Cum ar fi, oare, sa nu cunosti nici o fata care a fost atacata sau hartuita sexual? Sau sa cunosti doar putine? Cum ar fi sa stii ca poti iesi unde vrei, la ce ora vrei fara sa te gandesti la pericolul de-a fi violata? Cum ar fi, de exemplu, ca data viitoare cand auzi pasi in spatele tau in timp ce mergi seara neinsotita pe strada sa nu te temi mai mult decat s-ar teme un baiat in locul tau? Cum ar fi sa te simti automat in siguranta, fara protectia unui barbat, macar o data? Si cum s-ar putea ajunge acolo, cum sa iti faci curaj si sa le dai si altora si cum poti pune lucrurile astea in atentia cat mai multor oameni, la modul cel mai concret?

Pentru mine, prima oara cand am participat la un mars Take Back the Night a marcat o etapa noua in ceea ce as numi “feminismul” meu, pentru ca dintr-o data am inteles ce inseamna o actiune directa cu adevarat si am inceput sa vad care ar fi niste raspunsuri concrete la intrebari extrem de dificile ca cele de mai sus.

Termenul “Take Back the Night” (TBTN) sau “Reclaim the Night”, care in limba romana s-ar traduce “Ia noaptea inapoi” sau “Revendica noaptea”, este folosit pe plan international ca metafora pentru abordarea directa a unei probleme adeseori trecute sub tacere – omniprezenta violentei sexuale si teama sub semnul careia ca femei suntem invatate sa traim de mici. Originea ideii de TBTN pare sa fie intr-un protest din 1877 al unui grup de muncitoare si prostituate din Anglia fata de nesiguranta resimtita de femei pe strazi in special noaptea. In intruchiparea sa moderna de mars impotriva violentei al femeilor, TBTN s-a tinut pentru prima oara in 1973 in Germania, ca reactie la o serie de incidente in care femei au fost violate si omorate. Curand dupa aceea au inceput sa se organizeze marsuri asemanatoare si in alte locuri. Primul TBTN de amploare din Statele Unite a fost cel din San Francisco din 1978, cand cateva mii de femei au iesit noaptea in districtul rosu al orasului cu ocazia unei conferinte pe rolul pornografiei in subjugarea si opresiunea femeilor. A fost o actiune de revendicare a dreptului la libertatea de miscare, chiar si intr-o zona stiuta drept unul din cele mai periculoase locuri in care se poate gasi o femeie, mai ales noaptea. De atunci, in stransa legatura cu miscarea anti-violenta ce include programe de “rape crisis” si ajutor pentru victimele violentei domestice, marsul s-a extins la alte orase si campusuri universitare din Statele Unite cat si la alte locuri de pe glob (pe tot continentul american, multe tari europene, India), si a evoluat intr-o actiune ce adreseaza violenta sexuala, violenta domestica, si discriminarea sexuala in general.

Eu am inceput sa particip la TBTN in 1997 in orasul Champaign-Urbana din SUA, unde eram studenta. In cadrul miscarii anti-violenta sexuala, Urbana se bucura de o distinctie speciala: este primul oras din Statele Unite in care s-a infiintat un adapost pentru victimele violentei domestice, in anul 1971. Acesta continua astazi ca A Woman’s Fund, o organizatie ce include centrul A Woman’s Place si agentia Rape Crisis Services (RCS). Am voluntariat si eu la RCS – o munca foarte dificila si de multe ori frustranta, pentru ca ajutorul pe care il poti acorda victimelor e rareori satisfacator, dar necesara pentru ca fara sfaturile si resursele oferite de un asemenea centru, in majoritatea cazurilor femeile care au supravietuit violenta sexuala nu ar avea nici un sprijin. TBTN se organizeaza in Urbana de 20 de ani, de obicei de catre RCS si facultatea de studii de gen in cadrul programului de evenimente pentru “Luna de Constientizare a Violentei Sexuale”. O vreme, de organizarea marsului s-a ocupat, in coalitie cu toate organizatiile locale active pe problema violentei impotriva femeilor, un grup numit Women’s Direct Action Collective al carui membra fondatoare am fost si eu.

Actiunile TBTN se organizeaza sub mai multe forme, dar in general incep cu un rally cu vorbitori la care pot participa atat femei cat si barbati, urmat de marsul in sine alcatuit numai din femei. Uneori, aspectul “women-only” al TBTN este contestat si chiar eliminat pentru a face marsul cat mai “inclusiv” posibil, dar participarea barbatilor ar fi contrara punctului de baza al marsului – pentru femei sa confrunte pericolul de a iesi noaptea pe strazi, fara sa fie “protejate” de un barbat. De asemenea, la TBTN-urile la care am participat eu echipa de protectie si blocare a strazilor (si ea alcatuita numai din femei) facea parte din mars; a recurge la protectia politiei ar fi fost un alt lucru contrar spiritului actiunii, iar pentru noi era esential ca intreaga actiune sa fie in mainile noastre! In timpul marsului, un grup numit Men Against Sexual Violence organizau o discutie despre rolul si responsabilitatile barbatilor in ce priveste violenta si despre modalitatile in care se pot implica in eforturile pentru eradicarea sa. De multe ori, o alta parte din TBTN combinata cu marsul sau tinuta separat o constituie asa-numitele “speak-outs” – spatii organizate special pentru femei sa isi poata impartasi experientele cu violenta sexuala sau orice ganduri si sentimente carora doresc sa le dea glas sau pe care vor sa le puna in discutie, intr-o atmosfera de intelegere si suport.

Care sunt scopul si impactul de baza ale acestei actiuni? Iata un pasaj reprezentativ dintr-o declaratie de intentie pentru un TBTN: “violenta impotriva femeii cuprinde mult mai mult decat acte separate de brutalitate fizica. Femeile au fost de-a lungul istoriei, si continua sa fie, supuse unei violente sistemice care ne refuza accesul la resurse si puterea de decizie. Violenta domestica, violenta sexuala, hartuirea sexuala, rasismul, homofobia, saracia, limitarea libertatii de reproducere si accesul neadecvat la servicii de sanatate sunt toate nedreptati care afecteaza viata femeilor in mod diferit de cum sunt resimtite acestea de barbati. Mai mult, toti barbatii – fie ca realizeaza sau nu – beneficiaza de privilegiile pe care le acumuleaza prin simplul fapt ca traiesc intr-o societate marcata de vaste inechitati de gen. Astfel, Take Back the Night nu are in vedere numai violenta sexuala. In schimb, este un act de solidaritate impotriva violentei sistemice care ne influenteaza vietile”. Simplu spus, TBTN inseamna activism feminist din cel mai radical – in sensul de a merge la radacina problemelor al cuvantului “radical”. Astfel, pentru majoritatea organizatorilor si participantelor la marsurile din Champaign-Urbana, TBTN era o ocazie de a ne reuni cu toti cei din oras care se opuneau, activ, violentei impotriva femeii – o comunitate destul de larga si diversa, din care faceau parte de la tineri si tinere (adolescenti si studenti) la persoane care activau pe aceasta problema de zeci de ani.

Cand spun ca TBTN a influentat in mare masura nu numai felul in care abordez feminismul dar si ce inteleg prin activism in general si cum analizez lumea din jurul meu, as putea da ca exemplu unul din momentele de care-mi amintesc cel mai bine de la primul meu TBTN. Dupa mars, cand lumea a avut ocazia sa spuna cateva cuvinte despre cum li s-a parut actiunea, o tipa a comentat despre unul din sloganele ce fusesera scandate: “YES means ‘Fuck me’!/ NO means ‘Fuck you’! ”, ca desi este o formulare aparent radicala a punctului ca atunci cand spune “NU” la sex o femeie spune intr-adevar nu, dupa parerea ei sloganul respectiv nu inseamna ceva pozitiv deoarece mai degraba sustine, decat sa combata, ideea ca barbatul este cel care “fucks” si femeia este cea care e “fucked” (tipa a propus ca in loc de “Fuck me” sa fie “Let’s fuck”). Eu am fost de acord cu ea, si as spune despre momentul respectiv ca a devenit introducerea mea oficiala la feminismul radical, si un punct decisiv pentru formarea atitudinii mele critice si analitice fata de status quo-uri, in general.

TBTN este pe de o parte o actiune energizanta si o experienta incredibila pentru fiecare femeie care ia parte la mars: cand mergi pe strazi noaptea si treci prin locurile cele mai nesigure fara ajutorul si protectia vreunui barbat, simti pe moment cum ar trebui si ar putea sa stea lucrurile, si in plus arati asta si altora. Un grup de femei marsaluind prin zone “periculoase”, blocand strazi pe care de obicei ne strecuram sau indraznim sa mergem numai “insotite”, scandand lozinci si purtand semne cu mesaje impotriva culturii de viol, violentei sistemice si normelor patriarhale care determina aceste probleme – este cea mai directa actiune posibila, prin care adresezi direct teama personala si situatia sociala care da nastere la aceasta teama! De multe ori, ai ocazia sa-i confrunti pe cei care te hartuiesc asa cum nu ai indrazni in nici o alta situatie, sau sa vezi oameni care altfel te-ar hartui complet intimidati in acest context. Pe de alta parte, TBTN ofera oricarei femei care a supravietuit violenta sexuala un spatiu in care se poate simti sigura si sprijinita – pentru multe femei, TBTN este prima data cand isi confrunta propria experienta cu un abuz sau atac sexual.

Pentru femei si barbati deopotriva, evenimentul reprezinta un forum abordabil de informare, reflectie si discutii pe marginea unui subiect considerat inca tabu de societate, la nivel public. Un alt aspect important este ca in multe cazuri, TBTN se organizeaza cu o anumita tema si cu un set de cereri specifice fata de autoritati – pentru ca marsul urmareste sa abordeze problema violentei nu numai la un nivel personal pentru cei care participa sau doar in directia cresterii vizibilitatii publice, dar si ca protest direct fata de lipsa de initiative si programe adecvate pentru reducerea violentei si pentru a exercita presiune asupra entitatilor ce pot lua masuri concrete in acest sens.

Ar trebui sa facem efortul sa organizam si in Romania o astfel de actiune. Cred ca avem nevoie de ea! Violenta de toate felurile impotriva femeilor este – impreuna cu saracia, foametea, somajul, razboiul, opresiunea politica – o problema sistematica si sistemica de drepturile omului, una cel putin la fel de grava si urgent de adresat in Romania ca in alte locuri de pe glob. In plus, in Romania responsabilitatea pentru schimbare este adeseori lasata pe mainile unor organizatii si institutii incete si ineficiente. De aceea sunt necesare si alte initiative, si mai ales actiuni directe.

Hai sa luam noaptea inapoi!