Ana-Maria Avram – o compozitoare

Ana-Maria AvramAna-Maria Avram n.1961 la Bucuresti este o compozitoare de muzica clasica contemporana, parte din curentul spectral. Am decis sa postez aceasta scurta prezentare fiindca de multe ori nu stim ce si cine ne incojoara.

Un ghid despre muzica lui Ana-Maria Avram si Iancu Dumitrescu (alt compozitor care se incadreaza in acelasi curent) / Ana-Maria Avram pe wikipedia / un site intreg despre Ana-Maria Avram (inclusiv un interviu in franceza)

Compozitia “Endless Burning Fire” (live, Londra, 2008) poate fi descarcata aici de la revista The Wire.

din descrierea Festivalului SĂPTĂMÂNA INTERNAŢIONALĂ A MUZICII NOI din 2004

Compozitoare, pianistă, dirijoare. Creatia sa cuprinde peste 70 de opusuri simfonice, camerale si muzică asistată, de ordinator. Lucrŕrile sale sunt prezentate în premieră în Bucuresti, NewYork, Boston, Sandford, Viena (Wien Modern 1992 – 1994), Paris (Radio France, Theatre de la Ville), Londra (Royal Festival Hall ), Nancy, Alicante, Baden-Baden, Darmstadt, Basel, Moscova, Belgrad etc, în interpretarea unor ansambluri celebre: “Solistii Orchestrei Nationale a Frantei” (Paris), Kronos Quartet (San Francisco), 20 Jahrhundert Ensemble (Viena), Filarmonica “George Enescu”, Orchestra Nationala Radio, Orchestra de Camera Radio, Ars Nova, Hyperion. In 1995, opera radiofonică ‘On the Abolition of the Soul’ pe texte de Emil Cioran, comandă, Radio France, este editată, în “Antologia Prix Italia 1949 – 1995”, dublu CD Radio France. Muzica sa este editată, de ARTGallery, Radio France (Paris), ReR Megacorp (Londra), MusicWorks (Toronto), Banannafish ( Los Angeles), Electrecord (Bucresti) si Edition Modern (Londra – Paris). In 1992, apartia volumului “Roumanie, terre du neuvičme ciel” un amplu interviu cu muzicologul francez Harry Halbreich. Contributii muzicologice importante: ‘Ana Maria Avram and Iancu Dumitrescu’ – Musicworks Nr 71, ‘Being composer’ – MusicWorks nr.76 (2000); ‘Ana-Maria Avram: an adventure in experimental music’, Banannafish, Los Angeles nr.15 (2001). In 1994 i se decerneaza Marele premiu al Academiei Române. Este membru al SACEM- Paris, UCMR- Bucuresti, Membru al Ansamblului Hyperion, pe care îl dirijează, împreună, cu Iancu Dumitrescu.
Lux Animae

“Lux Animae” pentru ansamblu şi sunete asistate de ordinator, în primă audiţie absolută, a fost compus în 2004, pentru Ansamblul HYPERION.

PJ-uri si serviciile de învățământ prescolar românesti

Înainte de a mă apuca de recrutat familii pentru studiu, am decis să vorbesc cu birocrați locali care au de-a face – sub o formă sau alta – cu diferitele formule de implicare a statului în îngrijirea copiilor. Aceste diferite forme de implicare sunt, în mod generic, bani (de pildă alocația de stat pentru copii), servicii (gen, îngrijirea gratuită în crese) si/sau în natură (cum ar fi, de pildă, gratuitatea călătoriei cu trenul pentru copii mici). Ceea ce înseamnă că am început să pun pe hartă diferitele instituții prin care aceste forme de implicare a statului sunt implementate. Am început cu inspectoratul scolar din județul în care cercetez din două considerente: în primul rând pentru că grădinițele sunt în subordinea acestei instituții cu inspectori de specialitate si pentru că urma să recrutez jumătate din familiile participante în studiu prin grădinițe.

Inspectoratul este într-o clădire construită în socialism care servea, probabil, ca si cămin pentru liceeni dintr-un liceu din apropiere, ceea ce înseamnă coridoare lungi si mai fără geamuri si încăperi pe ambele părți ale coridoarelor cam de 15 metri pătrați. În fiecare astfel de cameră câte doi-trei inspectori la câte un birou îngrămădit. Nu există ore pentru întrevederi si, după cum am aflat ulterior, nu există nici posibilitatea de a stabili ore pentru întâlniri. Pentru interviul cu inspectoarea de specialitate am fost chemată într-o zi de joi, dimineață, dar când am sunat înainte cu o zi mi s-a spus că nu mai poate, să stabilim altă zi si oră pentru săptămâna următoare. Am revenit în următoarea marți la ora 10, cu o oră înaintea unei sedințe. Interviul urma să dureze cam o oră. Stiu că si pe vremurile când eram eu copil, adică în jurul anului 1990, când tata era implicat în administrația unei instituții de stat, erau sedințe si că lumea gândea că pierde vremea la ele, dar era musai să mergi. Mi se părea si acum că aceste sedințe sunt la fel de solicitante din punct de vedere al prezenței, dar mai degrabă resimțite ca si inutile, nedorite, ceea ce m-a făcut să cred că implică – în general – comunicare monodirecțională, fără negocieri, decizii în comun sau planuri gândite colectiv. Mi-am imaginat inspectorul general vorbind o oră către toată lumea, fără posibilitatea unor întreruperi pentru discuții, propuneri, remarci, dând indicații prețioase despre ultimele noutăți în materie de comunicări de la “centru”. Iar lumea tăcea, băga la cap, se reîntorcea în birouri si continua ceea ce făcea si înainte.

Când mi-am pus reportofonul la înregistrat mai erau încă doi inspectori în încăpere. Unul nu părea să facă nimic, doar să asculte ce povesteam noi două la biroul nostru, si să se mai uite pe geam. Calculatorul nu mergea, nu scria sau citea nimic. Cealată inspectoare era ocupată cu altcineva, tot din instituție. Am reusit să înregistrăm 5 minute din conversație când a pătruns o doamnă cu hârtie si un pix în mână si părea că are nevoie de ceva de la inspectoarea “mea”. Părea derutată că aceasta din urmă este ocupată, dar nu a propus să revină sau să întrebe dacă nu deranjează. Am pus reportofonul pe ‘hold’ si am asteptat pănâ ce se termina întrevederea cu această nouă colegă a inspectoarei. După cum s-a dovedit din conversația la care am fost invitată să asist (desi am întrebat dacă să ies mai bine), doamna aceasta venise să pună pe un sfanț de hârtie lista grădinițelor la care urma să li se retragă PJ-ul. Mai târziu m-am prins că în contextul crizei economice în care statul român încearcă din răsputeri să reducă cheltuielile instituțiilor publice, acest lucru înseamnă desființarea persoanelor juridice proprii ale unor instituții de învățământ (si) prescolar si subordonarea lor altor instituții (posibil din altă localitate, mai ales dacă grădinița este cu program normal si la țară). Pentru că personalitate juridică nu înseamnă doar director si personal didactic, ci si personal administrativ: o secție economică, o secție de îngrijire a instituției, portari etc. etc. O instituție fără personalitate juridică proprie nu are asadar nici director, nici contabil, niciun alt tip de personal administrativ, doar personal didactic. Deci o serie de posturi bugetare, plătite mai bine, mai prost, dar cu toate drepturile sociale la zi (gen contribuția la fondul de pensii, asigurarea de sănătate, asigurările sociale etc.) – job-uri la stat, călduțe, sigure – ar dispărea prin dispariția unui PJ. Inclusiv posibilitatea de a înscrie copilul la grădiniță la grădinița la care urmează să îl/o duci. Ceea ce înseamnă – mai ales în sate – plimbare până într-o comună vecină, oras apropiat: unde se găseste PJ-ul grădiniței fără PJ propriu.

Ceea ce m-a frapat în această întrerupere au fost mai multe lucruri. În primul rând, insider-ii au întâietate la orice de care au nevoie si nu există conceptul de “revii, te rog, sunt ocupată acum” printre colegi. După cum mi-am dat seama si anterior, nu există noțiunea de întrevedere la o anumită oră fixă, fără “deranj”. Mi se pare că un motiv pentru care nu există noțiunea de ore prestabilite este tocmai acela că lucrurile – cel puțin în această instituție – se petrec ad hoc, agendă minimală, fără vreun ritm altul decât sedințele cu inspectorul general etc. Poate este mai bine astfel, poate este mai flexibil. Dar mi se pare oarecum surprinzător că un inspector nu stie ce face într-o zi de miercuri, de pildă, la ora 2 cu o săptămână înainte. Pe scurt, nu prea există noțunea de “schedule” în timpul programului.

În al doilea rând, lipsa posibilității de a ruga pe cineva să revină pentru o problemă denotă faptul că accesarea colegilor nu prea are loc pe bază de negociere, ca de la egal la egal, ci prezența ți-o impui – mai ales dacă reprezinți pe cineva ierarhic superior. Doamna cu pricina s-a dovedit a veni din partea inspectorului general, deci putea să solicite informațiile dorite când avea ea (sau inspectorul general) nevoie. Autonomia profesională – însemnând atât semnătura proprie pe decizia proprie, cât si propriul program, la fel de important ca al inspectorului general – părea să fie, în practică, o noțiune abstractă. Noțiunea de “facem când convenim în avans si putem amândoi” nu face parte din limbajul celor de la inspectorat. Aceste două lucruri le-am observat si la Primărie apoi, la un alt interviu cu un alt birocrat local, unde am fost întrerupte de 4 ori mai substanțial si de mai multe ori de telefoane scurte.

Al treilea – si totodată cel mai surprinzător – lucru s-a dovedit a fi modalitatea de luare a deciziei de încetare a personalității juridice proprii a trei sau patru grădinițe. Doamna cu hârtia si pixul, care făcea parte din anturajul de asistență al inspectorului general, s-a asezat si a întrebat, “deci atunci care se pot desființa?” Inspectoarea: “Păi, hai să vedem.” Au luat rețeaua scolară a județului, adică lista tuturor instituțiilor, si inspectoarea dicta: “S-ar putea desființa cea din X, … apoi eventual cea din Y, cu Z ne-am înțeles deja …”. Doamna cu sfanțul: “Atât numai?” “Păi, atât că la grădinițe nu sunt multe posturi. Noi nu avem asa de mulți ca la scoli …” Fără formalități, fără justificări, fără argumente anume s-a luat în fața mea, în mai puțin de 10 minute, decizia ca trei grădinițe de la țară să înceteze să aibă personalitate juridică proprie. Un proces cu implicații multiple pentru prestatorii si utilizatorii de servicii de educare si îngrijire a copiilor mici a fost redus, de față cu o străină ca mine, la o procedură birocratică neiesită din comun, fără urmă fizică, fără prezentare de argumente, fără o analiză prealabilă a impactului, fără alte informări. Cine a luat decizia nu a apărut nicăieri, când si pe baza căror considerente nu a apărut nicăieri. Dacă ar fi apărut o ceată de părinți în două luni să afle de ce la grădinița la care îsi duc copiii nu se mai pot înscrie copii, ci trebuie mers până în a treia comună vecină, ar fi stat în fața unei inspectoare de specialitate care le-ar fi spus: “Asa s-a decis”, ridicând din umeri. Nu ar fi aflat de către cine, din ce motive, pe baza căror considerente nu îsi pot înscrie copiii în sat.

Si m-am gândit: într-un fel este bine că nu există ‘birocrație’, adică hârțogărie, scriere de cereri, prezicări, înstiințări etc. infinite pentru o decizie de o semnificație mai măricică. Pe de altă parte, acest lucru înseamnă că nu există niciun fel de transparență în decizii. Dacă doresti să contesti un rezultat al aparatului birocratic, de pildă desființarea PJ-ului grădiniței la care îți duci copilul, ca si cetățean utilizator de servicii publice, nu stii a. ce să contesti (pentru că nu există urmă a deciziei cum a fost ea făcută de fapt chiar dacă posibil există ceva act semnat de inspectorul general); b. la cine contesti; c. pe baza căror considerente contesti. Sigur, probabil că există procedură pentru asta, dar nu te poți adresa acelei persoane care a decis în fapt, nu poți contesta decizia exactă (pentru că nu a fost înregistrată la momentul deciziei) si nu poți contesta justificările care stau la baza deciziei pentru că de fapt ele nu există clare si răspicate. Mă gândesc la părinții de la sat si la copiii care se duc la grădi acolo: de multe ori lipsa personalității juridice înseamnă că educatoarea este singura persoană adultă care umblă în sălile grădiniței, câteodată doar 2 sau 3 zile din săptămână sau o săptămână da, una ba. Dar nominal sunt mai multe grădinițe acum în județ decât erau în 1990 în ciuda faptului că numărul de nasteri vii pe an s-a înjumătățit față de 1990! Doar că multe nu au PJ si, deci, nici învățământ prescolar după cum scrie în programă.

Pentru interviu m-am întors dupămasa, când sedințele se terminaseră si nu mai veneau nici de la “domnul general” persoane cu sfanțuri de hârtie pentru decizii mai semnificative. Inspectoarea de specialitate a fost de foarte mare ajutor si a rugat alte persoane care o căutau să astepte până termina cu mine. Inspectorul de la biroul de vis-a-vis stătea în continuare fără să lucreze ceva, părea că ne ascultă convorbirea si se mai uita pe geam. Si astfel de desființează PJ-uri de grădinițe în teritoriu pentru a menține bugetul de stat suplu în perioada aceasta de criză.

Bucătăria unei cercetări: prolog

Această secțiune a blogului F.I.A. – Bucătăria unei cercetări – este dedicată unui jurnal al unei cercetări „sociale” pe care o desfăsor într-un județ ardelean, într-un oras si două sate mai mult sau mai puțin izolate geografic. Cercetarea reprezintă componenta principală a tezei mele de doctorat, pe care intenționez să o termin cândva în vara târzie a 2011 la una dintre cele mai prestigioase universități din lume. Are două componente empirice mari care se dovedesc la fel de palpitante. Componenta de politici sociale ce se adresează familiilor cu copii mici (0-6/7 ani) implică nu doar analiza politicilor, dar si o serie de interviuri semi-structurate cu birocrați din instituții publice locale sau desconcentrate si excursii de colectare de date statistice fragmentare, necentralizate, uneori inexistente, de multe ori eronate. Nu am crezut că această componentă va fi atât de interesantă. A doua componentă, cea „principală”, o reprezintă în jur de 80 de interviuri semi-structurate cu membri adulți ai unor familii care au copii de vârsta cresei sau grădiniței despre îngrijirea acestora, cu opinii legate de buna îngrijire a copiilor si reflecții privitoare la prestațiile sociale din partea statului român menite a asista familiile cu copii mici, gen alocații si alte „ajutoare” sau „drepturi” bănesti, concedii plătite si neplătite, servicii de îngrijire a copiilor etc. Dintre aceste 80 de interviuri am realizat până acum 10.

Jurnalul este în primul rând despre experiențele mele cu căutarea, contactarea si intervievarea familiilor pentru studiu începând din februarie. Dar este si despre experiențele avute în căutarea si intervievarea unor persoane în posturi publice legate de sfera politicilor ce se adresează familiilor cu copii mici. Nu în ultimul rând este si despre acele zile de ianuarie în care am zgribulit într-o direcție județeană de statistică la vreo 14 grade pentru a copia din publicații nenumărate date statistice relevante pentru teză, date care se mai dovedesc a fi inexacte, în orice caz veridicitatea lor incurabil sub semnul întrebării.

Decizia de a scrie un jurnal off-the-record îsi are originile în mirarea si observațiile mele perpetue din timpul interviurilor si mai ales dorința de a le împărtăsi cu alții. O formă de de-briefing pentru mine după fiecare interviu cu părinți, după fiecare întrevedere cu vreun birocrat local. Si este off-the-record pentru că nu am cerut aprobarea nimănui pentru a scrie asa ceva pentru „uz” public, din acest motiv toate detaliile studiului rămân anonime. Dincolo de acest motiv egoist, însă, mai este unul. Lamentez – si observ că lamentează si alții – lipsa de scrieri ancorate în „realitate” despre cotidianul vieții familiale în contextul românesc. Ancorate în „realitate”, adică mai mult decât anecdote redate prin presă despre tragedii familiale ce implică nou-născuți, copii mici sau adolescenți. Găsesc, asadar, revelarea bucătăriei unei cercetări „riguroase stiințific”, într-o formulă mai puțin „riguroasă stiințific” aici pe blogul F.I.A., o contribuție binevenită în ceea ce priveste experiențele zilnice ale vieții familiale, de data aceasta despre îngrijirea copiilor mici în țara asta.

Entry-urile nu vor fi nici sistematice, nici după un model stabilit în prealabil, dar intenționez să scriu săptămânal.

Idila/Idyll – expoziţie de artă contemporană româno-austriacă

Galeria Atelier 030202, Bucureşti

Curatoare: Olivia Nitiş

Chloe Potter, Dare Devil Untitled 1, 2006

(courtesy of the artist)

Artiste din generatii diferite, din România si din Austria, active pe scena artistică internaţională (Irina Botea, Delia Popa, Magda Pelmuş, Simona Vilău, Cristina Garabeţanu, Alexandra Bodea, Marilena Preda Sânc, Lena von Lapschina, Petra Sterry, Chloe Potter, Doris Mayer, Eva Ursprung  şi  Eva  Schlegel) sunt invitate să prezinte vizunea lor contemporană asupra noţiunii de Idilă.  În spaţiul cultural European, Idila a reprezentat o formă de realitate ideală, senină şi protectoare, în raport cu realitatea socială existentă. In construirea atmosferei idilice femeile par să fi avut un rol precumpănitor. Proiectul Idila îşi propune să urmărească în context socio-cultural, modalităţile în care artistele din două spaţii culturale diferite (România şi Austria) se raportează la conceptul de Idilă, cât este el de relevant sau de vetust în contemporaneitate.


Program:

11 martie: vernisaj si conferinta de presa

8 aprilie: artist talk: Dorys Mayer la Bucuresti

Cand? 11Martie-11Aprilie 2010

8 martie +1

am incercat sa ma gandesc la 8 martie inainte de 8 martie ca sa pot contribui cu ceva… dar sincer eram asa de obsedata cu 1 martie cand eram mica si si acum ma gandesc f. mult la o colectie de martisoare imaginara incat pt mine 8 martie era destul de minor…

cu toate astea.. mi-a adus aminte mama mea de cateva detalii cand i-am urat la multi ani ieri…anume: faptul ca avea o zi libera de care se bucura f. mult si de ghioceii, zambilele si restul florilor de primavara pe care le primeam… de astea sigur imi aduc si eu aminte dar mai putin decat ea…

2 texte de 8 martie

  • andreaua si uterul
    emmeline
  • boabe de fasole lipite pe hartie in forma de ghiocei. Felicitari cu scris greoi de clasa I. Poezii cu limbaj de lemn care amintesc de o mama cu m mare, elena ceausescu. Descoperirea unei carti despre avort, de fapt a pozelor din ea, in marea lor parte, fotografii cu utere intepate de andrele.
    Pubertate, deja incep sa ma lecuiesc de efuziuni sentimentale legate de 1 si 8 martie. Lumea de hartie ornata cu boabe de fasole incepe sa se naruie. Rand pe rand, gasesc indicii care ma ajuta sa raspund la intrebarea sfinxului “care e legatura dintre o andrea si un uter?” . Politicile pronataliste care alimentau delirul unui megaloman, controlul si represiunea corpului feminin, transformarea acestuia in simpla masina reproducatoare de soimi, pionieri, utc-isti sau ceea ce mai tarziu avea sa fie cunoscut sub denumirea de “decretei”. Disidentele erau ilustrate in carti asemenea celei amintite mai sus, dar tot la modul incriminator.

  • 8 martie = “mama e numai una”
    ruxi
  • am invatat ca 8 martie e ziua “femeii” in sensul ca e ziua mamelor… era frumos si asa, nu e nimic rau intr-o zi pe an dedicata mamelor. sau in felicitari, flori, superlative la adresa fiecarei mame si declaratii de dragoste. in masura in care astea inseamna ceva. dar n-am invatat niciodata despre istoria acestei zile, de unde vine ea si numele femeilor ale caror actiuni au insemnat ceva in trecutul ei, desi ca tara “socialista” chiar am fi putut tine la radacinile socialiste ale sarbatorii (acum, stiind ca era vorba de miscari si femei din statele unite, rusia si vestul europei, imi este clar de ce nu erau mentionate). copil fiind, nu mi-am pus niciodata intrebarea de unde vine sarbatoarea de 8 martie si de ce nu stim nimic despre asta.
    pentru mine 8 martie a fost intotdeauna o zi a mamei, dar in acelasi timp chiar mama mi-a spus cind eram foarte mica bancul cu bula care in compunerea de 8 martie pentru scoala scrie despre ultima chiftea din frigider (“mama, e numai una!”). pina in ziua de azi, eu ii spun mamei mele ca “e numai una!” si ne distram – iar asta inseamna mai mult decit un cadou sau ceva mai sobru sau traditional. nu stiu cita lume a luat vreodata in serios nivelul artificial de exaltare al “zilei de 8 martie” ca sarbatoare a femeii in ipostaza suprema de mama. pentru mine, mai interesant a fost intotdeauna faptul ca de 8 martie femeile se solidarizau, petreceau impreuna (parte din zi libera, cluburile femina, etc.); era atit de evident o iesire din tipar, ca un fel de intrerupere a unei stari a lucrurilor. mai ales in contextul in care nimic nu intrerupea starea de fapt a lucrurilor, mie mi se parea in fiecare an ceva extraordinar… cred ca mai mult decit orice, m-a invatat (la un nivel subconstient, dar totusi m-a invatat), importanta simpla dar decisiva a solidaritatii.

    Femeile trebuie sa stie cum se urca in lift!

    …apropos de cazurile de agresiune recente de la Iasi si de cazuri de agresiune contra femeilor in general:

    Un psiholog “expert criminalist” este de parere ca, intr-adevar, femeile se pot apara – mai exact, isi pot modifica orice comportament ‘provocator’ si inceta sa mai invite agresiunile, pentru ca, evident, este vina lor ca sint agresate (“Femeile pot şi trebuie sǎ fie prudente. Femeile trebuie sǎ ştie cum se urcǎ în lift şi sǎ nu ne nǎpǎdeascǎ pe noi cǎ au fost violate în lift. Când şi cu cine. Sǎ ştie sǎ umble pe cǎrǎri care sunt luminate şi care sunt populate. Sǎ nu se batǎ ca exploratorii în miez de noapte parcurile şi sǎ vinǎ apoi la adresa poliţiei cǎ au fost violate. Şi sǎ ştie cu cine intrǎ în discuţie şi cu cine accept relaţii şi aşa mai departe. Comportamentul ǎsta de leliţǎ balcanicǎ, din pǎcate, cu excepţia acestor victime … ǎǎǎǎ, care nu au dat dovadǎ de el, este caracteristic piţipoancelor şi devin victime pentru cǎ sunt victime de tip provocator, mare majoritate din ele.” – T. Butoi)

    Culpabilizarea victimei @ Blogul Medusei

    Ieri pe Realitatea tv, în toiul discuţiilor despre agresiunile de la Iaşi, a fost contactat telefonic un expert criminalist, Tudorel Butoi. Care spre finalul intervenţiei sale în direct, mândru de înţeleptele cuvinte care-i ieşeau pe gură, s-a apucat să găsească vinovăţii femeilor care suferă agresiuni pe stradă, în parcuri sau în ascensoare. […]

    Domnul Tudorel Butoi, reprezentant al forţelor Statului, le găseşte agresorilor justificări pentru actele de violenţă pe care le comit. Are exact gândirea unui violator care îşi spune sieşi că a fost provocat de victimă să comită violenţa. Că victima şi-a meritat-o. Şi pe deasupra, domnul Butoi nu se fereşte să jignească femeile care sunt agresate, spunând că în majoritatea cazurilor este vorba de piţipoance şi femei cu comportamente de „leliţe balcanice”. Culpabilizarea victimei are efectul de a elibera agresorul de stigmatul social, oferindu-i o legitimare a acţiunilor. Iar efectul asupra victimei este extrem de nociv, îngreunându-i recuperarea.

    După astfel de declaraţii, domnul Butoi ar trebui să aibă interzis în a mai apărea public vreodată în calitate de expert criminalist. Acest om nu poate reprezenta vocea autorităţii judiciare din România având asemenea mentalităţi!

    “Femeile trebuie sa stie cum se urca in lift”… ar fi amuzant, daca nu ar fi atit de tragic!

    Probabil ca prof. univ. dr. Butoi nu a auzit de “Sexual Assault Prevention Tips Guaranteed to Work!” – care la rindul lor ar fi amuzante, daca pareri ca a d-nului Butoi mai mult sau mai putin experte despre vinovatia victimelor si justificarea violentei si lipsa de responsabilitate a agresorilor nu ar fi atit de raspindite incit sa faca orice altfel de sfat nu numai amuzant, dar de neconceput…

    1. Don’t put drugs in people’s drinks in order to control their behavior.

    2. When you see someone walking by themselves, leave them alone!

    3. If you pull over to help someone with car problems, remember not to assault them!

    4. NEVER open an unlocked door or window uninvited.

    5. If you are in an elevator and someone else gets in, DON’T ASSAULT THEM!

    6. Remember, people go to laundry to do their laundry, do not attempt to molest someone who is alone in a laundry room.

    7. USE THE BUDDY SYSTEM! If you are not able to stop yourself from assaulting people, ask a friend to stay with you while you are in public.

    8. Always be honest with people! Don’t pretend to be a caring friend in order to gain the trust of someone you want to assault. Consider telling them you plan to assault them. If you don’t communicate your intentions, the other person may take that as a sign that you do not plan to rape them.

    9. Don’t forget: you can’t have sex with someone unless they are awake!

    10. Carry a whistle! If you are worried you might assault someone “on accident” you can hand it to the person you are with, so they can blow it if you do.

    And, ALWAYS REMEMBER: if you didn’t ask permission and then respect the answer the first time, you are commiting a crime- no matter how “into it” others appear to be.

    din istorie III

    Ella Negruzzi

    S-a remarcat în perioada interbelică ca o militantă pentru drepturile femeilor, punând bazele Asociaţiei “Emanciparea femeii”. Asociaţia fondată de ea a urmărit emanciparea femeii prin prisma dezvoltării acesteia în toate domeniile şi ocuparea de funcţii în raport cu pregătirea şi capacitatea fiecăreia. Şi-a concentrat atenţia asupra femeilor de la sate, iniţiind cercuri culturale şi fondând cămine culturale unde a arătat sătencelor cum să-şi organizeze gospodăria şi cum să-şi educe copiii

    In anii care au urmat instaurarii fascismului in Germania, Ella Negruzzi a luptat alaturi de numerosi intelectuali impotriva razboiului si a invadarii Romaniei. In cadrul organizatiei “Grupul avocatilor democrati”, creata in 1935, s-a manifestat ca reprezentanta a femeilor antifasciste. Fondatoare a organizatiei “Frontul feminin” (1936), Ella Negruzzi a organizat numeroase intruniri si conferinte menite sa contribuie la antrenarea femeilor in actiunile pentru apararea drepturilor lor economice, politice, sociale si culturale. A desfasurat o activitate sustinuta si in publicistica vremii. A militat pina la adinci batrineti pentru emanciparea femeii, pentru promovarea culturii, impotriva razboiului. [surse wikipedia, evenimentul]

    din istorie II

    Maria Plop

    Un alt documentar Partizanii libertatii (2009), produs de Televiziunea Română in colaborare cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului in România (IICCR), reconstituie viata, lupta si moartea ultimilor partizani din Grupul de rezistenta de la Nucşoara. Maria Plop a murit in ianuarie 1962, dupa ce fiica de doi ani i-a fost luata din inchisoarea de la Miercurea Ciuc si trimisa intr-un orfelinat.
    Fiica nascuta în munţi a Mariei Plop şi a lui Toma Arnăuţoiu, arestata odata cu mama ei,  va  impartasi de la varsta de doi ani conditia de detinut politic.

    Despre Maria Plop nu am gasit prea multe referinte…o femeie simpla, venita de pe langa Prut si care va ajunge la Nucsoara unde va lucra pentru doua familii,  una fiind Arnautoiu. Ea se va alatura fiilor familiei atunci cand acestia se vor retrage in munti si va ramane acolo pana la arestarea grupului . Pe pagina http://www.tomaarnautoiu.ro am descoperit o mica arhiva de fotografii in care apar o Marie surazatoare si adolescentina, inainte de arestare si o alta, cu o Marie deja maturizata .