o postare de daniela

“Între un frate mai mare agasant și o tânără atractivă care nu se lasă convinsă de șarmul său, Tarantyno decide să ia ceea ce dorește. O poveste brutal de comică despre un tânăr “brutal” de neînsemnat.”
Tarntyno este considerat unul dintre cele mai bune scurt metraje romanesti, fiind prezent in competitie la aprox. 14 festivaluri din Romania dar si din Italia, Spania, Polonia, Franta, Bosnia si Hertegovina, etc. cat si ca reprezentant al cinematografiei romanesti la 9 festivaluri din Portugalia, Statele Unite, Croatia, Franta, Spania etc. (lista completa a participarilor o gasiti aici).

Un rezumat: Tarantyno, agent de paza la o firma de securitate, si totodata frate mai mic si des luat peste picior, incearca sa castige o pozitie mai inalta in ierarhia “barbatiei” si este dispus sa faca orice pentru acest lucru. Pentru ca reteta sa fie completa avem nevoie de ea, o fata care i-a atras atentia in urma unui schimb de priviri. In urma unui pariu pus cu fratele sau mai mare cu scopul de “a i-o trage pana diseara” acesta se ofera sa o conduca pe fata pana la gara cu masina personala. Pe drum, isi face curaj si o invita la suc, aceasta refuzandu-l. Ajunsi la gara, si pe punctul de a se desparti, Tarantyno o invita politicos si sarmant pe bancheta din spate “sa se simta bine”. La un al doilea refuz si o atitudine destul de taioasa si batjocoritoare din partea fetei acesta o loveste cu o unealta peste cap lasand-o inconstienta. Apoi, o duce pe un camp, o violeaza si o mai loveste de cateva ori pana o omoara. Dupa indeplinirea scopului, Taranyno ia chilotii fetei si ii duce fratelui mai mare ca dovada a castigarii pariului, care, insa, se dovedeste a fi de prisos deoarece acesta nu il crede.

La Filmul de Piatra, festival de scurt metraj aflat la editia 2.0, Tarantyno a fost prezentat in cadrul sectiunii best.ro. Suntem deja obisnuiti cu scene violente asupra femeii, violuri si crime in filme. Pentru a numi doar trei dintre cele mai faimoase si totodata terifiante dintre acestea, A Clockwork Orange de Stanley Kubrick si Boys Don`t Cry de Kimberly Peirce, sau Kids de Larry Clark. Regizori si actori care mai de care se folosesc de aceste instante cinematografice pentru a descrie degradarea personala sau decaderea societatii. De dragul artei putem folosi si exploata orice subiect, dar, unde este limita? In cazul acestui scurt metraj despre care vorbeam mai sus violul si crima ar putea fi puse in contul unor probleme psihice grave ale mezinului, dar ma intreb daca asta a fost intentia regizorului. Scena cu pricina este prezentata pe un ton „jucaus”, dupa cum putem vedea si din trailer, muzica este una vioaie ce subliniaza amuzamentul si lejeritatea celor intamplate. Dupa cum spune si sinopsisul filmului, avem de-a face cu „o poveste brutal de comica” care prinde la public. Astfel ca, din totalul persoanelor aflate la festival, cineasti, iubitori si consumatori de arta, cel putin jumatate din acestia au fost teribil amuzati la vederea scenei. Da, probabil ca asta si-a dorit regizorul, sa distreze publicul. Ce mai conteaza ca mesajul transmis intareste inca o data stereotipurile cu privire la rolurile de gen, si trivializeaza violul facandu-l sa apara ca un fapt social-acceptat care are loc pentru a intari masculinitatea agresorului? Desigur ca Taranyno a facut ce trebuia sa faca, a luat ceea ce si-a dorit, si desigur ca fata este de vina pentru ca l-a facut sa o violeze cand ar fi putut pur si simplu sa accepte propunerea lui si sa fie obedienta. Faptul ca toate acestea au starnit atata „buna-dispozitie” in sala ma face sa cred ca suntem departe de a constientiza gravitatea acestor drame si cu atat mai putin a gasi o cale de a distruge aceasta cultura a violului adanc impamantata in noi.