Daily Archives: April 12, 2010

recezie de carte: “Nasterea. Istorii traite”

Posted on by
4

Nasterea. Istorii traite.
Coordonat de M. Miroiu si O. Dragomir
2010, Polirom

Nasterea unui ‚Subiect’

Am comandat cartea ca o lectura pe care am considerat-o, cu mari sperante, sa fie relevanta pentru activitatile mele academice. In acelasi timp, insa, trebuie sa spun ca cea mai iubita carte a mea din copilarie este un mic volum care prezinta sarcina. Pe fiecare pagina este desenata aceeasi mamica in fiecare luna a sarcinii, translucida, astfel incat se vede stadiul de dezvoltare a bebelui. Si in fiecare luna mai este desenata o floare care infloreste in acea luna. În cartea mea, pagina cu liliacul mov arata o mamica subtire cu o mogaldeata cu capsor si coloana vertebrala, dar fara picioare sau maini bine formate. Si tot creste, pana cand, la nastere, mamica primeste un mare buchet de trandafiri rosii de la tatal aflat in vizita. Sunt fascinata de maternitate, de sarcina, de fenomenul nasterii desi eu nu am fost niciodata insarcinata macar, daramite mama.

Am comandat cartea, deci, din interese intelectuale si pregatirea pe care am facut-o pentru lecturarea ei a fost de natura intelectuala mai degraba. De aceea am fost destul de enervata cand am citit Cuvantul inainte si micile descrieri despre autoare: toate aveau studii superioare, mai mult decat atat, studii superioare aprofundate, si nu una dintre co-autoare era ba filosof, ba membra a academiei sau cel putin pedagog. Erau toate, deci, o sub-specie a femeilor romane deosebit de aparte. „Pentru cine a fost scrisa cartea asta? Pentru restul femeilor cu doctorate in tara asta?” m-am intrebat inainte sa ma apuc sa citesc istoriile traite propriu-zise.

In al doilea rand mi s-a parut ca toate erau apropiate Mihaelei Miroiu sub o forma sau alta, dar acest lucru il pot spune o infima parte a femeilor din Romania. Cand am terminat cartea am citit si ghidul care statea la baza fiecarei relatari din carte si care, printre altele, mentiona ca potentialele autoare trebuie sa fie „foarte auto-reflexive”, „sa scrie bine si sa vrea sa scrie”. Toate acestea mi-au dat de inteles ca femei cu studii medii sau cu educatie putina, din localitati mai marginase „capitalei” sau Hunedoarei, neconectate retelei de cunostinte Mihaelei Miroiu nu aveau nicio sansa sa fie reprezentate in aceasta carte. Din simplul motiv, probabil, pentru ca nu se regasesc in aceasta retea de cunostinte si pentru ca exista sansa ceva mai mica sa fie „foarte auto-reflexive” sau „sa scrie bine”. Cred ca o carte deosebit de asemanatoare, dar cu amintirile altor tipuri de femei, ceva mai „reprezentative” mamelor de acum 50 de ani si de acum, ar fi un volum II. foarte bine-venit. Nivelul de educatie, localitatea de resedinta, chiar si etnia – dupa cum arata cercetarea lui Enikő Magyari-Vincze et al. din ultimii ani – promit sa fie deosebit de relevante pentru experientele de maternitate ale mamelor care au nascut de-a lungul timpului in Romania ultimelor decenii.

O alta sursa de enervare a mai fost faptul ca toate femeile scriau in anul de gratie 2009, ceea ce facea ca amintirile mamelor care nasteau in anii ’50-’60 sa fie semnificativ mai diferite de amintirile mamelor care au nacut in ultimii 5-10 ani. Mi s-a parut atunci ca aceasta este, ca si selectia co-autoarelor, un rezultat al modului – mi se pare si acum – comod de realizat volumul. În retrospectiva, nu cred ca acest lucru conteaza la o carte care nu s-a dorit de la bun inceput a fi foarte „relevanta stiintific” si care, dupa parerea mea, este un experiment deosebit de reusit in materie de non-fictiune cu o agenda feminista academica / activista. Ceea ce cred, insa, este ca relatari contemporane ale unor experiente din aceeasi perioada – sa zicem anii ’50-’60, sau anii ’80 – ar trebui in sine sa formeze un volum, poate III., dintr-un ipotetic ciclu de „Nasterea. Istorii traite”.

Un ultim lucru care mi s-a parut deosebit de regretabil, desi la lecturarea ghidului mi-am dat seama ca ar fi existat potential pentru contracararea acestei lipse, a fost lipsa vocii tatilor. Sarcina si nasterea, dupa cum scriu multe femei in volum, este o experienta care transforma intr-o masura fara precedent femeia si, de multe ori, o ajuta sa isi articuleze, sa isi dobandeasca o feminitate desavarsita. Barbatii nu nasc, intr-adevar, dar experienta sarcinii partenerei lor, experienta nasterii partenerei si apoi a ingrijirii copilului este – probabil – o perioada de transformare si pentru ei, posibil asumarea unei masculinitati desavarsite. Or tocmai acest lucru lipseste din volum: vocea barbatilor care in cele noua luni au devenit tati. Cred ca acest subiect ar putea fi un volum IV. din ipoteticul ciclu despre nastere in Romania, initiat de volumul Mihaelei Miroiu si Otiliei Dragomir.

Apoi m-am dat pe lecturat. Captivant este putin spus. Uneori ma gaseam nerabdatoare sa termin un capitol, alteori citeam lent, reciteam, bucurandu-ma de frumusetea prozei. Apoi ma minunam de cat de diferite sunt femeile in situatii foarte similare, in contexte deosebit de similare. Am aflat cu stupoare de practica limitarii cezarianelor din era ceausista si am apreciat informatiile legate de cuantumul mitelor ce s-au dat / se dau in maternitati zise publice pentru o nastere in Romania. Am ras cu hohote de diferitele personaje episodice din unele relatari, m-am oripilat de lipsa de verticalitate a multor practicieni din obstetrica romaneasca. Cu cat citeam mai mult, cu atat deveneam mai angrenata intr-o stare imbibata de miracolul nasterii. Desi nu am fost expusa la o nastere in ultimii cel putin patru ani printre rudele si apropiatii mei, m-am trezit vorbind, visand si gandind la viitoarele mele sarcini, nasteri, copii mai tot timpul. Este cea mai mare contributie a cartii: te face sa te imaginezi insarcinata, pregatindu-te sa nasti, nascand. Este ca si un manual deghizat pentru femei in asteptararea unui copil ale carui invataturi le absorbi pentru ca sunt facute sa fie invatate simtind, imaginand, nu gandind, rationand.

Cred ca, in ciuda neajunsurilor descrise la inceputul acestui text, cartea este un exceptional prim pas in directia „vorbirii” despre sarcina si nastere in viata de zi cu zi, in directia scoaterii sarcinii si nasterii din dormitorul acelora care tocmai au facut un copil. Ca si alte aspecte intime ale corporalitatii noastre, naturale sau datorate unor afectiuni sau boli, sau a relatiilor dintre oameni, sarcina si nasterea trebuie sa inceteze nu doar ca tabu-uri, ci si ca non-subiecte, non-subiecte pentru mult femei tinere si barbati tineri care se gandesc ca sunt foarte departe de a fi parinti. Pentru mine cartea aceasta reprezinta nu de-tabuizarea sarcinii si nasterii, ci mai ales aducerea in prim plan, ca un subiect de poveste, preocupare emotionala si intelectuala, aspect important al vietii de zi cu zi, a sarcinii si nasterii. Atat pentru femei, cat si pentru barbati. Cred ca volumul m-a ajutat sa imi aduc aminte din nou de fascinatia de neexplicat fata de acest proces fiziologic-emotional-conjugal-social.

Nu stiu cum reflecteaza persoane care nu doresc sa aiba copii asupra volumului …

Inchei prin a spune ca aceasta carte este pretioasa din mai multe puncte de vedere. Faptul ca de-tabuizeaza si pune capat statusului de non-subiect al sarcinii si nasterii am mentionat-o deja. În plus, insa, ofera istorii subiective din diverse perioade din Romania recenta si contemporana, deosebit de interesante pentru generatii care nu au trait acele vremuri sau le-au trait cu alti „ochi”, deschizand astfel mici geamuri catre acei ani. Ofera, deci, o documentare aparte a unei istorii recente, deosebit de putin documentate, care poate servi si scopuri stiintifice fara doar si poate. Si, dupa cum mai scriam, volumul mi se pare ca este primul intr-un posibil ciclu intitulat „Nasterea. Istorii traite” care sper sa continue cu relatarile altor tipuri de persoane despre sarcina, nastere si perioada imediat post-partum, cum ar fi femei cu mai putina educatie decat doctorate, barbati deveniti tati, femei care sunt acum bunici sau strabunici, femei care s-au despartit de nou-nascutii lor dupa nastere din diferite motive etc.

Bori Kovács
Aprilie 2010, Tirgu Mures

Recrutarea: o sagă fără sfârsit

Posted on by
Reply

De aproximativ trei luni de când am început munca de teren propriu-zisă pentru cercetarea despre care relatez, am vizitat 10 grădinițe, inclusiv o instituție pentru copii preponderent romi care are grupe de grădiniță si clase primare si funcționează ca o instituție de învățământ de re-integrare în scoală a copiilor care abandonează, sunt între mersul la scoală si riscul de abandon etc. Am mai vizitat un centru de zi pentru copii din familii defavorizate din punct de vedere financiar si care – la fel – funcționează ca si o grădiniță cu program prelungit si clase primare. Am vizitat si un centru pentru copii cu SIDA pentru că organizația neguvernamentală care are acest centru mai are si un centru de zi pentru copii tot din familii sărace. În toate aceste locuri am fost de cel puțin 2 ori, în unele locuri de 4-5 ori. Am vizitat două crese, dintre care a doua adăposteste si direcția creselor din localitatea unde cercetez. După mai bine de o lună de insistențe, mi s-a propus să duc 100 de scrisori spre împărțire părinților, adică la mai puțin de o treime din totalul familiilor care au copii înscrisi la cresă în acest an. Am dus spre împărțit alte 478 de scrisori invitând tot atâtea familii să participe la studiul meu în ultimele două luni în aceste 12 instituții de învățământ, cu alte 120 urmând a fi împărțite săptămâna aceasta în două noi grădinițe din oras. În plus, am rugat până acum 7 persoane să îmi spună dacă cunosc familii cu copii mici care ar putea fi contactați si întrebați dacă doresc să participe la studiul meu.

Rezultatul de până acum este următorul. Am realizat interviuri în sase familii cu 10 părinți, o bunică si o fostă bonă asimilată în familie ca si bunică. După ce am stabilit o zi si o oră pentru interviuri, o mamă a refuzat să mai răspundă la telefon si – am dedus – a dorit să-si retragă disponibilitatea de a participa. O mamă care s-a înscris a avut telefonul mobil închis tot timpul de la mijlocul lui februarie pănâ acum, neputând fi contactată. O mamă mi-a explicat la telefon, foarte în grabă, că ea nu stie despre ce e vorba, soțul ei i-a pus numele pe formularul de participare si revine să îmi spună dacă doresc să participe. Nu a mai revenit de mai bine de o lună si jumătate. O altă mămică îmi promite că vor participa, am primit si poze cu familia ei, si invitație pe hi5, dar de mai bine de o lună umblă prin spitale cu băiatul mai mic pentru un diagnostic misterios. O familie dintr-o zonă mărginasă a orasului, după ce am vorbit cu tatăl si a fost foarte doritor, a refuzat să participe pentru că doream să înregistrez interviurile. Mama mi-a strigat la întâlnirea cu ea că “nici vorbă să înregistrez ce zic” ei. O familie de care am aflat la centrul de zi pentru copii din familii dezavantajate mi-a ascultat prezentarea despre cercetare, au acceptat scrisoarea de invitație, dar când am revenit peste 10 zile să îi întreb, mama mi-a spus că tatăl nu vrea si nu vor participa. O familie recomandată de o cunostință drăguță, după mai multe telefoane politicoase, mi-a explicat că ea doreste să ia parte, dar soțul nu are timp, pentru că vine seara târziu si este foarte obosit, si deci nu pot lua parte. Într-o altă familie, în care bunica creste băiețelul de 2 ani, bunicul nu a dorit de nicio culoare să stea de vorbă cu mine, iar mama băiatului, care lucrează în SUA, nu avea chef să îsi petreacă timpul povestind cu mine de sărbătorile de Paste (ceea ce nu este foarte surprinzător). O altă doamnă, vecină cu un prieten, a dorit să ia parte, dar a spus că nu poate că nu se înțelege cu soțul si nu-l poate convinge să se implice si el.

Din aproape 600 de invitații si alte contacte personale, am primit – în afară de cele sase familii cu care am realizat deja interviuri – încă trei promisiuni si două posibilități de promisiune. Sper ca prin crese si alte două grădinițe să se mai înscrie lume, mai ales cu studii medii pentru că – în afară de o familie si o familie care a promis că va participa – cu toții în acest studiu sunt familii în care ambii părinți au studii superioare sau superioare avansate. Iar esantionul meu include în proporții egale si familii unde părinții au studii medii sau sunt fără studii.

Coordonatorul de teză mi-a spus că terenul se întâmplă întotdeauna altfel decât plănuit. Însă pentru mine progresează ca si un melc pe timp de secetă.

To be continued …