un text preluat cu permisiune de pe blogul Tiger Beatdown

textul original:
“Show them how to resist: Connecting girls, inspiring futures”
de Flavia Dzodan, 8.03.2012;
— despre Flavia

Astazi m-am trezit cu un sentiment de disconfort. E Ziua Internationala a Femeilor si ar trebui sa sarbatoresc. Cateva persoane mi-au urat “8 Martie fericit”. Totusi, nu pot fi fericita. Nu stiu cum sa ma bucur de o zi pe care presa o promoveaza printr-o categorie hegemonica, universalizata: “femeia”, in timp ce problemele femeilor ca mine sunt prezentate prin stereotipuri rasiale si tarile din care vin femeile ca mine sunt condamnate ca fiind “inapoiate”, “necivilizate”, “corupte”. Femeia generica pe care o sarbatoreste presa in aceasta zi se inscrie intr-o definitie ingusta a femeii, data de normele heterosexualitatii, identitatii de gen “cis”, identitatii rasiale “albe” si corpului cu abilitati depline. Femeia sarbatorita se potriveste la aceste stereotipuri care reprezinta doar pe o mica parte din toate femeile. In cazurile rare in care presa mainstream scoate in prim plan realizarile unor femei diferite, o face aproape intotdeauna pentru a ne “alteriza”, pentru a ne prezenta ca fiind unice, o abatere de la norma, o exceptie. Astazi, presa mainstream ne va spune “Uite la femia asta africana! Uite ce-a facut pentru poporul ei!” Africa, acel continent-tara, populat de femei africane, o colectivitate omogena lipsita de diferente, de nuante, de distinctii politice sau culturale. Sau ni se va spune sa ne uitam la o anume femeie imigranta! Uitati-va la ea, a reusit!, sau cu alte cuvinte e si ea ca “noi”, a reusit in termenii “nostri”, jucand dupa regulile “noastre”.

Si totusi, tot ce vreau sa fac e sa opun rezistenta. Nu vreau sa iau parte la aceasta promovare universalizata a “femeii”. Nu vreau nicio sarbatorire sau avansarea continua a acestor valori mainstream ca fiind singurul tel de dorit.

Asa ca atunci cand Gender Across Borders a venit cu intrebarea “Cum putem noi, la nivel cultural si ca membri ai comunitatii globale, sa implicam, educam si inspiram fetele intr-un mod pozitiv?”, am stat mult pe ganduri. Eu nu ma vad pe mine insami ca fiind nici o sursa de inspiratie, nici cineva care ii educa pe altii. Nu pentru ca nu cred in aceste ipostaze dar pentru ca nu cred ca sunt destul de calificata sa le indeplinesc. Vad ambele ipostaze ca o responsabilitate mult prea mare. Le iau foarte in serios. Si singurul mod rezonabil in care imi pot imagina sa inspir sau sa educ pe cineva e prin rezistenta.

Problema cu a opune rezistenta e ca de multe ori acest lucru e prezentat de presa ca fiind ceva mare si de speriat, ceva facut de “extremisti”. Rezistenta e infricosatoare! Nu vrei ca lumea sa te perceapa ca pe o radicala! Ii vei aliena pe oameni! Si atunci vei ramane singura si nu te va mai asculta nimeni… Si exact asta e motivul pentru care eu o fac, pentru ca daca este o mostenire pe care o putem lasa generatiei viitoare de femei, aceasta ar fi ca rezistenta e singura cale pe care putem porni schimbarea. Singurul mod in care ne putem asigura ca schimbarea va avea loc e prin acte de rezistenta active si constiente, indiferent cat de mici sau personale ar fi ele.

De multe ori ni se spune ca pentru a putea opune rezistenta, trebuie sa participam in actiuni de o anume amploare; rezistenta nu e individuala, este rezultatul unui efort colectiv si ar trebui sa serveasca unei cauze. Toate aceste lucruri sunt adevarate, dar mai sunt si acte mici prin care putem rezista. Cateva modalitati in care le putem inspira pe fete sa reziste/sa actioneze/sa nu se supuna:

* Sa vorbim despre diferente si sa traim zi de zi prin aceste valori. Singura cale pe care putem ameninta paradigma dominanta pentru “femei” bazata pe hetero-cis-normativitatea corpurilor deplin abile si a identitatii “albe” este sa le facem vizibile pe acele femei care nu i se conformeaza. Actiunile noastre, relatiile noastre, ideile noastre si pozitiile noastre politice trebuie sa intruchipeze si sa reflecte aceste diferente.

* Sa-i pretuim pe cei lipsiti de ambitie din jurul nostru. Ni se spune intotdeauna ca trebuie sa reusim. A fi femeie inseamna sa obtii ceva, sa aspiri, sa doresti. Ni se spune ca asta este modul in care vom reusi sa obtinem egalitatea. Dar aici trebuie sa pun intrebarea, egalitate fata de cine? Ce inseamna sa reusesti intr-un sistem care promoveaza perpetuarea violentei in numele extinderii pietei? Da, diferenta de salarii conteaza. Dar conteaza si fetele care nu au ambitia unei cariere, cele care vor doar sa scrie poezii, sau cele care vor sa lucreze cu mainile lor, cele care vor sa traiasca o viata care nu se conformeaza fortelor pietei sau castigurilor financiare. Toate aceste fete merita sa le fim suport si mentori.

* Sa pretuim si sa cultivam furia tinerelor. Crestem cu ideea ca furia e ceva rau. Fetele cuminti nu isi exprima furia, fetele cuminti sunt dragute, sunt cooperante, ele fac pe plac. E timpul sa privim altfel aceasta furie. De ce suntem asa de porniti sa suprimam furia cand pentru multa lume ea e singura emotie ce le-a mai ramas, in fata nedreptatii? De ce ar trebui ca tinerele femei sa para servile si docile cand ele sunt in mod evident supuse violentei si inechitatii? De ce nu poate furia sa fie un motor legitim pentru abodarea noastra politica? Schimbarea nu va veni pentru ca cerem voie, schimbarea se va intampla pentru ca nu mai lasam nicio alternativa.

* Sa facilitam supravietuirea si strategiile de grija de sine. Acest lucru nu poate fi accentuat destul si mi-as dori sa ma fi invatat si pe mine cineva despre asta cand eram mica. Pentru multi, grija de sine este actul cel mai radical. Intr-un mediu care promoveaza ideea ca numai unele vieti sunt valoroase si merituoase, a supravietui si a te dezvolta sunt acte revolutionare.

* Sa conducem fiind noi insine un exemplu. Facem ce putem, nu neaparat ce vrem. Pentru ca suntem imersati intr-o lume care ne face complici in perpetuarea acestor probleme, uneori e usor sa pierdem din vedere anumite lucruri. Nu putem sa scapam, sunt sigura de asta. Dar putem sa traim pe baza unor principii care devin practica noastra politica: nu criticam corpurile altora, luam pozitie impotriva rasismului, pretuim toate corpurile si le celebram in toata frumusetea si complexitatea lor, respectam alegerile si sexualitatile oamenilor, suntem noi insine schimbarea pe care ne-o dorim. Asta e, cred eu, una din cele mai valoroase cai pe care putem sa inspiram si sa educam; nu prin declaratii pompoase ci prin micile acte de nonconformism de zi cu zi. Daca personalul e politic, atunci actiunile noastre ar trebui sa reflecte conceptiile noastre.

Nu prea cred in fericire. Sau cel putin, nu in ceea ce ni se spune adeseori despre fericire. Pentru mine, ideea de a atinge la un moment dat o stare continua de fericire pare prea lunecoasa, prea distanta. In schimb prefer bucuria. Acele mici momente in care avem experienta unei legaturi, in interiorul nostru si cu ceea ce ne inconjoara, cu ceilalti. Si daca e un lucru pe care l-as darui fetelor ca sursa de inspiratie, ar fi asta: sa aiba experienta bucuriei in viata lor, sa caute bucuria si sa traiasca in bucurie. Pentru ca lumea in care traim poate fi un loc plin de bucurie si imi doresc sa fie asa pentru toti.

traducere r.