Decent Work Decent Life Call to Action
fwd Doina
În ciuda creşterii economice mondiale, populaţia globului nu îşi vede viaţa ameliorată ca rezultat.
Pe lângă şomajul semnificativ, mulţi sunt într-o situaţie de angajare precară sau neplătiţi pentru munca efectuată. Jumătate din forţa de muncă a planetei câştigă mai puţin de 2 $ pe zi. 12, 3 milioane de oameni muncesc in sclavie. 200 de milioane de copii sub 15 ani muncesc în loc să meargă la şcoală. 2,2 milioane de oameni mor datorită accidentelor de muncă şi bolilor profesionale în fiecare an. Oamenii din ţările în curs de dezvoltare şi din ţările dezvoltate muncesc mai mult pentru un salariu mai mic, şi din ce în ce mai mulţi oameni – în marea lor majoritate femei – sunt forţaţi să-şi câştige traiul în aşa-numita economie informală, pe piaţa neagră, în slujbe nesigure şi fără protecţie socială sau drepturi. În acest timp, companiile se folosesc de ameninţarea cu delocalizarea unităţilor de producţie pentru a diminua salariile şi drepturile câştigate cu greu cum ar fi dreptul la contractul colectiv de muncă şi la grevă. Sindicaliştii care se luptă împotriva acestor tendinţe sunt daţi afară, ameninţaţi, încarceraţi sau chiar omorâţi.
Doar un sistem internaţional bazat pe solidaritate şi respect pentru drepturile oamenilor, înscrise în convenţiile Naţiunilor Unite şi a Organizaţiei Internaţionale a Muncii pot opri această tendinţă. Cerem guvernelor să semneze aceste convenţii, să le implementeze urgent şi să facă din munca decentă centrul preocupărilor lor politice.
În iulie 2006, reprezentanţii guvernelor la Comitetul Economic şi Social al Naţiunilor Unite au adoptat o Declaraţie ministerială care exprimă în primul articol următoarele:
„Suntem convinşi de nevoia urgentă de a crea la nivel naţional şi internaţional un climat care să conducă la angajare deplină şi productivă şi muncă decentă pentru toţi ca bază a dezvoltării sustenabile.”
Apelul lor trebuie însoţit de ratificarea şi implementarea standardelor Organizaţiei Internaţionale a Muncii, într-un moment în care agenţiile internaţionale folosesc noul pachet de măsuri al Naţiunilor Unite pentru a canaliza munca decentă şi angajarea ca prim pas pentru o mai mare coerenţă a politicilor şi convergenţă în îndeplinirea angajamentului de muncă decentă pentru toţi.
Timpul de a îndeplini această promisiune este ACUM.
Considerăm că munca decentă este esenţială pentru eradicarea sărăciei, pentru îmbunătăţirea traiului oamenilor şi pentru a le asigura o viaţă în pace şi demnitate. De aceea cerem celor responsabili să:
1. Muncă decentă: reafirme contribuţia pe care locuri de muncă stabile şi serioase o au în crearea unei economii sănătoase şi a unor comunităţi juste, prin implementarea de strategii de anagjare productivă deplină, incluzându-i pe cei care muncesc pe piaţa neagră şi care au nevoie de justiţie pentru a-şi apăra drepturile.
2. Drepturi: drepturile muncitorilor de a forma şi a deveni membri de sindicat, de a negocia contracte colective cu angajatorul sunt fundamentale pentru ajungerea la muncă decentă; toate organizaţiile internaţionale, guvernele şi corporaţiile de afaceri trebuie să-şi asume responsabilitatea de a respecta drepturile muncitorilor.
3. Protecţie socială: să extindă şi să întărească aria de acoperire a protecţiei sociale asigurând accesul la asigurări sociale, pensii, ajutor de şomaj, indemnizaţii de maternitate şi servicii de sănătate de bună calitate tuturor. Aceste beneficii trebui să fie la îndemâna tuturor, incluzând muncitorii din aşa-numita economie informală.
4. Schimburi comerciale: să schimbe regulile de comerţ nedrepte şi să se asigure că acordurile de comerţ sunt folosite pentru muncă decentă, dezvoltare sustenabilă şi creşterea capacităţii de acţiune a muncitorilor, a şomerilor şi a săracilor. Mecanisme judiciare de asigurare a unei munci decente, care să includă principalele standarde de muncă, trebuie incluse în acordurile de comerţ. Guvernele trebuie să înceteze să mai încheie acorduri de comerţ care dezavantajează săracii, crează şomaj şi nduc la exploatare. Cererile organizaţiilor muncitorilor şi ale societăţii civile trebuie ascultate.
5. Datorii: să se asigure că priorităţile instituţiilor financiare internaţionale includ imperative sociale şi ecologice. În mod special, trebuie renunţat condiţiile de împrumut şi de îndatorare care forţează ţări să liberalizeze piaţa muncii, să reducă cheltuielile publice şi să privatizeze serviciile publice în detrimentul calităţii şi a posibilităţilor de acces. Toate proiectele finanţate de aceste instituţii trebuie să respecte în decursul implementării lor principalele standarde de muncă.
6. Ajutorul de dezvoltare: să se asigure că guvernele îşi respectă anagajamentul de a creşte nivelul oficial al ajutorului de dezvoltare la cel puţin 0,7% din PIB. Finanţare adecvată pentru dezvoltare este necesară pentru îndeplinirea obiectivelor mileniului stabilite de Naţiunile Unite.
7. Migraţie: să se asigure că imigranţii nu sunt exploataţi şi că se bucură de aceleaşi drepturi ca toţi ceilalţi muncitori prin ratificarea Convenţiilor Organizaţiei Internaţionale a Muncii relevante şi prin ratificarea Convenţiei Naţiunilor Unite din 1990 privind Protecţia Drepturilor Tuturor Imigranţilor şi a Membrilor Familiilor lor.