifica alegerea de a minimiza si musamaliza incidente rasiste si de-a se alia cu – si a-i proteja pe – cei care au fost agresori dar nu si cu/pe cei agresati.
Pt. 1 – “AGRESIVITATE” / “VIOLENTA”
2. “PARTIALITATE”
In urmatoarele postari sunt niste mecanisme de care ne-am lovit in 2013 in grupul Bibliotecii Alternative de la Bucuresti, un spatiu declarat antirasist din care faceam parte cu Mobilobiblioteca FIA alaturi de cercul de lecturi feministe – una din activitatile de baza din cadrul Bibliotecii – in care participam mai multe din noi. Aceste mecanisme sunt din pacate foarte tipice, nu e nimic surprinzator la ele atunci cand lumea nu vrea sa priveasca in fata o realitate, pentru ca in grupurile majoritare albe, oricat de “antirasiste”, intervin mai devreme sau mai tarziu momente in care niste persoane albe trebuie sa ia pozitie impotriva actelor rasiste atunci cand acest lucru inseamna ca trebuie sa-si sacrifice ceva din confortul sau interesul propriu. Iar asta e… inconfortabil.
Speram ca aceste descrieri ale unor dinamici foarte tipice, foarte destabilizatoare, sa-i ajute pe altii intr-o situatie similara. Sau poate – si mai bine – sa ajute sa fie prevenite astfel de situatii in alte grupuri!
Conversatiile despre rasismul sistemic si despre situatiile concrete din jurul nostru, care ne afecteaza pe noi si pe oamenii apropiati noua, trebuiesc avute! Trebuiau avute dintotdeauna!
AKA white saviors of their own interests AKA o ciorba de white tears
1 din 12: “AGRESIVITATE” / “VIOLENTA”
DESPRE MOBILOBIBLIOTECA FIA
pun mai jos un text din 2014, scris cuiva care parasise cercul de lecturi feministe dupa ce Claca a plecat in 2013 din spatiul de pana atunci al Bibliotecii Alternative unde noi am stabilit tot in 2013 Centru Feminist Sofia Nadejde si care povestea – cum faceau multi altii pe-atunci prin Bucuresti, cu diverse povesti si naratiuni de-ale lor despre noi – ca cercul de lecturi luase cartile FIA de la B.A…. naratiuni ce continua pana azi:
“stiu ca zici ca nu te intereseaza istoria asta, dar ca sa nu existe nicio neclaritate in privinta acestui punct din ea: nu a existat nicio “impartire a cartilor intre BA si FIA”.
cartile si zinele fia au fost intotdeauna cartile si zinele fia. aceasta “mobilobiblioteca” riot grrl, queer si feminista pe care am inceput s-o adunam din 2005 de la ladyfest timisoara a fost gazduita de biblioteca alternativa din aprilie 2010 cind 3 din noi din fostul colectiv ladyfest-ro (transformat prin 2008 in fia) ne-am implicat activ in grupul bibliotecii alternative, dupa care intreg proiectul fia a devenit cumva aliat acelui proiect si s-a intersectat dupa o vreme cu cercul de lecturi feministe, care se tinea la biblioteca alternativa. dar mobilobiblioteca a fost intotdeauna autonoma, cartile fia n-au fost niciodata printre cartile bibliotecii alternative, au avut cota separata, au fost impreuna intr-o sectiune separata, numita sugestiv “mobilobiblioteca fia”.
dupa retragerea citorva dintre noi de la cercul de lecturi feministe din grupul bibliotecii dupa ce am fost puse la colt pentru atitudinea necorespunzatoare de feministe lesbiene isterice si radicale prea sensibile la rasism si alte optiuni identitare, dupa separarea cercului de lecturi atunci cind biblioteca alternativa s-a transformat in claca si in sfirsit dupa plecarea clacii din spatiul existent si inchiderea in acel moment a bibliotecii alternative, claca a luat toate cartile care faceau parte din catalogul bibliotecii alternative iar mobilobiblioteca fia a ramas in acelasi spatiu.
decizia despre ce se intimpla in continuare cu mobilobiblioteca a fost luata de colectivul fia, de care apartin aceste materiale, astfel incit acum ele sint date in gestiune cercului de lecturi si centrului feminist [Sofia Nadejde].
colectivul fia este momentan in hiatus dar lucram la repunerea lui pe picioare, iar asta e strict treaba lui. in concluzie, e ok sa ai o parere, asta e treaba ta. dar nu e ok sa sugerezi in primul rind ca cercul sau eventual unele din noi au plecat cu carti din “biblioteca alternativa”, indiferent ca tu esti sau nu de acord sau ca ai fost vreodata.”
povestile din aceasta serie vor fi naratiunile noastre despre propria noastra experienta din vremea aia, pentru ca aceste povesti sunt necesare, pentru ca au lipsit pana acum, pentru ca sunt “studii de caz” si pentru ca experienta noastra poate ii va ajuta si pe altii.
despre niste aruncari sub autobuz din trecut care ni s-au intamplat chiar noua (aka istoria despre noi scrisa chiar de noi). din 2014, mai exact. 6 ANI!
de autoarea anonima alice
putin din background aici.
File din istoria recenta a feminismului ONG-ist din Ro. si o mica mare tragere de maneca a organizatoarelor Marsului Impreuna pentru siguranta femeilor!
Nu stiu daca sa rad sau sa plang. Pe de o parte e imbucurator ca in sfarsit v-ati amintit de lucratoare si lucratori sexuali, pe de alta parte imi dau seama ca solidaritatea pretinsa din partea organizatoarelor e la nivel strict declarativ, fara a fi tradusa in fapte reale de solidaritate si sprijin. Ma si intreb si aproape ca nu vreau sa stiu ce considerati voi drept violenta impotriva lucratoarelor sexuale, cand anul trecut ati preferat sa va desolidarizati constienti si explicit, refuzand sa co-semnati petitiile si scrisorile din partea organizatiilor, colectivelor si sindicatelor de lucratoare/lucratori sexuali din europa ce cereau parlamentul european sa nu adopte raportul Honeyball de recomandare a criminalizarii clientilor si tertelor parti. Cand cu acea discutie despre Honeyball de pe grupul “feminism romania”, fellow feminists mi-au zis ca mi-am “vandut deminitatea” ca lucratoare sexuala. Ca sa nu mai zic de restul discutiei unde hatespeechul a predominat la adresa mea si lucratoarelor/lucratorilor sexuali in general – poate unele nu isi amintesc, dar eu da, si sper ca si Tudorina macar. Sa mai zic de articolele problematice pe care Filia si Feminism Romania le-au postat pana acum constant, contribuind la violenta structurala impotriva lucratoarelor/lucratorilor sexuali? De ziua internationala anti-trafic cum voi va gandeati sa va duceti sa “occupy” saloanele de masaj?
De faptul ca inca mai este considerata de voi munca sexuala un subiect de “dezbatut”, fara invitand lucratoarelor/lucratori sexuali desigur, si voi constant asumandu-va rolul de experte pe viata mea si a altora?
Daca chiar mai voiati sa bifati inca o categoria “marginalizata” pentru a avea ce pune la dosar in raportul catre finantatori, cum ar fi ca ce declarati sa se si traduca de acum incolo in acte reale de sprijin, nu desolidarizare, nu “salvare” a lucratoarelor sexuale?
de N.N.
“Cum raspundem la violenta sexuala: criminalizare si responsabilizare colectiva”
@ Sprijin Dupa Viol
… Sanctionarea prin criminalizare nu previne violenta sexuala, nu intr-o cultura care invinovateste persoanele supravietuitoarele pentru viol, si in care diferite supravietuitoare stiu, din motive diferite, ca sansele sa fie crezute sunt mici; nu intr-o cultura in care aceste lucruri sunt stiute si de violatori. In acelasi timp, campaniile de constientizare sunt limitate de acelasi efect de exceptionalism pe care-l produc. Din pacate, prea multe campanii de constientizare produc efectul contrar prin maximizarea si uneori estetizarea dramatismului violentei care astfel devine acest fenomen care e disociat de noi, de vietile noastre, si se intampla tot timpul altora, in alte parti, departe de noi, chiar daca departarea e doar la un apartament distanta, sau la o cunostinta distanta, sau chiar in comunitatile noastre – familiale restranse sau extinse, rezidentiale, profesionale, de apartenenta sau de afinitate. De multe ori, aceste campanii sunt sustinute chiar de agresori care nu se recunosc ca agresori, sau de agresori care astfel isi musamalizeaza agresiunea, sau de persoane care astfel bifeaza recunoasterea unui fenomen de a carui realitate se detaseaza chiar in momentul in care sustin astfel de campanii. De multe ori, efectul acestor campanii e deresponsabilizarea individuala, tocmai pentru ca, frecvent, aceste campanii nu ataca vreodata cultura in care se produc violurile, agresiunile din viata de zi cu zi, marile agresiuni si micile agresiuni, si nu insista ca, in fond, oricine poate fi un violator, si oricui i se poate intampla asa ceva.
Insistenta pe criminalizare reduce din spatiul, timpul si efortul disponibile, si mai ales din posibilitatea de a imagina alte tipuri de reactii si alte forme de dreptate. Daca pedeapsa reprezinta o forma de responsabilizare a unui act individual dar care exprima un fenomen structural, adica care se produce intr-un context si in conditii care incurajeaza si perpetueaza violenta sexuala, atunci sanctiunea sau pedeapsa nu pot avea sens decat in acelasi context in care aceste lucruri sunt recunoscute deschis de toata lumea, si in care toata lumea e dispusa si se angajeaza sa faca activ ceva, centrand interesele si dorintele supravietuitoarelor, si in care responsabilizarea violatorului nu este delegata statului sau conducerii universitatii. Acest ceva inseamna o serie de strategii diverse si specifice, rezultate din comunitati diverse si specifice. Insa aceste specificitati urmaresc toate sa asigure desfasurarea unui proces continuu de responsabilizare comunitara. …
a mai trecut un an, alte 16 zile de activism impotriva violentei asupra femeilor… Continue reading
… De aproape un sfert de secol alţii n-au nici o jenă să trâmbiţeze peste tot propria Istorie, alţii amuţesc, distorsionează şi intră cu bocancii peste istoriile femeilor. Alţii definesc ce este „important”, ce suferinţe sunt „politice”, ce este „anticomunismul” şi răsună pieţele ţării ăsteia de revelaţiile lor religioase şi tradiţia lor regăsită, de cuvintele lor goale care zornăie pompos. Pentru că ale lor sunt pieţele publice, cărţile, universităţile, instituţiile politice şi religioase.
Istoria lor e şi în minţile noastre. Ne-au învăţat pe toate de mici nimic despre trecutul nostru şi totul despre al lor. Ne-au învăţat pe toate de mici că experienţa lor este principală şi a noastră secundară. Ne-au învăţat asta explicit sau alegând ce se aude şi ce se tace. Ne-au învăţat de mici să ne distorsionăm şi respingem propriile experienţe şi propria istorie. Să ne fie ruşine cu ele. Ne-au învăţat pe toate de mici, în „anticomunismul” lor, aceleaşi lecţii învăţate de mamele şi mamaiele noastre: să ne ruşinăm, să ne lăsăm supravegheate, să ne lăsăm vieţile dictate, să tăcem, să tăcem, să tăcem. Ne-au învăţat să nu fim una alături de alta. Să nu ne cunoaştem una pe alta. Să ne condamnăm una pe alta. Să nu vorbim mame cu fiice, prietene între ele, bunici cu nepoate. Să ne uităm istoriile, să ne uităm cuvintele. …
— “Toci!” @ Eu Decid
“si inca o invatatura pentru persoanele din grupuri marginalizate: privilegiatii care se auto-numesc aliati se solidarizeaza cu voi doar atata timp cat vorbiti frumos si neagresiv. Fiti recunoscatori, tineti tonul dulce si capul in pamant pentru ca ei sa-si poata face meseria de auto-intitulati salvatori atunci cand vor ei si cum vor ei! Si nu ii criticati in niciun fel sau din auto-numiti aliati devin auto-numiti aliati doar pentru alte persoane din comunitatea voastra – voi sunteti exclusi.” (alice c.)
cind feminismul e despre mine, cei ca mine, si accesul meu la putere: calcatul in picioare al altora care nu se conformeaza imaginii si ideii mele despre cum ar trebui sa arate lumea “feminista”, microagresiuni homofobe, rasiste, abilitiste etc. care pentru mine inseamna zero efort pentru ca in jur ele sint norma si imi servesc in lumea mea, deci *eu* nu trebuie sa ma gindesc de 2 ori la ele, delegitimizarea inclusiv – sau mai ales – prin apelative nepoliticoase, dispretul fata de ceilalti pentru ceea ce sint ei si experientele lor, atacurile personale care nu se pun pentru ca ceilalti nu sint chiar atit de persoane ca mine – toate astea, facute de mine, inseamna “decenta”. si eu chiar cred in aceasta valoare si ma consider o decenta si o iubitoare de oameni. ba chiar fac unele gesturi simbolice de sustinere a “diversitatii” deci de fapt sint mai mult decit decenta: sint minunata. in schimb daca una din acele persoane-nu-chiar-persoane pe care si eu si altii ne cacam tot timpul indraznesc sa ridice putin vocea, ies din rind, folosesc cuvinte nepoliticoase si incep sa sugereze ca nu m-ar aprecia si stima asa cum sint convinsa ca merit, ele sint niste monstri de indecenta. pentru ca si “decenta” e controlata de la centru, deci de mine, si asta e feminismul meu.
CONTEXTUL:
campania PolFem pentru o mai mare reprezentare a femeilor in parlament a pornit saptamina trecuta pe facebook cu o poza in care apare o feminista foarte cunoscuta care poarta un costum de pantaloni, o camasa si cravata, cu textul “PANTALONI + CRAVATA = LEGITIMITATE?”, apoi a urmat o poza cu ea si inca alte doua feministe cunoscute, “toate în costume bărbătești cu multe numere mai mari” si cu mustati desenate, avind in subsol articolul 16 din constitutie care garanteaza egalitatea de sanse in functii publice (intr-o a treia poza mesajul este “Zoe, fii barbata, poate asa te propune partidul”).
un numar de feministe queer au criticat, din perspectiva lor personala, aceasta abordare cu mesajul ca a ne imbraca in/ca barbati este cumva un lucru gresit si de neimaginat la care femeile vor fi fortate sa recurga pentru a fi ascultate in politica sau avansate in functii politice si tot ce inseamna aceasta apropriere pentru folos personal a drag-ului de catre femei non-queer care in mod curent profita maxim ca feministe de pe urma heterosexualitatii lor si imaginii uber-feminine, pe linga faptul ca sint persoane care adopta un discurs “pro-lgbt” superficial care le serveste imaginii progresiste in timp ce in real life fac gesturi opresive heterosexiste si homofobe fata de persoane non-hetero, pentru care nu sint taxate niciodata.
polfem se descrie astfel: “”#PolFem invită la dezbatere și reflecție. Vrem să auzim opiniile și experiențele voastre ca cetățene și cetățeni ai acestui stat. Vrem să căutăm soluții și punți de dialog între ceea ce trăim și politică. Vrem să auzim vocile voastre în legătură cu teme care vă interesează, probleme cu care vă confruntaţi.”
in real life, dupa aparitia comentariilor critice, moderatoarele paginii polfem au apelat la diversi “experti si persoane lgbt” (in cuvintele celor de la polfem) pentru a verifica daca sint legitime sau nu criticile aduse, iar concluzia a fost ca nu sint; opinia “unanima” a acestor experti a fost auzita tot prin intermediul celor de la campania polfem, care s-au simtit confortabile sa vorbeasca in numele lor, dupa ce se simtisera confortabile sa aleaga “reprezentanti” ai comunitatii lgbtq pe care sa-i consulte considerand ca opinia lor este deasupra opiniilor altora din comunitate, nu atit pentru a legitimiza cuvintele “expertilor” (care nu s-au auzit direct deci nu asta era miza) ci pentru a delegitimiza criticile care le fusesera aduse – evident, o miza importanta. si pina in momentul de fata, nu exista nicio reactie publica a “expertilor lgbt” care au fost consultati, desi faptul ca nu intervin cind se vorbeste in numele lor este important, un fel de: “reprezentantii lgbt se delimiteaza de feministele lgbt in fata reprezentantelor feministe” – astfel incit la nivel de activism institutional, intre ong-uri si “reprezentanti”, totul merge inainte. apoi, la scurt timp, persoanele feministe queer critice (care in trecut au lucrat alaturi de aceste feministe proeminente la diverse campanii si initiative feministe, deci erau nu numai cunoscute lor, ci chiar aliate, deci macar din acest motiv ar fi putut sa se astepte sa fie luate in seama si auzite, daca nu ascultate) au fost de fapt blocate complet pe pagina si pe conturile personale.
ca urmare a acestui lucru, parte din persoanele banate au incercat sa-si faca vocea auzita pe propriile conturi pe facebook si in comentarii in alte locuri, sa puncteze nedreptatea, care dealtfel venea in urma unei serii de nedreptati comise impotriva lor de “establishment”-ul feminist. in acel moment moderatoarele polfem au pornit un nou contra-atac sustinut, comentind in diferite spatii de pe pozitiile lor influente, incercind sa minimizeze si sa dea la o parte orice critica si orice pozitionare contra lor (pe motiv ca se bazeaza pe conflicte personale! ca expertii lgbt au decis ca ele nu au cum sa fie homofobe si dealtfel sint persoane bune si cu bune intentii! sau ca feministele “killjoy” care le critica nu stiu cum sa se poarte! ca folosesc cuvinte urite! ca sint isterice, bullies si trolli! ca se dedau la “hatereala”! ca persoanele lgbtq – nu cele “selecte” in numele carora vorbesc ele ci celelalte non-experte care le interpeleaza – le “linseaza” pe cele heterosexuale iar ele nu mai accepta acest “fascism al ideilor”!…)
in fond, aceeasi persoana care in 3 februarie descria proiectul polfem astfel: “De când gândesc (alături de alți membri și membre ai echipei #PolFlem) la această campanie, am realizat cât de mult suntem reactivi și cât de puțin suntem proactivi. Personal, cunosc multe femei, adevărate forțe, care luptă pentru o multitudine de probleme cu care ele, copiilor lor sau alte femei din jurul lor se confruntă, însă vocea lor rămâne în spate și problema pentru care luptă nu ajunge pe agenda politică. De prea puține ori gândim că o grijă ca „dacă nu găsesc la toamnă loc la grădinița de stat pentru copilul meu” este o grijă și un subiect politic. Aceste lucruri lipsesc de pe agendă, dar ce ar fi să le punem? Ce ar fi ca noi, femeile, cetățenele și cetățenii, să ne numim public aceste nevoi ca fiind politice, să avem inițiative și să ne unim vocile? Ce ar fi să ne cunoaștem politicienele, ce ar fi să vorbim cu ele? Ce ar fi să avem mai multe femei implicate în politică? Femei ca noi? Dacă suntem multe nu putem fi trecute cu vederea! Utilizați #PolFem, invitați-vă prietenele, haideți să pornim un dialog și haideți să ne construim o conștiință politică! Haideți să spargem stereotipurile negative cu care politicienele se confruntă! Haideți să arătăm că suntem capabile nu doar să criticăm de pe margine, ci să propunem alternative! Eu sunt pregătită, voi? — PolFem — feeling excited.” citeva zile mai tirziu comenta succint:
si, la final, cam asa suna “delimitarile feministe”:
February 9
Andreea Molocea
Cred că lucrurile se mișcă și se pot schimba datorită diferențelor care există între oameni și între ideile acestora. Cred că este bine și sănătos să existe rupturi între oameni, organizații, trunchiuri de idei. În ultimele zile am asistat la un val de comentarii negative îndreptate asupra unui proiect în care cred. M-am consultat cu multe persoane pentru a vedea dacă acele acuzații sunt valide, apoi în urma consultărilor am rămas cu tristul adevăr că acestea sunt de fapt conflicte personale îmbrăcate în haine conceptuale. Am decis să tac, pentru că cei care mă cunosc, mă cunosc; cei care cred că sunt homofobă, să fie liniștiți, nu voi încerca să îi conving că adevărul e altfel. Prin urmare, refuz să mă explic, pentru că nu am ce explica. Refuz să mă explic, pentru că nu am pentru ce să fiu pusă la zid. Sunt o femeie și o feministă liberă. Aleg să îmi trăiesc viața și să îmi gândesc proiectele în conformitate cu ceea ce sunt și principiile în care cred. Am misogini, homofobi, rasiști reali cu care doresc să intru în arenă, nu alte feministe. Cred în pozitiv și în oameni pregătiți să își suflece mânecele să pună mâna să facă din lumea noastră un loc mai bun. Oamenii care se delimitează de modul meu de a fi (ca femeie și feministă) sunt liberi să pună mâna să construiască lumea în conformitate cu ideile lor.
PS: pentru că pagina mea de Facebook îmi aparține, am dreptul de a utiliza „block”. Nu este un privilegiu, toată lumea îl are. Nu este o metodă de silencing, este o delimitare.
Delimitare
February 9, 2014 at 4:34pm
Oana Baluta
Un vis ascuns al meu este să fiu homofobă, rasistă, sexistă, naţionalistă, xenofobă, să urăsc persoanele cu dizabilităţi şi alte astfel de lucruri pentru a mă bucura de acceptarea şi legitimarea unei majorităţi. Adăugaţi voi altele la stâlpul infamiei.
Au început să apară pe pagina mea de Facebook anumite comentarii pe care nu le doresc. Având în vedere că eu sunt la butoane (fiind pagina mea de Facebook), voi da unfriend şi block. Contextul este cam acesta:
Nu am avut vreodată o Biblie feministă pentru că nu sunt o fană a canoanelor. De niciun fel. Mintea şi sufletul meu au un rol important în alegerile pe care le fac. Şi impresia mea a fost că am făcut alegeri în care am respectat drepturile persoanelor. Când nu am ştiut cum să acţionez, m-am consultat cu cei/cele care ştiau mai multe şi mai aveau în plus şi experienţa care mie îmi lipsea. Am întrebat pentru că mi se întâmplă să nu ştiu.
Cred în decenţa unei adresări, adică eu cred în decenţa unui limbaj. Am înţeles că această decenţă nu există în sine ca decenţă, ci ca instrument de reducere la tăcere. Regret, dar am sărit peste aceste ore de reeducare care să mă aşeze pe drumul corect şi adevărat, eu fiind acum pe un drum feminist al sensibilităţilor burgheze, am înţeles. „Sictir, ba pe a mă-tii, ba pe a lu’ tac-tu’” există ca forme de adresare mai puţin politicoase şi în limbajul meu. Dar le recunosc aşa cum sunt ele, în calitatea lor de formule care omagiază puţin înspre deloc.
În urmă cu ceva vreme, fix prin martie 2013, am decis să fac nişte alegeri care să mă scoată dintr-un şir de conflicte care îmi consumau energia, mintea, emoţiile, timpul. Dacă observ reintegrarea antipatiilor personale într-o dispută, nu mă bag acolo. Mi-au ajuns antipatiile personale şi instrumentalizarea ideologică a acestora. Coroboraţi această informaţie cu adresarea despre care scriam mai sus.
De câţiva ani am făcut câte ceva în spaţiul public (proiecte, acţiuni, proteste ş.a.). Am comunicat nişte mesaje. Judecaţi aceste acţiuni şi mesaje cu care m-am identificat minte şi suflet şi asociaţi-le după cum merită ele: homofobie, rasism, sexism, naţionalism, xenofobie, dispreţ pentru persoanele cu dizabilităţi şi altele din această categorie.
Încă ceva, frica este unul dintre cele mai afurisite inhibatoare de creativitate, care mănâncă energie, care blochează cam orice îţi vine să faci, orice interacţiune, orice acţiune. Ştiu că vă este frică. Frică să comentaţi. Frică să daţi un like. Frică să daţi un share. Am văzut ce a făcut frica unor femei din jurul meu. Nu o lăsaţi să vă copleşească. Nu aveţi nevoie ca cineva să recunoască legitimitatea unor acţiuni pe care le faceţi, unele de multă vreme şi foarte frumos.
Later update, 12/02/2014:
cea de-a treia delimitare feminista este un like strategic dat de una din cele trei moderatoare polfem impotriva “entitatilor isterice” care pe nedrept au acuzat de homofobie niste persoane ce s-ar putea spune ca chiar militeaza pentru drepturi lgbt cu gesturile lor de sustinere a “comunitatii lgbt” la nivel formal si mainstream – de la participarea la pride la vorbitul in Parlament in favoarea parteneriatelor civile – dar bineinteles nu discutam ca aceste gesturi le folosesc tot lor in mod direct pentru publicitate si networking la nivel institutional si le scutesc (in viziunea lor) de la a-si mai pune problema propriei heteronormativitati si homofobii fata de persoane din jurul lor in viata de zi cu zi:
—————
a doua zi dupa ce a publicat pe pagina ei delimitarea oficiala, sub care inca mai apar, cu binecuvintarea ei, comentarii batjocoritoare despre irelevanta pentru proiectul polfem a discutiilor “LGBTQCUMDFGHRKSLDB” (ca: “Surorilor gay/straight/albe/negre/verzi/albastre si de orice nuante si orientari posibile, unele femei care chiar au chef sa faca ceva pe lumea asta si-au propus sa rezolve o serie de probleme concrete si clar delimitate a unui grup concret de persoane: anume femeile si participarea lor politica. Daca aveti ceva constructiv de spus pe aceasta tema, sunteti binevenite, indiferent de cutiutele socio-economice din care faceti parte. Daca aveti chef sa va dati lovite-n aripa pe teme irelevante pentru subiect, o puteti face o data, cu bun simt (se poate intampla oricui sa se simta centrul universului din cand in cand). Daca aveti chef sa utilizati revendicari legitime ale unor grupuri minoritare din care se intampla sa faceti sau nu parte pentru a distruge or un lucru bun pe care altii muncesc din greu sa il creeze, folosindu-va de agresivitate, intimidare si auto-victimizare, grow the fuck up. E dreptul oricui sa se protejeze de nesimtire, rea credinta, isterie si bullying pe propria pagina de internet. Pana cand reusiti sa faceti aceasta treaba, lasati-ne-n “heteronormativitatea” noastra si mergeti sa va jucati in alta parte cu altii mai putin “homofobi”, “privilegiati” etc, pentru ca sa dea naiba daca inteleg de ce tot vreti atat de tare sa stati de vorba cu oameni asa naspa ca noi. Deci faceti rost de putina demnitate, intelegeti unde atitudinea voastra nu este acceptata si incheiati o data aceasta circoteca penibila. Si daca va mai ramane energie si baterie la laptop dupa tonele de hate-mail pe care le trimiteti zilnic, puneti mana si mai si construiti ceva din cand in cand. Poate asa vi se mai reduce din frustrare si din oprimare.”), una din cele trei feministe care au fost implicate in banarea vocilor feministe queer de pe polfem si a continuat si sustinut discreditarea lor in toate spatiile posibile a participat la o sesiune a Parlamentului, ca “prietena heterosexuala” a oamenilor lgbt. (astfel incit pe 12 februarie, politicianul Remus Cernea scrie ca: “O felicit pe Andreea Molocea pentru curajul de a fi venit ieri in fata Parlamentului Romaniei pentru a vorbi deputatilor despre necesitatea de a recunoaste parteneriatul civil in Romania! Dupa cum stiti, ieri am invitat persoane heterosexuale si LGBT sa pledeze in fata Comisiei Juridice in favoarea propunerii legislative pentru recunoasterea parteneriatului civil asa cum 16 tari membre ale Uniunii Europene au facut deja. Membrii Comisiei Juridice au decis sa amane timp de doua saptamani formularea unui punct de vedere pentru a avea ragazul necesar aprofundarii subiectului. Andreea va fi invitata si la o emisiune tv pe aceasta tema, duminica, 16 februarie, incepand cu ora 11.00 dimineata la postul B1 TV.)
mesajul pe care l-am receptionat loud and clear din aceste gesturi si delimitari:
1. interesele noastre, de femei feministe care nu-s la centru, nu se pun atunci cind feminismul mainstream vorbeste de “interesele femeilor”.
2. acesta este feminismul de la centru si aceasta este solidaritatea lui feminista pe care ne putem baza.
3. feministele, ca si misoginii cei mai inversunati, n-au nicio problema cu a folosi epitetul “isterice” – si o serie de alte epitete profund nefeministe – atunci cind niste femei le strica cheful si bucuria de a fi la centru cu alti privilegiati si privilegiate in sistemul patriarhal, heteronormativ, rasist si in general opresiv.
4. aproprierea = cea mai tare metoda de opresiune inventata vreodata de establishment.
