Despre 8 Martie ca zi de activism la nivel global

[Blogging against sexism]

Pentru 8 martie, 2007:

  • In Maramures, saracia se declina la feminin

    Statistica neagra
    Nu-mi sunt dragi cifrele. Nu le-am indragit niciodata, desi, de nevoie, am invatat sa le folosesc….sa le citesc… sa le interpretez….sa le inteleg… si sa ma supar pe ele. Pe adevarurile reflectate de ele. Daca stii sa citesti cifrele, descoperi lucruri care te sperie. De fapt, nici nu trebuie sa stii ceva mai mult decat nivelul de informatie de la scoala generala. Problema este sa-ti doresti sa privesti dincolo de lungul propriului nas. Eu am privit, incerc sa o fac cat mai des. Ceea ce vad… ma ingrijoreaza.
    Dar sa va povestesc ce s-a intamplat. Citeam raportul de activitate pe anul 2006 al Casei de pensii, si, la categoria, statistici, citesc: 111 mii de pensionari, din care 39 de mii femei. Hm! Deci cati barbati? 72 de mii. Si daca socotim ca femeile sunt cam 52% din populatia judetului…. cam care ar fi procentajul? Cum dumnezeu era regula de trei compusa? Nu mai stiu. Stai sa vedem statistica pe judet, si ce pot socoti cu regula de trei simpla. Total persoane de sex masculin 254 mii si femei 262 mii. Deci, daca din totalul populatiei judetului, 28% sunt barbat, beneficiari de pensie, femeile beneficiare sunt mai putin de 15%.
    Si daca va ganditi ca, statistic vorbind, femeile traiesc mai mult, ganditi-va ca, in aceste 15% sunt cuprinse si femeile care beneficiaza de pensie de urmas.
    Pornind din alta perspectiva, avem 262 mii de femei in judet. 39 de mii sunt pensionare, 56 de mii sunt salariate. Total 95 mii de femei care au o sursa de venit (nu discutam marimea acestuia). Raman 167 mii de femei fara nici o sursa de venit. Chiar daca am presupune ca jumatate din ele sunt la varsta scolara si prescolara (ceea ce ar fi exagerat avand in vedere scaderea natalitatii de dupa 1989), tot raman 83 de mii de femei adulte, fara surse clare si constante de venit.

    Radacinile prezentului…
    …se afla in trecut. Zona bogata in metale neferoase, Maramuresul a atras cu locuri de munca bine platite barbati din zonele inconjuratoare. Acestia castigau suficient pentru a-si permite sa-si tina sotiile acasa, sa se ocupe de gospodarie si copii. In perioada aceea nu prea era cunoscuta notiunea de dezvoltare durabila, asa ca locurile de munca definite ca “specific feminine” nu prea s-au dezvoltat. In consecinta, o buna parte dintre fete parcurgeau exclusiv partea obligatorie a sistemului de invatamant. Mai mult, intr-un sistem etatizat, salariile pentru activitatile efectuate in genere de femei, erau stabilite la nivele mult mai mici decat cele pentru activitatile “masculine”. Intre noi fie vorba, chiar si acum, atunci cand statul plateste… femeile au salarii mai mici (vezi armata versus asistenta medicala).
    Asa s-a ajuns la situatia actuala.

    Premisele viitorului
    De cand avem o istorie scrisa, femeile au fost cele care s-au ocupat de cresterea si educarea copiilor. Ele constituie nu doar principalul vector de informatie in educarea pentru viata in societate a acestora, dar si unul din principalele lor modele.
    Se stie ca, cel mai adesea, saracia naste saracie, si acest fenomen poate fi demonstrat in mod logic: riscul abandonului scolar in familiile foarte sarace este substantial crescut fata de celelalte familii. De aici rezulta clar ca, fara o pregatire scolara, sansele acestor persoane de a obtine o slujba sunt substantial diminuate.
    Fara un loc de munca, asistenta medicala de care aceste femei beneficiaza este limitata la minim, si fara educatie sau cu educatie limitata, mijloacele de contraceptie sau de prevenire a sarcinii le sunt cel mai adesea straine, daca nu chiar inaccesibile. Daca veti intreprinde o cercetare care sa determine relatia dintre numarul copiilor dintr-o familie si nivelul veniturilor acesteia, veti constata ca numarul copiilor este cel mai adesea invers proportional cu veniturile familiei.
    Ce inseamna asta? Simplu, in familiile cu venituri foarte limitate, exista mai multi copii. Acestia vin pe lume dezavantajati din nastere: daca mamele lor nu au beneficiat de alimentatie si ingrijire medicala corecta de-a lungul vietii, fondul lor genetic este cu siguranta afectat in mod negativ, iar alimentatia precara in perioada de crestere va accentua aceste efecte.
    Vom avea, deci, in viitor, un numar crescator de persoane a caror stare de sanatate le va reduce competitivitatea pe piata muncii.
    Provenind dintr-o familie cu pregatire scolara minimala, putini dintre acestia vor beneficia de suportul parintilor pentru a parcuge ciclurile de invatamant obligatorii in totalitatea lor, deci vor fi inapte sa ocupe si sa pastreze un loc de munca, altele decat cele bazate pe forta fizica, sau munci necalificate si prost platite, ori, in prezent, numarul acestor locuri de munca este in continua scadere. Nu vor putea, deci, ocupa un loc in societate, altul decat cel mai marginal. In epoca in care, teoretic, unul dintre cele mai importante deziderate este egalitatea de sanse, acesti copii (viitori membri ai societatii) sunt izolati social si, intr-un fel, stigmatizati de la nastere.
    Daca vor avea sansa sa lucreze o perioada, starea lor de sanatate – afectata de la venirea lor pe lume – ii va aduce relativ repede la pierderea capacitatii de munca, deci vor trebui asistati social.
    Si, daca va bazati pe libera circulatie a fortei de munca adusa de integrare, lasati-o balta: prima premisa pentru a merge la cules de capsuni este sa ai o buna stare de sanatate, deci….
    In acest context, in imposibilitatea de a avea un loc de munca, respectiv un venit constant, nevoia de supravietuire ii va impinge pe acesti copii la acte antisociale (violenta, furt).
    Asta este doar o fateta urata a viitorului… exista si altele, poate mai sumbre. Ganditi-va ca acesti copii pot deveni victimele traficului de persoane, ale traficului de copii, traficului de organe.
    Pana la urma, concluzia este ca saracia femeilor, lipsa accesului lor la educatie, asistenta medicala si sociala, la o sursa de venit decent si legitim pune in pericol viitorul nostru, al tuturor.

    Bomboana de pe coliva
    Articolul acesta (in diferite variante) sta in calculatorul meu de pe la inceputul lui februarie. Si n-am gasit incheierea potrivita, pentru ca, in mintea mea, o persoana care ridica in discutie probleme, trebuie sa propuna si solutii. Se amestecau in capul meu cursuri calificare de scurta durata, scutirea de taxe pentru deschiderea autorizatilor de independent pentru femei, dezvoltarea unei zone libere cu facilitati pentru cei care angajeaza femei, ateliere protejate pentru promovarea mestesugurilor traditionale….Incercam sa creionez un plan de actiune, de la o idee aplicabila in practica pana la posibile surse de finantare, sa identific persoane si institutii care s-ar putea implica in proces.
    Totul pana a aparut domnul ministru Vasile Blaga la televizor, si ne-a explicat ca se impune legalizarea prostitutei. Motivatia? „Fetele” au venituri si nu platesc impozite. Mai mult, nu pot fi obligate sa-si plateasca amenzile, iar legislatia romana nu prevede executarea sentintelor cu inchisoarea pentru contraventii.
    Dezvoltare durabila, daca bine am inteles eu, inseamna sa gandesti strategic, si sa iei masurile cele mai potrivite pentru a pregati un viitor sigur si pozitiv. Daca, in loc de a investi in dezvoltarea resursei umane, singura regenerabila de care dispune tara asta, statul are ca pricipal interes sa mai colecteze niste bani, legitimand niste activitati pe care le-a blamat si pedepsit pana azi, cred ca stam mai rau decat credeam.
    Nu sunt impotriva legalizarii prostitutiei, dar daca acesta este motivul pentru care trebuie s-o facem, inseamna ca am pus bomboana pe coliva conceptului de dezvoltare durabila.
    Are cineva o lumanare?

  •  

  • Scrisoare deschisa vizand reducerea exploatarii si victimizarii femeilor
    [Textul poate fi copiat si folosit partial sau in intregime, se mai pot adauga alte informatii sau revendicari specifice, si se poate trimite ca scrisoare la redactii de ziare, la oficialitati locale, parlamentari…]

    Atunci cand se vorbeste de oprimarea femeilor, de obicei se arata cu degetul tarile in care drepturile civile ale femeilor sunt inca ingradite in mod fatis. Dar in intreaga lume, discriminarea si violenta impotriva femeilor sunt lucruri general acceptate sau trecute cu vederea (statisticile vorbesc de la sine). Vietile unor categorii intregi de femei sunt tratate ca fiind lipsite de importanta. Sa luam, de exemplu, faptul ca in ultimele doua decenii 26 de femei au fost ucise in serie in Vancouver, alte 20 in Edmonton, Canada, si peste 350 in Juarez, Mexic si multe alte zeci – sau sute – de femei sunt declarate disparute. Uitandu-ne lucid la felul in care se vorbeste (sau nu) despre astfel de crime, despre victime si agresori, la eforturile depuse pentru a descuraja crimele si pentru a-i prinde si pedepsi pe cei vinovati, nu putem trage decat o singura concluzie: este imperativ ca societatea sa puna mai mult pret pe vietile femeilor, in general, si ca oficialitatile sa faca mult mai mult pentru a le proteja. Daca viata unei femei, oricine ar fi ea, este periclitata din cauza faptului ca este femeie, nici o femeie nu se poate considera in siguranta.

    Cand in decembrie 2006 cinci femei au fost ucise in Ipswich, Marea Britanie, in marea majoritate a stirilor s-a facut referire la victime exclusiv ca “prostituate” si nu au lipsit nici reactii de genul: “punand lucrurile in perspectiva, moartea acestor femei nu inseamna o pierdere prea mare” (Daily Mail). In Romania, stirile despre omorurile din Ipswich au fost indexate ca “magazin” (Ziarul Ziua) sau “divertisment” (InfoPortal.ro), prezentate de parca era vorba despre un nou film cu “Jack Spintecatorul” si nu despre femei reale care si-au pierdut vietile. Desconsiderarea femeilor este normalizata.

    Sloganul mai multor campanii realizate de diferite ONG-uri din Romania impotriva traficului de persoane – o problema extrem de grava si in crestere – a fost “Fiintele umane nu au pret”. Dar se pare ca, dimpotriva, pentru oficialitatile romanesti fiintele umane au un pret bine-definit, reprezentat de profitul la care se poate astepta statul de pe urma muncii lor. S-au facut calcule si s-a ajuns la concluzia ca daca ar lucra in legalitate prostituatele ar aduce 1% din PIB; acesta constituie unul din argumentele de baza oferite de MAI in sprijinul celui mai recent proiect in vederea legiferarii prostitutiei, si este punctul cel mai raportat de catre mass media.
    Ori problema cu prostitutia, la fel ca in cazul traficului uman, este tocmai exploatarea persoanelor care vand servicii sexuale (indiferent ca vine din partea proxenetilor, cumparatorilor, politiei sau statului). In privinta legiferarii prostitutiei, este putin probabil nu numai ca publicul larg sa sustina acest pas la momentul de fata (pentru ca vinzarea, desi nu cumpararea, serviciilor sexuale este inca un tabu social), dar si ca o astfel de masura sa aiba consecinte pozitive pentru persoanele cele mai afectate. In schimb, o masura cu adevarat necesara si umana din partea factorilor de decizie ar fi sa investeasca mai multe fonduri si resurse in programe de sprijin si ajutor pentru aceste persoane. De asemenea, sunt alti pasi de luat in mod preventiv pentru a adresa violenta si sexismul, pentru a reduce exploatarea si victimizarea.

    Sa nu mai formam criminali si agresori, de exemplu. Se stie ca cei care infaptuiesc aceste crime oribile au fost crescuti aproape fara exceptie in medii abuzive, dar ca in schimb, pe tot globul, a imputernici femeile inseamna a proteja vietile copiilor. Stim ca in familiile in care femeile au putere de decizie o parte mult mai mare din resursele existente este dedicata asigurarii sanatatii, nutritiei adecvate si educatiei copiilor decat in familiile in care femeile nu au o voce. Potrivit raportului UNICEF pe 2007 privind situatia copiilor in lume, eliminarea discriminarii de gen este dublu benefica, pentru femei cat si pentru copii – si prin urmare are un impact pozitiv asupra sanatatii si dezvoltarii societatilor in general. Raportul propune sapte interventii de baza pentru a stabili egalitatea de gen: 1) investirea in educatia fetelor, 2) investirea de fonduri guvernamentale in egalitatea de gen, 3) implementarea de legi care sa creeze conditii echitabile pentru femei si a previna si raspunda la violenta domestica si la violenta de gen in cazuri de conflict, 4) participarea femeilor in politica, 5) implicarea grupurilor grassroots ale femeilor in formularea politicilor de toate felurile, 6) cooptarea barbatilor si baietilor asa incat importanta egalitatii de gen sa fie inteleasa de toti, 7) imbunatatirea cercetarii si datelor disponibile pe probleme de gen, care sunt de maxima importanta pentru progres. Acesti pasi ar trebui sa fie prioritari pentru orice tara, si mai avem mult pana sa-i facem. Un alt raport UNICEF din 2006 arata ca in Europa de est, Asia Centrala si Rusia unul din patru copii traieste in saracie, in ciuda cresterii economice din aceste regiuni. Alte date: 30% din gospodariile din lume sunt ingrijite de femei, 80-90% din cele mai sarace familii depind de femei pe tot globul, si tot ele au de obicei responsabilitatea de a creste copiii, de cele mai multe ori fara ajutorul tatalui, al familiei sau al comunitatii. In Romania femeile se ocupa de cresterea copiilor in proportie de 66%. In toata lumea persista inegalitatile salariale intre femei si barbati, cele mai multe tari din Europa inregistrand diferente de pana la 20% intre salariile femeilor si ale barbatilor. In Romania veniturile femeilor in general reprezinta doar 50% din cele ale barbatilor. Femeile rrome, in special, sunt afectate de saracie, sexism si rasism, avand cel mai limitat acces la servicii si ajutor desi sunt triplu discriminate.

    Un lucru de care avem nevoie pentru o fundatie solida a societatii este ca toti parintii cu copii mici sa aiba acces usor si imediat la ajutoare de toate felurile. Orice parinte sau copil intr-o situatie de abuz ar trebui sa aiba acces la un adapost unde sa poata sta in siguranta pana cand isi gaseste o locuinta permanenta. Adolescentii care sunt abuzati au nevoie de locuri sigure in care sa stea si sa fie ingrijiti o vreme.

    Desi in Romania femeile sunt victime ale violentei in familie in proportie de peste 30% iar o data la doua zile o femeie este omorata in bataie, inca nu s-a implementat nici un mecanism real pentru a oferi adapost si ajutor femeilor si familiilor in criza. Legea 217/2003 privind prevenirea si combaterea violentei in familie ramane, in mare, neaplicata. In majoritatea oraselor si localitatilor nu exista adaposturi sau centre de ajutor, sau chiar daca exista ele au resurse extrem de limitate, sunt in constant pericol de a ramane fara fonduri si de a fi inchise si nici nu incep sa acopere cererea din partea comunitatii sau sa ofere destule servicii celor care au nevoie. Unele din aceste putine centre ofera programe educationale si alte servicii de reabilitare. Insa in cele mai multe cazuri persoanele in criza gasesc cel mult un adapost pe termen scurt, si mai departe trebuie sa se descurce singure. Ceea ce inseamna, in esenta, o abandonare totala: dat fiind ca sunt deja intr-o situatie de criza, este putin probabil ca persoanele (in marea majoritate femei cu copii) care fug de situatii de abuz sa mai aiba resurse la dispozitie pentru a se putea descurca. Daca nu ai acces la contul “familiei”, nu ai nici un fel de bani ai tai, ai copii mici, si in singurul loc unde poti trai esti la mana unui tiran abuziv, nu-ti mai raman prea multe optiuni. Nu poti “scapa” si nu ai sperante pentru un viitor mai bun.

    Nimeni nu ar trebui sa aiba o astfel de soarta intr-o tara care respecta drepturile elementare ale cetatenilor sai – problema se poate rezolva daca se investesc fonduri pentru centre si adaposturi de criza, consilieri specializati (pe probleme emotionale, profesionale, financiare), locuinte, crese si camine de copii la preturi convenabile.

    Pentru a-i opri pe agresori, avem nevoie de legi mai dure in privinta abuzului sexual, violentei domestice si violentei contra femeilor in general. Legile existente, rata scazuta de pedepsire a crimelor aduse in fata instantei (sub 50%) si pedepsele usoare (de obicei cel mult doi ani de inchisoare ani pentru un violator) nu fac decat sa accentueze ideea ca vietile femeilor (si copiilor) nu sunt pretuite de catre societate, si sa dea mana libera criminalilor. Dar vietile tuturor ar trebui sa conteze si nimeni nu ar trebui sa traiasca sub amenintare constanta, nu?

    Guvernul, reprezentantii, factorii de decizie si formatorii de opinie trebuie sa-si asume raspunderea ca in loc sa contribuie la problema, asa cum s-au obisnuit, sa caute cai de-a adresa violenta si discriminarea, si sa propuna masuri concrete care sa reduca – si nu sa sporeasca! – victimizarea si exploatarea femeilor indiferent de statutul lor social.

Leave a Reply