de Uli Schmetzer (traducere)
Un decret de urgenţă pentru expulzarea românilor săraci ilustrează încă odată intoleranţa noastră în creştere faţă de ceilalţi.
Veneţia, Italia, 3 Nov 2007 – Vechii romani îşi extinseseră cetăţenia şi protecţia formidabilelor legiuni asupra vasalilor europeni loiali. Romanii moderni sunt mult mai circumspecţi: săptămâna aceasta au decis să-şi ofere ospitalitatea doar acelor cetăţeni europeni care se ridică deasupra liniei sărăciei.
Ceilalţi – cei fără mijloace suficiente sau cei care locuiesc în rulote sau adăposturi ilegale – se află la discreţia prefecţilor locali şi pot fi expulzaţi din Italia printr-un decret al cărui ţintă principală sunt românii, cei mai recenţi membri ai Uniunii Europene liberi să călătorească şi să lucreze în orice ţară UE.
Românii au invadat Italia în valuri.
Violul-omor din mahalaua Romei, înfăptuit asupra unei femei de 47 de ani, soţie a unui ofiţer de marină, de care este suspectat un rrom de naţionalitate română, a determinat guvernul de centru-stânga al lui Romano Prodi să accepte vociferările zgomotoase ale opoziţiei neo-fasciste şi naţionaliste şi să emită un decret care face posibilă expulzarea din Italia a cerşetorilor, curăţătorilor de parbrize, a celor care locuiesc în adăposturi din carton în ghetourile din perferiile celor mai multe oraşe sau a ţiganilor nomazi care locuiesc în rulote.
Decretul, un gest de intoleranţă, oferă fiecărui prefect dreptul de a expulza români, în special pe cei de etnie rromă. Decretul nu-i include pe proxeneţii şi criminalii care exploatează aproximativ 30.000 de prostituate românce şi câştigă, potrivit regretatului „preot al săracilor”, Don Oreste Benzi, în medie 200.000 euro pe an. Poliţia română susţine că 50% dintre românii forţaţi sau convinşi să se prostitueze în Italia sunt copii. Bineînţeles, decretul nu-i pedepseşte nici pe italienii care solicită şi folosesc serviciile prostituatelor minore. Aceşti „clienţi finali” nu locuiesc în ghetouri.
Într-o ţară renumită prin lenea sa birocratică, decretul a galopat prin legislaturi într-un timp record de parcă ar fi aşteptat pur şi simplu acest gen de crimă pentru a se trezi la viaţă, exact la fel cum în 2001 Patriot Act-ul Statelor Unite (o mega-serie de legi care limitează drepturile individuale) a trecut prin ambele Camere cu viteză supersonică după 11.09.’01 deşi experţii au recunoscut că ar fi trebuit să dureze cel puţin un an pentru a elabora o asemenea legislaţie complicată. Este evident că Patriot Act, ca şi decretul italian de săptămâna aceasta, fusese gata de decolare, aşteptând ca ocazia potrivită să apară.
Dacă Patriot Act a intrat în acţiune instantaneu, la fel s-a întâmplat şi cu decretul italian: în câteva ore, buldozerele poliţiei au intrat în primele tabere de imigranţi, unde aceştia îşi găsesc iniţial adăpost înainte de a câştiga suficienţi bani pentru a obţine un loc într-un cartier decent.
Într-un act reminiscent de condamnare colectivă – amintind de cele din era nazistă sau de demolările punitive executate de israelieni în Teritoriile Ocupate – buldozere statului au culcat la pământ adăposturile din tabăra unde presupusul criminal locuia cu soţia şi copilul său, în ciuda faptului că tot o româncă, din aceeaşi tabără, condusese poliţia către locuinţa acestuia.
Scena taberelor demolate, culcate la pământ, a furnizat emisiunilor de ştiri imagini cu români homeless, împingând prin regiunile rurale cărucioare de copii şi roabe conţinând puţinele lor bunuri, imagini care ar fi putut foarte bine să fie împrumutate din dosarele Celui de-al Doilea Război Mondial.
Nu a surprins pe nimeni familiar cu ce se petrece in politica italiană că primul politician care a vizitat această tristă scenă de represiuni statale motivate politic a fost liderul neo-fasciştilor, Gianfranco Fini. Partidul său, xenofob ca toate formaţiunile naţionaliste, a devenit o forţă importantă în politica italiană în ultimii ani, după ce Fini s-a alăturat, în mod ingenios, guvernului de pe atunci al lui Silvio Berlusconi. Promovat de Berlusconi, fascismul a câştigat o popularitate de care nu s-a mai bucurat de pe vremea lui Mussolini, un fapt reflectat şi de spaţiul pe care Fini îl obţine zilnic în emisiunile de ştiri de pe cele trei canale TV oficiale.
Şi puţini trebuie să fi fost surprinşi de faptul că decretul a avut efectul unei lumini verzi de semafor pentru skinheads-ii nazişti şi neo-fasciştii nerăbdători să apeleze la metodele miliţieneşti specifice.
În doar 24 de ore, oameni purtând glugi şi înarmaţi cu cuţite şi bastoane s-au repezit asupra unor români din mahalaua Romei şi i-au bătut atât de rău încât trei dintre ei sunt acum în spital.
Împotriva acestei izbucniri de rasism, sarcina de a lupta pentru raţionalitate într-o ţară în care violenţa împotriva femeilor a devenit o problemă majoră a ramas pe seama unor femei italiene cu minţi mai clare. Un colectiv de feministe italiene a aşezat un banner uriaş peste Campidoglio, sediul conducerii oraşului Roma. Bannerul spunea: “Violenţa împotriva femeior nu depinde de paşapoarte. Este comisă de bărbaţi.” Femeile au programat un marş de protest împotriva rasismului şi a victimizării etnice.
Sigur, atunci când italienii se plâng de faptul că ţara lor a fost inundată de imigranţi o fac pe bună dreptate. Dar plângerile lor rareori recunosc că invazia este parte dintr-un acord tacit între politicieni şi Mafia, o parte furnizând voturile iar cealaltă legislaţia ce favorizează anumite iniţiative prin care Mafia îşi spală fondurile ilicite, participă în proiecte de stat sau foloseşte munca “în condiţii de sclavie” a lucrătorilor sau criminalilor, aşa cum descrie Roberto Saviano în impresionanta lui carte, ‘Gomora’.
Apoi există o a doua “legătură amoroasă” între politicieni şi întreprinzători. Ambele categorii prosperă datorită forţei de muncă ilegale ieftine, politicienii cu contribuţii financiare şi voturi garantate, întreprinzătorii prin costuri de angajare substanţial reduse.
Cazul Italiei este unic în UE :
Aproape patru milioane de imigranţi au invadat ţara în ultimul deceniu, dar nu în căutarea legendarei frumuseţi a Italiei, ci pentru acces la o piaţă de muncă foarte ofertantă într-o societate care ar s-ar prăbuşi mâine fără forţa de muncă ieftină furnizată de imigranţi.
“Piaţa neagră a muncii” este responsabilă pentru fabuloasele averi ale angajatorilor italieni care, în marea lor majoritate, nu plătesc asigurări sociale sau de sănătate şi nici salarii minime imigranţilor, o practică ilegală dar larg tolerată de către autorităţi.
În alte ţări europene, angajarea este mult mai strict controlată şi angajatorii sunt mult mai constrânşi să-şi plătească contribuţiile sociale şi salariile datorate muncitorilor lor. Ca rezultat, mai puţine slujbe sunt disponibile, piaţa muncii este mai stabilă iar munca ilegală este considerabil redusă.
Consecinţă a Patriot Act, în Statele Unite vânătoarea de terorişti s-a transformat în paranoia promovată de media. Până de curând, în Italia o paranoia similară alimentată de media a blamat albanezii “rezidenţi ilegali” pentru aproape orice crimă comisă şi nerezolvată. Lumea se aştepta deja ca orice martor ocular să declare în faţa camerelor că hoţul sau criminalul urmărit arăta ca un albanez.
Se pare că în ultimele luni albanezii au devenit cetăţeni oneşti, abia dacă se mai aude despre vreun albanez care să fi făcut ceva rău. Noile personaje negative sunt românii, membrii novici ai UE care acum, potrivit noilor plângeri, îşi folosesc drepturile de acces la spatiul Schengen proaspăt dobândite pentru a se stabili, a fura sau a ucide în Italia.
Ironia este că acei români care sunt într-adevăr hoţi, proxeneţi şi ucigaşi plătiţi se învârt de colo-colo în maşini luxoase şi locuiesc în apartamente luxoase şi de aceea sunt “de neatins” – în afara cazului în care sunt prinşi cu o activitate ilicită.
Pe de altă parte, acei care abia îşi târăsc zilele în condiţii mizerabile şi în general oneste (căci altfel de ce ar mai fi condamnaţi să trăiască în ghetouri) îşi pot vedea casele distruse de buldozere şi se pot trezi expulzaţi din ţară.
Aceasta este justiţia italiană, anul 2007.
sursa : http://www.uli-schmetzer.com/rumenians.html
alte link-uri/texte şi apeluri la acţiune: http://www.everyonegroup.com