When Feminism Rocks. Revolution. Grrrl-style.

bk_rgsn0.jpg

Pentru un consumator de mainstream (rock sau nu) pare sa existe putine modele feminine in muzica, artiste care sa insemne mai mult decat interprete ale unor melodii foarte populare, compuse si produse de alti muzicieni. In spatele unei industrii rock suprasaturate de ‘masculi feroce’ chiar exista multe femei care manuiesc instrumente muzicale, care isi compun propria muzica, artiste care aleg ca mod de exprimare aceasta arta… Doar ca ele nu sunt la fel de proeminente ca Britney Spears.

O parte dintre aceste muziciene sunt incluse in miscarea Riot Grrrl (RG).

14.jpg

Riot Grrrl nu este doar o tendinta vestimentara[1] sau o ‘moda’ care sa dispara la scurt timp dupa ce a fost ‘lansata’, cum se intampla cu acest gen de fenomene. Riot Grrrl nu este doar un curent muzical, chiar daca muzica a jucat un rol foarte important in cadrul ei. Prin intermediul miscarii au fost discutate si rediscutate multe chestiuni politice si sociale legate de sexism, hartuire si abuz, homofobie si fat oppression[2], atat prin muzica, arta, cat si prin literatura, publicatii (zines[3]) si impartasirea unor experiente.
Contrar cu ceea ce unii sustin de la ‘media black out’-ul din toamna 1992, RG nu a disparut.[4]

Ronnie Hogart[5] scria ca ‘pentru a intelege Riot Grrrl, o persoana trebuie sa fie familara cu statistici ca aceasta: in 1997, CBS a comunicat ca in State se produce cate un viol la fiecare 60 de secunde, ca tot aici, pentru un volum de munca egal, femeile sunt platite cu aprox. 17 centi mai putin pe ora decat barbatii, ca 150.000 de femei americane se infometeaza deliberat in fiecare an’ (vezi si fat opression). Acelasi autor sustine ca daca un alt grup de oameni ar fi tratat asa grosolan de urat cum sunt (inca) femeile, acesta s-ar revolta si manifesta pe strazi pentru a atrage atentia (‘would RIOT in the streets’).

Experience Music Project (EMP) a realizat in 1999 un proiect numit “Riot Grrrl Retrospective” impreuna cu persoanele cheie din cadrul miscarii. Proiectul a reusit sa surprinda foarte multe aspecte legate de ceea ce inseamna de fapt o fata riot si probabil ca el constituie unul dintre putinele materiale publicate despre acest subiect care reuseste sa prezinte miscarea fara a-i transforma sau deforma mesajul[6].

Intr-un eseu intitulat “Riot Grrrl is…” (RG este…), Kathleen Hanna (Bikini Kill, Julie Ruin, Le Tigre) ofera explicatii ale miscarii. De ce RG? “Pentru ca suntem furioase pe o societate care ne spune ca femeie=proasta, femeie=rea, femeie=slaba. Pentru ca nu vrem sa permitem ca furia noastra, care este reala si valida sa fie disimulata sau intoarsa impotriva noastra prin generalizarea sexismului exemplificat prin stereotipuri ca gelozia si concurenta dintre femei sau atitudinea defensiva tipica femeii care se simte inferioara. Pentru ca eu cred cu toata fiinta mea ca femeile constituie un spirit cu o forta revolutionara care poate si va schimba lumea cu adevarat.”

RG s-a nascut din dorinta de a incuraja libertatea de exprimare si creativitatea feminina, manifestate fara nici un fel de rezerve sau inhibitii. Pe langa activitatile cultural – artistice si manifeste, au existat si o serie de intruniri care au inceput sa se tina din vara anului 1991. In cadrul lor se purtau discutii despre muzica, trupe, violenta, abuz, homofobie etc. Tamra Spivey (Lucid Nation) descria intr-un interviu experienta sa: ‘‘Eram toate pline de zel, patrunse de istoriile pe care le impartaseam’’. Corin Tucker (Heavens to Betsy, Sleater-Kinney, Cadillaca) tot despre aceste intalniri, nota: ‘Ele erau la fel de importante ca si concertele pentru ca prin intermediul lor se crea un mediu in care tinere femei puteau interactiona si realiza legaturi mai stranse’’ (Retrospective – EMP) Tucker spunea despre aceste intruniri ca aveau cateodata un caracter pur tehnic, organizational, momente in care se proiectau viitoare activitati si se discutau idei in vederea unor noi evenimente. Totusi de multe ori caracterul intrunirilor era mult mai personal, emotional, in cadrul lor vorbindu-se despre situatiile cu care se confruntau cele prezente si cum feminismul le influenta viata.

6.jpg3.jpg

Muzica este latura cea mai cunoscuta din RG, probabil pentru ca este modalitatea cea mai puternica si eficienta pentru a transmite mesajul din spatele miscarii. Bikini Kill, Bratmobile si Heavens to Betsy sunt cele mai cunoscute trupe RG.
Experienta muzicala si instrumentele de calitate nu erau necesare. Se intampla de multe ori ca o trupa sa aiba primul show live in aceeasi saptamana sau chiar in aceeasi zi in care s-a format. Partea cea mai importanta erau versurile si ceea ce transmiteau ele, intamplandu-se ca lyrics-urile cu un continut manifest (political lyrics) sa fie aduse in discutie mai degraba decat ritmurile sau riff-urile. Era vital ca fiecare sa se poata exprima si sa poata intra in muzica daca asta doreste, sa fie incurajata sa ia o chitara in mana indiferent de piedicile sociale care i-ar fi atacat lipsa de experienta si ar fi respins-o ca fiind nepotrivita pentru o astfel de ipostaza considerata de cei mai multi exclusiv masculina.[7]

13.jpg

Gen Storm este un fan riot grrrl si editor a propriului ei zine. Ea crede ca muzica este un catalizator al revolutiei, cea mai buna cale de raspandi mesajul acesteia. Muzica si versurile au calitatea de a le comunica oamenilor un mesaj printr-o modalitate artistica ce poate mai usor crea o legatura emotionala cu cel ce asculta. Storm sustine ca si zine-urile pot face asta dar ca la discurile cu muzica au acces mai multe persoane.

Un alt mijloc de exprimare incurajat de miscarea RG erau aceste fanzine-uri.
‘‘O foarfeca, un tub de lipici, o masina de scris (sau computer), si un/o prieten/a care sa lucreze la un centru de copiere sau intr-un serviciu unde are acces la un xerox erau de ajuns pentru a putea crea o zina, distribuita intai intr-un grup de prieteni iar apoi in intreaga lume’’[8] Zinele sunt modalitati putin costisitoare prin care se pot exprima atitudini si care ii pot anima pe altii. Ele sunt in mare parte inlocuite azi de Internet, sursa de informare mult mai ieftina si mai larg raspandita. Totusi, zinele au constituit o prima forma de comunicare a teoriei si filozofiei miscarii si primul loc in care s-au discutat aceste teorii. Totodata, dupa media black out, miscarea a continuat sa se mentina in viata prin aceste zine ramase un loc protejat si de incredere pentru comunicare, interactiune si discutii intre fetele riot.

Hartuirea sexuala a fost o chestiune mult discutata in cadrul RG. Multe fete au adus in discutie aceasta problema care se finalizeaza, nu in putine cazuri, cu viol sau incest si care de cele mai multe ori constituie un subiect tabu. Intentia era aceea de a incuraja persoanele trecute printr-o astfel de experienta sa scoata la lumina incidentele traite in speranta de a trece mai usor peste ele in cadrul unui mediu prietenos.
Kathleen Hanna, in eseul sau Jigsaw Youth, publicat in fanzine-ul “Jigsaw” nr.4, vorbeste despre cat de eliberator poate fi sa strigi intr-un microfon despre lucrurile pe care, intr-un fel sau altul, ai fost obligata, de cei din jur sau chiar de tine insati, sa le tii secrete. Astfel, femei aflate cateodata la mii de kilometri departare, fara a se fi cunoscut pana atunci, ajunsesera si prin intermediul fetelor riot sa impartaseasca povesti despre singuratate, secrete, izolare, teroare, abuz si viol, devenind constiente ca a auzi povestile altor victime ale hartuirii sexuale poate ajuta o fata sa isi reinoiasca determinarea si curajul de a lupta in continuare pentru eradicarea acestui tip de abuz.

O alta problema atinsa de RG a fost sexismul. Existenta sa pe scena muzicala underground, in muzica rock in general si in atatea alte locuri, a constituit sursa principala a furiei RG. Noua miscare rock alternativa aflat in dezvoltare la sfarsitul anilor ’80 si inceputul anilor ’90 nu era foarte deschisa includerii ‘celui de-al doilea sex’ in cadrul ei. Fetele nu erau descurajate sa se implice, ele erau pur si simplu invizibile, ideea ne fiind nici macar sugerata. Ar fi impropriu daca am spune ca femeile erau excluse din acest cadru artistic, ele erau de fapt simplu ignorate.
RG era partial antrenata de nevoia multor fete de a avea acces la muzica, zine, carti, arta sau filme care sa li se adreseze lor, cu care sa poata relationa emotional, in care sa se simta incluse. Totusi, ea nu s-a oprit aici, mergand mai departe in a lupta si cu sexismul prezent in alte segmente ale societatii. Intr-o lume in care violenta domestica este una dintre cele mai frecvente si cele mai rar raportate infractiuni[9], in care controlul nasterii este, in multe locuri, inca, strict restrictionat si in care mariajul si copiii sunt doar o consolare pentru multe femei, RG, in multe cazuri, a fost ca lumina de la capatul tunelului.

RG si-a indreptat atentia si catre femeile lesbiene si bisexuale. Muzica si mesajul unor trupe formate din lesbiene ca Team Dresch si The Butchies au ajutat multe persoane in procesul de coming out si in acceptatera propriei lor (homo)sexualitati.
Pentru multe fete constientizarea faptului ca ele nu sunt singurele persoane cu o alta orientare sexuala si ca lupta lor pentru a fi acceptate ca lesbiene intr-o societate heterosexista este comuna cu a altora, le ajuta sa inceteze sa isi suprime sentimentele si dorintele.

Totusi au fost si voci care au criticat prezenta lesbienelor in cadrul miscarii, manifestandu-si dezacordul fata de acest lucru. Spivey[10] vorbeste despre cum de mai multe ori i s-a spus ca lesbienele au transformat RG intr-o miscare exclusivista, distrugand-o. Este un punct de vedere pe care ea nu il impartaseste. Donna Dresch, Madigan Shive, Jody Bleyle si Phranc sunt toate exemple de lesbiene din cadrul scenei care nu au avut atitudini care sa fi exclus alte femei, bisexuale sau heterosexuale sau care sa fi deformat sau ‘prea-radicalizat’ mesajul miscarii.

Una dintre problemele societatii contemporane este fenomenul ‘fat opression’[11], RG fiind printre cei care au contribuit la aducerea in atentie si constientizarea acestei forme de discriminare.
Cea mai mare parte dintre oameni nici nu realizeaza ca aceasta problema exista. Pe scurt, fat opression se refera la felul in care societatea ii invata pe oameni ca a fi gras sau ‘mai grasut’ este un lucru ingrozitor (‘fat is bad’). Judith Stein[12] spunea intr-un speech[13] ca fat opression victimizeaza pe toata lumea, indiferent de dimensiuni, inducandu-ne teama ca o sa ajungem grasi sau mai grasi. Astfel acest lucru devine o obsesie care genereaza de cele mai multe ori boli ca anorexia sau bulimia, o obsesie pe care ajung sa o aiba chiar si oameni care nu au fost niciodata supraponderali. Femeile sunt cele care cad cel mai des in aceasta capcana a oprimarii supraponderalitatii, de la ele pretinzandu-se in majoritatea cazurilor o imagine ‘slaba’. Exista un grup RG in nordul statului Utah (Statele Unite), pe website-ul carora se gaseste o opinie impartasita de multe alte grupuri sau miscari feministe. Ele se impotrivesc cu tarie tuturor initiativelor de slabire cat timp acest lucru nu este necesar din motive de sanatate.
Exploatarea fenomenului fat opression a dus la dezvoltarea unei intregi industrii, multe dintre produse producand dereglari in organism, unele fiind nocive acestuia. La fel cum se intampla si in cazul produselor cosmetice, multe fete adopta tratamente de care nu au de fapt nevoie, incercand sa arate ‘mai bine’, incadrandu-se intr-un standard de look aflat la moda intr-o anumita perioada, fara a tine cont ca acel look poate nu se potriveste personalitatii sau comportamentului lor. RG vorbeste despre cum frumusetea nu se defineste printr-un anumit tip de fizionomie si cum fiecare ar trebui sa adopte look-ul cu care se simte cel mai bine, care o/il reprezinta, care o/il face sa se simta comfortabil fizic si psihic.

Odata ce RG a devenit mai cunoscuta, media a inceput sa fie interesata de ea si sa o prezinte ca ‘ultima moda’. Revista ‘Sassy’, publicatie nord-americana adresata tinerelor femei, a fost cea care a scris un articol despre RG, expunand miscarea pentru prima data la nivel national.
Trupe ca Nirvana, Pearl Jam, Soundgarden si Alice in Chains au transformat coasta nord-vestica in zona ‘fierbinte’ a Statelor Unite pe plan muzical. Atentia s-a concentrat intr-acolo si astfel nu a parut nimanui nimic ciudat atunci cand RG a fost promovata ca urmatorul lucru important venind din nord-vest. Chiar daca la inceput s-a crezut ca presa mainstream ar fi cea mai buna modalitate de a raspandi mesajul RG, ea a esuat, aproape distrugand miscarea. In interviuri, figuri reprezentative RG au fost citate gresit, prezentate intr-o lumina falsa si tratate ca u produs comercial. In Retrospectiva RG (EMP), Corin Tucker vorbeste despre cum presa a scapat elementele cele mai insemnate in prezentarile ei, trivializand miscarea si ignorand problemele cu adevarat importante punctate si reprezentate de RG.
Ca rezultat, multe voci proeminente in cadrul miscarii au incetat sa mai comunice cu presa. Totusi, asa-numitul ‘media black out’ nu a oprit fluxul de articole scrise pe aceasta tema.
Reporteri veniti din partea multor publicatii importante au fost nevoiti sa scrie despre RG descriind cum figuri reprezentative ale miscarii le inchideau telefonul in nas. Newsweek a numit RG ‘feminism cu zambetul pe buze’. Un reportaj USA Today nota binevoitor: ‘din sute de dormitoare odata roz si inzorzonate, vine acum revolutia feminista a noii generatii. Si nu este frumusica si atragatoare. Nici nu se vrea a fi astfel.’ Fetele riot erau portretizate ori ca lesbiene ce urasc barbatii, ori ca ‘punkettes’ dragutele.
In interiorul copertii albumului “The CD Version of the First Two Records” de la Bikini Kill una dintre membrele trupei, Tobi Vale, a scris despre experientele lor cu presa mainstream. Ea noteaza cum multe reviste de renume au scris despre Bikini Kill fara macar sa fi vorbit cu vreuna dintre membrele trupei, sau macar sa le fi vazut in concert. Ea sfatuieste publicul sa se gandeasca putin inainte de a lua drept buna o informatie despre Bikini Kill, si sa aiba in vedere natura sursei care le furnizeaza acea informatie.
Dupa black out, presa s-a aratat foarte grabita sa declare RG moarta si ingropata dupa ce aceasta nu a mai fost o stire de ultima ora. ‘In ’96 sau ’97, publicatia L.A. Times a scris ca RG a murit’, ne relateaza Spivey, ‘pentru ca apoi sa publice scrisoarea mea, in care le radeam in nas ca habar n-aveau ca vara aceea avusesera loc 7 mari conventii RG.’
Azi exista fete riot in toata lumea: in Spania, in Guam, in Argentina, in Taiwan, atat pe continentul american, cat si in Europa, Asia sau Australia. RG nu a murit ci doar s-a pastrat in secret, departe de sursele mainstream-ului.
In 19 noiembrie 2000, Chicago Tribune a publicat un articol intitulat ‘There’s a riot going on’[14], scris de Chris Nelson. Articolul prezinta o serie de trupe prezente pe scena muzicala actuala formate exclusiv din femei sau in centrul carora se afla femei. Autorul articolului sustine ca aceste trupe creeaza unele dintre cele mai vitale forme ale rock `n’ roll-ului actual[15]. Multe dintre trupele mentionate in articol au in componenta lor aceleasi figuri care au ajutat la formarea RG si au reprezentat fenomenul cu aproale 10 ani in urma, in timp ce altele prezinta o cu totul noua generatie de femei muziciene. Kathleen Hanna este lidera trupei Le Tigre, Sleater-Kinney si-a lansat in 2005 cel de-al 7-lea album, unul dintre proiectele secundare ale lui Corin Tucker are ca rezultat Cadillaca, Bratmobile s-a reformat in 1999 si in 2000 a scos un nou album: ‘Ladies, Women and Girls[16]’ iar doua dintre membrele Team Dresch (Kaia Wilson si Melissa York) fac parte din trio-ul The Butchies. Noile venite includ The Gossip, Tami Hart, The Bangs, Frumpies si o serie de alte trupe promovate de Kill Rock Stars (KRS), Chainsaw, K Records, Mr Lady etc. Chiar daca aceasta noua generatie de trupe feminine nu se mai numesc RG, ele reprezinta prin mesajul lor intentiile RG de la inceputul anilor ’90. Azi gasim influentele RG intr-o mare parte a muzicii feminine, rock sau nu, la fel cum gasim si influentele grunge-ului[17] in rock-ul masculin actual.

RG a schimbat vieti si continua sa faca asta. O noua generatie de fete inca gasesc confort si alinare in literatura si muzica RG, idoli si modele cu care simt o conexiune, care le incurajeaza in aspiratiile lor, o alternativa la ‘pop-ul de plastic’ pe care mainstream-ul il ofera. Spivey spune ca RG i-a oferit a provocarea de a fi ea insasi, siguranta pentru a putea sa o ia de la capat, arta sincera ce aduce in discutie lucruri despre care s-a evitat sa se vorbeasca, o noua viziune asupra lucrurilor si mai presus de toate i-a dat motivatia de a continua sa ‘vorbeasca’ prin muzica.
A trai intr-un mediu conservator poate fi pentru cineva un generator de stres si deprimare, mai ales daca aceasta este o femeie lesbiana. Cultura RG poate fi in acest caz o incredibila eliberare si o sursa de confort.
Unul dintre lucrurile admirabile despre RG este faptul ca fiecare poate gasi ceva diferit in cadrul ei. Daca cineva ar oferi o definitie clara a fetei riot aceasta s-ar arata nedreapta fata de alte persoane pentru care poate RG inseamna cu totul altceva. Pentru Hogart o fata riot este o o persoana de gen feminin care traieste fiecare zi constientizand ca se afla antrenata intr-o continua lupta, o femeie care refuza sa nege ca aceasta lupta exista de fapt. Pentru Storm[18] RG inseamna puterea de a rezista, puterea de rezista in fata sexismului, rasismului, homofobiei, capitalismului, catalogarilor, fricii, urii si minciunii, inseamna oricine sau orice care poate face viata mai usoara pentru toti. Pentru Sarah Smith, o fata de 19 ani, fana RG, inseamna un mod de viata pentru femeile care refuza sa se conformeze standardelor impuse de societate, o alternativa pentru femeile care traiesc conform altor sisteme de valori decat cel patriarhal-capitalist.

La inceput, cand Bikini Kill a declarat “We’re Bikini Kill and we want revolution, GRRRL STYLE NOW”[19], probabil ca ele nu au realizat ca va trebui sa mai aiba putina rabdare. In afara de faptul ca revolutia nu s-a intamplat imediat, ea inca nici azi nu nu a ajuns la final, multe persoane inca lupta pentru asta. Presa iti va spune ca RG a murit, dar asa cum Spivey spune, RG nu va muri niciodata pana cand nedreptatile care o motiveaza si o fac necesara vor continua sa existe. RG nu este un capriciu. RG a fost si este o sursa a unei forte incredibil de semnificativa care exista in vietile multor femei din intreaga lume. Pana in ziua in care femeile de peste tot vor avea drepturi egale cu barbatii, activitatea RG nu se va sfarsi. Intr-un secol pretins civilizat, in care sexismul, rasismul si homofobia domina activitatea artistico-muzicala internationala, in care femeile sunt violate la concerte si in care ni se spune ca ‘feminismul nu mai este la moda’, este nevoie de RG mai mult decat oricand altcandva.

nmearti1.jpg

NOTE:
[1] In urma popularizarii fenomenului prin intermediul presei intre 1991 si 1994, a aparut in mainstream o ‘moda’ a fetei riot, manifestata prin look, vestimentatie in special. Initiatoarele miscarii, cele care stiau deja ceea ce riot grrrl inseamna sau cele care se declarau fete riot prin convingeri si nu imagine au respins aceasta ‘moda’ deoarece ea a ajuns sa fie popularizata fara continut si multe fete au ajuns sa poarte tricouri pe care scria ‘Riot Grrrl’, ‘Grrrl’ sau ‘Revolution Grrrl Style Now’, din pacate insa fara a sti ce inseamna si ce promoveaza acest look. (vezi “Riot Grrrl Retrospective – Media: Beast and Blessing”)

[2] forma de discriminare sociala care are la baza principiul ‘fat is bad’

[3] Zinele (prescurtare de la fanzine) sunt mici reviste publicate de persoane particulare si distribuite in grupuri destul de restranse. Scopul lor nu este comercial ci de a raspandi un mesaj, o idee, un mod de gandire, de a comunica cu alti oameni cu interese comune. Zinele au fost o modalitate esentiala de comunicare pentru fetele riot.

[4] Media black out- ul a insemnat intreruperea legaturilor cu presa, deoarece aceasta a popularizat o serie de imagini deformate ale mesajului miscarii. Pentru ca fenomenul RG a intrat in atentia mainstream-ului doar pentru o scurta perioada de timp, evolutia ei a ramas pentru multi oarecum incerta pana in 1999.Unii au preferat sa declare ca ea a murit inainte de a-si atinge scopul. Efectele revolutiei RG se resimt azi in evolutia muzicii rock feminine din intreaga lume.

[5] membru al trupei Lucid Nation. El relateaza aceste date in eseul sau “What is Riot Grrrl? And Why is a Male Writing About It?”(Ce este RG? Si de ce scrie un barbat despre asta?”)

[6] “Riot Grrrl Retrospective” este cea mai autentica sursa din exteriorul miscarii pe care am putut sa o gasesc. Este un proiect ce cuprinde o prezentare online (aflata pe website-ul: http://www.emplive.org/ – search: ‘Riot Grrrl Retrospective’) realizata in urma unei intruniri ce a avut loc in Olympia in decembrie 1999. Timp de 3 zile femei implicate in miscare au participat la sesiuni de interviuri, discutii si spectacole. Scopul proiectului EMP a fost acela de a spune povestea Riot Grrrl asa cum au experimentat-o cele ce au facut parte din ea si cele ce au fost inspirate de ea. Prezentarea contine si materiale video si audio, scurte portiuni de interviuri si alte materiale documentare din perioada inceputurilor miscarii (materiale ce pot fi consultate direct pe site-ul EMP).

[7] De-a lungul timpului termenul de ‘muzician’ a fost masculinizat. De multe ori, publicatiile sau articolele care vorbesc despre muzica, atunci cand aduc in discutie un muzician de gen feminin adesea adauga adjectivul ‘woman’ (femeie) in fata cuvantului muzician (‘woman musician’ sau ‘female musician’). Astfel, un muzician este un barbat care face muzica iar daca o femeie intra pe acest ‘taram al expresiei masculin’ (sau masculinizat), adjectivul ‘trebuie’ adaugat pentru a face distinctia de gen.

[8] Ronnie Hogart, “What is Riot Grrrl? And Why is a Male Writing About It?”

[9] Raportul asupra violentei al Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS) arata ca una din patru femei este supusa violentei sexuale de catre partener pe parcursul vietii. In ceea ce priveste Romania, un studiu facut in 2003 arata ca 800.000 de femei au suferit cel putin una dintre formele violentei (Romania Libera, 13 iulie 2004) – si sunt doar datele oficiale.

[10] Tamra Spivey – Lucid Nation

[11] voi folosi termenul in limba engleza alaturi de o traducere in limba romana printr-o expresie mai complicata si care suna cam ciudat: ‘oprimarea supraponderalitatii’. Avand in vedere ca fenomenul este prea putin (daca nu deloc) cunoscut sau constientizat la noi voi incerca sa il explic cat mai detaliat in text.

[12] o activista feminista

[13] = discurs public

[14] ‘Are loc o revolutie’

[15] termenul rock’ n’ roll in engleza are un inteles mai larg decat la noi, unde el desemneaza muzica Beatles si alte trupe care au mers strict pe urmele Beatles, pastrand sound-ul si beat-ul specific. Mentionat aici, rock’ n’ roll defineste toata muzica rock post-Beatles, adica cea mai mare parte dintre trupele rock actuale, multe dintre ele avand un sound destul de original incat sa nu mai poata fi incadrat in curente ca rock, hard-rock, pop rock, soft rock, punk rock, brit…, alternative, grunge etc. sau care combina elemente din aceste sound-uri.

[16] ‘Doamne, femei si fete’

[17] Grunge –ul este curentul muzical al carei principali reprezentanti sunt Pearl Jam, Alice in Chains Soundgarden si arhicunoscuta trupa Nirvana. Este un curent ce s-a nascut in nord vestul Statelor Unite (zona Seattle) la sfarsitul anilor ’80 si inceputul anilor ’90 si care a creat un sound, look si o ideologie specifice, inspirate din ideologia punk. Grunge-ul este premergator Nu Metalului de azi.

[18] Gen Storm, vezi prima parte a textului

[19] ‘Noi suntem BK si vrem revolutie. DE TIP GRRRL DE DATA ASTA!’. Este o fraza celebra deja, reprezentativa pentru intentiile miscarii RG.

Bibliografie:

Bikini Kill. The C.D. Version of the First Two Records. (1991)
Hannah, Kathleen. “Jigsaw Youth”. Jigsaw Fanzine 4 (1991)
Hannah, Kathleen. “Riot Grrrl Is…”. Bikini Kill Fanzine 2 (1991)
Hogart, Ronnie. “What is a Riot Grrrl? And Why is a Male Writing About It?”
Holman, Tim. “Fat is not a dirty word”. The Online Daily of the University of Washington. (13 February 1996)
Nelson, Chris. “THERE’S A RIOT GOING ON”. The Chicago Tribune. Chicago. November 19, 2000
“Riot Grrrl Northern Utah”
“The Riot Grrrl Retrospective” Experience Music Project

“riot grrrls” Altculture
Smith, Sarah. E-mail interview. 25 November 2000
Spivey, Tamra. E-mail interview. 13 November 2000
Stein, Judith. Speech. Resisting Fat Hatred. Northampton, 4 March 2000
Storm, Gen. “What Riot Girl Is To Me”. 30 November 2000
“What is a Riot Grrrl Anyway?”
“Zines and Riot Grrl Music”

About ioana

http://myspace.com/longdistancerun

One thought on “When Feminism Rocks. Revolution. Grrrl-style.

  1. Pingback: FIA fete/femei in actiune/activism (women/girls in action/activism) » Blog Archives » changing things? opting out? (punk rock and hip-hop too)

Leave a Reply