ce ne place si ce ne dorim

ar trebui sa-mi notez mai des unele chestii… ca era sa uit complet de ceva care mi s-a parut important: gindindu-ma la vesnica intrebare despre felul in care sint abordate si insusite sau nu rolurile de gen in diferite situatii, si ce ma face inconfortabila pe mine personal cu unele si poate nu cu altele (imi place sa gatesc, sa tricotez, sa ma joc jocuri “de fete”! nu ma intereseaza hainele si accesoriile! consider ca dorinta de a te impune, aroganta si nepasarea de altii sint defecte! cred ca agresivitatea poate fi ceva pozitiv! f. des ma enerveaza tehnologia! uneori imi place f. tare tehnologia! etc. etc.), cit de mult difera astfel de opinii de la o persoana la alta si atunci cum se poate generaliza sau universaliza ceva din toate astea ca sa vorbim despre vreun “proiect feminist” larg, mi-a venit in minte o formulare a problemei pe care pina acum nu cred ca am mai auzit-o prezentata chiar asa (desi ca idee e destul de banala); deci: Continue reading

A lovi o femeie insarcinata nu este un act politic !

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc si Fundaţia Konrad Adenauer propun celor  care au ragazul de a se opri in pasajul de la universitate o incursiune in Bucurestiul de acum 20 de ani  si pe scena lui extrem de tulburata, stearsa cu bidineaua intre timp .

Citez din comunicatul organizatorilor:

Acum 20 de ani, Bucureştiul a fost scena unor violenţe de neimaginat organizate de statul român împotriva propriilor cetăţeni. Mii de mineri veniţi în capitală din Valea Jiului au bătut, arestat, violat şi jefuit sute de studenţi, profesori, oponenţi politici ai regimului, romi, simpli trecători. Autorităţile au recunoscut existenţa a şase morţi. O bună parte din cei arestaţi au fost eliberaţi abia peste câteva luni, fără despăgubiri sau reparaţii fizice ori morale.

Teroarea declanşată în Bucureşti în zilele de 13-15 iunie nu are nici astăzi, după 20de ani, o versiune oficială, iar responsabilii nu au fost încă identificaţi. Memoria acelor zile este compusă din imagini, cuvinte şi conturul unor morţi pentru care nimeni n-a fost găsit vinovat. Această expoziţie nu vă propune o naraţiune coerentă, ci doar un inventar al memoriei traumatice legate de mineriade.

Una dintre povestile  pe care le veti citi : “In faţa Teatrului Naţional erau culcaţi mineri şi, prin faţă, trecea o femeie tânără, mică de statură, însărcinată într-o lună foarte înaintată, încât părea aproape rotundă. Mai avea un copil de mână. Întorcea capul spre mineri şi le spunea ceva, iar ca răspuns doi mineri au alergat spre ea, au smuls-o de lângă copil, au doborât-o şi au început să o lovească în burtă cu picioarele.”

Iar daca nu considerati ca ati pierdut deja prea mult timp, un interviu cu Ana Blandiana va completa imaginile acestui teatru al terorii post-decembriste.

http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Ana_Blandiana-_-A_lovi_o_femeie_insarcinata_nu_e_un_act_politic_0_277772773.html