de Doina

De vreo doua luni ma gandesc ca as avea ceva de spus in legatura cu violenta culturala. Este un concept destul de greu de explicat, cu toate ca suferim cu totii consecintele lui.

Specialistii spun ca fiecare cultura are propriile reguli si norme referitoare la comportamentele, atitudinile si credintele considerate ca fiind potrivite, diferentiind si etichetand nu persoane, ci categorii sociale. Cultura se manifesta prin prejudecatile pe care le avem – fata de femei si barbati, fata de romi, musulmani, atei, copii si soacre. Lucrurile pe care le facem intr-un anume fel pentru ca asa ni s-a transmis prin educatie, prin modelul social, prin faptul ca «toata lumea face/spune la fel». Si e mai simplu sa inghiti pe nemestecate o idee colectiva decat sa te apuci sa o diseci. Mda! Suna destul de complicat.

Dar hai s-o luam altfel! Daca v-as spune ca titlul – citat dintr-o reclama – constituie o forma de violenta culturala m-ati crede? O sa-mi spuneti ca n-ati simtit aceste efecte. O! Ba da! Aceasta fraza traseaza un profil feminin. Creeaza o imagine despre modelul femeii in subconstientul colectiv. In ciuda aparentei unei dulci ironii, pe care o poti privi amuzata, pentru ca esti convinsa ca nu te priveste, mesajul este: “femeile stau pe tocuri, deci nu gandesc”.

O sa ma intrebati, si ce pot face eu impotriva acestei violente? Sunt prea mic, prea singur, prea putin important ca sa pot face ceva in privinta asta. Si acesta este un stereotip cultural. Vi s-a inoculat ideea ca nu puteti face nimic. Ca nu depinde de dumneavoastra, si atunci n-are rost sa va implicati.

In ceea ce priveste reclama, nu stiu ce veti face voi. Eu voi ataca firma care transmite un mesaj nepotrivit, acolo unde pe cei cu putere de decizie ii doare: la buzunar. Prin urmare nu voi mai cumpara in vecii vecilor un produs de la o firma care imi spune ca nu gandesc pentru ca sunt ocupata cu statul pe tocuri, deci sunt femeie, recte proasta. Nici sampon si nici vreun alt produs.

Asta pentru simplul motiv ca sunt o persoana pasnica, adepta a metodelor non-violente de rezolvare a conflictelor.

Desi, dac-ar fi sa ma gandesc bine….

[“Dragoste fara griji”]

Dorinta mea de a pune in discutie violenta culturala nu a pornit de la o reclama. Reclama a fost doar catalizatorul.

Totul a inceput de la o statistica efectuata de un ONG care ajunsese la concluzia ca suntem pe primul loc in Uniunea Europeana… la avorturi.

Curgea pe banda la toate emisiunile de stiri. In Romania se petrec 200.000 de avorturi pe an. Asta ne claseaza pe locul intai in Europa. Un loc intai care nu ne onoreaza.

Au inceput apoi discutiile despre “cine poarta vina”, de parca a arata cu degetul intr-o directie sau in alta ar fi rezolvat problema, sau macar ar fi contribuit la diminuarea ei.

S-a aratat cu degetul spre scoli, care nu au inclus educatia sexuala intre materiile obligatorii, catre sistemul de sanatate, catre familii, dar mai cu seama s-a aratat cu degetul spre femei.

Ele sunt primele vinovate. Ele iau decizia de a ucide niste fiinte nevinovate, pentru ca, indiferent de momentul in care se efectueaza intreruperea unei sarcini, tot omucidere se cheama ca este. Femeile isi asuma rolul care ar trebui sa fie exclusiv al lui Dumnezeu de a spune cine traieste si cine nu.

Ma uitam stupefiata cum se desfasoara discutiile la care participau oameni de toate categoriile sociale, toate nivelele de varsta si educatie, si bineinteles, de ambele sexe. Fara nici o diferenta, fara nici o opozitie, fara nici un comentariu, femeile erau crucificate, fara drept de apel.

Din cauza indignarii, nu mai aveam aer. Am cautat sa vad daca se putea interveni in emisiuni. In cele pe care le-am vazut eu nu se putea interveni. Asa ca am ascultat pana la capat. S-a facut vorbire despre family planning si despre medicii de familie, despre scoala si biserica, despre campanii de constientizare (ha!) organizate on-line.

Dupa terminarea emisiunii m-am indreptat spre calculator, si am cautat informatii despre organizatia care facuse statistica si organizase campania “Dragoste fara griji”.

Primul mesaj de pe pagina era: “Bine ai venit. Acest website este un loc pentru femeia de azi, adica pentru tine.” M-am sufocat din nou. Am verificat apoi in pripa celelate pagini ale site-ului.

Nu se facea nici o referire la barbati. La fel ca in emisiuni. Toate sfaturile, mijloacele si metodele erau pentru femei. Femeile erau considerate ca fiind singurele responsabile de aparitia unei sarcini nedorite, si erau coplesite de sfaturi. Dumnezeule, n-oi fi eu foarte tanara, dar parca mai stiu cum se face un copil…. daca-mi amintesc bine, mai era pe-acolo cineva cand se intampla chestia aia…. cine sa fi fost oare? Sigur, nu era Sfantul Duh. Asta pot spune cu certitudine. Sau poate era si el pe acolo dar n-a fost implicat…. adica.. .nu in felul “acela”. Imi amintesc sigur ca nu era nici Iepurasul de Pasti. Cine sa fi fost oare…? A! Imi amintesc, era un barbat…. da!

Stau si ma gandesc… doar eu stiu ca in tehnologia de producere a copiilor femeile nu pot fi singure? Ca in proces trebuie in mod obligatoriu sa fie implicat un barbat? Nu se poate. Vin pe lume destul de multi copii ca sa-mi dea certitudinea ca acest “amanunt” este general cunoscut. Atunci nu inteleg un lucru: de ce doar femeile sunt culpabilizate pentru avorturi…, cand aparitia copilului este in mod obligatoriu determinata de o …interactiune cu un barbat. Da, in mod ciudat dar asa functioneaza lucrurile. O femeie nu poate face singura un copil. Un barbat nu poate face singur un copil. Si, da, desi multi se fac ca nu stiu, exista mai multe mijloace prin care barbatii pot preveni o sarcina nedorita! Evident, prezervativele, spermicidele, “coitus interruptus”, vasectomia in ultima instanta, nu sunt secrete militare. Si atunci, de ce nu vorbim despre ele? De ce nu spunem cu voce tare: si barbatii romani sunt responsabili pentru numarul mare de avorturi.

Un proverb african spune “e nevoie de un trib intreg ca sa cresti un copil”. Asta inseamna nu numai responsabilitatea ambilor parinti, dar si a comunitatii.

Si atunci de unde si de ce peste tot se vorbeste despre responsabilizatea unei singure parti? Da, stiu, din fericire am depasit momentul istoric in care o femeie insarcinata inafara casatoriei era omorata cu pietre in piata publica – la propriu – desi se stia clar si atunci cum vin pe lume copiii.

Va rog, atunci, purtatori sau nu de tocuri, stati putin pe ganduri. Nu vi se pare ca punand in mod unilateral problema, femeile sunt in continuare lapidate fara judecata, doar pentru ca sunt femei? E adevarat, am evoluat. Acum nu mai folosim pietre, doar cuvinte, atitudini, etichete si prejudecati.

E diferenta dintre violenta fizica, directa si violenta culturala. Una lasa vanatai, cealalta lasa traume. Dar sa nu va amagiti, ambele pot ucide !