Un protagonist masculin al autorului pentru care anul 2000 a fost religios (caci a fost!) declara la un moment dat in firul epic ca resimte orgoliu. Nu neaparat orgoliul de a fi barbat cat orgoliul de a NU fi femeie. Contextul era acela creat de frecventarea prostituatelor. O aidoma senzatie de dezgust mi-a creat replica, incat am retinut-o drept jignirea la care eu as fi rezonat cel mai profund ranita.
Daca replica aceea a pornit din rarunchii unei realitati acceptate de majoritatea barbatilor, atunci deodata intervine un cuvant-cheie ce m-ar defini: “tolerata”. Tolerata si toleranta deopotriva, din moment ce a accepta apelativul de “tolerata” suna echivalent cu a-ti asuma un ipotetic statut servil fata de o realitate intangibila tie.

O alta expresie uzitata: “a fi exterior femeie si interior barbat”. Adica a te prezenta sub forma ‘comerciala’ asigurata de machiaj si vestimentatie farmaceutic-combinata. A gandi structural-analitic, consecvent si lucid. Stereotipuri. Categorisiri. Matrite. Etichete. Zgarda pentru fiecare dintre noi in functie de sinuozitatile corpului. In loc de cele ale circumvolutiunilor cerebrale macar.
Poate insa ca atunci cand scriem si citim cuvinte precum saracie, promiscuitate, insalubritate, foamete, frustrare, murdarie, prostitutie, boala, pestilenta, viol, sange, lacrimi, scrasnet din dinti, violenta, moarte, nu percepem nici un alt simt miscat. Fara impact vizual, olfactiv sau auditiv. Doar linistea lor si refuzul nostru de a o transforma in sunet.
Ce m-a frapat insa la ideea de tolerare a femeilor ca ‘sex frumos’ dar regretabil de ‘slab’ e faptul ca toleranta nu ar trebui sa fie sexualizata. Cum nu este nici enumeratia tuturor realitatilor care defileaza tragic pe un alt podium decat cel pe care il luam drept standard zilnic.
“De ce sa investim ‘bunavointa’ in a ne ‘tolera’ sexele intre noi cand e mai just sa ne respectam?” O intrebare pertinenta care mi-a fost adresata de curand. Asta ma conduce insa la ce anume noi Femeile si Oamenii in general nu trebuie sa toleram in noi si in cei din jur: ca acea lista de cuvinte negre sa prinda materialitate. Sa paraseasca aceasta proza cu iz idealist dar spun eu, necesar.
— de Isabela Manelici