de-ale romanticizarii si exotizarii prea des intilnite

“Ce misto e viata de tigan” la un beso

[…] Si ma tot gandesc, ca intr-o tara in care “Inima de tigan” bate toate ratingurile, “tiganca imputita” e atat de acceptat….

Si ca tot scriam aici de minoritati, un articol interesant pe tema romi si vizunea romantic-idioata asupra lor (si nu numai) de g.m.tamas.

referinte recomandate de asemenea:

“Sexy-minoritati” @ un beso

“Hei, ţigane!” de G.M. Tamás in Observator Cultural

[…] Cînd cei care se află sus le recunosc celor de jos meritele care n-au de-a face cu Raţiunea, atunci este vorba întotdeauna de subjugare.

Nu a fost oare lăudată timp de milenii frumuseţea femeilor, disponibilitatea lor amoroasă, cuvioşia, smerenia lor, dragostea de mamă, în timp ce li se negau capacităţile raţionale şi chiar sufletul uman? Oare nu e ilustrată şi astăzi, în revistele onorabile, orice temă despre femei cu imagini seminude ale unor fete frumoase? Oare nu apreciază orice idiot homofob meritele designerilor de interior, ale creatorilor de modă, coaforilor sau cîntăreţilor de operă homosexuali? (Care sînt conotaţiile? Senzual, alunecos, frivol, fapt divers, secundar.)

Nu sînt oare emoţionaţi adepţii romantici şi conservatori ai ierarhiei şi ai sistemului de caste de truda agricultorului, care lucrează din zori pînă la apus? Ei sînt de fapt emoţionaţi de hărnicia lor simplă, de „frăţia cu natura“, de umilinţa lor superstiţioasă şi de supunerea faţă de preoţi şi stăpîni. Oare nu se înduioşează şi jurnalismul burghez de disciplina şi rezistenţa celui ce lucrează din greu?

Poporul este, precum ştim, o adunătură de fraieri de bună credinţă, atîta timp cît agitatori nemiloşi, pe ungureşte lelketlen izgatók („subversivi fără suflet“ – expresie minunată de pe vremea monarhiei cezaro-crăieşti), nu îi îndeamnă la grevă.

De minte, raţiune şi de aripile imaginaţiei conceptuale cei asupriţi şi prigoniţi nu au parte. (Critica intimă nazistă a „hiper-raţionalităţii“ evreilor nu este nici ea altceva decît mirarea că cei condamnaţi îşi permit să gîndescă – chiar mai mult, îşi permit să gîndească conceptual.)

Susţinătorii romilor văd foarte des în aceştia (la fel ca în indienii americani sau în eschimoşi) o enclavă premodernă, precapitalistă, şi astfel găsesc în ei pretextul pentru exprimarea antimodernismului şi a anticapitalismul lor romantic. Evident, după părerea lor, acest lucru nu e valabil în privinţa noastră, a albilor. Albii sînt, desigur, moderni şi raţionali. Ce putem asculta la întruniri antirasiste? Muzică ţigănească, folclor. Ce iubesc la romi cei care pretind că îi iubesc? Obiceiurile poetice, credinţa, legendele, melodiile, muzicalitatea religioasă. Inima, nu mintea. Romul (precum şi femeia, indigenul sau cel cu pielea colorată) este ori infantil, ori de o „sălbăticie nobilă“. Este nestricat, nereglementat, spontan, needucat, instinctiv. Într-un cuvînt, iraţional.

Convieţuirea cu romii (a se înţelege: siguranţa albilor alături de romi) trebuie să fie un compromis între indivizii raţionali (cei care respectă regulile juridice şi sociale) şi protejaţii lor iraţionali şi infantili. Evident, conform „elitei“ albe. Conflictul milenar dintre sedentari şi nomazi colorează acest lucru. Limba străină, predominarea oralităţii, portul tradiţional, călăritul – lucruri cunoscute din mitul nobilului beduin şi din povestea despre ultimul mohican, precum şi din dulcea şi nostalgica complezenţă a westernului în privinţa genocidului. […]

o resursa: Dosta! / Is this a stereotype?, Stereotye n° 10: Women

not cruelty but compassion, sacrifice, courage, kindness

apropos de istorie:
——
“To be hopeful in bad times is not just foolishly romantic. It is based on the fact that human history is a history not only of cruelty, but also of compassion, sacrifice, courage, kindness. What we choose to emphasize in this complex history will determine our lives. If we see only the worst, it destroys our capacity to do something. If we remember those times and places–and there are so many–where people have behaved magnificently, this gives us the energy to act, and at least the possibility of sending this spinning top of a world in a different direction. And if we do act, in however small a way, we don’t have to wait for some grand utopian future. The future is an infinite succession of presents, and to live now as we think human beings should live, in defiance of all that is bad around us, is itself a marvelous victory.”–Howard Zinn, from “The Optimism of Uncertainty” (2004)

A-ti pastra speranta in timpuri grele nu este doar romantic si nesabuit. Se bazeaza pe faptul ca istoria omenirii nu este doar o istorie a cruzimilor, ci si o istorie a compasiunii, sacrificiilor, curajului, bunatatii. Ceea ce alegem noi sa scoatem in evidenta din aceasta istorie complexa ne va determina vietile. Daca vedem numai ce e mai rau, asta ne distruge orice capacitate de a face ceva. Daca ne amintim acele situatii si locuri – si sunt atat de multe – cand oamenii s-au comportat magnific, aceasta ne da energia sa actionam, sau cel putin posibilitatea sa trimitem acest titirez care e Pamantul intr-o directie diferita. Si daca actionam cumva, chiar intr-o mica masura, nu trebuie sa mai asteptam un mare viitor utopic. Viitorul este o succesiune infinita de prezenturi, si a trai acum asa cum consideram ca ar trebui sa traiasca oamenii, sfidand ceea ce e rau in jurul nostru, este in sine o minunata victorie.”

For more on Zinn’s life, see his obituary from the Boston Globe
——
via ak press