Din seria de mecanisme si discursuri prin care grupurile “antirasiste” isi justifica alegerea de a minimiza si musamaliza incidente rasiste si de-a se alia cu – si a-i proteja pe – cei care au fost agresori dar nu si cu/pe cei agresati.
Pt. 1 – “AGRESIVITATE” / “VIOLENTA”
3. “DISPONIBILITATE PENTRU DISCUTII”
Din seria de mecanisme si discursuri prin care grupurile “antirasiste” isi justifica alegerea de a minimiza si musamaliza incidente rasiste si de-a se alia cu – si a-i proteja pe – cei care au fost agresori dar nu si cu/pe cei agresati.
Pt. 1 – “AGRESIVITATE” / “VIOLENTA”
2. “PARTIALITATE”
In urmatoarele postari sunt niste mecanisme de care ne-am lovit in 2013 in grupul Bibliotecii Alternative de la Bucuresti, un spatiu declarat antirasist din care faceam parte cu Mobilobiblioteca FIA alaturi de cercul de lecturi feministe – una din activitatile de baza din cadrul Bibliotecii – in care participam mai multe din noi. Aceste mecanisme sunt din pacate foarte tipice, nu e nimic surprinzator la ele atunci cand lumea nu vrea sa priveasca in fata o realitate, pentru ca in grupurile majoritare albe, oricat de “antirasiste”, intervin mai devreme sau mai tarziu momente in care niste persoane albe trebuie sa ia pozitie impotriva actelor rasiste atunci cand acest lucru inseamna ca trebuie sa-si sacrifice ceva din confortul sau interesul propriu. Iar asta e… inconfortabil.
Speram ca aceste descrieri ale unor dinamici foarte tipice, foarte destabilizatoare, sa-i ajute pe altii intr-o situatie similara. Sau poate – si mai bine – sa ajute sa fie prevenite astfel de situatii in alte grupuri!
Conversatiile despre rasismul sistemic si despre situatiile concrete din jurul nostru, care ne afecteaza pe noi si pe oamenii apropiati noua, trebuiesc avute! Trebuiau avute dintotdeauna!
AKA white saviors of their own interests AKA o ciorba de white tears
1 din 12: “AGRESIVITATE” / “VIOLENTA”
DESPRE MOBILOBIBLIOTECA FIA
pun mai jos un text din 2014, scris cuiva care parasise cercul de lecturi feministe dupa ce Claca a plecat in 2013 din spatiul de pana atunci al Bibliotecii Alternative unde noi am stabilit tot in 2013 Centru Feminist Sofia Nadejde si care povestea – cum faceau multi altii pe-atunci prin Bucuresti, cu diverse povesti si naratiuni de-ale lor despre noi – ca cercul de lecturi luase cartile FIA de la B.A…. naratiuni ce continua pana azi:
“stiu ca zici ca nu te intereseaza istoria asta, dar ca sa nu existe nicio neclaritate in privinta acestui punct din ea: nu a existat nicio “impartire a cartilor intre BA si FIA”.
cartile si zinele fia au fost intotdeauna cartile si zinele fia. aceasta “mobilobiblioteca” riot grrl, queer si feminista pe care am inceput s-o adunam din 2005 de la ladyfest timisoara a fost gazduita de biblioteca alternativa din aprilie 2010 cind 3 din noi din fostul colectiv ladyfest-ro (transformat prin 2008 in fia) ne-am implicat activ in grupul bibliotecii alternative, dupa care intreg proiectul fia a devenit cumva aliat acelui proiect si s-a intersectat dupa o vreme cu cercul de lecturi feministe, care se tinea la biblioteca alternativa. dar mobilobiblioteca a fost intotdeauna autonoma, cartile fia n-au fost niciodata printre cartile bibliotecii alternative, au avut cota separata, au fost impreuna intr-o sectiune separata, numita sugestiv “mobilobiblioteca fia”.
dupa retragerea citorva dintre noi de la cercul de lecturi feministe din grupul bibliotecii dupa ce am fost puse la colt pentru atitudinea necorespunzatoare de feministe lesbiene isterice si radicale prea sensibile la rasism si alte optiuni identitare, dupa separarea cercului de lecturi atunci cind biblioteca alternativa s-a transformat in claca si in sfirsit dupa plecarea clacii din spatiul existent si inchiderea in acel moment a bibliotecii alternative, claca a luat toate cartile care faceau parte din catalogul bibliotecii alternative iar mobilobiblioteca fia a ramas in acelasi spatiu.
decizia despre ce se intimpla in continuare cu mobilobiblioteca a fost luata de colectivul fia, de care apartin aceste materiale, astfel incit acum ele sint date in gestiune cercului de lecturi si centrului feminist [Sofia Nadejde].
colectivul fia este momentan in hiatus dar lucram la repunerea lui pe picioare, iar asta e strict treaba lui. in concluzie, e ok sa ai o parere, asta e treaba ta. dar nu e ok sa sugerezi in primul rind ca cercul sau eventual unele din noi au plecat cu carti din “biblioteca alternativa”, indiferent ca tu esti sau nu de acord sau ca ai fost vreodata.”
povestile din aceasta serie vor fi naratiunile noastre despre propria noastra experienta din vremea aia, pentru ca aceste povesti sunt necesare, pentru ca au lipsit pana acum, pentru ca sunt “studii de caz” si pentru ca experienta noastra poate ii va ajuta si pe altii.
despre niste aruncari sub autobuz din trecut care ni s-au intamplat chiar noua (aka istoria despre noi scrisa chiar de noi). din 2014, mai exact. 6 ANI!
de autoarea anonima alice
putin din background aici.
Manifest feminist în sprijinul drepturilor lucrătoarelor și lucrătorilor sexuali
Vă rugăm să semnați manifestul aici. Continue reading
File din istoria recenta a feminismului ONG-ist din Ro. si o mica mare tragere de maneca a organizatoarelor Marsului Impreuna pentru siguranta femeilor!
Nu stiu daca sa rad sau sa plang. Pe de o parte e imbucurator ca in sfarsit v-ati amintit de lucratoare si lucratori sexuali, pe de alta parte imi dau seama ca solidaritatea pretinsa din partea organizatoarelor e la nivel strict declarativ, fara a fi tradusa in fapte reale de solidaritate si sprijin. Ma si intreb si aproape ca nu vreau sa stiu ce considerati voi drept violenta impotriva lucratoarelor sexuale, cand anul trecut ati preferat sa va desolidarizati constienti si explicit, refuzand sa co-semnati petitiile si scrisorile din partea organizatiilor, colectivelor si sindicatelor de lucratoare/lucratori sexuali din europa ce cereau parlamentul european sa nu adopte raportul Honeyball de recomandare a criminalizarii clientilor si tertelor parti. Cand cu acea discutie despre Honeyball de pe grupul “feminism romania”, fellow feminists mi-au zis ca mi-am “vandut deminitatea” ca lucratoare sexuala. Ca sa nu mai zic de restul discutiei unde hatespeechul a predominat la adresa mea si lucratoarelor/lucratorilor sexuali in general – poate unele nu isi amintesc, dar eu da, si sper ca si Tudorina macar. Sa mai zic de articolele problematice pe care Filia si Feminism Romania le-au postat pana acum constant, contribuind la violenta structurala impotriva lucratoarelor/lucratorilor sexuali? De ziua internationala anti-trafic cum voi va gandeati sa va duceti sa “occupy” saloanele de masaj?
De faptul ca inca mai este considerata de voi munca sexuala un subiect de “dezbatut”, fara invitand lucratoarelor/lucratori sexuali desigur, si voi constant asumandu-va rolul de experte pe viata mea si a altora?
Daca chiar mai voiati sa bifati inca o categoria “marginalizata” pentru a avea ce pune la dosar in raportul catre finantatori, cum ar fi ca ce declarati sa se si traduca de acum incolo in acte reale de sprijin, nu desolidarizare, nu “salvare” a lucratoarelor sexuale?
de N.N.
“Cum raspundem la violenta sexuala: criminalizare si responsabilizare colectiva”
@ Sprijin Dupa Viol
… Sanctionarea prin criminalizare nu previne violenta sexuala, nu intr-o cultura care invinovateste persoanele supravietuitoarele pentru viol, si in care diferite supravietuitoare stiu, din motive diferite, ca sansele sa fie crezute sunt mici; nu intr-o cultura in care aceste lucruri sunt stiute si de violatori. In acelasi timp, campaniile de constientizare sunt limitate de acelasi efect de exceptionalism pe care-l produc. Din pacate, prea multe campanii de constientizare produc efectul contrar prin maximizarea si uneori estetizarea dramatismului violentei care astfel devine acest fenomen care e disociat de noi, de vietile noastre, si se intampla tot timpul altora, in alte parti, departe de noi, chiar daca departarea e doar la un apartament distanta, sau la o cunostinta distanta, sau chiar in comunitatile noastre – familiale restranse sau extinse, rezidentiale, profesionale, de apartenenta sau de afinitate. De multe ori, aceste campanii sunt sustinute chiar de agresori care nu se recunosc ca agresori, sau de agresori care astfel isi musamalizeaza agresiunea, sau de persoane care astfel bifeaza recunoasterea unui fenomen de a carui realitate se detaseaza chiar in momentul in care sustin astfel de campanii. De multe ori, efectul acestor campanii e deresponsabilizarea individuala, tocmai pentru ca, frecvent, aceste campanii nu ataca vreodata cultura in care se produc violurile, agresiunile din viata de zi cu zi, marile agresiuni si micile agresiuni, si nu insista ca, in fond, oricine poate fi un violator, si oricui i se poate intampla asa ceva.
Insistenta pe criminalizare reduce din spatiul, timpul si efortul disponibile, si mai ales din posibilitatea de a imagina alte tipuri de reactii si alte forme de dreptate. Daca pedeapsa reprezinta o forma de responsabilizare a unui act individual dar care exprima un fenomen structural, adica care se produce intr-un context si in conditii care incurajeaza si perpetueaza violenta sexuala, atunci sanctiunea sau pedeapsa nu pot avea sens decat in acelasi context in care aceste lucruri sunt recunoscute deschis de toata lumea, si in care toata lumea e dispusa si se angajeaza sa faca activ ceva, centrand interesele si dorintele supravietuitoarelor, si in care responsabilizarea violatorului nu este delegata statului sau conducerii universitatii. Acest ceva inseamna o serie de strategii diverse si specifice, rezultate din comunitati diverse si specifice. Insa aceste specificitati urmaresc toate sa asigure desfasurarea unui proces continuu de responsabilizare comunitara. …
a mai trecut un an, alte 16 zile de activism impotriva violentei asupra femeilor… Continue reading
… De aproape un sfert de secol alţii n-au nici o jenă să trâmbiţeze peste tot propria Istorie, alţii amuţesc, distorsionează şi intră cu bocancii peste istoriile femeilor. Alţii definesc ce este „important”, ce suferinţe sunt „politice”, ce este „anticomunismul” şi răsună pieţele ţării ăsteia de revelaţiile lor religioase şi tradiţia lor regăsită, de cuvintele lor goale care zornăie pompos. Pentru că ale lor sunt pieţele publice, cărţile, universităţile, instituţiile politice şi religioase.
Istoria lor e şi în minţile noastre. Ne-au învăţat pe toate de mici nimic despre trecutul nostru şi totul despre al lor. Ne-au învăţat pe toate de mici că experienţa lor este principală şi a noastră secundară. Ne-au învăţat asta explicit sau alegând ce se aude şi ce se tace. Ne-au învăţat de mici să ne distorsionăm şi respingem propriile experienţe şi propria istorie. Să ne fie ruşine cu ele. Ne-au învăţat pe toate de mici, în „anticomunismul” lor, aceleaşi lecţii învăţate de mamele şi mamaiele noastre: să ne ruşinăm, să ne lăsăm supravegheate, să ne lăsăm vieţile dictate, să tăcem, să tăcem, să tăcem. Ne-au învăţat să nu fim una alături de alta. Să nu ne cunoaştem una pe alta. Să ne condamnăm una pe alta. Să nu vorbim mame cu fiice, prietene între ele, bunici cu nepoate. Să ne uităm istoriile, să ne uităm cuvintele. …
— “Toci!” @ Eu Decid